Curs 9

UNITATEA ŞI PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI

Secţiunea I : CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND UNITATEA ŞI

PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI

1. NOŢIUNILE DE UNITATE INFRACŢIONALĂ ŞI PLURALITATE

DE INFRACŢIUNI

Se poate spune că există unitate de infracţiune ori de câte ori o persoană,

prin activitatea desfăşurată, a săvârşit o singură infracţiune, a realizat conţinutul
unei singure infracţiuni, iar pluralitatea de infracţiuni, în cazurile când aceeaşi
persoană, printr-un singur act ori prin acte distincte, a realizat conţinutul mai
multor infracţiuni.
Baza sau criteriul de evaluare în vederea stabilirii unităţii sau pluralităţii
de infracţiuni îl constituie conţinutul infracţiunii.

2. IMPORTANŢA DISTINCŢIEI ÎNTRE UNITATEA

INFRACŢIONALĂ ŞI PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI

Există mai multe motive ce pun în lumină importanţa acestei distincţii:

- în primul rând, considerarea unei activităţi materiale complexe ca o

singură infracţiune sau ca mai multe se răsfrânge asupra încadrării juridice a
acesteia şi asupra tratamentului aplicabil făptuitorului.
- în al doilea rând, multe din instituţiile dreptului penal funcţionează în
mod diferit, după cum sunt aplicate: unei unităţi infracţionale sau unei plurităţi
de infracţiuni.
- în sfârşit, există şi o diferenţă calitativă între gradul de periculozitate
socială şi gradul de periculozitate al celui ce a săvârşit două sau mai multe
infracţiuni.
De subliniat că pluralitatea de infracţiuni este o situaţie de fapt – care îl
priveşte pe infractor, iar nu o circumstanţă a infracţiunilor săvârşite de acesta.

Secţiunea II : UNITATEA DE INFRACŢIUNI ŞI FELURILE ACESTEIA

1. NOŢIUNE

În literatura juridică s-a arătat că prin unitatea de infracţiune se înţelege

situaţia când o activitate infracţională, formată dintr-o acţiune sau inacţiune ori
din mai multe acţiuni sau inacţiuni se consideră, potrivit stării de fapt ori potrivit
legii, că aceasta constituie o singură infracţiune pentru care se aplică o singură
pedeapsă.

1
 Prin unitatea de infracţiune se înţelege acea situaţie în care făptuitorul prin
activitatea sa a realizat conţinutul unei singure infracţiuni.

2. FELURILE UNITĂŢII DE INFRACŢIUNE

Unitatea de infracţiune este de două feluri : naturală şi legală.

Unitatea naturală rezultă din unitatea acţiunii sau inacţiunii ce constituie
elementul material al infracţiunii. Acţiunea sau inacţiunea constitutivă este în
mod natural unică şi unitară.
Unitatea legală este o creaţie a legiuitorului care, călăuzit de unele
consideraţii de politică penală şi folosind procedeul absorbţiei, a construit
conţinutul unor infracţiuni prin înglobarea în acelaşi conţinut a unor acte sau
acţiuni distincte ori a unor rezultate multiple care – în lipsa unei dispoziţii legale
exprese – ar constitui elemente ale mai multor infracţiuni.

3. UNITATEA NATURALĂ DE INFRACŢIUNE

Noţiune

Există unitate naturală de infracţiune ori de câte ori activitatea unei

persoane formată dintr-un act sau mai multe acte, este apreciată, datorită stării
de fapt ori în mod natural, ca o activitate unică prin care s-a realizat conţinutul
unei singure infracţiuni.
Unitatea naturală de infracţiune este alcătuită, în principiu, dintr-o acţiune
sau inacţiune ce produce un singur rezultat periculos şi are la bază o unică formă
de vinovăţie prevăzută de lege.

