Modalităţi de propagare în funcţie de gama de frecvenţe radio

Efectele suprafeţei terestre şi ale atmosferei asupra propagării sunt dependente de frecvenţa undei radio.
Astfel, în anumite intervale de frecvenţă, propagarea se realizează în acelaşi fel, conducând la împărţirea
domeniului frecvenţelor radio în benzi de frecvenţă.
Undele lungi (UL)
Undele lungi (VLF şi LF) se caracterizează prinfrecvenţe f = 300KHz (lungimi de undă λ ≥ 1Km).
Având în vedere că o frecvenţă critică fc = 300 KHz corespunde unei concentraţii de electroni N = 103
electroni/cm3, rezultă că undele spaţiale sunt reflectate de straturile D şi E ale ionosferei sub orice unghi de
incidenţă. De asemenea, sunt reflectate de suprafaţa mărilor şi oceanelor, propagarea putând avea loc prin
ghidare între stratul D şi pământ cu reflexii multiple pe distanţe foarte mari. Undele lungi se propagă şi prin
unde de suprafaţă datorită difracţiei pe scoarţa terestră, urmărind curbura pământului.
Se pot asigura legături la distanţe de până la 20.000 Km (la antipozi), cu condiţia compensării atenuării
de propagare de valoare mare prin utilizarea unui emiţător de mare putere ( sute … mii de KW).
Undele lungi au proprietatea de a-şi menţine relative constant nivelul de intensitate a câmpului la
recepţie de-a lungul zilei, anului sau chiar pe intervale mai mari de timp, datorită stabilităţii stratului E pe care
se produce reflexia undelor. Astfel, perturbaţiile ionosferice care apar în zonele superioare ale ionosferei
(deasupra stratului E) nu influenţează recepţia.
Un dezavantaj al utilizării lor se datoreşte acţiunii electricităţii prin descărcările electrostatice, care
constituie sursa primară de zgomot la recepţie. O consecinţă a utilizării frecvenţelor purtătoare de valoare
scăzută este şi limitarea severă a benzii de frecvenţă transmise.
Undele medii (UM)
Undele medii (MF) se caracterizează prin frecvenţe 300KHz ≤ f ≤ 3MHz (lungimi de undă 1Km ≥ λ ≥
100m ). Analizând concentraţia de electroni a stratului E, se constată că ziua este îndeplinită condiţia de reflexie
sub orice unghi de incidenţă, în timp ce noaptea poate apare reflexie numai pentru o anumită incidenţă oblică.
Ziua se manifestă pregnant absorbţia undelor medii în stratul D a1 ionosferei, penetrat într-un sens de
unda incident şi în sens opus de unda reflectată pe stratul E, astfel încât propagarea se face aproape exclusiv
prin unde de suprafaţă. În cursul nopţii stratul D dispare şi, pentru unghiuri de incidenţă suficient de mari, se
produce reflexia undelor medii pe stratul E, mărindu-se substanţial distanţa de propagare.
În timpul nopţii, datorită proprietăţilor de propagare a undelor medii se manifestă fenomenul de
“fading”, adică schimbări rapide în intensitatea undei la recepţie. În punctul de recepţie, unda de suprafaţă se
suprapune cu unda reflectată de ionosferă. Dacă cele două unde sunt în fază, câmpul resultant este maxim
(fig.1).

