Subiecte pentru examen la disciplina Dreptul Mediului

1. Indicati cel putin 5 obiective ale strategiei pentru dezvoltare durabilă a Uniunii
Europene

 Limitarea schimbărilor climatice şi a costurilor şi efectelor sale negative pentru

societate şi mediu;

 Asigurarea cum că sistemul nostru de transport satisface nevoile economice,

sociale şi de mediu ale societăţii noastre, minimizând impactul nedorit asupra
economiei, societăţii şi mediului;

 Promovarea modelelor de productie şi consum durabile;

 Îmbunătăţirea managementului şi evitarea supraexploatării resurselor naturale,

recunoscând valoarea serviciilor ecosistemelor;

 Promovarea unei bune sănătăţi publice în mod echitabil şi îmbunătăţirea protecţiei

împotriva ameninţărilor asupra sănătăţii;

 Crearea unei societăţi a includerii sociale prin luarea în considerare a solidarităţii

între şi în cadrul generaţiilor, asigurarea securităţii şi creşterea calităţii vieţii
cetăţenilor ca o precondiţie pentru păstrarea bunăstării individuale;

 Promovarea dezvoltării durabile pe scară largă; asigurarea ca politicile interne şi

externe ale UE sunt în acord cu dezvoltarea durabilă şi angajamentele
internaţionale ale acesteia.

2. Scurt istoric al dezvoltarii durabile. Conferinta de la Stockhom

Discuțiile prin care s-a ajuns în final la dezvoltarea durabilă au început la începutul anilor '70.
În 1972, conferința privind mediul ambiant care a avut loc la Stockholm a pus pentru prima dată
în mod serios problema deteriorării mediului înconjurător în urma activităților umane care pune
în pericol însuși viitorul omenirii.
113 naţiuni prezente îşi manifestă îngrijorarea cu privire la modul în care activitatea umană
influenţează mediul. Sunt subliniate problemele poluării, distrugerii resurselor, deteriorării
mediului, pericolul dispariţiilor unor specii şi nevoia de a creşte nivelul de trai al oamenilor şi se
acceptă legătura indisolubilă între calitatea vieţii şi calitatea mediului pentru generaţiile actuale şi
viitoare.

3. Scurt istoric al dezvoltarii durabile. Comisia Brundtland (1983)

Naţiunile unite înfiinţează comisia mondială de mediu şi dezvoltare (World Commission on

Environment and Development) având ca scop studierea dinamicii deteriorării mediului şi
oferirea de soluţii cu privire la viabilitatea pe termen lung a societăţii umane. Această comisie a
fost prezidată de Gro Harlem Brundtland, primul ministru al norvegiei la acea dată.

Comisia Brundtland a subliniat existenţa a două probleme majore:

• Dezvoltarea nu înseamnă doar profituri mai mari şi standarde mai înalte de trai pentru un
mic procent din populaţie, ci creşterea nivelului de trai al tuturor;

• Dezvoltarea nu ar trebui să implice distrugerea sau folosirea nesăbuită a resurselor

noastre naturale, nici poluarea mediului ambiant.

Problema-cheie a dezvoltării durabile este opoziţia între nevoile de creştere ale populaţiei şi
limitele impuse de resursele planetei precum şi degradarea continuă a mediului.

4. Declaratia de la Rio. Principiul 12

Statele trebuie să coopereze pentru a promova un sistem economic internaţional deschis care să
conducă la crestere economica şi dezvoltare durabilă în toate ţările, pentru a se adresa mai bine
problemelor privind degradarea mediului. Măsurile de politică comercială în scopuri legate de
mediu nu trebuie să constituie mijloace de discriminare arbitrară sau nejustificată sau vreo
constrângere ascunsă asupra comerţului internaţional. Acţiuni unilaterale care să se ocupe cu
probleme de mediu din afara jurisdicţiei ţării importatoare trebuie să fie evitate. Măsurile de
mediu care se adresează problemelor de mediu transnaţionale sau globale trebuie, cât mai mult
posibil, să se bazeze pe un consens internaţional.