Tipuri ale unităţii naturale de infracţiune

În cadrul unităţii naturale de infracţiuni se pot distinge trei tipuri sau forme
de unitate infracţională, şi anume:

Infracţiunea simplă
- este o formă a unităţii naturale întâlnită frecvent în legislaţia penală şi
constă într-o acţiune care nu trebuie să dureze în timp pentru realizarea
conţinutului infracţiunii respective.
Prin prisma elementului material, infracţiunea simplă se particularizează
prin faptul că acesta este format dintr-o singură acţiune sau inacţiune
- rezultatul socialmente periculos este unic.
- momentul consumării coincide cu momentul epuizării.

Infracţiunea continuă
- este o formă a unităţii naturale de infracţiune, ce se caracterizează prin
aceea că elementul său material, constând într-o acţiune sau inacţiune, se

2
prelungeşte în timp, în mod natural după momentul consumării până la încetarea
activităţii infracţionale, care se poate datora intervenţiei făptuitorului, altor
persoane, ori organelor competente.
- elementul material constă întotdeauna într-o acţiune sau inacţiune, care
în raport cu natura sa intrinsecă, este susceptibilă de a se prelungi în timp, în
mod natural şi după producerea rezultatului, adică după ce infracţiunea a ajuns
în momentul consumativ.
- acţiunea sau inacţiunea ce constituie elementul material al infrcaţiunii
continue trebuie să-şi păstreze unitatea pe tot parcursul desfăşurării ei.
- infracşiunile continue permanente se caracterizează printr-o activitate
continuă, care nu cunoaşte momente de dicontinuitate, de întrerupere
- infracţiunile continue succesive au ca particularitate faptul că, în
desfăşurarea activităţii infracţinale, intervin unele întreruperi, determinate de
natura acesteia, dar fără să transforme unitatea de infracţiune.
- infracţiunea continua are ca specific prelungirea elementului material
peste momentul consumării până la un moment al epuizării faptei.
- prin urmare, la infracţiunea continuă distingem, pe de o parte, momentul
consumării care se înfăptuieşte odată cu realizarea conţinutului infracţiunii, iar,
pe de altă parte, momentul epuizării care coincide cu încetarea activităţii
infracţionale
Stabilirea celor două momente prezintă o deosebită relevanţă în tragerea
la răspundere penală a făptuitorului.
În funcţie de momentul încetării activităţii infracţionale se determină
legea penală aplicabilă în sancţionarea făptuitorului.

Infracţiunea deviată :
- este acea formă a unităţii naturale de infracţiune în care fapta penală se
săvârşeşte fie prin devierea acţiunii de la obiectul sau persoana împotriva căreia
fusese îndreptată la un alt obiect sau la o altă persoană, din cauza greşelii
făptuitorului, fie prin îndreptarea acţiunii asupra altei persoane ori asupra altui
obiect decât acela proiectat a fi vătămat sau periclitat, datorită erorii în care s-a
aflat făptuitorul.
- se poate comite prin două moduri: prin devierea activităţii infracţionale
sau din cauza erorii în care se află făptuitorul.
- rezultatul infracţiunii deviate este unul singur, şi anume vătămarea reală
produsă

4. UNITATEA LEGALĂ DE INFRACŢIUNE

Noţiuni

Există unitate legală de infracţiune atunci când două sau mai multe acţiuni
ori inacţiuni sau două ori mai multe urmări socialmente periculoase, care ar

3
putea constitui, fiecare în parte, elementul material ori rezultatul unei infracţiuni
distincte sau reunite, prin voinţa legiuitorului, în conţinutul unei singure
infracţiuni, care dobândeşte astfel un caracter complex.

Tipuri ale unităţii legale de infracţiune

Infracţiunea continuată art. 35 alin 1 C. pen. :

