PROIECT DE ABSOLVIRE
Îndrumător Candidat
Iaşi-Promoţia 2021
ŞCOALA POSTLICEALĂ FEG
SPECIALIZAREA ASISTENT MEDICAL GENERALIST
ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI
CU MIOCARDITĂ
Iaşi-Promoţia 2021
CUPRINS
Motto
Argument
OBIECTIV I:Anatomia aparatului cardiovascular
I.1.Inima
I.2 Arborele vascular
I.3.Marea si mica circulaţie
I.4.Sistemul aortic
I.5.Sistemul venos
I.6.Sistemul limfatic
OBIECTIV II: MIOCARDITA
II.1.Definiţie
II.2.Anatomie patologică
II.3.Clasificarea miocarditei în funcţie de debut si evoluţie
II.4.Semne şi simptome
II.5.Diagnostic
II.6.Evoluţie şi prognostic
II.7.Tratament
OBIECTIV III: INVESTIGAŢII SPECIFICE
III.1.Recoltarea pentru analize de laborator
III.2.Puncţia venoasă
III.3.Recoltarea probelor de urină
III.4.Efectuarea EKG
III.5.Testul Holter
III.6.Coronografia
Concluzii
Bibliografie
ARGUMENT
I.1 INIMA
durează 0,8 s, atunci când inima bate într-un ritm de 75 bătăi / minut.
Diastola atrială-atriile se umplu valvele atrio-ventriculare închise
Fig.1
Arborele vascular este format din artere, vase prin care sagele circula dinspre inima spre
tesuturi si organe, capilare, vase cu calibru foarte mic, la nivelul carora se fac schimburile
intre sange si diferitele tesuturi, si vene, prin care sangele este readus la inima.
Fig.2
Circulatia mica
Circulatia mare
I.4.Sistemul aortic
Este format din artera aorta si din ramurile ei, care iriga toate tesuturile si
organele corpului omenesc.
Sistemul aortic incepe din ventriculul stang cu aorta ascendenta, din care
se desprind cele doua artere coronare. Dupa ce urca 5-6 cm, se curbeaza
si formeaza arcul aortic, care se continua cu aorta descendenta,
subimpartita in toracala si abdominala. Terminal, aorta abdominala se
bifurca in arterele iliace comune, stanga si dreapta.
Artera iliaca externa iese din bazin si ajunge pe fata anterioara a coapsei,
devenind artera femurala, care iriga coapsa. Se continua cu artera
poplitee, care se afla in fosa poplitee (fata posterioara a genunchiu-lui).
Ea se imparte in doua artere tibiale: 1. artera tibiala anterioara iriga fata
anterioara a gambei si laba piciorului si se termina prin artera dorsala a
piciorului, din care se desprind arterele digitale dorsale; 2. artera tibiala
posterioara iriga fata posterioara a gambei si, ajunsa in regiunea plantara,
se imparte in cele doua artere plantare, interna si externa, din care se
desprind arterele digitale plantare.
Artera iliaca interna are ramuri parietale pentru peretii bazinului si ramuri
viscerale pentru organele din bazin (vezica urinara, ultima portiune a
rectului) si organele genitale — uter, vagin, vulva, prostata, penis.
I.5.Sistemul venos
Vena cava superioara. Strange sangele venos de la creier, cap, gat, prin
venele jugulare interne, de la membrele superioare, prin venele
subclaviculare, si de la torace (spatiile intercostale, esofag, bronhii,
pericard si diafragm), prin sistemul azygos.
De fiecare parte, prin unirea venei jugulare interne cu vena
subclaviculara, iau nastere venele brahiocefalice stanga si dreapta, iar
prin fuzionarea acestora se formeaza vena cava superioara.
Vena iliaca externa continua vena femurala care strange sangele venos de
la nivelul membrului inferior. Ca si la membrul superior, se disting vene
superficiale si vene profunde (cu aceleasi caracteristici).
0 vena aparte a marii circulatii este vena porta, care transporta spre ficat
sange incarcat cu substante nutritive rezultate in urma absorbtiei
intestinale. Ea se formeaza din unirea a trei vene: mezenterica superioara,
mezenterica inferioara si splenica.
Fiziologia aparatului cardio-vascular
Circulatia arteriala
Arterele sunt vase prin care sangele iese din inima si au urmatoarele
proprietati functionale:
Fig.4
II.1.DEFINIŢIE:
Miocardita este o inflamaţie a muschiului inimii(miocardului). Evoluţia
miocarditei depinde de cauza care a produs-o. Cazurile severe pot duce
chiar la deces, în cele din urmă daca este tratată la timp, pacientul se
vindecă şi recuperarea este completă.
Un bun predictor al bolilor cardiovasculare este istoricul de familie. Dacă
în antecedentele familiale tatăl sau un frate a suferit un infarct înainte de
vârsta de 55 de ani, sau dacă mama sau o soră a suferit un infarct înainte
de vârsta de 65 de ani, atunci pacientul are un risc crescut de a dezvolta o
boală cardiovasculară (Hajar, 2017). Şansele de a dezvolta boli
cardiovasculare sunt de peste 50% la persoanele care au rude de gradul I
care au suferit un atac cerebral sau infarct în tinerețe. De asemenea sunt
menționate studii care susțin că există o componentă genetică în
transmiterea HTA și a dislipidemiilor, care sunt direct implicate în
producerea bolilor cardiovasculare. Se consideră că diabetul de tip II are
o componentă genetică, de aceea pacientul cu un părinte cu istoric de
diabet va fi considerat un pacient cu risc de a dezvolta diabet, iar diabetul
fiind un factor de risc cardiovascular, acel pacient va fi considerat un
pacient cu risc cardiovascular.
