Diriczi Tibor

Caderea unei Adunării

influenţată de lume

1
 Copyright© Diriczi Tibor

ISBN 978-963-89947-2-1

Titlul original: A lenyugvó nap

Editura: Diriczi Tibor

2685 Nógrádsáp, Május 1 út 35

Ungaria

e-mail: diriczitibor@gmail.com

2
 CÂND FOCUL MAI ARDEA

Peisajul de iarnă avea culoarea purpurie din cauza soarelui

care se apunea. Din hornurile caselor împrăştiate pe dâmburi şi văi
se înălţa fum. Zăpada pârâia sub picioarele Elenei, care se grăbea
spre apus pe o cărare strâmtă şi cotită. Se grăbea, pentru că mai
avea două kilometri de parcurs până la casa, sălaşul familiei
Gorcsuk, şi vroia să meargă pe lumină, înainte să-o prindă
întunericul.
Cum a lăsat pădurea mică, observase că vin doi oameni spre
ea pe drumul, care se leagă de cărarea ei. S-a oprit pentru puţin
timp, s-a uitat spre ei, poate le cunoaşte din depărtare. Într-adevăr,
erau Ivan şi Maria, la cei care se gândise. Maria s-a ascunse în
năframa ei atât de adânc, încât nu prea se putea observa, cine este.
Le-a aşteptat pe drum.
- Bună, Elena. A venit vremea friguroasă. Nu-ţi este frig?
- Nu, Slavă Domnului. M-am îmbrăcat gros.
- Cum sunteţi acasă? Petru nu te-a bătut, că ai venit?
- Acum nu era beat, dar murmura şi spunea vorbe urâte
despre credincioşi, că ei se duc şi înşeală pe fiecare femeie cinstită.
I-am spsus, ca să nu spună nimic despre ei, până ce nu vede cu
ochii lui, cum sunt credincioşii. Mi se pare că îi pare rău de fiecare
dată, când vorbeşte şi se comportă urât cu mine din cauza băuturii.
Domnul lucrează. Poate, într-o zi şi el porneşte pe calea cea
bună şi vine la biserică. Trebuie să ne rugăm şi pentru el şi să nu ne
lăsăm obosiți. Iubirea lui Dumnezeu poate atinge pe oricine, şi
atunci nimeni nu poate sta împotriva acestei iubiri.
Da, aşa este. Acum o jumătate de ani, când Valentina a venit
la mine şi m-a chemat la biserică, vă spun sinceră, nu am avut nici
o voinţă şi dor de a merge. Dar a povestit atât de mult despre
adunare, şi a spus să mă duc măcar o dată numai pentru încercare,
ca să văd câtă iubire şi înţelegere este între fraţi.
A fost adevărat, m-a pătruns curiozitatea, şi i-am spus că
duminica viitoare o să mă duc cu ea la adunare. Petru nu a spus

3
nimic împotrivă, m-a lăsat şi mi-a spus că până atunci el merge cu
prietenii să se distreze un pic
- Îmi aduc aminte, Elena, atunci era întâlnirea la familia
Kulmanov. Când ai intrat cu Valentina, erai atât de surprinsă, nu
ştiai ce să faci.
- M-am obişnuit după puţin timp. M-a înconjurat un
simţământ, care n-am mai observat nici o dată. Era ceva forţă
spirituală, care venea din tot locul. Acesta era, care nu poate fi
observată cu nici unul dintre organele noastre, numai cu spiritul
nostru. Din oameni venea ceva iubire nemaipomenită. Când
mergeam spre casă, i-am spus Valentinei, că abia aştept să mă duc
iarăşi la întâlnire. Acasă am povestit tolul lui Petru, dar nu-l
interesa deloc. A spus că şi lui i-a fost foarte bine între prietenii săi.
Era deja întuneric, când au ajuns la destinaţia lor, la o casă
mică a familiei Gorcsuk. Se vedea ceva lumină mică printre
perdeaua groasă pusă pe geamul lor. Deschideau încet uşa, şi au
intrat pe rând. După ce au pus paltoanele, au intrat în camera
cealaltă, unde erau deja cincisprăzece-douăzeci de persoane care
discutau încet. În colţul camerei era o sobă, în care focul pocnind,
încălzea camera. Le plăcea foarte mult, ca să se încălzească puțin
după drumul acela friguros.
Tot mai mulţi intrau în cameră, şi în sfârşit cei veniţi mai
târziu nu aveau nici locuri pentru a şede în camera respectivă. Cei
tineri stăteau pe picioare lângă perete. Pastorul adunării,
Alexander vorbea încet cu nişte enoriaşi. Spunea ceva la ei, iar
după aceea a pornit şi a stat la masa acoperită cu alb. Pe masă era o
Biblie mare, a pus mâna pe acesta. Toată lumea s-a lăsat de vorbă
şi toţi se uitau la el. Vorbea liniştit şi cu un glas respectuos.
- Dragi fraţi în Isus Cristos. Ne-am adunat aici în casa fraţilor
noastre pentru o ocazie specială. Ne-am retras din glasul lumii şi
din faţa duşmanilor credinţei noastre. Este atât de minunată
iubirea aceasta, care ne înconjoară inimile noastre, care ne
încălzeşte sufletul nostru. Afară este frig şi întuneric, iar în camera
aceasta, căldura focului încălzeşte trupul nostru. Tot aşa, în lume
este frig şi întuneric, dar sufletul nostru este încălzit de iubirea lui
Isus, care ne-a adunat şi ne-a unit aici, ca şi o familie mare. Nu
4
numai că vorbim despre frăţie aici, ci şi simţim acest lucru. Domnul
Isus a plătit un preţ foarte mare pentru acest lucru. Ne-am adunat
astăzi, ca să ne amintim despre chinurile şi moartea Lui, şi privind
acesta să primim pâinea cea sfântă, care simbolizează trupul Lui,
vinul, care îmseamnă pentru noi sângele Lui, care a fost vărsat
pentru păcatele noastre pe Golgotha. Isus a plătit datoria noastră,
în locul nostru, şi această jertfă a fost făcută, ca să fim uniţi ca şi un
singur trup a credincioşilor.
În camera mică, liniştea a fost întreruptă câteodată de plâns,
cum oamenii au ascultat cu mirare şi tristeţe vorbele pastorului. El
a continuat.
- Trebuie să ne examinăm pe noi înşine, ca nu cumva să fie
ceva păcat ascuns în noi, care nu este mărturisit şi rezolvat în faţa
Domnului – care ne desparte şi ne face nevrednici. Pentru că vom
face păcat împotriva trupului lui Isus, şi împotriva bisericii sfânte,
cum scrie şi apostolul Pavel către Corinteni. Dacă avem ceva simţ
rău în noi, avem un pic de duşmănie împotriva celuilalt, mai bine
rezolvăm şi mărturisim prima dată aceste nereguli, iar după aceea
să pornim în faţa Domnului şi la masa cea sfântă. Cristos, cum am
spus, a plătit un preţ mare pentru această biserică. Îi e preţioasă
această comunitate, de aceea nu lasă fără pedeapsă pe cel care face
păcat împortiva Sa. Dar dacă pornim cu inima curată spre această
masă, vom primi binecuvântare, şi vom simţi că inima noastră este
foarte mică, pentru a primi totul de la El. Să citim din evanghelie,
care este în faţa noastră, ca să pornim cu El la Golgotha, ca să luăm
parte din chinurile lui, care a fost din iubirea Lui faţă de noi, şi din
cauza păcatelor noastre.
După ce a citit versete din Biblie, şi după ce comunitatea a
cântat un cântec despre moartea lui Isus, au luat parte din
binecuvântare, cel care a legat mai strâns pe inimile lor. Săruturile
frăţeşti şi lacrimile de bucurie le-au unit într-o familie mare pe cei
adunaţi, iar inimile lor au fost umplute de prezenţa Duhului Sfânt.
Le-au prins simţuiri, parcă Fiul Domnului era acolo în trup, şi El ar
fi împărţit pâinea şi vinul, binecuvântările către comunitate.
Amarul dispreţului şi prigoanei a dispărut în iubirea clară dintre
credincioşi.
5
 Fraţii au rămas acolo până seara târziu, şi cum au ajuns, câte
doi, câte trei au pornit spre casele lor. Elena, împreună cu Maria şi
soţul ei au mers fără nici o vorbă pe cărarea luminată de Lună. Nu
aveau nevoie de lampă, pentru că lumina Lunii a pătruns peisajul
acoperit cu zăpadă.
- Astăzi m-am gândit, că oare cum o fi în Rai, dacă şi aici, în
această comunitate se simte o bucurie cerească printre noi – spuse
Maria, cum mergeau cu Elena pe zăpada pârâitoare. – Când eram
numai în lume, n-am închipuit nici o dată că putem fi atât de fericiţi
pe lumea această pământească. Am luptat cu problemele materiale,
băneşti, n-am avut niciodată linişte. După aceea, am dat vina pe
celălalt pentru greşelile noastre. Nici banul, nici petrecerile nu au
putut satisface sufletul nostru.
- În zilele acestea am citit versetul acela în care Domnul
spune că iubirea se răceşte în oameni. Vorbeşte despre vremea
aceea, când El va reveni pe pământ. Oare este departe acel timp?
Pentru că eu nu simt nimic despre această răcire a iubirii. Este atât
de miraculoasă această iubire, că dispreţuieşte lumea pământească
în faţa noastră. Când văd un frate în faţa mea, am simţul că văd un
înger pe pământ. Sau oare sunt pe lume comunităţi, unde această
iubire frăţească s-a răcit?
- Poate fi şi acela – spunea Ivan gândind – dar poate să se
întâmple şi cu biserica noastră, că vor fi influenţe, prin care se va
răci şi la noi iubirea de acum.
- Nu se poate – strigă Elena – nu vreau să trăiesc acea vreme.
Mă gândesc, că dacă nu lăsăm lumea să intre în comunitatea
noastră, dacă ne rugăm, atunci Domnul va păstra iubirea între noi.
Mă înfiorez şi de la gândul, că va veni o dată timpul acela, când nu
vom avea dorinţa aceasta mare, de a merge la întâlniri, şi numai
din obişnuinţă vom merge. Ferească-ne Dumnezeu de acest lucru,
dragi fraţi.
Ivan şi Maria au însoţit-o pe Elena până în sat. Aveau o
jumătate de oră pe cărare, bucuroşi de iubirea Mântuitorului, au
continuat discursurile. Cu toţii s-au mirat, cât de repede s-a dus
timpul, şi au ajuns la casa lui Petru şi Elena. Înăuntru era întuneric.
Ivan a dat mână cu Elena.
6
 - Dumnezeu să te binecuvânteze, dragă soră. Ne rugăm
pentru tine şi pentru Petru. Noapte bună.
- Vă mulţumesc, că m-aţi condus până acasă. De fiecare dată
faceţi o jertfă pentru mine.
- Cu plăcere – spuse Maria – nu ne este greu, pentru că şi
până atunci suntem împreună. Acum auzisem, că ce mare jertfă a
făcut Domnul pentru noi.
- Domnul să vă răsplătească, dragii mei.
Elena a îmbrăţişat-o pe Maria şi s-a uitat fără vorbe după ei,
până ce ei au dispărut la colţul străzii. Când a intrat, Petru dormea
deja. Nu l-a trezit, s-a culcat și ea liniştită. În liniştea serii, în
gândurile ei a venit iarăşi simţul comunităţii şi timpul petrecut
acolo. Sufletul ei era pătruns de pace şi iubire, şi rugându-se la
Domnul a adormit.
„Având în vedere că este o pâine, noi, cari suntem mulți,
suntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeași pâine.” (1
Corinteni 10:17)

***

Dimineaţa, când s-a trezit Elena, Petru încă dormea. Afară era
întuneric, s-a dus în bucătărie şi a făcut foc. A deschis uşa mobilei
şi a scos o Biblie din spatele cănilor. S-a aşezat la masă şi a deschis
Biblia cu atenţie, nu cumva să pice o pagină ruptă din ea.
Avea la ea cartea de două zile iar aseară trebuie să deie mai
departe la familia Korev, de aceea a profitat de ocazia aceasta să
citească cât mai mult. Ştia că nu va avea şansa de a citi doisprăzece
zile, pentru că împărţeau această Biblie între cinci familii, la fiecare
familie stătea Biblia trei zile, după care trebuia predat la
următoarea familie.
Cum citea, cu un ochi privea casa, dacă Petru aprinde lumina,
ca să aibă timp să ascundă cartea. La ultima ocazie, Petru a
observat, că ea citeşte, a smuls cartea din mână, şi a aruncat la
pământ, iar paginile acesteia s-au împrăştiat pe podeaua
bucătăriei. Elena spunea cu lacrimi, că nici nu este proprietatea ei,
Petru a urlat la ea ca să ducă înapoi la cel care i-a dat, şi nu vrea să
7
vadă astfel de literatură fără sens. Petru nu a fost prins nici de
ideile comuniste, dar avea o ură inexplicabilă faţă de Biblie. Bunica
ei mergea des în biserica pravoslavă în zilele de duminică, era o
femeie religioasă, dar nu s-a văzut, că citeşte Biblia. Când era
flăcău, avea în mână Biblia, a şi citit câteva versuri, dar
neînţelegând acestea, a pus la o parte. Atunci era numai indiferent
faţă de Biblie. Ura lui s-a mărit, când soţia tânără a cunoscut pe
credincioşi şi a început să umble la întâlnirile religioase. Cu toate
acestea, se gândea mult: soţia s-a schimbat atât de mult, şi nu a
putut să explice acest lucru. Gândise, că această schimbare este din
cauza Bibliei şi din cauză că ea se duce mereu la biserică, dar nu-l
interesa prea mult, ca să se gândească mai profund la acest lucru.
Elena a observat, că este lumină în cameră. Într-o clipă
închise cartea şi l-a pus înapoi la locul ascuns, a luat două ceşti, a
pus pe masă şi a început să pregătească micul dejun.
Petru nu a spus nici o vorbă în timpul mesei. Nu a înjurat-o
pe ea, nici n-a întrebat-o, unde a fost ieri până târziu – ştia foarte
bine. După mâncare, a luat sacul în care Elena a pus mâncarea lui, a
salutat şi a plecat la lucru.
Elena a aranjat masa şi s-a dus afară, să deie mâncare la
animale. Când a intrat în staul, ca să deie fân la vacă a observat că
vaca stătea culcat, şi era umflată ca şi un balon mare. Se vedea pe
vacă chinurile acesteia. Ce bine ar fi, dacă Petru ar fi acasă – se
gândea ea. Dar acum ea trebuie să facă ceva. A luat basmaua pe
umăr şi s-a grăbit la medicul, care stătea pe strada alăturată.
Ajunse repede acolo, şi a intrat pe poartă până la intrarea în casă. A
bătut la uşă, dar nu a răspuns nimeni. Aşteptase un pic, dar era
linişte în casă.
A vrut să pornească mai departe, când auzise zgomotul unui
găleţi. S-a dus roată la spatele casei şi se întâlnise cu soţia
medicului.
- Ce problemă ai pe vremea asta friguroasă? – întrebase
femeia surprinsă.
- Caut pe veterinarul. Azi diminieaţă, vaca s-a umflat foarte
rău, mi se pare că este ceva grav. Ar trebui să facem ceva urgent.

8
 - Draga mea, doctorul s-a dus la Bajnikov, şi nici nu cred că
vine până la amiază. Dacă ajunge, eu îl voi trimit la tine.
- Mulţumesc. Sper că săraca rezistă până atunci.
Elena salutase şi s-a grăbit acasă. Primul lucru ce a făcut a
fost să meargă la staul. Aşteptase o privelişte tristă. Vaca se arăta şi
mai rău – abia respirase deja. Unde să mă duc? – gândise. Vecinii s-
au dus la lucru, iar femeile nu mă pot ajuta cu nimic.
Din senin i-a venit în gând un verset, care citise azi
dimineaţă. Aruncând asupra Lui toată îngrijorarea voastră, pentru
că El Însuşi se îngrijeşte de voi. Acum într-adevăr este îngrijorată.
Dar poate să mergă la faţa Domnului cu aceasta?
Unde poate să se ducă în altă parte? Ce spune Petru, dacă
animalul moare? Va înjura şi mai tare? Ce poate să-i spună, dacă va
înjura, unde este Dumnezeu, dacă a lăsat să se întâmple ceva, cu cel
care se roagă? Chiar şi acum abia pot să trăiască din salarul lui –
dar cu o tragedie, cum pot să treacă mai departe?
Intrase în cameră şi s-a aplecat. Nu a găsit cuvinte, nu a putut
să se roage. Se întorceau gândurile acestea. Dar avea nevoie de
linişte. Linişte, în care Dumnezeu aude simţurile inimii, fără să
spună o vorbă omul. Avea un singur gând în inima ei, care a
umplut-o cu pace. Facă-se voia Ta.
A ieşit iarăşi în staul. Vaca nici nu mai mişca. Ochii îi erau
fără viaţă. Elena stătea la uşă cu mâinile la rugăciune şi se uita la
pământ. A ieşit din staul, a rezolvat celelalte animale, a măturat
curtea.
La ora două, după masă a ajuns veterinarul la ei. Nu s-a putut
face nimic. S-a uitat la hoit şi a plecat.
După ce a plecat medicul veterinar, a ajuns acasă Petru. Elena
l-a luat de mână şi l-a condus în staul. Petru se uitat cu fruntea
încreţită la animalul mort.
- Ce s-a întâmplat?
- Nu ştiu. Dimineaţa când am ieşit, abia respirase deja. Am
fugit la medic, dar n-a fost acasă. Am trimis după el, dar a venit
târziu şi a murit animalul.
- Acum unde îți este Dumnezeul tău? Te rogi, crezi în El, şi
nici nu-l interesează, ce se întâmplă cu tine? Dacă ar exista
9
Dumnezeu, ne va ajuta, şi n-ar fi lăsat să se întâmplă o astfel de
nenorocire cu tine. Ar şti că suntem săraci, şi nu ne-ar da o
încercare așa grea.
Cum vorbea, devenea din ce în ce mai agresiv la cuvinte,
glasul era mai puternic. Elena stătea cu spatele la perete şi se uita
la pământ.
- Să nu-ţi vină în minte, să te duci la biserică. Ce sens are
viaţa de acest fel? Nu am devenit mai bogaţi de atunci, chiar şi mai
săraci, că pierdem ce mai avem.
- Nu putem cerceta drumurile lui Dumnezeu. El ştie foarte
bine, de ce a lăsat să se întâmple acest lucru. Sigur că are ceva scop
cu aceasta.
Petru nu a răspuns nimic. Murmura ceva când a ieşit din
staul, dar Elena n-a înţeles.
Petru s-a dus la câţiva vecini ca să ceară ajutor să ducă vaca
de acasă. Când s-au dus, Elena a luat Biblia, a ascuns cartea sub
basmaua ei şi s-a grăbit la casa lui Andrei Iljev. Stăteau cu două
străzi mai jos, decât ei. Când a intrat, Natasa a poftit-o cu bucurie.
- Bine ai venit, draga mea. Mă bucur că ai venit la noi. Putem
să mergem împreună la biserică?
- Din păcate, nu putem. M-am gândit, că astăzi nu mă duc.
- Ce s-a întâmplat?
- Petru este foarte mânios astăzi. La amiază a murit vaca
noastră, înjura şi murmura în continuu. A spus să nu mă vadă, că
mă duc la biserică. Mi-a fost foarte greu. Te rog, dacă mergeţi, să
spui la fraţi să vă rugaţi pentru mine. Nu ştiu, de ce a lăsat Bunul
Dumnezeu să se întâmplă lucrul acesta.
- Îmi pare foarte rău. Să dea Domnul să se refacă la bine
lucrurile voastre. Cred că va rezolva în aşa fel, încât va deveni ceva
binecuvântare din acesta.
- Ieri am venit acasă cu o bucurie mare de la biserică, mi-e
dor să mă duc şi astăzi, dar mă gândesc, ar fi mai bine să rămân
acasă acum. Nu vreau să fac plan pentru viitor, dar mă gândesc la
Domnul care ne va ajuta. Fiţi dragi, şi daţi Biblia la familia Korev,
pentru că ei urmează în rând.

10
 „Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor
ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28)
***
Ziua următoare, când Petru a venit de la servici, stăteau
împreună la masă. Abia au terminat de mâncat, când cineva a bătut
la uşă. Ivan a intrat în casă.
- Dumnezeu să vă ajute – salutase pe gazde.
- Bună, Ivan, ia loc.
Şi-a luat jos paltonul gros, a luat loc lângă sobă şi își ţinea în
braţe paltonul.
- Ieri seară, Natasa a povestit la biserică, ce aţi păţit, şi am
discutat mult, cum am putea să vă ajutăm pe voi. La toţi ne-a părut
rău. Am decis, ca să vă ajutăm, cine cu ce poate dona, ca să adunăm
preţul unei vaci.
A luat din buzunarul paltonului un sacoş mic, cu bani şi l-a
pus pe masă.
- M-au împuternicit fraţii, să vă aduc acest ajutor, în Numele
Domnului. Să acceptaţi cu bucurie.
Ochii Elenei s-au umplut cu lacrimi. Petru nu a spus nici o
vorbă, se uita în faţa lui. Nu au spus nici o vorbă. În sfârşit Elena a
întrerupt liniştea.
- Cum putem mulţumi acest dar la fraţi?
- Mă gândesc, acest dar nu trebuie mulţumit la fraţi, numai
lui Dumnezeu. Aşa se împlinește, că suntem dintr-o familie, din
aceeaşi trup cu toţii. Cine plânge, plâng cu toţi. Cine se bucură, se
bucură cu el toţi. A fost o mare înţelegere şi ieri, când toată lumea a
vrut să ajute, cu ce a putut. S-a adunat mai mulţi bani, decât preţul
unei vaci, binecuvântat să fie Domnul.
Până ce Ivan şi Elena au discutat despre întâlnirea de seara
trecută, despre biserică, despre Cuvântul, care au primit ieri, Petru
stătea fără o vorbă. Dintr-o dată şi-a ridicat capul, s-a uitat prima
dată la soţia sa, după aceea la Ivan şi a spus:
- Data viitoare mă duc şi eu la biserică.

11
 „...în împrejurarea de acum, prisosul vostru să acopere nevoile
lor, pentru ca și prisosul lor să acopere, la rândul lui, nevoile voastre,
așa ca să fie o potrivire”
(2 Corinteni 8:14)

12
 AŞTEPTÂND ÎNGERII

De o lună, Petru de fiecare dată a fost la biseric, a profitat de

fiecare ocazie, ca să fie acolo. La o întâlnire, Alexander a dat de
ştire, că vor să vină fraţi din Germania, ca să ne viziteze, să stea
câteva zile la noi.
- În şase Februarie vin de la Moscova. Vor petrece câteva zile
acolo, după care vor să ne viziteze şi pe noi. Şi de la Moscova vor să
vină, în special cei care au fost împreună cu prizonierii germani în
Siberia, şi au învăţat limba. Trebuie să discutăm, la cine să stea la
noapte, şi cum ne-am putea întâlni şi să fim cât mai mulți
împreună. Cu fraţii de la Moscova, vor fi în total nouă persoane.
Înainte de patru dimineaţa va veni trenul în Bajnikov.
- Acolo va porni ultimul autobuz după-masă. – spunea
Alekszej Vasile – dar eu mă duc cu plăcere pe jos, să-i întâmpin. În
două ore se poate ajunge acolo. Dacă pornim la unu jumate, liniştit
ajungem la patru în gară.
Repede s-a rezolvat programul musafirilor. Le-au despărţit şi
pentru odihna de noapte la fraţi. S-au oferit douăzeci şi trei de
persoane, care vor porni pe jos până la gară, ca să le aştepte pe
fraţii din Germania, şi cu autobuzul de dimineaţă să vină înapoi.

