Notiuni de farmacocinetica

Lucrare practică 4

Farmacologia – interactiunea dintre medicament si organism

Farmacocinetica – actiunea organismului asupra medicamentului
Farmacodinamia – studiază sediul, mecanismele de acţiune şi efectele medicamentelor.
Farmacotoxicologia studiază reacţiile adverse ale medicamentelor, precum şi reacţiile organismului după
expunerea la acţiunea unor substanţe chimice (industriale, din mediu, etc.).
Farmacoterapia se ocupă cu studiul principiilor de terapie.
Medicamentul este un remediu care se foloseste in scop profilactic, terapeutic, diagnostic:
- nu creeaza functii noi,
- actioneaza asupra functiilor existente,
- trebuie sa produca efecte utile,dorite,
- reactiile adverse trebuie sa fie minime.

FARMACOCINETICA

Etape pe la care le parcurge un medicament in organism sunt:

- absorbtia
- distributia
- metabolizarea
- excretia

I. Absorbţia medicamentelor

Absorbţia medicamentelor este definită ca trecerea medicamentului de la locul administrării, în sânge.

Absorbţia este importantă pentru toate căile de administrare cu excepţia căii intravenoase. .

A. Medicamentele sunt administrate pe mai multe căi: orală, sublinguală, rectală, injectabilă,
prin inhalare, pe tegumente şi mucoase.

1. Calea de administrare internă (orală sau enterală)

Calea internă este folosită cel mai frecvent pentru administrarea medicamentelor. Absorbţia
medicamentelor poate să înceapă la nivelul stomacului, însă locul principal de absorbţie este intestinul
(jejun+ileon). În mod obişnuit medicamentele ajunse la nivelul mucoasei tubului digestiv sunt
transportate prin difuziune simplă şi difuziune facilitată. Din lumenul intestinal, medicamentele ajung în
sânge (sistemul port), apoi sunt transportate la nivelul ficatului, iar fracţiunea de medicament care nu este
metabolizată hepatic, ajunge în circulaţia generală, în forma primară. . De fapt, absorbţia medicamentului
de la nivel digestiv până în circulaţia generală trebuie să treacă de barierele enzimatice situate în lumenul
intestinal, peretele intestinal şi ficat. Aşadar, din doza de medicament administrată pe cale orală (per
os), doar o fracţiune ajunge în circulaţia generală, datorită inactivării enzimatice la nivel intestinal şi
metabolizării hepatice, la primul pasaj.

1
 Factorii care influenţează absorbţia intestinală.

- structura şi proprietăţile fizico-chimice ale substanţei active,

- dimensiunile moleculelor,
- liposolubilitatea,
- constanta de ionizare,
- forma farmaceutică,
- doză,
- motilitatea stomacului şi intestinului,
- starea circulaţiei splanhnice,
- stări patologice asociate,
- aportul concomitent de alimente, lichide şi alte medicamente

Disponibilitatea farmaceutică reprezintă cantitatea de substanţă activă eliberată de o formă

medicamentosă, care poate fi absorbită.
Biodisponibilitatea reprezintă cantitatea de medicament pe care o preia organismul şi care ajunge în
circulaţie în formă primară (nemetabolizată), fiind o particularitate individuală.

2. Administrarea injectabilă (parenterală).

Medicamentele administrate pe cale injectabilă se absorb rapid şi în general complet.

Administrarea parenterală
- intravenoasa, intramusculara, subcutanata
- şunteaza primul pasaj hepatic al medicamentului => intreaga doza de medicament ajunge in
circulatia generala si este disponibila pentru actiune (biodisponibilitatea = 100%)

Indicatii
• monitorizare atenta a dozelor
• urgenta
• lipsa compliantei pacientului

a. Administrarea intravenoasă.

