Medicina Interna - Hematologie

Anemii: tipuri

a) ANEMII PRIN DEFICIT DE PRODUCERE A ERITROCITELOR

Anemia feriprivă

Este o anemie cronică datorată tulburării eritropoiezei prin lipsă de fier ducând la o producţie
scăzută de hematii de dimensiuni mai reduse decât normal (microcite) şi slab încărcate cu
hemoglobină (hipocrome).
Necesităţile zilnice de fier ale organismului sunt de 1 mg la bărbaţi şi de 3-4 mg la femei.
Carenţa de fier, care conduce la apariţia anemiei feriprive, apare mai frecvent la femei decât la
bărbaţi deoarece acestea au nevoie de mai mult fier pentru înlocuirea celui pierdut în timpul
ciclului menstrual, gravidităţii şi alăptării.
Cauzele principale ale anemiei feriprive sunt:
- aport insuficient de fier – în cazul unei alimentaţii sărace în fier;
- pierderi crescute de fier – în hemoragii cronice, ciclu menstrual abundent;
- nevoi crescute de fier – în sarcini repetate, alăptare, perioada de creştere;
- disponibilitate scăzută a fierului pentru eritropoieză – datorită sechestrării acestuia în
macrofage în cazul infecţiilor cronice.
Simptomele sunt cele datorate anemiei cronice la care se adaugă simptome specifice lipsei de fier
din organism: uscăciunea şi friabilitatea pielii, deformări şi aplatizări ale unghiilor, păr uscat,
căderea părului, fisuri apărute la colţurile gurii, glosita şi atrofia papilară a limbii, modificări ale
mucoasei esofagiene cu disfagie şi leziuni de gastrită. Hemoleucograma, examenul microscopic
al frotiului de sânge periferic şi determinarea concentraţiei de fier (sideremia) şi a feritinei în
sânge sunt esenţiale pentru diagnostic.
Tratamentul urmăreşte suprimarea cauzei anemiei şi corectarea lipsei de fier. Se foloseşte de
obicei terapia orală cu fier, cu urmărirea periodică a eficacităţii tratamentului. Tratamentul
parenteral cu fier este mai rar utilizat.

Anemia prin deficit de vitamina B12 şi acid folic

Vitamina B12 şi acidul folic sunt factori importanţi implicaţi în sinteza acizilor nucleici în cadrul
eritropoiezei. Lipsa acestor factori duce la perturbarea eritropoiezei cu producerea de hematii de
dimensiuni mai mari decât normalul (macrocite).
Principalele anemii prin deficit de vitamina B12 şi acid folic sunt următoarele:
 cea mai frecventă şi cunoscută este anemia macrocitară din sarcină care apare în ultimul
trimestru datorită scăderii în special a acidului folic şi care impune tratamentul cu acid
folic în ultima parte a sarcinii.
 mai rară este anemia pernicioasă (Biermer) care apare în gastrita atrofică datorită lipsei
acidului clorhidric din stomac care împiedică absorbţia normală a vitaminei B12, ducând
la un deficit al acesteia în organism. În acest tip de anemie apar şi tulburări neurologice
reprezentate de amorţeli, furnicături, hipoestezie, reflexe osteo-tendinoase diminuate sau
chiar tulburări ale mersului în formele severe. Se tratează prin administrarea de vitamina
B12.

1
Medicina Interna - Hematologie

b) ANEMII PRIN PIERDEREA DE ERITROCITE ÎN AFARA CORPULUI

Anemia posthemoragică acută

Este provocată de o hemoragie abundentă externă sau internă (traumatisme, hemoragii digestive,
genitale, hemoragii din tulburări ale coagulării sângelui).
Simptomele care apar în primele ore se datorează reducerii volumului sanguin circulant datorită
hemoragiei. Anemia apare mai târziu, când se produce un aflux de lichide din ţesuturi spre patul
vascular pentru compensarea volumului de sânge pierdut, diluând elementele figurate ale
sângelui.
 În prima fază, de scădere a masei sanguine, bolnavul este palid, prezintă transpiraţii reci,
puls mic şi frecvent, hipotensiune arterială, dispnee, nelinişte, senzaţie de sete, ameţeli.
Dacă hemoragia continuă, se instalează colapsul vascular (oligurie, prăbuşirea tensiunii
arteriale, cianoză, extremităţi reci). Numărul de hematii, hemoglobina şi hematocritul
sunt normale sau crescute.
 În faza de anemie apar semnele obişnuite (sindromul anemic). Numărul de hematii,
hemoglobina şi hematocritul scad datorită diluării sângelui.
Tratamentul urmăreşte oprirea hemoragiei, combaterea stării de colaps vascular şi administrarea
de transfuzii de sânge.

c) ANEMII PRIN DISTRUGEREA EXCESIVĂ ŞI PREMATURĂ A ERITROCITELOR

(hemoliză)

Anemiile hemolitice

Apar prin distrugerea excesivă şi prematură a eritrocitelor în sângele periferic (proces numit
hemoliză), durata de viaţă a hematiilor scăzând sub 120 de zile (cât ar fi normal). Măduva osoasă
îşi măreşte debitul de formare a hematiilor pentru a compensa pierderea din periferie şi a menţine
numărul de hematii şi hemoglobina în limite normale. Anemia apare atunci când ritmul de
distrugere a hematiilor depăşeşte ritmul în care măduva poate să le regenereze.
Hemoliza are două tipuri de cauze:
- cauze eritrocitare – eritrocitele sunt hemolizate pentru că au diverse anomalii genetice
membranare, enzimatice sau ale hemoglobinei care le fac inapte de a rezista în torentul
circulator (eritrocitele sunt defecte);
- cauze extraeritrocitare – eritrocitele sunt normale, dar în sânge acţionează diverşi factori
fizici, chimici, infecţioşi sau imunologici care distrug prematur şi excesiv hematiile.

1. Anemii hemolitice de cauză eritrocitară

2
Medicina Interna - Hematologie

Deoarece defectele eritrocitare de membrană, enzimatice şi ale hemoglobinei sunt genetice,

aceste anemii hemolitice sunt congenitale şi se manifestă încă din copilărie. Principalele anemii
mai frecvent întâlnite sunt:
 Sferocitoza – este o boală transmisă genetic, cu evoluţie cronică. Hematiile au un defect
al membranei celulare care le face să devină sferice ca formă (de aici denumirea bolii) şi
să aibă o fragilitate crescută. Drept urmare ele sunt sechestrate şi distruse prematur în
splină. Primele semne de anemie apar încă din copilărie.
 Siclemia (anemia falciformă) – este caracterizată prin eritrocite în formă de seceră
datorită unei anomalii a hemoglobinei.
 Talasemia – se caracterizează printr-un defect de producere a hemoglobinei, cu anemie
cronică cu eritrocite microcitare şi slab încărcate cu hemoglobină (hipocrome).
Majoritatea formelor sunt uşoare.

2. Anemii hemolitice de cauză extraeritrocitară

Sunt forme dobândite de anemie şi apar atunci când în sânge acţionează diverşi factori care
distrug hematiile normale. Ca exemplu menţionăm:
 Anemiile hemolitice autoimune – sunt cele mai frecvente şi se caracterizează prin
apariţia de autoanticorpi în sânge care se pot fixa pe hematii ducând la distrugerea
acestora. Situaţiile în care pot apărea autoanticorpii sunt: în infecţii virale, boli
autoimune, cancere ale sistemului limfocitar (limfoame, leucemii). Unele anemii
hemolitice autoimune sunt idiopatice, neputându-se preciza nicio cauză care să fi
declanşat producerea autoanticorpilor.