BAZELE JURIDICE ALE CONTRACTĂRILOR ÎN

TRANSPORTURI

1. FUNDAMENTUL JURIDIC

1.1 Noţiunea de obligaţie. Raportul juridic obligaţional

● Legea nu defineşte noţiunea de obligaţie, prin urmare, sarcina definirii

obligaţiei civile a revenit doctrinei. Astfel, au fost formulate mai multe
definiţii:
- Obligaţia este o legătură juridică între două sau mai multe
persoane, în virtutea căreia, o parte, numită debitor, se obligă
faţă de alta, numită creditor, la executarea unei prestaţiuni
pozitive sau negative, adică la un fapt sau la o abstenţiune1
- Obligaţia este raportul juridic în temeiul căreia o persoană este
ţinută să dea, să facă sau să nu facă ceva în favoarea unei alte
persoane2
- Raportul juridic de obligaţie poate fi definit ca acel raport în baza
căruia o persoană, numită creditor, poate pretinde altei persoane,
numită debitor, efectuarea unei anumite prestaţiuni3
- Obligaţia este raportul juridic în temeiul căruia o persoană,
numită creditor, are dreptul de a pretinde de la altă persoană,
numită debitor, o anumită prestaţiune, pe care acesta este
îndatorat a o îndeplini4
- Obligaţia este raportul de drept civil în care o parte, numită
creditor, are posibilitatea de a pretinde celeilalte părţi, numită
debitor, să execute o prestaţie sau mai multe prestaţii, ce pot fi
de a da, a face sau a nu face , de regulă, sub sancţiunea
constrîngerii de stat5
- Obligaţia este raportul juridic în temeiul căruia o persoană numită
debitor este ţinută faţă de alta, numită creditor, la datoria de a da,
de a face sau de a nu face ceva, sub sancţiunea constrîngerii de
stat în caz de neexecutare de bună voie6

1
Constantin Hamangiu, I. Rosetti - Bălănescu, Al. Băicoianu - Tratat de drept civil
român, vol. II - Ed. Naţională “S. Ciornei”, Bucureşti, 1929, pg. 511;
2
Tudor R . Popescu, Petre Anca - Teoria generală a obligaţiilor - Ed. Ştiinţifică,
Bucureşti, 1968, pg. 9
3
Renee Sanilevici - Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor - Iaşi, 1976, pg. 2
4
Ioan Albu, op. cit., pg. 14
5
Liviu Pop - Teoria generală a obligaţiilor - Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996, pg. 10
6
Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu - Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor - Ed.
Actami, Bucureşti, 2000, pg. 9

1
 - Obligaţia este acel raport juridic în temeiul căruia o persoană -
numită creditor - poate să pretindă unei alte persoane - numită
debitor - să-i facă o prestaţie pozitivă sau negativă, iar în caz de
neîndeplinire s-o poată obţine în mod forţat7
- Obligaţia - în sens larg - este, aşadar, acel raport juridic în
conţinutul căruia intră dreptul subiectului activ, numit creditor, de
a cere subiectului pasiv, denumit debitor - şi căruia îi revine
îndatorirea corespunzătoare - a da, a face sau a nu face ceva,
sub sancţiunea constrîngerii de stat în caz de neexecutare de
bunăvoie8.
● În raport de definiţiile enunţate, se poate defini obligaţia civilă ca fiind
raportul juridic în baza căruia creditorul are dreptul să pretindă
debitorului să execute prestaţia corelativă de a da, a face sau a nu
face ceva.
● Elementele raportului juridic obligaţional:
- Raportul juridic este definit ca acea legătură socială,
reglementată de norma juridică, conţinînd un sistem de
interacţiune reciprocă între participanţi determinaţi, legătură ce
este susceptibilă de a fi apărată pe calea coerciţiunii statale9;
- Raportul juridic civil este o specie de raport juridic - relaţia socială
patrimonială sau nepatrimonială, reglementată de norma de drept
civil - caracterizat prin caracter social, voliţional şi poziţia de
egalitate juridică a părţilor10;
- Ca orice raport juridic, raportul juridic obligaţional prezintă trei
elemente structurale: subiectele, conţinutul şi obiectul.
∗ Subiectele raportului juridic obligaţional:
™ Subiectele raportului juridic de obligaţie sînt persoanele
fizice şi persoanele juridice, ca titulare de drepturi
subiective civile şi obligaţii corelative, precum şi statul,
atunci cînd participă la raporturile juridice civile, ca
subiect de drept civil;
™ Subiectul activ se numeşte creditor, iar subiectul pasiv
se numeşte debitor, denumiri care sînt folosite, cu
caracter general, în toate raporturile obligaţionale,
indiferent de izvorul obligaţiei, fiind termeni proprii teoriei
generale a obligaţiilor;

7
Ion Dogaru, Pompil Drăghici - Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor - Ed. All
Beck, Bucureşti, 2002, pg. 10
8
Constantin Stătescu, Corneliu Bîrsan - Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor -
Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, pg. 3
9
Nicolae Popa - Teoria generală a dreptului - Ed. Actami, Bucureşti, 1997, pg. 289
10
Gheorghe Beleiu - Drept civil. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civi -
Ed. „ Şansa”, Bucureşti, 1994, pg. 63-64

2
 ™ Există raporturi de obligaţii în care o parte este numai
creditor, iar cealaltă parte numai debitor. De cele mai
multe ori, raporturile de obligaţii au un caracter complex,
subiectele avînd calităţi duble.
∗ Conţinutul raportului juridic obligaţional este alcătuit din
dreptul de creanţă care aparţine creditorului şi obligaţia
corelativă acestui drept, care incumbă debitorului. Conţinutul
raporturilor juridice de obligaţii este determinat prin voinţa
părţilor, atunci cînd izvorul obligaţiei este contractul civil,
respectiv legea, în cazul în care izvorul obligaţiei este fapta
juridică ilicită cauzatoare de prejudicii.
∗ Obiectul raportului juridic obligaţional constă în ceea ce
creditorul poate pretinde de la debitor şi acesta trebuie să
îndeplinească, adică însăşi prestaţia. Indiferent de felul
prestaţiei, aceasta trebuie să îndeplinească următoarele
cerinţe: să aibă natură juridică, să fie destinată creditorului
sau persoanei desemnate de către acesta, să prezinte
interes pentru creditor sau persoana desemnată de către
acesta, să fie posibilă, să fie determinată sau determinabilă
şi să fie licită.

1.2 Izvoarele obligaţiilor

● Prin izvor de obligaţie se înţelege sursa acestuia, adică actul juridic

sau faptul juridic care dă naştere unui raport juridic obligaţional.
Potrivit Codului civil, sînt considerate izvoare de obligaţii contractele,
cvasicontractele, delictele, cvasidelictele şi legea.