-frecvente macrofage
-cu aspect granulomatos :limfocite,celule gigant multinucleare,
-în funcţie de stadiul bolii fibrele miocardice pot fi afectate mai mult sau mai puţin
Acestea sunt:
Tratamentul non-farmacologic
-Regim ( cu limitarea efortului fizic,în funcţie de starea pacientului,dar nu mai puţin de
2 saptămîni
-Dietă hiposodată
-informarea aparţinătorului despre metodele de tratament şi igienă.
Tratament medicamentos
-Diuretice
-β blocante
-anticoagulante
-antiaritmice
Terapie cu oxigen( suplimentarea cu oxigen continuu)
Transplantul de cord este ultima opţiune terapeutică
Ideea de a înlocui un organ bolnav cu unul sănătos a venit încă din Antichitate.
Primul transplant
de inimă la om a fost făcut în anul 1967, în Africa de Sud, de către chirurgul Christiaan
Barnard, pacientul supraviețuind doar 18 zile după procedură. De atunci, sunt efectuate anual
aproximativ 4000 de proceduri. În România, primul transplant de inimă a avut loc în anul
1999.
Procedura de transplant de cord implică trei intervenții.
Prima o reprezintă obținerea inimii de la un donator. Acesta este de obicei o persoană care
a suferit un traumatism cranian sever ce induce așa-numita moarte cerebrală. Celelalte organe
ale victimei, inclusiv inima, încă lucrează sub medicație și măsuri de suport vital. O echipă
specializată va preleva inima de la donator, aceasta fiind ținută în condiții speciale timp de
maximum 6 ore, până va fi implantată primitorului.
Inima donatorului este injectată cu clorură de potasiu-KCl-oprește bătăile inimii înainte ca
inima sa fie eliminata din corpul donatorului și pusa în gheață. Gheață poate păstra inima
pacientului ca soluție în cazul complicațiilor sau a unor efecte secundare până la șase ore, în
funcție de conservare și starea de pornire. Inima este eliminată prin secționarea valvelor mari
și o parte din atriul stâng. Venele pulmonare nu sunt secționate, ci mai degrabă o porțiune
circulară din atriul stang care conține venele pulmonare și este lăsat la loc. Inima donatorului
este tăiată pentru a se potrivi pe pacient atriul stang, iar restul vaselor mari se sudeaza la loc.
Inima nouă este pornită, apoi pacientul este deconectat de la by-pass și cavitatea toracică este
închisă.
Procedura de heterotopic
În cadrul procedurii de heterotopice, inima pacientului propriu nu este eliminată. Inima nouă,
este poziționată astfel încât camerele și vasele de sânge ale ambelor inimi pot fi conectate
pentru a forma ceea ce este de fapt o "inimă dublă". Procedura poate inițial da inimii
pacientului o șansă de recuperare, și dacă inima donatorului nu reușește (de exemplu, prin
respingere), acesta poate fi scoasă mai târziu, lăsând inima inițială a pacientului. Procedurile
heterotopice sunt utilizate numai în cazurile în care inima donator nu este suficient de
puternică pentru a funcționa de una singură (fie pentru că organismul pacientului este
considerabil mai mare decât cel al donatorului, inima donatorului este în sine slaba, sau
pacientul suferă de hipertensiune arterială pulmonară).
Fig.6.
Perioada post-operatorie
Pacientul este dus după operație la terapie intensivă pentru a se recupera. Când el se trezește,
se trece la o unitate de recuperare specială pentru reabilitare. Durata de spitalizare, de
îngrijire post-transplant depinde de starea generala de sănătate a pacientului, cât de bine
funcționează inima, și capacitatea pacientului de a avea grijă de inima nouă. Medicii de
obicei preferă ca pacienții să părăseasca spitalul la 1 - 2 săptămani dupa operație, din cauza
riscului de infecție și pentru evitarea unor complicații. După externare pacientul urmeaza sa
revina periodic pentru control si reabilitare. Pacientul, de asemenea, s-ar putea sa aiba nevoie
de sprijin emotional. Frecvența vizitelor la spital scade in masura ce pacientul se adapteaza la
transplant. Pacientul rămâne pe medicamente imunosupresoare, pentru a evita posibilitatea de
respingere. Deoarece nervul vag este tăiat în timpul funcționării, noua inima bate de la
aproximativ 100 de batai pe minut, cu excepția cazului în care regenerarea nervilor se
produce. Pacientul este monitorizat în mod regulat pentru a detecta o eventuala respingere.
Aceasta poate fi efectuată prin intermediul biopsiilor frecvente sau a unui cunoscut sub
numele de Testarea Exprimarea moleculară AlloMap. De obicei, biopsia se face imediat post-
transplant și apoi AlloMap se înlocuiește o dată ce pacientul este stabil. Trecerea de la biopsie
la AlloMap poate avea loc dupa 55 de zile de la transplant.