= Calea intravenoasă reprezintă modalitatea cea mai rapidă de obţinere a efectelor medicamentelor.
= Injectarea se face cu seringa, sau prin perfuzie, efectul este rapid si nu se administreaza
preparate uleioase.
= Această cale se utilizează în urgenţele medico-chirurgicale, dar şi în alte condiţii clinice (anestezie
generală, alimentaţie parenterală, etc.). Medicamentele ajung direct în sânge (inima dreaptă, plămân,
circulaţie sistemică), dozarea putându-se face cu exactitate. Injectarea în bolus produce în mod brusc o
concentraţie crescută a medicamentului în sânge.
= Unul dintre dezavantajele administrării intravenoase în bolus îl reprezintă riscul reacţiilor adverse
şi toxice grave, datorită invaziei bruşte a medicamentelor. Perfuzia evită vârfurile de concentraţie
asigurând un nivel relativ constant al medicamentului în sânge.

b. Administrarea intramusculară şi subcutanată.

= Medicamentele administrate pe aceste căi se dizolvă în lichidul extracelular, apoi trec în circulaţie.
= Se pot injecta si preparate uleioase.
= Se pot injecta preparate retard care elibereaza treptat principiul activ.
= Contraindicata la :
- pacienti cu hemofilie
- pacienti cu tratament anticoagulant
2
 Capilarele sangvine preiau din lichidul extracelular
medicamentele cu molecule mici, iar limfaticele pe
cele cu molecule mari. Absorbţia medicamentelor
după injectarea pe aceste căi depinde de forma
medicamentoasă (soluţie apoasă, uleioasă,
suspensie). Absorbţia medicamentelor după
injectare i.m. depinde şi de circulaţia locală. De
exemplu, scăderea irigaţiei ţesuturilor cu sânge (în
şoc) sau administrarea de vasoconstrictoare
determină reducerea absorbţiei medicamentelor.

3. Administrarea sublinguală.

Medicamentele care se administrează pe această

cale se dizolvă în salivă şi se absorb de la nivelul
mucoasei sublinguale (bogat vascularizate). Astfel,
medicamentele trec direct în circulaţia sistemică,
evitând bioinactivarea metabolică la primul pasaj
hepatic. Efectul medicamentului după
administrarea sublinguală apare rapid (în câteva
minute).

4.Administrarea rectală.

Calea rectală se utilizează fie pentru obţinerea

efectelor sistemice, fie pentru tratarea unor
afecţiuni locale. Medicamentele care se absorb de la nivelul
mucoasei rectale ajung direct în circulaţia sangvină evitând pasajul
hepatic. Această cale de administrare se recomandă în cazul
pacienţilor care prezintă vărsături, la pacienţii care nu cooperează
(de ex. pacienţi în comă) ori în cazul utilizării unor medicamente
iritante pentru mucoasa gastrică.

5. Administrarea inhalatorie.

Medicamentele administrate pe această cale ajung la nivelul

arborelui traheo-bronşic. Efectele obţinute sunt generale sau locale,
rapide.

6. Administrarea pe tegumente şi mucoase.

Această cale se utilizează pentru tratarea unor afecţiuni locale şi

sistemice . Penetrarea transtegumentară a medicamentelor şi
absorbţia în sânge depinde de suprafaţa de aplicare a
medicamentelor, liposolubilitate, de patologia dermatologică
(leziuni, inflamaţii), precum şi de proceduri specifice (fricţiune,
pansament ocluziv). Medicamentele se pot aplica pe mucoasa
conjunctivală, orală, nazală, faringiană, rectală, uretrală, vaginală.
Absorbţia medicamentelor de la nivelul mucoaselor poate produce reacţii nedorite şi reactii adverse.

3
 7. Administrarea intraarterială.

Calea intraarterială de administrare a

medicamentelor este rezervată unor proceduri
diagnostice şi terapeutice în radiologie,
oncologie, hematologie.

8. Administrarea în cavităţi seroase

(intraperitoneală, intrapleurală).

Această cale de administrare se utilizează rar.

Înainte de injectarea medicamentelor se face
anestezie locală.

9. Administrarea intrarahidiană
(intratecală).

Medicamentele administrate în spaţiul

subarahnoidian difuzează în lichidul
cefalorahidian. În acest mod se realizează
anestezia spinală (rahianestezia). Această cale
poate fi utilizată uneori şi pentru administrarea
medicamentelor din alte clase (de ex.
antibiotice, analgezice opioide).