5. Declaratia de la Rio. Principiul 7

Statele trebuie să coopereze într-un spirit de parteneriat global, pentru conservarea, protecţia şi
refacerea sănătăţii şi integrităţii ecosistemului Pamântului. Dată fiind contribuţia diferită la
degradarea mediului la nivel global, statele au responsabilităţi comune, dar diferenţiate. ţările
dezvoltate recunosc responsabilitatea pe care o poartă în atingerea dezvoltării durabile la nivel
internaţional, având în vedere presiunile pe care societăţile lor le au asupra mediului global şi
tehnologiile şi resursele financiare pe care le deţin.

6. Declaratia de la Rio. Principiul 10

Problemele de mediu sunt cel mai bine tratate prin participarea tuturor cetăţenilor de la nivelul
relevant. La nivel naţional, fiecare individ trebuie să aibă acces corespunzător la informaţii de
mediu care sunt deţinute de autorităţile publice, inclusiv la informaţii asupra activităţilor şi
materialelor periculoase de la nivelul comunităţilor lor, şi oportunitatea de a participa la procesul
de luare a deciziilor. Statele trebuie să faciliteze şi să încurajeze conştientizarea şi participarea
publicului făcând informaţia disponibilă la nivel cât mai larg

7. Declaratia de la Rio. Principiul 13

Statele trebuie să dezvolte legislaţia naţională privind obligaţia şi despăgubirea pentru victimele
poluării şi ale altor pagube de mediu. Statele tebuie de asemenea să coopereze într-o manieră
promptă şi mai hotărâtă pentru a dezvolta legi internaţionale privind obligativitatea şi
despăgubirea pentru efectele adverse ale pagubelor de mediu cauzate de activităţi de sub
jurisdicţia sau controlul lor zonelor aflate dincolo de jurisdicţia acestora
8. Definiti mediul

Legea Protecţiei Mediului 137/1995, defineşte mediul conform percepţiilor şi interpretărilor

clasice, reducţioniste, ca fiind ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa,
solul şi subsolul, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi
fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, inclusiv valorile materiale şi spirituale. Această
definiţie reflectă metoda analitică de tratare a problematicii mediului, în care fiecare factor
constituent al acestuia este tratat independent. La momentul de faţă, însă, mediul ca
noţiune este tratat de o manieră sistemică, holistică şi integrată, ca un megasistem constituit din
ecosferă (biosferă + troposferă) şi antroposferă, analizând factorii vizaţi sub prisma interacţiunii
dintre aceştia.

Termenul generic „Mediu”, echivalent al sintagmei „Mediu înconjurător” desemnează un

concept ce defineşte totalitatea elementelor naturale şi antropice, evenimentelor şi energiilor care
interacţionează în mod continuu, contribuind la menţinerea echilibrului ecologic al Terrei.

9. Enumerati cele 8 compenente ale mediului

Acest termen comprehensiv include, conform unui concept, 8 componente:

1. Mediul natural – zone unde fenomenele ce se desfăşoară sunt supuse echilibrelor

naturale, afectate de factorul antropic de o manieră neglijabilă (ex. pădurile tropicale).

2. Mediul natural antropizat – zone unde fenomenele ce se desfăşoară prezintă abateri, de

regulă dorite, de la desfăşurarea lor naturală, datorită intervenţiei antropice directe (ex.
culturile de cereale).

3. Oikumena – mediul locuit direct de om (ex. oraşele).

4. Mediul ambiant – ansamblul momentan al factorilor naturali (fizici, chimici, biologici) şi

sociali (creaţi de activităţile antropice), care, în strânsă interacţiune, influenţează
echilibrul ecologic şi determină condiţiile de viaţă pentru om şi pentru dezvoltarea
societăţii.

5. Mediul înconjurător general – de la nivelul terestru până la cel cosmic.

 6. Mediul înconjurător eficient – ansamblul factorilor care intervin direct şi
semnificativ în structura şi funcţionarea sistemelor vii.

