DUNAREA DE JOS nr.246 - Septembrie

revista
DUNĂREA DE JOS
EDITOR: CONSILIUL JUDEȚEAN GALAȚI
PREȘEDINTE: Costel FOTEA
CENTRUL CULTURAL DUNĂREA DE JOS
MANAGER: Vali Viorel SANDU
REDACȚIA:
Redactor șef: Florina Zaharia
Redactori: Alina-Simona Dragomir, Laura Dumitrache,
Eduard Mihalcea, Adrian Doru Nica, Costel Radu.
Responsabilitatea pentru conținutul opiniilor, argumentelor sau părerilor aparține, în

exclusivitate, autorilor. Materialele primite, publicate sau nepublicate, nu se înapoiază.
Redacția revistei nu împărtășește întotdeauna ideile conținute în textele publicate. Alte detalii
despre activitatea Centrului Cultural „Dunărea de Jos” Galați pot fi aflate pe pagina web a
instituției (www.ccdj.ro) sau pe pagina de facebook: Centrul Cultural Dunărea de Jos Galați.
Arhiva parțială a revistei se regăsește pe site-ul instituției. Revista Dunărea de Jos este membru
APLER (Asociația Publicațiilor Literare și a Editurilor din România).
REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA:
Str. Domnească, nr. 61, cod: 800008, tel. 0236418400, fax. 415590,
e-mail: office@ccdj.ro
ISSN: 1583-0225
Revista poate fi procurată de la sediul redacției.

Aceasta poate fi citită integral și gratuit în arhiva sa:
https://www.ccdj.ro/editura_revista.html
Consiliul Județean Galați Revista
Centrul Cultural „Dunărea de Jos” DUNĂREA DE JOS
TRECUTUL ARE UN NOU VIITOR

Cooperare transfrontalieră pentru valorificara patrimoniului cultural din
Galați, România și Hîncești, Republica Moldova
-ul
șevaletelor
100 de șevalete
100 pictori (profesioniști și amatori)
o singură temă
DUNĂREA DE JOS
Revista
Activitatea se va desfășura concomitent în

Galați, România și în Hîncești, R. Moldova
20 dintre lucrările realizate vor fi expuse la sediile partenerilor
1
Ș coala de Arte
Doru Cimpoeru -șef secție

acordeon, orgă electronică
Viorica State
acordeon, pian
Mihai Susma
chitară
Ovidiu Bulgaru
DUNĂREA DE JOS
Revista
percuție, pian
Capră Angelica
pian
2
profesorii Școlii de Arte

Centrul Cultural „Dunărea de Jos”
an școlar 2022-2023
Olga Chiciuc
pian
Ciobotaru Eduard
vioară
Doru Roșca
saxofon
Emilia Savu
canto muzică ușoară
Angelica Stanciu
DUNĂREA DE JOS
Revista
canto muzică ușoară
Mitrița Velicu
Mirela Sandu canto muzică populară
canto muzică ușoară și populară
3
Olimpia Ștefan
pictură
Raul Popa
grafică
Teodora Codreanu
fotografie
Paula Sima
DUNĂREA DE JOS
Revista
Gabriel Nistor Enache dans sportiv și de societate

actorie
Iacob Gheorghe
teorie și solfegii
4
Mihai CIMPOI
Un paznic
al grădinii noastre
Viorel Dinescu
entru cei care se încumetă
P să citească zodiile cam

tulburi ale
româneşti contemporane, personalitatea
literaturii
academicianului Mihai Cimpoi se profilează

