mici, mai ales când culoarea cerută este Polimerizarea:

mai închisă, deci cu transparenţă mai re Clasic: modelarea machetei în ceară,

dusă. ambalare în gips, stupuire, termopolimeri-
În privinţa realizării sau nu a pragului, zare.
părerile sunt împărţite: Modern: modelare liberă, direct din
pastă de răşină acrilică de tip special (ex.
a) Prepararea fără prag (Ene, Palakav-Kulzer, SR-Pyroplast) sau din
Prelipceanu) pas tă de răşini diacrilice compozite (ex.
Argumente: SR lsosit-PE-lvoclar). Se prepară şi se
materialul permite realizarea de margini aplică pe bontul mobil pastă de culori şi
subţiri, care se pot finisa şi lustrui, ceea nuanţe adecvate pentru colet, zona
ce la ceramică nu este posibil; mijlocie a feţei vestibulare, zona incizală.
- dacă se face prag, contracţia dăunează Se produce apoi baropolimerizare în
adaptării corecte la prag, discrepanţa miniautoclav tip Biomat, Biopol, lvoclar, cu
dento-protetică fiind de 200-300 microni vapori de apă sau cu glicerină la 6 atmos
(maxim admis: 100 microni); fere şi 120 °C, timp de 30 minute. Nu mai
- se poate realiza un prag excavat vesti este necesară lustruirea decât în zonele
bular, din motive fizionomice (grosime). care necesită retuşare, indicate la controlul
relaţiilor ocluzale.
b) Prepararea cu prag (Gali, Găucan,
Rîndaşu)
Argumente: polimerice (altele
numai grosimea de 1 mm îndeplineşte
cerinţele estetice; Se realizează din răşini compozite,
numai grosimea de 1 mm reduce elasti polisticle şi ceromeri.
citatea, împiedicând astfel eventualele Avantaje:
descimentări; scurtarea timpului de lucru (tehnica de
- sprijinul pe prag previne efectul de ic; modelare strat cu strat);
permite înscrierea coroanei în evitarea unor eventuale erori din timpul
perime trul normal al machetării şi ambalării;
dintelui (evită supra - adaptarea marginală îmbunătăţită;
conturarea); conturarea corectă a punctelor de con
previne inflamaţiile parodontale date de tact.
marginile groase, largi sau lungi ale co Bontul dentar va fi preparat ca pentru
roanelor fără prag; coroanele de acoperire, asigurând un spa
prepararea pentru coroana definitivă ţiu de 1,5 - 2 mm la nivelul marginii
(când ele sunt provizorii) se face cu inci zale şi a feţelor ocluzale, respectiv 1,2
prag; mm la nivelul feţelor axiale V şi L.
Amprentarea - se face ca pentru În zona cervicală se va prepara
al te coroane.

218
aprox. 0,8 mm, limita de preparaţie fiind
sub formă de prag escavat (nu se
realizea ză preparare tangenţială,
materialele fiind casante în strat subţire).
Cimentarea se va face de preferinţă
prin fixare adezivă.
Avantajele coroanelor din răşini com
pozite:
Estetică bună, nuanţarea culorilor;
Preţ de cost scăzut faţă de cele
cerami- ce;
- Adaptare marginală bună;
Nu produc uzura antagoniştilor.
Dezavantaj:
Nu există o experienţă de lungă durată
în privinţa menţinerii în timp a stopurilor
ocluzale.
Prima substanţă polimerică de tipul
PMMA a fost introdusă în î 937, urmând
ca între î 957- 1962 să se introducă prima
ră şină epoxidică bis- GMA.
Pentru lucrările integral polimerice se
iau în considerare următoarele materiale:
î . Răşini acrilice;
2. Răşini diacrilice compozite (ROC);
3. Răşini policarbonate;
4. Polisticle = sticle polimerice =
cero-
meri;
5. Răşini armate cu fibre.
1.
Au în compoziţie PMMA şi MMA în
sistemul pulbere/ lichid, materialul fiind
obţi nut prin auto- termo- sau
baropolimerizare.
Proprietăţile fizico-mecanice -
nesa tisfăcătoare;
- Coeficient de contracţie crescut;
- Coeficient de dilatare termică crescut;
Duritate scăzută (de 3 ori < dentina);
Rezistenţă la încovoiere, abrazie, com
presie, tracţiune = scăzute;
Toxicitate ridicată a monomerului re
zidual.
Toate aceste caracteristici utilizare
în protezare provizorie
Răşini diacrilice compozite
(RDC)
Au în compoziţie:
Faza organică (continuă) conţine mo
nomeri de bază cu 2 grupări funcţionale
metacrilice (bis- GMA, UDMA = uretan
dimetacrilat) şi monomerii de diluţie;
Faza anorganică (discontinuă, de um
plutură) determină îmbunătăţirea pro
prietăţilor mecanice faţă de răşinile acri
lice;
- Agenţii de cuplare a fazei organice cu
cea anorganică = silanii.
Polimerizarea: auto- sau fotopolimeri-
zare.
Faza anorganică cel mai frecvent fo
losită e reprezentată de cuarţ, silicea coloi
dală (pirolitică sau amorfă), sticle pe bază
de metale grele: Li, Sr, Zn, Sn, BaF2,
oxizi, triclorura de yterbiu.
Proprietăţile fazei anorganice (răs
punzătoare de proprietăţile fizico- mecani
ce îmbunătăţite) sunt:
natura chimică a componenţilor;
caracteristicile fizico- chimice;
- dimensiunile particulelor;
proporţia în masa totală;
- distribuţia particulelor de umplutură.
