II.

ANESTEZICE LOCALE

Anestezicele locale sunt substanţe care introduse în imediata apropiere a

formaţiunilor nervoase, într-un teritoriu circumscris, suprimă excitabilitatea şi
conductibilitatea elementelor nervoase cu care ajung in contact, împiedicând
procesul de excitaţie-conducere, fără lezarea fibrelor nervoase. Acţiunea lor este
temporară şi complet reversibilă.
Anestezia locală permite intervenţii chirurgicale mici, de scurtă durată ca şi
unele manevre endoscopice.
Poate fi utilă pentru calmarea temporară a unor dureri localizate, ca şi pentru
privarea temporară a unor structuri periferice de controlul nervos.
Anestezicele locale provoacă insensibilitate fără pierderea conştiinţei, fără
deprimarea centrală a circulaţiei şi respiraţiei, fiind mai puţin agresive pentru
organism decât anestezia generală.

Utilizări terapeutice: se utilizează pentru combaterea sau prevenirea durerilor:

anestezia operatorie într-o zonă circumscrisă; anestezia terapeutică (blocajurile
nervoase în traumatisme, afecţiuni articulare); în sindroame ischemice periferice;
pentru efecte sistemice.

Tipuri de anestezie locală:

-anestezia de suprafaţă (de contact), când substanţa badijonată pe mucoase şi

plăgi, acţionează în primul rând asupra terminaţiilor nervoase;

-anestezia de infiltraţie, cand anestezicul este injectat în spaţiile interstiţiale,

acţionând asupra tuturor elementelor nervoase în zona respectivă.

-anestezia de conducere, realizată prin injectarea soluţiei anestezice în vecinătatea

unui trunchi sau plex nervos (anestezie tronculară, plexală);

-anestezia rahidiană când substanţa se injectează in spatiul subarahnoidian, în

lichidul cefalorahidian, sau epidurală (peridurală), în jurul spaţiului epidural de
unde, apoi, difuzează.

-anestezia intravenoasă, intraarterială, pentru scăderea sensibilităţii receptorilor

reflexogeni în peretele vascular (actiune endoanestezică).

Simptomele intoxicaţiei - apar în caz de supradozare, la aplicarea pe mucoase

inflamate, sau în caz de injectare accidentală intravenoasă. Se manifestă prin
senzaţie de amorţeală periorală şi a limbii, răcire a extremităţilor, cefalee frontală şi
senzaţie de cap gol. SNC iniţial este stimulat, apare hiperexcitabilitate, tremurături,
delir şi convulsii. Apoi apare o stare de deprimare a SNC cu confuzie, deprimarea
respiraţiei şi comă. Moartea survine prin paralizia respiraţiei. Tratamentul se face
cu diazepam şi succinilcolină.

1
Cocaina este un alcaloid natural, extras din frunzele arbustului Erythroxylon coca,
cu structura esterică.
Se utilizează sub formă de sare clorhidrică, se absoarbe bine prin mucoase,
nu însă prin pielea intactă.
Are un puternic efect vasoconstrictor. Datorită vasoconstricţiei locale
apare albirea mucoaselor.
După absorbţie, cocaina produce hipertensiune arterială, tahicardie, spasme
vasculare, hiperglicemie, înlătură senzaţia de oboseală, creează euforie, logoree,
halucinaţii cu viziuni colorate, etc.
În doze mari produce comă, convulsii epileptiforme şi moarte prin paralizia
centrului respirator.
Datorită acestor efecte este o substanţă stupefiantă, faţă de care se instalează
la început dependenţa psihică şi ulterior apar şi celelalte simptome ale dependenţei
majore. Cocaina se folosea numai pentru anestezia de suprafaţă (la injectare
produce necroza), în ORL, oftalmologie şi stomatologie, pe suprafeţe mici.

ANESTEZICE LOCALE DE TIP ESTER

Benzocaina (Anestezina) este esterul etilic al acidului para-aminobenzoic

Substanţa este insolubilă în apă.
Se poate utiliza numai pentru anestezia de suprafaţă, mai ales pe plăgi şi ulcere, sub
forma de pulbere, emulsie, unguent in concentraţii de 1-20%, sau ca supozitoare şi
comprimate în doze de 200-300 mg pentru o dată. Pe cale orală, comprimatele pot
fi utile inclusiv în dureri epigastrice.