***

La data de şase, la unu și jumătate noaptea, fraţii s-a adunau

la capătul satului să pornească la drum. S-au înţeles că pornesc la
doi fără un sfert, dar s-au adunat mai mulţi de trei zeci de persoane
în loc de cei douăzeci şi trei. Au pornit la drum spre gara din
Bajnikov.
A fost o vreme rece şi mohorâtă cu vânt şi zăpadă – care a
îngreunat drumul lor, dar echipa a pornit cu bucurie şi nerăbdare
la drum. Nu s-a putut întâmpla altfel, pentru că s-au pregătit la
aşteptarea lor, parcă ar fi aşteptat pe Dumnezeu, nu pe oameni
necunoscuţi, cum erau musafirii. Nici nu au simţit oboseala

13
mersului, pentru că discutau despre Biblie, despre întâlnirea cu
fraţii. Au petrecut o parte din drum cu cântece.
Cum se apropiau de Bajnokov, s-au despărţit în grupuri mai
mici, cum s-au înţeles, ca să nu fie izbitor un grup aşa de mare. Aşa
au ajuns la gară, unde au auzit, că din cauza viscolului, trenurile au
întârzieri mari. La trenul din Moscova s-a vorbit de trei ore
întârziere. Până atunci au intrat în sala de aşteptare, unde era cald,
unii chiar au adormit puțin.
În sfârşit, s-a anunţat, că va veni trenul. S-au despărţit în
grupuri mici, şi aşteptau pe peron. Nu au văzut niciodată pe
oamenii care veneau, dar toată lumea era sigură, că îi vor
recunoaşte. Aşa a şi fost. Mare a fost bucuria.
După puţin timp a pornit şi autobuzul spre casă, toată lumea
s-a grăbit ca să ajungă. Discutau şi în autobuz în grupuri mici, cu
ajutorul traducătorilor. Au spus la musafiri, că fraţii îi aşteaptă pe
ei. Cunoşteau pe şoferul autobuzului, l-au cerut să le lese jos la
drumul de legătură la casa familiei Kulmanov, de aici au parcurs
aproape un kilometru pe jos până la casă.
Musafirii au fost prinşi de înduioşare, când au văzut primirea
fraţilor. Ştergeau lacrimile, când toată lumea le-a salutat cu
bucurie. După micul dejun s-au adunat cu toţii în camera cea mai
mare, unde se ţineau şi întâlnirile bisericeşti. Nu a fost nici o
mobilă în cameră, numai scaune şi în faţa ferestrei o masă
acoperită cu alb. Camera s-a umplut, iar şi pe coridor stăteau
oameni.
- Dragi fraţi – începuse Alexander – nu găsim cuvinte, ca să
mulţumim lui Dumnezeu că aţi ajuns, v-a ocrotit pe drumul vostru
şi aţi ajuns cu bine, în sănătate la noi. V-am aşteptat ca şi pe nişte
îngeri. Este nemaipomenit acea iubire care ne leagă cu voi, că nu vă
cunoaştem, nu v-am văzut dar ştim că suntem fraţi. Ne-ar plăcea să
spuneţi câteva vorbe, pe care Domnul vă dă în inimile voastre.
Fraţii germani se uitau unul la altul şi vorbeau, se încurajau,
cine să pornească să țină un discurs. S-a ridicat unul mai înalt, cam
de o vârstă medie, şi traducătorul s-a dus lângă el.
- Stimați fraţi. Cu o mare nerăbdare am pornit de câteva zile
din Germania, conduşi de rugăciunile fraţilor noştri. Am cerut să
14
aducem aici la voi binecuvântările lor, că nu vă cunosc dar se roagă
şi pentru voi. Cum am spus, am pornit cu nerăbdare, dar suntem
aici, ca şi prinţesa Saba în faţa regelui Solomon: nu ne-au spus nici
jumătate. Nu ne-am gândit nici la jumătate din iubirea care am
primit de la voi. Parcă ar fi un vis, că suntem aici, la fraţii noștri,
care se întâlnesc numai în ascuns, cei care sunt priviţi cu dispreţ
din cauza religiei, cei care plătesc amenzi din cauza credinţei,
câteodată își pierd şi serviciul.
Omul s-a oprit puțin, pentru că se simţea înduioşat. Au fost
mulţi dintre fraţi, care își ştergeau lacrimile, unii din bucurie, alţii
tot din înduioşare. Fratele a continuat.
- Noi, cei care venim din libertate, ne confruntăm cu
adormirea sufletelor, luăm experienţă emoţionantă de la voi, prin
iubirea voastră. Ne speriem când vedem starea noastră prin
oglinda vieţii voastre, că noi în libertatea noastră am pierdut zelul
pentru credinţă. Noi ne-am rugat pentru fraţii prigoniţi şi din
Rusia, de unde venim acum, dar acum văd ce mare nevoie avem
noi, în libertatea şi în bunăstarea noastră de rugăciunile voastre.
Fiţi atenţi, nu cumva averea sau bunăstarea să vă despartă de
iubirea care am observat de la voi.
Orele rămase din ziua aceea au fost ţinute cu discuţii frăţeşti.
Localnicii au întrebat despre bisericile lor, dacă se îmbogăţesc, şi
cum sunt mărturiile la ei. Au fost întristaţi, când au auzit, că în
Germania au casă de rugăciune, dar enoriaşii nu se duc la adunare,
nu prea sunt credincioşi adevăraţi, care s-au întors de la
Dumnezeu.
După aceea au povestit, că sunt unii care au fost prinşi
prizonieri în Siberia sau în Rusia, ori în penitenciare. Au fost, care
nu au suportat greutatea închisorii şi nu s-au întors din arest, ei ne
aşteaptă pe partea cealaltă a vieţii pe cei rămaşi în viaţă. S-a mai
lăsat din prigoniri în ultimele timpuri, dar sunt tineri, care şi acum
se află în închisoare pentru că nu au acceptat portul de armă.
O bătrână a povestit, că soţul ei a fost condamnat la douăzeci
şi cinci de ani de închisoare, chiar după război, pentru că umbla în
sate şi răspândea Cuvântul Domnului, şi mulţi oameni s-au făcut
credincioşi din cauza lui. A rămas singură, cu cinci copii, dar fraţii
15
au ajutat-o cu ce au putut. Nu a ştiut nimic despre el mai mult de
şase ani, după atâta timp a primit prima scrisoare de la el. Nu după
mult timp a primit o înştiinţare, că soţul ei a murit, şi a fost
înmormântat acolo undeva. Când a povestit întâmplarea, cu toţii au
plâns. A mai spus, că ştie că după un timp iară își va vedea soţul, şi
se vor termina durerile ei.
Era târziu, când fraţii se despărţeau şi musafirii au fost
conduşi la sălaşurile lor. La familia lui Ivan a fost condus o familie
tânără cu un translator.

***

În timpul micului dejun au putut să mai discute ceva. În jurul

orei zece ar fi trebuit să pornească de acasă. A decedat o femeie în
vârstă din adunarea lor, şi înmormântarea începea la unsprezece,
la casa femeii.
- Slujba de înmormântare este o ocazie bună ca să
mărturisim credinţa noastră. Acesta este singura ocazie, care este
acceptată de organele statului, ca să ţinem întâlnire oficială –
explicase Ivan la musafiri programul zilei – de obicei se adună
multă lume nu numai rudele, ci şi din sat sau din alte localităţi.
Mortul este pus în catafalc, în curte ţinem o predică, iar după aceea
conducem pe ultimul drum până în cimitir.
- Asta am vrut să vă întreb, cum se înmulţește adunarea,
dacă nu aveţi o ocazie oficială de a vă întâlni – spunea Hans.
- Da. Unul dintre ocazii este înmormântarea. Lângă acesta,
mergem câte două în oraş, iar enoriaşii se roagă pentru secerători,
ca Domnul să ne deie în cale oameni, care sunt deschişi pentru
Cuvântul Lui. Dar mai mult, cu viaţa noastră încercăm să
mărturisim credinţa noastră.
- Voi cum aţi ajuns să-l cunoașteţi pe Cristos?
- Acesta avea precedente ruşinoase în viaţa noastră –
începea Ivan cu ochii lăsaţi spre pământ – am avut un vecin
credincios, adică şi avem, pe care nu-l iubeam deloc. N-am putut
explica nici atunic, de ce, poate numai de aceea, că este credincios.
Nu ne-a făcut nimic, se comporta prietenos cu noi. Dar eu i-am
16
făcut rău, unde am putut. Într-o seară, după servici, am luat şi
salarul pe aceea lună, şi am venit spre casă.
- Am intrat în cârciumă şi am băut mult. Aveam în borsetă
toţi banii de salar, şi hârtiile mele, poate n-am pus bine în buzunar
şi mi-a picat afară pe stradă. L-am căutat ziua următoare. Seara, a
venit vecinul şi mi-a adus borseta. M-am simţit foarte ruşinos, nici
nu ştiu dacă i-am mulţumit sau nu. Banii îmi erau acolo în
întregime, dar am primit de la el şi un bileţel pus acolo, pe care
scria, Isus Cristos spune: Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi
şi Eu vă voi da odihnă. Chiar în seara aceea m-am dus la el şi am
cerut, dacă mă lasă să mă duc cu el următoarea dată la adunare. De
atunci caut fiecare ocazie, să fiu acolo, împreună cu fraţii.
- Când Ivan a venit acasă şi mi-a spus, că trebuie să mă duc şi
eu, să văd ce este acolo – continuase Maria – n-am dat nimic,
pentru vorbele lui, a spus multe vorbe bune, dar am şi observat că
viaţa lui se schimbă spre bine. Simpla curiozitate m-a dus prima
dată acolo, dar când am intrat în cameră, unde erau adunaţi, m-a
prins un simţ, şi n-am putut să mă mişc. Nu se poate descrie acel
simţământ.
- Nici nu trebuie – spusese Elisabeta – eu m-am simţit foarte
bine ieri la întâlnirea noastră şi m-am gândit, dacă aşa va fi şi în
Rai, atunci merită efortul făcut. Nici nu gândesc dacă mai există o
adunare de aşa fel pe Pământ. Noi suntem stricaţi de bunăstarea
noastră. Acum văd clar acest lucru. Puteţi fi bucuroşi, că sunteţi
mai săraci, decât noi.
- Nu suntem noi săraci. Avem pâinea noastră de toate zilele –
s-a apărat Ivan – Domnul de fiecare dată ne apără şi nici nu putem
închipui, cum s-a aranjat totul. Dacă cineva dintre noi se confruntă
cu probleme financiare, fraţii imediat strâng ajutor pentru acel
cineva. Aşa s-a întâmplat nu demult, când o familie a fost amendată
cu o sumă echivalentă a unui salar pe o jumătate de an, pentru că
au fost prinşi că ţin întâlnire în casa lor. Dacă cineva construieşte o
casă, cu toţii de la mic la mare suntem acolo să ajutăm. Adunarea
porumbului, sau altă treabă este făcută în colectiv, cu toţi din
adunare.

17
 - Ne bucurăm că putem fi împreună şi profităm de fiecare
ocazie.
- Enoriaşii lucrează pe gratis.
Între voi? – întrebase Hans.
- Cum adică?
- Aşa, că dacă cineva face ceva pentru altul, atunci nu cere
bani?
- Ei, aşa ceva nici nu vine în vorbă – răspunse Ivan cu ochii
deschişi – noi suntem fraţi, şi fraţii nu cer bani de la fraţi.
- Bine, dar toată lumea trăieşte din bani, şi nu poţi să aştepţi
de la nimeni să lucreze cineva pe gratis la tine – spunea Elisabeta.
- Nu aşteptăm, ci facem cu bucurie şi din inima noastră. Isus
a făcut mult pentru noi, şi noi putem face ceva puţin. Aşa spune
Biblia, că dacă faci cu unul, dintre copii Săi, atunci ai făcut cu
Dumnezeu. Nu am discutat despre acest lucru, dar mă gândesc, că
dacă facem din bunăvoie, din inima noastră ceva, atunci Dumnezeu
va binecuvânta munca noastră, încât n-o să ne lipsească banul
acela. Încercăm să trăim cu credinţă.
Hans şi Elisabeta se uitau unul la celălalt, după aceea au lăsat
privirea spre pământ. Nu au spus nimic, se vedea pe ei că sunt
ocupaţi cu gândurile lor. Au stat la masă în linişte un pic, iar după
aceea Elisabeta a întrerupt tăcerea.
- Ne-am gândit, că venim şi aducem ajutor la săracii fraţi ai
noştri din Rusia, dar acum deja noi simţim că suntem săraci, şi
primim ajutor de la voi.
- Şi noi suntem oameni păcătoşi, care avem nevoie de ajutor.
De aceea este foarte bun, că avem o legătură foarte strânsă între
noi. Dacă cineva se rătăceşte, imediat putem observa. Ne bucurăm
şi de Alexander, de pastorul adunării noastre. Este un om cu
umilinţă. Poate să plângă cu cei care sunt trişti. O dată la lună,
uneori şi mai des, vizitează enoriaşii din adunare şi se ocupă cu
sufletele noastre.
Nu se întâmplă, că cineva face păcat? – întrebase Hans.
- Se întâmplă, că diavolul lucrează şi aici. Nu de mult s-a
întâmplat că unul dintre noi avea de vânzare un porc, şi s-a înţeles
cu vecinul lui, că vinde cu o sută de rubeli. Cineva a oferit o sută şi
18
zece, iar acesta a spus, că îi pare rău, dar nu lasă cu o sută, ci numai
cu o sută şi zece. Omul avea nevoie de porc, şi a plătit preţul cerut.
Se înjura şi pe el, şi pe credincioşi, şi au luat la cunoştiinţă şi alţi
fraţi. L-au atenţionat, să refacă, dar parcă acel ban a fost mai
important lui, sau nu a vrut să cere iertare de la vecin. Chiar şi
biserica l-a atenţionat, dar nu a vrut să repare lucrul. Nici nu venea
la biserică pentru un timp, că s-a supărat. Atunci biserica a decis,
că îl exclude din cina Domnului.
- Din cauza aceasta l-au exclus din cina Domnului? – se
mirase Elisabeta – asta-i cruzime.
Alexander spune deseori, că dacă acceptăm păcatul între noi,
dacă luăm masa cu păcătoşii, atunci ca şi plămădeala dospeşte tot
aluatul. Aşa scrie apostolul către Corinteni.
Şi acesta va fi exclus definitiv din biserică? – întrebase Hans
cu mirare – atunci la noi nimeni nu poate să fie membru al
adunării, că fiecare dintre noi am făcut ceva păcat. Dar cine poate
să spună că el este perfect, fără nici o vină?
- Nu este vorbă de excludere definitivă. Chiar suntem foarte
atenţi la aceşti oameni. Şi în cazul acesta am decis, că ne întâlnim,
facem post şi ne rugăm pentru el. Ne doare foarte mult, dacă
pierdem un membru dintre noi. După o săptămână a venit fratele
şi a povestit plângând, că a visat că diavolul a pus o bancnotă de
zece rubeli în buzunarul lui, a băgat furca în el, şi fugise spre iad cu
el – dar s-a trezit. Repede a mers la vecinul lui, şi i-a dat banii şi a
cerut iertare. Noi cu toţii în biserică ne-am plâns şi am
binecuvântat pe Domnul.
Musafirii ascultau cu mirare întâmplarea povestită. Hans a
menţionat liniştit:
- Putem să-i mulţumim lui Dumnezeu, că ne trezeşte. Chiar
de aceea ne-a dat această ocazie să venim aici între fraţii noştri din
Rusia.

19
 SCRISOAREA

- De unde ai scrisoarea aceea? – întrebase Ivan, când Maria a

intrat cu o scrisoare în mână.
- Au trimis musafirii noştri din Germania.
- Te rog, citeşte-mi, să aud şi eu, ce scrie.

Dragi fraţi,
Vă salutăm cu pacea Domnului.
Slava Domnului, am ajuns acasă săptămâna trecută. Am avut
simţul, că am primit multe daruri, care nu pot fi sistematizate.
Putem spune, că a fost cea mai bogată săptămână din viaţa noastră,
în special pentru ce am primit de la voi, experienţa, care ne-a
schimbat, ne-a reconsiderat viaţa noastră de aici. Am fost creştini,
dar acolo în Rusia ne-am dat seama, cât de slabi suntem şi cât de
uşor luăm viaţa creştină de aici. Focul acela, care se simţea în
biserica voastră a avut impresie mare pe noi. De aceea nici nu putem
mulţumi lui Dumnezeu, că ne-a dat şansa aceasta, de a cunoaşte
fraţi, care trăiesc în întregime religia, credinţa lor şi efectul lumii nu
se simte pe comunitate.
Nu vrem să descriem comunitatea noastră foarte slabă în faţa
voastră, dar acum putem observa ce mare influenţă are bunăstarea
şi libertatea pe viaţa sufletească. De aceea vă rugăm, rugaţi-vă şi voi
pentru adunarea noastră, ca să putem sfinţi viaţa noastră pentru
lucrurile lui Dumnezeu.
Ne-am gândit mult la lucrurile spuse despre curatul
comunităţii. Păcatul intră în viaţa spirituală atât de insidios, încât
nici nu putem observa. Doar atunci observăm aceasta, când vedem o
altă comunitate, acum a voastră acolo în Rusia.
După ce am ajuns acasă, am pornit în cercetarea Bibliei, şi am
citit în profunzime Prima Epistolă a lui Pavel către Corinteni,
capitolul 5 şi din capitolul 10 versetele 15-22. Trebuie să
recunoaştem, că stricarea comunităţii devine din cauza păcatului

20
lăsat în relaţiile omeneşti, şi aşa ţinem cina Domnului nostru.
Această problemă ne dă mai multe întrebări de rezolvat.
Ne gândim, că biserica noastră ar avea nevoie de mărturiile
voastre, pentru că povestind cele auzite şi primite de la voi, au fost
enoriaşi, care s-ar bucura, dacă s-ar întâlni cu voi. De aceea vrem să
vă invităm, ca să recompensăm o parte din acea iubire arătată faţă
de noi, când am fost acolo.
Serviciul financiar al bisericii a luat decizia, că vă plătim
pentru patru persoane biletul de călătorie. Ar fi bine, să plătiţi
biletul, şi când ajungeţi aici, noi vă dăm preţul biletului în mărci
germane.
Ne rugăm, să primiţi paşaportul vostru, şi să ajungeţi la noi.
Avem câţiva oameni din biserica noastră, care cunosc limba, şi s-au
oferit ca şi traducători pentru voi.
M-am întâlnit cu un tânăr, pe nume Petru, care încă nu s-a
botezat, dar umblă des la adunare. Mi-a prezentat şi soţia lui, dar
am uitat deja numele ei. Petru cunoştea un pic limba germană. I-am
dat Biblia mea, şi s-a bucurat, spunând că poate să înveţe mai mult.
Ne-am gândit că ar fi bine să vină şi el. Atunci a spus – cum am
înţeles eu – că vrea să se botezeze cât mai repede.
Vă rugăm, să ne anunţaţi, dacă puteţi accepta invitaţia
noastră. Vă aşteptăm cu drag, dar nu vrem să vă miraţi, pentru că
noi nu avem o comunitate atât de însufleţită ca şi a voastră. Dar
sperăm că vă va place aici şi veţi fi mărturii pentru credincioşii
noştri.
Vă salutăm cu iubire pe toţi, şi să-i spuneţi că mulţumim
pentru efortul lor
Cu drag
Hans şi Elisabeta Müller

- N-ar fi rău, să mergem în Germania, dar parcă ar fi

imposibil – menţinase Ivan – se dă greu paşaportul acela. Mă
interesez de la Kornyikov, care lucrează la poliţie, dacă se poate
primi paşaport sau nu.
- În faţa Domnului, totul este posibil – spunea cu încredere
Maria – dacă este voia Lui, atunci sigur că îl va împlini.
21
 -
***

La sărbătoarea botezului lui Petru, înainte ca oamenii să

plece, Alexander a mai rostit câteva vorbe:
- Ştiţi cu toţii, că m-am îmbătrânit, şi munca în adunare
devine cât mai grea pentru mine. Slavă Domnului, ne înmulţim, dar
vorbirea şi comunicarea cu oamenii devine greu pentru mine. Am
avea nevoie de un ajutor, ca Dumnezeu să-mi dea un om lângă
mine, care să mă ajute. De aceea vă rog pe voi, ca să postiţi şi să vă
rugaţi, ca Domnul să dea pe cineva, cine poate să fie în ajutorul
meu la treburile bisericeşti. Dacă vă convine, fraţii mei, să ne
întâlnim şi să dăm decizia la Domnul nostru să ne arate pe cine
vrea El să împuternicească pentru această responsabilitate. Este
foarte important, ca nu noi să alegem, ci să lăsăm decizia la
Domnul Nostru, că El ne cunoaşte cel mai bine, cum au spus şi
apostolii, că El cunoaşte inimile oamenilor.
- Pastorul are o responsabilitate mare, de aceea este nevoie
de un frate, care este ales de Dumnezeu – continuase vorbele, sluga
Domnului – ca şi pază, are o răspundere mare pentru suflete, şi
dacă din neglijenţă sau comoditatea sa va pieri un suflet, pastorul
va fi tras la răspundere pentru sângele aceleia. Este foarte
important ca să-l sprijinim şi pe pastorul vostru cu rugăciunile,
cum m-aţi sprijinit şi pe mine și mă sprijiniți în continuare.

22
 ÎN GERMANIA

Petru se uita emoţionat la ceasul lui şi se uita prin geam, când

trenul se apropia de staţia Stuttgart.
- În curând ajungem – atenţionase pe pasageri – să ne
pregătim pentru coborâre.
- Sunt foarte curios, ce ne aşteaptă – spuse Maria.
Hans şi Elisabeta îi aşteptau pe peron cu un translator.
Bucuria întâlnirii a fost foarte mare. După salutări şi câteva
întrebări, au pornit spre parcare, valizele au pus în microbuzul
familiei Müller, şi au pornit la drumul lor de aproape o oră şi
jumătate. Ivan se uita ca un copil, cu gura căscată la maşinile
performante, care mergeau pe autobandă, şi se mira de calitatea
drumurilor.
Petru a primit loc lângă Hans, în faţă. S-a bucurat, că poate să
folosească limba germană. A învăţat mult, de când a primit Biblia
germană, cu greu, dar s-au înţeles.
Cum se apropiau de casa familiei Müller, din senin, s-a
deschis poarta de garaj.
- Copiii se uitau, dacă venim? – întrebase Petru.
- Eu am apăsat butonul telecomandei – zâmbea Hans.
- Fantastic, ce bunăstare aveţi voi aici. N-am închipuit
niciodată.
Are şi preţul lui. Bucuraţi-vă, până ce nu plătiţi.
Petru nu prea înţelegea, ce vroia Hans să spună cu acest
lucru.
Au intrat în casă. Au vrut să deie jos pantofii, dar gazdele nu
l-au lăsat. Aici nu-i la modă. De ce ar fi, că aici nu găseşti noroi pe
stradă. Le-au condus într-o cameră mare, unde masa era pregătită
pentru opt persoane. Înainte să intre, aşteptau întâlnirea cu
enoriaşii de aici, dar au observat că un pic s-au înşelat, că nu este
nimeni în casă, decât cei doi copii ai familiei.
- Fraţii vin mai târziu? – întrebase Elena.
- Ce fraţi, şi unde? – se mirase gazda.

