Sunteți pe pagina 1din 40

GESTIUNEA FINANCIARA A NTREPRINDERII

NOTE DE CURS

CONTINUTUL GESTIUNII FINANCIARE A NTREPRINDERII 1.1 Continutul si rolul gestiunii financiare a ntreprinderii Gestiunea financiara poate fi definit a ca un ansamblu de decizii, operatiuni si modalitati de organizare a activit atii financiare n vederea procurarii si utilizarii capitalurilor n scopul obtinerii, repartizarii si utilizarii ct mai eficiente a profiturilor ntreprinderii. Gestiunea financiara presupune aplicarea n activitatea ntreprinderii a 2 principii de baza: -autonomia func tionala a ntreprinderii, respectiv libertatea n modul de procurare si gestiune a capitalului; -eficienta, respectiv obtinerea maximului de rezultate n urma gospodaririi si utilizarii capitalului. Rolul fundamental al gestiunii financiare n cadrul ntreprinderii se concretizeaza n: 1.Maximizarea valorii ntreprinderii Valoarea unei ntreprinderi nu este dat numai de valoarea prezenta a patrimoniului sau ci a trebuie luate n consideratie si urmatoarele aspecte: -valoarea ntreprinderii este o valoare actuala, adic a echivalentul prezent al rezultatelor sale viitoare; -valoarea este o m arime dinamica si nu statica ce este perceputa n interdependenta cu procesul de valorificare a patrimoniului; -evaluarea ntreprinderii reflecta n acelasi timp si efectele riscurilor interne si externe ce pot afecta nivelul si stabilitatea viitoare a rezultatelor asteptate. n concluzie, se poate spune ca maximizarea valorii ntreprinderii depinde de nivelu l performantelor asigurate de activitatea ntreprinderii si de stapnirea riscurilor financiare n general. 2.Mentinerea nivelului performantelor financiare gestiunea financiara trebuie sa asigure mentinerea performantelor ntreprinderii la un nivel care sa asigure obtinera unor venituri suficiente pentru a asigura plata furnizorilor de resurse si, daca este necesar, sa permita restituirea acestor resurse. Obtinera de catre ntreprindere a unor rezultate defavorabile sau insuficiente reflecta o risipire a resurselor, daunatoare att pentru ntreprindere ct si pentru furnizorii sai de fonduri si pentru economia na tionala. De asemenea, gestiunea financiara a ntreprinderii nu urmareste obtinera cu orice pret a profitului maxim pe termen scurt ci acorda o mai mare importanta stabilita tii performantelor pe termen lung, ncercnd sa gaseasca un compromis satisfacator ntre stabilitate si rentabilitate. 3.Stapnirea riscurilor financiare Principalele riscuri financiare la care este expusa ntreprinderea sunt: -riscul de exploatare are n vederea stucturarea costurilor ntreprinderii n costuri fixe si costuri variabile, acesta repartitie determinnd o dependenta mai mic a sau mai mare a rezultatelor la evolutia productiei si vnzarilor. Astfel, o ntreprindere avnd cheltuieli fixe foarte mari este mai supus a ricului deoarece daca aceste cheltuieli se repartizeaza pe o cantitate limitata de productie determina pierderi nsemnate. Daca activitatea ntreprinderii si cererea de pia ta permit o productie ridicata, cheltuielile fixe se repartizeaza asupra unei produc tii suficiente si se pot obtine profituri. -riscul de ndatorare este legat de structura de finantare a ntreprinderii si se manifesta atunci cnd rentabilitatea economica a ntreprinderii ndatorate este inferioara ratei medii a dobnzii aferente creditelor acordate. Daca ntreprinderea cre ste volumul de credite ea se obliga sa obtina profituri suplimentare care sa permita remunerarea si rambursarea acestor credite. -riscul de faliment este consecinta insolvabilitatii ntreprinderii si poate determina chiar disparitia acesteia. Crizele de solvabilitate nu conduc ntotdeauna la faliment, deseori

ntreprinderea s i asigur a supravie tuirea dar chiar si n acest caz sunt antrenate costuri specifice care pot afecta activitatea viitoare a ntrepriderii. -riscul valutar si riscul de rata a dobnzii sunt riscuri financiare specifice legate de evolutia cursului de schimb a monedei nationale si de evolutia posibila a ratei dobnzii. Orice ntreprindere care efectueaza opera tii n devize sau moneda straina se expune riscurilor de pierdere legate de evolutia defavorabila a cursului de schimb ntre momentul ncheierii unei tranzac tii si momentul efectuarii efective a platii. De asemenea, ntreprinderile sunt expuse efectelor de favorabile date de variatia ratelor dobnzii pe piata de capital. Acest risc afecteaza att ntreprinderile care angajeaza noi credite (cheltuielile financiare cresc ca urmare a cresterii dobnzilor) ct si cele mprumutatoare (daca au acordat credite cu d obnda fixa care asigur a o remunera tie plafonata n timp ce dobnda de pe piata financiara poate creste). 4.Mentinerea solvabilita tii sau stapnirea echilibrului financiar Solvabilitatea reprezinta aptitudinea unei ntreprinderi de a face fata datoriilor sale cnd acestea ajung la scadenta. Mentinerea solvabilitatii este esentiala, asa cum am aratat, pentru prevenirea riscului de faliment. n cazul ntreprinderilor insolvabile creantierii prejudiciati pot cere urmarirea n justitie, actiune ce se poate ncheia cu pierderea totala sau partiala a patrimoniului debitorului falimentar. Prin urmare, gestiunea financiara are un domeniu de actiune foarte larg impunnd, n special, rezolvarea a doua probleme esentiale: -asigurarea echilibrului financiar, respectiv e chilibrarea fluxurilor de ncasari si plati; -rentabilizarea utilizarii fondurilor, asigurndu-se att remunerarea acestora ct si dezvoltarea ntreprinderii. Respectarea cerintelor gestiunii financiare impune efectuarea unui control riguros ce urmareste: - sa masoare diferentele ntre previziuni si realizari; - stabilirea cauzelor dificultatilor financiare care afecteaza sau ameninta ntreprinderea; - sa indice decizii corective care sa redreseze situa tia financiara atunci cnd este nevoie; - sa revizuiasca, daca este necesar, obiectivele si previziunile initiale.

1.2 Responsabilitatile operationale ale gestiunii financiare Principalele sarcini ale gestiunii financiare a ntreprinderii pot fi analizate pe cele trei faze ale ciclului financiar fundamental desfasurat n ntreprindere: analiza financiara, decizia financiara si controlul de gestiune. Prima faza, analiza financiara are ca obiectiv identificarea potentialului de degajare a fluxurilor monatare reale (cash flow-uri) ca actiune interna, iar ca actiuni externe se urmareste echilibrul financiar si performantele ntreprinderii evidentiate la nivelul soldurilor interne de gestiune, capacitatii de autofinantare etc. Analiza financiara urmareste de asemenea stabilirea unui diagnostic financiar al rentabilitatii si al riscului pe baza documentelor contabile de sinteza: bilantul, contul profit si pierderi, anexele la bilant. A doua faza a ciclului financiar presupune formularea deciziilor financiare. Decizia financiara este procesul ra tional de alegere a unei linii de actiune pe baza analizei mai multor solutii posibile n vederea realiz arii obiectivului de maximizare a valorii ntreprinderii. La nivelul ntreprinderii se pot identifica trei mari categorii de decizii: decizii de investitii, decizii de finan tare si decizii de repartizare a profitului. -deciziile de investitii au influenta directa asupra structurii activelor ntreprinderii, respectiv asupra gradului lor de lichiditate. Obiectul deciziei de investitii l reprezinta selectia elementelor de activ utiliznd drept criterii rentabilitatea si lichiditatea; -deciziile de finantare au influenta directa asupra structurii pasivelor, modificnd gradul de exigibilitate al acestora si costul mediu al capitalului. Deciziile de finantare urmaresc
3

selectarea surselor de finan tare optime pentru ntreprindere si stabilirea celui mai corect raport ntre sursele interne rezultate din autofinantare si din dezinvestirea de active fixe si circulante, pe de o parte, si sursele externe respectiv atragerea de capitaluri din afara ntreprinderii, pe de alta parte. Criteriul pe care se bazeaza stabilirea structurii financiare a ntreprinderii este realizarea celui mai redus cost al capitalurilor n conditiile unui grad rezonabil si controlabil de ndatorare a ntreprinderii. -deciziile de repartizare a profitului net au implica tii directe asupra investitiilor si a capacitatii de autofinantare a ntreprinderii. Pe de o parte reinvestirea profitului net conduce la cresterea autonomiei financiare, la mbunatatirea structurii financiare a capitalurilor ntreprinderii, reprezentnd totodata un factor de crestere a valorii ntreprinderii. Pe de alta parte, distribuirea de dividende creazaimaginea unei ntreprinderi rentabile, conduce la cresterea ncrederii publicului n ntreprindere si, ca urmare, la cresterea valorii acesteia de pia ta. Aceste trei categorii de decizii fac obiectul gestiunii financiare pe termen lung, a activelor si pasivelor permanente. Gestiunea financiara pe termen lung sta la baza stabilirii unei strategii financia re de crestere si consolidare a valorii ntreprinderii. Gestiunea financiara pe termen scurt are ca obiectiv asigurarea echilibrului financiar ntre nevoile de capitaluri circulante si de trezorerie pe de o parte si sursele de capitaluri circulante (proprii, temporare, credite de trezorerie si de scont) pe de alta parte. Gestiunea financiara pe termen scurt urmareste optimizarea gestiunii stocurilor, a creantelor-clienti, a soldurilor de trezorerie n vederea cresterii rentabilitatii si lichiditatii lor, n conditiile de diminuare a riscului. Se urmareste, de asemenea relaxarea scadentelor datoriilor de exploatare si reducerea costului creditelor pe termen scurt. Analiza financiara constituie si baza de fundamentare a bugetelor ntreprinderii. Sistemul de bugete al ntreprinderii se realizeaza ntr-o structura ierarhic a pornind de la cele de orientare generala (planul strategic pe 3-5 ani), continund cu cele anuale specifice diferitelor activitati economice ale ntreprinderii si ncheind cu cele operationale (bugetul de trezorerie). A treia faza a ciclului financiar al ntreprinderii presupune controlul de gestiune prin care se urmareste identificarea abaterilor realizarilor fa ta de prevederile bugetare sau fa ta de proiectele initiale si de corectare a acestor abateri.

CAPITALURILE NTREPRINDERII 2.1 Interpretarea financiara a bilantului contabil A. Activul bilantier 1. Activele imobilizate ale unei societa ti comerciale au o func tionalitate extinsa pe mai multi ani, sub aspect financiar fiind o cheltuiala recuperabila pe mai multe exercit ii. Activele imobilizate cuprind imobilizari corporale, necorporale si financiare: -imobilizarile corporale se concretizeaza n terenuri, constructii, utilaje, mijloace de transport etc. imobilizarile corporale sunt nregistrate n patrimoniu la pretul de achizitie sau la costul de produc tie, dar sub aspect financiar nu conteaza dect fluxurile pozitive sau negative pe care acestea le genereaza si nu valorile lor absolute de inventar; -imobilizarile financiare se constituie n cheltuieli de cercetare-dezvoltare, pentru procurari de brevete, licente, marci, ca si avansuri si aconturi pentru brevete si licente. Aceste imobilizari reprezinta cheltuieli ce trebuie recuperate pe mai multi ani; -imobilizarile financiare se constituie din diverse crean si titluri cum ar fi participatiile te la capitalul altor ntreprinderi, mprumuturile catre terti, obligatiuni, actiuni si parti sociale la alte ntreprinderi etc. Evaluarea acestor titluri se face prin actualizare cel putin o data pe an si se nregistreaza n patrimoniu. Evaluarea activelor imobilizate se face la una din urmatoarele valori: -valoarea de cumparare reprezinta efortul monetar facut de ntreprindere pentru a intra n posesia unui activ imobilizat si se bazeaza pe pretul de achizitie, inclusiv cheltuielile cu fiscalitatea, transportul si comisioanele; -valoarea economic a este data de valoarea actuariala a fluxurilor nete de trezorerie pe care utilizarea activelor respective o poate genera. Valoarea economic a desi nu poate fi reflectata contabil deoarece se bazeaz pe anticiparea unor fluxuri, ea poate fi utilizata drept valoare de a referin ta n cazul unor cesiuni, achizitii etc.; -valoarea de pia ta este valoarea ce poate fi stabilita cu prilejul lichidarii activului respectiv sau sub aspectul costului de nlocuire, tinnd cont de gradul de uzura si de parametri tehnici ai noilor active similare. Ca instrumente ale evaluarii se utilizeaza amortizarea si constituirea de rezerve pentru depreciere la diminuarea valorii si reevaluarea la majorarea valorii. 2. Activele circulante se ntlnesc ntr-o diversitate de forme, n func tie de caracteristicile activita tii economice desfasurate de ntreprindere: -stocurile diverse includ toate tipurile de materii prime, materiale, combustibili, produc tie n curs de executie, m arfuri, ambalaje etc. si sunt evaluate contabil la pretul de achizitie sau produc tie dupa caz. -creante clienti reprezinta marfuri expediate dar nencasate, avansuri si aconturi acordate personalului, crean asupra bugetului statului etc.; te -aconturi si avansuri au n vedere att constructorii, antreprenorii ct si furnizori; -valori mobiliare de plasament sunt reprezentate de diverse titluri achizitionate n vederea realiz arii unui cstig pe termen scurt. Aceste titluri se nscriu n patrimoniu la valoarea lor de cumparare, iar la sfrsitul exercit iului se estimeaza la valoarea lor posibila de negociat (curs, daca sunt cotate la bursa); -disponibilitati banesti numerar n casa, n conturi la banca, valori imediat convertibile n numerar: cecuri de ncasat scadente, diverse efecte comerciale de ncasat sau scontabile, cupoane de ncasat etc. Modificarea valorii activelor circulante poate avea loc daca se constata diferente ntre valoarea stocurilor din evidenta contabila si valoarea actuala a stocurilor, apreciata n functie de piata si de utilitatea acestora pentru ntreprindere:
5

daca valoarea actuala valoarea de inventar se constituie rezerva pentru deprecierea stocurilor; - daca valoarea actuala valoarea de inventar are loc reevaluarea stocurilor. Rezervele pentru depreciere se constituie astfel: -stocuri de materii prime: pre tul de achizitie pre tul de vnzare la cursul zilei + cheltuieli de vnzare; -stocuri produse finite: cost de productie - pre tul de vnzare la cursul zilei + cheltuieli de vnzare + % de profit; -crean te clienti: valoarea nominala valoarea neta.