Complicatii post-operatorii includ infectii, sepsis, respingerea de organe, precum și efectele
secundare ale medicamentelor imunosupresoare. Deoarece inima transplantata provine de la
un alt organism, sistemul imunitar al destinatarului de obicei, încearcă să-l respingă.
Medicamente imunosupresoare au rolul de a reduce acest risc, dar poate provoca efecte
secundare nedorite, cum ar fi riscul crescut de infecții sau de efecte nefrotoxice.
Prognosticul pentru pacientii cu transplant de cord în urma procedurii a crescut în
ultimii 20 de ani, din 5 iunie 2009, ratele de supravietuire au fost: 1 an: 88,0%
(bărbați), 86,2% (femei) 3 ani: 79,3% (bărbați), 77,2% (femei) 5 ani: 73,1% (bărbați),
69,0% (femei
II.4.SEMNELE SI SIMPTOMELE
Hipersensibilitate la medicamente
Medicamente provocatoare de miocardite prin hipersensibilitate la medicamente
Antibiotice:Amfotericina
B,Ampicilina,Cloramfinicol,Penicilină,Tetracilină,Streptomicina
o Sulfonamide:Sulfadiazina,Sulfisoxazol,
Anti TBC: Izoniazida,Para-aminosalicilat
Antiinflamatori:Indometacin,Oxyfenobuzadonă,Fenilbutazona
Diuretice: Acetazolamida,Clorthalidona,Hidroclorothiazida,Spironolactona
Alte medicamete: Amitriptilina,metilldopa
-prin iradire,hipotermii
-alte: maladii sistemice
II.5.Diagnostic
Diagnosticul nu este unul tocmai usor de pus, simptomele sunt înşelătoare deoarece nu sunt
cele specifice acestei boli, pentru stabilirea dignosticului sunt necesare o serie de investigaţii.
EXAMENE DE LABORATOR ŞI PARACLINICE
-semne de inflamaţie acută: VSH
-fibrogen
-PCR crescute
-determinările virale crescute pot arăta o infecţie virală recentă, dar nu certifică
etiologia virală a miocarditei
-creşterea enzimelor serice de origine miocardică: CK-MB,AST.
Examenul radiologic are un aspect normal sau poate releva un cord mărit cu pulsaţii
reduse şi stagnarea sîngelui în plămîni acest fenomen are loc deoarece cordul devine
incapabil să mai pompeze tot sîngele, excesul de sînge întorcîndu-se în plămîni).
Fig.7.
Electrocardiograma:
-poate fi normală sau poate pezenta modificări difuze,nespecifice
-modificările sunt de obicei evolutive în timp
-pot apare: diverse aritmii sau diverse tulburari de conducere recent instalate(blocurile
atrio-ventriculare care sunt de obicei tranzitorii şi se vindecă fără sechele, dar uneori se
asociază cu moarte subită.
Fig.8.
Ecocardiografia :
-este nespecifică, dar un examen normal exclude miocardita difuză
-în cazurile severe poate apare o dilatare cardiacă sau cheaguri de sînge în interiorul
cordului.
Rezonanţa magnetică nucleară: poate identifica focarele de inflamaţie activă
Teste imunologice:
-importante mai ales în miocardita virală-se dozează anticorpii dezvoltaţi
-mai pot arăta anticorpi antifibre miocardice, celule lupice(în cazul lupusului
eritematos sistemic
Fig.8.
Scintigrafia miocardică
Se administrează radioizotop(galiu), care se fixează în zonele din miocard inflamate şi
apoi prin scanarea organismului, secţiune cu secţiune, se construieşte o hartă pe care se
urmăresc zonele care au fixat radioizotopul.
Biopsie
-se examinează un fragment din muschiul inimii
-este singura procedură pentru confirmarea diagnosticului.
Fig.9.
II.6.Evoluţie şi prognostic
Evoluţia este spre autolimitare în 95% dintre miocardite (dispare de la sine )
vindecare in 1-2 saptămîni.
Simptomele dispar în 1-2 săptămîni, însă leziunile la nivelul miocardului pot
persista cîteva luni.
Modificările pe elctrocadiogramă pot persista şi ele cîteva săptămîni.Bolnavul este declarat
vindecat dacă la 6 luni investigaţiile paraclinice sunt normale .
La 5% dintre bolnavi, evoluţia se poate complica prin:
-moarte subită-prin aritmii maligne (dereglări grave ale ritmului normal al inimii).
Acestă evoluţie este posibilă în special în miocarditele bacteriene şi toxice.
-dezvoltarea unei insuficienţe cardiace acute severe:inima nu mai poate împinge sînge
în tot corpul
-dezvoltarea unei cardiomiopatii dilatative postmiocardice : muschiul cardiac este
slăbit, cavităţile inimii se dilată şi nu se mai pot contracta pentru a trimite sînge în
organism.
Boala apare la 1-3 ani de la episodul miocardic, dupa o aparentă vindecare.