- infracţiunea este continuată când persoana săvârşeşte la diferite
intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care
prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
- condiţii : - unitatea de rezoluţie infracţională
- unitatea de persoană
- pluralitatea de acte să fie săvârşite la diferite intervale de timp
- unitatea de conţinut a infracţiunii
Atenție la Decizia CCR 368/2017 privind condiția unității de subiect pasiv.
- momentul consumării infracţiunii continuate coincide cu momentul în
care toate condiţiile cerute în cazul acestui tip de infracţiune sunt întrunite.
- infracţiunea continuată se consideră săvârşită pe teritoriul României ori
de câte ori toate acţiunile sau inacţiunile din componenţa sa şi rezultatele
acestora au avut loc pe teritoriul ţării noastre.
- infracţiuni care nu pot fi săvârşite în fomr continuată sunt : omorul,
determinarea sau înlesnirea sinuciderii, nedenunţarea unor infracţiuni.
- în cazul infracţiunii continuate se aplică pedeapsa prevăzută de lege
pentru infracţiunea săvârşită la care se poate adăuga un spor potrivit art. 36 alin
1 C. pen C.pen, privitoare la stabilirea pedepsei în cazul concursului de
infracţiuni.

Infracţiunea complexă :

- infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră ca element sau ca

circumstanţă agravantă, o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o
faptă prevăzută de legea penală (ex. Infracțiunea de tâlhărie prev de art. 233 alin.
1 C. pen., sau omorul calificat în varianta normativă de la art. 189 alin. 1 lit. f C.
pen.).
- forme : - infracţiunea complexă forma tip sau de bază
- infracţiunea complexă forma calificată sau agravată
- obiectul juridic : este format din două valori şi relaţii sociale de natură
diferită sau chiar de aceeaşi natură.
- subiecţii infracţiunii complexe : este susceptibilă, în principiu, de a fi
comisă de o persoană sau în participaţie penală în oricare din formele sale
(coautorat, instigare, complicitate)

4
 Infracţiunea progresivă :
- este infracţiunea a cărei latură obiectivă, după ce a atins momentul
consumativ corespunzător unei anumite infracţiuni, se amplifică prin producerea
de noi urmări vătămătoare, corespunzătoare unei infracţiuni mai grave.
- este o formă de unitate infracţională în care conţinutul obiectiv se
amplifică sub aspectul rezultatului, în aşa mod încât trecerea de la conţinutul
iniţial al infracţiunii la conţinutul amplificat al acesteia atrage o schimbare a
încadrării juridice, fie într-o infracţiune mai gravă, fie într-o variantă agravată a
aceleiaşi infracţiuni.

Infracţiunea de obicei :
- este infracţiunea ce se săvârşeşte prin repetarea faptei incriminate de un număr
suficient de mare pentru ca, prin această repetare, să rezulte că făptuitorul
desfăşoară activitatea infracţională respectivă de obicei, din obişnuinţă sau ca
îndeletnicire (spre ex. Art. 351 C. pen).
- termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă de la data
săvârşirii ultimului act material component al acţiunii incriminate.

Secţiunea III : PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI

1. NOŢIUNEA DE PLURALITATE DE INFRACŢIUNI

Este situaţia în care aceeaşi persoană a săvârşit două sau mai multe infracţiuni
înainte de a fi fost condamnată definitiv pentru vreuna din ele sau a săvârşit o
nouă infracţiune după ce a fost condamnată definitiv pentru o alta comisă
anterior.
Pluralitatea de infracţiuni pentru a fi relevantă din punct de vedere juridic
este necesar ca între cele două sau mai multe infracţiuni care o formează să
existe o legătură personală, să fie săvârşite de aceeaşi persoana.

2. FORMELE PLURALITĂŢII DE INFRACŢIUNI

Formele pluralităţii de infracţiuni sunt: concursul de infracţiuni, recidiva

si pluralitatea de intermediară.

A. Concursul de infracţiuni

Concursul de infracţiuni este o formă a pluralităţii de infracţiuni şi constă

în existenţa a două sau mai multe infracţiuni, săvârşite de aceeaşi persoană, mai
înainte de a fi intervenit o condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele şi dacă
acestea sunt susceptibile de a fi supuse judecăţii.

5
 Condiţii : - săvârşirea a două sau mai multe infracţiuni;
- infracţiunile să fie săvârşite de aceeaşi persoană;
- infracţiunile să fie comise înainte de a interveni o condamnare
definitivă pentru vreuna dintre ele;
- infracţiunea săvârşită sau cel puţin două dintre ele să fie supuse
judecării.

