Creştinismul este una din cele trei religii monoteiste contemporane, alături de iudaism şi
islam. Considerând împreună catoli cii, protestanţii şi ortodocşii sub eticheta globală de
"creştini", religia acestora este actualmente la nivel mondial cea mai imp ortantă din punct de
vedere numeric. Islamul, cealaltă religie monoteistă derivată din tradiţia religioasă iudaică,
este a doua ca pondere numerică a adepţilor în lume. Creştinismul îmbină tradiţii din iudaism,
pe care le îmbogăţeşte cu mărturia Noului Testament. Ca moştenitor alături de islam şi
iudaismul contemporan al tradiţiei religioase orientale, creştinismul perpetuează până în ziua
de astăzi credinţe şi mituri născute pe malurile Eufratului acum mai bine de 5000 de ani. Ca
orice monoteism, creştinismul a manifestat în bimilenara sa istorie o apreciabilă cantitate
deintoleranţă atât de tipică a cestei forme speciale de religie. Cuvântul "creştin" vine din
limba latină populară, de la christianus, derivat de la Hristos, deoareceIisus/Isus din Nazareth
este considerat în religia creştină ca fiind Mesia şi fiul lui Dumnezeu. Cuvântul "Hristos", în
limba greacă Χριστός Christós, "cel uns", este traducerea din limba ebraică a cuvântului
משיחMaşiah (arabă َمسيحMasīh). Instituţia specifică creştinismului este biserică. Autoritatea
doctrinală este Sfânta Scriptură sau Biblia, la care se adaugă , în ortodoxie şi catolicism,
tradiţia Bisericii, iar pentru catolicism şi Magisteriul bisericesc, reprezentat de autoritatea
pape i. Creştinismul este religia acelora care mărturisesc credinţa în Iisus Hristos, pe care-l
recunosc şi-l cinstesc drept Fiu al lui Dumnezeu şi purtător al unui mesaj universal de
mântuire propăvăduită de apostoli. Sintagma "Fiu al lui Dumnezeu" trebuie înţeleasă aici în
sensul dat ei de către creştini, căci ea este veche, precedând creştinismul. Astfel, despre
împăratul roman Augustus se spunea că este Fiul lui Dumnezeu pentru că era fiul adoptat al
lui Iulius Cezar, împărat zeificat de către romani. Savanţi i Mircea Eliade şi Ioan Petru
Culianupun la îndoială faptul că Iisus i-a dat sintagmei ("Fiul lui Dumnezeu") acelaşi înţeles
pe care mai târziu creştinii i-o vor da.[3] Această religie şi crezul ei este în continuitate cu
iudaismul primului secol, revendicându -se ca împlinire a legământului încheiat de Dumnezeu
cu poporul lui Israel. Pentru teologii contemporani, Iisus Hristos a fost un predicator ambulant
(itinerant) în Palestina secolului I e.n., care potrivit mărturiei biblice înfăptuia miracole pe
unde trecea. În Imp eriul roman al vremii, acest fapt trecea ca fiind banal şi nimic străin
atmosferei timpului şi locului, despre maeştrii stoicieni ş i cinici ai vremii spunându-se acelaşi
lucru. Numeroşi făcători de minuni evrei pot fi comparaţi cu Iisus. Astfel, Talmud -ul
relatează despre minunile înfăptuite de diverşi rabini, de exemplu rabinul Honi ha-Meaggel,
trăitor în secolul I î.e.n., sau celebrul rabin Hanina ben Dosa, un contemporan al lui Iisus. În
contul acestui rabin trăitor în aceeaşi perioadă cu Iisus este pus, de altfel, un mirac ol de-o
asemănare frapantă cu unul dintre miracolele pe care textul sacru creştin îl pune în contul lui
Hristos, anume vindecarea fiu lui unui slujbaş la Capernaum (Ioan 4:43-54); Hanina ben Dosa
se pretinde a fi vindecat fiul unui rabin, anume al lui Gamaliel II. Iudaismul, ca şi alte religii
antice, considera că miracolele făc parte din ordinea lucrurilor. Vechiul Testament conţine
num eroase relatări de intervenţii ale lui Dumnezeu în favoarea poporului care credea în el,
dar în Biblia evreiască găsim şi miracole înfăptuite de oameni sfinţi, precum profetul Ilie şi
Elisei, un număr important de relatări miraculoase ale Noului Testament fiind influenţate de
aceste relatări ale Vechiului Testament.
Secularizare şi lacizare
Religia este cea care statorniceşte omul într-o tradiţie, într-o continuitate a scurgerii timpului.
Aceasta îi conferă omului o identitate şi îi promite o viaţă după moarte mai bună. Sentimentul
comun tuturor religiilor este sentimentul sacrului, ţelul fiecărei religii fiind de a-i face mai
buni pe credincioşi. Mişcarea caracteristică secolelor XIX-XX este de secularizare, societăţile
trecând de sub autoritatea instituţiilor religioase sub autoritatea statului.
La sfârşitul secolului XX, după sfârşitul comunismului, ideologiile au eşuat lamentabil,
moment în care oamenii s-au îndreptat spre religie, în care au văzut un ajutor,o modalitate de
exprimare a identităţii culturale, emoţiile şi subiectivitatea. Pe lângă principalele religii
mondiale, există şi secte, care sunt şi în prezent foarte active. Principalele religii ale lumii
sunt:
2. Islamul-este o religie care nu are un cler veritabil. Immamii conduc doar rugăciunile(la
sunniţi),i ar molahii sunt specialişti în Coran(cel mai celebru este ayatollahul).
3. Iudaismul-este o religie naţională şi prima religie monoteistă din istorie. La bază are
alianţa dintre Iahve şi poporul ales. Această religie s-a răspândit după ce Titus a distrus
Templul lui Solomon în anul 70 d.Hr.