● Contractul este definit în art. 942 Cod civil ca fiind acordul între două
sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge între dînşii un
raport juridic.
● Cvasicontractul este, potrivit art. 986 Cod civil, un fapt licit şi voluntar,
din care se naşte o obligaţie către o altă persoană sau obligaţii
reciproce între părţi. în această categorie sînt incluse:
- gestiunea de afaceri sau gestiunea intereselor altuia; ea constă
în fapta unei persoane care, fără a primi mandat din partea altei
persoane, administrează - gerează - interesele acesteia, dînd
naştere la obligaţii reciproce11.
- plata lucrului nedatorat sau plata indebitului12.
11
Ne aflăm în prezenţa gestiunii de afaceri ori de cîte ori o persoană îndeplineşte,
fără însărcinare prealabilă, un act în interesul altei persoane
12
Plata lucrului nedatorat constă în fapta unei persoane de a plăti unei persoane o
datorie inexistentă sau pe care nu o avea, fapt care dă naştere obligaţiei de restituire

3
● Delictul şi cvasidelictul sînt definite în art. 998 - 999 Cod civil ca fiind
fapte ilicite care, datorită împrejurării că au produs un prejudiciu altei
persoane, obligă pe cel care a cauzat prejudiciul din vina sa să-l
repare. Deosebirea dintre delict şi cvasidelict constă în forma
vinovăţiei. Astfel, delictul este o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii
săvîrşită cu intenţie, în timp ce cvasidelictul este o faptă ilicită
săvîrşită fără intenţie, din neglijenţă sau imprudenţă (adică din culpă).
● Legea este considerată izvor de obligaţie în măsura în care prin lege
se nasc, direct şi nemijlocit, obligaţii civile13.

1.3 Stipulaţia pentru altul

● Stipulaţia pentru altul - numită şi contractul în folosul unei terţe

persoane - este un contract prin care o parte, numită stipulant,
dispune ca cealaltă parte, numită promitent, să dea, să facă sau să nu
facă ceva în folosul unei terţe persoane, numită terţ beneficiar, care
nu participă la încheierea contractului.
● Codul civil face aplicaţii ale stipulaţiei pentru altul în materia donaţiei
cu sarcină în favoarea unui terţ şi a rentei viagere.
● În afară de reglementările cuprinse în Codul civil, aplicaţii ale acestei
excepţii se mai întîlnesc în cazul contractului de asigurare şi a
contractului de transport de bunuri.
● Pentru ca stipulaţia pentru altul să producă efecte juridice este
obligatorie întrunirea condiţiilor generale menţionate în Codul civil
pentru valabilitatea contractelor (capacitatea de a contracta,
consimţămîntul valabil al părţii care se obligă, un obiect determinat şi
o cauză licită), la care se adaugă două condiţii speciale:
- voinţa de a stipula (animus stipulandi);
- persoana terţului beneficiar trebuie să fie determinată la
momentul încheierii contractului sau să fie determinabilă în raport
cu momentul executării acestuia.
● Stipulaţia pentru altul generează raporturi juridice între stipulant şi
promitent, precum şi între promitent şi terţul beneficiar.
● Raporturile juridice dintre stipulant şi promitent au în conţinutul lor
dreptul stipulantului de a pretinde promitentului să-şi execute obligaţia
asumată în folosul terţului beneficiar.
● Dreptul terţului beneficiar se naşte direct în puterea contractului dintre
stipulant şi promitent, dar exerciţiul dreptului depinde de voinţa
terţului.
● Terţul beneficiar exercită acest drept printr-o acţiune personală
(proprio nomine), iar dreptul de a cere executarea obligaţiei îi aparţine

13
De exemplu, obligaţia de întreţinere reglementată de art. 86 Codul familiei

4
 şi stipulantului, însă acesta va cere executarea obligaţiei în favoarea
terţului, nu în favoarea sa.
● Stipulaţia pentru altul a fost calificată ca o excepţie reală de la
principiul relativităţii efectelor contractului deoarece prin intermediul
acestei construcţii juridice se creează drepturi în favoarea altor
persoane decît părţile contractului. Raporturile juridice dintre
promitent şi terţul beneficiar pun în evidenţă caracterul de excepţie
reală de la principiul relativităţii efectelor contractului a stipulaţiei
pentru altul, în sensul că în favoarea terţului se naşte un drept, direct
şi nemijlocit, independent de manifestarea de voinţă a terţului.

2. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

2.1 Noţiunea de transport

● Definiţie: prin transport se înţelege deplasarea oamenilor şi bunurilor

în spaţiu şi timp, cu ajutorul unui vehicul specific căii de transport
utilizate, conceput şi utilizat în acest scop.
● Activitatea economică de transport este definită prin ansamblul
activităţilor de organizare şi efectuare a deplasării în spaţiu şi timp a
persoanelor fizice, bagajelor şi mărfurilor, cu mijloace de transport
specifice căilor de comunicaţii, precum şi a activităţilor conexe
transportului, în scopul satisfacerii nevoilor şi cerinţelor materiale şi
spirituale ale colectivităţii
- nu creează bunuri materiale concrete şi nici valori noi de
întrebuinţare;
- valoarea de întrebuinţare constă în efectul util rezultat prin
deplasarea bunurilor şi oamenilor.

2.2 Principiile organizării şi executării activităţilor de

transport14

● Ansamblul relaţiilor sociale şi economice stabilite în activitatea de

transport este reglementat prin lege
● Statul garantează dreptul fiecărei persoane la libera alegere a
modului şi mijlocului de transport
● Statul urmăreşte dezvoltarea transportului public şi a concurenţei
loiale între modurile de transport şi transportatori.
● Activitatea de transport şi cele auxiliare acesteia sînt organizate de
agenţi economici autorizaţi conform legii.

14
Din Legea 197 din 4 noiembrie 1998

5
● Strategia dezvoltării sistemului naţional de transport se stabileşte prin
programul de guvernare
● Autoritatea de stat în domeniu este Ministerul Transporturilor

2.3 Clasificarea transporturilor

● După obiect:
- transport mărfuri
- transport persoane
● După căile de transport:
- terestre
∗ căi ferate
∗ rutiere
- pe apă
∗ maritime
∗ fluviale
∗ pe rîuri şi canale navigabile
∗ pe lacuri navigabile
- aeriene (eventual, extraaeriene)
● După itinerarul parcurs:
- trafic intern
- trafic internaţional
∗ în tranzit (expeditorul şi destinatarul sînt în state diferite)
∗ în peage (expeditorul şi destinatarul sînt în acelaşi stat dar
parcursul trece prin alt stat / alte state)
● După utilizarea succesivă a unor mijloace de transport diferite:
- transport combinat: mărfurile sînt deplasate pe vehicule,
transportate fără descărcare pe alt mijloc de transport, indiferent
dacă cele două mijloace aparţin sau nu aceluiaşi cărăuş
(transportul vehiculului purtător cu tot cu marfă pe alt mijloc de
transport - de ex. ferry-boat)
- transport multimodal: transport cu mijloace de transport diferite
pînă la destinaţie, cu încărcări şi descărcări însoţite de re-
predarea obiectului transportului
● În funcţie de interesul satisfăcut prin executarea transportului:
- transport public: efectuat de persoane juridice specializate şi
autorizate, care îşi oferă serviciile oricărui terţ, nediscriminatoriu,
persoane juridice sau fizice, pe baza unui contract de transport
- transport privat: efectuat de persoane fizice în interes personal
sau cel organizat de persoane fizice sau juridice pentru
satisfacerea unor activităţi proprii (bunurile sînt proprietate sau
rezultatul unei activităţi proprii).