7. Mediul ecologic – se extinde oriunde este vorba despre viaţă.

8. Mediul geografic – cuprinde doar acel areal are este direct legat de factorul
antropic.

10. Impactul agriculturii asupra mediului. Apa

Agricultura este un utilizator de apã semnificativ, în special datoritã irigaţiilor. Cantitatea de apã
folositã pentru irigaţii depinde de factori cum sunt clima, tipul de recoltã, caracteristicile solului,
calitatea apei, practici de cultivare şi metode de irigare. Irigaţiile sunt însã o sursã de îngrijorare
în ceea ce priveşte mediul, referitoare la supra-extragerea apei freatice, eroziunea generatã de
irigaţii, salinizarea solurilor, alterarea habitatelor naturale. În plus, existã o serie de îngrijorãri
referitoare la impactul unei agriculturi intensive, susţinutã de irigaţii

De asemenea, poluarea apei cu nitraţi şi nitriţi, fosfaţi şi alte substanţe dãunãtoare reprezintã un
impact important al agriculturii asupra mediului. Pentru a limita efectele şi cantitatea de nitraţi au
fost propuse coduri de bune practici agricole, care includ recomandãri referitoare la perioadele de
fertilizare, utilizarea fertilizanţilor în apropierea cursurilor de apã şi pe pante, metode de
depozitare a gunoiului de grajd şi metode de împrãştiere a acestuia, cât şi rotaţia culturilor şi alte
mãsuri de management al terenurilor.

11. Impactul agriculturii asupra mediului. Solul

Procesele de degradare a solului, cum sunt deşertificarea, eroziunea, diminuarea materiei

organice, contaminarea, compactarea, declinul biodiversitãţii şi salinizarea pot determina
scãderea capacităţii acestuia de a-şi îndeplini funcţiile. Astfel de procese de degradare pot fi
generate de practici agricole nepotrivite precum fertilizarea dezechilibratã, extragerea excesivã a
apei subterane pentru irigaţii, utilizarea nepotrivitã a pesticidelor sau pãşunatul excesiv. De
asemenea, degradarea solurilor poate fi un efect al abandonãrii anumitor practici agricole. Spre
exemplu, o mai mare specializare cãtre agricultura arabilã a fost însoţitã frecvent de renunţarea la
practici tradiţionale ca rotaţia culturilor şi utilizarea legumelor verzi ca îngrãşãminte, practici
care contribuie la refacerea conţinutului de materie organicã din sol.
12. Impactul agriculturii asupra mediului. Aerul

Activitãţile agricole genereazã emisii de gaze cu efect de serã, printre care metanul şi protoxidul
de azot, contribuind astfel la accelerarea schimbãrilor climatice. Spre exemplu, în Uniunea
Europeanã, 10% din emisiile de gaze cu efect de serã provin din sectorul agricol. Sursele
acestora sunt: fertilizarea cu azot a solurilor, emisiile generate de gunoiul de grajd şi de
fermentaţia intestinalã. Cu toate acestea, agricultura poate deveni o resursã importantã pentru
protecţia aerului, întrucât este unul dintre principalii furnizori de resurse regenerabile de energie.
Biomasa, furnizatã de culturi precum rapiţa sau porumbul, poate fi utilizatã ca înlocuitor pentru
combustibilii fosili (cãrbune, petrol şi derivaţii sãi) şi poate contribui la reducerea emisiilor de
gaze cu efect de serã.

13. Ce este poluarea industriala ?

Poluarea industrială este orice formă de poluare care reprezintă o consecință directă a practicilor
și activităților industriale.

Dezvoltarea economică, precum și derularea vieții cotidiene a societății moderne nu pot exista
fără activitățile industriale. Mai precis, sectoarele industriale aduc multe beneficii economice şi
sociale importante: acestea produc bunuri şi produse, generează locuri de muncă şi venituri
fiscale. Deși industrializarea are potențialul de a ajuta la atingerea acestei varietăți de obiective
sociale, fiind astfel necesară, procesele industriale au un impact negativ major asupra mediului
din următoarele perspective:

1) schimbări climatice;

2) consumul multor resurse naturale epuizabile/consumul de energie;

3) generarea a numeroase tipuri de deșeuri (ce conțin substanţe toxice, radioactive sau chiar
materie organică; poluanți atmosferici) care conduc la poluarea aerului, a solului și a apelor și au
efecte negative asupra ecosistemelor;

4) periclitarea speciilor/pierderea biodiversității.