Proprietăţile fizico- mecanice:
Coeficient de dilatare scăzut;
Duritate crescută;
219
 Rezistenţă crescută la comprimare;
Rezistenţa la încovoiere = scăzută
(aprox. egală cu a dentinei);
Rezistenţa la fractură: 0,8 Mpa;
Rezistenţa la oboseală creşte odată cu
conţinutul de umplutură.
Deşi proprietăţile optice sunt bune,
RDC prezintă parametri de rezistenţă me
canică neadecvaţi pentru lucrări integral
polimerice de durată.
Răşini
Sunt polimeri semicristalini, utilizaţi la
realizarea coroanelor provizorii
prefabricate şi a bracket- urilor ortodontice.
Varianta cunoscută sub numele de
policarbonat-dimetacrilat (PCDMA), care
se prezintă în stare fluidă putând polimeri
za prin sistem auto- termo- sau foto, pre
zintă avantajele:
Rezistenţa la încovoiere de 3 ori > ca
RDC);
Rezistenţa la fractură cu 55% > ca
RDC;
Rezistenţa la şoc de 9 ori mai bună ca
a RDC;
Coeficienţi de contracţie şi dilatare scă
zuţi;
Stabilitate cromatică foarte bună;
- Absorbţie de apă foarte
scăzută; Prezintă adeziune
chimică.
Aceste calităţi au fost îmbunătăţite
prin adăugare de particule de sticlă bariu
bor- silicatică, obţinându-se compozitul
CONQUEST cu duritatea asemănătoare
dentinei şi viteza de abrazie asemănătoare
smalţului.
Indicaţie: suprastructuri pe implante
(scăderea şocului transmis substratului
220
osos).
4. Polisticle = sticle
ceromeri
=
Au fost introduse recent în medicina
dentară, fiind obţinute prin modificarea
RDC- urilor clasice în toate cele 3 compo-
nente:
Componenta organică: s-au utilizat mo
nomeri de bază care permit o reticulare
maximă, obţinându-se structuri mai
dense, cu contracţie şi absorbţie de apă
scăzute;
Componenta anorganică: sub formă de
silice reologică şi bariu- alumino
silicatică, fin măcinată, în procent mărit
până la 70-85%;
- Agenţi de cuplare: proces de silanizare
îmbunătăţit.
Aceste materiale cu performanţe ase
mănătoare ceramicii în privinţa rezistenţei
la abrazie, biocompatibilităţii şi stabilităţii
coloristice au o duritate şi rigiditate mai
scăzute.
Din aceste sisteme fac parte:
a ARTGLASS
a BELLEGLASS HP
a GRADIA
a SIMPHONY
m CRISTOBAL +
În scopul utilizării acestor polimeri
pentru restaurări integral polimerice, s-a
trecut la armarea cu fibre, obţinându-se
răşini armate cu fibre.
Răşini armate cu
Fibrele pot fi de sticlă, de carbon, de
kevlar, de polipropenă.
Răşinile armate cu fibre (FRC=fiber
reinforced composite) au o rezistenţă mare
la încovoiere, fiind destinate realizării in
frastructurii lucrărilor protetice.
Acestea vor fi placate ulterior cu o ră
şină de placare. Au apărut astfel sistemele
integral polimerice duale:
a. Sistemul Targis- Vectris (lvoclar)
Utilizează 2 tipuri de răşini compozite
moderne:
- Targis, destinat placării = ceromer cu
80% umplutură anorganică, dimensiu
nea particulelor alcătuite din sticlă de
bariu, silice pirolitică şi oxizi, fiind
micronică şi componenta organică for-
ructură coroană unidentară astructură corp punte
astructură elemente de agregare
Între cele 2 componente ale sistemu
lui se stabileşte o legătură chimică, având
la bază faza organică comună ambelor
componente (compuşi metacrilici) şi agen
tul de legătură (silanul).
Se stabilesc 2 tipuri de legături:
Matrice Vectris - matrice Targis;
Fibre Vectris - silan - matrice
Targis.
Pentru realizarea unei punţi cu siste
mul Targis - Vectris se modelează din
cea macheta viitorului corp de punte, a
cărui
formă se înregistrează în cheie de silicon.
elimină ceara şi se introduce răşi
na Vectris - Pontic, polimerizându- se
prin fotopolimerizare în vid.
Infrastructura corpului de punte astfel
obţinută se solidarizează cu cea a elemen
telor de agregare obţinute din Vectris -
mată din bis- GMA, UDMA, Decandiol
DMA.
- Acest compozit asigură aspectul estetic
şi rezistenţa la abrazie asemănătoare
smalţului.
- Vectris, destinat infrastructurii, este o
FRC.
Fibrele de sticlă folosite la armarea
compozitului îi cresc rezistenţa la încovoie
re.
Se fabrică în 3 variante, cantitatea de
fibre de sticlă înglobată fiind proporţională
cu solicitările mecanice la care e supus:
Frame şi se polimerizează din nou în
cup torul VS - 1.
Urmează placarea infrastructurii cu
ceromerul Targis, folosind pentru fotopoli
merizarea fiecărui strat de ceromer, lampa
Targis-Quick.
La sfârşit se face o termopolimerizare
în cuptorul Targis- Power.
b. Sistemul Sculpture-Fibrekor (Jeneric)
Sculpture = răşina de placare, are la
bază o răşină policarbonată la care s-a
adăugat o umplutură anorganică din
particule de sticlă bariu- bor- silicatică
(asemănătoare cu CONQUEST).
Fibrekor = răşină pentru infrastructură -
foloseşte un procedeu special de
preimpregnare a fibrelor cu răşină.
221
 Indicaţiile sistemelor integral polime
rice: faţete, inlay, onlay, coroane de
înveliş, punţi frontale şi laterale {max. 3
elemente), punţi adezive, suprastructuri
pe implante, etc.