B. Pasivul bilantier este reprezentat de capitalul propriu si de datoriile pe termen lung, mediu si scurt. Capitalul propriu se compune din capitalul social care se formeaza din sumele puse la dispozitia ntreprinderii cu caracter permanent de catre proprietari sub forma aportului n numerar sau n natura, din cresterile ulterioare de capital, din diferentele favorabile din reevaluari, profitul nedistribuit, rezultatele favorabile ale exercitiului curent nainte de repartitie si eventual pe seama subventiilor primite. Capitalul propriu participa a laturi de elementele de pasiv exigibil la finantarea ntreprinderii si este supus riscului de rentabilitate, lichiditate si solvabilitate. Capitalul propriu nu este rambursabil, remunerarea lui depinde de performantele ntreprinderii si nu este garantata. Sub aspect financiar, capitalul propriu indic a daca ntreprinderea a fost rentabila pna la un moment dat. Sub aspect juridic, o ntreprindere care nregistreaza pierderi mai mari de 50% din capitalul social trebuie sa se dizolve sau, n cadrul unui termen (de obicei pna la bilantul urmator), sa reconstituie capitalul social pe m asura pierderilor ce n-au putut fi acoperite din rezerve. Rezervele bilantiere cuprinse n pasivul bilantului pot fi legale, statutare, contractuale, reglementate si alte rezerve. Rezervele legale se constituie conform legii din profitul anual pna se atinge o anumita pondere fata de capitalul social (de obicei 10%). Rezervele legale sunt utilizate pentru cresteri de capital sau pentru acoperirea unor pierderi si nu se distribuie actionarilor. Rezervele statutare si contractuale se constituie conform statutului sau contractului de concesionare imediat dupa constituira rezervelor legale si naintea oricaror altor distribuiri. Rezervele reglementate se constituie n cazul unor amnari ale platii impozitului pe profit ntr-o anumita propor tie; se pot constitui si de catre ntreprinderile care primesc subventii de la buget si care-si constituie treptat o rezerva pna la marimea subventiei fara a fi varsate la buget. Adunarea general a actionarilor poate hotar si crearea altor rezerve pentru acoperirea a unor riscuri specifice activita tii desfasurate si care nu sunt acoperite sau sunt acoperite partial (rezerve pentru cre sterea preturilor de cumparare, pentru fluctua tii de curs, pentru acoperirea riscului la creditele -clienti etc.). Provizioanele reprezinta constatarea contabila a unei pierderi suferite de un activ circulant. Se cunosc diverse tipuri de provizioane: -provizioane pentru deprecierea de active se constituie att pentru active circulante (stocuri, creante-clienti) ct si pentru unele active imobilizate neamortizabile (terenuri, titluri de portofoliu); -provizioane pentru pierderi si cheltuieli se constituie pentru anumite cheltuieli previzibile a caror suma si moment al producerii sunt nca incerte; -provizioane cu caracter fiscal reprezinta o prghie a politicii economice si comerciale prin intermediul c areia statul poate favoriza anumite decizii, investitii sau sectoare economice. Acest tip de provizion reprezinta o plata ncetinit a a impozitului, o iesire de trezorerie latenta pentru impozitele datora te statului;
6

-provizioane pentru riscuri n litigiu se constituie pentru propria asigurare, pentru garantii acordate la vnzarea unor obiecte de mare valoare si de folosinta ndelungata. Provizioanele constituite ntr-o ntreprindere au o tripla influenta: asupra erntabilit atii, lichiditatii si fiscalitatii. Pasivul exigibil cuprinde doua mari grupe de datorii, n functie de termenul de scadenta: -datorii pe termen mediu si lung includ creditele bancare si obligatare si sunt utilizate pentru finantarea nevoilor permanente ale ntreprinderii. Datoriile pe termen mediu si lung alaturi de capitalul propiu formeaza capitalul permanent al ntreprinderii. -datorii pe termen scurt cuprind creditele comerciale, credite bancare pe termen scurt, avansuri primite si sunt utilizate pentru finantarea unor nevoi temporare ale ntreprinderii. mpreuna cu capitalul permanent formeaza capitalul total al ntreprinderii. Datoriile se evalueaza la valoarea de rambursare, eventual plus suma dobnzii datorate dar nca neplatite. Totalul dobnzilor datorate pna la scadenta nu se adauga la suma datoriei. Datoriile n devize se evalueaza pe baza cursului existent la ncheierea bilantului. Diferenta dintre valoarea datoriei initiale si datoria lazi formeaza diferenta de conversiune. Aceasta diferenta poate fi de activ si semnifica o pierdere latenta sau de pasiv si semnifica un cstig latent. Angajamentele n afara bilantului primite sau date de ntreprindere, reprezinta obligatiile care nu antreneaza operatii de ncasari si plati imediate dar a caror executie ulteroara ar putea modifica patrimoniul ntreprinderii. Chiar daca aceste angajamente nu figureaza n bilan ele trebuie luate n consideratie n apreciera situatiei financaire a ntreprinderii. Angajamentele date exprima pasivul si se concretizeaza n aval, cautiuni, garantii, andosari, redevente pentru credit-bail etc. Angajamentele primite exprima activul si se pot constitui n aval, cautiuni, creante scontate neajunse la scadenta. 2.2 Structura financiara a ntreprinderii Structura financiar a a ntreprinderii reflecta raportul existent ntre finantarile pe termen scurt si cele pe termen lung. De cele mai multe ori, ntreprinderea nu si poate asigura finantarea doar din fonduri proprii ci apeleaz si la finantari externe. Capitalurile permanente (capitalul a propriu + datoriile pe termen mediu si lung) asigura necesarul de mijloace fixe al ntreprinderii si o parte a mijloacelor circulante, diferenta fiind acoperita din resursele de trezorerie (credite comerciale si credite bancare pe termen scurt). Stabilirea structurii financiare este una din cele mai importante decizii financiare ce trebuie luata n concordanta cu specificul activita tii desfasurate de ntreprindere. Astfel, n timp ce finantarea cu capitaluri permanente este mai putin costisitoare, finantarea pe termen asigur a o mai mare flexibilitate si adaptare a volumului activitatii la necesita tile fiecarei perioade. Desi criteriul rentabilitatii este primordial, la stabilirea structurii financiare a unei ntreprinderi sunt luati n calcul si alti factori, cum ar fi presiunea actionarilor, a b ancilor, politica economic a a statului, conjunctura economica-financiara n general (situatia pietei financiare, oscilatiile ratei dobnzii, devalorizarea monetara etc.). n ultima instanta, adoptarea unei structuri financiare este determinata de creditor care are n vedere riscurile pe care si le asuma: risc de pierdere de capital, risc de dobnda sau risc de imobilizare a capitalului.

Criteriul rentabilita tii n alegerea structurii financiare Att capitalul propriu ct si cel mprumutat presupun costuri, dar acesta din urma trebuie remunerat chiar si n conditiile n care ntreprinderea nu obtine profit. n aceste conditii criteriul rentabilit atii este esential n alegerea structurii financiare deoarece permite angajarea de credite doar n conditiile n care rata rentabilita tii ntreprinderii este superioara ratei dobnzii de pe pia ta financiara. Daca aceasta rela tie este respectata, atunci este chiar mai profitabil pentru ntreprindere sa apeleze la credite dect sa astepte formarea treptata a fondurilor proprii pentru finantarea unei noi investitii. Efectul de ndatorare se obtine comparnd rentabilitatea economic a (R e) a ntreprinderii cu costul capitalului mprumutat (do bnda D): - daca R e ? D ? efect de ndatorare pozitiv, ntreprinderea poate apela la credite pentru finantarea activitatii; - daca R e ? D ? efect de ndatorare negativ, structura financiara ndatorata nu este oportuna. Rentabilitatea financiara este direct proportionala cu structura financiara a ntreprinderii (raportul ntre datorii si capitalul propriu) si cu duferenta existenta ntre rentabilitatea economica si rata dobnzii capitalului mprumutat. Cu ct este mai mare aceasta diferenta, cu att rentabilitatea financiara va fi mai mare n conditiile unei structuri financiare ct mai ndatorate:

Rf = Re +

Datorii * (R e D) Capital. propriu

n acelasi timp nsa, structura financiar a ndatorata presupune riscuri financiare sporite ac urmare a cheltuielilor financiare fixe pe care le determina (principal + dobnda). Capacitatea de ndatorare a ntreprinderii Capacitatea de ndatorare a ntreprinderii este urmarita n principal cu ajutorul urmatorilor indicatori: -coeficientul de ndatorare globala CIG se calculeaza cu una din formulele:
Datorii.totale 2 Total. pasiv 3

Datorii.totale 2 Capital. propriu

n calcularea acestui indicator este preferata de obicei cea de a doua formula deoarece respecta normele uzuale bancare conform carora datoriile totale nu trebuie sa fie de doua ori mai mari fata de capitalul propriu.

-coeficientul de ndatorare la termen CIT se poate calcula prin doua metode:

Datorii.la.termen 1 Capital. permanent 2

Datorii.la.termen 1 Capital. propriu

Bancile sunt interesate si de posibilita tile clientilor de a achita obligatiile asumate, n cuantumul si la termenele stabilite, fara a-si depasi posibilita tile financiare. De aceea, pe lnga cei doi indicatori enuntati, se utilizeaz si alti indicatori care exprima limitele acceptate de b a anci la acordarea att a creditelor pe termen scurt ct si a creditelor pe termen mediu si lung: - pentru creditele pe termen scurt se calculeaza un indicator ce ia, n mod normal valori subunitare (cu ct valoarea indicatorului este mai mica cu att situatia ntreprinderii este mai buna):

Costul.creditului. pe.termen.scurt 1 Pr ofit.brut

- n cazul datoriilor la termen se urmareste ca ntreprinderea sa dezvolte o capacitate de autofinantare care sa acopere cel putin 25% din obliga tiile anuale (rate scadente, comisioane, speze bancare):

Cheltuieli. financiarela.credite. pe.termen.mediu .si.lung . 4 Capacitatea.de.autofinant are

n concluzie, capacitatea de ndatorare reflecta posibilitatile ntreprinderii de aprimi credite care sa fie garantate si a caror rambursare, inclusiv plata dobnzilor, sa nu creeze greutati financiare de nesuportat.

SURSELE DE FINANTARE A NTREPRINDERII Politica de finantare a ntreprinderii trebuie sa selecteze sursele de finantare a ntreprinderii pentru a asigura buna sa functionare, performantele acesteia prezente si viitoare. Din punct de vedere al apartenentei fondurilor sursele de finantare pot fi: -finantari din fonduri proprii (autofinantarea, cresteri de capital); -finantari prin angajamente la termen (mprumuturi obligatare, credite bancare, credit-bail). Din punct de vedere al efortului depus pentru obtinerea lor, sursele de finantare pe termen lung cuprind: -finantari interne (autofinantarea); -finantari externe (cresteri de capital si mprumuturi diverse)

1.Autofinantarea Autofinantarea este cea mai raspndita forma de finantare si presupune ca ntreprinderea sa si asigure dezvoltarea prin forte proprii, folosind drept surse o parte a profitului obtinut n exercitiul expirat si fondul de amortizare, urmarind att acoperirea necesarului de nlocuire a activelor imobilizate ct si cresterea actvelor de exploatare. Autof inantarea este determinata de cresterea resurselor obtinute din propria activitate si care vor ramne n mod permanent la dispozitia ntreprinderii pentru finantarea activitatii viitoare. Autofinantarea globala are doua componente: autofinantarea de mentinere si autofinantarea neta . Autofinantarea de mentinere include sursele din care urmeaza sa se realizeze n viitor cheltuielile pentru mentinerea potentialului productiv, respectiv pentru rennoirea mijloacelor de productie si acoperirea riscurilor de exploatare. Principalele surse de formare a autofinantarii de mentinere sunt amortizarile normale (ce corespund pierderii reale din valoarea imobilizarilor) si provizioanele. Autofinantarea neta este partea din autofinantarea bruta din care se formeaza sursele proprii ale ntreprinderii peste necesarul cerut de refacerea capitalurilor investite avnd ca efect o crestere a patrimoniului. Autofinantarea neta se constituie n principal din profitul net repartizat pentru fonduri proprii, adica din profitul care ramne dupa participarea angajatilor la profit si remunerarea asociatilor sau actionarilor. Partea din fondul de amortizare care depaseste deprecierea reala a imobilizarilor poate constitui de asemenea o sursa a autofinantarii nete. Trebuie precizat ca amortizarea are o influenta neutra asupra autofinantarii : marind costurile cu amortizarea se micsoreaza profitul si invers, astfel nct nu se poate conta pna la urma dect pe resursele generate din exploatare. n schimb, prin politica de amortizare practicata exista posibilitatea ntreruperii sau ncetinirii ritmului de amortizare, apare posibilitatea constituirii anuale a unui fond de amortizare mai mic sau mai mare n functie de nevoile ntreprinderii. Principalele avantaje oferite de autofinantare sunt: -constituie un mijloc sigur de finantare, o sursa independenta si stabila de fonduri; -autonomia financiara asigurata prin autofinantare permite ntreprinderii independenta de gestionare fata de organismele financiare si de credit; -asigura ntreprinderii un mare grad de libertate privind dezvoltarea investitiilor, cu conditia realizarii unor investitii utile, profitabile; -permite frnarea ndatorarii si implicit reducerea cheltuielilor financiare; -permite masurarea randamentului capitalurilor proprii, respectiv a rentabilitatii financiare (autofinantarea neta / capitalul propriu); -reprezinta factorul hotartor n asigurarea accesului pe piata de capital si atragerea de noi capitaluri din afara ntreprinderii.
10