ca unul din cele mai semnificative repere ale
spiritualităţii autohtone şi ale demnităţii unui
popor strivit de veacuri în menghina unor interpret de muzică populară românească
năvăliri barbare de la Răsărit şi Apus, căzute pe care toată lumea îl apreciază: statură
pe capul nostru ca o diavolească pedeapsă înaltă, demers apolinic, gândire focalizată
pentru că suntem mai buni şi mai blânzi precum lentilele lui Erasmus, o fiinţă
decât alţii. Că profesorul Mihai Cimpoi este calmă, nicidecum placidă, care ştie să tragă
un tip providenţial, de acest lucru nu se mai concluzii din toate întâmplările omeneşti,
îndoieşte nimeni. Oricât ne-am strădui ca mai ales din zbaterile gândirii în zborurile
vorbele noastre să nu devină un laudatio, ei asimptotice spre esenţe şi adevăr.
faptele, scopurile şi proiectele sale ne obligă Fără a încerca să punem note sau
să-l situăm în galeria unor ctitori dedicaţi etichete, specializarea noastră matematică nu
salvării şi păstrării celor mai valoroase ne îndeamnă la aceasta,vom declara ca simplu
edificii ale culturii oamenilor născuţi şi atent cititor: pentru noi, academicianul
între cele patru râuri care apără fortăreaţa Mihai Cimpoi este un filozof al culturii
Carpaţilor. Dar, nu credem că academicianul care nu judecă valorile contemporane după
Cimpoi soarbe cu nesaţ omagiile cititorilor criterii anchilozate, dar nici după fandacsiile
şi învăţăceilor săi între care se consideră unor icari cu aripi de ceară. Profesorul nu
cu de la sine putere şi cel care semnează părăseşte niciodată logica, nici limbajul
această scrisoare de dragoste. Profesorul nu coerent al artelor de comunicare, dar nici
are nevoie de tămâie după cum nu are nevoie nu leagă ghiulele de bronz de picioarele
nici de otravă, ca să-l cităm pe Păstorel. delicate ale muzelor. Erupţiile dionisiace ale
Este mai presus de orice economie comentariilor călinesciene nu-l derutează,
de piaţă literară şi puţin îi pasă de etichetele clavecinul său e bine temperat şi mai
clocite prin reviste, cenacluri sau uniuni de aproape de cântarele echidistante ale lui
presă. Nu îl derutează nici vocile piţigăiate Vianu. Este, desigur profesor în operă,
ale unor pseudoelitişti de la curţile domneşti, fără a face pe profesorul cu orice preţ în
DUNĂREA DE JOS
Revista
demolatori de profesie, antrenaţi în oraşe cu viaţa de toate zilele. Cu noi, neofiţii, este
ieşire la mare sau în avanposturile acestora. amabil şi seducător, ne corectează fără să ne
Dacă e adevărat că omul a insulte, nu ne demonstrează în orice clipă
fost plămădit din ţărână, după puterea că ne este superior, nu ne turteşte definitiv
dumnezeiască, atunci Mihai Cimpoi e făcut sub greutatea erudiţiei şi competenţei sale.
din pământul Sorocăi, Tighinei şi Cetăţii Ne lasă să mai respirăm şi noi în grădina
Albe. erorilor noastre, după care ne arată cum
Cineva l-a comparat, mai în tinereţe să plivim, să copilim, să udăm la rădăcină
probabil, cu Nicolae Furdui Iancu, acel şi mai ales să iubim trandafirii, ca-n
5
frumoasa melodie a lui Florin Bogardo. Profesorul este un adevărat mesager

Serialul său despre Centru şi margine care preferă să străbată cu pasul cât mai multe
a fost pentru noi, matematicieni ca mine, locuri româneşti, unele legendare precum
evadat în poezie sau ca matematicieni atraşi codrul Orheiului, câmpul Călugărenilor
de filozofie, a fost, deci, întotdeauna de o sau costişele Sarmisegetuzei unde, printre
rară şi dificilă încântare. Nu voi fi atât de ruinele îngropate pe jumătate în pământ
imprudent să dau note sau calificative unui poate creşte în voie vegetaţia adevăratei
ditamai academician, acestui mare dascăl noastre identităţi. Toate acestea şi altele
al românilor de pe toate malurile râurilor devin nemuritoare în creaţia scriitorilor
noastre arhaice. Dar, fiindcă aici suntem între basarabeni şi e datoria academicianului să
prieteni, voi mărturisi că urmăresc cu atenţie le şlefuiască şi să le pună în valoare, ca un
şi cu destulă înţelegere stilul profesorului adevărat orfevru, ceea ce a şi făcut până
care, chiar atunci când raţionamentul său e acum. La această dată când împlineşte 80 de
mai complicat, ştie să comunice printr-un ani bătuţi pe muchie, încă verde şi impunător
limbaj curgător, sintetic, nu lipsit de calităţi ca un adevărat haiduc al cuvântului, să nu
prozodice. Cu toate acestea, nu aş vrea să îşi închipuie că îi vom da concediu, mai are
se creadă că-l consider pe Mihai Cimpoi ca încă multe de făcut pentru România pentru
pe un gânditor retras în turnul său de fildeş. cultura autohtonă. Ambasadorii destinului
nu-şi permit să dispară ca un puf de păpădie,
ei sunt plantoanele noastre, soldaţii lunetişti
în avanposturile patriei, mai ales acum
când aceasta e hăituită din toate punctele
cardinale şi chiar din interiorul redutei.
Onorate domnule profesor,
academician Mihai Cimpoi, îţi urăm,
cu dragoste: la mulţi ani !, Acum când
împlineşti 80 de ani dar şi când vei împlini
o sută, eşti consemnat pe baricadele
culturii româneşti de unde nu ai voie să
te retragi. Să-ţi dea Dumnezeu sănătate
şi răbdare căci destinul ţi l-ai ales singur!
80
O
DUNĂREA DE JOS
Revista
norate domnule profesor, academician