6
2.4 Obiectul şi izvoarele dreptului transporturilor

● Obiectul Dreptului Transporturilor: ansamblul normelor care

reglementează raporturile juridice care se stabilesc în procesul de
organizare şi executare a transportului de mărfuri şi pasageri
● Dreptul Transporturilor este parte a Dreptului Comercial (nu e ramură
separată de drept)
● Izvoarele15 Dreptului Transporturilor:
- reglementări cu caracter general (Codul Comercial, OG 19/1997,
Legea 197/1998)
- reglementări cu caracter special:
∗ izvoare interne: normativele specifice fiecărui mod de
transport, de ex.: regulamentul CF, regulamente aeriene,
navale, rutiere etc.
∗ izvoare internaţionale: convenţii la care România este parte,
acorduri internaţionale etc.
- dreptul comunitar în materie de transporturi
- cutumele maritime şi portuare16: prin acordul părţilor pot deveni
izovare de drept; ele nu sînt acte normative dar pot fi recunoscute
de instanţe.

3. ELEMENTE DE TERORIE GENERALĂ

A CONTRACTULUI COMERCIAL DE TRANSPORT DE
MĂRFURI

3.1 Definiţia şi natura juridică

a contractului de transport de mărfuri

● Definiţie: Contractul de transport de mărfuri este acel contract prin

care o parte, în calitate de cărăuş (transportator), se obligă, în
schimbul unui tarif, să transporte sub paza sa şi înăuntrul unui termen
stabilit, anumite cantităţi de mărfuri pe care se obligă să le elibereze
destinatarului indicat de expeditor.
● Cărăuşul este detentorul precar17 al mărfurilor iar răspunderea sa
pentru mărfuri se angajează faţă de beneficiarul transportului

15
Prin izvor de drept se înţelege forma specifică de exprimare a normelor juridice,
respectiv actul normativ în care sînt cuprinse normele juridice.
16
Cutuma = “obiceiul locului”, puternic înrădăcinat în conştiinţa celor care o invocă şi
care a ajuns, printr-o îndelungată practică, să aibă putere juridică comparabilă cu a
actelor normative. Dreptul român nu recunoaşte cutuma ca izvor de drept. Excepţie
de la această regulă o pot face cutumele portuare, mai ales cînd porturile de
acostare aparţin altor state. Cutuma poate deveni, astfel, izvor de drept, cu condiţia
ca părţile implicate în invocarea ei să o accepte în această calitate.

7
● Natura juridică îl prezintă ca pe un contract de sine stătător, definit ca
atare de lege. Spre deosebire de el, contractul de expediţie (prin care
cineva - numit expediţionar - “face să se transporte” ceva) este
asimilabil contractului de comision sau a celui de mandat (aşadar, nu
are natură juridică proprie).
● Părţile în contractul de transport sînt:
- cărăuşul (transportatorul): este persoana profesionistă care
execută operaţia de deplasare a mărfurilor (sau persoanelor, în
cazul transportului de persoane) cu vehicule corespunzătoare, pe
baza unui contract de transport, oferindu-şi servicile, fără
discriminare tuturor terţilor interesaţi;
- expeditorul: este orice persoană fizică sau juridică, care
contractează cărăuşul în cadrul contractului de transport de
mărfuri;
- destinatarul: este orice persoană fizică sau juridică căruia
transportatorul este obligat a-i elibera marfa la destinaţie, fiind
indicat de expeditor.
● Caracterele juridice ale contractului de transport18
- este un act juridic principal19 şi numit20;
- este un contract sinalagmatic21;
- are caracter oneros22 şi comutativ23;
- este un act juridic real24;
- de cele mai multe ori, este un contract de adeziune25.

17
Detentorul precar este acea persoană care deţine pentru altul. Dreptul român
recunoaşte calitatea de detentor precar acelei persoane care a încheiat un contract
de depozit (remunerat sau nu) sau care dobîndeşte această calitate prin funcţionarea
unui alt contract: cazul de faţă, transportatorul are calitatea de a deţine mărfurile
pentru beneficiarul contractului pe timpul cît se desfăşoară contractul. De multe ori,
în limbajul comun, detenţia precară mai este denumită şi custodie.
18
În continuare, prin contract de transport se va înţelege contractul de transport de
mărfuri.
19
Actele juridice principale sînt acele acte care există şi funcţionează de sine
stătător, nedepinzînd de existenţa sau funcţionarea altor acte juridice.
20
Actele juridice numite sînt acele acte care sînt descrise şi legiferate în mod direct
de normele juridice în vigoare.
21
Contractele sinalagmatice (sau bilaterale) sînt acele contracte în care drepturile
unei părţi se regăsesc în totalitate şi în corespondenţă biunivocă, în obligaţiile
celeilalte părţi (şi, bineînţeles, viceversa).
22
Caracterul oneros al unui contract rezidă în faptul că ambele părţi urmăresc
realizarea unor interese patrimoniale (drepturi cuantificabile în bani)
23
Caracterul comutativ rezidă în faptul că ambele părţi cunosc, încă din momentul
încheierii contractului, completa întindere a tuturor drepturilor şi obligaţiilor generate
prin încheierea contractului.
24
Actul se naşte o dată cu predarea efectivă a lucrului către cărăuş; antecontractul
nu naşte obligaţia de cărăuşie ci doar o promisiune bilaterală de a contracta).