Formele concursului de infracţiuni :

- concursul real de infracţiuni (art. 38 alin. 1 C. pen.): există atunci când două
sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană înainte de a fi
condamnată pentru vreuna dintre ele, chiar dacă una dintre infracţiuni a fost
comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altor infracţiuni.
- concursul formal (ideal) de infracşiuni (art. 38 alin 2 C. pen.): există ori de
câte ori prin acţiunea sau inacţiunea săvârşită de o persoană, datorită
împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs, se găsesc
realizate elementele constitutive a două sau mai multe infracţiuni.

Pedeapsa în cazul concursului de infracţiuni : s-au consacrat trei sisteme,

şi anume :
Sistemul cumului aritmetic- presupune ca instanţa să stabilească o
pedeapsă determinată pentru fiecare infracţiune concurentă în parte apoi
totalizarea pedepselor stabilite şi obligarea condamnatului la executarea acestora
astfel cumulate.
Sistemul absorbţiei- constă în stabilirea de către instanţă a pedepsei
pentru fiecare infracţiune concurentă şi obligarea condamnatului la executarea
pedepsei cea mai grea care astfel absoarbe în ea toate celelalte pedepse.
Sistemul cumului juridic- conform art. 39 C. pen. -constă în stabilirea
pedepsei pentru fiecare dintre infracţiunile concurente și în aplicarea celei mai
grele dintre acestea, care poate fi sporită în anumite limite, asigurându-se astfel
o pedeapsă corespunzătoare întregii pluralităţi de infracţiuni săvârşite de
condamnat.
Pedeapsa complementară şi măsurile de siguranţă în caz de concurs de
infracţiuni: dacă pentru una dintre infracţiunile concurente s-a stabilit o
pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa închisorii.
Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente: instanţa competentă
să efectueze contopirea pedepselor defintitive aplicate prin hotărâri ale unor
instanţe diferite este intanţa de executare a ultimei hotărâri sau atunci când cel
condamnat se află în stare de deţinere, instanţa corespunzătoare în grad în a cărei
rază teritorială se află locul de deţinere.

6
B. Recidiva

Este o formă a pluralităţii de infracţiuni care există când după o

condamnare definitivă la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa
închisorii mai mare de un an, neexecutate sau în cazul în care condamnarea
vizează pedeapsa închisorii chiar după executarea acesteia, condamnatul
săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, pentru care legea prevede
pedeapsa închisorii de un an sau mai mare .

Termenii recidivei: primul termen este format întotdeauna dintr-o

condamnare definitivă, fie la pedeapsa detenţiunii pe viaţă fie la pedeapsa
închisorii de o anumită durată, iar al doilea termen este format din săvârşirea din
nou a unei infracţiuni intenţionate de o anumită gravitate.

Condiţii : - existenţa unei condamnări definitive la pedeapsa detenţiunii pe

viaţă ori la pedeapsa închisorii mai mare de un an, pronunţată sau pronunţate
pentru infracţiuni intenţionate care formează primul său termen.
- săvârşirea unei noi infracţiuni intenționate sau praeterintenționate,
pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel puțin un an.
- atât condamnarea anterioară cât şi noua infracţiune să privească
acelaşi făptuitor.

Modalităţile recidivei :
- recidiva după condamnare sau recidiva post-condamnatorie
prevăzută de art. 43 alin. 1 C. pen;
- recidiva după executare sau recidiva post-executorie prevăzută de
art. 43 alin. 5 C. pen.
- recidiva generală sau special în funcție de tipul de infracțiuni
săvârșite;
- recidiva mare post condamnatorie sau post executorie şi mica
recidivă (toate erau reglemenate de vechiul cod penal) ;
- recidiva cu efect unic şi recidiva cu efecte progresive;
- recidiva teritorială şi internaţională.

Recidiva post-condamnatorie (după condamnare): există atunci când după

rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa detenţiunii pe
viaţă ori la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cel condamnat săvârşeşte din
nou o infracţiune cu intenţie, înainte de începerea execitării pedepsei, în timpul
executării pedepsei sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege
pentru a doua infracţiune este detenţiunea pe viaţă ori închisoarea de un an sau
mai mare.

