Recapitulare verb

Definiție: partea de vorbire care arată acțiunea, starea sau existența.

Verbele pot fi:

a. predicative – alcătuiesc singure predicatul ( Andrei a mâncat toată ciorba.)
b. nepredicative – nu alcătuiesc singure predicatul (Am descoperit un nou continent.)
* Verbele nepredicative care ajută la formarea unor moduri și timpuri se numesc verbe auxiliare.

a avea – ajută la formarea

perfectului compus, modul indicativ: El ne-a învățat să cântăm la pian.
a vrea – ajută la formarea
viitorului standard și a viitorului anterior, modul indicativ: După ce voi fi învățat, mă voi prezenta la
examen.
a fi – ajută la formarea viitorului
anterior: Voi fi aflat rezultate examenului, când vei veni să mă vizitezi.

* Verbele predicative au funcția sintactică de predicat verbal.

Modul indică felul în care vorbitorul se raportează la acțiune (reală/ sigură sau posibilă/presupusă):
1. Modul indicativ: o acțiune reală, sigură. Este singurul mod care are toate timpurile (prezent,
trecut, viitor).
a. Prezentul arată desfășurarea acțiuni în momentul vorbirii: Ana citește toată ziua.
b. Trecutul arată desfășurarea acțiunii înainte de momentul vorbirii. Trecutul are patru forme.
b.1. Imperfectul – o acțiune trecută care se desfășoară în același timp cu o altă acțiune
trecută care se desfășoară în același timp cu o altă acțiune trecută: Ana citea toată ziua când
era în vacanță.
b.2. Perfectul compus – o acțiune trecută și terminată în momentul vorbirii: Ana a citit mult
în vacanță.
b.3. Perfectul simplu – în limba literară: o acțiune trecută și terminată în momentul vorbirii.
Are același sens cu perfectul compus, fiind, în limba literară, timpul povestirii la persoana a
III a: Vorbi și el ca să se afle în treabă!
b.4. Mai-mult-ca-perfectul: o acțiune trecută și termintă înaintea altei acțiuni trecute: Tu
apăruseși înaintea ochilor mei ca prin farmec.
c. Viitorul arată o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii.
c.1. Viitorul standard: limba scrisă: a vrea + infinitivul verbului de conjugat: voi scrie.
c.2. Viitorul anterior – exprimă o acțiune viitoare, terminată înaintea altei acțiuni viitoare. Se
 formează din auxiliarul a vrea + verbul a fi + participiul verbului de conjugat: Când Ana va
ajunge acasă, eu voi fi terminat de pregătit cina.
2. Modul imperativ: o acțiune posibilă, realizabilă, exprimând un ordin, un îndemn, un sfat, o
rugăminte. Are forme doar pentru persoana a II-a, singular și plural.
* Imperativul are două forme:
a. forma afirmativă: Citește!, Citiți!
b. forma negativă: pers. a IIa , singular – nu + verbul conjugat la infinitiv: Nu asculta!
pers. a IIa, plural – nu + imperativul afirmativ: Nu ascultați!
3. Modul conjuctiv: o acțiune posibilă, realizabilă.
*Marca gramaticală: să
a. Conjunctiv prezent: să + indicativul prezent al verbului de conjugat: să cânte, să dormim etc.
b. Conjuctiv perfect: să + verbul a fi + participiul verbului de conjugat: să fi cântat, să fi dormit
etc.
4. Modul condițional-optativ: acțiuni posibile a căror realizare depinde de o condiție sau arată
acțiuni dorite.
a. Condițional-optativ prezent: a avea + infinitivul verbului de conjugat: aș merge.
b. Condițional-optativ perfect: a avea + a fi + participiul verbului de conjugat: aș fi mers.

Forme verbale nepersonale (nu pot forma predicatul):

1. Infinitivul: forma din dicționar a verbului: a lucra, a cânta, a mânca etc.

2. Participiul: arată o acțiune suferită de o ființă sau de un lucru: ascultat, ales, deschis.
* Ajută la formarea unor moduri și timpuri verbale (valoarea verbală – am vorbit, voi fi vorbit),
iar atunci când apare independent devine adjectiv provenit din participiu

funcții sintactice:
a. Atribut adjectival: Cartea recomandată mi-a plăcut mult.
b. Nume predicativ: Amintirile sunt plăcute.

3. Gerunziul: o acțiune în desfășurare, fără referire precisă la momentul vorbirii.

* Sufixe specifice: -ând (cântând, mergând), -ind (citind, auzind).
** Funcții sintactice:
a. circumstanțial de mod: Merge șchiopătând.
b. circumstanțial de timp: Intrând in casă, am aprins lumina.
c. atribut verbal: Cu hainele fluturând, alerga spre pădure.
d. complement direct: Aud plouând.
4. Supinul: alcătuit din prepoziție (de, din, după, la, pentru) + forma de participiu a verbului: de
citit, la cules, pentru pescuit.
* Funcții sintactice:
a. subiect: E ușor de răspuns.
b. nume predicat: Muzica este de ascultat.
 c. complement direct: Are de citit trei cărți.
d. atribut: Echipamentul de cățărat e acasă.

Verbele copulative (alcătuiesc împreună cu un nume predicativ predicatul nominal):

a. a fi – când nu are sensul de „a se afla”, „a exista”, „a costa”: El este obraznic și mă deranjează.

b. a deveni – mereu copulativ: El a devenit un doctor de succes.
c. a ieși, a ajunge, a se face – când au sensul de a deveni: A ajuns faimoasă. S-a făcut tare frumoasă. A
ieșit paramedic.
d. a însemna – când nu are sensul de „a nota”: Prietenia înseamnă respect.
e. a părea – când în propoziția din care face parte există subiect: Ei păreau veseli.
f. a rămâne – când are sensul de a-și păstra calitățile/ proprietățile: Ea a rămas frumoasă chiar dacă au
trecut mulți ani.

Modele de analiză verb:

1. Chiar dacă au trecut mulți ani, mă gândesc cu plăcerea la anii de liceu.
au trecut – verb predicativ, la modul indicativ, timpul perfect compus, pers. a IIIa, numărul plural,
funcția sintactică de predicat verbal.

2. Munca lui a dat roade și a ajuns medic.

a ajuns medic – (a ajuns) verb copulativ, la modul indicativ, timpul perfect compus, persoana a IIIa,
numărul singular, funcția sintactică de predicat nominal + (medic) substantiv comun, numărul singular,
cazul nominativ, funcția sintactică de nume predicativ.