Cu toate aceste avantaje oferite de autofinantare, nu trebuie exagerat n aceasta directie deoarece n situatia n care rentabilitatea economica a ntreprinderii este superioara ratei dobnzii practicata pe piata financiara, cu ct raportul dintre capitalul mprumutat si capitalul propriu este mai mare, cu att randamentul financiar al ntreprinderii creste. Decizia de autofinantare si nivelul acesteia sunt adesea influentate de factori externi cum sunt fiscalitatea, restrictiile privind accesul pe piata de capital si diverse constrngeri juridice. Capacitatea de autofinantare reprezinta un surplus monetar care se obtine ca rezultat al tuturor operatiilor de ncasari si plati efectuate de ntreprindere ntr-o perioada de timp, avnd n vedere si incidenta fiscala. Pentru determinarea capacitatii de autofinantare se au n vedere att variabile economice ct si variabile financiare, punctul de plecare fiind excedentul brut din exploatare (EBE).
CAFp capacitatea de autofinantare potentiala; CAFr - capacitatea de autofinantare reala; Ip impozitul pe profit; A- Amortizarea.

CAFp = EBE (1 IP /100) + A * IP /100 CAFr = CAFp Dividende Participatii la profit.

Marimea autofinantarii degajata de o ntreprindere joaca un puternic rol de semnalizare a performantelor acesteia. Ea indica potentialilor investirori ai ntreprinderii saca aceasta este capabila sa utilizeze eficient capitalurile ncredintate si sa le asigure o remunerare atra gatoare. Pentru creditori marimea absoluta si relativa a autofinantarii certifica nivelul capacitatii de rambursare precum si nivelul riscului de neplata.

2. Finantarea pe termen lung din surse externe Capacitatea de autofinantare este adesea insuficienta pentru acoperirea necesitatilor de finantare ale ntreprinderii, astfel nct se apeleaza la surse externe de capital: - proprii prin noi aporturi de capital (n numerar si/sau n natura) sau prin subventii de la buget; - mprumutate prin emisiuni si vnzari de obligatiuni si/sau prin contractarea de credite bancare pe termen mediu si lung; - nchiriate cu posibilitatea cumpararii ulterioare, la un pret prestabilit a activelor fixe (leasing). 2.1 Cresteri de capital Orice constituire de societate comerciala presupune un aport initial de capital care permite nceperea activitatii, efectuarea primelor cheltuieli de investitii si exploatare si, totodata, reprezinta o conditie pentru angajarea de credite. Capitalul initial al societatilor pe actiuni este divizat n parti egale concretizate n actiuni, a caror valoare nominala este egala cu raportul ntre capitalul adus de actionari si numarul de actiuni create. Ulterior numarul de actiuni poate fi sporit prin noi aporturi n numerar, prin ncorporarea rezervelor sau prin conversiunea datoriilor. 2.1.1 Actiunile si tehnica emiterii actiunilor Actiunea este un titlu de coproprietate fara valoare garantata si care le ofera actionarilor dreptul la distribuirea profiturilor sub forma de dividende. Actionar ii care doresc sa-si recupereze capitalurile avansate nu se pot adresa societatii pentru restituire, n schimb pot vinde actiunile la bursa.
11

Actiunile nu aduc venituri certe, marimea dividendelor anuale depinznd de rezultatele financiare ale societatii comerciale si de decizia de distribuire de dividende. n conformitate cu decizia fondatorilor societatii, n statutul acesteia sunt consemnate diferitele drepturi (privilegii) atribuite detinatorilor de actiuni, si anume: - privilegiul de vot este atasat actiunii si nu cumparatorului initial, astfel nct el se transfera fiecarui detinator succesiv n cazul ca actiunile circula prin vnzare-cumparare. Dreptul de vot se exprima n adunarea generala a actionarilor si n consiliul de administratie; - privilegiul de dividend reflecta faptul ca dreptul de dividend exista pentru toate actiunile, dar acest drept nu este egal pentru toate categoriile de actiuni. Privilegiul de dividend ofera certitudinea primirii dividendelor chiar n cazul n care profitul total afectat distribuirii nu ajunge pentru toate actiunile existente. Aceasta nseamna ca acest tip de actiuni au drept prioritar de dividend. Privilegiul de dividend garanteaza stabilitatea veniturilor anuale dar nu permit cresterea randamentului peste procentajul stipulat expres n actiune (spre deosebire de actiunile ordinare); - privilegiul de dividend cumulativ ofera actionarilor posibilitatea de a primi retroactiv dividende si pentru anii n care nu s facut distribuiri, n primul an n care se repartizeaza -au dividende. n aceste cazuri, dividendul retinut se plateste cu prioritate, apoi, n limita profitului destinat distribuirii, urmeaza sa fie remunerate celelalte actiuni fara privilegiu de dividend cumulativ; - privilegiul de participatie se ataseaza numai actiunilor cu privilegiu de dividend si permite actionarilor sa primeasca un dividend aditional, cu conditia ca suma totala a distribuirilor din profit sa fie satisfacatoare pentru a permite detinatorilor de actiuni fara privilegiu de dividend sa-si primeasca sumele cuvenite. Actiunile cu privilegiu de participatie pot fi de doua feluri: actiuni cu participatie integrala asigura detinatorului un randament superior sau egal cu cel al actiunilor fara privilegiu de dividend; actiuni cu participatie partiala presupun o limita a cresterii randamentului lor. - privilegiu de conversiune da posibilitatea de a schimba o actiune detinuta contra unei alte actiuni, cu alte caracteristici sau cu alt titlu emis de aceeasi societate; - privilegiu de rascumparare constituie o derogare de la regula generala conform careia capitalul social este permanent si nu poate fi retras de catre actionari. Acest privilegiu da posibilitatea societatii de a rascumpara unele actiuni eliminnd pe detinatorii lor ca proprietari. Pentru aceasta trebuie precizate perioada n care se poate efectua rascumpararea, pretul de rascumpararea si de asemenea cine are initiativa rascumpararii societatea sau actionarul. Tehnica emiterii actiunilor Suplimentarea capitalului social poate avea loc si prin emiterea de actiuni noi identice cu cele vechi sub aspectul drepturilor pe care le confera. Vechii actionari au dreptul preferential de subscriere la dezvoltarea capitalului, drept ce poate fi utilizat sau poate fi vndut deoarece ofera avantaje financiare. Capitalul suplimentat n acest fel este egal cu numarul de actiuni emise * pretul de emisiune. Pretul de emisiune (PE) fiind pretul la care se vnd noile actiuni, trebuie stabilit ntre valoarea nominala (VN) si cursul vechi (C). VN < PE < C Pretul de emisiune trebuie stabilit astfel nct sa fie suficient de mic fata de curs (pentru ca la data emisiunii sa se situeze sub curs si sa nu fie prejudiciata operatiunea de plasare) si suficient de mare fata de valoarea nominala (pentru a obtine fonduri suplimentare peste capitalul social). Diferenta dintre pretul de emisiune si valoarea nominala reprezinta prima de emisiune care aduce avantaje financiare ntreprinderii.
12

Pentru cresterea capitalului n numerar exista doua posibilitati: - cresterea valorii nominale a vechilor actiuni; - emiterea de noi actiuni. Cresterea valorii nominale a vechilor actiuni presupune apelul la actionarii existenti si acordul lor de a suplimenta cu fonduri capitalul social. Acest procedeu este greu de realizat, att datorita dispersiei actionarilor n teritoriu ct si necesitatii convingerii lor sa aduca noi capitaluri. Emisiunea de noi actiuni presupune lansarea actiunilor pe piata la dispozitia oricarei persoane interesate, cu respectarea dreptului preferential al vechilor actionari. Dreptul preferential de subscriere este egal cu diferenta dintre cursul vechi al actiunilor si noua valoare bursiera atinsa dupa efectuarea emisiunii.
n(C P ) N +n
Ds - dreptul de subscriere; N nr. actiuni vechi; n nr. actiuni noi; C cursul actiunilor; P pretul de emisiune

Ds =

Teoretic, dreptul preferential de subscriere se vinde mpreuna cu actiunea veche de care este atasat. n realitate, de la nceputul perioadei de subscriere, drepturile preferentiale de subscriere se detaseaza de vechile actiuni si se negociaza pe o piata separata piata drepturilor de subscriere. Subscrier ea propriu -zisa se poate realiza n doua feluri: -subscriere ireductibila operatiunea are loc n virtutea dreptului preferential de subscriere; -subscriere erductibila cnd dupa expirarea perioadei de subscriere ramn actiuni nesubscrise ce vor fi atribuite de consiliul de administratie fie unor actionari ce au facut n prealabil optiuni fie altor cumparatori. Plasarea actiunilor catre public se face prin ghiseele bancilor care efectueaza toate operatiunile de casa specifice emisiunii. Banca poate garanta emisiunea, respectiv se angajeaza sa cumpere actiunile ce nu pot fi plasate n perioada de subscriere (o emisiune pentru a fi juridic valabila trebuie sa fie integral subscrisa). Pentru acordarea acestor garantii, bancile se pot asocia n sindicate bancare n vederea acoperirii sumelor totale de subscriere. Garantarea subscrierii si celelalte servicii bancare legate de consultanta, furnizarea de informatii si ndrumare au caracter oneros: banca percepe comisioane de garantare, de organizare si punere n aplicare a emisiunii, comisioane de casa pentru colectarea subscrierilor etc. Emisiunea de noi actiuni, respectiv cresterea numarului de actiuni, presupune si unele riscuri pentru actionari: - risc de pierdere dupa emisiune profitul total al societatii nu creste, astfel nct chiar daca suma totala obtinuta de actionari este aceeasi, randamentul / actiune scade ca urmare a cresterii numarului de actiuni; - risc de putere actionarii vechi care nu si procura actiuni noi si slabesc puterea de influenta (vot) asupra societatii, corespunzator scaderii relative a numarului de actiuni pe care le detin.

13

2.1.2 Cresteri de capital prin ncorporarea rezervelor O parte a profitului anual obtinut de societate este utilizata pentru constituirea si sporirea rezervelor. Cnd aceste rezerve ating un anumit nivel, societatea poate decide ncorporarea lor n capitalul social emitnd noi actiuni care se distribuie gratuit actionarilor. Cresterile de capital prin ncorporarea rezervelor nu aduc resurse noi pentru societate, fiind o operatiune fara flux financiar ntruct si pna la ncorporarea n capitalul social ntreprinderea dispunea de sumele respective contabilizate la rezerve. Fiecare actionar dispune dupa ncorporare de mai multe actiuni nsa profitul se va mparti n functie de numarul de actiuni, astfel nct daca profitul total nu creste randamentul / actiune scade. Sub aspect tehnic, operatiunea de cerstere de capital prin ncorporarea rezervelor se poate realiza n doua variante: - prin cresterea valorii nominale a vechilor actiuni; prin emisiunea de noi actiuni de aceeasi categorie si valoare nominala cu cele vechi. Distribuirea gratuita de actiuni catre actionarii existenti nu este dect aparenta pentru ca rezervele le apartin acestora de drept. Emisiunea actiunilor distribuite gratuit determina o scadere a valorii bursiere a actiunilor. Dreptul de atribuire, teoretic, este egal cu diferenta dintre valoarea bursiera a unei actiuni nainte si dupa emisiune.

Da =

n *C , N +n

deci se poate spune ca dreptul de atribuire este un drept de subscriere pentru care pretul de emisiune este zero.

Atribuirea de actiuni face ca, n principal, situatia capitalului actionarilor sa nu se modifice; ceea ce se pierde prin micsorarea valorii bursiere a actiunilor se recupereaza prin primirea de noi actiuni. n acelasi timp exista si posibilitate ca pe viitor remuneratia totala a actiunilor sa creasca. Puterea de influenta a actionarilor nu se modifica n cazul atribuirii de actiuni ntruct fiecare actionar primeste actiuni noi proportional cu cele vechi detinute. n schimb, daca se produce o conjunctura favorabila la bursa de valori si cursul actiunilor nregistreaza cresteri, actionarii si vor spori cstigurile tocmai ca urmare a numarului sporit de actiuni de care ei dispun. Distribuirea gratuita de actiuni determina cresterea ncrederii actionarilor n viabilitatea ntreprinderii, manifestata prin tendinta pastrarii capitalului, ceea ce diminueaza riscul scaderii valorii actiunilor. Cresterile de capital prin ncorporarea rezervelor contribuie, de asemenea, la consolidarea ncrederii partenerilor de contract si a bancilor n ntreprindere.