14. Care sunt cauzele poluării industriale?

1. Folosirea de tehnologii vechi: funcționarea multor industrii cu tehnologii vechi pentru

producție generează o cantitate mare de deșeuri. De ce nu se recurge la tehnologii noi?
Deoarece acestea sunt adesea constisitoare – implică achiziționarea de echipamente noi,
precum și realizarea de investiții pentru instruirea personalului responsabil de
manipularea acestora.
2. Creșterea industrială slab planificată sau neplanificată: creșterea neplanificată a
companiilor conduce implicit la încălcarea de reguli, norme și standarde, încălcări care au
drept consecință poluarea apei sau a aerului cu substanțe toxice.
3. Lipsa politicilor de control.
4. Ineficiența eliminării deșeurilor.

15. Impactul industriei textile asupra mediului

Impactul producției textile asupra mediului se traduce prin suprautilizarea resurselor de apă,
poluarea apelor, generarea emisiilor de gaze cu efect de seră, respectiv generarea de deșeuri
textile. Moda de consum (fast fashion), ce presupune apariția constantă de stiluri noi la prețuri
foarte scăzute, a dus la o creștere substanțială a cantității de haine care se produc și se aruncă.

Consumul de apă – Producerea materialelor textile necesită un consum ridicat de apă, la care se
adaugă terenurile pe care se cultivă bumbacul și restul fibrelor. Se estimează că industria textilă
și de îmbrăcăminte la nivel mondial a utilizat 79 de miliarde de mc de apă în 2015 – în timp ce
nevoile întregii economii a UE s-au ridicat la 266 de miliarde de mc în 2017. Pentru a fabrica un
singur tricou de bumbac, se estimează că sunt folosiți 2700 de litri de apă dulce – necesarul de
apă potabilă al unei persoane timp de 2,5 ani.

În mod similar, pentru a produce o pereche de jeanși se folosesc 7000 litri de apă, adică apa pe
care un om o bea în aproape 10 ani. Iar anual, se produc 2 miliarde de perechi de jeanși.

În fapt, industria textilă se află pe locul doi la consumul de apă global.

16. Impactul industriei textile asupra mediului. Poluarea apei

Se estimează că:

 industria textilă este responsabilă de circa 20% din poluarea globală a apei curate, din
cauza produselor de vopsire și finisare;
 spălarea materialelor sintetice duce la deversarea a circa 0,5 milioane de tone de
microfibre în ocean pe an.

Spălatul hainelor din materiale sintetice generează 35% din microplasticele primare care ajung în
mediul înconjurător. Inventate în anii 40, cu un succes mai mare în anii 70, nailonul și poliesterul
au devenit în 2007 principala fibră folosită la nivel global în industria textilă și de atunci,
aproximativ 60% din materialele utilizate în articolele de îmbrăcăminte sunt din plastic. La
fiecare spălare, ele eliberează sute de mii de fibre de plastic numite microfibre, cu dimensiuni
mai mici de 5 milimetri, care ajung în lacuri, râuri și oceane din cauza dimensiunilor reduse,
fiind imposibil de captat de majoritatea instalațiilor de tratare a apelor. Anual, ajung în ape
microplastice din haine care sunt echivalentul a 50 de miliarde de sticle de plastic.

O singură încărcătură de rufe din poliester în mașina de spălat poate elibera 700 000 de
microfibre de plastic care pot ajunge în lanțul alimentar. Microplasticele ajung în lanțul trofic
când sunt confundate cu hrana de către pești și alte animale marine și au un efect devastator. Iar
în final, ajung înapoi, la oameni, prin consumul de pește și fructe de mare.

În procesul de vopsire se folosesc 1.7 milioane de tone de chimicale pentru 400 de miliarde de
mp de textile, cât livrează industria anual.

Industria modei este responsabilă pentru 20% din apele uzate ale planetei.