Prezenţa hipertensiunii pulmonare secundare este un element de pronostic negativ, pentru
fiecare crestere cu 5 mmHG a acestei valori mortalitatea se dublează
Valoare predictivă pentru evoluţia nefavorabilă o mai au şi:sincopa, blocurile de ramură şi
fracţia de ejecţie <40%(parametru care măsoară funcţia de pompă a inimii).
2.7.TRATAMENT
Tratamentul are mai multe componente
Tratamentul etiologic
-vizează boala care a declanşat miocardita, cînd aceasta este cunoscută
Tratamentul patogenic
-antiinflamatoarele nesteroidiene (aspirina, ibubrofen), deşi se folosesc încă pe scară
largă studiile arată ca nu sunt eficiente în acest caz, ci chiar pot agrava boala(pot
accentua procesul miocardic şi cresc mortalitatea ). Alţi autori susţin că totuşi în faye
tardive antiinfamatoarele nu au efecte adverse
OBIECTIV III
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN INVESTIGĂRILE SPECIFICE
III.1. RECOLTAREA PENTRU ANALIZE DE LABORATOR
Sângele realizează aportul la nivelul celular de substanțe energetice şi plastice (glucoză,
aminoacizi, acizi graşi etc.), săruri minerale, apă şi oxigen. Totodată sângele transportă și
produsele rezultate din metabolizarea celulară – uree, acid uric, amoniac, CO2 etc.
Scop
confirmă sau infirmă diagnosticul clinic
vin în completarea simptomatologiei, ajutând la stabilirea unui diagnostic
reflectă evoluția bolii
arată eficacitatea tratamentului sau răspunsul organismului la tratament
confirmă vindecarea
confirmă prezența agenților patogeni la persoane purtătoare sau bolnave
tulburări de coagulare, hemostaza, status trombolitic
evaluează organismul pentru pregătirea preoperatorie
identifică tulburări metabolice sau endocrine
screeningul – diagnosticarea bolii în stadii în care poate fi curabilă.
Metode de recoltare
Puncţie capilară – puncția pulpei degetului, puncția lobului urechii, puncția halucelui
sau a călcâiului la copil.
Puncţie venoasă – frecvent venele de la plica cotului (cefalică sau bazilică) sau orice
venă accesibilă.
Puncţie arterială – artera femurală, humerală, radială, cubitală, carotidă (puncția
arterială este de competența medicului);
alte metode pentru făt şi nou născut din cordonul ombilical sau din scalp. –
de competența medicului;
Examene din sânge
Examene hematologice:
Hemoleucogramă cu formulă leucocitară.
Hemoglobină (Hb).
Hematocrit (Ht).
Timp de sângerare (TS).
Timp de coagulare (TC).
Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH).
Timp Quick (TQ sau indice de protrombină).
Grup sanguin pentru determinarea grupelor de sânge.
Examene biochimice:
Glicemie
Uree
Fibrinogen
Creatinină
Acid uric
Ionograma
Colesterol
Trigliceride
Probe hepatice
Bilirubina
Fosfataza alcalină
Transaminaze
Rezervă alcalină
Examen bacteriologic:
Hemocultura – pentru descoperirea bacteriilor din sânge când se suspectează o
septicemie sau o bacteriemie.
Examen parazitologic:
se colectează sânge venos pentru ascarizi, echinococus, entamoeba histolitica,
strangyloides stercocalis, toxocara, toxoplasma, trichinella – în eprubete cu capac
roşu ;
malarie – picatura groasa– în eprubete cu capac albastru;
Examen serologic:
Reacţia Weill-Felix – tifos exantematic.
Reacţia de precipitare sau floculare – Citochol. Meinike.
Reacţia de microfloculare (VDRL) – sifilis.
Reacţia Bordet-Wassermann (BW) – sifilis.
Reacţia de hemaglutinare.
Reacţia de fixarea a complementului.
Reacţia Valer-Rose –poliartrită reumatoidă.
Reacţia Vidal – febra tifoidă, febra paratifoidă;
ASLO – diagnosticul RAA, scarlatină.
Recoltarea sângelui pentru examene hematologice
Se face dimineaţa pe nemâncate.
Hemoleucogramă:
Puncţie venoasă 2 ml sânge pe EDTA sau heparină.
Puncţie capilară – pulpa degetului. Aspirarea sângelui în pipete Potain.
Hematocrit – 2 ml sânge venos recoltat pe heparină sau EDTA.
VSH – 1,6 ml sânge venos pe 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%.
Recoltarea sângelui pentru examene biochimice
Se face dimineaţa pe nemâncate.
Se recoltează prin puncţie venoasă, iar sângele se utilizează în totalitate sau numai
plasma.
Se recoltează 2-5 ml sânge fără anticoagulant pentru determinări de uree, acid uric,
creatinină, bilirubină, colesterol, lipide, teste de disproteinemie, electroforeză,
fosfataza alcalină, transaminaze, amilază, fosfor, calciu, sideremie (Fe seric), rezervă
alcalină, ionograma (Na, K, Ca, Cl).
III.2.Puncţia venoasă
Puncția venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac
de puncție.
Scop
Explorator: recoltarea sângelui pentru examene de laborator
Terapeutic: administrarea medicamentelor sub formă de injecție sau perfuzie
intravenoasă, transfuzii, sângerare în hipertensiune sau edem pulmonar acut.