8
● Natura juridică26 a contractului de transport:
- caracterul juridic al poziţiei destinatarului şi temeiul juridic al
drepturilor sale:
∗ de multe ori, expeditorul are o obligaţie faţă de terţul
destinatar, obligaţie ce subzistă ca urmare a existenţei unui
alt contract, încheiat între expeditor şi destinatar27 şi faţă de
care transportatorul este terţ;
∗ destinatarul este creditorul transportului, lui i se nasc drepturi
în raport cu transportatorul deşi nu a participat la încheierea
contractului de transport28.
∗ principalul drept născut în patrimoniul destinatarului este cel
de a cere eliberarea mărfurilor sosite pe adresa sa; mai mult,
el are şi un drept procesual şi anume dreptul de a-l acţiona
direct pe cărăuş pentru modul de executare a contractului de
transport; aceste două drepturi se nasc chiar în momentul
încheierii contractului de transport;
∗ originea drepturilor destinatarului se află în contractul de
transport încheiat între expeditor şi cărăuş
∗ exercitarea drepturilor cărăuşului este suspendată pînă în
momentul ajungerii mărfurilor la destinaţie
∗ temeiul juridic al drepturilor destinatarului rezidă în
următoarele:
™ destinatarul nu este creditorul expeditorului, prin urmare
nu-l poate ţine pe expeditor de executarea obligaţiei de
transport; contractul de transport îl face direct creditor al
cărăuşului;

25
În cazul contractelor de adeziune, una dintre părţi stabileşte o formă cadru a
contractului, cealaltă parte neavînd posibilitatea de a negocia ci doar de a adera la
contract sau nu. Spre exemplu, în cadrul contractului de transport, cărăuşul
stabileşte tarifele şi termenele de transport. Expeditorului nu-i rămîne decît să fie de
acord cu ele sau să caute alt transportator. Există însă şi excepţii, mai ales în care
valoarea contractului este foarte importantă iar cărăuşul este interesat în păstrarea
clientului respectiv.
26
Natura juridică indică sediul materiei în cadrul Teoriei Generale a Obligaţiilor şi
explică temeiul juridic al diferitelor drepturi şi obligaţii ce se nasc în cadrul unui
contract. Are foarte mare importanţă, mai ales atunci cînd apar litigii iar interpretarea
diferită a naturii juridice poate oferi soluţii foarte diferite unele de altele.
27
Spre exemplu, o vînzare/cumpărare în care expeditorul este vînzător şi
destinatarul este cumpărător.
28
Stipulaţia pentru altul este singura formă de contract prin care se nasc drepturi în
patrimoniul unei terţe persoane, ca excepţie de la principiul relativităţii efectelor
contractului prin care se consacră faptul că drepturile şi obligaţiile ce se nasc dintr-un
contract nu pot crea nici un fel de efecte pentru terţi (terţii nici nu pot fi obligaţi, nici
nu pot profita într-un contract).

9
 ™ drepturile destinatarului nu apar ca urmare a unei novaţii
prin schimbare de debitor29 (cesiune de debitor)
deoarece nu este succesorul în drepturile expeditorului
™ destinatarul nu-şi dobîndeşte drepturile ca urmare a
naşterii unui alt drept (spre exemplu dreptul de
proprietate asupra mărfurilor) urmare a contractului
încheiat cu expeditorul, deoarece în acel contract
cărăuşul este terţ iar dreptul de proprietate oricum nu se
transmite prin intermediul cărăuşului30;
™ contractul de transport este o stipulaţie pentru altul,
deoarece:
‰ prestaţia cărăuşului profită destinatarului;

‰ destinatarul are acţiune directă împotriva cărăuşului

ca urmare a contractului de transport încheiat între

expeditor şi cărăuş;
‰ expeditorul are drepturi nelimitate de a revoca

transportul pînă cînd destinatarul aderă la

contractul de transport31.
- caracterul juridic al poziţiei cărăuşului:
32
∗ nu este gerant al destinatarului, deoarece iniţiativa
transportului nu aparţine transportatorului ci expeditorului;
33
∗ nu încheie o locaţiune de lucrări ci o locaţiune de servicii cu
caracter specific şi complex.
- în concluzie, contractul de transport este un contract de sine-
stătător, raporturile care derivă din el fiind independente de cele
existente între expeditor şi destinatar (derivate din cu totul alte
contracte, în care transportatorul este terţ).

29
Novaţia este contractul prin care părţile sting o obligaţie pentru a o înlocui cu una
nouă. Novaţia prin schimbare de debitor presupune introducerea unui element nou în
raportul de obligaţie, respectiv noul debitor ia locul vechiului debitor, care va fi liberat.
Noul debitor nu trebuie să ceară acordul vechiului debitor ci doar pe al creditorului.
30
Există excepţie de la acest principiu: este vorba de contractul de conosament
(contract specific unor transporturi navale, în care cărăuşul poate deveni uneori
proprietarul mărfurilor pe timpul transportului, cu obligaţia cedării dreptului de
proprietate la trecerea mărfurilor peste bordul navei)
31
Aderarea are forme specifice, spre exemplu solicitarea mărfurilor de către
destinatar, sau modificarea contractului de transport de către destinatar pe chiar
timpul desfăşurării transportului (de exemplu, schimbarea destinaţiei transportului)
32
Gerantul este persoana care din proprie voinţă administrează bunurile altei
persoane (numită gerat) fără a avea încuviinţarea acesteia, acţiune ce profită
geratului. Prin gestiunea afacerii altuia (gerare), patrimoniul geratului fie rămîne
acelaşi (nu i se produce o pagubă, datorită intervenţiei gerantului) fie se măreşte.
Drept urmare se naşte o obligaţie a geratului faţă de gerant.
33
Închiriere

10
3.2 Particularităţile contractului de transport de mărfuri

● Contractul de transport de mărfuri trebuie să existe - obligatoriu - în

formă scrisă, dar nu din raţiuni ad validitatem34 ci ad probationem.
Rezultatul este documentul de transport (numit uneori şi scrisoare de
trăsură, mai ales în transportul pe CF). Aceste lucru are următoarele
consecinţe:
- existenţa contractului poate fi dovedită cu orice mijloc de probă;
- pierderea, absenţa sau completarea incorectă nu atrage
inexistenţa sau nevalabilitatea contractului de transport.
● În anumite limite, prevăzute de lege, contractul de transport poate fi
modificat unilateral de către expeditor şi, uneori, de către destinatar,
chiar în timpul transportului.
● Creanţele cărăuşului sînt garantate în temeiul contractului de
transport însuşi, aceasta însemnînd:
- cărăuşul are un drept de retenţie asupra mărfurilor, adică nu are
obligaţia de a preda marfa pînă la îndeplinirea tuturor obligaţiilor
contractuale de către destinatar (evident, referitoare la contractul
de transport); în această situaţie, cărăuşul este detentorul precar
al mărfurilor cu obligaţiile ce derivă din legea civilă pentru
această calitate
- cărăuşul are un privilegiu asupra mărfurilor transportate pînă la
predarea către destinatar, ceea ce se traduce prin:
∗ caracterul privilegiului creditorului gajist; în cazul
neexecutării obligaţiilor faţă de el, mărfurile (fiind bunuri
mobile) reprezintă gajul cărăuşului şi va veni primul la
îndestulare, în concurs cu alţi eventuali creditori;
∗ privilegiul cărăuşului asupra mărfurilor aflate în detenţia sa
precară îl premerge pe cel al vînzătorului acestora (întîi îşi va
recupera paguba cărăuşul din valoarea mărfurilor şi abia
după aceea se va îndestula vînzătorul);
∗ fiind un privilegiu mobiliar special, va trece înaintea celor
generale, cu excepţiile prevăzute de lege35;
∗ în cazul mai multor cărăuşi, ultimul exercită privilegiul tuturor;