Mihai Cimpoi, îţi urăm, cu dragoste: la
mulţi ani!, Acum când împlineşti 80 de
ani dar şi când vei împlini o sută, eşti consemnat
pe baricadele culturii româneşti de unde nu ai
voie să te retragi. Să-ţi dea Dumnezeu sănătate
şi răbdare căci destinul ţi l-ai ales singur!
6
Morphocroma
Nicolae Mantu şi Galaţii
(65 de ani de la moartea pictorului)
Corneliu STOICA
entru mişcarea plastică din Roth, Nicolae Spirescu, Lelia Oprişan,

P Galaţi, numele pictorului şi
graficianului Nicolae Mantu (n.
24 aprilie 1871) are valoarea ctitorului. Deşi
în 1948, anul când s-au pus bazele acestei
Ion Bârjoveanu, Nicolae Stănescu, Elena
Hanagic şi Constanţa Grigoriu. Despre unii
din ei nu se mai ştie nimic astăzi. Aceste
expoziţii, ca şi înfiinţarea prin Decretul
mişcări, artistul avea 77 de ani, el era în acea Lege Nr. 266 din 25 decembrie 1950 a
vreme în Cetatea dunăreană o autoritate în Uniunii Artiştilor Plastici din România, au
domeniu, o personalitate de mare notorietate condus la crearea în oraşul nostru, în 1951, a
a oraşului. În tinereţe ilustrase seria a II-a a Cenaclului Artiştilor Plastici, nucleu din care
revistei „Moftul român” al lui I.L. Caragiale, s-a dezvoltat Filiala Galaţi a UAPR (nume
care l-a preţuit şi de a cărui prietenie s-a luat în 1968). Aşadar, nu putem vorbi de o
bucurat, colaborase cu grafică satirică mişcare plastică organizată la Galaţi, fără
la „Adevărul” lui Constantin Mille, la a ţine seamă de fermentul acestei mişcări,
„Belgia Orientului”, „Patriotul”, „Tămâia”, de contribuţia pe care Mantu a avut-o la
„Moş Teacă”, „Nea Ghiţă”, „Adevărul întemeierea şi dezvoltarea ei până la 8
politic”, „Furnica”, „Zeflemeaua”, septembrie 1957, când a trecut la cele veşnice.
„Țivil-Cazon”.
Dar pictorul gălăţean nu este numai
„Făcuse studii serioase la ctitorul mişcării plastice de la Dunărea de
Academia Regală de Arte Frumoase din Jos, el a desfăşurat în oraşul său natal şi o
München, unde s-a bucurat de învăţătura bogată activitate culturală şi civică. Ca autor
şi îndrumarea pictorului animalier al monografiei „Pictorul Nicolae Mantu”
Heinrich von Zügel. (Editura Alma Print, Galaţi 2005) și al
albumului de artă „Nicolae Mantu” (Editura
În 1913 se stabilise definitiv în „Axis Libri”, Galați (2016), sunt îndemnat
Galaţi, dedicându-se în exclusivitate picturii ca în aceste rânduri, când se împlinesc 65
şi unei mai vechi pasiuni – vânătoarea, de ani de la moartea artistului, să nu mă
îndeletnicire care nu a rămas fără ecou refer la opera acestuia, ci să luminez câteva
în creaţia sa. În timpul primului război aspecte ale muncii sale culturale mai puţin
mondial a lucrat un timp la ziarul de front cunoscută cititorilor şi iubitorilor de artă.
„România”, organ al armatei ce apărea la Iaşi
sub conducerea locotenentului în rezervă Nicolae Mantu a fost membru încă
Mihail Sadoveanu, apoi a fost mobilizat, de la înfiinţare, alături de fratele său,
