Nuvela psihologică

Moara cu noroc
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi ale unui text narativ
studiat, aparținând lui Ioan Slavici.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului narativ studiat într-o perioadă, într-
un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
– comentarea a două secvențe relevante pentru tema textului narativ studiat;
– analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru textul narativ
studiat (de exemplu: acțiune, conflict, relaţii temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative,
instanțelecomunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).
Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins,
încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte;
utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; așezarea în pagină,
lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte şi
să dezvolte subiectul propus.
de Ioan Slavici
- realismul Realismul apare la nivel european la
- date despre autor şi operă mijlocul secolului al XIX-lea şi se
caracterizează prin surprinderea tuturor
aspectelor existenţei, prin utilizarea tipurilor
umane, prin descrierea mediului care reflectă
comportamentul personajului, dar şi prin
prezenţa unui narator obiectiv şi omniscient
ce devine un demiurg al universului imaginat
de scriitor, iar toate aceste trăsături sunt
evidente şi în opera lui Ioan Slavici.
Integrat în epoca marilor clasici ai
literaturii române, încă de la debut, I. Slavici
se îndreaptă cu un crez artistic simplu şi
ferm, propunându-şi să zugrăvească lumea
reală cu autenticitate şi sinceritate,
înscriindu-se fără tăgadă în curentul realist
„Studiul social e elementul meu, aş putea
zice atmosfera mea spirituală”– afirma
scriitorul. Un alt element caracteristic prozei
lui Slavici este şi spiritul moralizator ce
reiese din modul în care observă universul
uman, aducând şi judecăţi morale. Aceste
caracteristici le întâlnim în mai toate
nuvelele autorului, deci şi în „Moara cu
noroc”, operă apărută în 1881 în volumul de
debut „Novele din popor”

Scriitor realist, Ioan Slavici face parte din

epoca marilor clasici alături de Mihai
Eminescu, I.L. Caragiale și Ion Creangă.
Cunoscut, în special, prin spiritul său
moralizator și prin preocuparea de a prezenta
autentic și sincer societatea în care trăiește,
Ioan Slavici își manifestă în mod constant
această preocupare specifică unui scriitor
realist atât în opere de mari dimensiuni ca
romanul ”Mara,, , dar și în nuvele ca ”Popa
Tanda ,, , ”Pădureanca,, sau nuvela
psihologică ”Moara cu noroc,, .
II. Titlul
Caracterul realist şi tema
fundamentală a nuvelei sunt anticipate
chiar de către titlul operei. Lexemele ce
alcătuiesc titlul devin semnificative, iar
cuvântul „noroc” e mai degrabă o ironie la
adresa personajului principal, fiind sinonim
cu „ghinionul”, „neşansa”. De aceea,
structura nominală din titlu devine o
aşteptare frustrată pentru cititor, o antifrază,
care intuieşte, iniţial, că destinul personajelor
se va afla sub semnul norocului. La o lectură
atentă, se observă că, potrivit concepţiei
populare, moara abandonată, locul de
desfăşurare a majorităţii acţiunii, este cea
care atrage forţele malefice, iar din acest
motiv, involuţia personajelor devine
previzibilă. De fapt, cronotopul hanului, aflat
la răscruce de drumuri( drumul e o metaforă
a destinului, pt ca aici se produc cele mai
importante evenimente din viaţa omului:
întâlnirea, despărţirea, căutarea, regăsirea),
devine locul despărţirii şi al finalului tragic a
doi tineri care se iubesc cu adevărat(scena
finală în care Ghiţă o înjunghie pe Ana
aminteşte de cea din „Romeo şi Juileta”)
care au ajuns aici pe acelaşi drum al iubirii
reciproce şi al căutării unui nou noroc. Iată
că titlul nu face decât să sugereze sensul unei
ironii tragice la adresa acestor destine.
Tema
 Din punct de vedere tematic, ”Moara cu
noroc” urmăreşte consecinţele nefaste pe
care setea de înavuţire, (banul) asociat aici
cu norocul le are asupra destinului unui om,
iar evenimentele sunt percepute într-o
viziune realist-moralizatoare.
Structură