Locuri de elecție pentru puncția venoasă
Venele de la plica cotului (bazilică şi cefalică).
Venele antebraţului.
Venele de pe faţa dorsală a mâinii.
Venele subclaviculare.
Venele femurale.
Venele maleolare interne.
Venele jugulare şi epicraniene la copil şi sugar.
Materiale necesare
Perna pentru sprijinirea brațului pacientului
Tampoane sterile
Alcool sanitar
Garou
Manuși sterile
Seringi în funcție de scop
Medicamente (dacă se administrează)
Tavița renală
Bandaj pentru locul puncției
Pregatirea pacientului
Se cere consimțământul pacientului
I se explica tehnica și necesitatea acesteia
Se asigură confort fizic și psihic
Se așază pacientul într-o poziție comodă, luând în calcul și posibilitatea lipotimiei.
Tehnica puncției venoase
Se așaza brațul pe pernă, în extensie
Se examinează calitatea și starea venelor
Se evită locurile cu răni, cicatrici, hematoame sau edeme.
Se palpează vena și se alege locul puncției
Asistenta își pune manuși sterile
Se aplică garoul la 7-8 cm deasupra locului de puncție
Se dezinfectează locul ales cu mișcări circulare de la locul puncției, în afară
Se recomanda ca pacientul sa strângă pumnul pentru ca venele să devina turgescente
Se fixează vena cu policele mâinii stângi la 4-5 cm sub locul puncției, exercitând o
ușoară compresiune în jos asupra țesuturilor vecine
Se ia seringa cu mâna dreaptă între police și restul degetelor
Se patrunde în vena cu acul menținând un unghi de aproximativ 30 de grade ,
învingandu-se o rezistență elastică a pielii, până când acul înaintează în gol cca 1-2 cm,
cu bizoul in sus și gradațiile seringii în sus
Se verifică pozitia acului în venă prin aspirare în seringa
Se continua tehnica în funcție de scopul urmărit
Se cere bolnavului să deschidă pumnul și se îndepartează garoul
Se retrage acul brusc și se aplică un tampon steril la locul puncției
Se menține tamponul cca 1-3 minute, fără a se îndoi brațul.
Accidente/ incidente
hematom, prin inflitrarea cu sânge în țesutul perivenos. Se retrage acul și se comprimă
locul 1-3 minute
perforarea venei. Se retrage acul.
amețeală, paloare, lipotimie – se întrerupe tehnica și se acordă ajutor sau se cheama
medicul.
De evitat !
Puncționarea venei din lateral
Puncționarea venei cu bizoul în jos
Atingerea produsului recoltat
Flectarea antebrațului pe brat
Modalități de recoltare
Urocultura este metoda prin care se permite, prin cultivarea și analiza probelor de
urină, identificarea agenților patogeni care produc infecții ale tractului urinar
(cistită, pielonefrită).
Scop urocultura
Pregătirea pacientului
Se explică tehnica și necesitatea efectuării acesteia
Se instruiește pacientul cum să își recolteze singur urina
Explicați pacientului să facă toaleta zonei genitale cu apă și săpun înainte de a recolta
urina
Explicați să urineze în recipient după ce a lăsat să curgă primul jet urinar. Recoltarea
pentru urocultură se face din urina de la jumătatea micțiunii.
Urina este sterilă, exceptând segmentul inferior al uretrei, învecinat meatului urinar,
care prezintă o floră microbiană saprofită. Aceasta flora saprofită contaminează în
momentul micțiunii porțiunea inițială a jetului urinar, de aceea recoltarea se face din
mijlocul micțiunii.
Accidente / incidente
Contaminarea urinei cu bacterii prezente în regiunea periuretrală din cauza lipsei de
dezinfectare a zonei. Se va relua procedura, explicând normele de igiena.
Netrimiterea în timp util a eșantionului la laborator poate altera rezultatele prin
multiplicarea germenilor la cald sau precipitarea la rece.
Observații
In cazul uroculturii pozitive este importantă identificarea agentului etiologic implicat
și a sensibilității acestuia la antibiotic (antibiograma).
Tipuri de electrocardiogramă
o electrocardiograma simplă;
o electrocardiograma de efort;
o monitorizarea Holter.
Electrocardiograma simplă
Pregătirea pacientului
o se informează pacientul ca înregistrarea nu comportă nici o gravitate si nu e
dureroasă;
o este rugat să colaboreze urmând intocmai recomandările asistentului medical;
o este asezat în decubit pe o canapea, bratele fiind lejer întinse pe lângă corp;
o membrele inferioare sunt întinse uşor depărtate, pentru ca electrozii să nu se
atingă între ei;
o legătura între pacient şi aparat se face prin cabluri de culori diferite.
Înregistrarea electrocardiogramei
o se fizează electrozii pentru înregistrare;
o pentru realizarea unui contact bun între tegument şi electrozi, aceştia se ung cu
un gel bun conducător de electricitate;
o montarea electrozilor se face astfel:
o la nivelul membrelor
roşu – mâna dreaptă
galben – mâna stângă
verde – picior stang
negru – picior drept
o in zona procedurală, fixarea se face astfel:
V1 – numit punct parasternal drept situat în spatiul IV intercostal, pe marginea dreaptă
a sternului;
V2 – punctul parasternal stâng , situal în spaţiul IV intercostal , pe marginea stângă a
sternului;
V3 – situat între punctele V2 şi V4;
V4 – situat în spaţiul V intercostal pe linia medio- claviculară stângă;
V5 – situat la intersecţia de la orizontala dusă din V4 şi linia axilară anterioară stângă;
V6 – situat la intersecţia dintre orizontala dusă din V4 şi linia axilară mijlocie stângă.