DINŢILOR
Termeni anglo-saxoni: Veneering, Por
celain veneers, Porcelain laminates, Facial
veneers.
Termeni germani: Verblendung,
Kera mikfacetten
Termen francez: Maquillage.
Definiţie
Faţetarea este o tehnică recentă în
medicina dentară, prin care se tratează
unele afecţiuni coronare ale dinţilor naturali
vizibili. Ea constă în fixarea cu tehnici ade
zive, pe feţele vestibulare preparate, a
unor faţete fizionomice realizate de
medicul den tist sau de către tehnicianul
dentar.
Prin unele similitudini cu onlay-ul
{acoperire parţială), aceste faţete le putem
considera ca fiind coroane fizionomice
par ţiale {1I4) {partial coverage esthetic
resto rations).
La onlay - care este o proteză
fixă unidentară metalică, se prepară mai
multe feţe, cele nevizibile ale unui dinte
integru, dar care are de obicei un spaţiu
edentat adiacent.
Dimpotrivă, pentru faţetare - se
pre pară doar o faţă, cea vizibilă, a unui
dinte afectat, care are însă dinţii adiacenţi
pre zenţi. Faţetarea este deci o alternativă
mo dernă la coroanele estetice,
înlocuindu-le cu succes în multe situaţii,
având multe
22
2
indicaţii comune (nu toate), dar având
avantaje în plus.
Avantajele faţetării
estetice: reabilitează fizionomia;
biologice - mai conservative, mai puţin
invazive, datorită preparării mai reduse
şi contactului mai redus cu parodonţiul;
pericol mai mic pentru pulpă;
- funcţional: nu modifică ghidajul anterior;
mecanic: pericol mai mic de a reduce
rezistenţa dintelui;
ergonomic: timp mai redus de lucru;
economic: mai ieftine pentru pacient.
faţetări i
- cer o bună manualitate {modelare, îm
binarea culorilor);
- finisarea e imperfectă;
- deteriorarea posibilă: alterarea culorii,
desprinderea;
- vizibilitatea joncţiunii dento-
protetice; pot produce gingivite.
Majoritatea acestor dezavantaje sunt
însă proprii metodei directe de realizare a
faţetării {prima apărută, inspirată din tehni
ca obturaţiilor cu compozite), care este din
ce în ce mai mult înlocuită cu metoda indi
rectă, mult superioară.
Indicaţiile faţetării
- discromii: - după tratamente cu tetraci-
clină;
- fluoroza - prin cauze alimentare;
- vârsta;
- dinţii depulpaţi;
fisuri în smalţ, fracturi mici {"aşchieri"
ale smalţului);
eroziuni dentare superficiale;
 malpoziţii (oropoziţii, dinţi rotaţi);
- corectarea diastemei;
refacerea morfologiei incisivilor nanici
(de obicei incisivii laterali superiori);
- dinţii hipoplaziei sau decalcifiaţi.
Contraindicatiile
fatetării igienă bucală
precară;
respiraţie bucală, care favorizează de
punerea de "salivă uscată" pe coletul
dinţilor, producând şi întreţinând
gingivi te;
- dentina liberă pe o suprafaţă mare
(adezivitate redusă, toxicitatea gravării
şi fixării, dacă nu este corect protejată);
- vestibulo-poziţii: ele necesită o prepara-
re accentuată, până la dentină;
leziuni coronare medii şi extinse (prin
carii, fracturi, eroziune etc.);
- ocluzii nefavorabile (cap - la - cap,
adâncă);
bruxism.
Adezivele recente, de excelentă cali
tate şi unele restricţii respectate de
pacient, pot elimina aceste ultime
contraindicaţii.
Este necesară o studiere atentă a
dintelui susceptibil a fi faţetat, pentru a
cân tări corect dacă faţetarea este indicată
sau contraindicată. Dacă este indicată, se
ex plică pacientului pe scurt în ce constă
această tehnică recentă, modernă, avanta
jele ei. El trebuie prevenit că este posibilă
o discretă supraconturare (la tehnica
indirec tă), că există şi unele insuccese
(mai ales la metoda directă), dar se pare
că este o procedură de mare succes.
Se indică realizarea modelelor de
studiu şi chiar a unor fotografii color (Ben
Amar), care vor fi utile tehnicianului pentru
modelare şi realizarea culorii şi ca docu
ment medico-legal.
Alegerea culorii
Este o etapă importantă, căci de ea
depinde rezultatul imediat al procedeului
(cel "în timp" depinde de calitatea fixării).
Se procedează ca şi la coroanele fiziono
mice. După ce s-a realizat faţeta, este ex
trem de greu a se mai modifica culoarea. În
caz de discromii accentuate, va trebui rea
lizată o faţetă mai groasă, deci necesită
prepararea mai accentuată, impunând
uneori depulparea.
Tratamentele anterioare dacă există,
cu inlay sau folii de aur, obturaţii din amal
gam sau silicate, se înlocuiesc cu material
compozit sau glassionomer, pentru a fi
compatibile cu agentul de fixare.
Vestibular. se prepară în medie 0,5
mm, dar prepararea de obicei este mai
redusă spre cervical (0,3 mm) şi mai ac
centuată spre incizai (0,75 mm), deoarece
şi smalţul este mai subţire spre colet. O
altă raţiune pentru această preparare ine
gală este faptul că spre gingival se aplică
culori mai închise, iar spre incizai mai des
chise (zona cu culori mai deschise a faţetei
trebuie să aibă grosime mai mare în cazul
discromiilor accentuate, pentru a le putea
masca).