Structural, nuvela este de factură clasică,

fiind alcătuită din 17 capitole ce respectă
ordinea cronologică a desfăşurării faptelor,
iar simetria întregului e realizată prin
cuvintele bătrânei care deschid şi închid
universul nuvelei. În primul alineat este
formulată apodictic( cu caracter de adevăr
absolut) teza bătrânei „Omul să fie mulţumit
cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu
bogăţia, ci liniştea colibei tale te face
fericit” şi „Se vede că au lăsat ferestrele
deschise! zise ea într-un târziu. Simţeam eu
că nu are să iasă bine; dar aşa le-a fost
dată”.
Conflictul interior, social şi psihologic al
nuvelei se consumă între aceste limite
morale, fiind puse de autor pe seama soacrei
lui Ghiță. Bătrâna e de altfel un alter ego al
autorului care expune teza morală: în incipit,
femeia, exponent al lumii rurale, tradiţionale,
considera că omul trebuie să fie mulţumit cu
liniştea „colibei sale„ , cu sărăcia, cu puţinul
pe care i l-a dat D-zeu, căci altfel, dacă îţi
 doreşti prea mult poţi fi pedepsit de
divinitate. În al doilea alineat, Ghiţă, ginerele
său, reprezentant al lumii noi, adept al
capitalismului, îşi exprimă poziţia
pragmatică a tinerilor care caută un noroc
nou şi doreşte să-şi depăşească statutul, să
devină bogat pentru a putea avea calfe care
să muncească în locul lui: „vorbă scurtă, să
rămânem aici, să cârpesc ...”. Această
„vorbă scurtă” nu e rezultatul unei simplu
Relații spațio-temporale conflict familial, ci e o polemică a două
generaţii, o polarizare a două mentalităţi într-
o societate aflată într-un moment de cotitură
istorică, de tranziţie intercivilizaţională. De
aceea, nu ţine cont de cuvintele soacrei şi ia
în arenda o cârciumă. E dominat însă de
puterea banului, nu respectă teza morală şi
este pedepsit la final. Acelaşi destin îl au şi
Ana şi Lică .

În incipit, sunt deduse relaţiile spaţio–

temporale, ce atestă încadrerea nuvelei în
plin realism, iar evenimentele sunt plasate în
secolul al XIX-lea, în momentul apariţiei
relaţiilor capitaliste, pe o perioadă de
aproximativ un an, între două sărbători
religioase importante (Sfântul Gheorghe şi
Paştele), în zona Ardealului. Indicii
temporali au o încărcătură simbolică, pentru
că sărbătoarea Sfântului Gheorghe înseamna
în tradiţie creştină înfrângerea răului, însă
 păcatele pot fi învinse abia la finalul operei
plasat sub semnul Paştelui.
Acţiunea nuvelei este plasată într-un
Perspectiva narativă spaţiu geografic precis, situat în ţinutul
Ardealului, la Moara cu noroc, cârciuma
aflată în valea dintre două drumuri: „Aici în
vale e Moară cu noroc”, iar denumirea
vechii mori e doar o ironie amară referitoare
la distanţa ce devine insesizabilă dintre
noroc şi ghinion, în condiţiile în care câştigul
se bazează pe înşelăciune.

Este una de tip obiectiv, specifică

realismului, iar relatarea întâmplărilor se

Tema și două secvențe face la persoana a III-a (narare

heterodiegetică), de un narator obiectiv
(focalizare externă), omniscient (focalizare
zero) . Realismul operei se justifică și prin
existența unui naratar ce devine un martor
ocular al evenimentelor prin folosirea
persoanei a II-a ce e asociată cu un ”tu”
abstract: ”dacă aruncai privirea
împrejur....vedeai drumul de țară șerpuind
pe culme”. În acest fel, Tudor Vianu
considera ca Slavici introduce oralitatea în
textele sale.

Incipitul nuvelei ni-l prezintă pe

Ghiţă, personajul principal, nemulţumit de
condiţia sa socială de cizmar modest şi sărac,
 care hotărăşte, în ciuda sfaturilor pe care i le
dă soacra sa, că e mai bine să ia în arenda
cârciuma de la Moara cu noroc, unde să stea
numai „trei ani... să se pună pe picioare,
încât să lucreze cu calfe şi să le dea altora de
cârpit”. Aceasta este o primă secvenţă în
care se manifestă tema operei. La început,
lucrurile la cârciuma mergeau bine şi viaţa
lui Ghiţă şi a familiei sale erau din ce în ce
mai mulţumitoare. Această stare de
prosperitate nu durează prea mult, fiind
tulburată de apariţia lui Lică Sămădăul¹,
stăpânul de temut al acestor ţinuturi -
Intriga.
Desfăşurarea acţiunii
Nu i-a trebuit mult lui Ghiţă să înţeleagă
că, pentru a rămâne în continuare aici, va fi
nevoit să devină omul lui Lică. Conflictul
psihologic se amplifică treptat, pe măsură ce
Ghiţă intră în mecanismul necruţător al
afacerilor necurate ale Sămădăului. Dominat
de ideea de a avea cât mai mulţi bani, Ghiţă
se va îndepărta de familia sa şi se va lăsa
folosit de Lică, devenind, în cele din urmă,
părtaş la actele necinstite ale acestuia. Există
momente, dar sunt de scurtă durată, când
Ghiţă se hotărăşte să-l demaşte pe Lică
jandarmului Pintea; renunţă bineînţeles cu
uşurinţă la acest gând. Astfel, ajunge să
depună mărturie falsă la un proces, legat de
Trăsăturile nuvelei psihologice
un omor în pădure şi un jaf, în care Lică e
 găsit nevinovat, fiind condamnaţi alţi doi:
Buza-Ruptă şi Săilă Boarul. De acum,
prăbuşirea lui Ghiţă e vizibilă şi inevitabilă.
Tensiunea dramatică creşte treptat spre
punctul culminant, când evenimentele se
succed cu repeziciune. În timpul sărbătorilor
de Paşte, soacra lui Ghiţă pleacă cu cei doi
copii la rude, Ghiţă devine gelos când o
zăreşte pe Ana cu Lică, prinşi în joc, dorind
acum să se răzbune. Pleacă la jandarmul
Pintea ca să-i dezvăluie adevărul, dar o
aruncă pe Ana drept momeală în cursa
întinsă de Lică. Se întoarce apoi la cârciumă
şi îşi ucide soţia, dar Răuţ, căruia îi
porunceşte Lică, îl împuşcă pe Ghiţă.
Sămădăul, dorind să nu fie prins, dă foc
Morii cu noroc, şi aleargă cu disperare în
furtună până zăreşte un stejar uscat, unde îşi
va găsi de altfel sfârşitul: „Pintea îl găsi cu
capul sfărmat la tulpina stejarului”.
Scriitor moralist, Slavici îşi pedepseşte
personajele nuvelei amestecate în afaceri
necinstite, iar pentru purificarea locului în
care s-au petrecut crimele şi întâmplările
Concluzia
imorale, naratorul face ca un incendiu să
mistuie cârciuma.

