Sunteți pe pagina 1din 4

Cum ar trebui să procedeze părinţii în situații de conflict

Conflictele sunt posibile şi firești în orice relație. Întotdeauna există probabilitatea


confruntării pozițiilor, principiilor, punctelor de vedere cu privire la unele lucruri. Astfel
de situații ar putea fi benefice pentru familie și copil, dacă părinții ar învăța să rezolve
constructiv asemenea situații.

Astfel, pentru a evita situaţiile de acest fel, părinţii trebuie să acţioneze în felul
următor:

– să-și asculte reciproc opiniile/pozițiile;

– să-și comunice punctul de vedere fără învinuiri sau pretenții;

– să-și controleze emoțiile;

– să ajungă la un compromis sau să identifice modalități de a soluționa în comun


problema;

Dacă părinții vor avea o astfel de abordare, și copilul va învăța să fie eficient în
situațiile de conflict atât cu părinții, cât și cu alte persoane.

Certurile dintre părinţi influențează negativ copiii şi îi marchează pe viaţă

Certurile constante dintre părinţi au efecte negative asupra copiilor, chiar dacă adulții
nu dau importanţă acestui fapt. Mai mult, certurile pot dezvolta diverse boli şi
influenţa negativ caracterul copilului chiar şi la maturitate.

Certurile frecvente între părinți creează o situație traumatizantă pentru copil, din
motiv că nivelul tensiunii emoționale în familie creşte. Dacă o astfel de stare persistă
în familie, la copil crește anxietatea, tensiunea emoțională internă, iar ca rezultat
copilul devine instabil emoțional, neîncrezător și se confruntă cu un număr mare de
frici. Acest lucru influențează negativ dezvoltarea personalității copilului.

De cele mai multe ori, când părinții sunt certați, fie atrag foarte puțină atenție
copilului, fie folosesc copilul pentru a se influența reciproc. Astfel, copilului nu-i sunt
satisfăcute necesitățile de siguranță, atenție și dragoste. Pentru a-și satisface
necesitățile date, unii copii recurg la diverse mijloace sociale, cum ar fi strigătele,
plânsul demonstrativ-isteric, agresiunea fizică față de obiecte sau oameni, fuga de
acasă. Inclusiv, ar putea recurge la tentative de suicid.

Copilul preia comportamentul părinţilor

Dacă cearta este un mijloc aplicat deseori de către membrii maturi ai familiei pentru
soluționarea problemelor, copilul poate înțelege că în situațiile de conflict și el trebuie
să procedeze anume așa – să se certe, să nu-l asculte pe celălalt, să insiste că doar
el are dreptate sau să aplice metode negative de influență pentru a obține ceea ce-și
dorește. Un astfel de comportament se poate înrădăcina la copil și deveni ulterior
modul constant în care acesta răspunde în situațiile de conflict care apar acum în
cadrul comunicării cu colegii și maturii, iar la vârsta adultă – cu familia, cu soțul/soția
și copiii.

Comunicarea eficientă dintre părinte și copil

Conflictul între generații a existat dintotdeauna, însă în ultimii ani acesta a devenit
mai intens. Acest aspect explică faptul că generația de părinți și copii de astăzi nu
reușesc să gândească la fel, fiecare având opinii diferite, lucru care conduce de
multe ori la neînțelegeri și conflicte. Părinții care confundă comunicarea cu ordinele și
cu impunerea propriului punct de vedere printr-un limbaj autoritar nu vor reuși decât
să creeze o relație defectuoasă între ei și copii.

Modelele educaţionale aplicate de părinţi în relaţiile cu copii pot avea uneori influenţe
negative asupra dezvoltării personalităţii acestora. Din acest motiv este important ca
părinţii să găsească un echilibru în ceea ce priveşte organizarea şi controlul copilului
şi cerinţele pe care le au de la aceştia. Respectiv, dacă părinții au observat că
comportamentul copiilor nu se încadrează în limitele bunului simț, abordează un
limbaj agresiv, nu îndeplinește sarcinile menționate, nu dorește să se implice în
discuție, este indiferent față de sine și cei din jur, ar putea să aibă anumite motive,
precum:

 copiii caută să descopere ce se întâmplă dacă depășesc anumite limite;


 părintele așteaptă că copilul să facă lucruri care nu este pregătit să le facă;
 copiii consideră că le știu pe toate și nu au nevoie de sfatul părinților;
 încearcă să impună respect în fața părinților;
 copiii cunosc că nu se vor confrunta cu nici o consecință, întrucât nu le-au fost
stabilite reguli și limite.

Când copiii au o relație apropiată cu părinții, se vor gândi la reacțiile părinților în


desfășurarea anumitor situații, vor avea respect și nu vor acționa expromt, fără a lua
în calcul și consecințele. Însă, când copiii se simt apropiați emoțional de părinți, vor
simți mai puțin nevoia sa mintă sau să țină secrete. Părinții ar trebui să:

 încerce să înțeleagă ce se întâmplă cu copilul său. Este esențial pentru copii


sa simtă că sunt înțeleși de către părinți, prin urmare vor fi la rândul lor mai
dispuși sa încerce să înțeleagă ce au părinții de spus.
 conștientizeze că limitele se referă la comportamente, nu la emoții, dorințe sau
nevoi. Părinții ar trebui să îl învețe pe copil care sunt comportamentele care
nu sunt acceptabile (violența verbală, violența fizică, distrugerea obiectelor)
atunci când își exprimă emoțiile și care sunt comportamentele acceptabile (o
plimbare pentru a se calma, o discuție cu cineva apropiat, exerciții de
respirație.
 stabilească reguli ferme, dar permite discuții despre ele. Este important ca
copiii să aducă argumente împotriva regulilor pe care părintele dorește să le
stabilească. Înseamnă ca au încredere să comunice cu tine orice și că învață
să își folosească gândirea critică și independentă. In familie, copiii exersează
ceea ce vor folosi si vor pune in practica în viața reală.