Grosimea preparării depinde şi de
metoda de realizare: pentru tehnica
indirec tă se prepară 0,30-0,75 mm, dar
pentru
223
tehnica directă se prepară mai puţin (0,2-
0,3 mm). Unii afirmă că dintele nu se
prepară, ci doar "se aspreşte", căci se va
pensula un strat subţire de compozit
fotopolimerizabil (când discromia nu este
accentuată).
Prepararea urmăreşte configuraţia
fe ţei vestibulare, deci curburile
(convexităţile) gingivo-incizale şi mezio-
distale.
Proxima/: prepararea se face cu
atenţie pentru a nu afecta dinţii adiacenţi,
până la punctul de contact, în vederea
mascării joncţiunii dinte-faţetă. Separaţia
nu se face nici cu disc, nici cu freză, ci
doar cu benzi abrazive fine, în vederea
aplicării matricei (absolut necesare).
Incizai:
pentru metoda directă, marginea in
cizală rămâne indemnă, nepreparată,
faţeta compozită aplicându-se strict pe
faţa vestibulară.
pentru metoda indirectă, sunt trei posi
bilităţi (fig. 9.4i ):
a) Preparaţia feţei vestibulare se
opreşte la O,75 mm de marginea incizală,
într-o poziţie unde lumina este reflectată în
Fig. 9.41.
La colet: - se realizează un prag oblic
sau excavat, (chamfer), lat de aproximativ
afara unghiului vizual al privitorului (fig.
9.41 a).
Acest tip de preparaţie, împreună cu
pragul cervical juxtagingival, va da feţei
vestibulare preparate o formă de "fereas
tră" în care, corect executată, se va încas
tra faţeta ceramică. Se indică la dinţii cu
margini incizale mai groase. Riscurile de
deteriorări produse de marginile incizale
ale dinţilor inferiori în incizie (cap-la-cap)
sunt nule.
b) Preparaţia se extinde până la mar
ginea incizală (fig. 9.41 b). Se recomandă
la incisivii cu margini incizale subţiri, îngus
te. Există deci unele riscuri.
c) Faţeta va reconstitui (acoperi) şi
marginea incizală, preparaţia terminându
se net (prag), dar nu în zona contactelor
centrice cu marginile incizale ale antago
niştilor (fig. 9.41 c). Este indicată mai ales
la cei cu ocluzie deschisă, caz în care se
pot repara şi fracturi mici ale unghiurilor
sau marginii incizale.
0,3 mm, juxtagingival. Plasarea lui
subgingivală nu ar permite o bună izolare
224
(cu diga), uscare, adaptare şi prelucrare
finală, prelucrare absolut necesară pentru
prevenirea placofiliei şi gingivitelor conse
cutive. Plasată supragingival, joncţiunea
faţetă-dinte ar fi vizibilă, inestetică.
DIRECTĂ DE FAŢETARE:
Constă în realizarea sau aplicarea fa
ţetelor imediat după prepararea dintelui şi
se poate face printr-o "furniruire" cu mate
riale compozite, sau prin adaptarea şi fixa
rea, (tot cu tehnici adezive), unor faţete
prefabricate.
a) Faţetarea directă cu răşini compo
zite - de tipul celor folosite la obturaţiile
fizionomice moderne. La început au fost
folosite cele de tip "pastă-lichid" sau "pas
tă-pastă", dar în prezent se utilizează nu
mai cele fotopolimerizabile, care oferă mai
multă comoditate (timp) şi precizie în mo
delare-ajustare.
Pentru a oferi şanse maxime de reuşită, se
recomandă diga (rubberdam, kofferdam), o
folie de cauciuc perforată, al cărei orificiu
smalt gravat
smalt gravat+ liant adeziv
Fig. 9.42.
Pentru "gravare" se foloseşte acid
fosforic 37% sub formă lichidă, dar mai
bine (pentru a nu curge şi pentru vizualiza
re) sub formă de gel colorat. Se aplică
pen-
225
se strânge pe coletul dentar, izolând dinte
le atât de secreţiile gingivale (salivă, sân
ge, lichid sulcular), cât şi de aerul expirat,
care prin umiditatea lui poluează suprafaţa
gravată acid, reducând calitatea fixării.
"Gravarea acidă" constă în crearea
pe cale chimică a unor microretenţii în
smalţ, care să se adauge la retenţiile (as
perităţile) realizate prin preparare (fig.
9.42).
"Atacul acid" trebuie realizat numai
asupra smalţului şi este mai eficient asupra
smalţului mai profund, deci prepararea
stratului superficial de smalţ, mai rezistent
la atacul acid, ar îmbunătăţi fixarea adezi
vă. Dacă există suspiciunea prezenţei unor
zone de dentină descoperită, ele se pot
evidenţia uşor cu "dentin-detektor-gel" -
care colorează în roşu aprins numai aceste
zone şi se spală apoi uşor. Zonele de den
tină descoperite trebuie acoperite apoi cu
agent de cuplare dentinar, înaintea gravării
("dentin-protector"), sau cu ciment ionomer
de sticlă fotopolimerizabil.
tru 60-90 secunde cu ajutorul unui bulete
de vată sau burete, sau cu pensule fine.
Dacă nu s-a aplicat diga, se protejează
dinţii adiacenţi cu straturi de ceară şi se
aplică un şnur de bumbac intrasulcular cu
rol antipoluant.
Se spală apoi cu jet de apă 30 se
cunde, pentru a îndepărta atât acidul, cât
şi gelul, căci matricea lui de
hidroxiceluloză ar slăbi, sau chiar
compromite, fixarea adezivă. Bratu
recomandă spălare şi cu hipoclorit de
sodiu 5%, apoi iar cu apă. Se usucă cu jet
de aer cald; suprafaţa gravată trebuie să
aibă un aspect alb, de zăpadă.