Fig.1 Producerea fenomenului de “fading” la recepţie

Datorită modificărilor în radiaţia ionizantă provenită de la Soare precum şi datorită curenţilor
atmosferici, gradul de ionizare al stratului E se modifică aleator şi adâncimea de o fluctuaţie în timp a diferenţei
de drum între cele două unde, deci un defazaj la recepţie, care micşorează intensitatea câmpului rezultant.
Schimbările sunt mai rapide pentru lungimi de undă mai mici.
Se poate asigura recepţie stabilă în timp pe o rază de câteva sute de kilometri în jurul antenei de emisie
cu o putere de ordinul a sute de KW.
 Undele scurte
Undele scurte, US (“high frequency” HF), se caracterizează prin frecvenţe 3MHz f 30MHz (lungimi de
undă 100m 10m). Sunt atenuate de suprafaţa pământului şi propagarea prin unde de suprafaţă nu depăşeşte câteva
zeci de kilometri. Undele spaţiale sunt în mare parte absorbite de straturile D şi E, rezultând o atenuare substanţială, iar
un
fenomen de reflexie a undelor se produce în principal în stratul F.
În timpul zilei, se pot utiliza unde scurte cu lungimi de undă în intervalul 10 m ... 25 m, cu condiţia unor puteri
suficiente la emisie pentru a compensa atenuarea de absorbţie. În timpul nopţii, stratul D dispare şi concentraţia stratului
F scade, făcând posibilă reflexia undelor scurte cu lungimi de undă în intervalul 35 m … 100 m. Se pot obţine astfel
radiolegături pe distanţe mari (4000 Km) cu puteri relativ mici de emisie. Dimineaţa şi seara se lucrează pe frecvenţe care
corespund lungimilor de undă 25 m ... 35 m. Astfel, staţiile de emisie trebuie să fie capabile să lucreze pe mai multe
frecvenţe, pentru a se adapta la modificările condiţiilor de propagare între zi şi noapte.
Într-o anumită regiune în jurul unei antene de emisie apare, mai ales noaptea, o zonă de tăcere care se datorează
faptului că acolo nu pătrunde nici unda directă, nici undele reflectate în ionosferă (fig.2). Distanţa maximă de recepţie se
obţine pentru o emisie sub un unghi de elevaţie = 0 (tangenţial la suprafaţa pământului). Pentru o elevaţie mai mare
decât o valoare limită, undele scurte nu se mai reflectă. Prin reflexii multiple, la recepţie se pot întâlni mai multe unde
provenind de la aceeaşi sursă. Apare astfel un “fading” de mare distanţă, caracteristic undelor scurte. Fenomenul de
“fading” este mult mai accentuat în domeniul undelor scurte decât pentru undele medii.

Fig. 2 Trasee de propagare a US scurte funcţie de elevaţie

Sursa cea mai importantă de zgomot pentru unde scurte este interferenţa radio a staţiilor de emisie care lucrează
pe frecvenţe apropiate. O altă sursă de zgomot, pentru regiunile polare, o constituie perturbaţiile stratului F (chiar
dispariţia acestuia pentru câteva ore).
Undele ultrascurte
Undele ultrascurte, UUS (“very high frequency” VHF), se caracterizează prin frecvenţe 30MHz ≤ f
≤300MHz (lungimi de undă 10m ≥ λ ≥ 1m). Se propagă în principal prin unda directă şi unda spaţială reflectată
de troposferă. Se asigură o legătură stabilă în limitele vizibilităţii directe dintre antena de emisie şi antena de
recepţie. Distanţa maximă de vizibilitate directă se poate calcula în funcţie de înălţimile la care sunt plasate cele
două antene şi de raza pământului, conform relaţiei:

În realitate, orizontul radio este ceva mai mare decât orizontul geometric, datorită indicelui de refracţie
supraunitar al troposferei:

Acest mod de propagare explică plasarea antenelor de emisie pentru programe de televiziune sau radio
în banda de unde ultrascurte pe piloni înalţi sau turnuri de televiziune (cu înălţimi chiar de 500 m).
Microundele
Microundele, U, se caracterizează prin frecvenţe 0,3GHz f 300GHz (lungimi de undă 1m 1mm ).
Care sunt caracteristicile propagării undelor lungi
Care este intervalul de frecvenţe pentru undele medii
Care bandă de frecvenţe este afectată puternic de“fading”
Ce variante de propagare a undelor scurte pot să apară, funcţie de unghiul de elevaţieCe reprezintă
zona de tăcere
Care este relaţia de legătură între orizontul radio şi înălţimile antenelor de emisie / recepţie
1. Care este comportarea stratului ionizat faţă de unda radio, funcţie de frecvenţa acesteia?
2. Care este domeniul de frecvenţe pentru undele lungi? Ce avantaje şi ce dezavantaje prezintă
utilizarea acestora?
3. Care este domeniul de frecvenţe pentru undele medii? Prin ce se caracterizează propagarea acestora?
4. Ce subgame de unde scurte se recomandă pentru a fi folosite pe parcursul zilei / nopţii. Explicaţi de ce
5. Care este domeniul de lungimi de undă pentru undele ultrascurte? De ce pentru aceste unde se înalţă
antenele de emisie pe piloni sau turnuri de televiziune?