lucrurilor din jurul nostru – jumătate pământ, jumătate minune. E o limbă aprins de curioasă, pentru unii, că ne-nțelege și apa și ascuțișul de coasă al lunii, muntele și luminișul de la știubeu; vorbim atât de omenește că uneori Dumnezeu, sub umbra cuvintelor noastre, se odihnește. Vorbim ce suntem și suntem ce vorbim, sorbim din ulcică și vin și lumină, Cuvântul când ne cheamă la Cină. Substantivele noastre-s amare; nu au declinare nici de venit, nici de dus, ci numai orizontul de sus – taboric urcuș de Vinere Mare. N-avem tâlmaci în această prisacă și Vale a Plângerii; chiar îngerii, omeneasca vrând s-o deprindă, merg la gramatica noastră din ghindă, iar veacul din duhul pietrei ce nu se schimbă răspunde plevei ce-o vântură vântul Oamenii ăștia s-au născut din limbă, că înaintea lor, Întru-nceput, le-a fost Cuvântul. („Odă Limbii Române” Dumitru Ichim)
Taboric - Tabor n. munte în Palestina pe vârful căruia se făcu schimbarea la față a lui Isus. Tălmaci – traducător, tâlcuitor, comentator.