23
 - Ei, bine... mă gândeam la fraţii din biserică. Ori astăzi nu
avem întâlnire cu ei?
- Mai mulţi frați știu, că veniţi, şi vă aşteaptă mâine în casa de
rugăciune.
Au stat la masă. Pe timpul mese, gazdele le-au întrebat
despre comunitatea din Rusia, şi povesteau cu bucurie, cele trăite
acum trei ani acolo.
- Cum aţi reuşit să primiţi paşaportul? – întreba Hans de la
musafiri – Nu v-au dat uşor? Trebuia să plătiţi mult pentru
paşaport?
- Îi adevărat, că în faţa Domnului, totul este posibil – începea
Ivan povestea – ne-am rugat mult şi noi, şi biserica noastră, ca să
avem ocazia, să venim în Germania să facem cunoştiinţă cu fraţii de
aici. Am o cunoştiinţă, care-i rudă cu comandantul poliţiei, şi el a
vorbit, dacă s-ar putea primi paşaportul. L-a asigurat, că suntem
oameni cinstiţi. Acest comandant avea porumb pe o mare parte a
pământului, care a fost lăsată, iar buruiana devenea mai mare,
decât porumbul. Ne-a trimis vorbă, dacă putem curăţa acea parte,
ne rezolvă paşaportul. Am pornit cam patruzeci din biserică, şi
într-o zi, am şi aranjat totul. Comandantul n-a fost acolo, dar ziua
următoare, când a ajuns, n-a crezut, ce vede.
V-aţi gândit, că primiţi cu toţii paşaport? – întrebase
Elisabeta râzând.
- Nu, nici vorbă. Ştiam că nu acceptă mai mult de patru
paşapoarte. Până atunci, noi am şi predat cererea oficială.
- Fraţii au venit numai în ajutorul nostru, să primim
paşapoartele – menţionase Maria.
Incredibil – strigase Elisabeta – în loc să fie invidoşi, au
ajutat, ca să fie bun pentru altcineva. Părerea mea, aceasta nu se
poate întâmpla la noi.
Dar acesta este iubirea frăţească – spusese Elena.
Gazdele stăteau fără glas pentru puţin timp. Hans a întrerup
liniştea:
- Când am venit din Rusia, am povestit la fraţi despre
experienţele primite acolo. Sunt mulţi credincioşi sinceri în
adunarea noastră, dar simţim cu toţii, în special cei care am fost şi
24
la voi, că aici în occident, bunăstarea a stricat viaţa spirituală. Am
discutat mult, ce poate fi cauza, dar am ajuns întotdeauna la
concluzia, că bunăstarea, comoditatea, pacea pe dinafară, deci, că
nu este prigonire, ceea ce are un efect rău asupra vieţii spirituale.
- Sigur că aşa este – spuse Ivan – nici la noi nu este prigonire,
cum a fost mai demult, când oamenii trebuiau să steie în închisoari,
departe de familiile lor.
- Dar avem între noi o generaţie, care este mărturie pentru
noi şi pentru comunitatea noastră.
- Mă tem, că bunăstarea ne atinge şi pe noi – vorbea Elena –
nu ştiu dacă prigonirea se lasă din cauză că enoriaşii devin
indiferenţi, se lasă seduşi de lume, sau devin dezinteresaţi, că
presiunea prigonirii se slăbeşte.
- Chiar aceste gânduri avem şi noi – spusese Elisabeta – nu
demult am fost la o masă, unde am discutat despre această
chestiune.
Lăsaţi-mă să citesc câteva verseturi din Biblie – lua Hans
Biblia în mână – Isus spune: dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce
este al ei, dar, pentru că nu sunteţi din lume, penrtu că Eu v-am
ales din lume, de aceea vă urăşte lumea. Sau mai departe aici este
versetul 14 din capitolul 17: şi lumea i-a urât pentru că ei nu sunt
din lume, după cum Eu nu sunt din lume. Mi se pare cel mai clar
aici, dacă enoriaşii încearcă să se asemene cu lumea, atunci ura se
stinge. După aceea devine natural, că ei se fac cât mai indiferenţi şi
se răceşte uşor iubirea.
Atunci, într-o stare de acest fel, nu se poate să rămâi drept? –
întrebase Elena.
- Nu e vorba de asta, mă gândesc, că Domnul a prezis aceste
lucruri, şi a şi spus că cine rămâne drept până la capăt, va moşteni
viaţa veşnică. Este ca şi când porneşti să înoţi contra fluviului, sau
când ieşi din camera caldă în vremea rece, trebuie să te mişti să nu
te prindă frigul.
Atunci noi să ne bucurăm, că nu trăim într-un mediu aşa de
bogat – menţionase Petru – dar mă gândesc, că trebuie să ne
rugăm şi noi, să rămânem drepţi.

25
 ***

Duminica dimineaţă, după nouă şi jumătate au pornit la

adunare. Clădirea se afla lângă un drum foarte aglomerat, numai o
parcare despărţea de drumul acela. Erau câţiva maşini în parcare,
când au ajuns. Au aşteptat în holul clădirii, şi enoriaşii le-au salutat
cu bucurie. Au fost unii, care le-au întrebat de unde au venit, alţii se
interesau şi după numele lor. Toată lumea a venit cu îmbrăcăminte
frumoasă, de aceea le-au fost un pic ruşine, pentru haniele lor mai
slabe.
Se apropia timpul slujbe, de aceea au pornit şi au luat loc pe
la mijlocul sălii. Nu s-a umplut sala, nici pe jumătate, când un
pastor înalt, cu ochelari a pornit la masă, a citit un capitol din
Biblie, după aceea a ţinut un sfert de oră o predică. Petru a fost
foarte atent la slujbă, a şi înţeles câte ceva din ea.
Ivan n-a înţeles nimic, numai atâta a ştiut că vorbeşte pe
germană. Avea şansa să se uită prin împrejur şi a tras concluzia, că
auditoriul nu prea se arăta interesat de predică. Acesta a fost
foarte interesant, pentru că el a fost obişnuit, că în timpul predicii,
mulţi au plâns, cu toţii se priveau şi erau atenţi la fiecare
propoziţie, ca şi călătorul însetat în deşert.
Lângă el a stat un tânăr, care se uita deseori la ceas. Cu două
rânduri mai înainte, era un frate care dormea, câteodată şi capul a
lăsat la o parte, dar se trezea, îndreptase trupul, dar după un timp
totul a început din nou. Au fost unii, car erau atenţi la vorbele
pastorului, unii au şi scris câteva idei din predică în carneţelul
adus.
Când pastorul s-a dus la loc, un grup de tineri au pornit şi s-
au aranjat în fața masei. Dirijorul a spus numerele cântecelor, iar
corul a cântat. Mulţi au rămas în bănci şi au cântat cu tinerii.
După patru-cinci cântece, s-au dus la loc. Hans luase cuvântul
şi a prezentat musafirii din Rusia. Desigur, pentru asta toată lumea
a devenit interesată, căci nu a fost la ordinea zilei, că vin musafiri
din Rusia în adunarea lor.
L-a rugat pe Petru, să spună câteva vorbe pe germană în
adunare, dar el a refuzat. Simţea, că nu are suficientă cunoştiinţă
26
pe germană, să spună ceva, de aceea l-a lăsat pe Ivan să vorbească.
El a acceptat, şi cu translatorul s-au dus la pupitru.
- Ne-a fost dor, să ajungem aici, la voi, dragi fraţi – începea –
Domnul ne-a ajutat, că ce a fost imposibil în anii trecuţi, s-a
împlinit în zilele noastre: am ajuns la rudele noastre în religie, pe
cei care nu le-am văzut niciodată, dar putem să le salutăm ca şi
fraţi în Isus Cristos.
Acum toată lumea se uita spre pupitru. Ivan se simţea un pic
ruşinos, dar acum deja a vrut să spună ceva vorbe de folos pentru
comunitate. Continuase:
- Ne este ciudat să vedem, că aici putem să ne întâlnim liberi,
nu trebuie să vă temeţi, când vine poliţia ca să distrugă
comunitatea şi să dea amenzi. Chiar dacă s-a mai lăsat prigonirea şi
la noi în ultimele vremuri, dar ne este foarte drag acea ocazie, când
ne întâlnim, că facem asta în ascuns. Zelul este mare între
credincioşii noştri, dar aici ...
S-a oprit pentru o clipă. Se vedea, că nu ştie, ce să spună, dar
își adunase gândurile, şi a continuat:
- Mi se pare, că la voi bunăstarea nu prea ajută pe credincioşi
în viaţa spirituală. Nu vreau să judec pe nimeni, dar trebuie să fim
foarte atenţi. Ştiu că v-aţi rugat mult, ca să dispară prigonirea în
ţara noastră, dar acum, vrem să cerem, să vă rugaţi pentru iubire şi
zel, ca să rămână aici, în adunarea voastră. Mă bucur, că pot să
aduc salutările tuturor fraţilor şi surorilor, din depărtare, din
adunarea noastră de acasă.
După aceea, audienţa a mai pus câteva întrebări. Le-au
întrebat, câţi sunt în adunare, dacă au casă de rugăciune, cu ce se
ocupă, cum este existenţa, şi aşa mai departe.
Când s-a terminat ceremonia, unii din adunare au pornit spre
ei, ca să le salute, dar majoritatea oamenilor s-au ridicat din bănci
şi au ieşit din clădire.
Un frate mai bătrân, şi foarte prietenos a spus, că el a primit
un pic din iubirea ruşilor, în Siberia, şi a fost printre puţinii
oameni, care a ajuns acasă după doi ani şi jumătate, numai oase şi
piele, dar a ajuns. A şi rostit câteva vorbe pe rusă. Nu vrea să
meargă înapoi, dar ar vrea să vadă măcar bisericile din Rusia.
27
 Au fost unii, care au pus bani în buzunarele lor. Două familii
foarte prietenoase, au spus, că le aşteaptă pentru un prânz sau
pentru cină pe toţii. Dacă le-ar place, să facem şi ceva program
special pentru săptămâna viitoare, o excursie măcar.

***

Cele zece zile au trecut foarte repede. Gazdele au făcut un

program bogat pentru ei, le-au dus în biserici rurale, şi la familii
prietenoase. Au primit multe daruri, şi au avut parte de discuţii
foarte sufleteşti şi bogate. Într-un cuvânt, au preţuit timpul ca fiind
una cu multă binecuvântări ale Domnului.
A sosit şi timpul pornirii, şi timpul luării rămasului bun de la
fraţii germani. Oare o să mai vadă din nou fraţii de aici? Toţi au
avut lacrimi, când s-au urcat pe tren şi au pornit spre casă.
În tren, au stat liniştiţi pentru un timp, şi se uitau la peisajul
trecător. Toţi au fost preocupaţi cu gândurile lor. În sfârşit, Ivan a
început discuţia:
- Şi aici, în bunăstarea aceasta sunt credincioşi adevăraţi.
Familia Müller a fost foarte drăguţă, ne-a primit cu o iubire mare.
Dar nu numai ei, ci şi alţii din comunitate.
- E adevărat – menţionase Petru – dar bunăstarea a pus
undeva amprenta pe comunitate şi se simte foarte bine influenţa
acesteia. Nu s-a simţit zelul acela, şi poate nici jumătate din
adunare nu a venit să ne salute.
Dacă cineva are bani, nu se exclude, că nu poate să fie şi
credincios bun.
- Cei mult, îngreunează tare – spunea Maria încet.
Au stat fără vorbe iarăşi un timp, după care Petru continuase:
- Mă gândesc, că darurile şi banii primiţi, ar trebui să
împărţim între fraţii noştri. Îi adevărat, că dăruitorii nu au spus, la
cine dau, dar totuşi cu ajutorul lor am putut să venim în Germania.
Ivan se uita cu gura căscată la peisaj, şi se prefăcea, că nu
aude nimic din vorbele lui Petru.
Spre seară au ajuns în Budapesta, unde au schimbat mărcile
germane în forinţi, iar forinţii în rubeli, şi au despărţit egal între ei,
28
ca să nu aibă probleme la graniţă. Trenul lor a pornit seara târziu
spre Moscova, deci au avut câţiva ore libere în gară. Cum au intrat
în vagonul de cuşetă, au început să se simtă din ce în ce mai bine –
ca şi când ar fi acasă deja. Nu după mult timp trenul a pornit pe
drumul acela lung, spre capitala Rusiei.

29
 BANUL ÎNCEPE SĂ VORBEASCĂ

Mare a fost bucuria revederii. Mai mulți dintre frați s-au dus
la gară să-i aștepte. În casa lui Ivan s-au adunat mai mulți ca să
audă întâmplările celor sosiți.
- Într-adevăr am avut parte de multe binecuvântări și am
simțit iubirea fratească – începuse Petru. – Câțiva dintre frații
nostri au făcut multe pentru noi. Este adevărat, că au fost și frați
care nici măcar n-au venit să ne salute la adunare. Din nefericire,
bunăstarea nu are un efect pozitiv în ceea ce privește zelul în
credință. Și asta ține de adevăr. Dar a fost plăcut când am văzut pe
acei, care și în această bunăstare au putut rămâne credincioși, și au
făcut multe pentru noi, într-adevăr am putut simți iubirea lui
Dumnezeu.
- Eu am auzit că în țările vestice este bunăstare – menționase
unul dintre credincioși care era prezent acolo. – Dar nu pot să-mi
imaginezi, cum este viața aceea.
- Toți stau bine material – preluase Ivan cuvântul. – Acest
lucru în sine nu este dăunător, pentru că ei știu cum trebuie să se
gospodărească cu aceasta pe plan spiritual. Așa am constatat și noi.
Dar nu toți. De exemplu, toți au mașină, și pot să-l folosească
pentru scopuri bune. Pe noi ne-au dus cu mașina dintr-un loc în
altul.
- Într-adevăr, am primit multe cadouri. – începuse Petru. –
Așa ne-am gândit, că am vrea să împărțim acum între voi.
Petru cu colțul ochiului s-a uitat la Ivan, fața căruia a
dezvăluit, că ceva nu-i place. A făcut semn lui Ivan, să meargă puțin
într-o altă cameră. S-au ridicat, și Petru a spus Elenei să
despacheteze valizele și să înceapă să împartă egal cadourile
primite. A spus, că până atunci, el cu Ivan se retrag într-o cameră
pentru că au ceva de discutat.
- Petru, și eu așa m-am gândit, că ar fi un lucru bun dacă și
din bani împărțim fraților. Deși acest lucru nu au spus frații din
Germania. Eu așa cred, că jumătate din suma ce mi se cuvine mie o
s-o împart. Cu Maria vorbisem, că Dumnezeu ne-a dat, ca noi am
30
putut ajunge în străinătate, și poate că acești bani am primit ca o
binecuvântare. El a știut, de ce avem nevoie de bani. Putem să ne
gospodărim bine cu ei, precum am văzut în Germania.
- Tu știi, Ivan. Eu așa simt, că frații și surorile noastre mult s-
au sacrificat, ca noi să putem plecat din țară, eu toată suma de bani
ce mi se cuvine o să-i dau lor. Aici este, tu ești mai în vârstă, tu să
împarți banii.
După ce a spus toate acestea a luat din buzunar banii
împachetați într-o foaie și i-a dat lui Ivan. El a pus pe masă, și a luat
din haina lui banii care a primit el. Teancul de bani l-a împărțit în
așa fel încât partea mai puțină a pus-o pe masă și restul banilor a
vrut s-o pună la loc în buzunar. Pentru un moment s-a oprit, și-a
scos banii, a început să privească, după care a supinat și o mică
parte din banii aflați în mână a pus pe masă lângă teancul de bani
și restul a pus în buzunar.
- Putem merge – a început în sfârșit să vorbească. – Dintre
frați o să rugăm pe cineva, să împarte egal, și să dea și celor care nu
sunt prezenți aici.
După ce a spus acestea, a pornit să meargă în camera
cealaltă. Pentru un moment s-a oprit și s-a întors.
- Petru, ia și tu pentru tine, măcar puțin, și după aceea
spunem că așa s-o împartă ca nouă să nu ne dea, pentru că...
Iarăși a ezitat pentru un moment. Fața lui Petru s-a încruntat,
dar hotărât a început să vorbească:
- Mie nu-mi trebuie nici un leu. Poți să spui liniștit să împartă
doar printre ei, pentru că noi am avut parte în lucruri frumoase în
Germania.

***

După vestire, Boris a spus adunării:

- Zilele trecute am fost în Moscova, precum știți, unde ne-am
întâlnit cu pastorii adunărilor învecinate. De aceea ne-am întrunit,
pentru că, de la frații din Germania primim sistematic ajutoare
concretizate în sume de bani, și a trebuit să hotărâm cum vor fi
împărțite aceste sume de bani. K. Mihai a fost inițiatorul acestei
31
discuții și pe el l-am ales ca președinte, precum și câțiva membrii
de încredere dintre pastori, care se vor ocupa cu problema aceasta.
Un alt scop al întrunirii a fost faptul că, din partea statului nu mai
suntem urmăriți, doar că ne țin evidența. Dar probabil, în scurt
timp va sosi vremea, când va trebui să ne înregistrăm și atunci
trebuie să ne alegem așa fel de conducători cu care autoritățile să
poată să discute. Prin urmare s-a format acest comitet.
- Iartă-mă dacă spun – ridicase mâna unul dintre frați – eu
sunt neliniștit în privința acestor lucruri. În mai multe locuri
Cuvântul ne spune, că pe credincioși niciodată nu-i vor recunoaște,
pentru că întotdeauna se vor deosebi de lume și lumea îi va
disprețui, cum le-au urât pe cei care au mărturisit pe Isus Christos.
Ce înseamnă această înregistrare?
- Eu te înțeleg, deoarece și în mine a fost un astfel de
sentiment cu privire la înregistrare, dar la întrunire m-am liniștit,
pentru că aceasta nu va însemna că statul se va amesteca în
credința noastră, ci, oficial vom fi recunoscuți, să putem exersa
credința noastră în cadrul legii.
- Eu așa simt – începuse Petru să vorbească – că banii vor fi
un dezavantaj în ceea ce privește viața adunării. Deja în sine, banul
este periculos pentru viața credincioșilor. Această situație este
destul de gravă dacă conducătorii Bisericii îl vor administra.
- Nu-i bine, dacă nu avem încredere în ei – menționase
cineva.
- Eu nu vorbesc de încredere, dar cumva nu am o simțire
bună. Banii nu vor avea un efect pozitiv... Și în vremea apostolilor,
ei au zis că nu este bine pentru ei ca să se preocupe cu acest lucru,
ci au ales bărbați potriviți care să se ocupe de bani. Să nu fie așa,
cum simt, dar eu am o neliniște față de acest lucru.
- De multe ori ne temem de ceva nou. Nu trebuie să ne fie
teamă de o noutate, ci trebuie să ne confruntăm cu noile fenomene,
trebuie să ne învățăm să trăim într-o situație nouă.
- Eu așa mă gândesc, că Petru nu se teme de ceva nou – se
alăturase un frate. Mai degrabă de un fenomen care are un
prejudiciu foarte mare asupra vieții adunării. Mie îmi este foarte
ciudat întrebarea privind comitetul ales pentru a răspunde și a
32
împărți banii, cu președinte în frunte. Mă tem că în loc de
conducerea Duhului Sfânt, este în curs de dezvoltare un alt sistem
de conducere, iar dacă aceasta are legătură și cu banii, atunci o să
vedem rezultatul.
- Nu trebuie să fim așa de pesimiști. Și la întrunire s-au
ridicat multe persoane care nu se simțeau împăcați cu asta, dar așa
se pare, că am înțeles cu toți, că aici, nu despre o putere
centralizatoare este vorba, ci o nouă atitudine față de o nouă
situație. Trebuie să ne rugăm, ca Dumnezeu să binecuvânteze pe
conducătorii noștri cu înțelepciune și pe comitet, ca să facă după
voia Domnului, să poată să ducă la sfârșit lucrul care i s-a atribuit.

***

- Nu îmi place ceva la Ivan – spusese Petru către Elena într-o

seară când stăteau la masă. – După părerea mea, călătoria noastră
în Germania nu a fost folositoare pentru el.
- Asta am remarcat și eu. Deja când am fost încă acolo, a
început să vorbească altcumva decât înainte să pornim. Am
observat, că a admirat foarte mult țara. Îi adevărat, că și eu am
observat diferențe ordinea, situația materială mai bună, dar așa
văd că lui Ivan a avut oarecum alt efect. Lui i-a plăcut să vorbească
mai mult despre lucrurile astea decât de lucrurile spirituale.
- Cum îi situația cu Maria?
- Când Hans v-a dus în oraș pentru a rezolva o problemă, am
rămas noi două și am vorbit. Mai corect în trei, cu Elisabeta, ea ne-a
arătat câteva fotografii, dar după ce n-am mai avut ce să vorbim, ea
a plecat la bucătărie, iar eu am stat și am discutat cu Maria.
- Despre ce?
- Despre experiența zilelor trecute. Și ea așa a observat că pe
Ivan Germania îl ia de pe picioare.
- Pe mine mă doare atitudinea lui față de bani.
- Ce bani?
- Ce am primit și am împărțit. Ce a primit el, l-a păstrat
pentru el. Nu că n-ar fi avut dreptul, pentru că nu așa am primit ca
să împățim, dar totuși se vedem pe el o dragoste pentru bani. Dacă
33
cineva trăiește într-o anumită circumstanță, este mulțumit așa, dar
dacă vede o altă situație mai bună, atunci începe să modeleze
gândirea. Eu văd acest lucru ca un pericol.
Petru a tăcut pentru o clipă și a privit pe fereastră liniștit,
prin care razele palide ale soarelui străluceau în bucătăria mică.
Elena l-a prins de mână și în liniște l-a întrebat:
- La ce te gândești?
- N-aș putea să formulez, dar nu-mi este clară viziunea către
viitor. Poate că nu am multe motive, dar totuși ... așa o presimțire
interesantă. Poate că după ultima adunare? Atunci când Boris a
povestit despre comitet. Și banii. Îmi este frică de adunare, că o să
scadă.
- Nu mai spune așa ceva, scumpule! Aceasta este o
comunitate unde toată lumea se simte bine, toată lumea este
fericită, și până când suntem fericiți nici nu căutăm altceva.
Dar Satana da! Sunt convins, că până atunci caută ocazia,
până când poate să nimicească această comunitate. Poate, cu
lucruri nesemnificative va reuși să ne distrugă.

În liniște. și-au prins mâinile și se uitau pe geam cât de

frumos este amurgul de toamnă! Radiază o pace! Gândurile lor au
fost întrerupte de o bătaie în ușă.
- Poftim – spusese Petru cu o voce tare.
Se deschide ușa și razele soarelui au strălucit pe părul alb al
lui Pavel.
- Binecuvântare, pace vouă! – spusese bărbatul în vârstă de
cincizeci de ani.
- Bine ai venit! Haide înăuntru! Și Olga a venit!? Ce bine!
Luați loc în căsuța noastră modestă.
- Mulțumim. Doar pentru puțin timp am venit, ca să vă
vizităm.
- Bine ați făcut. Și noi doar am stat și am povestit.
- Despre ce lucru util ați vorbit?
Între timp, Elena a pregătit două scaune pentru musafiri,
care au luat loc unul lângă altul.

34
 - Util? Încercăm să vorbim despre ceva util. În fine, am vorbit
despre cât de frumos este viața adunării noastre și ce bine ar fi să
rămână tot așa.
- Asta depinde de noi – spusese Olga. În general, multe
depind de noi.
- Cu siguranță, așa este, dar de când am fost în Germania,
oarecum mai multă îngrijorare am în mine decât până atunci.
Libertatea nu este bună pentru viața credincioșilor. Nu putem să
spunem că nu am găsit o mulțime de lucruri frumoase și bune,
mulți dintre frați ne-au înconjurat cu multă iubire, multe au făcut
pentru noi. Dar, în adunare, nu ne-am simțit ca și acasă.
- Poate că totul a fost străin – întrebase Pavel.
- Nu – spusese Elena hotărâtă. – Cine a fost primitor și
iubitor cu noi, acela nu mi s-a părut străin din prima clipă. Dar ceva
a lipsit în adunare, ceea ce acasă simțim. Ceva ce doar inima simte
sau duce lipsă în absența ei.
- Eu de asta mă îngrijorez – spusese Petru. – Și la noi se simte
vântul libertății. În special, cei vârstnici simt pericolul acesta, cei
care pentru credința lor au fost în închisori sau în centre de
detenție.
- Pe mine m-a uimit raportarea lui Boris despre întâlnirea de
la Moscova. – menționase Pavel în timp ce își scărpinase vârful
capului. – Nu vreau să fiu pesimist, dar pur și simplu mie nu mi-a
plăcut lucrul acesta. Sau doar a fost străin, necunoscut?
- Sperăm să se aducă la normal lucrul acesta – începuse să
vorbească Olga. – Apoi, se mai poate să fie bine așa. În orice caz,
conducătorii au o viziune totală cu privire la cele hotărâte, îi bine,
dacă ne supunem și acceptăm îndrumarea lor. Asta îi obligația lor.
- Cu siguranță că este obligația lor, dar soarta adunării
noastre, nu trebuie să fie indiferentă nici pentru noi – menționase
Petru. – Această călătorie în Germania mi-a luminat foarte mult
gândirea. Cel puțin pot să privesc un lucru din mai multe
perspective.
- La ce lucru te referi?
- Cum am zis, așa văd, că bunăstarea și libertatea reprezintă
un dezavantaj al vieții unui credincios. Când omul este într-o stare
35
de bine, atunci el nu are nevoie de ajutorul celuilalt. Acest lucru
mie tare nu-mi place. În afară de adunare, nu avem nici o legătură.
Am intrat să vedem cum sunteți, acela nici măcar nu mai există.
Toată lumea are telefon, și înainte să meargă la cineva se anunță
vizita, dacă ar merge unul la celălalt, dar nici acesta nu mai există.
Eventual, din când în când se invită la o cină. Și spun, cândva și la ei
așa a fost ca la noi, dar cu timpul acest obicei a murit. Mie așa mi s-
a părut, că a fost așa de frumos, au rămas formalitățile politicoase,
dar iubirea profundă nu se mai poate simți.
- Acesta poate fi, ce ne spune și Biblia, că în ultimile vremuri
și iubirea se răcește? – întrebase Olga.
- După părerea mea, da. Dar spune că, în mulți, nu că în toată
lumea. Pentru că și acolo am întâlnit mulți credincioși care au fost
foarte iubitori.
- Trebuie să avem mare grijă, ca nu cumva și la noi să se
răcească iubirea – spusese Elena cu o față îngrijorată.
- Într-adevăr trebuie să avem grijă, și poate că asta începe cu
pași mărunți? Poate, că atunci, când banii și bunăstarea materială
încep să-și simtă apariția? Poate, că umbra întunecată a avuției
începe să se simtă?