Întrucât jetul de aer poate conţine
res turi de apă şi ulei, care poluează
suprafaţa gravată şi compromite
îmbinarea adezivă, se utilizează şi agenţi
de uscare (drying agents), ca de
exemplu: n -butanol, etanol, cloroform,
acetonă, eter etilic, etc., care se evaporă
rapid. Se aplică o matrice de celu loid pe
feţele mezio-oro-distale; se pensu lează
apoi suprafaţa gravată cu un strat de
agent de cuplare (dentinar sau de smalţ)
fotopolimerizabil. Surplusul este îndepărtat
cu un jet fin de aer.
Când este necesar un opacifiant, se
aplică în strat subţire (uneori două-trei
stra turi succesive) şi va fi şi el tratat 60
de se cunde cu fascicolul luminos. Se
aplică, apoi cu o pensulă sau cu o spatulă
de plas tic, pasta compozită a viitoarei
faţete şi se fotopolimerizează cu lampa
de halogen sau ultraviolete. La nevoie se
poate face o fotopolimerizare tip
"sandwich",adică strat cu strat.
Pentru compozitele autopolimerizabi
le (pastă-lichid, pastă-pastă), există
confor matoare transparente, prefabricate.
Nece sită atenţie să nu rămână bule de
aer în globate.
Eventuala prelucrare se face sub jet
de apă, altfel se produc modificări nedorite
ale culorii.
Avantajele metodei directe:
se realizează într-o singură şedinţă;
culoarea poate fi realizată gradat;
suprafaţa este netedă şi se mai nete
zeşte prin utilizare;
se poate reface (repara) uşor;
este ieftină.
Dezavantajele metodei directe:
aspectul estetic nu este întotdeauna
redat corect (formă, culoare, luciu);
- deteriorări mai frecvente.
b) Metoda directă cu faţete prefabri
cate
Ca şi precedenta, este o metodă care
nu a dat bune rezultate în timp.
S-au fabricat faţete de forme, mărimi
şi culori diferite, din polimetacrilat de metil,
pe cale industrială.
Din trusa firmei producătoare se ale
ge una de morfologie (lungime, lăţime) şi
culoare adecvată şi se adaptează pe dinte
(sau pe model) prin preparare din faţa in
ternă, şi prin încălzire şi presare. Se fixea
ză apoi pe dintele preparat tot prin tehnica
adezivă (Christensen).
Avantaje:
necesită doar o şedinţă;
- culoarea este
adecvată; luciul este
perfect.
Dezavantaje:
- se poate dezlipi;
apare cu timpul o coloraţie la
joncţiunea faţetă-dinte.
226

Constă în realizarea faţetelor în labo
rator, pe modelul obţinut prin turnarea am
prentei. Dezavantajul constă în faptul că
necesită două şedinţe.
a) Faţete din materiale acrilice: .;.
rea lizate cu tehnica de confecţionare
a unei coroane de acrilat
(termopolimerizare), adaptate pe dinte,
mai exact decât metoda precedentă,
dar cu aceleaşi defecte.
b) Faţete din compozite (ex. lsosit),
care fac priză prin activator, la căldură sau
la lumină. Deci nu le realizează medicul pe
dinte, ci tehnicianul pe model, iar medicul
fixează prin tehnica adezivă.
c) Faţete din ceramică
tehnica ce a înlocuit aproape total
cele precedente. Se amprentează
preparat vestibular pe o adân-
cime 0,3-0,75 mm în smalţ.
- Amprentarea trebuie să fie precisă şi
aplică un şnur intrasulcular,
mai ales când preparaţia este discret
subgingival. Dintele trebuie să fie curat
şi uscat. Amprenta va fi arcadică, cu
materiale siliconate (unul vâscos şi unul
fluid). Modelul se toarnă din gips extra-
dur. Uneori este necesar şi model anta
gonist.
Protecţia preparaţiei, faţetarea provizo
rie.
dinţii vitali preparaţi poate apare o
sensibilitate dureroasă la agenţi termici.
precum şi la pacienţii cu pretenţii
deosebite, necesită o restaurare
provizorie. Se realizează o faţetare directă,
cu compozit, fără agent de cuplare sau
acidă, care de obicei rezistă 5-î
O testează adezivul opac
zile. Dacă nu are retenţie, se poate face o
gravare acidă pe o zonă redusă a smalţu
lui. Se va îndepărta uşor prin desprindere
cu un instrument ascuţit.
Proba faţetei (realizată prin ambala
rea machetei şi turnare - tehnica Dicor
sau injectarea ceramicii - tehnica
Empress) constă în :
- Verificarea extraorală - pe model:
se controlează integritatea, adaptarea
marginală, conturarea vestibulară. Pe faţa
externă este glazurată, pe cea internă este
tratată (gravată) cu acid hidrofluoric 7%, în
vederea creării de retenţii pentru fixarea
adezivă;
- Verificarea intraorală: faţeta fiind
foarte fragilă se va manevra cu multă aten
ţie cu pense speciale cu bumbac. Umecta
tă cu apă pe faţa internă, faţeta se aplică
pe dinte, de care "aderă" prin pelicula de
apă. Se controlează adaptarea marginală,
conturul marginal, culoarea. Când sunt mai
multe faţete, se va preciza acum care este
cea mai bună ordine de aplicare, căci fixa
rea lor definitivă se va face pe rând, câte
una;
- Testarea compozitului de fixare. Fa-
ţeta ceramică este subţire şi monocromati
că. Nuanţele diferite necesare spre colet şi
incizai vor fi obţinute fie prin culori diferite
ale compozitului de fixare (întâi se testea
ză), fie prin "pictarea" faţetei.