2.1.3 Cresteri de capital prin conversiunea datoriilor Acest tip de operatiune este prprie marilor societati pe actiuni care au efectuat emisiuni de obligatiuni convertibile n actiuni. Emisiunea de obligatiuni convertibile n actiuni se poate realiza numai de societati care au cel putin doi ani vechime si doua bilanturi aprobate. Cu prilejul emisiunii se stabileste termenul n care se poate face conversiunea si care de regula nu depaseste 5 ani din momentul emisiunii, precum si ratia de conversie ce va fi utilizata.

14

Obligatiunile convertibile au o remuneratie mai slaba dect alte tipuri de obligatiuni tocmai ca urmare a clauzei de conversiune care poate aduce detinatorilor cstiguri substantiale n viitor Convertirea obligatiunilor n actiuni provoaca o crestere de capital fara flux financiar pozitiv. Pe total sursele societatii ramn aceleasi numai ca mprumutul obligatar devine acum capital social. n urma acestui proces, creantierul pierde calitatea de obligatar si devine actionar. Pentru emitent, obligatiunile convertibile prezinta avantajul ca au o rata a dobnzii mai scazuta dect mprumuturile obligatare clasice. Pentru subscriitor, obligatiunile convertibile prezinta avantajul ca achizitionarea lor se face la un pret fixat n prealabil si, de asemenea, ca ofera un venit minimal sigur (cuponul). Investitia este apropiata de cea n actiuni nsa prezinta un regim fiscal mai avantajos propriu obligatiunilor si, n plus, randamentul obligatiunilor convertibile n actiuni este superior actiunilor. Obligatiunile convertibile n actiuni sunt niste instrumente financiare care, sub aspectul continutului lor, se situeaza ntre a ctiuni si obligatiuni.

2.2 Finantari prin angajamente la termen Finantarile pe termen lung prin ndatorare sunt, n toate cazurile, finantari externe. Ele pot fi realizate: -direct cnd ntreprinderea se mprumuta pe piata financiara direct de la cei care au lichiditati de plasat (mprumutul obligatar); -indirect cnd detinatorii de lichiditati si cei cu necesitati de finantat apeleaza la intermedierea bancilor si a altor institutii financiare specializate (credite bancare, leasing).

2.2.1 mprumutul obligatar mprumutul obligatar reprezinta o forma deosebita a creditului pe termen lung care consta n emisiunea si vnzarea publica a obligatiunilor. Obligatiunea este un titlu de credit pe termen lung emis de o societate pe actiuni, institutie guvernamentala sau municipala a carei rambursare este n mod obisnuit garantata prin bunuri patrimoniale sau ipoteci. Obligatiunea reprezinta un drept de creanta asupra capitalurilor mprumutate unei societati, fiind n ultima instanta un mprumut acordat de o masa de creditori unui anumit debitor. Fiecare creditor primeste un nscris care se numeste certificat de obligatiune sau, mai simplu, obligatiune n care este nscrisa valoarea nominala. Obligatiunile sunt valori mobiliare emise n diferite sume si pot fi transmise liber de la un detinator la altul prin negociere pe piata bursiera sau extrabursiera. Obligatiunile nu confera detinatorilor nici o putere de decizie n societatea respectiva si nici nu permite acestora sa beneficieze de cresterea societatii asa cum se ntmpla n cazul actiunilor. mprumuturile obligatare au, n principal, un cost de procurare mai mic dect subscrierea la capitalul social si nu afecteaza dreptul de proprietate al actionarilor. Obligatiunile se mpart n doua mari grupe: -obliga tiuni ordinare cu dobnda constanta sau cu dobnda variabila; -obligatiuni convertibile. n afara acestor grupe principale de obligatiuni, pe piata capitalurilor se mai ntlnesc: obligatiuni negarantate, obligatiuni nmatriculate, obligatiuni nseriate, obligatiuni cu fond de amortizare, obligatiuni cu venit variabil, obligatiuni participative, obligatiuni cu cupon zero, obligatiuni asimilabile, obligatiuni perpetue, obligatiuni speciale cu cupon de reinvestire, obligatiuni cu warrant, obligatiuni deschise.
15

n efectuarea unui mprumut obligatar pot interveni urmatoarele parti: - fiduciarul nlocuieste masa creditorilor n relatiile cu societatea emitenta actionnd n numele acestora, verificnd ndeplinirea obligatiilor societatii privind respectarea garantiilor mprumutului, plata cu regularitate a cupoanelor, precum si amortizarea la timp a obligatiunilor; - curtierul vnzarea obligatiunilor emise se realizeaza prin intermediul unui curtier asu a mai multor curtieri de valori mobiliare care cunosc piata financiara fiind cei mai n masura sa plaseze obligatiunile, adica sa gaseasca fonduri de mprumut; - banca toate operatiunile de trezorerie aferente mprumutului obligatar se efectueaza prin intermediul ghiseelor bancare: varsarea sumelor de cumparatorii obligatiunilor, plata periodica a cupoanelor, amortizarea la scadenta a obligatiunilor. Pe l nga operatiile de trezorerie, banca mai poate juca un rol important si pe linia operatiilor de consulting si de garantare a mprumutului; - comisia de valori mobiliare este un organism juridic care supravegheza operatiunile cu valori mobiliare. Toate emisiunile de obligatiuni trebuie nregistrate la aceasta comisie; prin intermediul ei emitentul difuzeaza un prospect catre toti cei interesati sa achizitioneze obligatiuni, n care se detaliaza scopurile mprumutului, suma totala a acestuia, numarul si valoarea nominala a obligatiunilor, caracteristicile mprumutului, precum si situatia financiara a emitentului n momentul care precede mprumutul. Principalele caracteristici ale mprumutului obligatar sunt: - marimea mprumutului obligatar; - valoarea de emisiune; - marimea dobnzii; - durata si modalitatea de rambursare. Marimea mprumutului obligatar se stabileste n functie de necesitatile de finantare a ntreprinderii, de capacitatea de rambursare, dar si de oferta de capitaluri de pe piata financiara. Valoarea de emisiune reprezinta valoarea platita de catre subsciitori n momentul emiterii obligatiunilor. Valoarea de emisiune a obligatiunilor poate fi: - egal ca valoarea nominala (la paritate); a - mai mica dect valoarea nominala (subpari); - mai mare dect valoarea nominala (suprapari). Diferenta dintre valoarea nominala si valoarea de emisiune reprezinta prima de emisiune. Marimea dobnzii este legata direct de rata dobnzii mprumutului si se plateste n fiecare an la o data stabilita, pe baza unui cupon detasabil din corpul obligatiunii. Rata dobnzii se stabileste de societate mpreuna cu fiduciarul n functie de randamentul solicitat de investitori, de rata dobnzii pe piata financiara, de riscul estimat n activitatea societatii si de durata mprumutului. Dobnda platita de societate (D) pentru fiecare obligatiune se determina aplicnd rata dobnzii (Rd ) la valoarea nominala a titlului emis (VN). D=
VN * Rd 100

Durata si modalitatea de rambursare Durata de viata a mprumutului reprezinta timpul cuprins ntre data emiterii si data rambursarii. Amortizarea obligatiunilor este operatiunea de rambursare a mprumutului obligatar n conformitate cu scadentele nscrise n contract. Amortizarea mprumutului obligatar se poate realiza n urmatoarele modalitati: a) amortizarea prin anuitati constante si amortizari variabile Anuitatea reprezinta suma de bani platita anual, pe operioada determinata, de catre un debitor pentru rambursarea capitalului mprumutat si plata dobnzilor aferente.

16

Pentru ca anuitatile sa ramna constante, partea reprezentnd capitalul rambursat creste n fiecare an n timp ce partea reprezentnd dobnda scade. a= k

i 1 (1 + i )

a anuitatea; k valoarea mprumutului; i procentul de dobnda anuala; n durata mprumutului.

Amortizarea anuala = anuitatea constanta dobnda la mprumutul nerambursat. Acest tip de rambursare determina un cost mai ridicat al mprumutului ntruct amortizarile sunt mai mari catre sfrsitul perioadei de rambursare. Rambursarea se face prin tragerea la sorti a obligatiunilor. b) amortizarea prin anuitati variabile si amortizari constante (prin serii egale) presupune rambursarea anuala a unor transe egale din mprumut (un numar egal de obligatiuni). n acest caz capitalul rambursat este egal n fiecare an iar suma dobnzii scade de la un an la altul. Amortizarea se determina ca raport ntre valoarea mprumutului si durata acestuia. c) amortizarea n faza unica sau rambursarea integrala a mprumutului la ncheierea duratei mprumutului presupune ca la sfrsitul fiecarui an sa se plateasca doar dobnzi asupra volumului total al mprumutului. Aceasta metoda de amortizare este dublata, de regula, de constituirea treptata a unui fond de rambursare (sinking found) care se plaseaza de catre socie tate pentru a aduce remuneratii, fiind folosit n final pentru achitarea mprumutului. d) rascumpararea prin bursa prezinta interes atunci cnd cursul bursier al obligatiunii este inferior valorii de rambursare. n principiu, maxim 50% din numarul obligatiunilor amortizabile ntr-un an pot fi rascumparate la bursa. Rascumpararea nainte de scadenta a obligatiunilor din initiativa societatii are loc atunci cnd aceasta poate obtine fonduri mai ieftine din alte surse. Rambursarea obligatiunilor se face la pretul de rambursare si daca acesta este superior valorii nominale, detinatorul intra n posesia unui beneficiu numit prima de rambursare. n functie de gradul de risc implicat, pe plan international s-a adoptat un sistem de notatie a obligatiunilor care evolueaza de la AAA pentru obligatiunile cu cel mai nalt grat de securitate pentru obligatar si pna la D pentru obligatiunile riscante pentru investitor.

2.2.2 Leasingul (credit-bail) Leasingul sau credit contract de nchiriere este o modalitate de finantare prin care ntreprinderea utilizatoare a obiectivului de investitii ce se dobndesc nu are calitatea de proprietar ci uzufructier, un fel de chirias n acest contract. Leasingul este o forma speciala de nchiriere a bunurilor imobiliare sau mobiliare prin care chiriasul obtine avantaje legate de posesiunea bunului nchiriat, n timp ce finantarea achizitiei acestuia este facuta de societatea de leasing. Leasingul este o operatiune de finantare care permite ntreprinderii sa dispuna de un bun dupa cum crede de cuviinta, fara a fi necesar sa-si constituie fonduri de investitii ci platind o chirie. Exista doua categorii principale de leasing: 1.leasing financiar (leasing de capital) locatarul (utilizatorul) foloseste bunul pe toata durata vietii sale econom ice, iar locatorul ofera numai servicii financiaer; 2.leasing operational locatarul poate folosi bunul numai o fractiune dein viata sa economica. La expirarea termenului contractual exista urmatoarele posibilitati: - utilizatorul returneaza proprietarulu i bunul; - bunul este cumparat la o valoare reziduala prevazuta n contract; - se rennoieste creditul-contract de nchiriere.
17

n schimbul obtinerii avantajelor legate de posesiunea bunului, ntreprinderea plateste periodic o chirie care cuprinde: - contravaloarea amortizarii bunului nchiriat; - costul capitalului imobilizat (dobnda); - pretul serviciilor (comisionul) furnizate de societatea de leasing; - prima de risc. De cele mai multe ori, platile periodice (redeventele) sunt stabilite dupa un barem regresiv anual cu defalcari treimestriale, urmnd ca n final suma totala a platilor sa depaseasca cu 15-20% valoarea bunului nchiriat. Durata contractului de leasing este, n general, de 75-80% din durata de viata economica a bunului nchiriat, dar se poate conveni si asupra unei durate mai scurte. Societatea de leasing ramne proprietara bunului pna la scadenta contractului. Contractul de leasing este, n general, irevocabil. Avantajele leasingului: - nu modifica structura financiara a ntreprinderii (capacitatea de ndatorare) ci numai angajamentele de plata anuale. Capitalul propriu ramne neangajat legal ceea ce lasa posibilitatea unor mprumuturi bancare; -leasingul acopera n ntregime valoarea bunului nchiriat, n timp ce mprumutul bancar nu acopera dect 50-60% din valoarea obiectivului, restul fiind acoperit din fondurile ntreprinderii; -permite accelerarea dezvoltarii fara a pune n pericol autonomia financiara a ntreprinderii; -pe plan fiscal, chiriile platite micsoreaza baza impozabila. Dezavantaje: - afecteaza lichiditatile ntreprinderii si autofinantarea viitoare ca urmare a obligatiilor periodice de plata; - redeventele platite sunt mai mari dect ratele aferente unui credit bancar pentru aceasta suma.