***

- Bună ziua Petru, - spusese senin Ivan, când l-a văzut pe

fratele său credincios într-un magazin. – Ce cauți bun?
- Doar vreau să cumpăr coadă în topor, pentru că s-a distrus.
Aș vrea ca până când nu vin frigurile să-mi tai lemnele pentru foc.
Tu deja ai terminat de tăiat?
- Da, eu am luat niște cuie. Te aștept în fața ușii.
Petru repede a cumpărat coada de topor și a și ieșit. O
distanță mică s-au dus pe același drum. A fost o ocazie bună ca să
poată să vorbească din nou.
- Natașa a fost înainte de masă la noi, - începuse Ivan vorba. –
Am vorbit despre călătoria noastră în Germania, a întrebat multe.
Speră, cândva și ea să poată să meargă acolo. I-a plăcut mult
cadourile înteresante ce le-am adus. A spus, că niciodată nu a văzut
36
atâtea lucruri frumoase. Ciocolata în mod deosebit i-a plăcut, ce a
primit în pachet.
- M-am gândit, că a fost imposibil să fi împărțit cadourile în
mod egal.
- Da, într-adevăr a fost imposibil. Nici nu a fost toată lumea
mulțumită, dar femeile s-au străduit să împartă în mod egal.
Natașa s-a plâns, că Tania a primit mai mult. Cel puțin lucrurile
primite de ea au fost mai valoroase.
- De asta m-am și temut – menționase Petru. – Lucruri de
felul acesta pot aduce ușor astfel de dezacorduri.
- Nu-i așa serioasă treaba. Îi doar un lucru copilăresc. Nu o să
se supere pentru asta.
- Așa și sper. Dar dacă omul nu este atent, atunci repede se
poate degenera. Pofta lumii poate distrage ochiul.
- Poate că așa e.
Petru s-a oprit pentru un moment și a prins brațul lui Ivan.
- Ivan! De multă vreme doresc să-ți spun ceva – spusese
puțin ezitant. – Cel puțin de atunci, de când am fost împreună în
Germania. Eu am un sentiment străin în legătură cu tine.
- La ce te referi, Petru?
- Mi-e frică, nici eu nu aș putea să-l formulez, dar puțin te-ai
schimbat de atunci. Nu mult, dar puțin. Deja încă de când am fost
acolo foarte ușor ai acționat asupra lucrurilor materiale. Din
vorbire am simțit, că de multe ori asta a ieșit din inima ta.
- Asta nu neg, că mi-a plăcut foarte mult Germania. Întregul
sistem. Drumurile, mașinile. Și acela că fiecare are locul lui, în
magazine putem găsi orice. Sau așa te gândești că asta ar fi o
problemă dacă îmi place?
- Nu... În sine, nici într-un caz nu-i o problemă, dar așa simt,
că lucrul acesta începe ușor să formeze gândirea și cu asta și inima.
- M-am gândit, de când am venit acasă, până când nu am
văzut o altă circumstanță, nu am dorit alta, pentru că acela ni s-a
părut normal, în ce trăim. Inevitabil, de multe ori îmi aduc aminte,
că acolo fiecare are mașină, că în fiecare seară pot face un duș în
baie, când am vorbit, pe ce canapele confortabile am stat și am
mâncat ce ne-a plăcut.
37
 - Dar Ivan, tu însuți ai spus: îi adevărat că trăiesc bine, dar
adunarea este așa pustie. Nu te gândești că lucrurile astea au
legătură între ele?
- Poate. Dar ai văzut și tu, că mai sunt și persoane care în
situația asta bună totuși au rămas în credința lor.
Un timp, fără vorbă au pășit unul lângă altul. Când au ajuns în
dreptul casei lui Petru, Ivan a întins mâna:
- Domnul să fie cu tine, Petru!
- Nu vii înauntru puțin?
- Nu te supăra, dar încă în seara asta trebuie să repar ieslea,
pentru că vaca o desface cu totul, - a cerut scuze Ivan.
- Înteleg. Atunci numai bine până mâine seară. Să te
binecuvânteze Dumnezeu.
- Și pe tine, Petru.

38
 PE PANTĂ

- Ieri, am primit o scrisoare de la comitet, în care ni se

comunică, faptul că adunările din Germania au hotărât să strângă
fonduri – spusese Boris într-o zi către adunare, când slujba se
terminase. – Scopul acestei donații este acela, că acolo unde este
cel mai necesar, să se construiască o casă de rugăciune. Deoarece
adunarea noastră, mulțumim lui Dumnezeu, este în creștere, și la
case abia într-un număr restrâns ne putem aduna, așa au hotărât,
dacă căutăm un teren unde se poate construi, atunci ei ne-ar
sprijini în construirea acestuia.
Până acum, cei de față, în liniște l-au ascultat pe Boris, față
fiecăruia a început să strălucească. Boris o scurtă vreme a stat și a
privit reacția adunării. Mulți au zâmbit, au fost persoane care au
șoptit ceva către persoana care stătea lângă ea. Câțiva au fost cu
fața supărată, când Boris a început să continue:
- Înregistrarea adunării este în curs. După modificarea
sistemului, se va schimba relația statului cu micile adunări, și cine
vor cere ca să fie recunoscuți și înregistrați, aceia vor avea
posibilitatea să cumpere în numele adunării și așa construirea
adunării va fi oficial.
- Și ce se întâmplă atunci, dacă adunarea nu va cere
înregistrarea? – întrebase unul dintre frați.
- Atunci nu se poate construi pe numele adunării. Atunci
doar pe numele cuiva, ca și o casă proprie.
- Mie îmi este frică de această înregistrare – se ridicase Pavel.
– Nu demult a fost vorba despre tema asta, că se va întâmpla în
viitor, nu ne-a fost clară problema nici atunci și nimeni nu a spus
că ar fi bine. De când aceasta s-a întâmplat în țara noastră și a
încetat urmărirea credincioșilor, eu așa simt, că deja nu mai avem
convergență, ca și acum zece-douăzeci de ani, când prin ascuns
trebuia să ne adunăm. Mi-e frică, dacă vom fi ca și un cult
recunoscut, atunci asta cu siguranță va fi așa.

39
 - Nu cred că ar însemna ceva în exercitarea credinței noastre.
Chiar, statul nu s-ar ocupa cu noi, doar ar vrea să știe ce fac
cetățenii. Asta mi se pare și firesc.
- Nu știu, dacă terminarea persecuției și înregistrarea
cauzează răcire în credință și în iubire sau de aceea nu mai
constrâng adunările, că a început să fie asemănătoare cu lumea –
continuase argumentarea Pavel. – Eu, în orice caz, văd schimbările
astea negative, și mă tem că, aceste lucruri ajută ca adunarea
noastră să meargă către o direcție greșită. Nu-i sigur, că prin asta
viața adunării noastre va fi mai bună, să construim o casă de
rugăciune în care să putem sta confortabili.
- Va fi mai mult loc – menționase cineva dintr-un rând.
- Numai să fie, cine să aibă nevoie de mai multe locuri. Eu nu
sunt contra acestuia, să ne adunăm într-o casă de adunare, dar nu
sunt sigur, că aceasta va fi bun pentru noi.
Pentru un scurt timp s-a făcut liniște în încăpere și câțiva
persoane au început să șoptească între ei. Camera, care era destul
de mare, era plin, chiar și în antreu stăteau unii dintre copii. După
o mică pauză Boris a început din nou să spună:
- Astăzi încă nu trebuie să decidem. Înregistrarea nu este
problema noastră și nici nu noi o să decidem. Deocamdată
comitetul m-a rugat, să ne gândim, și să caut un loc potrivit unde
am putea să construim. În afară de asta, să calculez, cât ar costa
construirea acestei clădiri.
- Frate Boris, așa cred, asta nu ar fi treaba ta – începuse să
vorbească cineva din colțul camerei.
- Cum poți să spui așa ceva, Vasile – începuse altcineva, cu un
glas nervos. – Fratele Boris este conducătorul adunării noastre, al
cui trebă ar fi asta dacă nu al lui?
Vasile s-a ridicat și își freca mâinile. Își dresese vocea și
începuse:
- Iertați-mă frații mei, dar eu știu că el este conducătorul
adunării. Mai corect, pastorul nostru. Chiar de aceea, aș fi vrut să-l
scutesc pe el de astfel de gânduri. Dar nu numai pe el, ci pe toată
adunarea. Pentru că noi avem foarte mare nevoie de lucrul
spiritual al fratelui Boris, și așa simt, că dacă el începe să se ocupă
40
și de lucrurile astea lumești, atunci asta nu va fi în avantajul
adunării. Pastorul nu este de aceea că să se ocupe cu banii. Despre
asta au vorbit și apostolii, când au ales pe diaconi, ca să nu
trebuiască să se însărcineze cu problema ajutoarelor, ci să se
ocupe de lucrurile spirituale.
- Eu înteleg, ce îmi zici, dar comitetul mi-a cerut cu fermitate,
pentru că mi-au zis că acel cineva trebuie să se ocupe de problema
asta, cine are în subordine adunarea. Nu eu am hotărât, ei au zis, că
pastorul să fie aceea persoană care să se ocupe de lucrurile legale
în fiecare adunare. Dacă înregistrarea devine realitate, atunci
trebuie să alegem o persoană cu care autoritățțile să poată să
discute și el va trebui să aranjeze documentele legale și să
semneze.
Vasile a rămas în picioare, până când Boris a vorbit. Îl
ascultase cu atenție, ca și când cineva ar fi vrut să memoreze
fiecare cuvânt. După puțină vreme a început să spună pe un ton
linițit:
- Nu am în intenție să stopez nimica. Eu doar așa simt, că
ceva îmi spune să atenționez adunarea, dacă lucrurile pornesc așa
și vor decurge cum este planificat, atunci nu va fi în folosul nostru.
Mă tem că lumea, de care am încercat să ne păstrăm distanța, în
mos perfid încearcă să pătrundă și să câștige loc în adunarea
noastră. Foarte mult îi iubesc pe frații noștri din Germania, dar așa
văd, că de când s-a format relația asta între noi și ajutoarele ce
primim de la ei, viața adunării a început să scadă. Pentru aceasta
nu ei sunt de vină, ci noi, pentru că nu ar fi fost voie, ca atenția
noastră să se orienteze în altă direcție. Acesta este un pericol
pentru adunarea noastră și dacă până acum am avut nevoie de
munca pastorului, atunci avem nevoie și în continuare să aibă o
strânsă relație cu fiecare spirit. Dacă acum el se îngreunează cu
gândurile acestei construcții, atunci nu se poate alt cumva decât să
pierdem pe celălalt plan, pe planul spiritual.
- Sunt total de acord cu tine – spusese cineva dintr-un rând.
- Și eu – se auzise spunând și altcineva.
- Să ne oprim pentru o clipă – spusese o voce irascibilă. – Îi
foarte grav să ne opunem cu bătrânii. Core, Datam și Abiram au
41
plătit cu viața pentru că s-au împotrivit cu Moise, iar vouă nu vă
este frică să spuneți contra slugilor lui Dumnezeu, a hotărârilor
aduse de frații bătrâni? Dacă ei așa hotărăsc, așa trebuie să ne fie
bine. Îi de temut, nu cumva Dumnezeu să ne pedepsească și pe noi.
- Iartă-mă, frate, dar aș vrea să te îndrept puțin – se ridicase
Pavel și a început să spună pe o voce liniștită – cum Moise a fost
mijlocitor al poporului vechi, așa, acum, Isus este mijlocitorul
nostru în Noul Testament, și nu frații bătrâni. Deci, să ne temem,
nu cumva să ne opunem contra lui Isus, pentru ccă atunci avem
motive întemeiate pentru teamă. Citește capitolul 10 din Epistola
lui Pavel către Evrei. Celălalt lucru, noi nu ne-am opus cu ei, doar
am vrea să ridicăm atenția asupra ce ne spune și Biblia. Credeți-mă
eu nu vreau să iasă o neînțelegere, ci doar am vrut să atrag atenția
asupra unor lucruri importante. Nu am vrea, dacă neliniște sau
ceartă ar ieși în adunare. Din partea mea, am închis problema asta,
așteptăm rezultatul.
S-a făcut liniște în adunare timp de un minut. Boris stătea în
fața mesei, jucându-se cu degetele pe Biblie. Când a privit carte,
când își ridicase ochii și privea adunarea. După aceea în liniște a
început:
- Îl voi suna pe fratele Mihai și voi discuta problema cu el. El
a fost ales ca și conducător, acesta deja depășește limita,
răspunderea mea. O să-i povestesc îngrijorarea voastră, după care
așteptăm decizia.

***
- Un om din satul vecin lucrează în Portugalia – spusese Ivan
lui Petru într-o zi, când s-au întâlnit pe stradă. Trimite banii acasă
la fratele său, el organizează lucrurile cu privire la construirea
casei.
- Cineva a făcut fundația, apoi a plecat. Acum are probleme, și
m-a căutat pe mine, să mă întrebe dacă nu pot ca să-i termin casa.
Știe, spusese, că sunt credinciosși sunt de încredere. Nu te-ai
gândit, că eventual am putea să facem împreună? A promis o ofertă
avantajoasă.

42
 - În fine... firma unde lucrez nu mă mai plătește de câteva
luni, întotdeauna doar promite. Deocamdată, nu aș vrea să renunț
la locul de muncă. Poate că se stabilizează situația țării.
- Încearcă să iei concediu pe două săptămâni, până atunci
putem să facem mult și o să vedem și mai mult din ea, cum se va
forma treaba.
- Să încercăm – spusese Petru, fiind de acord cu el.

***

Săptămâna următoare s-au și apucat de lucru. S-au înțeles cu

constructorul, câți bani o să primească până când ridică casa sub
acoperiș. Previzibil, era de așteptat mult lucru pe lunile
următoare, dar cum proprietarul se grăbise cu construcția, s-au
înțeles la un termen limită până când trebuie să fie terminată
lucrarea. Au înaintat frumos cu construcția, dar termenul limită era
din ce în ce mai aproape. Dacă n-o să fie terminată la data stabilită,
atunci stăpânul poate trage zece la sută din bani pentru întârziere.
Fără de asta, este un lucru de bun simț pentru un om credincios să-
și țină promisiunea.
Într-o dimineață pe pa ora zece s-a terminat cimentul.
- Acum ce să facem – întrebase Ivan îngrijorat. Omul a spus
că va fi aici, dar imediat îi amiază și încă nu a venit. A spus, că ar fi
bine să am o mașină și o remorcă, atunci nu ar trebui să aștept
după cineva, repede aș putea rezolva o problemă de genul acesta.
- Da, dar costă mult. Ai bani pentru așa ceva? Eu nu am.
- A spus, că a vorbit cu fratele său și mi-ar da ceva bani în
împrumut, iar pentru aceea sumă aș lucru pentru el la casă.
- Tu știi Ivan, dar eu nu m-aș băga într-o datorie. Orice se
poate întâmpla cu noi, și cu mașina. Mai bine doarme omul când nu
are datorie.
- Trebuie să avem credință mai mare, Petru.

***

43
 - Unde ai fost, dragul meu, până așa târziu – întrebase într-o
seară Elena pe Petru.
- Iartă-mă, dar am avut mult de lucru. Ivan a vrut să tragem
tare și să terminăm peretele ce l-am început. Eu i-am zis că seara
este adunare, dar a zis, că degeaba mergem la biserică, dacă nu
suntem cinstiți și nu ținem cont de termenul de predare a
construcției.
- M-am gândit că asta-i problema. Eu am fost cu copiii.
- Și ce a fost nou?
- Boris a spus că a găsit un teren și înregistrarea decurge
bine. Frații din Germania ne-au asigurat, că va fi și acoperiș, așa că
anul viitor în primăvară ar putea să pornească construcția.
- Am o presimțire rea despre asta. Dar nici cu mine. O așa
neliniște este în mine pentru că nu am fost la adunare. Nu au
întrebat frații că unde sunt?
- Ba da.
- Și ce i-ai spus?
- Am spus că poate nu ați terminat treaba și de aceea n-ai
ajuns acasă.
- Nu numai ziua asta. Simt că îi prea stresant, nu-mi face bine
spiritual. Deja nici când citesc Biblia nu simt așa o iubire ca înainte.
Nici să mă rog nu pot așa ca înainte.
- Are rost să fugi, să lucrezi atâta?
- Nu. Dar suntem deja angajați. Cum terminăm aici, deja
suntem angajați în altă parte.
Pe acolo a umblat prietenul titularului și era mulțumit de
munca noastră, iar Ivan a preluat și de la el ceva de lucru.
- Atunci asta nu se va termina niciodată.
- Și eu mă tem de asta. Dar Ivan a spus că a vorbit cu doi
oameni, unul este fiul lui Pavel, cine nu este încă botezat, și celălalt
este din lume. A socotit dacă-i plătim la oră, atunci nouă ne rămâne
mai mult. Atunci vom termina mai repede aici și putem să ne
apucăm de cealaltă casă.

***

44
 Ziua următoare Petru l-a înștiințat pe Ivan că el nu mai vrea
să fie patru, ci doar un simplu angajat.
Deja de săptămâna următoare s-au apucat să-și continue
munca, Ivan ca patron, iar Petru ca angajat alături de cei doi.

***

- Uită ce am luat – scoase Ivan dintr-un buzunar al vestei un

aparat.
- Ce-i asta? Un telefon mobil? – se mirase Petru. – Niciodată
n-am văzut așa de aproape. Cât a costat?
- Nici nu întreba – spusese Ivan. – Fără asta îmi era foarte
greu conducerea firmei. Dar am socotit că voi recupera banii. Nu
trebuie să mă duc cu mașina ici colo, într-un minut aranjez și deja
pot să lucrez.
- Deja ai luat multe lucruri cu care ai economisi timpul, dar
așa observ, cu cât vrei să ai mai mult timp cu atât ai mai puțin.
Pe fața lui Ivan s-a văzut că nu i-a picat bine aceste cuvinte.
Nu a spus nimica, ci s-a îndreptat spre betonieră ca să-i îndrume pe
ceilalți.
Așa s-a părut că nici ziua aceasta nu s-a putut număra printre
acele zile mai liniștite. N-am lucrat încă nici măcar o oră, când s-a
rupt rulmentul la betonieră și nu s-a mai putut face beton. Chiar
când ar fi fost nevoie de el atunci s-a stricat.
Ivan repede s-a apucat și l-a desfăcut. A constatat că
rulmentul este nerecuperabil. De unde va cumpăra rulment din
ăsta? Încă-i bine că are telefon și poate să sune la firme de
reprezentanță. Cel puțin ar putea să sune dacă ar avea numărul de
telefon.
Se gândise, de unde poate să facă rost de numărul de telefon
pentru că nu vroia să meargă, deoarece nu era sigur dacă va găsi
exact acest tip de rulment de care el are nevoie. Îl sunase pe
cumnatul său, dar nu a răspuns. A avut un prieten, și pe el l-a
încercat să-l sune, dar în zadar. Acum ce să facă?
Încă o dată a încercat să sune, dar două sunete scurt au
semnalizat că i s-a descărcat telefonul. Nu a mai trebuit să încerce,
45
nervos a băgat telefonul în buzunar. A împărțit ceva nesemnificativ
de lucru, s-a urcat în mașină să pornească spre oraș să cumpere
rulmentul de care are nevoie.
Cum a înaintat pe șosea un pic s-a liniștit „Ieri toată seara m-
am necpjit să memorez numere de telefoane.” – gândise. – „L-am și
descărcat. Nici nu am avut timp să citesc din Biblie. Poate că de
aceea, Satana s-a băgat în acest telefon de nimica.”

Pe tot drumul a condus cu viteză ca să ajungă cât mai repede

înapoi. Cum a ajuns în oraș, la prima intersecție, semaforul se
schimbase pe roșu, dar el s-a gândit că trece repede, deoarece orice
minut contează pentru el...
Cum a trecut prin intersecție, o mașină de poliție l-a depășit,
iar polițistul a făcut semn să oprească. Ivan știa deja ce a făcut și nu
era voie.
- Ce-i cu graba asta, omule? – îl salutase polițistul pe pe Ivan
când a coborât din mașină.
Ivan se scărpinase pe cap și s-a gândit că peste asta nu va
trece fără să nu plătească.
Toată treaba cu polițistul a luat un sfert de oră din timpul
prețios al lui. Prea mult i-a costat graba: ce a câștigat în ziua aceea,
acum a intrat în buzunarul polițistului. A încercat să negocieze cu
el dar nu a avut cu cine; trebuia să plătească amenda.
Ivan a căutat rulment prin mai multe magazine, dar numai în
al treilea magazin a găsit în sfârșit rulmentul de care avea nevoie. A
trecut deja de doisprezece când el a pornit din oraș. Abia a ieșit la
periferie și spatele mașinii a început să se leagăne foarte tare și a
auzit un sunet ciudat tot din aceea parte.
„Pană de cauciuc” i-a venit în minte, după semnele auzite. „Eu
nenorocit, nu am avut vreme să repar cauciucul de la roata de
rezervă”.
S-a simțit neputincios. A pus capul pe volan și a așteptat.
Furtuna i-a pătruns foarte adânc. Vroia să plângă dar n-a putut. I-a
venit în minte să coboare din mașină, să-l lase acolo și să fugă până
acasă, uitând de firmă, mașănă, de toată lumea... Ca un gând amar i-

46
au venit în minte vremurile trecute care erau atât de liniștite. Dar
nu a putut să fugă; lucrarea a fost deja programată.
S-a simțit ca într-o cursă. S-a gândit, că asemănător s-a simțit
și Balam când un înger a stat în fața măgarului. Și el după bani a
alergat...
Gândurile i-au fost întrerupte de un ciocănit în ușa mașinii.
- Ți-e rău Ivan? – întrebase o voce cunoscută.
- Misa, tu cum ai ajuns aici?

- Am fost în oraș și ți-am recunoscut mașina. De ce stai aici

pe marginea drumului?
- Am pană.
- Și de ce nu schimbi roata?
- Pentru că și la roata de rezervă am pană. N-am avut timp s-
o repar – spusese Ivan și își aplecase capul de rușine.
- Lasă aici mașina și adu amândouă roți, te duc înapoi în oraș
și îi facem.
- Cum să las mașina pe marginea drumului? Cineva o
sparge...
- Tu ești un om credincios? Te îngrijorezi?
A fost ora trei după-amiază, când Ivan s-a întors din oraș.
- Unde ai fost până acum? – îl întrebase un muncitor. – Petru
n-a mai așteptat. S-a dus acasă. A spus, să nu te superi, dar astăzi
seară nu vrea să lipsească dina dunare. Mai bine să nu-i plătești
nimic pe ziua de azi, nici pe ce a lucrat până acum.

***

La cină Ivan a fost foarte necăjit. A mâncat puțin, a vorbit

puțin. Maria l-a întrebat:
- Ce-i cu tine, Ivan? Pari foarte necăjit.
Ivan i-a povestit prin ce a trecut în ziua respectivă.
- Asta nu-i bine așa, dragă. Ne pierdem toată liniștea. Mai de
mult cât am vorbit din Biblie, acum nici despre altceva nu te aud
doar despre muncă. Când am fost ultima dată să vizităm o familie?

47
Pavlina stă acasă bolnavă deja de doi ani, nici nu poți să-mi spui
când ai fost ultima dată la ea.
- Ai dreptate Maria. Și eu văd că așa nu-i bine. Dar nu prea
am altă alternativă. Locurile de muncă s-au terminat, doar
posibilitatea asta o am.
- Avem o bucată de pământ, am putea să trăim de pe ea.
- Destul de limitat.
- Ar fi mai bine, decât situația de acum – spusese Maria, în
timp ce adunase masa.
- Banii pot fi folosiți spre scopuri bune. Sunt mulți săraci, pe
cine am putea să-i ajutăm, sau și ca să primim musafiri ne trebuie
bani.
- Așa simți că acum am putea să primim musafiri?
Pentru o secundă Ivan se uitase lung în fața lui cu fruntea
încruntată. După obiceiul lui își scărpinase capul.
- Orice început îi greu – spusese. – Așa mă gândesc..., așa
cred, că încă puțină vreme și se îndreaptă lucrurile. Deja și
muncitorii sunt de sine stătători. Eu nici nu trebuie să fiu acolo,
numai să aranjezi lucrurile și o să am mult timp liber. Acum umblă
cu multe gânduri, dar întotdeauna înainte de asfințit este mai
întuneric...

48
 SE STINGE FOCUL

Într-o seară Pavel a mers la Petru.