10. Administrarea intradermică.

Această cale de administrare se utilizează rar; se poate utiliza în anumite cazuri, în scop diagnostic.
Ex. Testare IDR la tuberculina.

B. Mecanismele absorbtiei.

Membranele celulare sunt structuri stabile avand o grosime de

ordinul a 10 nm, formate in principal din lipide si proteine si
care sunt caracterizate prin fluiditate si permeabilitate selectiva
fata de diferitele molecule aflate in vecinatate. Caracterul fluid
al unei membrane celulare se datoreaza flexibilitatii
fosfolipidelor (compusii majoritari ai membranei), ceea ce
determina o miscare continua a acestor molecule din structura
membranei. Ele prezinta capacitatea de difuzie laterala rapida.
Spre deosebire de lipidele membranei, majoritatea proteinelor
membranare nu pot difuza liber in membrana, fiind ancorate de
anumite structuri intracelulare (de exemplu citoscheletul) sau
de matricea extracelulara, care le limiteaza foarte mult
deplasarea in interiorul membranei. Totusi, o parte a
proteinelor membranare sunt libere sa se deplaseze in interiorul
membranei, in mod similar fosfolipidelor, dar difuzia lor este
mult mai lenta.

  Structural fosfolipidele, au un capat

polar, hidrofil si doua lanturi
hidrocarburice nepolare, hidrofobe.
4
Fosfolipidele sunt de aceea molecule amfifile (prezinta atat caracter hidrofil cat si caracter hidrofob).
Capatul polar al fosfolipidelor are o sarcina electrica neta negativa.

Membranele sunt constituite din două straturi de fosfolipide. Moleculele sunt aşezate perpen- dicular
pe planul membranei celulare. Proteinele globulare şi glicoproteinele pot servi ca transportori sau
mărginesc canale apoase.

              La temperatura normala a

organismului, vascozitatea unei mem-
brane celulare este de cca. 100 de ori
mai mare decat cea a apei, astfel incat
o fosfolipida se deplaseaza cu 1 μm in
interiorul membranei in cca. 1 minut.

Membranele celulare pot constitui

uneori bariere pentru unele
medicamente. Medicamentele pot
traversa membranele prin mai multe
procese:

1. Difuziune pasivă
2. Transport activ
3. Endocitoză

1. Difuziunea pasiva

Difuziunea pasivă este procesul prin care un medicament străbate membranele celulare, în sensul
gradientului de concentraţie.Difuziunea medicamentelor depinde de liposolubilitate si de ionizarea
moleculei de medicament.
a)medicamentele liposolubile traverseaza usor membrana celulara prin difuziune.
b)medicamentele ionizate traverseaza mai greu,cele neionizate traverseaza mai usor.
Medicamentele acide care ajung intr-un mediu bazic,vor ioniza si vor traversa mai greu membranele.in
sensul gradientului de concentratie).

Exista trei mecanisme distincte de transport pasiv:

- difuzie simpla prin dizolvare in bistratul lipidic

- difuzie simpla prin canale ionice sau moleculare

- difuzie facilitata.

            Difuzia simpla a moleculelor prin dizolvare in bistratul lipidic se datoreaza permeabilitatii
intinseci a acestuia fata de anumite tipuri de molecule si ioni si consta in traversarea bistratului fara
ajutorul proteinelor membranare. Fluxul net de substanta care traverseaza membrana prin difuzie simpla
are insa sensul gradientului de potential electrochimic, deoarece moleculele care vor difuza dinspre
mediul cu concentratie mai mare spre mediul cu concentratie mai mica vor fi mai numeroase decat cele
care traverseaza membrana in sens invers. Schimbul gazos la nivelul alveolelor pulmonare este un
exemplu de transport pasiv realizat prin difuzia simpla a moleculelor de CO 2 si O2 prin dizolvare in
membrana.