Condiţiile primului termen :

7
 - existenţa unei hotărâri definitive de condamnare a infractorului la
pedeapsa închisorii mai mare de un an;
- forma de vinovăţie – intenție;
- hotărârea de condamnare, care nu trebuie să fie dintre acelea care,
potrivit legii exclud starea de recidivă potr. Art. 42 C. pen. :
- condamnările pentru infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii;
- condamnările pentru infracţiuni ulterior amnistiate;
- condamnările pentru fapte ulterior dezincriminate.

Condiţiile celui de-al doilea termen :

- infractorul să săvârşească din nou o infracţiune cu intenţie;
- pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită din nou să
fie detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de un an sau mai mare;
- infracţiunea respectivă trebuie săvârşită înainte de executarea
pedepsei anterioare, în timpul executării acesteia sau în stare de
evadare.

Recidiva post-executorie: există atunci când după executarea unei pedepse

cu închisoarea mai mare de un an, după graţierea totală sau a restului de
pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării unei
asemenea pedepse sau a pedepsei detenţiunii pe viaţă, cel condamnat săvârşeşte
din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii
pe viaţă ori a închisorii de un an sau mai mare.

Condiţii :
- pedeapsa detenţiunii pe viaţă să fie considerată executată;
- infracţiunea pentru care s-a executat pedeapsa să fie intenţionată;
- hotărârea de condamnare să nu fie dintre cele prevăzute de art. 42
alin.1 C.pen ori pentru aceasta să fi intervenit reabilitarea sau să nu
se fi împlinit termenul de reabilitare.
- Săvârşirea infracţiunii să aibă loc după data terminării executării
pedepsei, după data publicării actului normativ de graţiere totală
sau a restului de pedeapsă.

Pedeapsa în caz de recidivă :

Pedeapsa pentru recidiva post-condamnatorie art. 43 alin 1-4 C.pen.
Pedeapsa pentru recidiva post-executorie –art. 43 alin. 5 C. pen.

TITLUL V. RECIDIVA ÎN UNELE STATE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE

Aspecte generale

8
 Fiind o instituție de bază a dreptului penal, recidiva se regăsește în majoritatea
legislațiilor penale. Aceasta este încadrată ca fiind o cauză de agravare a pedepsei și este
prevăzută în condițiile de încadrare a unor măsuri speciale de protecție sau corecție socială.
Aplicarea recidivei și formele acesteie diferă de la legislație la legislație, fiecare stat
având libertatea de a-și alege modul cel mai bun de reeducare al infractorilor cu înclinații ce
nu au putut fi corectate prin pedeapsa aplicată pentru primul delict.

1. Recidiva în sistemul de drept din Franța

În codul penal francez, infracțiunile sunt clasificate în funcție de gravitatea lor în

crime, delicte și contravenții.Pedepsele corecţionale de care sunt pasibile
persoanele fizice sunt: închisoarea, constrângerea penală, amenda, ziua-
amendă, stagiul de civism și munca în folosul comunităţii. „Constrângerea penală
impune autorului obligaţia de a se supune, sub supravegherea judecătorului
responsabil cu executarea pedepselor, pentru o perioadă cuprinsă între 6 luni şi
5 ani, fixată de instanţă, unor măsuri de control şi asistenţă, precum şi unor
obligaţii şi interdicţii speciale destinate prevenirii recidivei, favorizându-i-se
integrarea sau reintegrarea în societate. Pedeapsa cu munca în folosul
comunităţii nu poate fi pronunţată împotriva infractorului care o refuză sau care
nu este prezent la audiere”. 1
Recidiva este concepută ca o cauză de agravare generală în materie de crime și
delicte și special în materie corecțională și contravențională. De asemenea, legiuitorul a
asimilat anumite delicte, din punct de vedere al recidivei, cum sunt furtul, escrocheria, abuzul
de încredere și șantajul, conform art. 132-16 din Codul penal francez.
Pedeapsa aplicată în caz de recidivă poate fi în general dublul maximului prevăzut de
lege. Există reglementată expres recidiva atât pentru persoanele fizice cât și pentru cele
juridice, având categorii diferite de pedeapsă.
În ceea ce privește structura recidivei, regăsim: o primă condamnare definitivă
pronunțată de o instanță franceză, o a doua infracțiune ce trebuie săvârșită dupa rămânerea
definitivă a primei condamnări și de corespondența dintre cei doi termeni care „trebuie să
existe atât din punctul de vedere al naturii infracționale cât și din punctul de vedere al
termenului scurs după prima condamnare, care variază în funcție de formele recidivei
cunoscute”2, aceste termene fiind din ce în ce mai scurte cu cât infracțiunile sunt mai puțin
grave.
În materie contravențională, există recidivă dacă o persoană, după condamnarea
pentru o contravenție din a 5-a clasă, săvârșește într-un termen de un an după executare
sau prescripție, aceeași contravenție.