17. Impactul industriei textile asupra mediului. Deseurile textile

Deșeurile textile – Comportamentul consumatorului a înregistrat schimbări în ceea ce privește
modul în care oamenii elimină hainele pe care nu le mai poartă: acestea nu mai sunt donate, ci
aruncate la gunoi. Din 1996 până în 2020, volumul hainelor achiziționate în medie de o persoană
în UE a crescut cu 40%, ca urmare a scăderii considerabile a prețurilor, care a redus, la rândul ei,
durata de viață a articolelor vestimentare. Europenii consumă aproape 26 kg de textile și aruncă
în jur de 11 kg de textile în fiecare an. Potrivit statisticilor, românii înșiși cumpără cu 60% mai
multe haine decât la începutul anilor 2000 și cu mult mai mult decât nevoia reală, păstrând și
folosind hainele pentru prea puțin timp. De asemenea, dacă industria modei livrează anual 400 de
miliarde mp de textile, se folosesc real doar 340 de miliarde mp, potrivit Greenpeace. Aceste
date sunt confirmate și la nivelul Uniunii Europene, apreciindu-se că se irosesc între 10 și 20%
din materialele textile produse.

Hainele uzate pot fi exportate în afara UE, dar în cea mai mare parte (87%) sunt incinerate sau
aruncate în depozitele de deșeuri. În fiecare secundă, pe planetă echivalentul unui camion plin cu
textile este aruncat la groapa de gunoi sau la incinerat. La nivel global, deșeurile textile
constituie 5% din cantitatea totală de deșeuri, fiind o sursă uriașă de poluare, pe locul doi după
cele din industria petrolieră. Tot la scară globală, mai puțin de 1% din haine sunt reciclate ca
îmbrăcăminte, parțial din cauza tehnologiei inadecvate.

Revalorificarea hainelor: 95% din hainele aruncate se pot refolosi tot în industria textilă, dacă
sunt aruncate selectiv, sau în industria auto, precum și în cea de construcții. Țesăturile pot fi
curățate și întrebuințate sub foarte multe forme, de la textile pentru tapițare, până la foi pentru
fabricarea izolatoarelor termice sau fonice la case, capote sau uși de automobile.

18. Impactul industriei maselor plastic și din cauciuc asupra mediului:

Problemele de mediu care pot apărea în fabricarea produselor din plastic şi cauciuc ţin de
următoarele aspecte:

 emisii atmosferice (particule şi compuşi organici volatili);

 ape uzate (pot conţine solvenţi, uleiuri, compuşi organici solubili sau insolubili în
apă);
 deșeuri solide (de exemplu, cauciucul ars în procesele de amestecare, laminare,
calandrare şi extrudare poate fi o sursă semnificativă de deşeuri solide).
19. Cum impactează transporturile calitatea mediului. Schimbari climatice

schimbări climatice – apariția efectului de seră cauzat de emisiile de gaze: dioxidul de carbon
(CO2), protoxidul de azot (N2O) - de 300 de ori mai eficient decât CO2 în crearea efectului de
seră, metan (CH4), halocarburi. Gazele cu efect de seră au potențialul mai mic sau mai mare de a
conduce la încălzirea globală, în funcție de puterea de radiație și de durata lor de viață în
atmosferă. Aceste gaze se acumulează în atmosferă timp suficient de îndelungat încât să atingă o
compoziție omogenă la nivel global. Impactul gazelor cu efect de seră este potențat de durata lor
de viață atmosferică, adică timpul pe care îl petrec în atmosferă înainte de a se dezintegra sau de
a fi absorbite prin procese bilogice sau chimice – pentru CO2, între 5 și 200 de ani; pentru metan,
12 ani; pentru N2O, 114 ani; pentru halocarburi, precum clorofluorocarburile, cel puțin 45 de
ani.

20. Cum impactează transporturile calitatea mediului. Poluarea atmosferica

vehiculele terestre, motoarele marine, locomotivele, avioanele sunt surse de poluare sub forma
emisiilor de gaze și particule, care afectează calitatea aerului: plumb (Pb), monoxid de carbon
(CO), oxizi de azot (NOx), benzen și compuși volatili, metale grele (zinc, crom, cupru, cadmiu)
și particule (cenușă, praf). În ceea ce privește emisiile de plumb, acestea au scăzut dramatic în
ultimii zeci de ani, ca urmare a interzicerii combustibililor cu plumb din cea mai mare parte a
lumii, începând cu anii '80. Pe de altă parte, emisiile de dioxid de sulf (SO2) și oxizi de azot
(NOx) în atmosferă formează diverși compuși acizi care, atunci când sunt asimilați în apa din
nori, creează ploile acide. Precipitațiile acide au efecte dăunătoare asupra mediului construit,
reduc productivitatea culturilor agricole și cauzează degradarea/declinul pădurilor.