Se curăţă faţa internă a faţetei cu
acid fosforic 37%, timp de 60 de
secunde, se spală, se usucă, apoi se
pensulează cu un strat fin de agent
silanic de cuplare (liant adeziv). Se lasă
să se usuce tot 60 de se cunde apoi se
227
fotopolimerizabil, cu care se va face
fixarea definitivă. De obicei spre colet se
folosesc culori mai închise (galben sau
maro), iar spre incizai mai deschise, mai
albastru.
Aplicându-se pe dintele negravat şi
fără fotopolimerizare în această fază de
testare, la nevoie se poate schimba adezi
vul-opac până ce obţinem rezultatul dorit.
- Fixarea definitivă. Se îndepărtează
faţeta de pe dinte şi compozitul testat este
şters cu bulete de bumbac. Se face grava
rea acidă a smalţului dintelui ca la metoda
directă. Se aplică compozitul de culoarea
aleasă, în strat suficient pe faţa internă a
faţetei, un compozit înalt saturat (deci nu
unul convenţional), care fiind mai vâscos,
va permite îndepărtarea excesului cu uşu
rinţă, înainte de fotopolimerizarea comple
tă. Diga şi matricea de celuloid vor contri
bui la prevenirea gravării dinţilor adiacenţi
şi uşurează finisarea proximală. Prin
presa rea faţetei cu pulpa degetului şi
vibraţii uşoare, se încadrează faţeta în
conturul dorit, se face o fotopolimerizare
de 1O se cunde, apoi se îndepărtează
surplusul de material: incizai, proxima! şi
cervical. Fotopolimerizarea completă se
face ori în 60 de secunde, ori mai bine
de 3 ori câte
40 secunde, în cele trei zone: gingivală,
mijlocie şi incizală. Când stratul de opac
folosit (sau faţeta) este mai gros, se du
blează timpul şi se poate completa 40-60
de secunde şi dinspre oral.
- Finisarea - este necesară pentru
a preveni interferenţele cu cele adiacente
ce urmează a se fixa. lnterdentar se face
cu benzi abrazive fine, iar gingival, cu
freze diamantate efilate, cu granulaţie fină
şi foarte fină. Scoaterea şnurului care a
fost
aplicat intrasulcular pentru izolare şi dilata
re, va permite ca manopera să nu lezeze
parodonţiul. Freza se va menţine puţin
oblic, pentru a nu afecta glazurarea feţei
vestibulare. Se va face finisarea şi în zona
incizală, apoi se lustruiesc toate zonele
ajustate cu discuri de hârtie sau cu vârfuri
de gumă moale. Când s-a reconstituit şi
marginea incizală, se verifică şi ghidajul
anterior (propulsia şi poziţia de cap-la-cap).
- Verificarea adaptării şi finisării: se
face cu sonde fine, iar proxima! cu fire de
mătase, care trebuie să alunece, să nu
agaţe. Nişa parodontală trebuie să fie libe
ră, punctul de contact cvasinormal.
Heco1ma1nl11an naa11'1/"r1 pacienţi:
- timp de 24 de ore să nu consume alco
ol, să nu facă duşuri bucale medicinale;
- să evite pastele de dinţi şi soluţiile
suprafluorurate (care ar dăuna luciului
glazurii);
să evite incizia alimentelor dure;
- să elimine obiceiurile vicioase de a in
terpune obiecte dure între dinţi (creion,
pipă, cuiele tapiţerilor etc.);
să avertizeze pe alţi medici dentişti, la
nevoie, de existenţa faţetelor.
Concluzie: prin progresele tehnicii
adezive, faţetarea ceramică înlocuieşte cu
succes, în multe cazuri, coroanele de înve
liş fizionomice sau semifizionomice.
Definiţie: sunt proteze fixe unidentare
de acoperire totală, formate dintr-o compo
nentă metalică şi una fizionomică, (ce o
228
acoperă parţial sau chiar total pe cea
meta lică), ele îmbinând avantajul
principal al coroanelor de înveliş metalice,
rezistenţa, cu avantajul estetic al celor
fizionomice.
Alte denumiri:
- coroane semifizionomice
- coroane metalo-ceramice
- coroane metalo-acrilice
- coroane metalo-polimerice
limba franceză:
./ couronne avec incrustation
vestibul aire
couronne ceramo-metalique
limba germană:
./ Facettenkrone
Verblendkrone
limba engleză:
porcelain - - to - metal - crown
./ metal - ceramic crown
metal - polymeric
crown
poate afirma cu certitu
de la bun început, că aplicarea co
roanelor mixte este una din cele mai frec-
soluţii protetice la ora actuală, atât
formă proteze unidentare, cât şi ca
retentori pentru punţi :
dinţi cu afecţiuni coronare: carii, frac
turi, displazii, discromii, etc. care nu mai
beneficiază de metoda reconstituirii sau
faţetării;
- ca element de agregare pentru punţi
(retentori), chiar şi pe dinţi integri;
- cu precădere pe dinţii frontali şi premo
lari, dar tot mai frecvent şi pe molari;
- în ocluzii adânci, unde coroanele fizio
nomice nu rezistă (cele de porţelan se
fracturează, cele de acrilat se perforea
ză);
pe dinţi în oropoziţie, pentru alinierea
lor estetică (necesită preparare vestibu
lară minimă, sau chiar fără preparare
vestibulară);
ca element component al unor atele
(şine) de imobilizare a dinţilor
parodontotici;
pentru ancorarea unor proteze mobili
zabile, mai ales ca suport pentru culise;
pe dinţi inapţi pentru pragul lat cerut de
coroana ceramică (incisivi inferiori, inci
sivi laterali superiori);
element component al coroanelor de
substituţie din două piese: reconstituire
corona-radiculară turnată + coroana
mixtă, care sunt preferate clasicelor co
roane Richmond, putând fi ablate la ne
voie .
pe dinţi scurţi, cu retenţie redusă;
pe dinţi cu distrucţii mari (contraindica
ţie temporară, până la realizarea unui
dispozitiv corona-radicular);
la tineri sub 20 de ani, din cauza came
rei pulpare mari.
pretind preparări accentuate ale feţei
vestibulare, în special (şi ocluzale de
seori), unde se aplică şi stratul fiziono
mic, peste scheletul metalic. Aceste
preparări accentuate pot periclita pulpa,
impunând uneori (sau deseori)
biopulpectomii prealabile cu armare
(sau reconstituire) corone-radiculară,
sau necesitând biopulpectomii ulterioa re
din cauza complicaţiilor.