18

GESTIUNEA INVESTITIILOR 1. Investitia continut si clasificare Pentru a raspunde exigentelor tot mai mari ale pietei, ntreprinderile trebuie sa-si mbunatateasca permanent parametrii tehnico -economici si, n timp, sa se dezvolte. Alocarile de resurse destinate dezvoltarii actualelor capacitati de productie sau crearii de noi capacitati de productie fac obiectul deciziei de investitii. Decizia de investitii se fundamnteaza pe informatii complexe privind necesitatea, oportunitatea, durata de executie si exploatare a investitiilor, volumul cheltuielilor si al resurselor financiare, fluxurile de intrare si de iesire a fondurilor pe toata durata exploatarii investitiilor, asigurarea rentabilitatii si lichiditatii, durata de recuperare a capitalurilor investite etc. Notiunii de investitii i se pot stribui mai multe sensuri: - din punct de vedere economic, investitia reprezinta crearea unui capital fix; - din punct de vedere financiar, investitia este o cheltuiala certa efectuata n prezent pentru obtinerea unor venituri incerte n viitor; - din punct de vedere contabil, investitia este asimilata notiunii de imobilizari- corporale necorporale si financiare. Investitia este o alocare permanenta de capitaluri pentru nlocuirea sau modernizarea activelor imobilizate existente, achizitia de noi active imobilizate cu destinatie productiva sau sociala, active financiare si comerciale, urmarind realizarea unei rentabilitati viitoare optime. Generaliznd, se poate spune ca orice plasament de capital pe termen lung sau scurt cu scopul de a obtine profit reprezinta o investitie. Investitiile se clasifica n functie de mai multe criterii: a) dupa natura lor: o investitii materiale (achizitionarea sau crearea de active n scopul mentinerii sau cresterii potentialului productiv); o investitii imateriale (n domeniul cercetarii, formarii personalului, reclama si publicitate, programe informatice); o investitii financiare (participatii la capitalul social al altor ntreprinderi). b) tot dupa natura lor, investitiile se mai clasifica: o investitii n active imobilizate (imobilizari corporale, necorporale si financiare); o investitii n nevoia de fond de rulment de exploatare n cazul cresterii capacitatii de productie. c) dupa destinatie: o investitii productive (destinate activitatii de exploatare); o investitii neproductive (constructia de obiective social-culturale si sportive pentru personal, cladiri administrative). d) dupa obiectivul lor: o investitii de nlocuire (au drept scop rennoirea imobilizarilor uzate fizic/moral); o investitii de capacitate si adaptare (urmaresc cresterea nivelului productiei sau fabricatia de produse noi); o investitii de productivitate (vizeaza reducerea costurilor unitare ale produselor fabricate). e) dupa riscul pe care l implica: o investitii de nlocuire (implica un risc foarte scazut deoarece nu presupune modificari ale tehnologiei utilizate); o investitii de modernizare a echipamentului existent (presupun un risc redus ca urmare a unor modificari neesentiale ale tehnologiei de fabricatie); o investitii de dezvoltare, de ex tindere a unor sectii, uzine (presupun un risc mai mare legat de cresterea ntreprinderii pe piete traditionale sau ercente);

19

o investitii strategice (angajeaza structural ntreprinderea si presupun un grad de incertitudine ridicat si deci un risc considerabil: fuzionari cu alte ntreprinderi, crearea unei filiale n strainatate etc.). 2. Criterii de selectie a proiectelor de investitii Selectia proiectelor de investitii se face tinnd cont de anumite criterii de optiune simple sau bazate pe actualizare. 2.1 Criterii simple de optiune a) Criteriul costului se aplica n cazul investitiei de nlocuirea imobilizarilor corporale, cu sau fara cresterea capacitatii de productie. a1) nlocuirea cu utilaj identic care nu conduce la cresterea capacitatii de productie se realizeaza doar atunci cnd ntreprinderea va realiza economii la costurile de productie.

Vcn0 V1 E/D = C 0 + C1 + ; Dnr0 Dn1


-E/D economia sau depasirea la costuri; -C 0 costurile de exploatare anuale ale vechiului utilaj; -Vcn0 valoarea contabila neta (ramasa neamortizata) a vechiului utilaj; -Dnr 0 durata de serviciu ramasa pentru vechiul utilaj; -C 1 osturile de exploatare ale noului utilaj; -V 1 valoarea de intrare a noului utilaj; -Dn1 durata normala de serviciu a noului utilaj. Daca din acest calcul rezulta o valoare pozitiva atunci se realizeaza o economie la costuri, iar daca se obtine o valoare negativa se nregistreaza depasire la costuri. Atunci cnd se nregistreaza economie la costuri, se poate calcula randamentul investitiei cu ajutorul relatiei:

ri =

E * 100 Vi1 Vcn0

Investitia este acceptata atunci cnd randamentul astfel calculat este superior randamentului activelor imobiliyate existente (calculat ca raport ntre profitul brut si valoarea medie anuala).

a2) investitia de nlocuire cu utilaj cu parametri functionali superiori ce conduce la cresterea capacitatii de productie presupune compararea pretului unitar obtinut dupa nlocuire (p1) cu pretul realizat anterior (p0).
I + r m * I + C1 D p1 = Q1
I valoarea investitiei; D durata de exploatare; rm randamentul minim sperat; C 1 cheltuieli de exploatare ale noului utilaj; Q 1 productia realizata cu noul utilaj

Daca p1 < p 0 atunci investitia este acceptata.

20

b) Criteriul ratei medii a rentabilitatii presupune compararea ratei medii a rentabilitatii pentru proiectul de investitii vizat fie cu cea a altor proiecte similare fie cu un nivel dat, respectiv rata rentabilitatii activelor imobilizate din ntreprindere:
R =

PE *100 I

PE profitul brut din exploatare; I valoarea investitiei

c) Criteriul duratei de recuperare a capitalului investit Daca investitia efectuata determina cash-flow -uri anuale (Cfa) egale pentru toti anii de functionare, durata de recuperare a investitiei se determina ca raport ntre valoarea investitiei si valoarea cash-flow -ului anual. Daca cash-flow-ul anual difera de la un an la altul, atunci determinarea duratei de recuperare a capitalului investit se face pas cu pa s, comparnd la finele fiecarui an investitia ramasa de recuperat (Irn) cu cash-flow -ului anului urmator (CF n+1). n momentul n care Irn < CFn+1 se poate determina durata de recuperare astfel:

T=n+

Irn * 12 CFn + 1

Acest criteriu prezinta inconvenientul ca nu tine seama de fluxurile de ncasari si dupa perioada de recuperare a investitiei, fiind de asemenea neconcludent atunci cnd doua proiecte diferite prezinta durate de recuperare astfel calculate egale.

2.2 Criterii de optiune pe baza actualizarii Actualizarea este operatiunea de aducere n stare de comparabilitate n momentul actual a unor fluxuri de trezorerie viitoare, stiind ca puterea de cumparare este modificata n timp, n special datorita inflatiei. n sens invers, capitalizarea determina n viitor nivelul unei sume plasate n prezent. Principalele criterii pe baza de actualizare utilizate n decizia de investitii sunt: a) Valoarea actualizata neta (VAN) exprima surplusul de capital rezultat la ncheierea duratei de viata a investitiei (inclusiv valoarea reziduala).
CFt intrari nete de trezorerie ale perioadei t; t durata de viata a investitiei; a rata de actualizare; I valoarea investitiei.

VAN =

t =1

(1 + a )

CFt

-I

Pentru a justifica investitia realizata, VAN trebuie sa fie mai mare ca zero, daca ia valori negative proiectul fiind respins. Cu ct VAN este mai mare, cu att prioiectul este mai rentabil.

21

b) Indicele de profitabilitate sau de rentabilitate (IP) se utilizeaza atunci cnd doua sau mai multe proiecte necesita alocari de fonduri initiale inegale. El arata surplusul de trezorerie actualizat pentru fiecare leu investit. Daca indicele este supraunitar, proiectul este acceptat.

IP =

(1 + a ) t =1
I

CF t

VAN + I I

c) Rata interna de rentabilitate (RIR) este rata de actualizare a fluxurilor viitoare de trezorerie pentru care VAN este egala cu zero.
n

(1 + a) t =1

CF t

- I = 0;

unde,

r rata interna de rentabilitate

Altfel spus, rata interna de rentabilitate este acea rata de actualizare pentru care valoarea actualizata a costurilor (iesirile de trezorerie) este egala cu valoarea actualizata a veniturilor (intrari de trezorerie), iar profiturile viitoare actualizate sunt zero. Rata interna de rentabilitate trebuie sa fie mai mare sau egala cu rata medie a dobnzii pe piata sau cu costul mediu ponderat al capitalului, pentru a justifica investitia facuta. Numai n aceste conditii rata interna a rentabilitatii permite compensarea costului finantarii.

3. Surse de finantare a investitiilor Investitiile presupun o mobilizare nsemnata de capital ce nu poate fi acoperita doar din surse interne ale ntreprinderii. n acelasi timp, nu este necesar ca ntreaga suma destinata sa acopere cheltuielile de investitii sa fie initial disponibilizata, fiind oprtun ca resursele financiar sa se formeze paralele si corelat cu procesul de efectuare a cheltuielilor. Asigurarea din timp a resurselor pentru investitii are n vedere att capitalul propriu existent sau posibilitatile certe de largire a acestuia, ct si eventualele mprumuturi contractate cu bncile sau alte institutii financiare. Pentru fiecare an de plata, ntreprinderea ntocmeste bugetul activitatii de investitii n care este prevazut nivelul cheltuielilor de investitii si sursele de finantare a acestora. Sursele interne de investitii sunt: - fondul propriu neconsumat la sfrsitul perioadei precedente; - amortizarea activelor imobilizate; - alte surse interne: valorificarea unor piese de schimb si materiale rezultate din casarea activelor imobilizate, suma din vnzarea activelor, sume din operatiuni de dezinvestire; - sume din reducerea impozitului pe profitul reinvestit n scopul dezvoltarii; - sume repartizate din profitul net pentru dezvoltare. Sursele externe de finantare a investitiilor sunt: - cresterea capitalului social prin emisiunea suplimentara de actiuni; - creditul obligatar si bancar; - finantari din partea grupului; - alocatii de la buget sau din fondurile speciale de investitii (fondul pentru modernizarea drumurilor, fondul pentru modernizarea punctelor de control la vama).

22

Mobilizarea resurselor interne, desi reprezinta o sursa pentru finantarea investitiilor, nu se concretizeaza ntr-un cont la banca. Specificul acestor resurse este de a se consuma pe masura aparitiei lor, influentnd direct asupra necesarului de finantat. Mobilizari si imobilizari apar numai temporar, pe parcursul executarii investitiilor, pe trimestre sau pe an, urmnd ca pna la ncheierea lucrarilor ele sa se compenseze. Mobilizarea si imobilizarea resurselr interne pentru investitii apar ca diferenta ntre valoarea investitiilor realizate pna la un moment dat si fondurile consumate pna la acea data: daca valoarea investitiilor este mai mica dect suma cheltuielilor efectuate, diferenta se consemneaza ca imobilizari (stocuri materiale, utilaje aprovizionate dar care nu au fost integrate nca n lucrarile de investitii, achitarea anticipata a unor creditori); daca valoarea investitiilor este mai mare dect suma cheltuielilor efectuate, diferenta reprezinta mobilizari si se datoreaza consumarii stocurilor imobilizate n perioadele precedente sau unor furnizori si antreprenori nca neplatiti, dar n termen legal de efectuare a platii. Se observa ca mobilizari si imobilizari pot sa apara att la conturi de activ ct si la conturi de pasiv: o cresterea conturilor de activ reprezinta imobilizare, iar scaderea conturilor de activ mobilizare; o cresterea conturilor de pasiv reprezinta mobilizare, n timp ce o scadere a conturilor de pasiv este o imobilizare.
M/I mobilizare/imobilizare de resurse; -A;+A descresterea/cresterea de sold a conturilor de activ de la o perioada la alta; -P;+P - descresterea/cresterea de sold a conturilor de pasiv de la o perioada la alta;

M = -A + P I =+ A P

Pentru nevoile de redresare, de retehnologizare a economiei se apeleaza la mprumuturi externe si investitii directe de capital strain.

23

FINANTAREA CICLULUI DE EXPLOATARE Decizia de finantare a ciclului de exploatare urmareste realizarea echilibrului financiar dintre nevoia de finantare a activelor circulante si sursele mobilizate pentru fina ntarea acesteia. Necesarul de finantare a ciclului de exploatare (NFCE) poate fi acoperit din surse propii (fondul de rulment), surse atrase (pasive stabile) si surse mprumutate (credite pe termen scurt). 1. Fondul de rulment Asigurarea continuit atii produc tiei si ritmicit atii vnzarilor presupune existenta unor surse permanente de finantare, sursa concretizata n fondul de rulment. Fondul de rulment (FR) reflecta situatia echilibrului financiar rezultat din confruntarea activelor pe termen scurt si exigibilitatea pasivelor pe termen scurt, altfel spus fondul de rulment reprezinta excedentul activelor pe termen scurt asupra pasivelor pe termen scurt la o anumita data. Fondul de rulment poate fi utilizat si drept indicator de lichiditate - cu ct mai mare va fi fondul de rulment al ntreprinderii, cu att aceasta va avea nevoie de datorii pe termen mai mici pentru finantarea activelor circulante. n functie de continutul sau, fondul de rulment poate fi brut, net, propriu si strain. Fondul de rulment brut (FRB) sau fond de rulment total reprezinta totalitatea elementelor de active circulante ce pot fi transformate n lichidita ti ntr-o perioada mai mica de un an, efectund astfel cel putin o rotatie (un rulment). FRB include stocuri diverse, creante clienti, avansuri acordate furnizorilor, disponibilit ati n casa, n cont sau n carnete de cecuri eliberate. Fond de rulment net (FRN) reprezinta partea din capitalul permanent destinata finanta rii activelor circulante. Fondul de rulment net se poate determina fie ca diferenta ntre capitalul permanent si imobilizarile nete, fie ca diferenta ntre active circulante si resurse de trezorerie: Fond de rulment net = Capital permanent Imobilizari (active imobilizate); Fond de rulment net = Active circulante Resurse de trezorerie. Fondul de rulment propriu (FRP) este partea din capitalul propriu afectata finantarii activelor circulante. FRP= Capital propriu Active imobilizate FRP = FRN Datorii la termen FRP reflecta excedentul capitaluliu propriu fata de imobilizarile ntreprinderii si semnifica astfel autonomia de care aceasta dispune n finantarea investitiilor. Fond de rulment strain (FRS) se determina ca diferenta ntre fondul de rulment net si fondul de rulment propriu, reflectnd astfel datoriile la termen. FRS =FRN - FRP FRS = Capital permanent Capital propriu n marime relativa fondul de rulment este urmarit n raport cu cifra de afaceri: Fond de rulment *360 Ponderea fondului de rulment n cifra de afaceri = Cifra de afaceri