21. Cum impactează transporturile calitatea mediului. Poluarea apei

Activitățile de transport au impact asupra condițiilor hidrologice (interrelaționarea factorilor

meteorologici, fizici și biologici care influențează fluxul, magnitudinea, direcția apei, precum și
timingul precipitațiilor), precum și asupra calității apei. Combustibilii, chimicalele, precum și
alte particule nocive emanate de avioane, mașini, camioane și trenuri, precum și operațiunile din
porturi și din teminalele din aeroporturi contaminează sistemele hidrografice. De asemenea,
creșterea cererii pentru transportul maritim de mărfuri determină ca emisiile generate de acest
sector de transport să aibă cel mai însemnat impact asupra calității apei. Principalele efecte ale
operațiunilor din transportul maritim asupra calității apei rezultă predominant din dragaje,
deșeuri, ape de balast și deversări/scurgeri de petrol.

22. Cum afecteaza transporturile atmosfera?

Prin: difuzia de poluanți la scară largă; creșterea accelerată într-un termen scurt a concentrației
de poluanți favorizată de anumite condiții locale precum smogul; reacții fotochimice cauzate de
razele UV ca urmare a dioxidului de sulf (SO2) și a dioxidului de azot (NO2); schimbări
climatice; ploi acide; efecte sinergetice și cumulative când poluanții se combină (de exemplu
smog și gaze cu efect de seră)

23. Cum afecteaza transporturile litosfera?

Prin: depuneri acide; eliberarea de ioni metalici toxici (aluminiu, cadmiu) prin acidifiere;
pierderea de nutrienți, cu precădere calciu și magneziu; inhibarea descompunerii; pierderea
faunei și florei din sol; fixarea în plante a metalelor grele (de ex. plumb), respectiv contaminarea;
impermeabilizarea suprafețelor; ocuparea unor fâșii întinse de teren pentru infrastructura de
transport

24. Cum afecteaza transporturile hidrosfera?

Prin: difuzia de poluanți în stare dizolvată sau coloidală; acidifierea și pierderea potențialului de
neutralizare a apelor de suprafață și subterane; modificări ale sistemelor hidrologice prin
activitățile de construcție și mentenanță a infrastructurii

25. Care sunt directiile de actiune pe care se axeaza Politicile UE cu privire la

transporturi?

 reorientarea transporturilor către mijloacele cele mai eficiente și mai puțin

poluante;
  introducerea unor tehnologii de transport, a unor combustibili și a unor
infrastructuri mai sustenabile;
 asigurarea unor prețuri în sectorul transporturilor care să reflecte pe deplin
efectele adverse asupra mediului și asupra sănătății.

26. Indicati cel putin trei soluții și comportamente pozitive în gestionarea relației transport-
mediu

 Mijloacele de transport în comun au un rol-cheie în protejarea mediului, permițând