34
Forma ad validitatem presupune existenţa documentului în forma şi sub cerinţele
prevăzute de lege (privind, spre exemplu, autoritatea sub a cărei supraveghere şi
garantare este redactat, formatul documentului, antete etc.) sub sancţiunea nulităţii
absolute a acestuia. Forma ad probationem presupune existenţa în forma scrisă doar
pentru a putea face dovada existenţei lui.
35
Este vorba despre: a) cheltuielile de judecată ale debitorului în folosul tuturor
creditorilor; b) cheltuielile de înmormîntare ale debitorului sau cu boala sa de pe
urmă; c) salariile datorate de debitor.

11
 ∗ privilegiul cărăuşului maritim este legiferat special şi trece
înaintea tuturor.
● Vînzarea mărfurilor transportate de cărăuş în vederea valorificării
creanţelor sale se poate face numai după solicitarea acestui lucru în
instanţă, în baza unei hotărîri rămase definitive, prin licitaţie publică.

3.3 Particularităţile răspunderii cărăuşului

parte în contractul de transport de mărfuri

● Răspunderea lui se bazează pe culpă. Culpa lui este prezumată şi

apare atunci cînd mărfurile sînt pierdute, avariate sau predate cu
întîrziere. Există şi cauze de exonerare de răspundere, care apar
atunci cînd prejudiciul a apărut ca urmare a:
- faptei expeditorului sau destinatarului
- viciilor sau naturii mărfurilor
- forţei majore sau cazului fortuit
● Răspunderea cărăuşului este limitată în timp: răspunderea pentru
marfă se întinde între momentul primirii ei de la expeditor şi predarea
acesteia către destinatar. Persoana care ridică pretenţii în privinţa
răspunderii cărăuşului pentru marfa transportată trebuie să facă
dovada că prejudiciul s-a produs în timpul transportului şi că se
datorează culpei cărăuşului.
● Răspunderea cărăuşului se limitează numai la paguba efectivă
produsă prin culpa sa (damnum emergens) calculată la valoarea
produselor din momentul primiri lor de la expeditor. Cărăuşul nu
datorează beneficiul nerealizat (lucrum cessans) ca urmare a
distrugerii mărfurilor. Se mai fac menţiunile:
- dacă predarea la destinatar se face peste termen, cărăuşul
pierde o parte din preţul transportului; maximul pierderii nu poate
depăşi valoarea totală a transportului;
- Părţile nu pot modifica (mări sau micşora) convenţional36
răspunderea cărăuşului.

3.4 Delimitarea contractului de transport de alte contracte

similare

● Contractul de expediţie: nu are natură juridică proprie (nu este

legiferat individual) ci poate fi întîlnit sub forma unui contract de
comision sau de mandat, după cum urmează:

36
Adică prin clauzele contractului de transport sau prin alte acorduri stabilite între
ele.

12
 - comisionarul-expeditor (expediţionarul) se obligă, în schimbul
unui comision, să încheie în nume propriu dar pe seama
comitentului37 (deţinătorul mărfurilor) unul sau mai multe
contracte de transport şi să efectueze anumite operaţii materiale
accesorii transportului (de ex. ambalare, deplasare pînă la staţia
de îmbarcare a transportatorului etc.); expediţionarul “face să se
transporte”, nu transportă; el este un intermediar între deţinătorul
mărfurilor (producător, proprietar etc.) şi transportator;
- mandatarul expeditor încheie contractul de transport în numele şi
pe seama mandantului, asumîndu-şi unele obligaţii accesorii
transportului de mărfuri, în schimbul unei remuneraţii.
● Locaţiunea de vehicule: este locaţiunea unui bun, nu a serviciilor unui
transportator, adică posesorul (numit locator şi care poate fi proprietar
sau nu al unui vehicul autopropulsat) îl închiriază unui locatar în
schimbul unei plăţi numite chirie.
● Contractul de remorcare: este o prestare specifică de servicii.
Deţinătorul vehiculului care remorchează nu-şi asumă obligaţii privind
marfa din remorcă (spre deosebire de contractul de transport).
● Lecţiile privind conducerea unui vehicul autopropulsat: instructorul
încheie cu elevul un contract de prestări servicii şi nu un contract de
transport; prin urmare finalitatea contractului este alta decît cea de
transport persoane.

4. CONTRACTUL DE TRANSPORT MĂRFURI

CU MIJLOACE AUTO

4.1 Noţiune, formă

● Contractul de transport auto are următoarele caracteristici tehnico-

economice:
- Nu necesită infrastructură specială
- Generează cheltuieli pe unitatea de produs transportat mai mari
decît în celelalte moduri de transport (cu excepţia celui aerian)
- Are flexibilitate mare, permite transportul din poartă în poartă
- Tonajele pentru distanţe medii şi mari oscilează între 20 şi 50 de
tone
- Convenţia de transport rutier (contractul de transport) se numeşte
CMR38 şi a fost creată pentru a realiza o reglementare uniformă a
contractelor de transport rutier internaţional. A fost adoptată şi în
România, unde vechea denumire era cea de “scrisoare de
37
Angajatorului
38
Provine din presucrtarea textului francez: “Convention relative au contrat de
transport international de marchandises par route”

