Universitatea ”Petre Andrei” din Iași

Facultatea de DREPT
Specializarea DREPT

REFERAT
la disciplina: Dreptul mediului
Titlul referatului: RĂSPUNDEREA CIVILĂ PENTRU PREJUDICII
ADUSE MEDIULUI

TEMA NR. 1. RĂSPUNDEREA CIVILĂ PENTRU PREJUDICII

ADUSE MEDIULUI
 Datorită creșterii populației, mai ales în ultimii 100-150 de ani, într-un ritm nemaiîntâlnit
în istorie, dezvoltării științei și tehnologiilor, mediul înconjurător este supus unei continue
transformări, omul făcând tot ceea ce este posibil pentru a-l adapta trebuințelor sale firești,
precum și celor sociale. Însă activitatea omului, pe lângă rezultatele sale benefice, a fost și este
astăzi de natură să afecteze condițiile normale de echilibru și dezvoltare a vieții în diversitatea sa.
Activitatea umană se află atât la baza progresului ştiinţific şi tehnologic, cât şi la baza
unei adevărate crize ecologice.
Problema răspunderii juridice pentru pagubele produse prin deteriorarea factorilor de
mediu a fost timid abordată în doctrină şi practica judiciară, aceasta şi pentru faptul că în dreptul
mediului nu există încă o instituţie a răspunderii ecologice cu rol, în principal, de prevenire şi de
reparare a prejudiciilor cauzate mediului. În dreptul mediului normele juridice trebuie să
contribuie la realizarea unui scop concret, constând în prevenirea poluării de orice fel,
menţinerea şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pe Terra. Prin legislaţia de mediu trebuie stabilite
o serie de condiţii exigente în care să se desfăşoare orice activitate care prezintă factori de risc
pentru mediu.
Ca o caracteristică a dreptului mediului, în această materie, răspunderea juridică intervine
atât în cazul în care s-a produs un prejudiciu prin deteriorarea factorilor de mediu cât şi în
situaţia în care deşi nu s-a poluat mediul au fost totuşi săvârşite fapte ilicite care contravin
normelor de dreptul mediului, fapte care pot crea condiţii propice producerii poluării.
Deci, răspunderea juridică va cădea atât în sarcina poluatorului, vinovat de deteriorarea
factorilor de mediu, cât şi în sarcina funcţionarului public sau a oricărei alte persoane fizice sau
juridice care, deşi nu produce poluarea mediului, prin faptele săvârşite încalcă legislaţia
mediului.
Dauna ecologică poate fi definită drept atingerea adusă factorilor naturali (deteriorarea
mediului natural) şi sănătăţii, vieţii şi bunurilor oamenilor, provocată de poluanţi, activităţi
dăunătoare, dezastre sau accidente ecologice.
Dauna ecologică mai este numită daună ecologică pură sau prejudiciu asupra mediului,
realizată prin alterarea caracteristicilor fizico-chimice şi structurale ale componentelor naturale şi
antropice ale mediului.
Într-o formulare generală, dauna ecologică este considerată a fi „acea vătămare care
aduce atingere ansamblului elementelor unui sistem şi care, datorită caracterului său indirect şi
difuz nu permite constituirea unui drept la reparaţie”.
Omul poate fi nu numai victimă a daunelor ecologice, el însuşi fiind în acelaşi timp
autorul degradării factorilor naturali ai mediului; este victima propriei sale acţiuni.
O daună ecologică prezintă următoarele trăsături specifice:
• Reversibilitatea consecinţelor negative aduse mediului;
• Caracterul difuz al prejudiciilor ecologice atât în ceea ce priveşte manifestarea lor,
cât şi în stabilirea raportului de cauzalitate;
• Efectele cumulative ale poluării, care afectează toţi factorii naturali ai mediului;’
• După ce au afectat factorii naturali,, acestea se răsfrâng şi asupra indivizilor.
Răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate factorilor de mediu este relativ puţin
tratată în doctrina românească, în dreptul mediului neexistând încă reglementată o instituţie
specifică a răspunderii juridice. Aceasta se poate realiza prin recurgerea la mijloacele de drept
civil şi anume: instituţia răspunderii civile delictuale şi aplicarea principiilor de bună vecinătate
în caz de poluare.
Constituția României, în art.35, consacră expres și explicit dreptul la un mediu sănătos, în
următoarea formulare: "(1) Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător
sănătos și echilibrat ecologic. (2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui
drept. (3) Persoanele fizice și juridice au îndatorirea de a proteja și a ameliora mediul
înconjurător".
Pentru stabilirea răspunderii în cazul în care se produc daune ecologice se face apel şi la