Pe electrocardiogramă se notează:
o numele şi prenumele pacientului;
o vârsta, înălţimea, greutatea;
o medicaţia folosită (care influenţează înregistrarea);
o data şi ora înregistrării;
o semnătura celui care e înregistrat;
Interpretarea electrocardiogramei este de competenţa medicului.
Indicaţii :
o angină pectorală;
o suspiciune de infarct sau pericardită;
o aritmii;
o evaluare in cadrul testului de efort;
o monitorizarea evolutiei si a unor tratamente.
III.5Testul Holter este înregistrarea activității cardiace timp de 24 de ore; EKG de efort
este înregistrarea activității electrice a inimii în timpul efortului (covor rulant, bicicletă
ergometrică).
Fig.11.
Comprese sterile
Ace sterile
Seringi sterile
Cateter steril
Pregatirea mediului
Examenul se realizeaza intr-o sala de radiologie adaptata cu:
Masa mobila pe care se intinde pacientul si care se poate glisa sub aparat
o Trebuie sa apese puternic cu mana la locul interventiei pentru a preveni formarea unui
hematom
o Asteptarea dureaza 5-15 minute sau mai mult daca s-a administrat un medicament care sa
fluidifice sangele.
o Daca tuseste sau stranuta trebuie sa apese cu mana pansamentul din zona inghinala
o Daca la locul punctiei totul este in regula si pansamentul este scos, pacientul se poate
ridica si poate fi externat
IV.1.INTERNAREA BOLNAVULUI
Linistea este primordiala si asigura confortul pacientului,in acest scop, se vor inlatura toti
excitantii auditivi, vizuali, olfactivi sau gustativi cu efecte negative asupra sistemului nervos.
Se evita caderea obiectelor metalice, scartaitul usilor, personalul medical va purta papuci cu
talpa moale, silentiosi.
Schimbarea lenjeriei de pat are ca scop asigurarea conditiilor igienice si de confort ale
pacientului. Schimbarea lenjeriei de pat se face de obicei dimineta , inainte de curatirea
salonului, dar dupa masurarea functiilor vitale si efectuarea toaletei. Daca insa in cursul zilei se
murdareste, schimbarea ei trebuie facuta imediat, indiferent de orar si la nevoie de mai multe
ori pe zi.
Materiale necesare: cearsaf de pat, cearsaf plic, fete de perna, patura, aleza, musama, sac de
rufe murdare.
Inainte de toate explic boolnavului necesitatea si simplitatea tehnicii si fiind un pacient activ il
ajut sa se ridice pe marginea patului si sa ia loc pe un scaun sau fotoliu, in cazul in care este
frig ii ofer o patura cu care il invelesc.
Tehnica:
Starea de curatenie corporala este obligatorie la orice bolnav nefiind numai o necesitate a
acestuia ci pentru ca contribuie in mod efectiv la vindecarea sa.
Obiectivele baii pertiale sunt: indepartarea de pe suprafata pielii a stratului cornos, descuamat
si impregnat cu secretiile glandelor sebacee ti sudoripare, a resturilor de dejectii si a altor
substanse straine care adera la piele.
Daca bolnavul mentine timp indelungat aceasi pozitie, acesta este predispus la aparitia unor
complicatii(escare de decubit, tromboze, embolii) care-i impiedica procesul de vindecare.
Pentru prevenirea aparitiei acestora se recomanda schimbarea pozitie pacintului si mobilizarea
lui cat mai precoce.
Pacientul va fi incurajat sa se miste in pat, sa se intoarca singur de pe o parte pe alta, sa-si miste
picioarele, mainile, sa se ridice in pozitie semisezand pentru a pregatii sculatul din pat precoce.
In afara complicatiilor, toti operatii se vor ridica din pat in seara zilei sau a doua zi dimineata.
Aceasta manevra simpla este benefica si datorita faptului ca favorizeaza amplitudinea
respiratorie, ventilatia pulmonara, tusea si expectoratia, accelereaza reluarea tranzitului
intestinal si influenteaza in mod pasiv psihicul bolnavului.
Ridicarea se face treptat, intai la marginea patului, isi balanseaza gambele, face un pic de
gimnastica respiratorie si spijinit , fara sa exagereze de prima data, face cativa pasi. Se va tine
cont si de ceea ce spune pacientul daca vrea sa mai mearga sau sa se opreasca. Starea generala
nu este o piedica, nici starea de slibiciune, nici deshidratarea, nici obezitatea, ci dimpotriva la
persoanele cu antecedente de flebita, plimbarea va avea loc cat mai repede posibil. Natura sau
complexitate operatiei nu impiedica ridicarea din pat precoce, care nu va fi amanata din cauza
drenurilor, sondelor sau perfuziilor.