Procaina (Novocaina)
A fost introdusă în terapie in 1905. Are o toxicitate mică; ca anestezic local, procaina
este mai puţin activă decât cocaina, dar şi mai putin toxică.
Se pretează pentru toate formele de anestezie locală cu excepţia anesteziei de
suprafaţă.
Efectul anestezic este de scurtă durată (30-60') pentru că se absoarbe rapid din
cauza vasodilataţiei.
Procaina se foloseşte în concentraţie de:
- 0,5 -1% pentru anestezia prin infiltraţie,
-1- 2% pentru anestezia de conducere,
-4% în stomatologie,
-8% pentru rahianestezie.
Infiltraţiile cu procaină se practică şi în scop terapeutic în spasme vasculare, anurie
reflexă, contracturi musculare, leziuni traumatice ale aparatului locomotor.
Acţiunile generale ale procainei:
-la nivel central are efect analgetic moderat asemănător aspirinei, slabă acţiune
sedativă-vegetativa;
-la periferie produce efect vasodilatator, hipotensiv, spasmolitic pe musculatura
netedă.
Pentru efectele generale procaina se injectează i.v. lent în doză de 50 - 100 mg.
Efecte adverse de tip toxic: apar în caz de supradozare şi se manifestă printr-o stare
asemănătoare beţiei, uşoară excitaţie, uscăciunea gurii, tahicardie, vâjâituri în
urechi, greţuri, ameţeală, lipotimie, stare de confuzie.

2
În caz de intoxicaţie apare colaps vascular, deprimarea cordului, convulsii
epileptiforme, paralizia centrului respirator.
Un alt pericol îl reprezintă reacţiile alergice anafilactice destul de frecvente, mai ales
la personalul sanitar.
Tetracaina (Dicaina) are potenţă mai mare decât procaina pentru anestezia de
suprafaţă şi tronculară. Durata acţiunii este de 2-3 ore. Toxicitatea este mult mai
mare. Se foloseşte ca anestezic de suprafaţă în concentraţii de 0,2-2% în
bronhologie şi O.R.L.

ANESTEZICE LOCALE DE TIP AMIDĂ

Lidocaina (Xilina) este anestezicul cel mai frecvent utilizat.

Are potenţa mai mare ca procaina de 4 ori pentru anestezia de suprafaţă şi de 2 ori
pentru anestezia tronculară. Are o acţiune de durată mai lungă decît procaina (1-2
h).
Se pretează pentru toate tipurile de anestezie. Se foloseşte:
- în soluţie 0,5 -1% pentru infiltraţii,
-1-2% pentru anestezia de conducere,
-24% pentru anestezia de suprafaţă a mucoaselor,
-4-5% pentru rahianestezie.
Se asociază frecvent cu adrenalina.
Alte utilizări: - cel mai important efect este cel antiaritmic cardiac.
Este contraindicată în tulburări de conducere atrioventriculară, în insuf. cardiacă.
Xilina intră în unele preparate compuse de uz stomatologic: Stomacain spray şi
Dentocalmin.

Mepivacaina este asemănătoare structural şi farmacologic cu lidocaina.

Are avantajul că nu este necesară asocierea cu adrenalina, fiind preferată la
persoanele la care aceasta este contraindicată.

Bupivacaina (Marcaine) se foloseşte în concentraţie de 0,5% simplă şi 0,25% în

combinaţie cu adrenalină. Este asemănătoare mepivacainei. Se foloseşte pentru
anestezie locală de durată mai lungă (4-8 h). Acţiunea şi toxicitatea este mai
marcată.

Percaina are potenţa şi toxicitatea cea mai mare.

Se poate folosi pentru anestezia de suprafață pe leziuni tegumentare şi pe mucoase.
Cincocaina se găseşte în preparatatul combinat Dixidextracaină, care mai conţine
xilină şi Dextran 70.

Articaina (Ultracain) sub formă de fiole cu concentraţia 4% simplă sau în

combinaţie cu adrenalina. Produce anestezie cu o durată de 45 minute.
Se foloseşte în stomatologie.

Ropivacaina (Naropin) are acţiune proprie vasoconstrictoare si nu necesită

asociere cu adrenalina.

3
Prilocaina este asemănătoare xilinei, se foloseşte pentru suprafaţă, infiltraţie şi
conducere.