2. Recidiva în sistemul de drept din Germania

Codul penal german este împărțit, precum cel român, în partea generală și partea
specială. Trebuie menționat faptul că fapta se consideră săvârşită la momentul la care a
acţionat făptuitorul sau participantul sau, în cazul omisiunii, ar fi trebuit să acţioneze. Nu este
relevant momentul la care se produce rezultatul.3
O altă diferență față de Codul penal din România o reprezintă împărțirea infracțiunilor
în delicte, unde făptuitorul poate fi condamnat la pedeapsa închisorii mai mică de un an sau
la plata unei amenzi și infracțiuni, a căror pedeapsă pasibilă este de inchisoare de minim un
an sau mai mult. Tentativa se pedepsește întotdeauna în cazul infracțiunilor, iar în cazul
delictelor doar când acest lucru este expres prevăzut de lege.
Recidiva este generală, fiind folosită doar în cazul infracțiunilor intenționate, chiar de
naturi diferite. Recidiva se aplică cu privire la cei condamnați la o pedeapsă de cel puțin 3
1
coord. Tudorel Toader., Codex penal, Ed. C.H.Beck, București, 2018, Vol II.
2
Gheorghiță Mateuț, Recidiva în teoria și practica dreptului penal, Lumina Lex, Cluj, 1997, p.21.
3
coord. Tudorel Toader., Codex penal, Ed. C.H.Beck, București, 2018, Vol II.

9
luni închisoare și care săvârșesc o infracțiune intenționată pedepsită de lege cu o pedeapsă
privativă de libertate. Minimul acestei pedepse nu poate fi mai mic de 6 luni. Termenul
recidivei în cazul infracțiunilor este de 5 ani.
În Codul penal german regăsim și măsura de siguranță a internării pentru anumiți
recidiviști , conform art.66a. Instanța poate pronunța această masură dacă infractorul a fost
condamnat la o pedeapsă de minim 2 ani, dar a mai fost deja condamnat pentru același tip
de infracțiune de două ori la cel puțin un an de închisoare. Odată cu executarea pedepsei
infractorul începe să execute internarea, în timpul cât durează aceasta și cel mult 10 ani de
la executarea acesteia, însă fiind ilegală a fi disproporțională cu gravitatea faptei. Măsura
internării se execută într-o secțiune specială și separată a unui penitenciar.