IV.4.Măsurarea temperaturii
Locul de măsurare
o Axila
o Cavitatea bucală
o Plica inghinală
o Ureche
o Rect
Vagin
Valori normale în funcție de locul de măsurare
O temperatură orală pentru adulți variază în mod normal de la 36,1 grade C până
la 37,5 grade C;
Temperaturile timpanice – 36,3 grade C până la 38 grade C;
Temperaturile rectale – 36,6 grade C până la 38 grade C;
Temperaturile axilare – 35,5 grade C până la 36,3 grade C.
1.1.1 Dispozitive de măsurare a temperaturii
Cele mai frecvente dispozitive de evaluare a temperaturii sunt:
• termometru analog clasic
fig.12.
• termometre digitale din
sticlă sau electronice pentru a măsura
temperaturile orale, rectale, axilare sau vaginale;
Fig.13
• termometre cu infraroșu
Fig.14.
• termometre ureche (timpanic);
Fig.15.
Taviță renală
Ceas
Tehnica
Se introduce termometrul în soluția dezinfectantă și se sterge cu o compresă;
Se scutură termometrul printr-o mișcare puternică din articulația mâinii până la coborârea
lichidului sub 36 grade C
notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră aşezat în mijlocul
pătratului din rubrica corespunzătoare
Valorile normale ale presiunii arteriale la adult sunt de până la 139/89 mmHg.
Tensiune arterială sistolică reprezintă valoarea presiunii atunci când inima se contractă
(valori normale cuprinse între 100 mmHg și 130 mmHg), iar tensiune arterială
diastolică atunci când inima se relaxează.
Loc de măsurare
Artera humerală
Artera radială
Artera pedioasă
Fig.17.
Sfigmomanometru (1)
Comprese (6)
Fig.18.
Tensiometru electronic
Pregatirea pacientului pentru măsurarea tensiunii arteriale
Pregătirea psihică
Se informează pacientul cu privire la efectuarea și scopul tehnicii;
Se măsoară tensiunea arterială fie pe nemâncate, fie la 2-3 ore distanță de la servirea
mesei, deoarece postprandial, valorile pot fi modificate;
Se descoperă brațul pacientului prin ridicarea mânecii sau prin dezbrăcare (dacă
mâneca este prea strâmtă);
Evitați folosirea unui braț care are patologie locală, cum ar fi limfedemul post-
mastectomie.
Se verifică dacă manșeta conține aer și se elimină deschizând ventilul de siguranță, dacă
este necesar.
Se introduc olivele stetoscopului în urechi (în prealabil, dacă este necesar, se sterg și se
dezinfectează cu alcool sanitar olivele și părțile metalice ale stetoscopului);
Braţul pacientului trebuie să fie susţinut la nivelul inimii şi palma îndreptată în sus;
pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10 mmHg sau 1 cmHg.
Foaia de temperatură
Pe foaia de temperatură, T.A. se poate nota:
cifric în rubrica rezervata acestui scop;
grafic prin hașurarea cu creion roșu între valoarea maximă și cea minimă – un pătrațel
este egal cu o unitate.
pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10 mmHg sau 1 cmHg.
Reprezentaţi grafic valorile rezultate din măsurarea tensiunii arteriale printr-un
dreptunghi de culoare roșie, aşezat pe verticala timpului (D sau S);
Avantajele injecţiilor
Dozaj corect şi exact;
Calea de administrare
Locul de elecție al injectiilor îl constituie țesuturile în care se introduc medicamentele:
grosimea dermului – injectia intradermică;
sub piele, în țesutul celular subcutanat– injecția subcutanată;
țesutul muscular – injectia intramusculară
în vasele sanguine – injectia intravenoasă și injecția intraarterială ;
în inima – injecția intracardiacă;
în intervenția de urgență – în măduva roșie a oaselor – intraosos;
în spatiul subarahnoidian– subarahnoidian.
Prezentare farmaceutică
Soluţii injectabile – în fiole.
Soluţii apoase.
Soluţii uleioase.
o medicamentul prescris.
Materiale necesare
Seringă cu ac adaptate injecţiei.
Garou, leucoplast.
Tăviţă renală.
Pregătirea pacientului
Se anunţă şi explică tehnica şi necesitatea ei.
Se aşează pacientul în poziţie comodă, atât pentru el, cât şi pentru asistenta care execută
tehnica.
Se deschide fiola astfel: se ține cu mâna stângă, iar cu policele și indexul mâinii drepte
protejate cu o compresă sterilă se deschide partea subțiată a fiolei
Se introduce acul în fiola deschisă, ținută între policele mâinii drepte și având grijă ca
bizoul acului să fie permanent acoperit cu soluția de aspirat;
Se îndepărtează aerul din seringă, fiind în poziție verticală cu acul îndreptat în sus,
prin împingerea pistonului până la apariția primei picături de soluție prin ac;
Se aspiră aer în seringă în cantitate egală cu lichidul ce trebuie aspirat din flacon;
Acul cu care s-a perforat dopul de cauciuc se schimba cu acul pentru injecție;
Se elimină aerul din seringă până apare o bulă de soluţie pe vârful acului;
Evaluarea procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:
Gâtul fiolei se rupe fără să se spargă
Cioburile de sticlă cad în fiolă când gâtul fiolei; se sparge la deschidere. Aruncați fiola.