- Bună seara, Elena!
- Bine ai venit, Pavel. Întră înăuntru. Ce veste bună ne-ai
adus?
- Nu știu dacă-i bună sau nu – răspunse Pavel, și a pus căciula
pe scaun.
- Ocupă un loc – scoase Elena un scaun de sub masă. – Vrei
un ceai cald? Chiar beau, că m-am răcit pe vremea asta rece.
- Vreau, mulțumesc. Petru nu-i acasă?
- S-a dus la Vasile de o oră. Deja ar trebui să vină, nu știu de
ce nu a venit până acum. Poate că s-a pus la vorbit.
- De o oră m-am întâlnit cu Boris. Mi-a spus că s-au oprit
asupra unui teren pe care vor să-l cumpere pentru construirea
casei de rugăciune. M-a rugat, să vă spun și vouă, pentru că
duminică vrea ca să hotărâm definitiv, dacă ne convine locul.
- Unde se află terenul?
- După părerea mea este un loc bun. Pe strada principală,
dacă știi unde stă Cernikov
- Desigur.
- Terenul de lângă ei, dacă stai vis-a-vis cu ei, spre stânga.
- Dar acolo este o casă mică.
- Da, desigur, dar nu locuiește nimeni acolo aproape de zece
ani. Casa trebuie dărâmată. A spus Boris, că avem tot ce ne trebuie
pentru că au sosit și banii. La notar au și aranjat deja hârtiile.
- De mai multe oriam vorbit cu Petru, că nouă nu ne place
asta. Așa credincios a fost Boris când a devenit pastor, săptămânal
sau în două săptămâni o dată a mers la fiecare famile din adunare.
Acum nu are timp de așa ceva!

- Nu numai timpul. După părerea mea e și mai rău, că lui îi

place această preocupare. Fuge cu hârtiile în mână, nici nu poți
discuta cu el despre altceva.
49
 - După ce se va termina construirea adunării, atunci să
sperăm că își revine în postura inițială – menționase Elena și a
turnat ceaiul în ceașcă.
- Și ce va fi cu adunarea până atunci.
Amândoi au tăcut o clipă. Fata lui Elena, în vârstă de zece ani
a intrat să întrebe o problemă de matematică ce nu putuse s-o
rezolve și avea nevoie de ajutor.
- Când vine acasă tatăl tău, el știe mai bine – puse Elena la o
parte cartea de matematică.
- Adu aici, dragă – se oferise Pavel. Îi adevărat, că de mult am
ieșit din băncile școlii, dar să sperăm că o pot rezolva.
Până când Pavel o ajutase pe fată la rezolvarea problemei,
Elena a pus la loc farfuriile spălate. Dintr-o dată s-a deschis ușa și a
intrat Petru. Elena a observat că ceva nu este în ordine. Petru era
alb la față.
- Îngrozitor – spusese în loc să salute. – M-am întâlnit cu
Valentina și mi-a zis că Ivan a avut un accident.
- Nu – strigase Elena.
Pavel speriat s-a uitat sus din cartea de matematică.
- Ce s-a întâmplat? – îl întrebase mirat.
- S-a dus azi după-amiază după ceva în oraș și într-o curbă a
alunecat mașina pe gheață și s-a izbit frontal de un camion mai
mic. Nu știu detaliat. Atâta știu, Că îi în spital și că starea lui este
destul de gravă.
- Oh, Dumnezeule. Săraca Maria. Săracii copii – spusese
Elena.
O clipă au stat muți unul în fața celuilalt. Pavel a răzămat
coatele pe genunchi și a pus capul în palme. Copii îi ascultau mirați
pe cei mari.
- Să mergem dincolo, la Maria – spusese Elena cu o voce
tremurătoare și se șterse la ochi.
- Să mergem – fiind de acord și Petru.
- Pot să vin și eu? – întrebase Pavel mai retras.
- Da, și normal.
- În drum vorbim și cu Olga. Poate că ar veni și ea cu mare
plăcere.
50
 ***

Ziua următoare Petru a așteptat pe doctor în fața secției unde

se aflase Ivan.
- Puteți să intrați pentru o puțină vreme – spusese medicul. –
Soția lui nu de mult a mers acasă. Din fericire, nu este între viață și
moarte, dar îi trebuie multă vreme ca să se vindece.
- Mulțumesc. Nici nu am de gând să-l deranjez mult.
Petru a intrat cu frică. Ivan a stat într-un pat lângă fereastră.
Încet s-a dus la patul lui.
- Petru – spusese ivan cu o voce moale, când își văzuse
prietenul.
- Ivan, ce s-a întâmplat? – îl întrebase și l-a prins de mâna
dreaptă.
- Nu știu ce s-a întâmplat și nu știu ce s-a întâmplat. O clipă a
fost totul și totul s-a schimbat.
Petru a stat tăcut lângă el. Gândurile au trecut fulgerător în
mintea lui. Acum ce să zică? Să-l întrebe dacă s-a meritat să se
grăbească, sau să se gândească că a fost o atenționare de la
Dumnezeu? Nu, nu asta zice.
- Ivan, ne rugăm pentru tine. Mulți se roagă acum pentru
tine.
- Simt, Petru. Mulțumesc.
- Drumurile lui Dumnezeu sunt misterioase. Nu știm, de ce
trebuia să se întâmple așa anumite lucruri, dar un lucru știm, că El
nu omite nici o greșeală. Pentru cei care îl iubesc, orice este în
avantajul lor.
- Știu. Așa simt, că mâna lui Dumnezeu m-a oprit. Vezi, acum
nu alerg nicăieri – spusese cu un zâmbet amar pe buze.
Într-adevăr, Domnul ne permite ceva, ce nouă ne este
foarte greu, dar îi sigur, că vrea să ajungă la ceva bun. Dacă îl
lăsăm.
- Până acum așa am simțit că nu am timp pentru nimic. Prea
încărcat mi-a fost programul, din pacăte, pe partea spiritual prea
puțin timp am avut. Aici am ocazia să mă gândesc. Să mă gândesc
51
despre trecut, despre trecutul apropiat și despre viitorul necunos-
cut.

***

Razele soarelui de primăvară pătrundeau strălucitor asupra

satului. Păsăriile cântau, după o iarnă lungă, și se scăldau în razele
soarelui mult așteptat. Membrii adunării lucrau sârguicioși pe te-
renul părăsit de mai mulți ani. Cu târnăcopul, cu toporul tăiau
tufișurile, pe care natura le-a plantat și le-a ocrotit, ceilalți coseau
iarba și cu grebla îl adunau în grămezi.
Petru împreună cu câțiva frați studiau proiectul și măsurau
dimensiunile viitoarei case de rugăciune. Au bătut semne pe tere-
nul deja curățat și au început să însemne dimensiunile fundației.
- Săracul Ivan. Pe vremea asta minunată stă în pat – spusese
în timp ce se uitase pe plan. – Iar acum am avea nevoie de
experiența lui în acest domeniu.
- Deja l-au lăsat acasă din spital? – întrebase Andrei.
- Deja mai mult de o săptămână – răspunse repede Slavic. –
Încă n-ai fost la el?
- Din păcate, nu. Foarte mult am avut de lucru, a trebuit să
pregătesc solarul, după care am semănat roșiile. M-am necăjit
puțin, dar acum mă bucur că am putut să vin o zi aici.
- Doar o zi? – întrebase Petru mirat.
- Nu știu. Din nefericire, de la sfârșitul iernii până la sfârșitul
lui Decembrie suntem foarte ocupați cu grădinăritul. Nu spun, că
nu găsesc timp liber și în sezon, dar îi sigur că nu pot să vin de fie-
care dată. Dar, sincer să fiu, aș vrea.
- Mi-e frică – suspinase Petru – că încet va decurge lucrarea
asta. Membrii adunării sunt din ce în ce mai ocupați.
Au continuat măsurarea fundației. Câțiva s-au și apucat de
săpat, nimeni nu s-a plictisit, toată lumea a avut ce să facă.
Nu a trecut mult timp după ce au tras clopotul iar femeile au
apărut, și pe o masă construită provizoriu au servit prânzul. O
rugăciune comună, citire din Biblie, după ce care s-au apucat din

52
nou de lucru. Mulți din oamenii care au umblat pe stradă se opreau
și priveau munca în echipă.

***

- Câți ați fost azi? – întrebase Elena, în timp ce pregătea masa

pentru cină. – Cum ați lucrat?
- Trei – răspunse Petru liniștit. Nu am înaintat mult.
- Numai trei? – întrebase Elena mirată.
- Eu am spus, că focul nu va arde ca la început, nu o să țină
mult. Pavel vroia să organizeze ieri, dar majoritatea n-au avut timp.
Lucru, familie… cine la ce s-a angajat.
- Ce ați făcut azi?
- Am făcut cofragul pentru centură.
- Ce-i acela o centură? – întrebase Elena, cine auzise despre
așa ceva, dar nu știa ce este în realitate.
- O fâșie de beton deasupa pereților, ce le tine împreună.
- Înteleg. Și toată ziua doar trei ați fost?
- Da. Undeva după amiază a venit și Boris cu proiectantul, s-
au uitat la ceva. Pavel vroia să vorbească cu el, dar nu a avut timp.
Corect spus: nici acum nu a avut timp.
- Ce înseamnă asta?
- Deja de o lună de zile dorește să vorbească cu el despre ce-
va – spusese Petru. – Pur și simplu nu găsește timp pentru așa ce-
va.
- Sau nici nu vrea să vorbească – adăugase Elena.
- Mai degrabă și eu așa cred – dăduse din cap Petru. – De
când el se ocupă cu construirea adunării, și de sigur și de bani, de
atunci parcă s-a schimbat. Când a fost ultima dată la noi?
- Nici nu aș putea să-ți spun. Demult. Cândva, în fiecare
săptămână sau la două săptămâni venea să povestim.
- Acum așa se pare, că nici nu este pastorul adunării ci mai
mult un director. V-a avea dreptate Vasile, când a zis, că nu va avea
un sfârșit bun dacă el va conduce problemele construcției. Un pas-
tor nici nu trebuie să se preocupe cu lucruri ce țin de exterior, de
bani, el ar trebui să se preocupe de soarta sufletelor.
53
 Între timp Elena a pus supa pe masă. Copii s-au dus încă un
pic să se joace la Valentina, așa că acum doar ei doi stăteau la masă.

- A spus Boris că acoperișul trebuie să-l dăm, să-l facă alți

muncitori.
- Ar fi un lucru frumos – spusese Elena.
- Da, pentru că nu vom fi gata până la începerea iernii.
- Și ce-i atunci? – întrebase Elena și și-a deschis brațele.
- Tot satul ne-ar vorbi de noi.
- Deja nu avem o renume bună în sat. Tania mi-a spus data
trecută, că a auzit, când a fost la magazin, că doi oameni din sat
vorbeau, și despre adunare era vorba.
- Ce?
- Nu a înțeles exact, dar atâta a scos, că credincioșii nu-s mai
cum au fost. Nu a vrut să asculte, pentru asta a mers mai departe.
Petru a început să adune masa și privea gol în față lui. Pentru
câteva secunde au stat amândoi nemișcați.
- La ce te gândești? – întrerupse Elena liniștea.
- La nimic deosebit – ridicase Petru capul dintr-o dată.
- În ultima vreme ești închis în tine.
- Sfatul bătrânilor mi-a venit în minte. Azi am vorbit cu Pavel,
și nu prea are nici el viziune bună despre asta. Așa simte, că începe
să se transforme conducerea adunării.
- Asta cum înterpretezi?
- Așa, că până acum totul a decurs după simțământul întregii
adunări, iar acum mai degrabă s-a format o conducere centralizată,
ar vrea ca Moscova să conducă pe toți.
- Nu trebuie să vedem așa întunecat.
- O să vezi, dragă – suspinase Petru. – Nimic nu s-a transfor-
mat de azi pe mâine.

***

Petru de la nouă și jumătate stătea în față casei de rugăciune.

Au sosit din ce în ce mai mulți, iar misiunea lui era să conducă pe
musafiri înăuntru și să-i ofere un loc pentru ei.
54
 Cu câteva minute înainte de ora zece, el împreună cu Ivan, au
intrat în sala de rugăciune, și și-au găsit loc pentru ei, stând pe la
mijlocul sălii.
- Cine sunt cei din rândul al treilea? – întrebase Ivan pe Pe-
tru.
- Ei au venit din Ucraina. Unul dintre ei este pastorul
adunării de acolo.
- Și pe el de ce nu l-au dus în față ca pe canadieni?
- Ei nu au atâția bani…
Ivan s-a simțit oarecum incomod în băncile atât de comode și
noi. Întotdeauna l-a frământat nedreptatea. Iar acum în mod deo-
sebit l-a enervat lucrurile acestea, că canadienii au stat în primul
rând și au ținut un discurs iar frații ucrainieni nici n-au primit
cuvântul să vorbească.
- Și cine-i acela care a vorbit? – spusese încet Ivan. - Așa se
ține parcă ar fi un patron renumit. Întotdeauna el se bagă în orice
și îi place să organizeze lumea.
- Dar nu-l cunoști? El îi Mihai, președintele.
- Din Moscova?
- Da.
- Nu l-am văzut niciodată.
- Nici eu, încă nu a fost la noi. Acum îi aici pentru prima dată.
- Atunci de ce face pe președintele, acolo în prima bancă?
- De aceea că el este conducătorul – spusese cinic Petru. –
Mai corect primul nostru conducător. Îi comic, nu?
- Aș putea să explodez!
- Liniștește-te Ivan, azi trebuie să te bucuri.
- Da, așa ar trebui! De ce să mă bucur?
- Pentru că este gata casa noastră de rugăciune.
- Din păcate, în mine, în loc de bucurie este amărăciune. Îmi
aduc aminte, că acum zece ani ne-am strâmtorit la familia
Kulmănov, și așa pace a fost în mine. Alexander săracul, dacă ar
mai trăi și ar fi aici...
După slujba de sărbătoare Boris a salutat pe oaspeții, scoțând
în evidență pastorii. A povestit, faptul că cu ce colaborare s-a con-
struit noua adunare, și asta va fi pionerul multor construcții din
55
Rusia. A lăudat darul fraților din străinătate, mulțumind acestora.
Separat a spus vorbe de mulțumire fraților din Ucraina, care în
timp de mai multe săptămâni au ajutat la construirea adunării.
La amiază mese cu mâncăruri bogate așteptau pe musafiri.
Trei mese au fost așezate de-a latul, și o masă perpendicular la
aceste trei. La aceasta din urmă, a îndreptat Boris pastorii și pe
frații bătrâni. Aici au ocupat loc și pastorii din alte țări. La capătul
mesei, într-un scaun confortabil ocupase loc Mihai.
Petru a stat alături de Tania în săla de mese, care au așteptat
momentul potrivit pentru a servi mâncarea.
- Te-ai obosit Petru? – întrebase Tania. – Ați lucrat mult ieri,
așa-i?
- Nu sunt obosit.
- Dar așa de deprimat pari. Sau și ești?
- Un pic. Dar nu contează.
- Cum să nu conteze. Pe o zi așa de frumoasă, ar trebui să te
bucuri! Ce te frământă?
- Numai mă uit la masa sfatului bătrân, ce frumos s-au sepa-
rate pastorii de turmă!
- Petru – spusese Tania. – Nu-i răni pe slujii lui Dumnezeu.
- Iarta-mă Tania. Mie doar nu-mi place acest fenomen. Mai
demult s-au dizolvat printre popor, dar acum tot mai mult așa
pare, că ar fi un strat separat în adunare, care nu aparțin de mem-
brii, ci ceva mai sus…
- Nu-i voie să te gândești așa. Ei sunt conducătorii, ei știu ce
trebuie să facă, noi trebuie să-i ascultăm cu umilință.
Să-i ascultăm cu umilință. Să-i ascultăm cu umilință… răsuna
în mintea lui Petru ultima propoziție a lui Tania, chiar și atunci
când cineva îl chemase de lângă ea, pentru că de curând trebuia să
înceapă servirea.

56
 DUPĂ ZECE ANI

Mai mult de zece ani au trecut de când adunarea a fost

deschisă. Sătenii îi cunoșteau pe cei credincioși. Ei au fost chemați
la deschiderea adunării, în centrul satului a fost pus un anunț cu
data și începerea inaugurării, și faptul că pe cei interesați îi
așteaptă cu mare drag. Au și venit vreo patruzeci, dar atunci au fost
și pentru ultima dată. Doar o singură femeie l-a primit pe Isus, care
după botez la scurt timp a și murit.
În cei zece ani trecuți doar doi oameni s-au botezat din satul
respectiv. Membrii adunării, în general, erau priviți ca fiind oameni
cumsecade, politicoși, sinceri, și ieșeau în evidență prin faptul că
erau harnici. Din ce în ce mai mulți construiau case mari și fru-
moase, și aproape la fiecare casă era mașină, în general o marcă
renumită. Din ce în ce mai mulți și-au deschis firme de construcții
care aveau mai mulți angajați. Erau, care aveau magazine în oraș.
Câțiva se ocupau cu grădinăritul, au construit sere uriașe. O familie
a înființat un birou de transporturi în oraș.
Așa îi cunoșteau pe credincioși, așa erau priviți în ochii
sătenilor. Au fost care pur și simplu știau că există, dar au fost și
oameni care erau invidioși pe ei. Au fost săteni care au spus doar
lucruri bune despre credincioși, dar în schimb au fost doar care i-
au criticat pe ei. Dar nimeni nu a vrut să facă parte din comunitatea
lor.
Cine vroia să facă parte din adunare nu trebuia să se
gândească la strâmtorare, cum a fost pe vremuri. Nici pe gura satu-
lui nu s-a mai auzit ca înainte, pentru că oamenii erau tot mai
ocupați cu propria lor viață. În afară de cârciumă nici nu mai exita
viață colectivă, seara oamenii stăteau acasă, se uitau la televizor, se
jucau pe calculator sau navigau pe internet.
De ce să aibă ură față de credincioși, deoarece nu exista
multe diferențe între ei și lume. Dacă nu, în privință că ei erau mai
înstăriți ca oamenii din sat, dar mai erau și oameni bogați în sat.
Sau eventual că ei nu fumau, nu umblau în cârciumă. Dar mulți
oameni cumsecade nu făceau acest lucru.
57
 Totuși adunarea încet a început să crească. Copii familiilor
credinioase, cum au crescut, s-au botezat. Au urmat tradiția
părinților.

***

Razele calde ale soarelui pătrundeau pe geamul adunării.

Predicatorul stătea la masă și vestea Cuvântul Domnului pe o voce
monotonă.
Petru l-a împins pe Ivan cu cotul.
- Ai adormit?
- Vai, m-a apucat somnul, - sărise sus săracul. – Ieri după
miezul nopții am ajuns acasă din excursie.
- Am crezut, că vrei să spui, că ai citit Biblia până după mie-
zul nopții – spusese Petru puțin sarcastic.
După terminarea slujbei, membrii adunării se deplasau vor-
bind spre antreu.
- Cine sunt acei străini care stau lângă stâlp? – întrebase Sașa
pe Petru, când au ieșit din sală.
- Nu știu, nu i-am văzut niciodată.
- De ce stau acolo singuri?
- Pentru că nimeni nu merge la ei. Hai, să întrebăm cine sunt!
Cu vorbele acestea s-au deplasat spre musafiri și zâmbind au
început să-i salute. Familia, de o vârstă medie cu doi copii, bucuroși
au răspuns la salut.
- Suntem bucuroși să vă avem în adunarea noastră – spusese
Petru și dădu mâna cu adulții iar pe copii l-a mângâiat pe cap. – Cu
cine avem bucuria să stăm de vorbă?
- Aparținem în adunarea din orașul M. – spusese bărbatul.
Ne-am gândit, să venim să vă vizităm, chiar dacă nu cunoaștem pe
nimeni. Dar dorința noastră a fost ca să ne cunoaștem cu cineva.
Din păcate, a întârziat trenul, de aceea n-am ajuns autobuzul care
trebuia să ne aducă, așa că am ajuns pe când adunarea s-a termi-
nat.

58
 - Ziceți că nu cunoașteți pe nimeni de aici? – întrebase Petru.
– Atunci nici nu știe nimeni că ați venit.
- Nu – începuse să vorbească femeia. – Dacă cineva ne
cheamă la casa lor, am merge cu bucurie. Dar am adus cu noi de
mâncare, dacă... dacă ar fi altcumva.
Petru a chemat-o pe Elena, să vină puțin acolo.
- Acești frați au venit din adunarea de la M. – începuse să-i
facă cunoștiință soției. După aceea s-a întors către cuplul tânăr și
și-a cerut scuze pentru un moment că trebuie să plece.
A lăsat musafirii pe seama Elenei și a lui Sașa. Pe drum l-a
oprit Ruslan.
- Cine sunt oamenii ăștia?
- Frați dintr-o altă adunare.
- La cine au venit?
- Doar ca să ne viziteze. Au venit cu trenul. Nu cunosc pe ni-
meni. Ar trebui chemați la masă. Voi cum stați?
- De ce nu-i chemați voi? – întrebase Ruslan și cu mâna în
buzunar începuse să se joace cu cheile sau cu ceva bani mărunți.
- Și noi suntem chemați la masă – răspunse Petru.
- Problema este că noi nu avem atâta loc în mașină. Maxim
două persoane ar închepe.
- Nu se poate să vi de două ori?
Se alăturase Vladimir.
- Cine sunt oamenii ăștia? – întrebase.
- Ar trebui chemați la masă – spusese Ruslan și bătuse spa-
tele lui Vladimir.
- Nu s-au anunțat la nimeni?
- Sigur că nu, pentru că nu cunosc pe nimeni – spusese Petru,
și între timp se uita spre musafiri să vadă cu cine povestesc.
- Atunci sunt destui de curajoși... sau iresponsabili – spusese
și cu asta a mers mai încolo.
- Te-ai gândit vreodată, că ce înseamnă, când Domnul o să
spună la Ziua Judecății, că am fost pe drumuri și nu m-ați primit? –
întrebase Petru uitându-se în ochii lui Ruslan.

59
 - Domnul pe fiecare o să-l judece conform situației în care se
află. Nu se așteaptă la mai mult de la noi, doar ce putem să facem.
Ruslan se uitase pe podea.
- Așa este, cum spui – spusese Petru, și l-a lăsat pe Ruslan,
îndreptându-se spre musafiri.
- V-a chemat cineva la masă? – întrebase de la ei.
- Încă nu – spusese femeia rușinoasă.
- Atunci vă așteptăm cu drag la noi – afirmase Petru.
Fără ca ei să observe, Elena l-a împins pe Petru pe la spate.
- Suntem chemați la părinții soției mele, dar putem să
renunțăm repede – îi înștiințase Petru pe musafiri. – Nu ne permi-
tem ca musafirii să rămână aici…
Pe musafiri s-a văzut cât de incomozi se simt.
- Avem de mâncare. Dacă ne lasă frații, putem să mâncăm în
bucătăria adunării – spusese femeia. – Nu ne putem aștepta ca pe
necunoscuți sau nechemați cineva să ne cheme…
- Așa este, rămânem frumos aici, și mâncăm ce am adus –
dăduse din cap soțul.
- Nici vorbă – începuse Petru hotărât. – Domnul a dat așa, ca
în ziua asta să primim musafiri așa de drăguți în casa noastră. Nu-
mai pentru două lucruri trebuie să fiți înțelegători: primul, noi
stăm la o distanță de un kilometru jumate și nu avem mașină; al
doilea lucru, soția mea nu s-a pregătit pentru astăzi cu mâncare,
pentru că și noi am fost invitați la altcineva, dar Domnul ne va
rândui ceva…

***

Într-o după-amiază Petru bate în ușa casei lui Vladimir.

- Poftim – auzise vocea lui Natașa din casă.
- Pace să aveți – spusese Petru, când pășise în casă. – Iertați-
mă că vă deranjez.
- Nu ne deranjezi – spusese Natașa cu stilul ei drăguț. - Hai
înăuntru. Ce veste bună ne-ai adus?
- Îl caut pe Vladimir. Aș vrea să cer împrumut o drujbă.