229
 au retentivitate mai redusă din cauza
preparării accentuate impuse (scurtare,
reducerea circumferinţei);
- deseori sunt supraconturate, mai ales
când se păstrează vitalitatea dintelui,
deci nu se poate face preparare reduc
ţională suficientă;
pot afecta parodonţiul marginal prin
margini groase, supraconturate, când
pragul nu s-a putut realiza suficient de
lat;
- cele metalo-ceramice sunt scumpe;
- cele metalo-acrilice suferă frecvent de-
teriorări ale componentei fizionomice:
uzură, fisurări, fracturări, desprindere,
discromie.
Deşi dezavantajele enumerate sunt
numeroase, CM sunt impuse de un avantaj
evident: îmbinarea rezistenţei scheletului
metalic cu estetica componentei nemetalice.
istoric
Oricare tip de coroană mixtă are o
componentă (schelet) metalică din diverse
aliaje, conform evoluţiei tehnologice, şi o
componentă fizionomică, care acoperă cel
puţin faţa vestibulară, dacă nu mai multe,
sau chiar pe toate.
Sistemele de îmbinare (retenţia) din
tre cele două elemente, care a fost şi este
principala problemă a coroanelor mixte, cât
şi numărul de feţe acoperite cu material
fizionomic, au impus diferite tipuri, denumi
te de obicei după numele celui care le-a
imaginat: Weiser, Mathe, Drumm, Weber,
Kennedy, Belkin etc. Majoritatea sunt
abandonate, împinse în istorie de metalo
ceramica modernă, şi recent, de noul val al
placării componentei metalice cu răşini din
noile generaţii (diacrilice compozite).
230
Prima coroană mixtă realizată de
Weiser era o coroană turnată din aur, cu o
faţetă vestibulară prefabricată din porţelan.
Numele de "coroană Weiser" s-a extins
apoi şi la cele metalo-acrilice, apărute deja
în perioada 1936-1940, odată cu primele
produse din polimetil-metacrilat (Palapont,
Paladon). S-au căutat mereu sisteme de
ameliorare a fixării acrilatului pe metal. Sis
temul de retenţie „perlat" a dat rezultate
acceptabile şi se foloseşte mult în prezent
în ţările (şi la noi) unde metalo-ceramica
modernă, cu porţelan ars pe metal pătrun
de încet, din cauza costurilor ridicate.
Apariţia între anii 1966-1975 a aliaje
lor speciale nobile (seminobile), şi apoi
inoxidabile, destinate exclusiv tehnicii
meta/o-ceramice, a înlocuit total în ţările
avansate coroanele metalo-acrilice.
Dar, aşa cum arată prof. Bratu în car
tea sa despre coroana mixtă, „competiţia
dintre polimeri şi ceramică", câştigată la un
moment dat de metalo-ceramică, s-a reluat
în anii '80, când apar noi tipuri de răşini
diacrilice compozite, care pot fi utilizate la
confecţionarea componentelor fizionomice
ale coroanelor mixte. A apărut în acest fel
denumirea de coroane metalo-polimerice
(coroane metale- plastice).
Reapariţia răşinilor în realizarea co
roanelor mixte se explică prin preţul de
cost mai redus decât al ceramicii, prin teh
nologia mai simplă a multora din aceste
tehnici, prin eliminarea deficienţelor coroa
nelor metalo-acrilice.
Astfel în Germania în 1990, 42% din
coroanele mixte erau deja metalo-poli
merice (Bratu) şi procentajul va creşte prin
perfecţionarea tehnicilor de fixare compo
zit-metal, a calităţilor mecanice (rezistenţă)
şi estetice.

Ţinând cont de cele expuse mai sus,
facem o clasificare a coroanelor mixte, fo
losind ca şi criteriu tipul de material fizio
nomic utilizat, precum şi procedeul tehno
logic de realizare a componentei metalice,
respectiv a celei estetice.
Dorim să precizăm că există şi alte
criterii de clasificare a coroanelor mixte (ex.
după modalitatea de legare a componentei
fizionomice de cea metalică, după aspect
etc.), pe care însă nu le vom prezenta aici,
ci vom face referire la ele în cursul subca
pitolelor care urmează în expunere.
a) După materialul din care se reali
zează componenta estetică :
coroane mixte metale- ceramice
coroane mixte metalo- polimerice:
i. metale - acrilice
ii. metalo - diacrilice (compozite)
b) După procedeul de realizare a
componentei metalice :
prin turnare:
v' din aliaje nobile
v' din aliaje nenobile
v' din titan pur sau aliaje de titan
prin ambutisare (ştanţare) = abandona
tă;
prin sinterizare;
prin ambutisare şi sinterizare (tehnica
foliilor);
prin galvanizare;
prin frezare computerizată.
c) După procedeul de realizare a
componentei fizionomice :
prin sinterizare;
prin polimerizare:
v' termopolimerizare;
v' clasică (căldură umedă);
v' modernă;
231
v' cu căldură umedă şi presiune;
v' cu căldură uscată;
v' fotopolimerizare;
v' fototermobaropolimerizare
Generalităţi
În principiu, în zonele acoperite numai
cu metal, prepararea se face ca pentru co
roana metalică, inclusiv pragul, deci prepa
rarea strict necesară deretentivizării şi pa
ralelizării cu celălalt stâlp de punte, când
coroana va fi retentor, iar pragul va fi în
gust şi înclinat, sau excavat. În zonele care
vor fi acoperite cu ambele straturi (metal +
componentă estetică) va fi necesară o pre
parare mai accentuată.