3. Recidiva în sistemul de drept din Marea Britanie

În ceea ce privește dreptul englez, când o persoana săvârșește o infracțiune

pedepsită cu cel puțin doi ani închisoare și se află în stare de recidivă, judecătorul, dacă
consideră necesar, în baza analizei conduitei anterioare a infractorului și a posibilității
acestuia de a comite noi infracțiuni, poate dispune condamnarea, aplicând o pedeapsă mai
mare decât s-ar aplica în mod normal. Această posibilitate poartă denumirea de „ Extended-
Term Sentencing”. Durata maximă cu care poate fi mărită pedeapsa este de 10 ani în cazul
infracțiunilor ce sunt pedepsite de lege cu pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare și de 5
ani pentru infracțiunile pedepsite de lege cu pedeapsa închisorii mai mică de 5 ani.
Prin „Criminal Justice Act”, elaborat în 1967 cu modificările ulterioare, s-au eliminat
măsurile speciale privitoare la recidiviști precum „preventive detention” și „coreective
training”. „ În anul 1973, Guvernul englez a creat cu titlu experimental drept măsuri de
reinserție socială- day training centers-prin care întelegeau să le furnizeze delicvenților
multirecidiviști o reeducare intensivă pe o perioadă de cel mult 60 de zile, condamnații fiind
supuși unui regim probator cu obligația de a frecventa în fiecare zi astfel de centre unde
trebuie să lucreze.”4 Începând cu anul 1982 aceste măsuri au fost oficializate și centrele
poartă denumirea de „probation centers”.

4.Recidiva în sistemul de drept din Belgia

În sistemul de drept belgian, conform Codului penal, „legea stabileşte care sunt
cazurile în care sunt pedepsite tentativele de delict, precum şi care sunt pedepsele aplicabile
în aceste cazuri.”5
De regulă, agravarea pedepsei în cazul reținerii stării de recidivă este facultativă,
dacă infractorul comite după prima infracțiune, un delict, pedeapsa pentru acesrt delict poate
atinge dublul maximului prevăzut de lege.
În ceea ce privește recidivismul infracțiunilor, conform art. 54 Cod penal: „ Orice
persoană care, fiind condamnată la o pedeapsă penală, comite o faptă criminală pedepsită
cu o pedeapsă privativă de libertate de la cinci la zece ani, poate fi condamnată la o
pedepasă de la zece la cincisprezece ani.
Dacă pentru fapta criminală comisă legea prevede pedeapsa privativă de libertate de
la zece la cincisprezece ani, vinovatul poate fi condamnat la recluziune de la cincisprezece la
douăzeci de ani. El va fi condamnat la cel puţin şaptesprezece ani de recluziune, dacă
pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta criminală comisă este recluziunea de la
cincisprezece la douăzeci de ani.”
Un articol special este dedicat acelor condamnări pronunțate de instanțe ale unor
state membre ale Uniunii Europene, aceste condamnări producând aceleași efecte în cazul
recidivei precum cele naționale.
Judecătoriile şi tribunalele dispun măsura de punere la dispoziţia tribunalului de
aplicare a pedepselor pentru o perioadă de minimum cinci ani şi de cel mult cincisprezece
4
Gheorghiță Mateuț, Recidiva în teoria și practica dreptului penal, Lumina Lex, Cluj, 1997, p.20.
5
coord. Tudorel Toader., Codex penal, Ed. C.H.Beck, București, 2018, Vol I.

10
ani, care începe să curgă o dată cu termenul pedepsei principale a condamnărilor care
constată recidiva unei crime comisă după altă crimă, cu excepţia cazului în care pedeapsa
anterioară a fost pronunţată pentru o infracţiune politică gravă.6

5. Recidiva în sistemul de drept din Italia

În dreptul italian, pedepsele principale stabilite pentru infracţiuni sunt: detenţiunea pe

viaţă, închisoarea, respectiv amenda.Infracţiunile se împart în delicte şi contravenţii, conform
felului diferit de pedepse stabilite de codul penal. Conform art. 99: „Cel care, după ce a fost
condamnat pentru o infracţiune cu intenţie, comite alta, poate fi supus unui spor de până la o
treime din pedeapsa prevăzută de lege pentru noua infracţiune comisă cu intenţie.” Există
însă și posibilitatea majorării cu până la jumătate din pedeapsă în cazurile în care noua
infracțiune este de aceeși natură sau dacă noua infracțiune a fost săvârșită în termen de 5
ani de la prima infracțiune ori dacă noua infracțiune a fost săvârșită în timpul sau după
executarea pedepsei ori în stare de evadare.
Legiutorul a reglementat și multirecidiva, aceasta atrage sporirea pedepsei cu până la
două treimi, fără ca, în același timp, judecătorul să poată depăși suma pedepselor
pronunțate pentru infracțiunile precedente. Agravarea pedepselor indiferent de forma
acestora este facultativă. „Deosebit de formele clasice de recidivă, dreptul penal italian
cunoaște și noțiunile de obișnuință prezumată de lege, obișnuință considerată de judecător
profesionalitate în infracțiune și tendința spre delict, care sunt de natură să atragă în afară de
creșterea pedepsei stabilite pentru recidivă și aplicarea de măsuri de siguranță.”7