alături de alţi 35 de artişti plastici, în Marele magistratul Menelas Mantu, şi cumnatul
Cartier General, secţia III-a Adjuntatură. Nu Ioan Corvissianu, al Societăţii Culturale „V.
şi-a organizat expoziţii personale în Galaţi A. Urechia”, fondată la 14 decembrie 1919
(singura a fost cea din 1956), dar a trimis şi recunoscută ca persoană juridică prin
DUNĂREA DE JOS
Revista
lucrări la manifestările Societăţii „Tinerimea Decretul Regal nr. 4294 din 22 octombrie
artistică” şi la alte expoziţii din capitală. 1920. Societatea avea drept scop organizarea
unor activităţi cultural-artistice şi adunarea
În 1948, după modelul expoziţiei de fonduri în vederea construirii unui Palat
„Flacăra” de la Bucureşti, prima manifestare al Culturii care să adăpostească Biblioteca
deschisă sub egida Uniunii Sindicatelor de „V.A. Urechia”. Aceasta fusese inaugurată,
Artişti, Scriitori şi Ziarişti (USASZ), şi la în prezenţa lui V. A. Urechia, la 11 noiembrie
Galaţi au început să se organizeze primele 1890, în clădirea Liceului „Vasile Alecsandri”
expoziţii colective. Iniţiatorul a fost maestrul şi funcţiona în condiţii necorespunzătoare,
Nicolae Mantu, în jurul căruia s-au grupat fiind puţin accesibilă publicului. Mantu a
alţi câţiva slujitori ai penelului: Gheorghe făcut parte din Comitetul general al acestei
Levcovici, Dorothea (Lola) Schmierer
7
În baltă, Nicolae Mantu (acuarelă)
societăţi, alcătuit din 50 de persoane, a lângă autorităţile locale pentru alocarea unor
fost ales membru delegat al comitetului, fonduri necesare continuării lucrărilor, a
iar timp de mai mulţi ani a îndeplinit solicitat ajutor pentru nivelarea cu pământ a
funcţia de vicepreşedinte al societăţii. terenului dinspre strada Domnească, a cerut
să se dea salcâmi piramidali din pepiniera
Artistul s-a implicat activ în colectarea municipală pentru înfrumuseţarea curţii
DUNĂREA DE JOS
Revista
fondurilor necesare construirii Palatului Palatului Bibliotecii. Împreună cu doamna

Bibliotecii „V.A. Urechia” din strada Madelaine, soţia amiralului Sebastian
Domnească nr. 59 (azi clădirea Teatrului Eustaţiu a pus în scenă în 1923, în beneficiul
Dramatic „Fani Tardini”, arhitect I. D. Enescu societăţii, spectacolul cu revista în versuri
din Bucureşti), a făcut parte din comisia „La Calendele greceşti”, la care a asigurat
care a studiat şi analizat planurile întocmite decorurile și costumele, textul fiind scris în
în vederea demarării construcţiei (alături versuri de Radu Constantinescu şi George
de bancherul Alfons Dall’ Orso, profesorul Mihăilescu-Anonimu. De asemenea, îl va
Grigore Forţu şi avocatul Constantin supraveghea pe Osias Bercovici la realizarea
Codreanu), a urmărit stadiul executării decorurilor și costumelor pentru revista în
lucrărilor începute în 1933, a intervenit pe 18 tablouri „Rar … dar bine”, pe versuri
8
tot de Radu Constantinescu și George casa sa a cântat George Enescu, acompaniat

