FONETICA

I. FONETICA este partea gramaticii care studiază sunetele și literele. Mai studiază accentul și despărțirea în silabe.
II. GRUPĂRI DE SUNETE
Există patru grupări de sunete: diftong (V+S)
triftong (V+S+S)
hiat (V—V)
grupări speciale (ce, ci, ge, gi; che, chi, ghe, ghi)
1. DIFTONGUL=este o grupare de sunete alcătuită din două sunete, adică dintr-o vocală și o semivocală, alăturate, pronunțate împreună
într-o silabă. Ex: iar-nă; soa-re; roa-tă; creas-tă; floa-rea; coa-se; ca-dou; zmeu etc.
Clasificarea diftongilor: Diftongi urcători/suitori/ascendenți (S+V)—ex: iarbă, seară, leafă, fierbe, floare
Diftongi coborâtori/descendenți (V+S)—ex: haină, nou, râu, frâu, bou, cadou
ATENȚIE: Când semivocalele e, i, o, u sunt combinate, cele mai slab pronunțate sunt i și u , deci acestea devin semivocale și celelalte sunt vocale.
Niciodată i final așezat după consoane nu poate fi vocală, ci este semivocală („i” șoptit, final, postconsonantic).

2. TRIFTONGUL= este o grupare de sunete alcătuită din trei sunete, adică dintr-o vocală și două semivocale, alăturate, pronunțate
împreună într-o silabă.
Ex: a-ri-pioa-ră; lă-cri-mioa-ră; cre-ioa-ne; Ioa-na; le-oai-că; lu-poai-că; ur-soai-că; ră-mâ-neau; beau; as-cun-deau; tă-iau; su-iau; tă-iai; su-iai; ioi;
miei; miau; piei; leoar-că etc.
3. HIATUL=două vocale alăturate se rostesc în două silabe diferite.
Ex: po-et; fi-in-ță; vi-e; i-de-e; re-vo-lu-ți-e
Clasificarea hiatului: Hiat cu vocale identice—ex: cooperator; zoologie; ființă; idee; orhidee; știință; coordonare
Hiat cu vocale diferite—ex: aer, cereale, poet, poezie, funcție, dicționar, vie, hiat, teuton etc.
III. SILABA este sunetul sau grupul de sunete care cuprinde în mod obligatoriu o vocală (și NUMAI O VOCALĂ!!!) și care se pronunță printr-o singură
deschidere a gurii.
Cuvintele pot fi —monosilabice (formate dintr-o singură silabă)
—plurisilabice (formate din mai multe silabe)
Ex: cer, dor, mac, stop, taci, loc, saci (monosilabice); mătușă, consoane, revoluție, dicționar, casă, sculptură (plurisilabice)
Silaba poate fi alcătuită din: o vocală (a-pro-pi-e-re; a-pă; a-re; li-ce-e)
o vocală și consoane (min-ge; ca-să; ver-de; con-struc-tor)
un diftong/triftong (soa-re; ia-pă; oa-ie; le-oai-că; ve-neau)
două cuvinte rostite împreună (nu-i; ia-ți; ne-am; s-au)
sfârșitul unui cuvânt și începutul altui cuvânt (mancarea-i, care-aduc, mi-aruncă, au văzut-o, chemat-o, într-un etc.)
IV. REGULI PENTRU DESPĂRȚIREA CUVINTELOR ÎN SILABE – TOT DE ÎNVĂȚAT!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
1. Când între două vocale există o consoană, despărțirea se face înaintea consoanei. (regula 1= o consoană)
VCV —————— V-CV
apă a-pă tace ta-ce
care ca-re
2. Când între două vocale există două consoane, despărțirea se face între cele două consoane. (regula 2= două consoane)
VCCV —————— VC-CV
bancă ban-că mâncare mân-ca-re
carte car-te
EXCEPȚIE: Când a doua consoană este R sau L, despărțirea se face înaintea ambelor consoane.
VCCV —————— V-CCV
R,L
tablă ta-blă tigru ti-gru
cablu ca-blu
3. Când între două vocale există trei sau mai multe consoane, despărțirea se face între prima și a doua consoană. (regula 3= trei sau mai
multe consoane)
VCCCV —————— VC-CCV
pentru pen-tru constructor con-struc-tor
îngrijit în-gri-jit dintre din-tre
aspră as-pră astru as-tru
EXCEPȚIE: Când avem grupurile de consoane LPT, MPT, NCT, NCȚ, NCȘ, NDV, RCT, RTF, STM, despărțirea se face între a doua și a
treia consoană.
VCCCV —————— VCC-CV
lpt, mpt, nct, ndv, rtf, stm
sculptură sculp-tu-ră somptuos somp-tu-os
punctaj punc-taj funcție func-ție
lincșii linc-șii sandviș sand-viș
arctic arc-tic jertfă jert-fă
astmatic ast-ma-tic
4. Când există două vocale alăturate (în hiat), despărțirea se face între ele. (regula 4=regula hiatului)
V—V
a-er; vi-e; po-et; li-ce-e; al-co-ol; zo-o-lo-gi-e; re-vo-lu-ți-e
5. Uneori, chiar dacă există cratimă, avem o singură silabă.
nu-i să-mi mi-l s-a (dus) mi-a (dat)
[nui] [sămi] [mil] [sa] [mia]
6. La capăt de rând despărțirea se face astfel:
*Cratima se folosește numai la sfârșitul rândului, nu și la începutul rândului următor.
*Cuvintele compuse prin abreviere nu se despart la capăt de rând. Ex: UNICEF; UNESCO; UDMR; BRD; BCR; ș.a.m.d.; î.e.n.
*Când silabele inițiale și cele finale sunt constituite dintr-o vocală, ele nu se despart la capăt de rând. Ex: a-pă; a-er; vi-a; a-le-e.
V. NUMĂRUL DE SUNETE ŞI NUMĂRUL DE LITERE
Transcrierea pronunţiei cuvântului se face între paranteze drepte [……..] şi se notează cu litere mici
Ex: copil— pronunţat: [copil], Alina— pronunţat: [alina], Mureş— pronunţat: [mureş] etc.
REGULĂ - În limba română, în general, numărul de sunete este egal cu numărul de litere din cuvânt
Ex: cal—3 litere mare—4 litere elev—4 litere ajutor—6 litere
—3 sunete —4 sunete —4 sunete —6 sunete
EXCEPŢII - Totuşi există câteva excepţii exemplificate în tabelul următor:
Nr. Câte litere Câte sunete Exemple