instituţia răspunderii civile delictuale reglementată de Noul Cod civil în art. 1349 şi următoarele.
Dintre formele răspunderii delictuale pentru fapta altuia, considerăm că pot avea aplicabilitate în
domeniul dreptului mediului:
• răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri (art. 1376 Noul Cod civil),
• răspunderea comitentului 112 pentru fapta presupusului (art. 1373 Noul Cod civil),
• răspunderea pentru ruina edificiului (art. 1378 Noul Cod civil)
• răspunderea pentru prejudiciului cauzat de animale (art. 1375 Noul Cod civil).
 Specific dreptului mediului, se pot produce daune ecologice în urma săvârşirii unor fapte
ilicite – ceea ce atrage o răspundere subiectivă, întemeiată pe culpă – dar şi ca urmare a
comiterii, a desfăşurării de activităţi permise, licite – acestea generând o răspundere obiectivă,
bazată pe ideea de risc.
În cazul răspunderii civile pentru pagubele cauzate de vânat este reglementată o
răspundere subiectivă întemeiată pe culpă. Din interpretarea art. 14, alin. 1 din Legea nr.
407/2006, a fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului, se desprinde ideea că vor răspunde, după
caz, gestionarul fondului de vânătoare sau autoritatea publică centrală cu atribuţii în silvicultură.
Pentru pagubele produse de vânatul din speciile strict protejate despăgubirile se suporta in primul
rând din fondul de protecţie a vânatului, această prevedere ducându-ne la concluzia că în această
situaţie poate fi antrenată o răspundere civilă obiectivă.
În cazul răspunderii internaţionale pentru daune ecologice, baza juridică a
responsabilităţii constă, de regulă, în culpa imputabilă statului autor al poluării transfrontaliere.
Pe plan internaţional se evită de cele mai multe ori a se recunoaşte şi aplica răspunderea
fără culpă a statelor în cauză, recurgându-se de preferinţă la o serie de subterfugii juridice (de
pildă, se apelează la regula echităţii).
În dreptul intern se manifestă tendinţa instituirii răspunderii civile obiective,
fundamentată pe ideea de risc. Aceasta se impune ţinând cont de specificul pe care îl reprezintă
daunele ecologice: nevoia reparării urgente a pagubei, greutatea (uneori chiar imposibilitatea)
reparării de natură a prejudiciului, dificultăţi în stabilirea cuantumului daunei, producerea de
efecte în lanţ timp îndelungat etc.
În prezent, acest domeniu este reglementat prin O.U.G. nr. 195 din 22 decembrie 2005
privind protecția mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, care a abrogat Legea
nr. 137/1995.
Adoptarea acestei noi reglementări a fost determinată de necesitatea îndeplinirii
angajamentelor asumate de țara noastră, în ceea ce privește transpunerea în legislația internă a
directivelor și recomandărilor organismelor comunitare, în vederea integrării depline în Uniunea
Europeană.
O.U.G. nr. 195/2005, art. nr. 5 prevede că statul recunoaște oricărei persoane dreptul la un
mediu sănătos și echilibrat ecologic, garantând în acest scop: accesul la informația privind
mediul; dreptul de asociere în organizații pentru protecția mediului; dreptul de a fi consultat în
procesul de luare a deciziilor privind politica și legislația de mediu; dreptul de a se adresa, direct
sau prin intermediul organizațiilor pentru protecția mediului, autorităților administrative și/sau
judecătorești, după caz, în probleme de mediu, indiferent dacă s-a produs sau nu un prejudiciu;
dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit.
Acest act normativ–cadru reglementează în art. 95 alin. 1 forma răspunderii obiective
(independentă de culpă) pentru daunele ecologice, iar în cazul în care prejudiciul a fost produs de
o pluralitate de autori, se instituie răspunderea solidară a acestora. Aceasta asigură aplicarea
principiului „poluatorul plăteşte” şi urmăreşte posibilitatea de reparare a prejudiciului asigurând
o protecţie sporită victimei daunelor ecologice.
Răspunderea civilă pentru riscul ecologic are avantajul de a asigura o protecţie sporită
factorilor de mediu, iar victima putând fi mereu indemnizată pentru prejudiciul suferit.
O atenţie deosebită se acordă răspunderii civile în cazul unor daune nucleare – regim
juridic instituit prin Convenţia de le Geneva (1963), la care România a aderat – Legea 111/1996.
Astfel s-au instituit o serie de principii: răspunderea obiectivă şi exclusivă, dirijarea răspunderii
către exploatant, obligativitatea constituirii unor garanţii financiare, obligaţia de asigurare, etc.