13
 trăsură”. Se poate spune că, în prezent, toate contractele de
transport sînt încheiate conform normelor CMR39 reglementările
interne în domeniu făcînd aplicarea celor la nivel european.
- Pentru a putea executa transporturi rutiere, operatorii trebuie să
deţină o licenţă de transport, care este documentul prin care se
atestă capacitatea tehnică şi calificarea operatorului de a executa
transporturi rutiere pentru terţi în cadrul unui contract de
transport, în condiţiile reglementărilor în domeniu din România şi
a celor internaţionale.
- Licenţa de execuţie îl autorizează pe operator să execute
anumite activităţi de transport, respectiv anumite tipuri de
transport rutier, în conformitate cu caracteristicile tehnice ale
autovehiculelor deţinute.
- Licenţele stipulate mai sus se acordă pe diferite perioade de timp
(1 la 5 ani) şi pot fi suspendate sau anulate
- Autovehiculele trebuie să fie omologate RAR iar operatorii trebuie
să fie înscrişi în Registrul operatorilor de transport rutier.
● Pentru ca un contract de transport de fie reglementat de CMR este
necesar ca:
- Să se încheie un contract de transport rutier cu vehicule
- Contractul de transport să aibă ca obiect transportul de mărfuri
- Contractul de transport să fie cu titlu oneros
- Locurile încărcării şi al descărcării mărfurilor să fie în ţări diferite40
● Definiţie: CMR este contractul prin care o parte (cărăuşul,
transportatorul) se obligă, în schimbul unui tarif (taxa de transport) să
transporte cu mijloace auto, sub paza sa şi în interiorul unui termen
stabilit, anumite cantităţi de mărfuri pe care se obligă să le elibereze,
la destinaţie, unui destinatar indicat de expeditor.
- Este un act juridic de comerţ intern sau internaţional Este un
contract sinalgmatic, cu titlu oneros, principal, numit.
● Forma în care se încheie este scrisoarea de trăsură CMR (un
exemplu este redat în figură, stînga necompletat, dreapta completat)
- Scrisoarea de trăsură CMR este necesară ca document ad
probationem
- Nu este un titlu de credit
- Se încheie în trei exemplare, fiecare avînd patru părţi (a se
consulta figurile de pe fila următoare)

39
Dacă nu se doreşte aplicarea normelor CMR, se pot aplica convenţii bilaterale iar
în absenţa acestora se pot aplica normele de drept privat internaţional, în vigoare la
locul încheierii contractului de transport, dar acest lucru face mai dificilă, din punct de
vedere legal, prestarea serviciului de transport mărfuri.
40
Această caracteristică nu se mai aplică, avînd în vedere obligativitatea folosiri
CMR şi în trafic intern în locul vechiului aviz de însoţire a mărfii

14
15
16
 ∗ unicatul - însoţeşte marfa, este semnat la destinaţie de către
destinatar după care se întoarce cu cărăuşul pentru a fi
predat expeditorului
∗ duplicatul - rămîne la cărăuş
∗ avizul de primire - se predă destinatarului o dată cu marfa
∗ chitanţa de confirmare a primirii mărfii de la expeditor - este
semnată de şofer şi rămîne la expeditor
● Pe lîngă CMR, asupra autovehiculului trebuie să se mai regăsească o
serie întreagă de alte documente. Tipurile de acte pe care şoferul
trebuie să le aibă asupra sa se clasifică diferit, în funcţie de ţara de
înmatriculare a autovehiculului41. Astfel, controlul documentelor - spre
exemplu la trecerea frontierei României - presupune regăsirea
următoarelor acte:
I. Vehicule înmatriculate în România
A. Pentru toate tipurile de transport:
1. Licenţa de transport însoţită de caietul de sarcini (copie xerox), vizată pe
anul în curs de reprezentanţa Autorităţii Rutiere Române – A.R.R. care a
emis-o;
2. Licenţa de execuţie pentru transport internaţional (în original);
3. Certificatul de înmatriculare a vehiculului, însoţit de talonul de inspecţie
tehnică;
4. Permisul de conducere al conducătorului auto;
5. Diagrama tahograf pentru autovehiculele de marfă cu sarcina utilă mai
mare de 3,5 tone, pentru microbuze (>9 locuri) şi autobuze;
6. Asigurarea civilă şi cartea verde, efectuată de o societate de asigurări din
România;
7. Documentele specifice solicitate de Administraţia Naţională a Drumurilor
din România în vederea îndeplinirii obiectivelor controlului efectuat de
aceasta:
a) autorizaţia specială de transport (în original) pentru eventuale
depăşiri de limite maxime admise (greutate şi/sau gabarit), eliberată
de administratorul drumurilor pe care a circulat (la ieşirea din
România);
b) documente specifice reglementate pentru transporturile umanitare cu
destinaţia România (la intrare);
c) talonul din MTC (matcă + talon + chitanţă) eliberat la intrare (la ieşire)
în cazul tranzitării teritoriului României;
d) alte documente impuse pe parcurs prin reglementări interne sau
internaţionale.

41
Anexa II a Ordinului nr. 598 emis de Ministerul Transporturilor în anul 1999 face
această distincţie, enumerînd mai întîi documentele necesare în general tuturor
tipurilor de transport şi mai apoi cele pentru transportul de marfă

17
 B. Pentru transportul de mărfuri: documentele precizate la pct. A, precum şi
următoarele:
1. Documente de însoţire a mărfii (facturi, avize etc.);
2. Scrisoare de transport internaţional – CMR;
3. Carnet TIR (dacă circulă sub convenţia TIR);
4. Certificatul de agreere vamală (dacă circulă sub convenţia TIR);
5. Autorizaţii emise de Ministerul Transporturilor (MT) din ţările de tranzit sau
de destinaţie (dacă este cazul).
B1. Pentru transportul de mărfuri perisabile sau de animale vii: documentele
precizate la pct. A şi B, precum şi următoarele:
1. Autorizaţie sanitar-veterinară pentru vehicul;
2. Certificat sanitar-veterinar de transport pentru marfă.
B2. Pentru transportul de produse periculoase şi de materiale radioactive:
documentele precizate la pct. A şi B, precum şi următoarele:
1. Certificatul de atestare profesională pentru şoferi, conform Acordului
european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase
(A.D.R.), pentru clasa produsului transportat;
2. Certificatul de agreere al autovehiculului, emis de Registrul Auto Român
(R.A.R.), dacă este cazul;
3. Autorizaţia eliberată de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor
Nucleare şi agreerea autovehiculului, dacă este cazul;
4. Prospectul produsului transportat, instrucţiunile de siguranţă şi intervenţie
în caz de necesitate, în limba română şi cel puţin într-o limbă de circulaţie
internaţională; pentru transportul coletelor mici (maximum 1.000 kg) nu sînt
necesare instrucţiuni de siguranţă, rămînînd valabile indicaţiile prevăzute în
A.D.R., referitoare la ambalaj, etichetare etc.
● Contractul de transport auto de persoane deţine o altă varietate de
acte (evident, nu se efectuează pe bază de CMR). Pentru informare,
sînt redate mai jos documentele care trebuie să se găsească la
autovehicul (se fac referiri la pct. din listele de documente de mai
sus).
C. Pentru transportul de persoane
C1. Prin serviciu regulat: documentele precizate la pct. A, precum şi
următoarele:
1. Licenţa de execuţie pentru traseu, însoţită de caietul de sarcini al acesteia
(graficul de circulaţie) – în original;
2. autorizaţia emisă de Ministerul Transporturilor din ţara de destinaţie, cu
care se execută transportul în condiţii de reciprocitate – în original;
3. Contractul de închiriere sau de prestări de servicii, încheiat cu firma
posesoare de licenţă de execuţie pentru traseu, şi autorizaţia pentru
serviciu regulat, dacă este cazul;
4. Certificatul de clasificare a autovehiculului pe categorii sau stele, după caz,
emis de Registrul Auto Român – în original;

