Ultima noapte de dragoste, întaia noapte de război

De Camil Petrescu

Modernismul este un curent literar care se manifestă de la mijlocul secolului

al XIX-lea pană în perioada postbelică a secolului al-XX-lea.Principalele
trasaturi ale prozei moderne sunt ruptura de tradiție, analiza psihologică,
nerespectarea ordinii cronologice și, în privința personajelor, tipologia
predilectă a intelectualului.

Revista care a promovat această mișcare culturală este revista “Sburătorul”,

apărută între anii 1919 și 1922, apoi între 1926 și 1927, întemeiată de Eugen
Lovinescu, al cărui scop principal era Acela de a descoperi noi talente.

Opera literară “Ultima noapte de dragoste, întaia noapte de război” de Camil

Petrescu este un roman subiectiv și modern de analiză psihologică apărut în
perioada interbelică, anul 1930, marcand astfel în proza romanească un moment
inovator prin sincronizarea cu literature universal.

Romanul lui Camil Petrescu se încadrează în modernism prin unicitatea

perspective narative, întrucat timpul este atat present, cat și obiectiv, iar
narațiunea este realizată la persoana întai.Viziunea este una actorială, iar planul
naratorului se identifică cu cel al personajului.

Titlul indică cele două părți ale romanului, cele două nopți sugerează cele
două etape din evoluția personajului principal.

Tema romanului surprinde drama intelectualului lucid, însetat de dragostea

absolută, acaparat de incertitudine, salvat, în final, de conștientizarea altei
drame, cea a războiului, aceasta fiind cea de a doua temă principal din roman.

La nivel compozițional scrierea este împărțită în doua “cărți” care divide firul
narativ pe două planuri:drama iubirii, povestea tragică de iubire pur ficțională,
și drama războiului, experiența reală a autorului care a luat parte în Primul
Război Mondial.

Incipitul operei reprezintă factorul declanșator al retrăirii iubirii.Acțiunea “ La

Piatra Craiului în munte” din primul capitol este, de fapt, posterioară
întamplărilor relatate în urmatoarele capitole din prima parte.Este prezentat
Ștefan Gheorghidiu care este sublocotenent într-un regim de infanterie.

Drama interioară din această scenă este declanșată în momentul discuției de la

popotă, despre un articol în ziar, care dezvăluie cazul unei femei ucise de către
soțul ei după ce a acuzat-o de infidelitate.Ofițterii din cadrul discuției pornesc o
dispută pe tema fidelității femeii, fapt ce îl determină pe Ștefan să declanșeze o
intervenție verbală violentă, acesta declarand că “acei care se iubesc au drept de
viață și de moarte unul asupra celuilalt”.

Conversația aceasta starnește amintiri dureroase legate de povestea de iubire

dintre el și Ela, cartea întai continuandu-se astfel cu o relatare succintă a vieții
protagonistului.

Ștefan Gheorghidiu era un student la facultatea de Filosofie căsătorit cu Ela, o

studentă din cadrul facultății de Litere, amandoi cu o situație materială
modestă.Împreună au dus, la început, o existență romantică de tineri
îndrăgostiți “fiind că eram atat de pătimaș iubit de una dintre cele mai frumoase
studente”.

Relația dintre cei doi va fi, în curand, împrimejdiată de schimbarea în

comportament a Elei odată cu vestea venită de la unchiul lui Ștefan, Tache,
cum că îi încredințează o bună parte din moștenire, ceea ce declanșează o criză
matrimonială.

Spre deosebire de personajul principal, soția acestuia se transformă dintr-o

femeie modestă, “mereu feminină” cum ar fi vrut-o protagonistul, într-o femeie
emancipate, integrată perfect în societatea modernă pe care o descoperă cu
ajutorul noului ei statut social.

În urma distanțării inevitabile dintre cei doi soți, Stefan renunță la facultate,
periclitandu-si astfel viitorul pentru Ela care, sub influența Anișoarei, verișoara
lui Gheorghidiu, prinde tot mai mult gustul mondenului.

În excursia de la Odobești Ela acordă semnificativă atenție unui nou personaj,

domnul G., care îi provoacă lui Ștefan sentimente de gelozie și, în același timp,
sentimente îndoielnice în legătură cu fidelitatea soției lui. Acesta remarcă
atenția pe care ea o acordă bărbatului:mănancă din farfuria sa, stă langă el la
masa și, remarcă el cu durere în suflet, tristețea de pe chipul femeii în momentul
în care domnul G. nu se așază langă ea.

La întoarcerea din excursie Ștefan, îi propune Elei să divorțeze, iar aceasta îl

părăsește, lăsand protagonistul cu păreri contradictorii ce îl determină, mai
tarziu, să o caute pentru a se împăca.

În ultimul capitol “Ultima noapte de dragoste” bănuielile bărbatului în

legătură cu înfidelitatea Elei se amplifică în momentul în care acesta îl vede pe
domnul G. îndreptandu-se spre locuința femeii.

Cartea a doua prezintă, în special, drama războiului; prezența armatei romîne

pe frontul din Transilvania, anexată pe atunci de Imperiul Austro-Ungar, dar și
retragerea dureroasă și plină de jertfe romînești.

În comparație cu războiul, drama de iubire este nesemnificativă, protagonistul

nefiind afectat de aceasta deloc și este dispus să își riște propria viață fără nicio
ezitare.

Rîzboiul este relatat din perspectiva soldatului, tragic, fără scene eroice și
pline de glorie, iar frontul este descris ca fiind un adevărat haos.Însă, groaza
războiului își atinge apogeul în capitolul “Ne-a acoperit pămantul lui
Dumnezeu” care este plin de amănunte și conferă autenticitate.

În urma unei răni pe care o capătă în război, Ștefan se întoarce la București

unde primește o scrisoare anonimă în legătură cu relația dintre Ela și domnul G,
la care protagonistul răspunde cu indiferență.

Finalul operei îl constituie cu o declarație făcută de Ștefan în care atestă că îi

lasă totul în posesia Elei “de la obiecte de preț la cărți…de la lucruri personale,
la amintiri.Adică tot trecutul”.

În concluzie, opera “Ultima noapte de dragoste, întaia noapte de război” este,

conform lui Pompiliu Constantinescu, “o psihologie profesională a războiului,
pe care d. Camil Petrescu o descifrează cu stăpanire de sine, în scene
caracteristice, în întamplări trăite, cu febrilitate și dramatism”.