Mihăilescu-Anonimu, spectacol susținut în la pian de magistratul Menelas Mantu.
1934 la teatrul Central, în care va dansa și Lui Mihail Sadoveanu, artistul îi va ilustra
proaspăta absolventă a Facutății de Drept volumul „Povestiri de război” şi unele
și Economie Politică de la Universitatea schiţe ce au apărut în revista „Carpaţii”.
din Grenoble (Franța), viitoarea
pictoriță Georgeta Arămescu-Anderson. Pictorul a fost solicitat să participe şi la
alte acţiuni în folosul urbei şi al gălăţenilor.
Multe şedinţe ale Comitetului general, La 14 iulie 1928 l-a însoţit pe ajutorul
ca şi unele activităţi culturale s-au desfăşurat de primar G. Dumitrescu într-o vizită la
în salonul casei sale din strada Cuza Vodă Bucureşti în atelierul sculptorului Dumitru
nr. 34 (azi nr. 46). În mai 1946, când Palatul Măţăoanu pentru a se interesa de elementele
Cultural, cu aprobarea Ministerului de componente care au lipsit la inaugurarea
Interne (la propunerea Prefecturii), a fost Monumentului Ostaşului, închinat eroilor
rechiziţionat de garnizoana sovietică pentru căzuţi în războiul de întregire a neamului,
Casa ofiţerilor, Nicolae Mantu s-a ocupat monument ridicat în 1926 din iniţiativa
personal de predarea pe bază de proces- primarului Ştefan H. Ştefan în piaţa I. H.
verbal a clădirii cu dotările şi materialele Rădulescu (locul în care strada Ana Ipătescu
existente în inventar la acea dată şi a fost întâlneşte strada Gării). Cei doi au constatat
împuternicit de Comitetul executiv pentru că D. Măţăoanu avea realizate „în argilă”
a face demersuri pe calea justiţiei pentru personajul feminin care simboliza „România
recăpătarea clădirii, întrucât Palatul Cultural Mare” şi cele doua basoreliefuri. Moartea
nu putea să-şi schimbe destinaţia pentru sculptorului în anul următor, 1929, a făcut
care a fost creat. Ca vicepreşedinte, Mantu însă ca monumentul să rămână neterminat,
s-a îngrijit şi de păstrarea arhivei Societăţii redus numai la obelisc şi la statuia eroului
până la 12 ianuarie 1948, când a predat-o necunoscut, aşa cum poate fi văzut şi astăzi.
primarului Ilie D. Rainici, aceasta ca urmare
a unei decizii purtând nr. 23401/15 martie Timp de mai mulţi ani pictorul a fost
1947, semnată de ministrul justiţiei Lucreţiu membru în Consiliul Municipal şi membru
Pătrăşcanu, de desfiinţare a Comitetului al Delegaţiei Permanente a Consiliului
executiv al Societăţii Culturale „V.A. Municipal, exprimându-şi ferm opiniile
Urechia”. Mai apoi, prin Decizia Consiliului în privinţa unor probleme urbanistice,
de Miniştri nr. 270/29 martie 1949, însăşi susţinându-şi cu argumente clare
Societatea Culturală „V.A. Urechia” a fost propunerile, fapt dovedit din consemnările
dizolvată, iar Palatul Cultural a fost trecut din procesele-verbale ale şedinţelor
de Ministerul Artelor şi Informaţiilor în acestora. A întocmit referate în legătură cu
custodia Primăriei, iar la 5 august 1950 el unele opere de artă oferite spre cumpărare
a fost preluat de Biblioteca „V.A. Urechia”, primăriei, s-a pronunţat în legătură cu
instituţia pentru care fusese de fapt starea unor construcţii din Galaţi, a unor
construit. Nu însă pentru mult timp, fiindcă străzi, a parcurilor şi grădinilor publice.
în 1954 clădirea a fost dată de autorităţile
locale Teatrului Dramatic, nou înfiinţat. În martie 1936 a făcut parte dintr-un
comitet, alături de institutorul Paul Paşa şi