5
            Difuzia simpla prin canale ionice sau moleculare permite un transport molecular extrem de rapid
prin membrana. Canalele ionice joaca de aceea un rol extrem de important in procesele de semnalizare
celulara, in care viteza de transmitere a informatiei este un element critic. Un canal membranar este o
proteina integrala complexa care formeaza o cale de trecere (un por) pentru anumite molecule sau ioni
insolubili in matricea lipidica a membranei.

Difuzia facilitata este procesul prin care

medicamentele străbat membranele, în sensul
gradientului de concentraţie, cu ajutorul unui
transportor, fara consum de energie.transportul
este limitat in acest caz. In numeroase celule,
mecanismul principal prin care glucoza din
mediul extracelular intra in citoplasma este
difuzia facilitata. Deoarece exista un numar
limitat de molecule care pot transporta glucoza
prin membrana plasmatica, influxul de glucoza
nu poate depasi o anumita limita nici chiar
atunci cand concen- tratia extra-celulara de glucoza este foarte mare.

2. Transportul activ

   In procesele de
transport activ primar
sunt implicate proteine
membranare integrale
cu proprietati
enzimatice, care
transporta ioni sau
molecule impotriva
gradientului lor de
concentratie, de
potential electric sau de
presiune osmotica.
Astfel de proteine se
numesc pompe membranare. Traversarea membranelor se face cu ajutorul unui transportor care preia
medicamentul de pe o parte a membranei şi îl cedează de partea cealaltă. Caracteristicile acestui tip de
transport sunt:
- transportul se face cu consum energetic
- capacitatea de transport este limitată (procesul este saturabil)
Majoritatea pompelor functioneaza pe principiul utilizarii energiei moleculei de ATP pentru a
transporta anumiti ioni impotriva gradientului electrochimic intre cele doua fete ale membranei; molecula
de ATP se leaga la molecula pompei ionice si este hidrolizata la ADP, proces in care este eliberata o parte
din energia chimica a ATP-ului. Proteina pompei absoarbe partial energia furnizata prin hidroliza ATP si
isi schimba conformatia. Prin aceasta modificare conformationala, pompa efectueaza trecerea moleculei
hidrofile de pe o parte pe alta a membranei. Energia absorbita de proteina este in final cedata prin
relaxarea structurii pompei, care revine la conformatia initiala si ciclul poate fi reluat. Energia care nu
este absorbita de pompa este disipata prin incalzirea locala a mediului apos in care se produce hidroliza
ATP. Pompele care folosesc energia ATP se numesc pompe ATP-azice sau ATP-aze. Procesul de
transport activ primar este mecanismul principal prin care sunt mentinute diferentele de concentratii
ionice intre diferitele timente celulare, precum si intre citosol si mediul extracelular.

In procesele de transport activ secundar sunt implicati transportori complecsi, care cupleaza doi
gradienti electrochimici diferiti, astfel incat energia eliberata prin miscarea unor molecule de un anumit
tip in sensul gradientului lor electrochimic este folosita pentru a transporta molecule de alt tip impotriva
6
gradientului lor electrochimic. Astfel de transportori se numesc cotransportori, iar procesul se numeste
cotransport sau transport cuplat. Cotransportul este implicat de exemplu in transferul glucozei din
intestin in sange prin celulele epiteliului intestinal.

3. Endocitoza sau pinocitoza este o modalitate minoră de transport activ pentru medicamente. Substanţa
activă dizolvată este preluată de pe o parte a membranei sub forma unei vezicule şi apoi cedată de cealaltă
parte a membranei.

Factorii care influenteaza absorbtia

1. Factorii locali de la locul administrarii medicamentului

- suprafata de absorbtie
- fluxul sanguin
- alimentele
- tranzitul intestinal
- enzimele digestive

2. Propietatile fizico-chimice ale medicamentului

 liposolubilitatea – un medicament traverseaza membrana fosfolipidica numai daca este
liposolubil
 gradul de ionizare – ionizare mica = absorbtie mai mare
 disponibilitate formei farmaceutice 
- medicamentele lichide se absorb mai usor decit cele solide
- pentru aceeasi forma farmaceutica absorbtia difera in functie de: excipienti, dimensiunile
particulelor, forma chimica, etc.

