EXAMENUL NAȚIONAL DE BACALAUREAT. LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ.

TEST

DE ANTRENAMENT. SUBIECTUL AL II-LEA (9)

Comentează, în minimum 50 de cuvinte, textul de mai jos, evidențiind relația dintre

ideea poetică și mijloacele artistice.

Fiind băiet păduri cutreieram

Și mă culcam ades lângă isvor,
Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam.
S-aud cum apa sună-ncetișor:
Un freamăt lin trecea din ram în ram
Și un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopți întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.

Răsare luna,-mi bate drept în față:

Un rai din basme văd printre pleoape,
Pe câmpi un val de argintie ceață,
Sclipiri pe cer, văpaie peste ape,
Un bucium cântă tainic cu dulceață,
Sunând din ce în ce tot mai aproape...
Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,
Părea c-aud venind în cete cerbii.

Mihai Eminescu, Fiind băiet păduri cutreieram (fragment)

„Fiind băiet păduri cutreieram“, de Mihai Eminescu, este poezia unei vârste eterne,
copilăria, surprinsă în deplină legătură cu o natură calmă şi plină de farmec. E, totodată, şi o
meditaţie pe tema trecerii timpului, eul liric, ipostază a omului „trecător, pe pământ
rătăcitor“, fiind pus faţă în faţă cu imaginea eternă a pădurii, văzută ca loc sacru, dintr-o
irepetabilă vârstă de aur, în care timpul îşi pierde durata.
Codrul este un spaţiu ocrotitor, evocat de eul liric prin verbe și pronume personale
și reflexive la persoana I, e o însumare de păduri nesfârşite, un labirint vegetal fără capăt,
străbătut de copilul-poet în lung și în lat, într-o rătăcire plină de farmec, ce se încheie prin
popasul adormitor lângă apa în eternă mişcare: „Fiind băiet păduri cutreieram/ Şi mă culcam
ades lângă izvor,/ Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam,/ S-aud cum apa sună-ncetişor.“.
Poezia ilustrează mai întâi motivul somnului în natură, într-o atmosferă de basm şi
o armonie sonoră perfectă, adormitoare: „Un freamăt lin trecea din ram în ram/ Şi un miros
venea adormitor.“. O contopire deplină, secretă, între om şi natură, se sugerează şi în linie
sonoră, ca o vibraţie molcomă a fiinţei care se topeşte în ritmurile adânci, eterne ale naturii:
„Astfel ades eu nopţi întregi am mas,/ Blând îngânat de-al valurilor glas.“. Vântul ce
freamătă sonor „din ram în ram“ vine să împlinească imaginea feerică a unui colţ de lume
desprins dintr-o natură paradiziacă.
În acest cadru de armonie sonoră şi de somn se deschid larg porţile visului
eminescian. Ficţiunea textului devine totală sub efectul senzaţiei de armonie a fiinţei umane
şi a naturii, obţinută numai prin visare. În „Fiind băiet păduri cutreieram“, ca în numeroase
alte poezii eminesciene, spațiul nocturn se profilează sub raze de lună: „Răsare luna,-mi bate
drept în faţă:/ Un rai din basme văd printre pleoape,/ Pe câmpi un văl de argintie ceaţă,/
Sclipiri pe cer, văpaie preste ape...“. Sub razele lunii, se profilează imaginea unui paradis
terestru, alcătuit, prin metaforă, din elemente eterice, „un văl de argintie ceaţă“, „sclipiri pe
cer, văpaie preste ape“, într-o simbolistică a contopirii marilor sfere ale lumii, terestră şi
cosmică. Sunete sublime însoţesc acest spectacol magnific: „Un bucium cântă tainic cu
dulceaţă,/ Sunând din ce în ce tot mai aproape...“, într-un cadru feeric ce condensează
armonia cosmică a întregii naturi.
Profesor doctor Hadrian SOARE,
Colegiul Național Zinca Golescu, Pitești