24

Corela tiile fondului de rulment Principalele corela tii ale fondului de rulment net sunt stabilite n func tie de raportul existent ntre activele circulante (Ac) si resursele de trezorerie (Rt): Fond de rulment net neutru Ac = Rt ? FRN= 0 n acest caz solvabilitatea pe termen scurt pare asigurata, nsa ntre activele circulante si resursele de trezorerie este fragil, fiind necesara asigurarea unor lichiditati suplimentare. Fond de rulment net pozitiv Ac ? Rt ? FRN ? 0 n acest caz ntreprinderea poate face fata tuturor scadentelor pe termen scurt si dispune si de un excedent de lichiditati pe termen scurt care i asigura echilibrul financiar pe termen scurt. Fond de rulment net negativ Ac ? Rt ? FRN ? 0 n cazul fondului de rulment net negativ, ntreprinderea nu si acopera necesitatile pe termen scurt din lichiditatile potentiale, ceea ce impune resurse suplimentare de finantare. Cu toate acestea, n conditiile n care activele circulante se rotesc mai repede dect datoriile pe termen scurt, ntreprinderea realizeaza lichiditati mai repede dect ritmul n care trebuie achitate datoriile pe termen scurt si si poate asigura echilibrul financiar chia si n conditiile unui fond de rulment negativ. ntreprinderea trebuie sa urmareasca fundamentarea marimii optime a fondului de rulment, respectiv marimea strict necesara care sa determine costuri de capital minime si sa ofere siguranta echilibrului financiar. n general, n stabilirea fondului de rulment, ntreprinderea are trei optiuni strategice: -strategia prudenta a fondului de rulment, presupune stabilirea fondului de rulment astfel nct sa acopere nevoile medii de active circulante. Conform acestei orientari n perioada de vrf de activitate ntreprinderea apeleaza la credite pe termen scurt iar n perioada de gol de activitate apare excedent de lichidita ti n fondul de rulment ce poate fi plasat pe termen scurt; -strategia conservatoare a fondului de rulment, presupune stabilirea fondului de rulment deasupra oricarei oscilatii trimestriale a necesarului de active circulante. n acest caz se renunta complet la utilizarea creditului pe termen scurt existnd n permanenta excedent de lichiditati pe seama fondului de rulment care trebuie plasate spre remunerare pentru a asigura rentabilitatea generala a ntreprinderii; -strategia riscanta a fondului de rulment, potrivit careia fondul de rulment va fi stabilit la un nivel inferior oscilatiilor activelor circulante n cursul anului. Optnd pentru aceasta orientare strategica, ntreprinderea apeleaza n permanenta la credite de trezorerie, astfel nct rentabilitatea sa depinde de nivelul dobnzii. Este o situa tie acceptabila numai n conditiile n care rentabilitatea ntreprinderii este mai mare dect rata dobnzii (efectul pozitiv de ndatorare). 2. Pasive stabile Echilibrul financiar pe termen scurt se realizeaza si pe seama surselor temporar atrase de la terti ca urmare a decasajului n timp existent ntre momentul aparitiei obligatiilor de plata si stingerea acestora ca urmare a efectuarii pla tilor. Aceste datorii apar din rela tiile contractuale ale ntreprinderii cu furnizorii sai, cu bugetul statului si cu proprii salaria ti. Pasivele stabile sunt datorii minime si permanente aparute ntre ntreprindere si terti si aflate n termenele legale de scaden ta. Passivele stabile pot fi mpartite n doua categorii: - pasive stabile de tipul I cuprind datorii cu sold zilnic crescator pna n ziua platii si cu termene fixe de plata (datorii rezultate din salarii, impozit pa salarii, CASS, datorii la gaze, energie, apa etc.);
25

pasive stabile de tipul II include datorii cu sold variabil si cu termene de plata variabile pa parcursul unei luni de zile (datorii fata de furnizori pentru aprovizionari, datorii pentru constituirea de rezerve, garantii, preliminari pentru plata concediilor, pentru efectuarea reparatiilor capitale etc.) n functie de tipul pasivelor de exploatare sepoate aplica si metodologia de calcul care cuprinde metoda numarului de zile de ntrziere si metoda soldurilor zilnice. Metoda soldurilor zilnice se aplica pentru pasivele din prima categorie si presupune parcurgerea urmatoarelor etape: - calculul se face pentru o singura luna din trimestrul cu activitate minima (pasivele stabile calculate n acest trimestru se vor reg si n restul anului); asi - se calculeaza datoria medie zilnica pe fiecare element prin mpartirea obligatiilor trimestriale la 90; - n functie de periodicitatea legal a platilor respective se calculeaza volumul obligatiilor a pentru fiecare zi din luna si fiecare sursa; - se formeaza prin nsumare sold urile totale ale datoriilor zilnice din care se alege soldul minim care reprezinta pasivele stabile luate n calcul. Metoda zilelor de ntrziere se aplica pentru pasivele stabile de tipul II. Previziunea pasivelor se face n func tie de volumul trimestria l al datoriilor si de numarul de zile de ntrziere legala n stingerea obliga tiilor. A*t unde, A - aprovizionari trimestriale; Pasive stabile = t nr. zile de ntrziere a platilor 90 3. Creditul bancar pe termen scurt Pentru completarea surselor proprii si atrase ntreprinderea apeleaza pentru finantarea stocurilor si a cheltuielilor de exploatare si la credite bancare pe termen scurt. Necesarul creditelor de trezorerie se determina trimestrial prin compararea necesarului de finantare a ciclului de exploatare cu totalul resurselor proprii si atrase, dupa cum va rezulta o trezorerie pozitiva sau negativa. Trezoreria pozitiva se concretizeaza n excedent de trezorerie care poate fi utilizat la rambursarea creditelor din trimestrul urmator sau pentru plasamente financiare pe termen scurt. Trezoreria negativa sau deficitul de trezorerie va fi acoperit prin solicitarea de noi credite. Pentru acordarea creditelor, bancile solicita ntreprinderilor o documentatie bine fundamentata care urmareste destinatia creditului, situa tia veniturilor si cheltuielilor ce vor fi realizate n anul curent, ultimul bilant si contul Profit si pierdere, garantiile disponibile. n urma negocierilor sunt stabilite valoarea creditului, modul de acordare si rambursare a acestuia, nivelul dobnzii, scadentele si garantiile asiguratorii. n concluzie, restrictiile obtinerii unui credit sunt determinate de: -costul creditului; -oferta de credite pe piata monetara; -bonitatea ntreprinderii; -posibilit atile acesteia de rambursare. Principalele credite pe termen scurt acordate de bancile comerciale sunt: -credite de trezorerie (de tin principala pondere n finantarea necesita tilor suplimentare pe termen scurt); -credite pentru nevoi sezoniere; -credite pentru facilita ti de casa; -credite pe termen foarte scurt (spot); -credite de legaturacredite pentru mobilizarea efectelor financiare etc.

26

n situatia n care plafonul de creditare a fost depasit si ntreprinderea nu mai poate beneficia de noi credite, pentru acoperirea deficitului de trezorerie ea poate apela si la alte surse cum ar fi: - creditul de scont, daca ntreprinderea are efecte comerciale de vndut; - creditul de factoring, daca exista pe piata societati care preiau contra comision facturile ntreprinderii spre urmarire sau ncasare. Costul creditelor pe termen scurt este determinat n principal de dobnda ca pret al capitalului mprumutat. Costul total al creditului presupune ca la rata negociata a dobnzii sa se adauge si anumite comisioane bancare precum si luarea n calcul a asa numitelor zile de banca sau zile-valoare. Comisioanele bancare sunt legate de natura creditului sau a serviciilor prestate de banca n favoarea debitorilor (comision pentru confirmarea scrisa a creditului deschis n contul curent, comision de andosare, comision de miscare etc.). Zilele -valoare sunt negociate ntre banc a si debitori (de la 1 la 5 zile) si apar ca urmare a diferentei n timp ntre depunerea la banca a unui cec si ncasarea efectiv a a cecului de catre banca. Zilele -valoare corespund datelor de operare n conturile bancare si nu coincid cu cele nregistrate simetric n contabilitatea ntreprinderii, determinnd de asemenea si o rata efectiva a dobnzii superioara ratei negociate. Exemplu. Un credit n cont curent cu dobnda de 10% este acordat pe 15 zile de la 5 iunie la 19 iunie. Conform uzantelor bancare creditul este nregistrat de banca pe 4 iunie la aacordare si pe 20 iunie la rambursare, deci perioada de calculare a dobnzilor este de 17 zile: -costul nominal al creditului = 14%; -costul real al creditului = 14*17/15= 15,86 %.

27

INDICATORII EFICIENTEI UTILIZARII ACTIVELOR CIRCULANTE Eficienta utilizarii activelor circulante este urmarita cu ajutorul urmatorilor indicatori: indicatorii vitezei de rotatie; indicatorii intensitatii utilizarii activelor circulante; indicatorii rentabilit atii utilizarii activelor circulante.

Indicatorii vitezei de rotatie n activitatea economic a a ntreprinderii activele circulante se afla ntr-o continua miscare, trecnd din forma baneasca n forma materiala pentru a fi transforma ti din nou n bani care sa asigure un nou circuit de produc tie. ntreprinderea este interesata ca perioada de imobilizare ntr-o forma sau alta sa fie ct mai mica pentru a nu fi necesare noi capitaluri iar costurile de finantare sa fie ct mai mici. Utilizarea eficienta a activelor circulante este masurata cu ajutorul indicatorului viteza de rota tie a activelor circulante. Cu ct viteza de rotatie a activelor circulante este mai accelerata cu att volumul de activitate al ntreprinderii poate fi sporit (cu acelasi volum de active circulante se poate obtine un volum mai mare al productiei). Viteza de rota tie este exprimata cu ajutorul a doi indicatori: - coeficientul de rotatie k r; - viteza de rota tie n zile v z. Coeficientul de rotatie sau numarul de rotatii efectuat de un volum de active circulante se determina ca raport ntre volumul activitatii obtinute exprimat prin cifra de afaceri ( CA) sau produc tia exercitiuului (Qe) si volumul activelor circulante utilizate n acest scop (Ac). CA kr = Ac Cu ct coeficientul astfel calculat reflecta un numar mai mare de rotatii efectuate cu att va fi necesar un volum mai mic de active circulante. Viteza de rota tie n zile exprima durata n zile a unui circuit si este inversul coeficientului de rota tie pentru un interval de timp. T Ac * T T perioada de timp luata n calcul vz = = kr CA Numarul de rota tii si viteza de rota tie fiind n relatie de invers proportionalitate, orice crestere a numarului de rotatii determin a reducerea corespunzatoare a duratei n zile a unei rotatii si orice reducere a coeficientului de rotatie atrage cresterea duratei n zile a unei rota tii. Indicatorii rentabilita tii activelor circulante Fiind un indicator de eficienta, rentabilitatea activelor circulante exprima raportul dintre efect (profit, cifra de afaceri) si efort (volumul activelor circulante utilizate). Rentabilitatea activelor circulante este urmarita cu ajutorul a doi indicatori: Pb(n) CA 1). RAc = *100; sau RAc = *100 Ac Ac

28

Pb(n) 1). RAc = kr Indicatorii intensitatii utilizarii activelor circulante Acesti indicatori exprima rela tia dintre volumul de active circulante utilizat si volumul de activitate realizat. Ac Ac Ac/1000 lei Qe = *1000 Ac/1000 lei CA = *1000 Qe CA unde : Ac/1000 lei Qe active circulante la 1000 lei productie a exercitiului; Ac/1000 lei CA - active circulante la 1000 lei cifra de afaceri.