60
 - Hai înăuntru. Îi aici în cameră – deschise ușa în fața lui Pe-
tru.
Vladimir stătea la o masă micuță împreună cu un frate din
adunare și jucau șah. Petru s-a șimțit jenat, dar Vladimir deloc nu
s-a simțit incomod. I-a oferit un loc lui Petru, și i-a cerut un pic de
răbdare până când termină jocul.
Petru își învârtise pălăria în mână și posomorât se uitase în
fața lui. Natașa i-a oferit un pahar cu suc de portocale.
- Vladimir – spusese când acesta a ieșit învingător din joc. –
Tare m-am supărat.
- De ce?
- Pentru că v-am găsit făcând așa ceva.
- Îi problemă că am jucat șah? Nu-i nimic rău în asta.
- Atunci de cel îl faceți?
- Trebuie un pic de relaxare. Dezvoltă mintea omului. În lu-
mea asta omul se degenerează – zâmbise Vladimir.
- Sunt convins că apostolii n-au jucat șah – menționase Petru.
- Sigur că nu, pentru că nu a fost încă – zâmbise celălalt frate.
- După părerea mea, și dacă ar fi fost nu s-ar fi jucat – spu-
sese Petru ferm. – Ei nici nu aveau timp pentru așa ceva, dar și in-
ima lor i-a fost departe de lucrurile astea. Total altceva i-a condus
în viață.
Petru a cerut o Biblie. Natașa a luat o Biblie de pe dulap, l-a
șters de praf și i-a întins-o lui Petru. El a căutat un capitol și a spus:
- Lasă-mă să citesc câteva versuri din Epistola lui Pavel către
Filipeni.
- Citește – spuneau cei doi aproape în cor.
Petru a început să citească:
- „Dar lucrurile, cari pentru mine erau câștiguri, le-am socotit
ca o pierdere, din pricină lui Hristos. Ba încă, și acum privesc toate
aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al
cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut
toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos.” – Petru a
închis cartea, lăsând degetul în ea ca semn. – Așa mă gândesc, că
apostolul, cel puțin din versul acesta reiese, că nu s-a ocupat cu
asemenea lucruri.
61
 - Petru, de ce ne asemeni cu apostolul Pavel? – spusese Vla-
dimir destul de răzbunător. – Dacă și noi am avea acea misiune ca
apostolul Pavel, atunci poate, că nici noi nu am juca șah. Noi sun-
tem credincioși simpli, așa-i Mihai?
- Atunci de ce spune Cuvântul că „să aveți în voi gândul ace-
la, care era în Isus Hristos?” Sau mai spune, că orice faceți să fie în
numele lui Isus Hristos și să fie spre slava Lui.
- Nu-i bine dacă ne amestecăm în toate. Nicăieri nu interzice
Biblia jocul – se apăra Mihai.
- Atunci capitolul 10 din Corinteni ce înseamnă, când faptele
poporului vechi a comparat cu închinarea la idoli, când a zis că au
șezut să mănânce și să bea și s-au sculat să joace.
Vladimir a început să adune figurile într-o cutie. Mihai cu ca-
pul aplecat îl ascultase pe Petru cum a citit și a povestit din Biblie.
Un scurt timp Petru a tăcut după care iară a început:
- Nu vreau să mă cert cu voi, dar aduceți-vă aminte cum a
fost viața adunării mai demult, cu ce ne-am petrecut timpul atunci,
și acum cum e. Tu trebuie să-ți decizi cu ce vrei să te ocupi mai
mult. Când ai citit ultima dată din Biblie? Nu, eu nu vreau să vă pre-
leg pe voi, dar așa simt, că spiritualitatea a trecut într-un plan se-
cundar și ne preocupăm mai mult de lucrurile trupești .
- Ți-am spus Vladimir că nu ar trebui să vă ocupați cu astfel
de lucruri – se îndreptase Natașa către soțul ei. – În timpul acesta
am fi putut vorbi din Biblie.
- Știi că frațiilor bătrâni nu le place dacă ne adunăm la casele
noastre și vorbim din Biblie – se apăra Vladimir.
- Eu nu asta vreau să spun să ținem o oră în care să vorbim
din Biblie, ci să vorbim puțin despre lucrurile spirituale. În cele din
urmă nimeni nu ar trebui să aibă nimica împotriva acesti lucru.
- Îi drept – adăugase Petru – că nici șahul nu i-ar plăcea lor
dacă ar afla, dar nu trebuie să vă fie frică, pentru că nu veți fi trași
la răspundere. Poate că și asta este cauza declinului spiritual al
adunării.
Vladimir cu o față sobră îl asculta pe Petru, și în final,
recunoscător a început să vorbească:

62
 - Îi incontestabil, că nu m-ai suntem așa cu fervoare ca mai
demult. Dar așa se vede, că nici nu mai avem ce să facem contra
acestui lucru. Asta a fost proorocit.
- Atunci permite-mi să mai citesc încă un verset – spusese
Petru și a început să răsfoiască din nou Biblia, până când a găsit
evanghelia după Luca capitolul 21 – „Luați seamă la voi înșivă, ca
nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare și
băutură, și cu îngrijorările vieții acesteia, și astfel ziua aceea să
vină fără veste asupra voastră”. Și chiar ce scrie în versul următor
este explicația primeia: „căci ziua aceea va veni ca un laț peste toți
ceice locuiesc pe toată fața pământului”. Aici este, de aceea simți,
că nu se poate schimba, pentru că am căzut într-o capcană. Lucrul,
distracția, gândurile vieții așa ne leagă inima fiecăruia, că nu poate
aștepta venirea Domnului a doua oară.
- Astea sunt lucruri serioase – exclamase Natașa. – Ce putem
face?
- Nici în privința asta nu ne lasă incerți Sfânta Scriptură –
continuase Petru cu explicația – chiar următorul vers zice că:
„Vegheați dar în tot timpul, și rugați-vă, ca să aveți putere să
scăpați de lucrurile acestea, cari se vor întâmpla, și să stați în
picioare înaintea Fiului omului.”
Încă au mai vorbit puțin timp. Petru i-a povestit că așa multe
fapte arată că vremea este aproape când Domnul v-a veni a doua
oară, și acum este ocazia ca să ne pregătim pentru vremurile și mai
grele ce vor urma. A vorbit despre marele necaz, despre extaz și
despre acela că toți vor rămâne în acel mare necaz cine nu va fi
pregătit pentru că s-a legat de lucrurile pământești.
Cei trei oameni îl ascultau pe Petru foarte serioși. Petru
aproape a și uitat de ce a venit la Vladimir. S-a ridicat să plece,
atunci i-a amintit lui Vladimir de ce a și venit.
- Hai și altădată – spusese Natașa când a întins mâna musafi-
rului.
- Adu-o și pe Elena. Avem mare nevoie de asemenea
conversații. Acum avem la ce să ne gândim.

***
63
 - Ce te frământă așa tare? – îl întrebase într-o zi în adunare
Petru pe Ivan. – Pari foarte deprimat.
- Mă lupt.
- Cu ce?
- Cu Satana.
- De ce începi să fabulezi? – menționase Petru după între-
bare. – Alte dăți îmi spuneai sincer ce ai. Și acum îți arată față că
ceva nu-i în ordine.
Ivan un timp a tăcut, după care totuși și-a dat drumul:
- Din cauza lui Leonid. A fost foarte greu să-i aud predica lui.
Alaltăieri tare m-am enervat din cauza lui. Dimineața am dus
mașina la el să-mi schimbe ceva plăcuțe la frână și nu-i destul că nu
mi l-a făcut pe când mi-a promis, dar pedeasupra nici nu s-a sinchi-
sit să mă sune. Atunci mă duc acolo, și cu jumătate de gură îmi zice
că nu-i gata. Bun, am înghițit una, și în ziua următoare când m-am
dus a fost gata. M-am bucurat până când nu mi-a spus cât mă costă.
Am crezut că nu aud bine. A cerut de două ori mai mult decât ar fi
cerut altcineva din lume pentru munca respectivă. L-am întrebat,
că nu-i cam mult suma cerută? Un mecanic din lume l-ar fi făcut
mai ieftin. Atunci a spus, de ce nu l-am dus acolo?
Petru l-a ascultat cu un chip serios pe Ivan care relata lucru-
rile puțin supărat, după care a spus:
- Din păcate, asta este o mică vitrină a adunării. Am devenit
foarte materialiști.
- Eu înțeleg, că cere bani pentru lucrul prestat, nimeni nu se
așteaptă să-l facă pe gratis. Dar măcar ar fi cerut un preț rezonabil.
Sigur, își construiește a treia casă, acolo trebuie bani. Numai un
lucru nu înțeleg, de ce predică. De ce nu se așează mai bine în ulti-
mul rând? Așa se poate preface ce serios îi, cel puțin în lucrurile
exterioare.
- Din păcate, asta-i un semn comun. Îmbrăcămintea, precum
și multe alte lucruri sunt bune ca omul să se liniștească, că-i un bun
credincios. Se uită în oglindă și se mulțumește cu el însăși. Mie mi
se pare foarte periculos aceste reguli externe, pentru că astea sunt

64
bune ca să-i întoarcă ochii oamenilor dinspre starea interioară în
care se află.
Petru o clipă a tăcut după care a continuat:
- Amintește-te Ivan, nici tu nu ești copil de acuma. Pe vremu-
ri ne-am bucurat, dacă am putut să ajutăm unul pe celălalt. Nici nu
ne stătea în minte să cerem bani. Oare de ce?
- De ce?
- De aceea, ca mai demult pe Dumnezeu l-am văzut unul în
celălalt, acum vedem un om de afacer.

***

Neașteptat, sătenii s-au trezit dimineața peste un frig. Cu o zi

înainte a căzut o cantitate mare de zăpadă ce a răcit aerul. Elena se
grăbea spre magazin. Așa s-a îmbrăcat că aproape doar ochii și
nasul i se vedea.
A trecut prin fața casei lui Daniel. El chiar își legase o pereche
de schiuri pe mașină. Soția lui, Olga, își aranjase bagajele în mașină.
Elena s-a oprit, și i-a salutat:
- Unde vă împachetați așa?
- Mergem într-o mică excursie – răspunse Olga. – Trebuie un
pic de recreere, mergem o săptămână de acasă. Daniel în fiecare zi,
aproape de un an stă în fața calculatorului, avem nevoie de
mișcare. Va aduna familia pentru că în timpul săptămânii suntem
împrăștiați, toată lumea are programul lui. În fine … ne prinde bine
un pic de relaxare.
Elena ascultase în liniște spusele Olgăi. S-a șimțit foarte
jenată, pentru că nu a știut ce să zică. Cumva ar trebui să-i spun
cum nu vede această relaxare ca un semn bun, mai ales pentru
credincioși. În anumite cercuri a amintit aceste lucruri și ea și Pe-
tru dar nu s-a prins de nimeni. Încă ei se simt incomozi, pentru că
noi întotdeauna găsim greșeala și suntem „serioși”. Sunt chemați
rămășițe. În sfârșit a început:
- Nu știu, Olgă dragă, dar eu nu sunt împăcată cu lucrurile as-
tea. Mai demult nu a fost așa ceva în adunare.

65
 - Oh, Elena, mai demult totul a fost altcumva. Pe vremuri nici
nu am avut posibilitate pentru așa ceva, ne-am bucurat dacă am
avut ceva de mâncare.
- Așa-i cum spui, doar că asta-i efectul lumii asupra noastră.
Încetul cu încetul facem ce face lumea. Lucrăm tot anul, după care
mergem să ne relaxăm, să ne distrăm.
- Nu trebuie să vedem asta așa – spusese Olga și între timp s-
a văzut pe ea că nu are vreme și dispoziție să vorbească despre așa
ceva, pentru că curând trebuie să plece și mai are de împachetat. –
La urma urmei, toată lumea trebuie să știe ceea ce face. Dacă cine-
va îi liniștit pentru faptele lui atunci celălalt nu are motiv să se
neliniștească. Fiecare își dă seama de faptele sale.
- Așa e – spusese Elena supărată – fiecare va da seamă de
faptele lui. Undeva așa scrie în Biblie, nu știu să spun exact, dar
cine samănă pentru trup, acela va secera pentru trup chin veșnic.
Elena a luat la revedere de la Olga și i-a urat mult noroc. Cu o
inimă îngreunată și-a continuat drumul către magazin. Când a
ajuns acasă, Petru era în poiată, hrănea animalele.
- Spre magazin m-am oprit puțin de vorbă cu Olga – spusese
Elena stând în ușa poiatei. – Chiar se grăbeau să plece la schi.
- Ce i-ai spus?
- I-am spus ca mai demult credincioșii nu au făcut așa ceva, și
că eu nu sunt împăcată asupra acestui lucru. Într-adevăr, nici nu
știu să-mi susțin afirmația din Biblie, dar simt că nu-i bine. Cu toate
că tu obișnuiești să spui că nimic nu trebuie primit ce nu se
bazează pe Biblie.
- Și acum așa spun – spusese Petru răzămat pe coada de la
furcă, - dar când cineva nu înțelege scopul Cuvântului, nu prea ai
ce să începi cu el. Toată spiritualitatea Sfântului Cuvânt ne spune
că toată viața trebuie s-o sfințim lui Dumnezeu, unde lumea și pof-
tele trupești nici nu ar trebui să vină în discuție. Ce se întâmplă în
zilele noastre, deloc nu se bazează pe Biblie.
- Da, dar dacă nu poți să-i spui concret verseturi din Biblie,
atunci nu primește îndrumarea ta.
- Nici atunci când îi spui verseturi din Biblie. Eventual dacă
nu ar fi scris în Biblie să nu schiezi sau să nu joci șah.
66
 - Eu nici nu mă gândesc la altceva decât cum a fost viața
adunării, iubirea, zelul mai de mult, când nimeni nu a făcut lucruri-
le astea, mie îmi ajunge explicația asta pentru motivul că noi am
ajuns în această situație.
- Foarte simplu – spusese Petru pe o voce hotărâtă – aposto-
lul Pavel așa scrie, că cei ce trăiesc după îndemnurile firii
pământești, umblă după lucrurile firii pământești, pe când cei ce
trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului.
Faptele arată în care categorie te încadrezi. Toată lumea face ce îi
stă în fire. Nu-i problemă că cineva merge să schieze, că citește
romane, că se uită la televizor sau face ceva din pasiune, ci faptul
că așa spritualitate are în el, de aceea face lucrurile respective. Mă
gândesc, dacă am avea aceea spiritualitate ce a fost în Domnul,
atunci am face lucrurile astea?
- Nu cred – spusese simplu Elena.
- Sigur că nu. Dacă cineva nu are țeluri spiritual, acela are
timp destul ca să facă poftele trupești. Lucru, lucru mult lucru,
după care o relaxare, distracție. Așa trec anii, iar adunarea se
grăbește spre prăpastie. Asta poți să spui, dar de obicei răsună în
urechi surzi.

67
 A SUNAT TRÂMBIŢA

Într-o duminică dimineață, un predicator a sosit dintr-o adu-

nare mai îndepărtată. Dacă cineva străin a vestit Cuvântul atunci
poporul îl ascultase mai atent. Cu ocazia asta tonalitatea străină și
fermitatea a atras atenția asupra lui:
„Salutare adunării. Mă bucur, că azi pot să fiu printre voi și
vestesc cuvântul lui Dumnezeu. Tema de astăzi, cu care am vrea să
ne ocupăm se găsește scris în Cartea Apocalipsei capitolele 2 și 3, și
anume scrisorile Domnului Nostru către biserici, care au fost scrise
prin intermediul Apostolului Ioan, în vremurile acelea, în cele
șapte biserici ce se găseau în Asia Mică. Dar cum Apocalipsa este
profeție, cum găsim scris în capitolul întâi versetul 3, cele șapte
biserici nu înseamnă doar bisericile de atunci, ci ne arată în viitor
și asupra venirii Domnului ce se răspândește peste poporul cre-
dincios ce arată șapte vremuri diferite ale acestuia.”
Unele epistole s-au adresat bisericii de atunci, se adresează
bisericii de acum, pentru că în orice generație de credincioși s-a
regăsit aceleași semne, pentru care Isus a lăudat sau a mustrat bi-
sericile. În schimb, noi am vrea să vedem ziua asta cum a caracteri-
zat unele perioade din viața bisericii, fie analizându-le în care din-
tre ele ne aflăm noi.
Dumnezeu laudă biseirca din Efes, că nu suportă răul în
biserică nici falsa vestire, nici faptele Nicolaiților. Spiritualitatea
nicolaiștilor a fost introducerea ordinii în biserică, pe așa nivel, că
predicatorii erau ținuți pe poziții mai remarcabile, și așa s-au
gândit, că credincioșilor le trebuie o legătură omenească ca să
ajungă la Dumnezeu, așa același rol de intermediar au însușit pen-
tru ei între Dumnezeu și om.
Deci, Dumnezeu laudă biserica pentru că a păstrat adevărata
credință și n-a lăsat loc învățăturii false.
Dar, a avut și ceva împotrivă, și anume, părăsirea dragostei
dintâi. Ceea ce s-a și întâmplat nu cu mult după apostoli. Acela,
despre care scrie în Faptele Apostolilor capitolul 2 la sfârșit, deja
n-a fost de față. Să ne uităm ce scrie Luca. Citesc de la versetul 42:
68
 „Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în
frângerea pâinii și în rugăciuni. Fiecare era plin de frică, și prin
apostoli se făceau multe minuni și semene. Toți cei ce credeau,
erau împreună la un loc, și aveau toate obște. Își vindeau ogoarele
și averile, și banii îi împărțeau între toți, după nevoile fiecăruia.
Toți împreună erau nelipsiți la Templu în fiecare zi, frângeau pâi-
nea acasă, și luau hrana, cu bucurie și curăție de inimă. Ei lăudau
pe Dumnezeu, și erau plăcuți înaintea întregului norod. Și Domnul
adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți.”
Deci, acea comunitate de bunuri, acea flacară a dispărut din
adunare, ce a caracterizat vremea apostolilor. Acest fenomen a
parcurs toată istoria creștinismului de aproape două mii de ani.
Acolo unde s-a făcut o schimbare, generația următoare a pierdut
râvna strămoșilor. O persecuție pentru Christos, ceea ce s-a și
întâmplat după vremea împăraților romani, ar putea schimba to-
tul.
Aici ajungem la o altă etapă a creștinismului, când sub dom-
nia împăraților romani, a început o persecuție îngrozitoare a
creștinilor. Această etapă se aseamănă cu biserica de la Smirna,
care a suferit chinuri groaznice (dar spiritual a fost bogat). Aceasta
este o biserica față de care Dumnezeu nu a avut nici o obiecție.
Prorocește marele chin prin care va trece. Să ne gândim că în tim-
pul lui Decius în număr de zece mii de credincioși au ajuns martiri.
Această perioadă a ținut exact din 303 până în 313, chiar cum Isus
a proorocit, putem citi în versetul 10. De obicei în proorocii zilele
înseamnă ani.
Multe însemnări au rămas din acele vremuri îngrozitoare și
sunt pline de învățătură dacă le citim, cum acei credincioși au pus
mărturie pentru Isus cu viața lor. Dar, aici stau mulți dintre noi,
care în parcursul a unui deceniu mult au suferit pentru credința
lor, au fost exilați în Siberia sau în nordul depărtat. Dar astăzi este
timpul păcii, ca și în vremea aceea, și de aici a luat ființă istoria
bisericii din Pergam.
Aceasta este perioada când împăratul Constantin a recunos-
cut creștinismul și a venit perioada libertății. Cu aceasta a venit și

69
declinul spiritual. Când Constantin a chemat primul sinod, mulți
dintre episcopii de față au mai purtat urmele presecuției.
A fost în naștere biserica administrativă. Această biserică ce
până acum a fost persecutat și doar Duhul Sfânt l-a ținut uniți,
acum a început să se organizeze în așa fel încât să fie în formare
sistemul ierarhic. La acest fapt a contribuit în mare parte
învățătura lui Balam, cine a sfătuit, ca să se amestece cu poporul
Izrael, ca aceștia să preia obiceiurile acestora și idolii și să
pornească poporul sfânt spre desfrânare.
Exact așa s-a întâmplat și în timpul lui Constntin, când biseri-
ca a început să se amestece cu lumea, poporul ales cu păgânii. Până
atunci doar Duhul Sfânt conducea, dar acum biserica a ajuns să fie
condusă de înteresul omenesc și așa învățăturile nicolaiților a
început să se simtă. Așa cum s-a amestecat lumea cu biserica, așa
desfrânarea s-a luptat contra lui Christos. Pentru asta găsim multe
pilde la profeți.
Acest fenomen s-a repetat de mai multe ori, așa și în viața
comunității noastre. Ce am spus, mai sunt printre noi, care au sufe-
rit chinurile acelei vremuri, și acum pot fi martori față de cum lu-
mea a luat în biruință biserica. De aceea am pierdut puterea de a
mărturisi, și acum ne desfășurăm liberi, ca adunare, nu se pocăiesc
oameni prin noi la Bunul Dumnezeu.
Fenomenul acesta din timpul lui Constantin nu a condus
decât la formarea bisericii catolice, ce în Apocalipsă este chemat
Fiară, asemănându-se cu învățătura lui Iezabel. Aceasta este
însemnarea bisericii din Tiațira, din vremea stăpânirii spiritual a
bisericii din Roma. În această perioadă au fost împrăștiați
credincioși adevărați, dar ei au suferit mult pe timpul persecuției.
Pe ei iau ținut eretici, cei care au ținut învățătura evangheliei
curată, păcatele fiind lăsate libere în biserică. Așa că suntem și noi
martorii acestui fenomen?
Ce s-a întâmplat atunci timp de mai multe sute de ani, acela
se întâmplă acum în fața noastră. Influența lumii asupra adunării
are ca rezultat, faptul că păcatul se simte liber, iar în același timp
faptele spirituale sunt strict limitate, și cei ce nu după închipuirea

70
conducerii trăiesc, ci după conducerea Duhului Sfânt, aceia sunt tot
timpul sub presiune.
În această perioadă intermediară a luat naștere reforma, ce
s-a și întâmplat în secolul 16, ce aparent a fost o deșteptare vie, dar
totuși moartă, ca aici în exemplul bisericii din Sardes. De ce? Pen-
tru că a recunoscut corupția bisericii romane, dar a păstrat multe
tradiții și în loc de conducerea Duhului el a început să-și organi-
zeze biserica, având ca urmare stricarea moralității, ca în biserica
romană.
Recunoscând asta, a urmat timpul bisericii din Filadelfia,
când prin toată Europa s-au format multe comunității, ce nu din
voința omenească ci sub conducerea Duhului s-au născut, de multe
ori doar două sau trei persoane s-au adunat. Persecuția nici acum
nu a dispărut, să ne gândim puțin la anii o mie cinci sute, la
deșteptarea anabaptistă, din rădăcinile căreia se trage și comunita-
tea noastră. Această evanghelie s-a răspândit miraculos în toată
lumea, așa și în țara noastră. Acestei perioade glorioase în care
toate bisericile mari, catolicii și protestanții au existat și vor exista
până la sfârșitul lumii, declinul neexperimentat a creștinismului a
luat sfârșit. Acum am ajuns la cel mai chinuitor capitol pentru noi,
referitor la timpul bisericii din Laodicea.
Aceasta este singura biserică în care Domnul nu a găsit nimi-
ca de lăudat. Această stare ne arată spre acele vremuri de dinain-
tea venirii Domnului, când perioada filadelfiana s-a încheiat cu
declinul creștinismului. Și în această perioadă trăim noi acum.
În această perioadă creștinismul s-a împărțit pe multe cate-
gori, și acestea se rup în și mai multe feluri, și dacă în interiorul
adunării se petrece o neînțelegere atunci tot se divizează în conti-
nuare. Ce s-a format din biserica lui Christos? Haos. Dezordine. Să
vedem ce scrie despre această perioadă în Apocalipsă.
Nici rece, nici în clocot. Căldicel. Ca și cum apa călduță iasă
din amestecul celei fierbinte cu cea rece, așa și ultimele vremuri
ale adunării sunt o amestecatură, unde biserica cu lumea, iubirea
cu indiferența, credința cu politica, adevărul cu falsitatea și
curățenia cu păcatul.