Interactiuni medicamentoase la nivelul absorbtiei

= Daca mai multe medicamente se administreaza concomitent ele pot interactiona si absorbtia poate
fi modificata prin:
- inactivarea medicamentelor
- formarea de complexe neresorbabile
- modificarea motilitatii gastrointestinale
- modificarea vascularizatiei locale 
= Incompatibilitatea este interactiunea in vitro a medicamentelor.

II. Distribuţia medicamentelor în organism

= Distribuţia medicamentelor constă în repartizarea acestora la nivelul ţesuturilor, celulelor, lichidelor

transcelulare.
După administrare medicamentele se distribuie în organism în trei compartimente:
- intravascular
- extracelular
- intracelular.

Distributia medicamentelor in organism cuprinde:

A. Transportul medicamentelor in singe

B. Trecerea medicamentelor din singe in tesuturi si organe

7
A. Transportul in singe
- sunt doua forme de transport: forma libera si forma legata
 forma legata se leaga de obicei cu albumine care greutate moleculara mare (>60000
daltoni) si de aceea nu trece in tesuturi si reprezinta forma inactiva din punct de vedere
biologic.

 forma libera – forma nelegata de albumine

sau forma dizolvata in sange poate trece in
tesuturi si reprezinta forma activa din punct de
vedere biologic.
 exista un echilibru
- intre forma legata
si cea libera - pe
masura ce forma libera trece in tesuturi,
forma legata de albumina este eliberata.
- intre concentratia
plasmatica a
medicamentului si cea
tisulara.

NB. Concentratia plasmatica nu este

intotdeauna egala cu cea tisulara

B. Trecerea medicamentelor din singe in tesuturi si organe

1. Mecanismul distributiei - difuziune (rar prin alte mecanisme)

In compozitia membranei intra lipide;

 Substantele liposolubile patrund prin membrane; substantele insolubile in lipide, nu trec
membranele.
 Capacitatea acizilor sau bazelor slabe de a difuza prin membrana depinde de gradul de ionizare;
Substantele ionizate au o foarte joasa solubilitate in lipide, astfel ca trecerea lor prin membrane
este neglijabila.
Patrunderea prin pori;
- Diametrul unui por este de aproximativ 4 Å va permite patrunderea moleculelor care nu depasesc
3 carboni lungime. Numai molecule mici ca apa si alcoolul pot trece prin pori. Exista insa in organism, la
nivelul tubilor renali si ai glomerulilor, membrane a caror pori pot atinge aproximativ 40 Å in diametru.
Prin astfel de pori pot trece molecule mari, insolubile in lipide, unele droguri, dar nu si molecule de
8
proteine (cea mai mica molecula de albumina plasmatica are greutatea moleculara de 69.000 fiind deci
peste limita superioara de trecere prin acesti porI). De aici se desprinde si concluzia ca daca
medicamentul este legat de proteine el nu se mai poate elimina prin rinichi.

2. Factorii care influenteaza distributia :

 Factorii tisulari care influenteaza distributia:

Vascularizatia
- creierul, inima, rinichiul, ficatul, splina, glandele endocrine – sunt organe intens vascularizate –
primesc aproximativ 70% din doza de medicament.\
- creşterea frecvenţei şi debitului cardiac determină implicit şi creşterea vitezei de distribuţie a
medicamentelor.

Structura capilarelor
Ficatul - sinusoidele hepatice au fenestratii mari care permit trecerea plasmei si chiar a proteinelor.
Rrinichiul - prezenta porilor mari la nivelul capilarelor favorizeaza distributia.
Creierul
- bariera hematoencefalica (celule endoteliale putin permeabile cu jonctiuni strinse, membrana
bazala, astrocite) scade distributia.
- se distribuie mai usor medicamentele liposolubile (anestezicele volatile) si mai greu
medicamente hidrosolubile polare (penicilina). 

Structura ţesuturilor.
- Ţesuturile, datorită particularităţilor morfo-funcţionale pot facilita acumularea unor medicamente
şi pot influenţa acţiunea şi efectele acestora.