29

GESTIUNEA TREZORERIEI 1. Conceptul de trezorerie Notiunea de trezorerie se utilizeaza nu doar pentru a desemna fondurile pe care ntreprinderea le detine n casa si n cont ci si pentru a desemna diferen ntre necesarul de ta active circulante si fondul de rulment sau diferenta dintre ncasari si credite bancare pe termen scurt. Totalitatea activitatilor specializate de organizare si conducere a fluxurilor de intrare si iesire de moneda, de administrare a lichidita tilor si a creditelor pe termen scurt poarta denumirea de trezorerie. n legatura cu definirea notiunii de trezorerie, exista patru mari conceptii si anume: - trezoreria valorilor de casa; - trezoreria activelor lichide; - trezoreria neta; - trezoreria potentiala. a) Definirea trezoreriei prin totalul valorilor de casa este o definire ngusta. Totalul valorilor de casa reprezinta ansamblul mijloacelor de plata detinute de ntreprindere si care sunt imediat disponibile: sume din casierie n lei si n devize; conturi la banca n lei si n devize la vedere; acreditivele deschise; cecuri si efecte comerciale de ncasat; efecte comerciale remise spre scontare; sume n curs de decontare; alte valori (timbre, bilete la ordin, tichete si bilete de trezorerie etc.). Pentru o gestionare eficienta a trezoreriei soldul valorilor de casa trebuie redus ct mai mult, acestea fiind considerate active lenese deoarece nu aduc remunera tii, sau n cazul conturilor bancare la vedere, dobnda acordata de banca este inferioara dobnzii platite pentru creditele angajate de ntreprindere. De aceea, teoria financiara a dezvoltat obiectivul trezorerie zero. b) Definirea trezoreriei prin activele lichide presupune luarea n considerare si a plasamentelor corespunzatoare unei trezorerii excedentare. Activele lichide include pe lnga disponibilita tile banesti si diferitele titluri de plasament detinute de ntreprindere: - valori mobiliare de palsament (ac tiuni, obligatiuni, certificate de investitii etc.); - titluri de credit negociabile (cambii, bilete la ordin, cecuri, warante); - bonuri de casa sau bonuri de trezorerie emise pentru creditele pe termen scurt de alte ntreprinderi; - depozite bancare la termen. c) Definirea trezoreriei drept trezorerie neta largeste sfera de cuprindere fata de acceptiunile anterioare. Trezoreria neta rezulta ca diferenta ntre fondul de rulment si necesarul de fond de rulment. TN = FR NFR Trezoreria neta poate fi pozitiva, zero sau negativa. Trezoreria neta poate fi urmarita si ca diferenta ntre valorile de trezorerie active si pasive. Valorile de trezorerie active cuprind disponibilit atile banesti, venituri din plasamentele trezoreriei excedentare si n special a valorilor mobiliare de plasament si a titlurilor de credit negociate pe piata financiara. Valorile de trezorerie pasive corespund diferitelor tipuri de credite angajate de ntreprindere pentru finantarea necesarului de fond de rulment (soldul creditor al conturilor bancare pentru creditele

30

acordate n conturi curente, efectele comerciale scontate neajunse la scadenta si care nu mai figureaza n bilant, biletele de trezorerie subscrise de ntreprindere, obligatiunile cautionate etc.). TN = Valori de trezorerie active Valori de trezorerie pasive d) Definirea trezoreirei drept trezorerie potentiala apare ca diferenta ntre suma activelor de trezorerie si capac ita tile neutilizate la creditele bancare convenite pe termen scurt, mediu si lung pe de o parte si ansamblul resurselor de trezorerie pe de alta parte. n acest caz trezoreria este considerata un activ conditionat si devine un element al planificarii financiare. Ca urmare, n cazul unei trezorerii excedentare se poate actiona pentru accelerarea platilor fata de furnizori si de asemenea, capacitatea de ndatorare neutilizata poate permite ntreprinderii obtinerea de finanta ri noi n caz de nevoie. 2. Gestiu nea trezoreriei Gestiunea de trezorerie reprezinta un domeniu larg al gestiunii financiare. Notiunea de trezorerie se refera mai ales la ncasari, lichiditati, disponibilitati banesti ale ntreprindeii la un moment dat, adica fondurile pe care le detine n casa si n cont. Gestiunea de trezorerie stabileste si urmareste nevoile de mijloace banesti pentru realizarea sarcinilor de exploatare, pe baza unui buget de venituri si cheltuieli, stabileste creditele pe termen scurt ce vor fi utilizate, cuantumul si costurile aferente precum si posibilitatile de plasament pe termen scurt. Gestiunea de trezorerie si propune folosirea unor mijloace pentru optimizarea ncasarilor si platilor si pentru mentinerea echilibrului financiar cu costuri ct mai reduse. Gestiunea pe termen scurt urmareste doua cerinte importante: sa minimizeze costul capitalului, daca trezoreria este negativa si sunt necesare credite, si sa maximizeze rentabilitatea capitalului, daca trezopreria este pozitiva si se impune efectuarea unor plasamente pe termen scurt. Gestiunea trezoreriei cuprinde totalitatea mijloacelor pe care le folose ste ntreprinderea care au ca scop accelerarea ncasarilor, plata la timp a obligatiilor n vederea mentinerii echilibrului sau si n conditiile unor cheltuieli minime. Gestiunea trezoreriei presupune previzionarea echilibrului financiar pe termen scurt, a ncasarilor si pl tilor ntreprinderii. Previziunile de trezorerie, din punct de vedere al planific arii a propriu-zise, pot fi pe perioade anuale sau multianuale, de trei sau cinci ani. Acestea fac obiectul bugetului de venituri si cheltuieli si respectiv planului de finantare. Pe plan operativ, previziunile de trezorerie sunt stabilite luna de luna pe un orizont annual sau, uneori, semestrial. De asemenea, trezoreria are sarcina de alegere a mijloacelor de acoperire a dezechilibrului si de plasare a excedentului de trezorerie. Optimizarea trezoreriei are la baz trei principii: a - utilizarea judicioasa a creditelor, n func tie de costul acestora; - promovarea unei tehnici adecvate de plasament a excedentelor de trezorerie; - evitarea, pe ct posibil, a unor costuri creditoare (care se remunereaza). La aprecierea costului creditelor de trezorerie trebuie avut n vedere att nivelul dobnzii ct si nivelul comisioanelor bancare practicate de b ancile comerciale. La plasarea disponibilita tilor existente sau previzionate la un moment dat criteriul optim de alegere a unui plasament este profitul previzionat ridicat, lichiditatea buna si riscul plasamentului ct mai mic. Nu trebuie neglijata nici optiunea pentru diversificarea instrumentelor de plasament pentru a se putea compensa riscul ridicat al unor plasamente. De asemenea, prin intermediul gestiunii de trezorerie sunt conduse si rela tiile cu clientii si furnizorii, n scopul vnzarii pentru realizarea unor ncasari anticipate, viznd reducerea deficitului de trezorerie sau n scopul selectarii furnizorilor dupa conditiile de plata cerute.

31

O trezorerie potentiala ridicata este o garantie de solvabilitate pentru ntreprindere , care se reflecta n conditii bancare preferentiale, mai ales n conditiile n care ntreprinderea este cu serviciul datoriei la timp (ramburseaza conform graficului ratele si plateste regulat dobnda). Tot n previziunea trezoreriei trebuie tinut cont de faptul ca ntreprinderea trebuie sa dispuna permanent de o trezorerie minima care sa-I asigure plata unor sume ce nu au fost previzionate initial. Ultima faza a tuturor deciziilor de gestiune este controlul trezoreriei iar instrumentul controlului este planul de trezorerie glisant. Acesta nregistreaza ncasarile si platile lunii, pe saptamna sau decada, actualizate sistematic cu schimbarile care se produc sau cu evenimentele conjuncturale. Controlul gestiunii de trezorerie urmareste descoperirea erorilor de gestionare si consta n urmarirea evolutiei diferitelor conturi ale ntreprinderii. Un control eficient al gestiunii de trezorerie permite evaluarea cstigurilor potentiale de trezorerie susceptibile a fi obtinute n conditiile unei trezorerii zero. 3. Bugetul de trezorerie Bugetul de trezorerie este o situatie previzionala privind ncasarile si platile ntreprinderii ce urmareste asigurarea permanenta a capacitatii de plat a acesteia. Astfel, ncasarile includ: a - vnzari cu plata imediata; - ncasarea vnzarilor pe credit din perioada anterioara; - vnzari de valori mobiliare; - vnzari de imobilizari; - obtinerea unui mprumut sau vnzarea unei noi emisiuni de titluri; - ncasarea chiriilor, dobnzilor, dividendelor si a altor venituri. Platile cuprind ac hitarea previzibila a urmatoarelor datorii: - plata cumpararilor la vedere si pe credit din perioadele anterioare; - plata salariilor si a premiilor; - plata cheltuielilor de exploatare, de administratie si de desfacere; - varsarea impozitelor si taxelor la bugetul de stat; - achizitionarea de imobilizari; - plata dobnzilor si a ratelor scadente; - rascumpararea titlurilor emise de ntreprindere; - varsarea dividendelor catre actionari sau a retragerii de fonduri catre proprietari. n elaborarea bugetului de trezorerie sunt 2 faze mai importante: 1. previzionarea ncasarilor si platilor; 2. determinarea si acoperirea soldurilor de trezorerie care rezulta din compararea ncas arilor cu platile. Previziunea trezoreriei este necesara deoarece : -asigura, n perioadele de vrf a platilor, numerar suficient sau active imediat transformabile n lichiditati; -asigura obligatiile de plata asumate prin contractele cu furnizorii precum si respectarea obligatiilor fata de stat: -permite folosirea eficienta a capitalurilor; -evita bloca jul n lant n economie. A doua faza cuprinde la rndul ei trei operatii: - determinarea soldurilor de trezorerie nainte de acoperire; - acoperirea din credite a deficitului de trezorerie sau plasarea excedentului de trezorerie; - elaborarea bugetului definitiv de trezorerie. Elaborarea bugetului de trezorerie presupune existenta a trei documente de evidenta si previziune: - bilantul de deschidere al perioadei de gestiune (respectiv bilantul exercitiului ncheiat);
32

- contul de rezultate previzional; - bilantul previzional. ncasarile perioadei = crean te initiale + veniturile planificate ale perioadei creante finale Platile perioadei = datorii initiale + cheltuielile planificate ale perioadei datorii finale

Bugetul de Trezorerie

Bilantul de deschidere

Contul de rezultate previzional

Bilan tul previzional

n functie de datele disponibile si de interesele gestiunii financiare se pot face previziuni ale trezoreriei n bugete lunare, trimestriale sau anuale. O previziune realista a trezoreriei se face anual cu defalcari pe luni si cu detaliere pentru primele 2 luni ale anului de plan. Previziunea -3 va fi revizuita permanent n tot cursul anului si aprofundata dupa necesitati.

33

ECHILIBRUL FINANCIAR AL NTREPRINDERII Echilibrul financiar reprezinta una din formele de manifestare a echilibrului economic general si reflecta concordanta existenta ntre necesarul de fonduri al ntreprinderii si posibilitatile acesteia de acoperire a lor. Echilibrul financiar este analizat cu ajutorul a doua mari categorii de metode: - metode traditionale bazate pe studierea bilan tului (analiza statica); - metode bazate pe studiul fluxurilor financiare (analiza dinamic a). 1. Instrumentele analizei statice Analiza static a furnizeaza informatii referitoare la trei aspecte esentiale n urmarirea echilibrului financiar: -structura patrimoniului si evolutia sa n timp; -corela tia ntre lichidit atile cumulate ale ntreprinderii si scadentale anticipate la o anumit a data; -gradul de adecvare a structurii resurselor ntreprinderii la utilizarile pe care acestea le finanteaza. Analiza static a se bazeaza pe informa tiile furnizate de bilant si reflecta conditiile echilibrului financiar si a solvabilita tii la un moment dat. Solvabilitatea reprezinta forma concreta de manifestare a echilibrului static al ntreprinderii si reflecta capacitatea acesteia de a face fa ta tuturor obligatiilor asumate pe seama fondurilor existente n circuitul sau economic. Analiza statica se poate face n optic a: - patrimoniala si se bazeaza pe fondul de rulment si pe ratele de lichiditate; - func tionala ce permite trecerea la analiza dinamic a si se bazeaza pe relatia fundamentala a trezoreriei. Fondul de rulment se calculeaza si se analizeaza pe baza confruntarii ntre lichiditatile activelor si exigibilitatea elementelor de pasiv. Sunt utilizate mai ales urmatoarele notiuni: - fondul de rulment brut; - fondul de rulment net; - fondul de rulment propriu; - fondul de rulment strain. ntre aceste notiuni, fondul de rulment net prezinta cea mai mare semnificatie financiara, n special atunci cnd este exprimat ca diferenta ntreactivele circulante si datoriile pe termen scurt. Fondul de rulment nu trebuie considerat drept criteriu unic de apreciere a solvabilit atii ci trebuie corelat si cu nevoia de fond de rulment a ntreprinderii, gradul de lichiditate al activelor circulante si gradul de exigibilitate a datoriilor pe termen scurt. Ratele financiare stabilite pe baza bilan tului reprezinta o metoda traditional a analizei a financiare ce presupune compararea ratelor calculate cu anumite valori de referinta. Aceste valori de referin ta pot fi: - aceleasi rate stabilite la nivelul unui domeniu de activitate; - aceleasi rate obtinute de ntreprindere ntr-o perioada baza de compara tie; - aceleasi rate nregistrate de o ntreprindere etalon sau de o alta ntreprindere concurenta; - obiective pe care ntreprinderea si le stabileste. Ratele lichiditatii exprima capacitatea ntreprinderii de a face fata scadentelor pe termen scurt (lichiditatea financiara a ntreprinderii reflecta capacitatea acesteia de a-si transforma activele n disponibilitati banesti). Se pot calcula urmatoarele rate: -rata lichiditatii globale = Active circulante Datorii pe termen scurt

34

-rata lichiditatii reduse = -rata lichiditatii imediate =

Creante + Disponibilitati Datorii pe termen scurt Lichiditati Datorii pe termen scurt

Ratele ndatorarii reflecta optiunea ntreprinderii cu privire la sursele de finan tare utilizate si posibilitatile pe care la are n depasirea eventualelor dificultati legate de finantarea activita tii. Rata solvabilitatii se determina ca raport ntre capitalul propriu si total pasiv. Rata autonomiei financiare este stabilita ca raport ntre datoriile pe termen scurt, mediu si lung si capitalul propriu. Capacitatea de ndatorare a ntreprinderii este considerata saturata atunci cnd rata autonomiei financiare se apropie de 1. Ratele de sinteza reflecta un principiu de baza al echilibrului financiar conform caruia imobilizarile trebuie finantate din capitaluri durabile, permanente. RS1 = Capitaluri permanente Active imobilizate nete

O alta rata de sinteza reflecta autonomia de care dispune ntreprinderea n finantarea investitiilor sale: RS2 = Capitaluri proprii Active imobilizate nete

Rela tia fundamental a trezoreriei rezum a conditiile esentiale ale echilibrului financiar a att prin prisma raportului ntre lichiditatea activelor si exigibilitatea elementelor de pasiv ct si prin luarea n considerarea a ciclurilor financiare fundamentale. Un ciclu reprezinta o secventa de operatiuni avnd o anumita regularitate si corespunznd unei anumite functii a ntreprinderii, detasndu-se astfel ciclul investitiilor, ciclul operatiunilor curente, ciclul operatiunilor de trezorerie. Situatia trezoreriei poate fi prezentata cu una din urmatoarele rela tii: Trezoreria = Resurse ale trezorerie Utilizari ale trezoreriei Trezorerie = Fond de rulment net Nevoia de fond de rulment.