71
 Cum a construit pe fundamentul glorios al perioadei prece-
dente și poartă nenumărate elemente fundamentale, nu observă că
deja prea departe este de viața cum ne cere Dumnezeu. Ne gândim,
că suntem bogați, nu avem lipsă de nimic și ne încredem în tradiția
strămoșilor, forma fiind încă ceea veche, dar conținutul s-a golit.
Nu vedem că suntem nenorociți, orbi, goli și săraci.
Am ajuns într-o vreme a creștinismului, în care Isus stă în
afara ușii, pentru că biserica a lăsat ca lumea să pătrundă, cu ce, El
nu poate tovărășii. Slujba se amestecă cu lumea, iar mirosul banu-
lui se simte în biserică, ca idol în casă. „Urăsc, disprețuiesc
sărbătorile voastre și nu mă delectez în adunările voastre” – așa
spune Domnul prin intermediul profetului.
Este posibilitate la pocaință, dar acum doar unii îl aud. Dacă
cine îmi aude cuvântul. În zilele acestea, în lumea bunurilor
pământești, Isus Christos ne oferă aur curățat în foc. Precondiția
acestei comori este să ne lepădăm de toate ce ne ia vremea. Ca și
cum citim în Evanghelia după Luca capitolul 13 despre acel om
care a găsit o comoară mare și și-a vândut toată averea ca s-o poată
cumpăra.
Cum am mai zis, azi trăim într-o bunătate materială. Să ne
aducem aminte de ultimile decenii, când am trăit în sărăcie, totuși
pâinea de toate zilele l-am avut, dar ce mare iubire a fost între noi
și cu ce râvnă ne-am străduit să vestim cuvântul lui Dumnezeu.
Nici pentru comoara lui Darius n-am fi făcut schimb cu viața
noastră de atunci.
Pe azi, toți ne-am schimbat. Mult am sacrificat pentru ca să
trăim bine. Suntem bogați trupește dar săraci și nenorociți
sufletește. Biserica din Smirna, care a trecut prin multe persecuții,
exact contrar a fost, cum citim în capitolul 2 versetul 9. Nenorocire
din afară, bogăție suflețească. Chiar cum s-a întâmplat mai demult
cu colectivitatea noastră.
Să caută acum de la Matei capitolul 24 și să vedem
propovăduirile care sunt pe pragul de a se întâmpla, sau deja sunt
în curs.
Dacă vrem să știm cât de aproape suntem de sfârșit să citim
versul 14 „Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în
72
toată lumea, ca să slujască de mărturie tuturor neamurilor. Atunci
va veni sfârșitul.” Nu atunci când audem despre războaie, ca și cum
s-a întâmplat în timpul celor două războaie mondiale, dar despre
asta spune: „vedeți să nu vă spăimântați, căci toate aceste lucruri
trebuie să se întâmple. Dar sfârșitul tot nu va fi atunci.”
În următoarele versuri vorbește despre semnele cu privire la
credincioși, urâciunea pustirii, ce va sta unde nu ar avea voie: pe
locul sfânt! Cine citește, să se gândească despre asta! Dar asta va fi
depășit, cum am spus, de semnele tragice ce au loc între poporul
ales. Se vor scula mulți prooroci mincinoși și vor înșela pe mulți. O
confuzie spirituală. Nu vremea aceasta trăim noi acum? Indignarea,
trădarea celuilalt. În câte părți s-a destrămat creștinismul în ultima
vreme? Dar și într-o singură adunare câte rațiuni sunt,
neînțelegeri! Unde este acea înțelegere și simțul iubirii celei vechi
ce ne-a dat atâta pace?
„Și cum păcatul se înmulțește, iubirea se răcește în mulți.”
Dacă în lume s-ar înmulți păcatul, dar în biserica nu, asta nu așa s-
ar fi întâmplat. Chiar opusul, teama de păcat ar unii pe credincioși.
Din păcate aici este vorba ce experimentăm și în adunare. Păcatele
sunt tolerate, ca drojdia care crește tot aluatul. Ce ajută
colectivitatea, curățenia, dacă lipsește ce este mai esențial, adică
iubirea. Este ca o casă frumoasă în timpul iernii dar care nu este
încălzită!
Rugați-vă ca fuga voastră să nu fie iarna! Ce este cel mai mare
obstacol în fugă? Chiar acela, ce noi ne-am pregătit nouă. Bunurile
materiale, cu care ne-am înconjurat și ne-am acoperit. De aceea,
când vedem – pentru că putem să fim fericiți dacă vedem –
urâciunea pustirii, să nu coborâm să aducem afară din casă
bunurile noastre, nici de pe câmp să nu ne întoarcem pentru ei.
Trebuie să le dăm drumul. Mai bine să le pierdem. Acum trebuie să
ne grăbim să nu ne însărcinăm cu ele, pentru că s-ar putea ca
Domnul să vină peste doi ani, dar este posibil ca peste o lună ... sau
poate chiar astăzi!
Să ne gândim cât de aproape este vremea aceea. Să ne
gândim puțin la acea ipostază, că într-o duminică venim la adunare
și din obișnuință suntem puțini. Așteptăm, dar foarte mulți nu
73
sosesc. Dintr-odată vine cineva și panicat afirmă că soția lui a
dispărut. Celălalt, că pe când s-a trezit dimineața nu și-a mai găsit
copii. Ce s-a întâmplat? Atunci începe să fie limpede, despre ce au
vorbit unii. Să ne gândim la acea disperare! De ce n-am ascultat de
ei. Chiar aceia au dispărut, pe care i-am ținut revoltatorii adunării.
Cei ce ne-au atenționat să nu ne adâncim în gândurile vieții
pământești și în pofta vieții. De ce n-am citit mai mult Biblia? De ce
nu am ținut legătura cu frații mei, ca să ne fi atenționat unul pe
celălalt? Dar acum e prea târziu. Trebuie să rămân aici pentru acele
vremuri despre care Cuvântul spune că oamenii vor cauta moartea
dar aceasta va fi luată de la ei.
Dar astăzi încă mai suntem cu toți aici. Azi încă te poți
întoarce! Azi încă poți să-ți aranjezi lucrurile vieții. Acum
hotărârea este în mâinile tale...

***

După terminarea slujbei, credincioși vorbeau în mici cercuri.

Firesc că despre vestire.
- Ăsta nu a ocolit ce a vrut să spună – menționase Ruslan,
povestind într-un cerc, - cine a vrut a putut să înțeleagă.
- A fost dur – începuse Vladimir – am văzut că mulți au ieșit
în timpul vestirii.
- Poate că s-au simțit? – întrebase Pavel – Îi sigur, că vestirea
a fost directă, dar cel puțin a scuturat adunarea. Chiar în ultimele
zile am vorbit despre asta, că așa sunt vestirile că doar cine nu
doarme se trezește. Sunt pline de adevăruri, dar nu spun lucrurile
pe nume. Doar așa ca să nu jignească pe nimeni, nu cumva cineva
să se simtă în acest fel.
- Cum să vorbim despre asemenea lucruri, când și
predicatorii au fost aținși în asta – spusese râzând Ruslan.
- Dacă așa ar fi vestirile întotdeauna, nu mulți oameni ar veni
la slujbă – își spusese opinia Vladimir. – Asemenea vestiri
împrăștie colectivitatea, nu-l împreunează.

74
 - Pentru voi contează câți stăm în bănci? – își adresează
întrebarea Petru. – Nu ar fi mai important ca adunarea să se
curețe?
Vladimir s-a dus mai încolo fără să spună vreo vorbă.
- Așa mă gândesc, că adunarea doarme din cauză că nu este
pus accent pe problemele actuale. Asta nici nu-l îndeamnă pe
nimeni să caute în Biblie, pentru că așa nici nu va recunoaște de la
ce ne-am îndepărtat – spusese Pavel.

75
 DIN NOU MUSAFIRI

Petru chiar terminase adăpatul când a observat o scrisoare în

cutia poștală. Apatic a deschis portița și a luat plicul alb. Cum s-a
uitat la expeditor, un zâmbet a fugit peste fața lui. Amintirile vechi,
timpul petrecut împreună, ospitalitatea; astea au fost primele
gânduri ce i-au venit în minte.
Expeditor: Hans Müller, Obersteinhausen, Germania. S-a
grăbit în casă ca să poată să deschidă plicul. A mers la geam, ca să
vadă mai bine scrisul în lumina apusului.

„Dragii mei frați în Domnul, Petru și Elena,

Dorim binecuvântarea și mila Domnului pentru voi în semn de
salutare. Sperăm, că scrisoarea vă găsește în sănătate pe voi, pe
familia voastră și pe adunare. Dacă ne aducem aminte ca au trecut
douăzeci și cinci de ani de când ați fost la noi, ne gândim că ce
repede trece timpul. Asta simțim și pe faptul că, greu ne pornim la
drum. Dar avem din ce în ce mai mult timp ca să ne aducem aminte
de timpul petrecut la voi și să recunoaștem binecuvântarea ce am
primit la voi.
De atunci și la voi este libertate să vă adunați, și cum am
înțeles și din scrisoriile precedente, s-a construit o casă de rugăciune
frumoasă. Sperăm să nască multe bucurii și binecuvântări din ea.
Am povestit printre frați că ar fi bine să vă vizităm, să putem
crește credința noastră și prin asta să ne luăm putere nouă. Dacă
Domnul ne permite, pe 12 Mai am ajunge la voi, și cinci zile am vrea
să petrecem între frați. Așa putem să luăm parte și la slujbă și dacă
avem posibilitatea atunci am merge să vizităm și alte adunări ca să
ne mai întâlnim cu frați și surori.
Cum și noi suntem mai învârstă, nu putem să conducem, de
aceea am merge cu avionul. Așa suntem nevoiți ca voi, știm că
aeroportul este la o distanță mai mare de două sute de kilometri, dar
am înțeles că mai mulți dintre frați au mașină. De aceea vă rugăm
frumos, dacă ai putea să organizezi, să vină înaintea nostră cineva
dintre frați și ne-ar duce la voi, și am putea fi musafirii voștri, am fi
76
foarte recunoscători. Știm, că Domnul ne răsplătește pentru aceasta,
dar și noi am vrea să contribuim la cheltuieli, pentru că nu vrem să
vă îngreunăm peste putință. Nu putem să uităm aceea primire, ce
am simțit atunci în jurul vostru când a trebui să plătiți amendă
pentru că ne-ați primit în casele voastre.
Până acum ne-am adunat doisprezece persoane. O să vă
confirmăm mai târziu dacă așa rămâne.
Dacă ați putea vorbi despre această rugăminte și să ne
anunțat și pe noi ca să ne organizăm în continuare și să putem ține
legătura cu voi.
Așteptăm cu nerăbdare întâlnirea și cerem de la Bunul
Dumnezeu, ca să ne binecuvânteze ca întâlnirea să fie folositoare
pentru toți. Transmitem salutări și la frați.”
Domnul să vă binecuvânteze
Hans și Elisabeta Muller
- Uită-te Elena, - întorcându-se Petru către soție când a intrat
și a pus coșul plin de haine uscate pe canapea. – Familia Hans ne-a
scris o scrisoare, că câțiva din adunarea lor ar veni în Mai la noi, și
pe mine m-au rugat să organizez primirea lor. Vin cu avionul, și ar
trebui mers înaintea lor cu mașina. Patru nopți ar petrece aici, și ar
dori să viziteze mai multe familii.
Ce bine! Sincer mă bucur, de mult am așteptat să mă
întâlnesc cu ei.
- Nu știu, găsim om care să-i primească sau să-i ducă cu
mașina.
- Ar fi rușine dacă într-o adunare așa mare nu s-ar găsi cine-
va cine să-i primească – spusese Elena, și s-a așezat la masă, a luat
scrisoarea și a început s-o citească.
- Mai vedem. În zilele astea toată lumea este foarte ocupat.
Cine ar avea timp, nu are mașină.
***

- Îl și sun pe Ivan, pentru că el are o mașină de nouă per-

soane, și dacă mai găsim pe cineva s-ar și rezolva problema. Dor-
mitul nu este o problemă…

77
 Cu asta a luat telefonul în mână și a început să formeze
numărul.
- Alo! Aici Ivan.
- Bună ziua Ivan, sunt Petru.
- Salutare. Cei nou?
- Ai puțin timp de vorbit?
- Da, aranjăm.
- Am primt scrisoare de la Hans Muller din Germania și a
scris că ar vrea să vină în vizită pe cinci zile.
- Super!
- Ar veni cu avionul, și m-au rugat dacă am putea să mergem
înaintea lor la aeroport, ar fi foarte bine. M-am gândit la tine că tu
ai mașină mai mare.
- Aha! Hmm. Da, numai că, nu știu… Îi mult de lucru, suntem
angajați la multe lucrări, dar rezolvăm … sau … n-aș vrea să mă
ofer ici colo, dar …
- Știu, din păcate asta ar fi un program de o zi, iar până când
sunt aici ar trebui duși dintr-o parte în alta.
- Știi, nu pe voința mea se face, dar… Vai, suntem foarte
programați, din păcate la slujba din timpul săptămâni nici nu pu-
tem lua parte. Așteaptă puțin, cum ar trebui rezolvat această ches-
tiune? Cine ar mai avea mașină? … Mi-a venit în minte, că în vecini
este băiatul acela, cum îl cheamă … el are o mașină așa mare. Nu-i
problemă că nu-i credincios, dacă-l plătim cu siguranță ar merge
după ei. Și eu aș putea să contribui cu ceva.
- Dar, Ivan, cum stă că așa mulți din adunare au mașină și noi
ne rugăm de cineva din lume?
- Ai dreptate deplină Petru, dar acum ce să facem? Dacă
cumva nu găsești nici o rezolvare atunci sună-mă să aranjăm cum-
va. Pentru dormit am primi și noi vreo patru persoană că atunci îi
ok și eu sunt acasă.
- În fine, și ăla ar fi ceva ajutor … no mai vedem, bine ar fi să
găsim pe cineva care să meargă după ei. Toate cele bune!
- Nu te supăra, că așa este când suntem puțin strâmtorați,
dar o să ne revenim cumva.

78
 - Tu știi, cumva o fi. Despre dormit mai vorbim. O zi plăcută
în continuare Ivan.
- Mulțumesc că m-ai sunat, toate cele bune.
-
***

- Uită-te, Maria, acest DVD cu film am primit de la Costel –

luând DVD-ul din carcasă. – Seara ne uităm la el.
- Dar seara va fi la noi o familie din Germania. Ai uitat?
- Nu. Poate cu ei.
- După părerea mea, ei nu se uită la așa ceva. N-aș vrea să se
izbească de asta.
- Asta nu-i un film urât. În film este vorba despre viața lui
Luther.
- Așa mă gândesc că ei nici măcar filme de felul acesta nu
privesc – scoase Maria DVD-ul din mâna lui Ivan.
- Atunci o să-i recomand, să meargă repede la culcare că
sigur vor fi obosiți de la atâta drum – spusese Ivan în timp ce se
jucase cu discheta. – Mâine trebuie să-i dau înapoi.
- De ce nu-l copiezi?
- De aceea că a trebuit să-i promit că nu-l voi copia. Cineva i-
a tradus textul din engleză, ce este scris pe dischetă, și nu-i voie de
copiat, de dat la cineva, chestii din astea.
- Tu nu ai multe programe care au fost copiate ilegal?
- Ba am. Dar în adunare aproape toată lumea din asta
folosește. După părerea ta cine ar da bani pe ele dacă se pot procu-
ra gratis. Oricum, în casele noastre nimeni nu ne controlează de
așa ceva.
- Dar asta este furt, nu? – spusese pe o altă voce Maria.
- De ce ar fi furt? – întrebase Ivan mirat. – Faptul că eu copiez
un program al unei companii mari, acestuia nu-i costă nimic.
- Nu știu – menționase Maria – dar după părerea mea lucrul
acesta este ca și când cineva călătorește fără bilet.
- Îi altceva – menționase Ivan și a luat DVD-ul din mâna Ma-
riei.

79
 ***

- Bine v-a adus Domnul în casa noastră – salutase Ivan

zâmbind pe musafiri – de mult v-am așteptat.
Două perechi mai învârstă au fost împărțiți pentru cină și
noapte la ei. Unul dintre frați era de origine rusă, dar care în timpul
tinereții a emigrat în Germania, dar care și acum pe un accent inte-
resant a început să spună:
- Și noi ne bucurăm că putem fi aici. Suntem foarte
recunoscători lui Dumnezeu că ne-a dat această ocazie. Familia
Hans foarte mult a povestit despre zilele petrecute aici.
Gazdele le-au invitat pe musafiri la masă, deoarece era deja
târziu vremea. La masă au vorbit despre multe lucruri cu ajutorul
translatorului.
- Ne bucurăm că am putut să venim în Rusia, și am putut vizi-
ta frații de aici – își exprimase bucuria unul dintre frați. – Familia
Hans multe lucruri frumoase a povestit despre perioada petrecută
aici. Dar au spus că de atunci multe s-au schimbat și aici. Vreau să
spun că condiția de viață este mai bună.
- Într-adevăr – menționase Ivan, - din anumite puncte de ve-
dere multe schimbări au avut loc. Vremurile acelea au fost diferite.
Atunci toată lumea a avut un loc de munca, unde a câștigat puțini
bani, dar l-a împărțit și i-a fost destul, a putut să trăiască din acel
salar. Cu siguranță că nu a ajuns pentru mașină, și casele noastre
erau mai simple, nu am putut călători, dar pentru aceea am avut
pâinea de toate zilele și hainele simple. Și toate astea dintr-un lu-
crul de opt ore pe zi. Dacă putem numi lucru ce am făcut în timpul
comunismului. Pe azi toate s-au schimbat. Acum nu putem trăi din
opt ore de lucru.
- Nici așa nu se poate ca mai demult? Să zicem fără mașină, în
condiții mai simple.
- Asta-i o întrebare interesantă. Poate, că în sine așa e, dar în
practică îi altcumva. Cum nu avem un loc de muncă de stat, cu ceva
trebuie să ne însărcinăm. Asta nu-i așa simplu pentru că cere multă
investiție, pentru acela banii trebuie făcuți cumva. A doua
problemă este că avem multe comenzi, și dacă să zicem, că pe
80
jumătate îl refuzăm atunci îi de temut că n-o să mai avem altădată.
Aici așa se spune că oprirea îi căderea.
- Asta sună destul de necredincios, să mă scuzi de sinceritate
– își duse mâna la gură fratele musafir, - dar dacă am încrede pe
Domnu, atunci îi sigur că El ne-ar da, să zicem că nu am avea foarte
mult de lucru. Nu?
Ivan nu a spus nimic. Musafirul își continuase vorba:
- Așa mă gândesc, că fuga pentru multă muncă nu-i pe placul
sufletului. Nu ajunge mult timp pentru lucrurile spiritual, la cititul
Bibliei și la rugăciune. Nu numai timpul, ci sârguința vieții acesteia
sugrumă Cuvântul, să nu facă fructe, precum a spus Isus. Mi-a venit
în minte faptul că trebuie să avem grijă ca nu cumva inima să ni se
îngreuneze datorită sârguinței arătate lucrurilor lumești, și nu
cumva ziua aceea să vină neașteptat peste noi.
Pentru o clipă a tăcut după care a adăugat:
- Și altfel viața plină de lucru mult este o problemă pe plan
mondial.
- Fără îndoială ai dreptate – menționase Ivan – dar asta-i un
cerc din care nu poți ieși. Și nouă ne-a plăcut cum a fost pe vremu-
ri, viață simplă, când mult mai mare a fost iubirea între noi, dar …
- Da, asta-i o capcană. Permite-mi să citesc cu această ocazie
din capitolul 21 de la Luca câteva verseturi – își răsfoise Biblia
fratele. – Așa zice: „Luați seamă la voi înșivă, ca nu cumva să vi se
îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură, și cu
îngrijorările vieții acesteia, și astfel ziua aceea să vină fără veste
asupra voastră. Căci ziua aceea va veni ca un laț peste toți cei ce
locuiesc pe toată fața pământului. Vegheați dar în tot timpul, și
rugați-vă, ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile, cari se vor
întâmpla, și să stați în picioare înaintea Fiului omului.” Aici scrie
clar, că asta este o mare capcană, și trebuie să-l rugăm sincer pe
Domnul nostru, ca să nu picăm în asta, sau dacă am picat atunci să
putem să ne scăpăm de asta.
- Foarte gânditor – își ascuțise gâtul Ivan – eu de multe ori
m-am gândit deja la asta. Dar eu cred că Domnul este îndurător și
ne va judeca ținând cont de situația, împrejurarea noastră.

81
 - Asta și eu cred, chiar și știu, dar și acela ce ne stă în
împrejurarea noastră că ne atrage atenția din timp, și acum noi
trebuie să decidem dacă facem sau nu.
A urmat o pauză scurtă. Ivan și-a adus aminte de filmul de pe
DVD.
- Mă gândesc că sunteți obosiți după o zi plină de program,
poate, că v-ar prinde bine puțină odihnă – își spuse oferta
musafirilor.
- Oh, nu. Ne bucurăm, că putem fi aici și putem vorbi. Ne vom
odihni când ajungem acasă. În legătură cu tema precedentă, cu
lucrul, mi-a venit în minte să vă întreb cum este aici impozitul?
- Îngrozitor – exprimase Ivan. – Cine își mărturisește totul,
acela nu poate supraviețui. Așa mari sunt impozitele.
- Și credincioșii cum îl rezolvă?
- Păi, doar pe o parte din lucrări dau chitanță, pe marea parte
nu. Pe ce nu dăm chitanță, pe acela nu trebuie să plătim impozit.
- Dar asta nu-i voie – spusese o femeie dintre musafiri.
- Dar altcumva nu putem să viețuim – spusese Ivan,
simțindu-se foarte incomod. Într-adevăr a regretat că a primit
musafiri.
- Și fiecare credincios așa face? – întrebase traducătorul.
- Nu. Dar putem să-i și observăm pe aceia pentru că nu ajung
de la unu la doi.
Acum din nou fratele mai învârstă a început să vorbească:
- Sunt foarte șocat. Dacă-mi permiteți atunci îmi spun
părerea foarte sincer.
Gazda a făcut din cap.
- Cuvântul ne spune, că în împărăția Domnului nu întră cei
falși, înșelătorii, asta nu este o întrebare. Și asta nu depinde de
împrejurarea în care trăim. Noi așa zicem, dacă facem totul cinstit,
nu putem să trăim. Dar Cuvântul ne zice, dacă cineva vrea să-și
păstreze viața, îl pierde. De aceea și sunt foarte șocat, pentru că
chiar aici în țările estice nici nu așa de mult, credincioși au suferit
mult pentru adevăr și nu despre mașină, despre casă frumoasă sau
despre călătorie trebuiau să renunțe, ci au trebuit să lase familiile,
au suferit în închisori, au răbdat foame și frig, mulți și-au și dat
82
viața. Acum cu câteva generații mai târziu putem vedea chiar
opusul: viața spirituală o jertfesc pentru cea materială. Așa simt, că
vorbele spuse în seara asta arată foarte clar pe scopul declinul...
-
***

- Ce schimbări s-au făcut de când noi am umblat aici, mai

mult de douăzeci de ani! – spusese Hans în timpul cinei.
- La ce schimbări te referi? – își adresează întrebarea Petru,
care a și așteptat opinia musafirilor despre schimbările care au
avut loc.
- Atât în viața de toată zilele precum și în ceea a adunării. Ni-
ci nu-l putem asemăna. Dacă n-aș fi știut unde vin ci doar aș fi
căzut aici, atunci cu siguranță n-aș fi recunoscut unde sunt.
- Cu siguranță, pentru că nici adunarea nu este pe locul unde
a fost, iar și dintre oameni am recunoscut pe foarte puțini –
adăugase Elisabeta. – Așa mulți copii și tineret! Asta n-am crezut.
- M-am uitat la parcarea adunării – spusese Hans în timp ce
își împăturase șervețelul printre degete. – Îi ca și cum am fi undeva
prin Occident. Așa mașini mari, și nu vechi, folosite, ci chiar am
văzut și noi printre.
- Să nu uităm de case! – exclamase Elisabeta. – Astea chiar că
sunt moderne. Am fost la o familie unde am văzut un lux care și la
noi mai rar se găsește. Aproape în fiecare curte piscină…
- Da, da – adăugase Elena, - dar adunarea v-a plăcut?
- Îi foarte frumos, spațios – spusese Elisabeta, dându-și sea-
ma de scopul întrebării Elenei. – Nici acela nu se poate asemăna cu
cel vechi.
- Eu m-am gândit la colectivitate.
Musafirii au tăcut pentru câteva clipe. Elisabeta s-a uitat spre
soțul ei, cine a tăcut cu capul aplecat. În final a spus:
- Vrem să fim foarte sinceri, dar nici asta nu-i ca mai demult.
Dar undeva îi și logic. Pentru această bunăstare trebuie să plătim
un preț foarte mare. Nu putem sluji pentru doi Domni, precum a
zis și Isus. Bunăstarea trupului, banul nu slujesc viața spirituală. În
mare parte frații sunt foarte prietenoși, dar totuși ceva lipsește, și
83
nu-mi dau seama ce. Noi nu putem vedea adânc în viața cu toate
zilele, doar pe baza acestuia am putea judeca, ce am văzut în aceste
zile.
Petru a ascultat atent discursul lui Hans, iar a spus:
- Dar noi vedem mai bine. Și problema cea mai mare este că o
parte a adunării nu este capabilă să recunoască cât de mult am
căzut. Așa de obișnuit a devenit acest stil de viață, că nici nu-l
analizează, în ce situație catastrofală ne aflăm. Generația mai
învârstă, care poate să asemene timpul trecut cu timpul acesta, i se
pare foarte tragic. Mulți nici nu mai vin la adunare, sau dacă vin, se
grăbesc acasă, pentru că spun că inima lor suferă pentru ceea ce
văd. Dar mulți nici nu văd viața săptămânală a membrilor.
- No, asta-i a doua problemă – suspinase Elena. – Ce îndură
adunarea acum, ce unii membrii îl fac, îi oribil. Încet adunarea
noastră va fi vitrina lumii. Distracția, sportul, moda, munca pe ne-
gru, neplătirea impozitelor… Ah, nici nu se poate enumera, ce este
printre noi, ce mai demult era de neînchipuit.
- În legătură cu asta am avut și eu un experiment bun – spu-
sese Elisabeta cu un zâmbet amar. – În vestiar o grupă de fete
stăteau în fața oglinzii și își aranjau părul și se uitau la fustele lor.
Au sărit, așa că una din ele m-a călcat pe picior, iar celelalte s-au
apucat de râs. M-am simțit incomod. Bine-nțeles, nu pentru mine,
că ce vorbesc, dar nici una nu a venit să mă salute.
- Asta am observant și eu – adăugase Hans, - că nu mulți au
venit să mă salute. Doar bătrânii au salutat cu salutare sfântă.
- Din păcate, asta a ieșit din obișnuință – spusese Petru. –
Într-adevăr doar generația înaintată mai exersează, tineri țin acest
obicei foarte poznaș, și neigienic, sau cine știe de ce nu o exersează.
- Am văzut un grup de bărbați stând într-un cerc – conti-
nuase Hans cu vorbitul - și m-am dus să-i salut. Nu au vorbit între
ei, ci doar au stat. Vai, foarte chinuitor m-am simțit. Nici un zâmbet
nu a fost pe chipul lor, așa au eliminate o răceală, că m-am gândit
ca repede să mă duc de acolo ca să nu mă răcesc.
Petru și Elena s-au uitat unul la celălalt și au zâmbit cu un
zâmbet amar. Elena a menționat în șoaptă:
- Grupul „Iuda”.
84
 Hans nu a înțeles, și se așteptase ca Petru să-i traducă ce a
spus Elena.
- Mai bine să nici nu vorbim despre ei. Ei sunt cei mai buni. Ei
sunt acei cărora nu le place să se tovărășească cu noi, pentru că ei
sunt „serioși”, care sunt pe dinafară exemplul adunării. Așa țin că
toată lumea ar trebui să fie ca ei. Numai să nu cunoască fața
adevărată a oamenilor. Dar ei sunt ce au eliminate din ei. Răceală,
frig. Doar formalitate. Dar în schimb ceea ce fac mai bine să nu știe
nimeni.
Musafirii au ascultat mirați ce a spus Petru despre sistemul
trădător, al căror lucrători apar chiar din oameni de genul acesta.
- Deoarece nu au coloană, doar visul după putere este după
care pot să stea drepți – menționase Petru văzânduse puțin
emoționat – Așa se vede, că doar cu așa sistem de trădare poate să
se gândească la o poziție înaintată, și să trăiască cu visul acesta.
Hans îl asculta foarte trist pe Petru. După care a spus:
- Sunt plin de sentimente duale. Mă bucur că din nou am pu-
tut să ajungem la voi, dar sunt foarte trist că trebuie să văd declinul
acesta spiritual, prin care trec adunările de aici. Această suferință
îmi este și mai mare, deoarece când am umblat pe aici prima oară
așa o viață spirituală am cunoscut cu propriile noastre ochi, ce nu
credeam că se mai poate găsi undeva în lume…

85
 BUCLA SE STRÂMTOREAZĂ

Înima lui Petru s-a întristat când a luat scrisoarea din cutia
poștală și s-a uitat la expeditor. S-a plimbat în grădină și s-a așezat
sub un măr. A desfăcut plicul și cu o mare suspinare a desfăcut
hârtia scrisă.