 Factorii dependenti de medicament care influenteaza distributia

 concentratia medicamentului in plasma – cresterea concentratiei creste distributia

 liposolubilitatea – medicamentele liposolubile se dizolva in mebrana fosfolipidica si trec
usor prin difuziune
 gradul de ionizare – medicamentele polare se distribuie greu - ele trec numai la nivelul
jonctiunilor dintre celule

Interactiuni medicamentoase la nivelul distributiei

Cauze
= folosirea aceluiasi transportor plasmatic – albumina
Consecinte
=> medicamentele intra in competitie pentru situsurile de legare ale albuminei
Exemplu
- aspirina deplaseaza de pe albumina sulfamidele antidiabetice si creste forma lor libera
care este activa => risc hipoglicemii

III. Metabolizarea medicamentelor (Biotransformarea)

9
= Biotransformarea (metabolizarea) însumează procesele prin care se modifică proprietăţile fizico-
chimice şi farmacodinamice ale medicamentelor, în organism. În urma proceselor de biotransformare
medicamentele pot fi: bioinactivate, bioactivate şi biotoxificate. Biotransformarea medicamentelor este
catalizată de enzime microzomiale (preponderent în ficat - citocromul P450, şi în cantităţi mai mici în
rinichi, corticosuprarenale, mucoasă intestinală) şi enzime nemicrozomiale (enzime libere, solubile, care
se găsesc în ficat, plasmă şi mai puţin în alte ţesuturi).
= Printr-o succesiune de reactii, sub influenta mai multor sisteme enzimatice (citocromul P450) medica-
mentele isi schimba:
- structura
- gradul de ionizare
- liposolubilitatea
=> favorizarea eliminarii
(compusi hidrosolubili)
=> forme inactive farmacologic

Fazele biotransformării medicamentelor.

Metabolizarea medicamentelor în organism se face în două faze: faza 1 şi faza 2.

Faza 1 Catabolica = medicamentele sunt supuse unor reacţii chimice: oxidare, reducere, hidroliză.
Faza 2 Anabolica = de sinteza, in această fază medicamentele sunt supuse reacţiilor de
glucuronoconjugare, sulfoconjugare, metilare.
Prin biotransformare, organismul tinde sa elimine medicamentele straine (xenobiotice).

Consecintele metabolizarii
 Trecerea intro forma inactiva farmacologic - majoritatea medicamentelor
 Trecerea din forma inactiva (prodrog) in forma activa (prednison in prednisolon, fenacetina in
paracetamol)
 Trecerea din forma mai putin activa in forma mai activa farmacologic (codeina trece in morfina)
 Trecerea dintro forma netoxica intro forma toxica (paraotionul trece in paraoxon)

Factorii care influenţează biotransformarea medicamentelor.

- specia,
- structura genetică – profilul enzimatic individual este determinat genetic,
- vârsta
- ritmul circadian.
- medicamentele – pot determina inducţia sau inhibiţia enzimelor metabolizante
- calea de administrare .
- stari patologice – afecţiunile patologice ale ficatului pot reduce capacitatea de metabolizare a
medicamentelor.

Interactiuni medicamentoase la nivelul metabolizarii

 Inhibitia enzimatica
10
 Cauza = competitia dintre medicamente pentru situsurile de legare ale sistemelor enzimatice
Medicamentele care se leaga = inhibitori enzimatici
Medicamentele care nu se leaga => nu sunt metabolizate => consecinte toxice

Exemple
Cimetidina, omeprazolul, claritromicina, ketoconazolul, se leaga de Citocromul P450 si
impiedica oxidarea altor medicamente:
- teofilina, alprazolam, sildenafil citrat
- amlodipina, simvastatina

 Inducţia enzimatică apare după administrarea repetată a unor medicamente sau substanţe
(fenobarbital, rifampicina, etanol, etc.) şi are ca rezultat creşterea sintezei şi activităţii enzimelor
microzomiale. Medicamentele administrate după inducţia enzimatică vor fi metabolizate mai rapid.