Folosiţi altă fiolă
Pacientul are istoric de alergie la medicament și trebuie testat. Efectuați testul la indicația
și în prezența medicului
T.A:170/120 mmHg
Puls: 100 pulsaţii pe minut
T: 38,5 grade C
R:30 r/min
A.CULEGEREA DATELOR
Domnul I.A. în vîrstă de 33 de ani, sex masculin, căsătorit
Caracteristici individuale: rasă alb, ortodox, căsătorit,miner
-nu confirmă boli infecto-contagioase
Grupa sanguină: A(II), RH(-)
-Nu a fost transfuzat, nu este alergic la nici un medicament
Condiţii psihosociale: pacientul este cooperant, comunicativ,are un psihic bine echilibrat
Elemente de independenţă:
- micţiuni normale
Elemente de dependenţă:
T.A:170/120 mmHg
Puls: 100 pulsaţii pe minut
T: 38,5 grade C
R:30 r/min
-palpitaţii, durere retrosternală(asemănătoare durerii de infarct sau angină),
oboseală,febră,cefalee, diaree,frisoane, dureri articulare şi edeme la nivelul gambelor, dispnee
Dimensiunea psihosocială: are un statut social bine definit,integrat în familie şi societate
Dimensiunea cultural-spirituală:
-îşi petrece timpul citind,în aer liber
-îşi practică religia
-Elemente de dependenţă:lipsa cunoasţerii privind păstrarea sanătăţii
Nr Nevoile fundamentale Manifestări de Surse de
Crt. dependenţă dificultate
PLAN ÎNGRIJIRE
Probleme de dependenţă Obiective Intervenţii autonome Evaluare
şi delegate
-Dispnee cauzată de procesul Pacientul să respire -îndepărtarea secreţiilor -Pacientul sa prezintă
infecţios,manifestată prin durere liber pe nas şi sa nazale mucoase respiratorii
retrosternală,tabagism prezinte mucoase -umezirea aerului din umede
manifestată prin cianoză, respiratorii umede, încăpere -nu mai prezintă cianoză
Zgomote respiratorii Renunţarea la -administrea la nivelul extremităţilo
vicii- antialgicelor prescrise -a redus consum de tutun
fumatul-,diminuare de către medic -durerea retrosternală s-a
a durerii, -interzicerea fumatului diminuat
-oxigenarea cu mască
-Hipertermie datorată procesului -diminuarea durerii Temperatura pacientului
infecţios manifestată prin Să prezinte o retrosternale este în limite normale
diaforeză,frisoane (38,5 C) temperatură în
limite normale
-bucal-37 C -Încălzesc pacientul în
-rectal 37,3 C caz de frisoane
-axilar 36,4 C -administrez medicaţia
prescrisă de către
medic
-Creez un climat
corespunzător, aerisesc
încăperea
-Asigur îmbrăcămintea
lejeră
-Schimb des lenjeria de
pat şi de corp
-Aplic comprese reci
-Administrez
antitermice
Igienă deficitară din cauza -pacientul să aibă o -încurajez pacientul Pacientul a devenit
apariţiei edemelor la nivelul alimentaţie -îî explic pacientului ca independent în
membrelor inferioare,de culoare echilibrată vindecarea presupune satisfacerea nevoii
albastră,stare depresivă,tulburări -diminuarea un proces lung,cu
din sfera afectivităţii,lipsa edemelor de la rezultate treptate. Îi
interesului,scăderea stimei de nivelul membrelor recomand sa fie calm şi
sine, reacţie negativă faţă de inferioare răbdător si sa accepte
propia persoană noua condiţie pentru a
putea lupta cu ea
Fig.19.
Este foarte important ca obiceiurile alimentare sănătoase, activitatea fizică și menținerea unei
greutăți normale să fie implementate încă de la vârsta copilăriei! Educarea părinților
înseamnă sănătatea copiilor! Promovarea unui stil de alimentație sănătos Consilierea la nivel
de grup/promovare prin pliante va cuprinde informații despre alimentația sănătoasă, care
înseamnă o dietă bogată în: fructe, legume, grâu întreg, nuci, verdețuri, consum moderat de
alimente cu un nivel scăzut al grăsimilor și fructe de mare și redusă în: carne procesată,
dulciuri pe bază de zahăr, cereale procesate și sare (recomandările sunt de la 1,5g la 5g/zi).
Trebuie avut în vedere faptul că unele alimente au sare din fabricație, ceea ce recomandă
citirea cu atenție a etichetelor produselor. Dieta mediteraneeană este considerată ca fiind una
cu o foarte bună validare științifică și recomandă consumul de: legume, fructe, nuci, semințe,
leguminoase, cartofi, cereale integrale, pâine, ierburi, condimente, pește, fructe de mare și
ulei de măsline extravirgin, consumul cu moderație de păsări de curte, ouă, brânză și iaurt. Se
recomandă să se consume rar: carne roșie și nu se recomandă băuturi îndulcite cu zahăr,
zaharuri adăugate, carne procesată, boabe rafinate, uleiuri rafinate și alte alimente extrem de
procesate.
CONCLUZII