„Dragul meu frate Petru,

Pace de la Bunul Dumnezeu.
Mie mi-a picat, pe cel mai mic dintre predicatori, această dato-
rie de a-ți comunica ce sfatul frațiilor bătrâni au simțit de comun
acord.
De mai multe ori ai fost atenționat deja pentru activitatea
destrămătoare ce o faci în cadrul adunării, dar așa se pare, că nu se
vede niciun rezultat asupra lucrului iubitor ce am făcut cu tine. Și
acum cu mare iubire te rog în numele fraților bătrâni să fi
îngăduitor la atenționarea noastră ce am făcut din iubire și acceptă
lucrurile asupra cărora ți-am atras atenția.
Ne pare foarte rău, că nu asculți de hotărârea fraților bătrâni
și nu vrei să intri în rândul acela frumos, în care majoritatea
membrilor sunt așa de ascultători de conducători lor.
Deja v-am atenționat, că cercul acela ce voi alcătuiți, este
foarte destrămător asupra adunării. În primul rând, pentru că nu
este între voi o persoană care să fie sfânțit asupra acestui lucru,
foarte ușor poate ieși o rătăcire, precum asta s-a și întâmplat în
cercul vostru, și ca o dospeală se răspândește în adunare. Adunarea
la casele credincioșilor este foarte păgubitor și vorbitul din Biblie
poate cauza iluzie.
De aceea și acum aș vrea să vă atrag atenția, că obiceiul asta
fără întârziere să nu-l mai exersați, și promisiunea cu privire la acest
fapt vă rog trimiteți-mi în scris.
O plângere generală despre tine este faptul că critizezi munca
predicatorilor. Gândește-te la Core, Datam și Abiram, că și ei au
vorbit împotriva lui Moise și cum i-a fost sfârșitul. Mă gândesc, că nu
ai vrea să fi într-o situație asemănătoare, de aceea te rugăm să
86
accepți hotărârile conducătorilor tăi cu toate condițiile și fără nici o
observație critică.
Nu vrem să te amenințăm, dar dacă nu vrei să îndeplinești
rugămintea noastră, vom fi nevoiți să te excludem din adunare, ca să
păzim colectivitatea de următoarele decăderi.
Aștept răspunsul tău. Soarta cu privire la timpul viitor
petrecut în adunare este în mâinile tale.
Cu drag: Mihai

***

Elena chiar a pregătit prânzul când Petru i-a înmânat

scrisoarea desfăcută, fără să spună vreun cuvânt.
- Cine a scris? – întrebase Elena.
- Doar citește, și vei vedea.
Elena trage un scaun de sub masă, se așează, desface
scrisoarea și a început s-o citească în liniște. Petru, răzămat de
dulap a așteptat până când a terminat de citit. Când a terminat de
citit, o lacrimă mare a curs jos pe obraz.
- Îți spun sincer, deja m-am așteptat la asta.
- Și eu – menționase Petru în liniște. – În ultima vreme tot
mai multe semne au arătat că nu ne mai suportă mult timp în
adunare.
- De ce se tem atât de tare de cineva care studiază Biblia?
- Noi niciodată nu ne putem gândi cu mintea lor. Ei văd în
asta un pericol. Cel puțin așa zic.
- Bine, eu oarecum asta aș înțelege – spusese Elena, - dar
dacă într-adevăr așa de mult se tem că ne rătăcim atunci de ce nu
se ocupă de lucrurile false ce se petrec. Așa multă muncă la negru,
și neplata impozitelor necesare, câte mai sunt.
- Este adevărat că pentru câteva lucruri asemănătoare și ei
atrag atenția, dar cei care exersează acestea nu sunt trași la nicio
răspundere. În schimb cine vrea să cunoască mai amănunțit
adevărul scris în Biblie să-și fixe viața după aceasta, sau dacă
despre asta ar vorbi în adunare atunci aceștia ar fi în conflict
permanent cu conducătorii.
87
 Elena îl ascultase atentă pe Petru, după care a întrebat:
- Ce ar fi motivul?
- Logic, omul este foarte prudent, pentru că nu vedem în
sufletul altui om – explicase Petru. – Dar Cuvântul spune că după
fruct puteți cunoaște pe ei. Cum este scris în Epistola către
Galateni, cum mai de mult cel trupesc l-a persecutat pe cel
spiritual, așa este și acum. Într-adevăr lumea se arată în două
forme și în adunare: banul și puterea. Care pe cine-l prinde.
Dorința după putere poate construi un sistem ierarhic, unde poate
să-și culeagă spre control lucrurile care ar putea contribui la
slăbirea poziției în care se află. După părerea mea lucrul acesta-i
foarte simplu. Ei nu se tem de faptul că noi ne rătăcim, deci nu se
tem de spiritul nostru, pentru că atunci ar fi teamă și de aceea care
au devenit slujitorii banului. Până când au fost slujitori, s-au
bucurat dacă cineva le-a ajutat în lucrul lor și a îngrijit adunarea;
de când s-au făcut domni, se tem de faptul ca nu cumva cineva o să
aibă un prestigiu mai mare și prin aceasta să scadă prestigiul lor.
***

Pe mâinile împreunate Petru și-a pus capul, pe masă în fața

lui a fost o foaie și un stilou așezat. După o suspinare adâncă, a luat
stiloul și a început să scrie.

Stimate frate Mihai!

Am primt scrisoarea ta, la care m-am și așteptat. În ultima

vreme a crescut tensiunea între conducători și o parte a membrilor
adunării, ce mi-a dat și mie gând, multe zbuciumări îmi cauzează.
Așa mă gândesc, că ție îți este univoc, că de ce nu vreau să
accept hotărârea fraților bătrâni, deoarece despre asta am mai
vorbit. Aceste hotărâri și rânduieli, ce voi ne aduceți, nu coincide cu
Biblia. Eu nici până acum nu am fost dispus să accept așa ceva ce nu
coincide, nici măcar atunci, dacă cineva afirmă că cu îndrumarea
Duhului Sfânt a adus aceste rânduieli. Am deplină credință că Duhul
Sfânt nu dă rânduieli ce nu are ca fundament Biblia.
88
 Eu înțeleg că o parte din colectivitate se poate încadra în acest
rând. Dar uitați-vă puțin, că aceștia cât citesc Biblia. Fiți atenți cum
este viața lor spirituală! Atunci veți înțelege, de ce este acest sistem
bun pentru popor. De aceea, pentru că împlinesc rânduielile voastre
omenești, atunci își pot trăi viața lumească după propriul plac și pot
sluji bogăției pământești (Matei 15: 6-9), și totuși cu o speranță
oarbă, ca oameni îngăduitori, se pregătesc la o viață veșnică.
Aș vrea să scriu un verset de la Ieremia: „Profeții vor profeții
fals, și preoții după propriul plac vor fi autoritari, și poporul meu așa
iubește.”
Ce îmi aduce mie cel mai mare gând este că rânduiala veche a
adunării ați preschimbat-o. Mai demult, adunarea cu puterea
Duhului și cu pastorii a lucrat în orice întrebare, și așa întotdeauna
am știut voia lui Dumnezeu. În schimb acum ați făcut o putere
centralizată, asemănător cu biserica ortodoxă, unde la fiecare
întrebare trebuie să hotărească centralizat, lăsând în afară
sentimentul adunării. Logic, acesta a aplațizat viața membrilor,
pentru că îi ajunge să stea confortabil în bănci, și să-i zică tot ce este
„bun”.
Cu viața săptămânală a lor nici nu vă ocupați. Falsitatea,
tâlhăria, lucrul la negru, dragostea pentru bani, distracțiile așa
dimensiuni îmbracă, că distruge toată adunarea. Aproape, toată
lume face ce vrea, nimeni nu se ocupă de ei. Unde este vremea aceea
în care pastorii mergeau la casele credincioșilor, ca să vegheze
asupra vieții spirituale?
Acum în locul lor sunt sprijiniți persoane asemănători lui Iuda,
care au ocazia să urce pe scara rangului, pentru că voi încercați să-i
și răsplătiți. În scaunele de conducere așa oameni puneți, iar cei care
s-au sârguit să vestească adevăratul Cuvântul pe aceia le-ați dat la o
parte. Cu erezie îi acuză pe aceia fără să examinați vorbele lor, dacă
coincid cu Sfânta Scriptură.
Pe aceste informații vă construți lucrarea voastră, și în loc să-i
îndrumați spre calea cea bună pe acești oameni, ca după Biblie să-și
aranjeze obiecțiile, cu atât mai mult îi sprijiniți în acțiunile lor
necurate.

89
 Pe spusele acestor informători ne acuzați de orele petrecute de
noi vorbind din Biblie, postind și rugându-ne. Am vrea să readucem
râvna de mai demult și să ne pregătim de venirea Domnului.
Voi nu primiți acest fapt ca fiind folositor asupra sufletului, ci
direct spuneți că-i eretic, și faceți ce vă stă în puțință, ca să stopați.
Cu asta, spuneți că nu este de la Dumnezeu. Dacă v-ați gândit că este
de la Dumnezeu n-ați avea curajul să vă împotriviți. Cu toate acestea
dacă nu este de la Dumnezeu, atunci nu poate fi doar de la Satana.
Nu vă temeți de faptul că dacă totuși ar fi lucrul lui Dumnezeu
contra căruia vă luptați, atunci vă aflați în păcatul hulei? Citiți
Evanghelia după Matei capitolul 12 versetul 24-32.
Încă aș vrea să vă îndrept asupra unei greșeli. Poate, că
niciodată nu v-ați gândit, cum Moise a fost mijlocitorul între poporși
Dumnezeu, și Core și colegii lui s-au împotrivit, așa acum Isus este
mijlocitorul nostru (1. Tim. 2:5), și cine se împotrivește cu El, aceia
vor pieri asemănător lui Core (Evrei 10:28,29).
Aceasta este urmarea ca voi vă țineți ca fiind mijlocitori între
Dumnezeu și om, și negați faptul că Duhul poate da înțelepciune și
unui credincios simplu (Ioan 14: 21-26). În orice lucru doctrinal, în
misiunea oricărui aveți o hotărâre centralizată, și cine nu este de
aceeași părere cu hotărârile voastre sau face un fapt de care nu voi
l-ați îndrumat, ci Dumnezeu, atunci pe acela nu-l cunoașteți ci îl
considerați tulburător și-l amenințați cu excluderea din adunare.
Așa sper, că ți-am scris punctul meu de vedere. Dacă în ceva nu
văd în conformitate cu Biblia și voi din acesta puteți să vă
argumentați, atunci sunt dispus să-l primesc. Dar să nu așteptați de
la mine, să accept lucruri ce se contrazic cu Biblia, pentru că așa
ceva nu vreau să fac.
Asta a fost gândirea mea, mărturia credinței, lângă asta așa
dori să stau până când nu mă conving de lucrurile contrare.

Cu drag
Petru

***

90
 Petru își crăpase lemnele când o mașină s-a oprit în fața lui. A
venit Boris. Au trecut cel puțin doi ani de când el nu a fost la Petru
de aceea el a știut motivul vizitei.
Mai amestecat într-un necaz mare – spusese Boris, când a
șezut pe locul oferit. – Ieri seară m-a chemat fratele Mihai și mi-a
citit scrisoare pe care tu i-ai trimis. Niciodată nu l-am auzit să fie
așa de nervos. De ce i-ai scris așa ceva?
- Eu doar i-am răspuns la scrisoare. Nu pot să trec peste
întrebările astea. Dacă ți-a citit atunci tu știi de ce.
- Petru – începuse Boris cu o față îngândurată. – Crede-mă,
că sunt într-o situație foarte dificilă. Te iubesc și știu că după Biblie
trăiești. Dar înțelege-mă și pe mine, te rog. Împotriva hotărâri
fraților bătrâni nu … .
Dintr-odată a tăcut. S-a văzut că este într-o luptă mare. Lui
Petru i s-a făcut milă de el.
- Nu vrei sau n-ai curaj?
- Nu știu. Mă frământ foarte mult, și nu pot să pun lucrurile
in ordine. Pe o parte, ai dreptate ce ai scris în scrisoare… Pe de altă
parte, nu pot să spun contra celor de asupra mea. Nu știu de ce.
Simt, că multe lucruri nu sunt bune sau majoritatea nu sunt bune,
dar ceva mă împiedică să mă opun. Pentru pace trebuie să
renunțăm la propriul adevăr.
- Boris – începuse Petru pe o voce dureroasă, - pentru pace
trebuie să ne târguim cu răul? Așa au făcut și apostoli? Asta a făcut
și Isus? Nu crezi că cu asta facem drum ca răul să pătrundă în adu-
nare? Tu cunoști Cuvântul, am putea să enumerăm multe lucruri
care la Dumnezeu nu se compatibil, de exemplu adevărul cu falsita-
tea. Strămoșii au luptat pentru asta, pentru că nu erau dispuși să
primească falsitatea ci în orice împrejurare au stat de partea
adevărului. Dacă a trebuit, și cu prețul vieții. Acum am devenit
trădătorii lui Isus, cine este însuși adevărul? Nu vezi, că asta este
cauza declinului adunării și falsitatea este răcirea iubirii?
Boris a tăcut cu capul aplecat. După o clipă Petru a adăugat:
- Crede-mă că și eu iubesc pacea. Dar nu pacea aceea ce lu-
mea o dă. Iubesc pacea pe care Domnul îmi dă în inimă și condiția
acestuia este să rupem cu falsitatea.
91
 - Uită Petru – spusese Boris ridicându-și capul. – Mihai mi-a
spus să te exclud din adunare.
Afirmația lui Boris a fost foarte cutremurător asupra lui Pe-
tru, chiar dacă se așteptase la asta, de la scrisoarea lui Mihai.
- Și-l vei face?
- Nu. I-am spus, să nu se supere, dar eu nu pot face lucrul
acesta. A răspuns că nu-i problemă, atunci duminica viitoare vine,
și-l va face el … .
- Și ce ai răspuns?
- Nimic…

***

Înainte de masă, Ivan cu Maria s-au dus la Petru.

- De ce ai făcut asta? – întrebase Ivan.
- Ce?
- Că te-ai exclus. Dacă n-ai fi fost așa încapățânat, atunci nu s-
ar fi întâmplat asta. Știi bine, că cu oameii ăștia nu te puți juca. Ori-
cum ei sunt mai tari. Ar fi trebuit să te gândești la copii tăi, care
sunt deja mari. O să stea neînțelegători în fața acestui lucru, și
poate nici n-o să mai vină la adunare.
- Ivan – începuse Petru cu un chip simplu – eu nu m-am ex-
clus. Eu n-am putut să mă compromit cu anumite lucruri care nu
au la bază Biblia.
- Eu înțeleg. Dar trebuie să știi, că toată asta îi o politică. Dacă
nu o faci, atunci mori. Te dau afară. Aici nu mai poți să fi sincer.
Dacă te împotrivești cu ei, până atunci te învârt până când nu pot
să scoate ceva cu care să te prindă. Totul îi o politică.
- Știu Ivan. Dar totuși am ales credința… .

92
 APUSUL SOARELUI

Petru a simțit că nu-i capabil să mai facă ultimele pași. Tre-

murase din tot corpul. A intrat în casă, s-a dus direct în cameră și s-
a culcat pe pat.
- Nici nu am observat când te-ai întors – apucase Elena
umărul lui Petru – ce a spus doctorul?
- Trimite ambulanța.
- Ce? – strigase Elena panicată.
- Am aprindere de plămâni. A spus că nu poate să ia
răspundere pentru mine, de aceea mă trimite la spital. Ambulanța
va fi aici imediat.
Elena a îngenunchiat lângă pat, a pus capul pe umărul lui Pe-
tru și trupul îi tremurase de plâns. Nori negri s-au arătat în
imaginația ei.
- Nu plânge. Poate că repede mă și întorc…

***

Elena a așteptat pe coridorul spitalului până când doctorul l-

a consultat pe Petru. După zece minute a ieșit doctorul. Elena l-a
oprit:
- Domnu doctor, puteți să-mi spuneți ceva legat de starea
soțului meu?
- Așa se pare că este o aprindere de plâmâni mai gravă, de
aceea trebuie să-l ținem sub investigație mai multe zile. Vă rog să
mai așteptați încă o jumătate de ora până când aranjăm hârtiile și
după aceea puteți să intrați la el.
Nici nu a trecut douăzeci de minute și o asistentă a venit di-
rect spre Elena și pe o voce prietenoasă a spus:
- Veniți cu mine, vă rog frumos. Soțul a primit patul, acum
puteți povesti cu el, dacă doriți.

93
 - Nu plânge, draga mea, așa și mie îmi este mai greu. Domnul
știe, de ce mi-a dat boala asta. Știi că pentru cei ce îi iubesc totul
este spre avantajul lor.
- Știu – spusese încet Elena.
- O să mă rog pentru tine, voi. Aici am vreme.

***

În ziua următoare, neașteptat Ivan a stat lângă patul lui Pe-

tru.
- Petru, cum ești?
- O, mulțumesc că ai venit. Slăbuț… Așa simt că încet mă duc.
- Acasă?
- Da, acasă. Acolo, de unde nu mai vin înapoi.
- Petru, nu spune așa ceva. Încă-ți e acasă familia, soția.
- Știu, Ivan, dar o dată trebuie să se termine, nu numai dru-
mul lung ci și cel scurt…
- În ultimele zilele m-am chinuit mult. Noaptea trecută ap-
roape n-am dormit nici un pic. Mi-am analizat toată viața și crede-
mă că m-am speriat…
Cu o voce sugrumată a adăugat:
- Petru, iartă-mă pentru tot… Tare mă doare.
- Ivan – începuse Petru pe o voce slabă – suntem în ultimele
vremuri. M-am rugat mult pentru tine, pentru că te iubesc. Și acum
te iubesc și mă rog pentru tine.
- Mă tem că deja e prea târziu. Așa drum lung am făcut și pe
așa pantă că poate că nici nu mai pot să mă urc înapoi.
- Nu-i târziu, Ivan, încă nu-i târziu. Mai poți spune adio ce te
ține de lumea asta, și te poți pocăi. Încă nu-i târziu…, dar se poate,
că odată va fi târziu pe veac. Pe veci – spusese pe o voce subțire.
- Mă întorc. Trebuie…
- O, Ivan, asta ai mai spus.
- Dar acum serios. Roagă-te pentru mine. Nu sunt fericit. Nu
am pace. Dacă așa ar trebui să mor, vai nici nu vreau să mă
gândesc…

94
 ***

În ziua următoare, Maria așteptase în stația de autobus la o

distanță de un kilometru de sat. I-a promis Elenei, că o așteaptă,
când se întoarce de la spital. Lung s-a văzut așteptarea în frigul
acela mare. În sfârșit a sosit autobusul.
- Ce s-a întâmplat? – întrebase speriată, când a văzut ochii
Elenei.
Elena nu a răspuns. S-a pus pe umărul prietenei sale, și s-a
apucat de plâns. Au stat un timp, amândouă ș-au plâns. După aceea
Elena și-a adunat puterile și pe o voce abia auzită a spus:
- Petru s-a dus… Nu mai vine înapoi niciodată.
- Ieri după masă am fost la el, și înainte să întru în sală, m-am
întâlnit cu doctorul. A spus că starea lui este înstabilă și că mă pot
aștepta la cei mai rău. Dar am mai putut vorbi cu el.
Un timp s-au dus în liniște pe drumul ce conducea în sat.
- A fost foarte calm. Așa o pace s-a arătat pe chip, și din
vorbe. A spus, că el acum se duce, dar eu așa m-am gândit că mai
rămâne cu noi puțin. Dar acum a plecat. A lăsat aici totul, pe noi…
el deja cu îngerii sărbătorește Crăciunul.
Daniel și cu Olga au venit cu mașina spre ele. I-au salutat pe
cele două, și au mers mai departe fără să se oprească.
Elena s-a oprit la bifurcația de drumuri unde Maria trebuie
să meargă la casa ei.
- Te conduc acasă, draga mea – spusese Maria.
- Mulțumesc… Privește ce liniștit se vede satul de aici – spu-
sese Maria cu ochii plini de lacrimi.
Pentru o clipă au stat nemișcați și s-au uitat spre sat. De aici
s-au văzut casele răsfirate ale satului. Peisajul de iarnă avea culoa-
rea purpurie din cauza soarelui care se apunea. Din hornurile case-
lor împrăștiate pe dâmburi și văi se înălța fum.
În mintea Elenei s-a arătat trecutul și prezentul. Cum a stat
acolo și a privit satul, i-au venit în minte vremurile trecute, fru-
moase. Când se adunau în ascuns la casa lui Gorciu, când nimic nu
a avut preț mai mare decât iubirea curată ce i-a arătat Isus. I-a ve-
nit în minte, când Petru l-a primit pe Isus ca Mântuitor, când toată
95
lumea s-a bucurat pentru el. S-a luminat acel timp când încă se
adunau unul la celălalt, când au profitat de timp ca să fie împreună.
Acum, acest trecut, cu mari greutăți i s-a pus pe inimă, pe
când soarele își arătate ultimele razele, ca după aceea să se apună
în orizontul vestic, ca întunericul, noaptea friguroasă să pătrundă
asupra satului, asupra caselor risipite, asupra familiilor credin-
cioase, asupra adunării și trecutului său glorios…

96