Părinții ar trebuie să introducă disciplina în relația cu copilul și să-i explice copilului


cum aceasta se manifestă. Disciplina înseamnă a ajuta să învețe, nu a pedepsi.
La fel, este important ca părinții să le arate copiilor prietenie neexagerată, seriozitate
fără a genera încordare, faptul de a se impune cu respect, conduită integră, nici prea
indiferentă, nici prea exagerată.

Cum devine copilul tău mai responsabil

Să crești în ziua de azi un copil responsabil și productiv nu este un lucru ușor. Cei
mici sunt expuși tehnologiei și cel mai mare dușman al copiilor se numește “instant
gratification”, adică satisfacția imediată. Chiar dacă filmele, care durează cam 1,5-2
ore, nu sunt tocmai indicate pentru cei mici, nici măcar acestea nu îi mai
impresionează pe copii, care preferă să urmărească vine-uri de 6-7 secunde, ceea
ce înseamnă că atenția lor este mult redusă față de copiii din generațiile anterioare.

Părinții fac eforturi majore pentru a-i face pe micuți responsabili, atunci când vine
vorba de teme și alte jocuri ce păreau interactive altădată.

Iată câteva modalități prin care îl puteți face pe cel mic să devină mai responsabil și
mai productiv.

Învață-i cum să rezolve problemele

Copiii nu s-au născut experți în rezolvarea problemelor. Mulți dintre ei renunță fără să
încerce sau cred că există numai o singură soluție pentru a rezolva un anumit lucru.
Învață-ți copilul că pentru a ajunge la rezolvare trebuie urmați mai mulți pași și că
poate este nevoie de un efort mai mare. Oferă-i copilului tău ocazia să se dezvolte în
timp ce caută soluții pentru puzzle-uri sau în timp ce se joacă jocuri ce încurajează
creativitatea.

Dă-i o sarcină și roagă-l să găsească cel puțin cinci moduri diferite de rezolvare.

Atribuie-i sarcini

Atribuie-i sarcini copilului tău pentru a-l ajuta să devină mai responsabil. Chiar și cei
mai mici pot realiza sarcini simple, cum ar fi ducerea farfuriilor în chiuvetă. Copiii mai
mari ar trebui să primească misiuni în fiecare zi, iar cu timpul acestea pot face parte
din activitățile sale zilnice, fără ca părintele să-i mai reamintească.

Evită să-ți obligi copilul să-și duc la bun sfârșit sarcinile. În schimb, caută metode prin
care să-l faci să respecte aceste îndatoriri.

Motivează-ți copilul prin recompense

Cel mai bun exemplu este cel al adulților. Așa cum oamenii mari primesc salariul
pentru munca depusă de-a lungul unei luni, așa și cei mici pot primi tot felul de
recompense pentru realizarea sarcinilor.

Stabilește un orar

Creează un orar pentru a-ți ajuta copilul să devină productiv. Oferă-i ca recompensă
timp de joacă, doar după ce rezolvă ceea ce i-ai dat să facă. Odată ce va auzi că va
avea voie să se joace pe consolă sau pe tabletă, acesta va fi mai motivat să devină
mai productiv.

Nu uita copilul cu tableta în mână

De obicei, pentru un copil două ore în fața unui ecran, fie că vorbim despre TV,
tabletă sau jocuri pe calculator, sunt suficiente. Află care este sportul său preferat și
încurajează-l să participe la competiții extra-școlare, astfel încât să stea cât mai
departe de televizor.

Nu uita de consecințe

Caută mici pedepse pentru cazul în care copilul nu se poartă în mod responsabil.
Numai așa, cel mic poate învăța din greșelile făcute. Dacă nu-și face temele pentru
acasă, faptul că primește un zero poate fi o pedeapsă destul de mare pentru el.

Sursa: http://www.dictie.ro/

Cele mai importante mesaje pentru părinţi

 În casa şi curtea casei tale există zeci de lucruri periculoase pentru copil. Află
care sînt ele şi îndepărtează-le, pentru că acestea ameninţă sănătatea şi chiar
viaţa copilului tău.
 În condiţii casnice, un copil se poate otrăvi, intoxica, îneca, arde, opări sau
sufoca cu un corp străin.

 Bucătăria şi baia sînt încăperile cu cel mai mare risc de accidentare pentru
copil. Ai grijă de copilul tău: nu-l lăsa niciodată singur în baie sau bucătărie!
 Ai grijă de copilul tău: fii alături de el permanent, supraveghează-l tot timpul.
 Copilul tău e mai curios şi mai rapid decît crezi. Cîteva secunde sînt de ajuns
pentru ca să se întîmple o tragedie.

S-ar putea să vă placă și