Exemple
- fenobarbitalul
- carbamazepina
- fenitoina
- clorpromazina
- rifampicina
- griseofulvina

Fenomenul de prim pasaj hepatic

Inactivarea medicamentelor in proportie foarte mare la trecerea prin ficat
=> administrare pe alte cai
Exemplu: nitroglicerina

IV. Eliminarea medicamentelor

Excreţia medicamentelor.
Excreţia este procesul prin care un medicament sau un metabolit al acestuia este îndepărtat din organism.
Căile de excreţie ale medicamentelor sunt: renală, biliară, salivară, lacrimală, sudorală, pulmonară, prin
piele şi fanere, prin lapte.
A. Excreţia (eliminarea) renală este cea mai importantă cale de eliminare a medicamentelor. Procesele
care contribuie la excreţia renală a xenobioticelor sunt:
- filtrarea glomerulară,
- secreţia tubulară activă,
- reabsorbţia tubulară.

1) Filtrarea glomerulară - filtreaza medicamentele care nu sunt legate de proteine si depinde de:
- de vascularizatie
- de debitul cardiac
- de starea rinichiului

Medicamentele hidrosolubile şi polare ajunse în urina primară,nu se pot reasorbi.

Medicamentele liposolubile şi nepolare pot fi reabsorbite.
2) Reabsorbtia tubulara,este procesul pasiv de difuziune prin care un medicament trece din urina
primara inapoi in interstitiu , consecinta fiind scaderea eliminarii medicamentelor;

11
 - se rebsorb medicamente liposolubile
- se elimina medicamentele hidrosolubile
- influentata de pH urinar; are un rol important in excretia medicamentelor
ionizabile.Ex.medicamentele bazice care ajung in urina primara acida,ionizeaza si sunt
eliminate; medicamentele bazice ajunse in urina bazica, se reabsorb si scade eliminarea.
Starea de functionare a rinichiului influenteaza eliminarea si poate fi apreciata prin clearence-ului
creatininic.
3) Secretia tubulara este procesul prin care medicamentele sunt eliminate cu ajutorul unui
transportor la nivelul tubului contort proximal.

Interactiuni medicamentoase la nivelul excretiei urinare

- modificarea pH-ului urinei modifica procesul de reabsorbtie
- un pH alcalin (prin administrarea de bicarbonat de sodiu) favorizeaza eliminarea medicamentelor
acide (fenobarbital, aspirina)
- un pH acid (prin administrarea de acid citric determina cresterea excretiei medicamentelor bazice
(imipramina, amfetamina, chinidina)
- probenecidul prin blocarea sistemului transportor necesar secretiei de penicilina determina scaderea
excretiei acesteia

B) Excreţia (eliminarea) biliară a medicamentelor se face prin intermediul unor sisteme transportoare
active.Scaderea fluxului biliar,determina scaderea eliminarii biliare.Circuitul enterohepatic,asigura
mentinerea in organism a unui medicament,prelungindu-i efectul.
C) Excreţia pulmonară este importantă pentru gazele şi lichidele volatile (de ex. anestezicele generale).
D) Excreţia salivară a medicamentelor se face prin difuziune. Excreţia salivară a medicamentelor este
puţin importantă, din punct de vedere cantitativ. Poate fi importanta pentru unele reactii adverse
bucale,sau pentru dozarea plasmatica a unui medicament.
E) Excreţia prin lapte a medicamentelor şi toxicelor se face prin difuziune. Medicamentele şi toxicele
eliminate prin lapte pot produce reacţii adverse şi toxice la sugar. Ex. cloranfenicolul

12
F) Excreţia prin piele şi fanere (unghii, păr) prezintă importanţă practică în cazul tratării unor micoze
cutanate, dozare toxicologică postmortem. Ex.griseofulvina, arsenicul.
G) Excreţia prin lacrimi şi transpiraţie a medicamentelor este redusă cantitativ. Ex. sinerdolul care se
administreaza in TBC, stafilococii,coloreaza in portocaliu,rosu lacrimile.
H) Excretia prin fecale,se face pentru medicamentele care se administreaza pe cale orala pentru
fractiunea care nu se absoarbe.

13