Ordinea de preparare a fetelor diferă
de la autor la autor, prima fiind pentru cei
mai mulţi marginea incizală, iar pentru alţii,
feţele proximale sau faţa vestibulară. Desigur
că întotdeauna ultima fază este verificarea şi
finisarea pragului şi a bontului în general.
Există, aşa cum s-a văzut şi la prepa
rarea pentru coroana metalică, argumente
pentru fiecare succesiune a timpilor de
preparare:
reducând întâi din marginea incizală, se
uşurează prepararea feţelor axiale, de
venind mai puţin înalte;
începând cu feţele proximale, mai ales
prin separarea cu discuri monoactive,
se reduce riscul de a prepara
accidental dinţii adiacenţi, în timpul
fazelor urmă toare;
faţa vestibulară este cea mai importantă
pentru coroanele mixte, de aceea unii
(ex. Knellesen) încep cu prepararea re-
 ducţională a acesteia, sau numai cu
realizarea şanţurilor de ghidare a pro
funzimii de preparare şi de prefigurare
a formei (curburilor) feţei vestibulare
pre parate.
Clasic: exista o fază de „schiţare a
pragului", supragingival, înainte de prepa
rarea feţelor vestibulară şi orală (proxima!
se schiţa cu discul diamantat în momentul
separării), prag ce se definitivează şi în
fundă după adaptarea inelului de cupru
(Ene, Prelipceanu).
Modern: toate feţele (inclusiv cele
proximale) se prepară cu freze diamantate,
iar prepararea feţelor vestibulară, ocluzală
(marginea incizală) şi orală se bazează pe
"şanţuri de ghidare" (orientare).
Ordinea de preparare propusă de
Shil/ingburg :
şanţuri de orientare pe faţa vestibulară,
marginea incizală şi faţa orală;
reducerea incizală;
prepararea jumătăţii incîzale a feţei
ves tibulare;
Fig. 9.43.
232
prepararea jumătăţii gingivale a feţei
vestibulare + realizarea pragului cervi
cal vestibular;
prepararea zonelor vestibulare a feţelor
proximale, până la 1 mm oral faţă de
punctele de contact;
prepararea feţei orale + pragul oral +
jumătatea orală a feţelor proximale;
- verificarea, finisarea, bizotarea
pragului. Această ordine de preparare este
ac ceptată de Rosenstiel, Sorel şi mulţi
alţii,
eventual cu mici modificări.
mc1za1a ·se reduce 2-3
mm, realizând întâi 1-3 şanţuri de ghidare,
ca la prepararea pentru coroane fizionomi
ce (fig. 9.43). Reducând 2-3 mm, se va
putea obţine o margine incizală
translucidă, fără metal incizai la
coroanele metalo ceramice (fig. 9.43 b),
şi a unei margini incizale metalice de
protecţie, la cele metalo-polimerice (fig.
9.43 a).
 ..,...,,u"'"'""'""' · - la molari şi
premo lari, se prepară după unii autori
prima, dar este mai bine a se prepara
după separare, pentru a nu atinge crestele
marginale ale feţelor ocluzale ale dinţilor
adiacenţi.
Ea se va prepara în funcţie de obiec-
tiv:
a) când va fi aplicat material fiziono
mic şi pe faţa ocluzală, se va prepara 2-2,5
mm, homotetic (fig. 9.43 a);
b) când ocluzal va fi numai metal (fig.
b.), ceea ce este obligatoriu la coroa
nele metalo-acrilice, se va prepara ca pen
tru coroana metalică:
1,5 mm din cuspizii principali (de spri
jin);
1 mm din cuspizii secundari (de ghidaj).
c) preparare combinată (fig. 9.43 b):
mm din cuspizii vestibulari (pentru
ambele componente), şi doar 1 mm din
cuspizii linguali mandibulari şi 1,5 mm din
orali maxilari (care vor fi acoperiţi numai
cu metal).
Prepararea feţei ocluzale: este reco
mandabil a se începe cu şanţurile de ghi
descrise la coroana metalică.
Tabelul A
Adâncimea preparării
faţa vestibulară se va prepara
insuficient:
va fi desigur aco
perită întotdeauna de ambele componente,
de aceea se va prepara mai mult.
Se începe cu şanţuri de ghidare a
profunzimii:
î şanţ pe mijlocul feţei vestibulare
(Jude);
- 3 şanţuri incizo-coletale (Rosenstiel,
Bratu);
3 şanţuri spre colet şi 2 spre incizai
(Shillingburg, Barei);
2 şanţuri spre colet şi 1 spre incizai.
Adâncimea lor (a preparării):
1,2 mm spre colet;
1,5 mm spre incizai, deci mai mult ca la
coroana jacket (Shillingburg).
Bratu indică chiar mai mult (tabelul
A).
utilizează diamantate cilin-
drice sau cilindro-conice, cu vârf corespun-
pragului dorit. Sunt autori (Armand)
care prepară şanţurile de ghidare a prepa
rării cu diamantate sferice, iar alţii, cu
freze roată de dimensiuni mici.
- va fi vizibil, inestetic, stratul opac la co-
roanele metalo-ceramice, sau retenţiile,
233