2. Analiza dinamic a Daca analiza static a permite evaluarea echilibrului financiar la un moment dat dar nu explica evolutia acestuia, n schimb analiza dinamica evidentiaza evolutia echilibrului financiar nsa nu indica amploarea acestuia, astfel nct cele doua tipuri de analiza sunt complementare si trebuie practicate simultan. Pentru ca analiza echilibrului financiar sa aiba caracter dinamic ea trebuie sa urmareasca miscarile (fluxurile) financiare ce au loc n decursul unei perioade iar instzrumentul indicat n acest sens este tabloul de finantare. Analiza ntemeiata pe studierea fluxurilor financiare permite mbinarea coerenta a analizei echilibrului financiar cu cea a performantelor ntreprinderii.

35

Tabloul de finantare poate fi definit ca un instrument al analizei dinamice prin care sunt prezentate fluxurile de utilizari si de resurse, trecute sau previzionale ale ntreprinderii cu respectarea echilibrului contabil. Tabloul de finantare nu se limiteaza la nregistrarea fluxurilor de venituri si cheltuieli ci tine cont de toate resursele si utilizarile ce apar n cursul unei perioade, inclusiv cele care nu mbraca forma baneasca (de ex., aporturile n natura). Orice utilizare de fonduri trebuie sa fie compensata prin una sau mai multe resurse, cel putin echivalente, iar orice sursa de fonduri poate finanta mai multe utilizari distincte. Ca si bilan tul, tabloul de finantare respecta regulile dublei reflectari n sensul ca orice crestere/descrestere a utilizarilor trebuie sa fie nsotita de o crestere/descrestere a resurselor. n forma sa cea mai generala, tabloul de finantare este un document cu doua parti: - partea stnga, prin conventie, reflecta utilizarile efectuate de ntreprindere n cursul perioadei analizate; - partea dreapta prezinta resursele ntreprinderii n aceeasi perioada. Resursele corespund cresterii anumitor posturi de pasiv sau diminuarii unor posturi de activ, n timp ce utilizarile corespund cresterii anumitor posturi de activ sau diminuarii unor posturi de pasiv. Utilizari ? Activ ? Pasiv Resurse Pasiv ? Activ ?

Se cunosc urmatoarele tipuri de tablouri de finantare: -tablouri de finantare bazate pe durata (maturitatea) utilizarilor si resurselor; -tablouri de finantare bazate pe analiza functionala; -tablouri de finantare tip pool de fonds. 1. Tablourile de finan tare bazate pe durata utilizarilor si resurselor grupeaza utilizarile si resursele n doua blocuri dupa cum durata lor este mai mica sau mai mare de 1 an si au n principal urmatoarea structura:

Utilizari (U)

Resurse (R)

Utilizari pe termen lung (UTL): Resurse pe termen lung (RTL): -cresteri de imobiliz ari; -capacitatea de autofinantare pe termen -rambursari de mprumuturi pe termen mediu si lung; mediu si lung. -cresteri de capital; -noi mprumuturi pe termen mediu si lung; -vnzari de active imobilizate. Utilizari pe termen scurt (UTS): -cresteri de stocuri; -cresterea creantelor; -cresterea disponibilitatilor sau titlurilor mobiliare de plasament. Resurse pe termen scurt (RTS): -capacitatea de autofinantare pe termen scurt; -cresterea creditelor-furnizor; -cresterea creditelor diverse; -cresterea creditelor bancare pe termen scurt.

36

Rela tiile care se pot scrie pe baza acestui tablou sunt urmatoarele: ?U = ?R U = UTL + UTS R = RTL + RTS UTL + UTS = RTL + RTS UTS RTS = RTL - UTL Critica acestui tip de tablou de fina ntare vizeaza mai ales faptul ca separarea utilizarilor/resurselor pe termen lung de cele pe termen scurt nu prezinta prea mare interes, mai importanta fiind mpartirea acestora n utiliz ari stabile si instabile. 3. 4. Tablourile de finantare de tip functional presupun delimitarea n raport de ciclurile de operatiuni din activitatea ntreprinderii. Utilizari Utilizari pe termen mediu si lung F ? RN ? Active imobilizate ? Capitaluri permanente N ? FRE Utilizari de exploatare ? Active ciclice Utilizari n afara exploatarii Utilizari trezorerie Resurse Resurse pe termen mediu si lung ? Capitaluri permanente ? Active imobilizate Resurse de exploatare ? Pasive ciclice Resurse n afara exploatarii Resurse trezorerie

N ? FRAE ? T

Acest tip de tablou de finantare permite sa se calculeze: - variatia fondului de rulment ? RN; F - variatia nevoii de fond de rulment pentru exploatare ? FRE; N - variatia de fond de rulment n afara exploatarii ? FRAE; N - variatia trezoreriei ? . T Acest tip de tablou permite o modific are esentiala a relatiei fundamentale a echilibrului financiar static T = FR NFR care n abordarea dinamic a devine ? = ? R ? FR. T F N

3. Tablourile de finan tare tip pool de fonds adopta o structura ce opune fluxurilor portofoliului de active (industria le, comerciale si financiare), fluxurile rezultate din operatiunile de finantare (resurse proprii si resurse de ndatorare). Aceasta structura permite mai nti un diagnostic global asupra strategiei de dezvoltare adoptata de ntreprindere, pentru ca apoi sa se preteze la analize mai detaliate n raport de tipul de dezvoltare ales. n perioada actual n activitatea de analiz a financiara se remarca tendin ta de de utilizare a a unui model mult mai simplu al tabloului de finantare care nu prezinta varia tii absolute ale resurselor si utilizarile ci evolutia procentului acestora n total. De asemenea, se urmareste practicarea prioritara a rationamentelor n brut n interpretarea utilizarilor si resurselor tabloului deparece integrarea unor concepte ca Nevoia de fond de rulment sau Trezoreria permit unele compensari ntre variatia surselor si utilizarilor.

37

BUGETUL DE VENITURI SI CHELTUIELI

1. Necesitatea si rolul bugetului ntreprinderii n practica economica din tara noastra, bugetul de venituri si cheltuieli reprezinta principalul instrument de programare att a rezultatelor financiare ct si a fondurilor necesare. Cu ajutorul sau, ntreprinderile si previzioneaza pe o anumita perioada de timp, de obicei un an si defalcat pe trimestre, veniturile si cheltuielile financiare, urmarind realizarea echilibrului financiar al ntreprinderii. Rolul bugetului de venituri si cheltuieli se concretizeaza n: - asigura determinarea optima a nivelului veniturilor, cheltuielilor si rezultatelor ntreprinderii; - asigura n permanenta un echilibru ntre fluxurile banesti de intrare si de iesire din ntreprindere, ntre necesitatile de resurse si posibilitatile de acoperire; - asigura previziunea relatiilor cu banca, cu furnizorii si clientii, precum si cu bugetul de stat; - reflecta modul de formare, administrare si utilizare a mijloacelor financiare necesare desfasurarii activitatii; - descentralizeaza procesul de decizie prin mpartirea activitatii ntreprinderii pe centre interne de profit; - investeste fiecare centru cu autoritate si responsabilitate n gestionarea resurselor de care dispune; - asigura furnizarea informatiilor necesare fundamentarii deciziilor privind gestiunea agentului economic. La elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli trebuie sa se tina seama d anumite e principii si cerinte ale gestiunii financiare si anume: - mobilizarea tuturor resurselor de care dispune ntrepridnerea pentru finantaera activitatii; - reflectarea n buget a modificarilor n structura si evolutia patrimoniului si a capitalului propriu; - evaluarea si dimensionarea relatiilor banesti interne si externe ale ntreprinderii (cu salariatii, furnizorii, clientii, bancile si bugetul); - previzionarea ratei rentabilitatii la un nivel care sa permita ntreprinderii sa evite riscurile de pe piata. Bugetul de venituri si cheltuieli ndeplineste urmatoarele functii: - functia de previziune; - functia de control a executiei financiare; - functia de asigurare a echilibrului financiar al ntreprinderii. Functia de previziune se realizeaza datorita faptului ca n bugetul de venituri si cheltuieli sunt previzionati principalii indicatori ai ntreprinderii: veniturile, cheltuielile, productia marfa fabricata, nivelul investitiilor, nivelul ncasarilor n valuta, nivelul ratei rentabilitatii. Functia de control prin bugetul dee venituri si cheltuieli se realizeaza prin faptul ca: - se repartizeaza veniturile si cheltuielile pe centre de profit, controlndu-se activitatile prin modul de gestionare a resurselor; - prin bugete se asigura respectarea legislatiei n vigoare privind destinatiile profitului; - se urmareste ncadrarea principalilor indicatori n anumite limite programate si respectarea acestor niveluri. n functia sa de instrument al asigurarii echilibrului financiar, bugetul este folosit n dirijarea si controlul relatiilor balantiere dintre venituri si cheltuieli.

38

2. Tipuri de bugete Cheltuielile si veniturile dimensionate prin buget capata expresie organizatorica prin activitatea centrelor interne de gestiune sau centrelor de respons abilitate. Aceste nuclee organizatorice reprezinta activitati, locuri de productie si compartimente functionale care ocazioneaza cheltuieli si genereaza venituri, iar din punct de vedere al conducerii sunt investite cu competente si responsabilitati privind gestionarea ersurselor. n principiu, pot fi considerate centre de gestiune toate compartimentele structurale ale ntreprinderii pentru care se poate determina o functiune, o activitate, un produs, o lucrare, un obiectiv, un program sau un proiect. De asemenea, si ntreprinderea n ansamblu reprezinta un centru de gestiune. n cadrul unei ntreprinderi pot fi ntlnite urmatoarele tipuri de centre de gestiune: - centre de alocare cuprind activitati care prin natura lor nu contribuie direct la obtinerea veniturilor si deci nici la crearea profitului. Cheltuielile acestor centre sunt limitate la alocatiile bugetare si principalul obiectiv financiar este economisirea resurselor si pastrarea echilibrului ntre cheltuielile efective si cele dimensionate prin buget; - centre de gestiune simpla corespund activitatilor de productie sau functionale din ntreprindere care prin natura si destinatia lor reprezinta trepte intermediare nobtinerea veniturilor si profitului. ntreaga lor activitate este destinata cons umului intern al ntrepridnerii. Cheltuielile acestor centre sunt, de regula limitate la nivelul costurilor programate iar obiectivul financiar este minimizarea costurilor; - centre de gestiune mixta sunt create pentru acele activitati din ntreprindere care prin natura si destinatia lor sunt menite sa contribuie direct la realizarea profitului. Productia acestor centre este fie vnduta n ntregime, fie o parte este vnduta iar o alta parte este destinata continuarii procesului de productie n alte centre. Pentru aceste centre se fixeaza sarcini referitoare la marimea profitului, iar toate decontarile privind consumul intern se fac la nivelul unor preturi interne de decontare sau la preturi de vnzare stabilite; - centre de gestiune complexa corespund subdiviziunilor organizatorice care realizeaza activitati complexe (promovarea si gestionarea resurselor, lansarea de produse noi, relatia cu piata, obiective de cercetare-dezvoltare etc.). Aceste centre au autonomie economico-financiara n cadrul ntreprinderii, erspectiv independenta operativa, cont n banca, erlatii directe cu tertii. Astfel de centre sunt fabricile, uzinele, exploatarile unei ntreprinderi, precum si ntreprinderea n ansamblul sau. n sistemul de gestiune al unei ntreprinderi pot fi ut ilizate mai multe tipuri de bugete, clasificate dupa mai multe criterii: a) dupa criteriul de ntocmire, bugetele pot fi: - bugete de tip financiar sunt specifice relatiilor de repartiti a resurselor financiare si prezinta iesirile sub forma de cheltuieli, iar intrarile sub forma unor alocari de resurse (bugetul activitatii de investitii, bugetele actiunilor sociale); - bugete de tip economic sunt specifice activitatilor creatoare de valori noi si compara cheltuielile necesare realizarii productiei cu v eniturile realizatedin vnzarea acesteia; - bugete de tip banesc au specific fluxurile banesti ale ntreprinderii si cuprind intrarile de fluxuri banesti si cheltuielile de fluxuri banesti b) dupa obiectul activitatii bugetare: - bugete organizate n care veniturile si cheltuielile se fundamenteaza att la nivel de ntreprindere ct si pe subdiviziuni organizatorice (sectii, fabrici etc.); - bugete pe activitati n care veniturile si cheltuielile sunt determinate pe feluri de activitati (activitatea de productie, activitatea de investitii, activitatea de reparatii etc.).

39

c) n functie de factorul timp: - bugete periodice include o anumita perioada de gestiune, de regula un an, cu defalcare pe trimestre si luni; - bugete continue (glisante) au ca scop actualizarea cheltuielilor si veniturilor n functie de realizarile perioadei precedente si de solicitarile perioadei urmatoare. d) n functie de sfera de cuprindere: - bugete generale caracterizeaza activitatea de ansamblu a ntreprinderii; - bugete partiale sunt bugete specifice unor subunitati organizatorice ale ntreprinderii (sectii, fabrici, santiere etc.).

40