1 x cs, gz pix—3 litere, sufix—5 litere, xerox—5 litere (CS)

o literă două sunete —4 sunete —6 sunete —7 sunete
[pics] [sufics] [cserocs]
exact—5 litere, examen—6 litere, auxiliar—8 litere (GZ)
—6 sunete —7 sunete —9 sunete
[egzact] [egzamen] [augziliar]

2 e ie =forme ale verbului „a fi”

(la începutul unor două sunete eşti—4 litere, este—4 litere, eram—4 l, era—3 l, eraţi—5 l
cuvinte) —5 sunete —5 sunete —5 s —4 s —6 s
o literă [ieşti] [ieste] [ieram] [iera] [ieraţi]
=forme ale pronumelui personal
eu—2 litere, el—2 litere, ei—2 litere, ele—3 litere
—3 sunete —3 sunete —3 sunete —4 sunete
[ieu] [iel] [iei] [iele]
3 ce, ci č ceară—5 litere, ceas—4 litere, ciorbă—6 litere, faci—4 litere
ge, gi ğ —4 sunete —3 sunete —5 sunete —3 sunete
(+ vocală) un sunet [čară] [čas] [čorbă] [fač]
două litere geam—4 litere, geacă—5 litere, fragi—5 litere, dragi—5 litere
—3 sunete —4 sunete —4 sunete —4 s
[ğam] [ğacă] [frağ] [drağ]
În exemplele acestea, „e” şi „i” nu sunt semivocale, ci sunete ajutătoare, deci ele nu
formează diftong
DAR: Dacă „ce, ci; ge, gi” alcătuiesc singure o silabă, atunci excepţia nu se mai
aplică!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ex: ci-re-şe—6 litere, cer—3 litere, gem—3 litere, gi-ra-fă—6 l
—6 sunete —3 s —3 s —3 s
[cireşe] [cer] [gem] [girafă]
4 che, chi k’ perechea—8 l, cheamă—6 l, chei—4 l, chiar—5 l, gheaţă—6 l
ghe, ghi g’ —6 s —4 s —2 s —3 s —4 s
(+ vocală) un sunet [perek’a] [k’amă] [k’i] [k’ar] [g’aţă]
trei litere DAR: ghe-te—5 l, în-chis—6 l, în-gheţ—6 l, che-ma-re—7 l
—4 s —5 s —5 s —6 s
[g’ete] [înk’is] [îng’eţ] [k’emare]