18
 5. Asigurarea de persoane şi bagaje;
6. Diagrama biletelor de călătorie şi lista cuprinzînd pasagerii – în original.
C2. Prin serviciu ocazional sau turistic: documentele precizate la pct. A,
precum şi următoarele:
1. Certificatul de clasificare a autovehiculului pe categorii sau stele, după caz,
emis de Registrul Auto Român – în original;
2. Foaia de parcurs tip ASOR (Acordul de la Dublin privind serviciile
ocazionale internaţionale de călători, efectuate cu autocare sau autobuze),
vizată de reprezentanţa Autorităţii Rutiere Române – A.R.R. cu 24 de ore
înainte de începerea efectuării transportului, pentru autocare, autobuze şi
microbuze;
3. Documente specifice care să ateste caracterul transportului (invitaţie,
contract, respectiv voucher sau contract de asigurare a serviciilor turistice,
încheiat cu o societate atestată prin licenţă de turism);
4. Documentul de tarifare globală (scrisoare de trăsură, factură etc.);
5. Autorizaţia eliberată de autorităţile competente din ţările de tranzit sau de
destinaţie, dacă este cazul;
6. Asigurarea de persoane şi bagaje.
● Cu titlu informativ, mai jos este redată lista documentelor care trebuie
să însoţească un autovehicul de transport înmatriculat în altă ţară.
II. Vehicule înmatriculate în alte ţări
A. Pentru toate tipurile de transport:
1. Certificatul de înmatriculare a vehiculului, însoţit de talonul de inspecţie
tehnică;
2. Permisul de conducere al conducătorului auto;
3. Diagrama tahograf pentru autovehiculele de marfă cu sarcina utilă mai
mare de 3,5 tone, pentru microbuze (>9 locuri) şi autobuze;
4. Asigurarea civilă şi cartea verde;
5. Documentele specifice solicitate de Administraţia Naţională a Drumurilor
din România în vederea îndeplinirii obiectivelor controlului efectuat de
aceasta:
a) aviz prealabil pentru eventuala autorizare specială de transport
pentru traseul de la intrarea pînă la ieşirea din România, în cazul
traficului direct (la ieşire);
b) documente specifice reglementate pentru transporturi umanitare cu
destinaţia România (la intrare);
c) talonul din MTC (matcă + talon + chitanţă) eliberat la intrarea în
România (la ieşire);
d) alte eventuale documente preluate la intrarea în România cu
corespondenţă la ieşire (eurovignete etc.).
B. Pentru transportul de mărfuri: documentele precizate la pct. A, precum şi
următoarele:
1. Documente de însoţire a mărfii (facturi, avize etc.);

19
 2. Scrisoare de transport internaţional – CMR;
3. Carnet TIR (dacă circulă sub convenţia TIR);
4. Autorizaţii emise de Ministerul Transporturilor din România.
B1. Pentru transportul de mărfuri perisabile sau de animale vii: documentele
precizate la pct. A şi B, precum şi următoarele:
1. Autorizaţie sanitar-veterinară pentru vehicul;
2. Certificat sanitar-veterinar de transport pentru marfă.
B2. Pentru transportul de produse periculoase şi de materiale radioactive:
Documentele precizate la pct. A şi B, precum şi următoarele:
1. Certificatul de atestare profesională pentru şoferi, conform Acordului
european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase
(A.D.R.), pentru clasa produsului transportat;
2. Prospectul produsului transportat, instrucţiunile de siguranţă şi intervenţie
în caz de necesitate, în limba română şi cel puţin într-o limbă de circulaţie
internaţională; pentru transportul coletelor mici (maximum 1.000 kg) nu sînt
necesare instrucţiuni de siguranţă, rămînînd valabile indicaţiile prevăzute în
Acordul european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor
periculoase (A.D.R.), referitoare la ambalaj, etichetare etc.
C. Pentru transportul de persoane
C1. Prin serviciu regulat: documentele precizate la pct. A, precum şi
următoarele:
1. Autorizaţia emisă de Ministerul Transporturilor din România;
2. Asigurarea de persoane şi bagaje;
3. Diagrama biletelor de călătorie şi lista cuprinzînd pasagerii – în original.
C2. Prin serviciu ocazional sau turistic: documentele precizate la pct. A,
precum şi următoarele:
1. Documentele specifice care să ateste caracterul transportului (invitaţie,
contract, respectiv voucher sau contract de asigurare a serviciilor turistice,
încheiat cu o societate atestată prin licenţă de turism);
2. Lista cuprinzînd pasagerii – în original;
3. Asigurarea de persoane şi bagaje;
4. Autorizaţia eliberată de Ministerul Transporturilor din România în
conformitate cu acordurile bilaterale în vigoare.
● Conţinutul contractului de transport (drepturile şi obligaţiile părţilor):
- Drepturile şi obligaţiile expeditorului:
∗ Completarea corectă a scrisorii de trăsură (CMR)
∗ Ambalarea corespunzătoare a mărfurilor
∗ Încărcarea mărfii
∗ Remiterea documentelor necesare îndeplinirii tuturor
formalităţilor administrative
∗ Informarea precisă asupra naturii pericolului - în cazul
mărfurilor periculoase
∗ Declararea valorii mărfurilor

20
 ∗ Plata tarifului transportului
∗ Verificarea greutăţii totale a transportului
∗ Sigilarea transportului
- Drepturile şi obligaţiile transportatorului:
∗ Punerea la dispoziţia expeditorului a mijlocului de transport,
conform convenţiilor dintre cei doi
∗ Verificarea exactităţii datelor din scrisoarea de trăsură
∗ Are dreptul de a ridica obiecţii expeditorului pentru
neconcordanţele semnalate. Dacă expeditorul nu ia măsuri
de remediere, va consemna aceasta în scrisoarea de trăsură
iar transportul se va executa pe riscul expeditorului
∗ Momentul încheierii contractului este cel în care, în urma
efectuării controlului conformităţii la locul de încărcare şi
sigilării transportului, cărăuşul semnează, datează şi
ştampilează scrisoarea de trăsură
∗ În trafic internaţional, la prezentarea documentelor la
controlul vamal, în caz că sigiliile sînt rupte se va verifica şi
marfa. În caz contrar, mărfurile sigilate nu se controlează.
● Modificarea contractului de transport rutier:
- Modificarea de către expeditor:
∗ Se poate face pînă la remiterea exemplarului 2 al scrisorii
CMR către destinatar ori pînă la exercitarea drepturilor
acestuia izvorîte din contractul de transport. Modificările pot
viza:
™ oprirea transportului
™ schimbarea locului de eliberare a mărfii
™ indicarea altui destinatar
∗ Modificările de mai sus nu au caracter complet arbitrar, la
bunul plac al expeditorului, ci sînt supuse unor anumite
condiţii ale tratatului CMR, cum ar fi indivizibilitatea
transportului, plata cheltuilelilor suplimentare ale cărăuşului,
exploatarea normală a cărăuşului etc.
∗ Dacă aceste condiţii sînt îndeplinite, cărăuşul este obligat să
treacă la executare. În caz în care acest lucru îi este imposbil
are obligaţia să-l informeze pe expeditor.
- Modificarea de către destinatar:
∗ În situaţia în care este cesionat în mod expres de către
expeditor în scrisoarea de trăsură, dreptul de modificare se
naşte chiar din momentul încheierii contractului de transport

