VOCABULARUL

1. Vocabularul – studiază cuvintele și sensurile acestora. Vocabularul cuprinde toate cuvintele dintr-o limbă (care există sau au
existat cândva). Adesea apar cuvinte noi, care pot fi introduse în vocabular.
2. Vocabularul limbii române – are peste 120.000 de cuvinte.
3. Cuvântul – este unitatea de bază a vocabularului;
– este sunetul sau grupul de sunete având o formă (litere și sunete) INIMĂ şi unul sau mai multe înţelesuri/sensuri ♥.
Ex: cal=animal domestic; celular=telefon mobil; păr=pom fructifer ŞI părul din cap sau de pe corpul unei ființe.
4. Sensul cuvântului este dat de context (propoziţia/fraza/textul în care se află).
5. Câmpul lexical – cuprinde cuvinte din acelaşi domeniu, care nu au radical comun
Ex.: lapte, iaurt, sana, kefir, unt, smântână, brânză, caş, urdă – produse din lapte
Ex.: roșu, galben, albastru, maro, verde, roz, mov, portocaliu – culori
Ex.: ȚOMANAPOM=țări, orașe, munți, ape, nume, animale, plante, obiecte, mașini
6. Familia lexicală – cuvinte înrudite ca sens, care trebuie să aibă radicalul comun; se mai numesc cuvinte derivate
şcoală cuvânt de bază
şcol/ar +
radical comun=școl
şcolăr/iţă cuvinte derivate
şcolăr/esc
şcolăr/eşte
şcolăr/ime
=
(a) şcolar/iza
familia lexicală
şcolar/iza/re
preşcolar
prefix sufix
7. Derivarea - mijlocul intern de îmbogăţire a vocabularui, prin care se formează cuvinte noi cu ajutorul sufixelor şi al prefixelor.
Derivarea se poate face - cu sufixe, cu prefixe, parasintetic.
Sufixul - sunetul sau grupul de sunete adăugate la sfârşitul cuvântului de bază sau al rădăcinii.
Prefixul - sunetul sau grupul de sunete adăugate la începutul cuvântului de bază sau al rădăcinii.
Cuvântul de bază - elementul fundamental folosit pentru formarea altor cuvinte, cuvântul nederivat de la care se porneşte.
Radicalul sau rădăcina - sunetele comune cuvântului de bază şi tuturor cuvintelor formate de la acesta.
Cuvintele derivate - cuvinte formate cu ajutorul sufixelor şi al prefixelor.

RELAŢIILE SEMANTICE
Relaţiile semantice = relaţiile stabilite între sensurile cuvintelor (relaţii de sinonimie, antonimie, omonimie, paronime, pleonasm).
1. SINONIMELE - cuvinte cu formă diferită şi înţeles asemănător;
- ele pot fi:
 perfecte ( totale ) - toate sensurile coincid: timp=vreme, cupru=aramă, natriu=sodiu, kaliu=potasiu, zăpadă=nea.
 parţiale - nu toate sensurile coincid: iute=repede, rapid sau pişcos; a distruge= a rupe sau a sparge; bun=gustos sau blând.
 aproximative - în figuri de stil ( metafore ): „tipsie ca de jar”=soarele (T. Arghezi - Creion); „cuibar rotind de ape”=vârtej
(M. Eminescu - Călin); „regina nopţii”=luna (M. Eminescu - Scrisoarea I).
Observaţie: trebuie să fie aceeaşi parte de vorbire!

2. ANTONIMELE - cuvinte cu formă diferită şi înţeles opus;

- ele pot fi:
 antonime prin radical diferit: bucurie≠tristeţe, a merge≠a sta, bunătate≠răutate, frumos≠urât, acru≠dulce, aici≠acolo,
afară≠înăuntru, sus≠jos, alb≠negru, zi≠noapte etc.
 antonime prin prefixe: cinstit≠necinstit, corect≠incorect, creşte≠descreşte, pur≠impur, normal≠anormal etc.
Observaţie: trebuie să fie aceeaşi parte de vorbire!

3. OMONIMELE - cuvinte cu formă identică şi înţeles diferit;

- ele pot fi:
 lexicale - aceeaşi parte de vorbire: - totale - toate formele flexionare sunt identice: lac-lac / lacuri / lacului / lacurilor, ...
- parţiale - numai anumite forme din flexiune sunt identice: sg. corn, pl.cornuri /
coarne / corni; sg. masă, pl. mase / mese; sg. cap, pl. capi / capuri / capete; sg. bandă, pl. bande / benzi etc.
 lexico-gramaticale - părţi de vorbire diferite: vin (subst.) – vin (vb.); care (subst.=căruţe) – care (pron. rel.), toc (verb) –
toc (subst.=la pantof); sare (verb) – sare (subst.=condiment); cer (verb) – cer (subst.=spaţiu ceresc); noi (pron.) – noi
(adj.); port (verb) – port (subst.=unde opresc vapoarele); vie (subst.=cu struguri) –vie (adj.=care trăieşte) etc.
 OMOFONE - se rostesc identic, se pot scrie diferit Ex: leu–leu; casă–casă; neam–ne-am; sau–s-au; sa–s-a; car–c-ar etc.
 OMOGRAFE - se rostesc diferit ( se accentuează diferit ) -
Ex: acele - acele, veselă - veselă, copii - copii, haină - haină, voi - voi , torturi - torturi, mobilă - mobilă - mobilă etc.

4. PARONIMELE - cuvinte cu formă asemănătoare şi înţeles diferit ( de obicei se deosebesc printr-un sunet sau două sunete; de
obicei sunt aceeaşi parte de vorbire, dar nu obligatoriu);
Ex: emis - omis; investi - învesti; oral - orar; prepoziţie - propoziţie; complement - compliment; lagună - lacună; calitate-
caritate; literal - literar; original - originar; familial - familiar; pronume - prenume; dezinfecţie - dezinsecţie etc.

5. PLEONASMUL - o greşeală de exprimare care constă în alăturarea unor cuvinte sau expresii cu acelaşi înţeles: coboară jos,
avansează înainte, telecomandă la distanţă, dar însă, fiindcă pentru că, concluzie finală, gastrită la stomac, hemoragie la sânge,
caligrafie frumoasă, mijloace mass-media, se bifurcă în două, averse de ploaie, finaluri cu happy-end etc.
 UNITĂŢILE FRAZEOLOGICE
UNITĂŢILE FRAZEOLOGICE - grupuri de cuvinte cu sens unitar care se referă la un singur aspect al realităţii ( se mai numesc
expresii sau locuţiuni ); - pot fi: creaţii interne ale limbii / împrumuturi din alte limbi.
LOCUŢIUNILE (CREAŢII INTERNE) - grupuri de cuvinte cu sens unitar ce pot fi înlocuite cu o parte de vorbire care dă numele
locuţiunii: aducere-aminte = amintire; bătaie de joc = batjocură, insultă- locuţiune substantivală; a o lua la goană = a fugi; a da ortul
popii = a muri - locuţiune verbală; ( om ) cu dare de mână = generos; ( om ) de bani gata = bogat - locuţiune adjectivală; ...
FORMULELE ŞI CLIŞEELE INTERNAŢIONALE (ÎMPRUMUTURI) - unităţi frazeologice cu caracter cultural, provenind din
legende vechi, cu circulaţie în majoritatea limbilor: mărul discordiei, sabia lui Damocles, cutia Pandorei, turn de fildeş, arca lui Noe,
la calendele greceşti, magna cum laude, fata morgana, nimic nou sub soare, pasăre rară, curriculum vitae (C.V.) etc.