deplasarea rapidă a indivizilor, ca alternativă la autoturismele personale poluante.
 Augmentarea impactului pozitiv al transportului în comun asupra mediului derivă din
caracterul eco-friendly al acestuia prin punerea în circulație a autobuzelor electrice sau
hibrid, tramvaielor electrice și troleibuzelor, reducând traficul și poluarea.
 Care sunt avantajele transportului în comun?
Mai puțin combustibil consumat → mai puține resurse consumate
Mai puțin combustibil consumat → mai puține gaze cu efect de seră → mai puțină
poluare atmosferică
N.B. Optarea pentru transportul în comun în detrimentul mașinii personale reduce
emisiile de CO2 cu 45%.
 Gratuitatea transportului în comun pentru a reduce poluarea (modelul Tallin) – această
strategie a fost adoptată în Tallin, capitala Estoniei, cu scopul de a promova transportul în
comun și de a decongestiona traficul; în Cluj-Napoca – ”vinerea verde”.
 Mașinile electrice repezintă o altenativă la autovehiculele clasice care folosesc motorină,
benzină sau gaz, cu impact redus asupra mediului înconjurător, chiar dacă producția lor
este un proces poluant în sine.
 Deoarece înlocuirea motorizării nu este suficientă pentru a face un vehicul ecologic, în
industria auto se produc schimbări în ceea ce privește materialele utilizate la fabricarea
mașinilor (folosirea aluminiului și foilor de magneziu ca alternative la oțel, respectiv
plasticul si textilele reciclate pentru designul interior).
 Eco-driving – tehnicile optimale de condus pot ajuta la reducerea emisiilor.
 Folosirea mijloacelor de transport alternative si ecologice (biciclete, trotinete) reprezintă
de asemenea o soluție cu efecte pozitive asupra mediului. Există de asemenea
implementat în marile orașe ale lumii un mijloc de transport ”ecolo-chic”, și anume taxiul
bicicletă, mai rapid decât un taxi în ambuteiaje și, pe deasupra, cu zero poluare.
 Zborurile directe cu avionul, în locul celor conectate, ajută la reducerea emisiilor prin
prevenirea decolărilor și aterizărilor multiple, aceste 2 etape ale unui zbor fiind cele mai
mari consumatoare de combustibil.
 De asemenea, cu cât un avion este mai greu, cu atât consumul de combustibil este mai
mare. În acest context, fiecare călător individual poate face o mare diferență în ceea ce
privește consumul de combustibil prin transportarea unor bagaje mai ușoare, întrucât
reducerea greutății înseamnă mai puține emisii de CO2 generate de aeronavă. Funny fact!
Dacă toți pasagerii ar pune în bagaj cu 1 pereche de pantofi mai puțin (adică aprox. 1 kg
mai puțin) economiile de combustibil ale aeronavei ar echivala cu scoaterea din circulație
a 10.500 de mașini pentru 1 an întreg.

27. Definiti următorii termeni:ape de suprafata, râu, corp de apa artificial

- "ape de suprafaţă" reprezintă apele interioare, cu excepţia apelor subterane; apele de
tranziţie şi apele costiere şi, în ceea ce priveşte starea chimică, apele teritoriale;
- "râu" reprezintă un corp de apă interioară care curge în mare parte pe suprafaţa solului,
dar care poate curge şi în subsol pe o parte a cursului său;
- "corp de apă artificial" reprezintă un corp de apă de suprafaţă creat de o activitate
umană;
28. Definiti următorii termeni: lac, ape subterane, starea buna a unei ape de
suprafata
- "lac" reprezintă un corp de apă interioară de suprafaţă stătătoare;
- "ape subterane" reprezintă toate apele care se găsesc sub suprafaţa solului în zona de
saturaţie şi în contact direct cu solul sau cu subsolul;
- "starea bună a unei ape de suprafaţă" reprezintă starea unui corp de apă de suprafaţă,
atunci când atât starea sa ecologică, cât şi cea chimică sunt cel puţin "bune"
29. Definiti următorii termeni: corp de apa puternic modificat, bazin hidrografic,
poluant
- "corp de apă puternic modificat" reprezintă un corp de apă de suprafaţă al cărui
caracter, ca urmare a modificărilor fizice cauzate de activitatea umană, este fundamental
modificat,
- "bazin hidrografic" reprezintă orice zonă în care toate scurgerile de apă converg, printr-
o reţea de râuri, fluvii şi, eventual, lacuri, către mare, în care se varsă printr-o singură
gură de vărsare, un singur estuar sau o singură deltă
- "poluant" reprezintă orice substanţă care ar putea constitui factor de poluare

30. Definiti următorii termeni:evacuare directa in apele subterane, poluare, starea

buna a uneiape subterane
- "evacuare directă în apele subterane" reprezintă evacuarea poluanţilor în apele
subterane fără ca aceştia să mai treacă prin sol sau subsol
- "poluare" reprezintă introducerea directă sau indirectă de substanţe sau căldură în aer,
apă sau sol ca rezultat al activităţii umane şi care poate prezenta riscuri pentru sănătatea
umană sau pentru calitatea ecosistemelor acvatice sau a ecosistemelor terestre;
- "starea bună a unei ape subterane" reprezintă starea unui corp de apă subterană, atunci
când atât starea sa cantitativă, cât şi cea chimică sunt cel puţin "bune"