6. Recidiva în sistemul de drept din Spania

Pedepsele ce pot fi aplicate conform Codului penal, fie cu caracter principal, fie cu
caracter accesoriu, sunt privative de libertate, privative de alte drepturi şi amenda.Atunci
când autorul faptei infracţionale are mai mult de 18 ani şi mai puţin de 21 de ani, se vor
putea aplica dispoziţiile legii care reglementează responsabilitatea penală a minorilor în
cazurile şi respectând cerinţele pe care aceasta le prevede.
Codul penal al Regatului Spaniei conține norme specifice cu privire la recidiviști. În
art. 22 regăsim recidiva ca un element circumstanțial agravant. „Există recidivă atunci când,
în momentul înfăptuirii faptei infracţionale, cel vinovat a fost condamnat la executarea
pedepsei pentru un delict cuprins în acelaşi titlu al prezentului Cod, dacă natura infracţiunii
este aceeaşi.Nu vor fi considerate recidivă antecedentele penale anulate sau care ar trebui
să fie astfel.”8
Remarcăm faptul că nu orice succesivitate de infracțiuni atrage starea de recidivă, ci
doar a unor infracțiuni ce apără aceleași valori sociale. Condamnările pronunțate în
străinătate sunt relevante pentru existența stării de recidivă doar dacă Codul penal specifică
expres acest lucru în titlul unde se regăsește infracțiunea respectivă.

C. Pluralitatea intermediară art. 44 C. pen.

Există pluralitate intermediară în cazul în care după condamnarea

definitivă a infractorului pentru o infracţiune săvârşită anterior, acesta săvârşeşte
din nou o infracţiune, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul
6
coord. Tudorel Toader., Codex penal, Ed. C.H.Beck, București, 2018, Vol I.
7
Gheorghiță Mateuț, Recidiva în teoria și practica dreptului penal, Lumina Lex, Cluj, 1997, p.26.
8
coord. Tudorel Toader., Codex penal, Ed. C.H.Beck, București, 2018, Vol III.

11
executării acesteia sau în stare de evadare şi nu sunt îndeplinite condiţiile cerute
de lege pentru existenţa stării de recidivă.
Prin urmare, este vorba de o pluralitate de infracţiuni care nu constituie
concurs de infracţiuni întrucât infractorul a fost condamnat definitiv pentru o
infracţiune şi apoi înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării
acesteia sau în stare de evadare, săvârşeşte din nou o infracţiune, fără însă a fi
indeplinite condiţiile cerute de lege pentru existenţa recidivei (spre exemplu
noua infracțiune este săvârșită din culpă).
În cazul pluralităţii intermediare de infracţiune se aplică, în sancţionarea
făptuitorului, regulile de la concursul de infracţiuni.
Cazurile în care există pluralitate intermediară sunt numeroase şi presupun
existenţa unei condiţii pozitive sau existenţa unei condiţii negative care
împiedică realizarea recidivei post-condamnatorii.
Astfel, principala condiţie pozitivă de existenţă a recidivei post-
condamnatorii este ca primul termen să constea într-o condamnare mai mare un
an; per a contrario, dacă primul termen este o condamnare mai mică sau egală cu
un an de închisoare sau este amenda, atunci va exista pluralitate intermediară.
O condiţie negativă a recidivei post-condamnatorii este ca infracţiunea la
care se referă primul termen al recidivei să nu fie săvârşită din culpă sau în
timpul minorităţii; daca această condiţie nu este îndeplinită atunci nu va mai
exista recidivă ci pluralitate intermediară.

12