21
 Pentru exercitarea drepturilor, destinatarul trebuie să
∗
figureze în această calitate (adică de destinatar42) în
scrisoarea de trăsură şi să plătească creanţele rezultate din
scrisoarea de trăsură43
∗ Destinatarul poate să modifice contractul de transport prin
indicarea altui destinatar (sub rezerva limitărilor contra
abuzului, conform reglementărilor CMR, aşa cum s-a arătat
mai înainte)
- Modificarea ca urmare a unor împrejurări care împiedică
executarea lui în condiţiile convenite:
∗ Pentru a putea proceda la aceste modificări, cărăuşul are
obligaţia să ceară instrucţiuni de la cel îndreptăţit să dispună
de marfă
∗ În situaţia în care acest lucru nu este posibil, cărăuşul va
acţiona aşa cum crede că este optim pentru cel îndreptăţit să
dispună de marfă. În acest sens el poate:
™ să descarce marfa şi să o păstreze cu mjloace proprii
™ să încredinţeze marfa spre păstrare către un terţ
∗ Cărăuşul are dreptul de a vinde marfa în cazul în care nu
primeşte instrucţiuni în timpul dispus prin convenţia CMR sau
prin alte convenţii la care părţile contractului au aderat. Marfa
poate fi vîndută imediat dacă se strică rapid iar suma va fi
pusă la dispoziţia deţinătorului legal al mărfii, mai puţin
cheltuielile făcute cu transportul şi operaţiunile conexe, ce
revin cărăuşului şi celorlalţi implicaţi în manevrarea mărfii.
● Executarea contractului de transport rutier:
- Pentru a stabili termenele de transport se foloseşte distanţa
geografică şi viteza medie legală de circulaţie
- Marfa se eliberează la destinaţie cu observaţiile:
∗ Destinatarul are dreptul să ceară marfa şi scrisoarea de
trăsură
∗ Pentru a-l acţiona direct pe cărăuş, destinatarul trebuie să
plătească toate creanţele către acesta
∗ Dacă destinatarul refuză marfa, cărăuşul va cere instrucţiuni
de la expeditor sau procedează cum crede el că este optim
pentru cel îndreptăţit să dispună de marfă (aşa cum s-a
arătat mai sus)
● Răspunderea cărăuşului:
- Răspunderea pentru pierderea mărfii

42
Se insistă asupra precizării deoarece pot exista convenţii în care destinatarul să fie
schimbat după ce transportul a început.
43
Spre exemplu, taxe de magazinaj

22
 ∗Se angajează dacă nu este predată în 30 zile de la
împlinirea termenului de predare. În lipsa unui termen de
predare, se angajează în 60 de zile de la predarea mărfii
spre transport
∗ Răspunderea este limitată la valoarea mărfii dar nu poate
depăşi o anumită valoare stabilită prin CMR44
∗ Cărăuşul este obligat la restituirea tarifului şi a tuturor taxelor
dar fără alte daune-interese ce s-ar cuveni celor păgubiţi
- Răspunderea pentru avarierea mărfii: cărăuşul va plăti
contravaloarea mărfii avariate dar fără alte daune-interese
- Răspunderea pentru nerespectarea termenului de predare
∗ Dacă se face dovada că prin nerespectarea termenului s-a
produs un prejudiciu, cărăuşul va acoperi acest prejudiciu.
Suma destinată acoperirii prejudiciului nu poate însă depăşi
preţul transportului.
∗ Sumele datorate de cărăuş sînt purtătoare de dobînzi de 5%
pe an
∗ Răspunderea cărăuşului devine nelimitată dacă se probează
dolul45 sau intenţia de a păgubi
- Răspunderea cărăuşilor succesivi: cărăuşii succesivi răspund
solidar46 faţă de beneficiar, solvensul 47 avînd drept de regres48
contra celorlalţi, după următoarele reguli:
49
∗ păgubitorul răspunde exclusiv în ultimă instanţă
∗ răspunderea este proporţională cu vina
∗ dacă nu se poate stabili a cui este vina sau fracţiile de
vinovăţie ce revin mai multor cărăuşi succesivi, atunci
repararea pagubei se împarte proporţional cu tariful cuvenit
pentru executarea contractului de transport.

44
Înainte de introducerea Euro, valoarea era de 25 de franci-aur pe kg brutto de
marfă
45
Orice manopera frauduloasă, orice mijloc viclean întrebuinţat pentru a înşela pe
cineva cu ocazia încheierii unui act juridic
46
Răspunderea solidară presupune că păgubitul poate recupera întregul prejudiciu
de la oricare dintre debitorii solidari, sau fracţionat după cum doreşte, pînă la
satisfacerea pierderilor contractuale. Debitorii solidari nu pot refuza plata
prejudiciului, chiar dacă nu sînt în culpă sau culpa ce le revine este doar o fracţie din
întreaga culpă.
47
Cel care a plătit prejudiciul (întreg sau fracţionat, fracţia avînd valoare mai mare
decît culpa ce i se impută) către păgubit
48
Acţiune pusă la dispoziţia solvensului de către lege prin care îi poate forţa pe
ceilalţi debitori solidari să-i plătească partea lor de prejudiciu şi pe care el a achitat-o
păgubitului pentru ei
49
Pînă la urmă, doar cel ce a produs paguba va obligat la plata ei, în proporţia în
care a produs-o

23
● Instanţele competente:
- Instanţa competentă poate fi desemnată chiar în contractul de
transport dar trebuie să se numere printre instanţele care sînt
abilitate să aplice dispoziţiile CMR
- În lipsa stipulării instanţei competente sau prin stipularea unei
instanţe necomeptente se aplică regula care stabileşte că
instanţa competentă este cea de la domiciliul (sediul) pîrîtului sau
al agenţiei care a încheiat contractul de transport.
● Prescripţia dreptului la acţiune:
- Un an de la naşterea dreptului la acţiune
- Trei ani de la naşterea dreptului la acţiune dacă s-a probat dolul
pîrîtului.

24