Ca în orice nuvelă psihologică, Ioan

Slavici se foloseşte de naraţiune, ca mod de
expunere, la care se adaugă dialogul ( prin
care se insistă asupra planului personajelor )
şi monologul interior adresat prin care sunt
dezvăluite gândurile eroului .
Planul interior e cel mai important, fiindcă
descrie evoluţia interioară a lui Ghiţă, în
detrimentul celui exterior: nu planul acţiunii
e important, ci cel psihologic.
Conflictul interior ( Ghiţă îşi doreşte să
obţină şi bani, dar să rămână şi om cinstit )
predomină, fiind amplificat de cel exterior
existent între protagonist şi Lică .
În privinţa personajelor, acestea se
grupează în două categorii: personaje
mobile din care fac parte Ghiţă şi Ana, care
îşi schimbă comportamentul de-a lungul
nuvelei (Ghiţă devine dintr-un om cinstit ,
tata şi soţ iubitor un nelegiuit, iar Ana se
schimbă şi ea ) şi fixe în care se încadrează
Lică ( acesta nu-şi schimba
comportamentul ) .

Primul agent al schimbărilor social-

economice care vine să tulbure viaţa
tradiţională a oamenilor e banul. Psiholog fin
şi profund, Slavici ştie că personalitatea
umană se realizează deplin când datele
temperamentale ereditare, adică firea omului
concordă cu aspiraţiile lui şi cu împrejurările
sociale în care trăieşte. Conceput, într-un
spirit echilibrat şi pozitivist, omul trebuie să

I Date despre operă și autor
fie ceea ce poate să fie. Problema setei de
îmbogăţire, deci a dorinţei de ascensiune
socială se pune la eroul lui Slavici în raport
cu firea acestuia şi cu morala. Altfel spus, ea
se măsoară cu criteriile temperamentului şi
ale eticii.
Stilul lui Slavici trădează același realism,
fiind unul sobru, concis şi lipsit de podoabe
metaforice, astfel scriitorul poate fi
considerat un precursor al lui Rebreanu.
Limbajul e greoi şi cenuşiu, dar el
„reuşeşte cu mijloace sărace să dea
personajelor o viaţă interioară, surprinsa
într-o adâncime care nu-l ispitise niciodată
pe Creangă” (T. Vianu).
„Nuvelele lui Slavici au importanţă
pentru proza ce a avut-o Eminescu pentru
poezie, Caragiale pentru teatru şi Creanga
pentru povestiri” (Pompiliu Marcea –
„Varietăţi literare”, 1982, p. 89).
Scriitor realist, Ioan Slavici face parte din
epoca marilor clasici alături de Mihai
Eminescu, I.L. Caragiale și Ion Creangă.
Cunoscut, în special, prin spiritul său
moralizator și prin preocuparea de a prezenta
autentic și sincer societatea în care trăiește,
Ioan Slavici își manifestă în mod constant
această preocupare specifică unui scriitor
realist atât în opere de mari dimensiuni ca
romanul ”Mara,, , dar și în nuvele ca ”Popa
Tanda ,, , ”Pădureanca,, sau nuvela
psihologică ”Moara cu noroc,, .
Ultima nuvelă a apărut în 1881, în
volumul de debut intitulat ” Novele din
popor,, .