Gravitatea urmărilor unor astfel de daune nucleare au impus instituirea unor norme severe de
securitate în industria nucleară.
Pentru a fi reţinută răspunderea civilă pentru prejudicii aduse mediului este necesară
întrunirea cumulativă a mai multor elemente:
• Să existe o daună ecologică;
• Să fi fost săvârşită o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii ecologice;
• Între fapta ilicită şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate;
• Să existe culpa autorului faptei ilicite.
Prin O.U.G. 195/2005, pentru instituirea răspunderii civile pentru prejudiciul cauzat mediului,
victima va trebui să facă dovada îndeplinirii celor patru condiţii generale.
În stabilirea întinderii prejudiciului ecologic s-a stabilit că pagubele ecologice asupra
integrităţii persoanelor, bunurilor sau activităţilor comerciale sunt cel mai uşor evaluabile
pecuniar.
Cele mai multe avantaje le prezintă evaluarea forfetară a pagubelor, metodă care
presupune stabilirea de baremuri în cazul distrugerii unor bunuri naturale sau specii.
În ceea ce priveşte repararea daunelor ecologice există deseori dificultăţi determinate de
faptul că uneori prejudiciul nu este reparabil în natură sau repararea este imprevizibilă ori există
probleme în determinarea celui ce trebuie să răspundă sau în identificarea victimei.
În toate situaţiile este de preferat a se realiza repararea în natură a prejudiciului, însă din
păcate readucerea în starea anterioară nu este întotdeauna posibilă. De aceea se recurge la
repararea prin echivalent constând de exemplu, în plata unei sume cu care să se realizeze
reconstrucţia ecologică a mediului afectat.
Poate exista un prejudiciu nefinanciar, măsuri de salvare, pagubele aleatorii sau
prejudiciul de dezvoltare, ca forme particulare ale prejudiciului.
Prejudiciul nefinanciar reprezintă fie pierderea beneficiului, fie privarea de folosinţă.
Noţiunea de „măsură de salvare” are în vedere ajutorul acordat de terţii neafectaţi cu ocazia unei
catastrofe ecologice.
Conceptul de daune aleatorii vizează ipoteza reparării unei pagube care nu a survenit
încă, dar care este previzibilă, deci certă (de pildă, dispariţia în viitor a unei resurse naturale).
Prejudiciul de dezvoltare este şi el o pagubă şi este fundamentată pe teoria riscului. Orice
persoană care a obţinut un profit determinând un asemenea risc trebuie să-şi asume şi
consecinţele.
Pe lângă instituirea unui regim juridic special şi eficient al răspunderii civile delictuale în
domeniul dreptului mediului, este necesară şi o politică naţională care să încurajeze armonia
dintre om şi natură.
Cauze care înlătură răspunderea civilă.
Înlăturarea răspunderii civile poate avea loc numai dacă se dovedeşte că prejudiciul se
datorează forţei majore, faptei unui terţ sau faptei victimei.
Forţa majoră reprezintă un fenomen natural exterior, un caracter extraordinar,
imprevizibil, şi de neînlăturat, care împiedică în mod obiectiv şi fără culpă pe o persoană să
acţioneze aşa cum ar fi voit pentru a preîntâmpina producerea unui prejudiciu.
Împrejurări precum trăsnetul, cutremurul, inundaţii, incendiu provocat de fulger etc.
trebuie departajate atent din punctul de vedere al asocierii cu fapta ilicită a persoanei, pentru a se
vedea dacă într-adevăr aceste evenimente au avut rol de forţă majoră în producerea prejudiciului,
dacă întrunesc elementele unui caz fortuit sau dacă au avut caracter de element exterior cauzal.
Fapta victimei exonerează total sau parţial de răspundere. Este posibil ca fapta celui
solicitat pentru despăgubiri şi fapta victimei să fie concurente în producerea prejudiciului, caz în
care se vorbeşte de „act de provocare”, iar în dreptul civil de „culpa comună”.
O altă cauză de exonerare este fapta unui terţ, în condiţia în care ea nu a fost provocată de
pârât. Acţiunea în desdăunare a victimei se deplasează astfel de la pârâtul iniţial la terţ, pentru
angajarea răspunderii, alături de prejudiciu, rămânând a dovedi fapta ilicită a terţului şi raportul
de cauzalitate între fapta acestuia şi prejudiciul suferit.

BIBLIOGRAFIE:
• Durac, Ghe., Dreptul mediului. Suport de curs, UAIC, Iaşi, 2020;
• Duţu, M., A. Duţu, dreptul mediului, Editura CH. Beck, Bucureşti, 2014;
• Duţu, M., A. Duţu, Răspunderea în dreptul mediului, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 2015;
• www.lege5.ro;
• www.legeaz.net;
• www.juridice.ro