Alte observaţii
Aceleaşi sunete pot fi scrise prin litere diferite:
*Sunetul [î]— litera „î” (ex: înainte, reîncepe, a hotărî) — litera „â” (ex: când, român, stăpân)
*Sunetul [i]— litera „i” (ex: iar, vinete, ziduri) — litera „y” (ex: yankeu, yen, yoga)
*Sunetul [v]— litera „v” (ex: varză, voi, voinic, covor) — litera „w” (ex: watt, wolfram)
*Sunetul [c]— litera „c” (ex: casă, carte, cor, credit) — litera „k” (ex: karate, kilogram, kaki) — litera „q” (ex: Qatar)
DAR: Dacă avem cuvinte împrumutate din alte limbi, le pronunţăm cum se pronunţă în acele limbi
Ex: w=[oa] Washington=[oaşingtăn], want=[oant], why=[oai]
w=[u] New York=[niu iorc], Newton=[niuton], New Heaven=[niu hevăn]
VI. ALTE OBSERVAȚII
A.) ACCENTUL=este intensitatea mai mare cu care se pronunţă o silabăa unui cuvânt. Accentul se plasează întotdeauna pe o vocală şi se notează
cu o liniuţă îngroşată deasupre vocalei accentuate sau prin sublinierea vocalei accentuate.
În limba română accentul nu este fix, accentul este liber.
Locul accentului:
a.) Pe ultima silabă (oxiton): ma-ca-ra; mă-sea; bas-ma; cas-tan
b.) Pe penultima silabă (paroxiton): al-bi-nă; să-nă-ta-te; gră-di-nă; ro-mâ-nă
c.) Pe antepenultima silabă (proparoxiton): in-sti-tu-ţi-e; con-sti-tu-ţi-e; de-fi-ni-ţi-e; an-ti-ca-me-ră
d.) Pe prima silabă: ve-ve-ri-ţă; la-po-vi-ţă; şap-tes-pre-ze-ce; opt-spre-ze-ce
Accentul poate deosebi înţelesul unor cuvinte:
veselă din porţelan/fată veselă; copii cuminţi/copii xerox; haină cu blană/femeie haină (rea la suflet); torturi cu frişcă/torturi corporale (chinuri); acele de
cusut/ acele blocuri; barem o bucată/barem de corectare a tezelor; acele fete/ acele de cusut; voi cântaţi/el voi o banană; urechea mea/îl urechea des etc.
B.) ALTERNANŢELE FONETICE=sunt modificări de sunete care se produc de obicei în radicalul cuvântului şi ele apar în timpul flexiunii
(schimbării formei)
Ex: elefant-elefanţi; parte-părţi; veste-veşti; floare-flori; urs-urşi; mare-mări etc.
C.) CACOFONIA=asociere de sunete neplăcute auzului
Ex: fuge ca calul; face ca capra; explică că cartea este acolo; ştiu că careva vine; că când; că care etc.
se uită la laura; prima maşină; tază la latină; sare repede; observă văcuţele pe câmp
Cacofonii acceptate: Banca Comercială; Banca Carpatica; Biserica Catolică; Ion Luca Caragiale; epoca capitalistă; Monica Columbeanu ș.a.