Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882,[1][2] Craiova, România – d.

17 martie 1941,[1][2] Cannes, Alpes-

Maritimes, Franța) a fost diplomat, jurist, profesor universitar și om politic român, în repetate rânduri
ministru al afacerilor străine, ministru plenipotențiar, fost președinte al Ligii Națiunilor și membru titular
(din 1935) al Academiei Române.[3]

Născut la Craiova ca fiu al lui Ion Titulescu (mai 1838- octombrie 1883) și al Mariei Urdăreanu[4].

Nicolae și-a petrecut copilăria la moșia tatălui său, Ion Titulescu, în Titulești, Olt. Ion Titulescu era
descendent al unei familii de moșneni și fiul protopopului Nicolae Economu. Ion Titulescu a îndeplinit
funcția de prefect al județului Dolj, președintele Curții de Apel din Craiova, deputat în Parlament sub
guvernul Ion C. Brătianu[5].

Educație

Între 1893-1900 urmează cursurile Liceului „Carol I” din Craiova. Pe baza rezultatelor excelente obținute
(premiul de onoare la examenul de bacalaureat) primește o bursă la Paris și timp de 5 ani va urma
cursurile Facultății de Drept. În 1903 obține premiul „Ernest Beaumont” la un concurs organizat la toate
Facultățile de Drept din Franța, cu lucrarea intitulată: „Efectele actelor cu titlu gratuit, consimțite sub
regimul comunității, fie de către femeia singură fie de către cei doi soți în profitul copilului din prima
căsătorie, al unui copil comun sau unui al treilea”. Un faimos profesor la Drept, profesorul Berthelemy
caracteriza astfel lucrarea înaintată comisiei: „claritatea expunerii, precizia cunoștințelor, excelentul plan
adoptat, maniera foarte riguroasă a unor părți lasă o impresie foarte favorabilă”[6]. La Paris își obține
doctoratul cu teza Essai sur une théorie des droits éventuels. În această perioadă este inițiat în
francmasonerie într-o lojă masonică din capitala Franței.[7]

Statuia lui Nicolae Titulescu din Brașov.

În 1905 s-a întors în România ca profesor de drept la Universitatea din Iași, iar în 1907 se mută în
București, an în care s-a căsătorit cu Caterina Burcă. Nicolae Titulescu intră în politică în 1909 și în anul
1912 câștigă un loc pe lista Partidului Conservator-Democrat condus de Take Ionescu, devenind astfel
deputat de Romanați. După primul discurs ținut în Parlament despre poziția României față de
evenimentele din Balcani, Take Ionescu remarca: „Un mare, un extraordinar talent s-a ridicat la tribuna
românească și acest talent este al nostru” [8], cinci ani mai târziu devine membru al guvernului lui Ion I.
C. Brătianu ca Ministru al Finanțelor.

Carieră politică
Încă din perioada neutralității, Nicolae Titulescu susține ideea Unirii Transilvaniei cu România, într-un
discurs rostit la Ploiești și intitulat „Inima României”, el declara: „România nu poate fi întreagă fără
Ardeal…Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e școala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a
susținut viața…Ardealul nu e numai inima României politice, priviți harta: Ardealul e inima României
geografice” [9] În vara anului 1918, împreună cu alte personalități române (Take Ionescu, Octavian
Goga, Traian Vuia, Constantin Mille) înființează la Paris Comitetul Național Român, cu scopul de a
propaga în opinia publică internațională dreptul poporului român la unitatea națională, comitet
recunoscut oficial de guvernele puterilor aliate ca organ plenipotențiar al națiunii române.

În anii 1928 - 1936, Nicolae Titulescu a fost de mai multe ori Ministru al Afacerilor Străine. În primul
ministeriat la Externe (1927-1928) are o contribuție decisivă la acceptarea internațională a punctului de
vedere românesc cu privire la problema „optanților” maghiari, ridicată de Budapesta, precum că
România ar fi discriminat la reforma agrară din 1921 pe marii proprietari (moșieri) maghiari transilvani.
Titulescu a combătut reproșul guvernului maghiar, demonstrând clar corectitudinea efectuării reformei
respective de către București.

Înregistrare a unui discurs parlamentar rostit de Nicolae Titulescu în anul 1921

Alte proiecte

Ion I. C. Brătianu, președintele Partidului Național-Liberal și al Consiliului de Miniștri, se gândea în urma

decedării regelui Ferdinand la proclamarea Republicii și alegerea lui Nicolae Titulescu în funcția de
președinte[10].

Începând din anul 1921 a funcționat ca delegat permanent al României la Liga Națiunilor de la Geneva,
fiind ales de două ori (1930 și 1931) Președinte al acestei organizații internaționale. În această calitate a
militat contra revizionismului din Europa, pentru păstrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace,
pentru raporturi de bună vecinătate între statele mari și mici, pentru respectarea suveranității și
egalității tuturor statelor în relațiile internaționale, pentru securitate colectivă și prevenirea agresiunii.
Contemporanii i-au reproșat apropierea nepotrivită de ministrul de externe al URSS, Maxim Litvinov, ca
și prea marea încredere arătată liderilor bolșevici. Simpatia deschisă pentru acțiunile stângii politice
europene, cu precădere în Războiul Civil din Spania, a fost, de asemenea, negativ văzută de clasa politică
românească a vremii.

Mormântul lui Nicolae Titulescu situat în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului.

Casa Nicolae Titulescu, București, Șos. Kiseleff Pavel Dimitrievici 47 sector 1