În calitate de membru delegat şi profesorii Ion Tohăneanu şi Al. Ştefănescu-
vicepreşedinte al Societăţii Culturale Bârsan, care avea ca scop gestionarea
„V.A.Urechia”, Mantu a întreţinut relaţii sumelor colectate în vederea ridicării
şi a câştigat prietenia unor personalităţi de unei statui a domnitorului Alexandru Ioan
DUNĂREA DE JOS
Revista
prestigiu ale vieţii culturale şi ştiinţifice din Cuza, bani care, ulterior, prin înfiinţarea
ţară: Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Radu la 14 iulie 1937 a Asociaţiei „Casa Cuza
D. Rosetti, Ion Minulescu, Gala Galaction, Vodă”, au trecut în administraţia acesteia,
Cincinat Pavelescu, Nestor Urechia, Ionel fiind folosiţi pentru răscumpărarea vilei
Teodoreanu, Jean Bart. La tribuna societăţii domnitorului în vederea transformării ei
au conferenţiat dr. Gh. Marinescu, dr. I. într-un muzeu dedicat vieţii şi activităţii
Cantacuzino, matematicianul Gh. Ţiţeica, acestuia, fapt împlinit la 24 ianuarie 1938,
vicepreşedinte al Academiei Române, când s-a inaugurat Muzeul „Cuza Vodă”.
filozoful C. Rădulescu-Motru, prinţesa
Cantacuzino,Victor Babeş, I. Simionescu, Desigur, şi alte aspecte ale activităţii
Al. Tzigara Samurcaş, Dimitrie Gusti etc. În sale culturale şi civice sunt demne de
9
evidenţiat. Ne-am oprit doar la câteva, care demonstrează că Mantu şi-a iubit foarte mult urbea
natală, că a slujit-o cu credinţă în timpul vieţii, făcând tot ce i-a stat în putinţă pentru a întreţine în
Galaţi o atmosferă culturală elevată, pentru ca oraşul să arate frumos din toate punctele de vedere.
Nicolae Mantu, Cai la adăpat
DUNĂREA DE JOS
Revista
Nicolae Mantu, Atelierul artistului
10
DICȚIONAR
Artiști plastici gălățeni (181)
Corneliu STOICA
S
MIRNOV, Paraschiva (Paşa)
– pictor (n. 3 noiembrie
1946, în comuna C.A.
Rosetti, judeţul Tulcea – m. 5 mai 2010,
Brăila, înmormântată la Galaţi, Cimitirul
„Eternitatea”). A absolvit Institutul de Arte
Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti
(1972). Membră a U.A.P., Filiala Galaţi.
Expoziţii personale: Galaţi, Galeriile de
Artă „Nicolae Mantu” (1984, 1986, 1989,
1994, 1998, 2002). Din 1972 a participat la
manifestările colective ale filialei organizate
pe plan local şi la Bucureşti, Arad, Braşov,
Brăila, Constanţa, Cluj, Focşani, Tecuci
etc., a expus în cadrul unor expoziţii de artă
decorativă şi vestimentaţie. Participări la
expoziţii naţionale: Expoziţia de sculptură
şi Grafică, Galaţi (1989); Salonul bienal de
desen, Arad (1990); Salonul Moldovenilor
(1991), Bienala Artelor „Ion Andreescu”, Ciucă scrie că Paraschiva Smirnov „face din
Buzău (1998). A făcut ilustraţie de carte peisaj tema unor comentarii plastice unde
pentru diferite edituri. Are lucrări în substanţa poematică are a face cu elementele
colecţii de stat şi particulare din România, femininului. Porneşte de la datele concrete
Anglia, Austria, Franţa, Israel, Germania, ale motivului şi transfigurează apoi, în spirit
Grecia, Olanda, S.U.A. În pictură şi în grafică, personal, o atmosferă. Ansamblul determină
în întreaga sa carieră artistică, Paraschiva simpatii imediate prin sugestie şi convinge
Smirnov a cultivat cu consecvenţă peisajul, prin vibraţia petelor de culoare dense şi
natura statică, portretul şi nudul. În faţa aeriene totodată. Starea de peisaj poate
spectacolului naturii, fiinţa artistei a vibrat elimina stimulii reali, deoarece imaginea
profund, iar penelul său a imortalizat imagini ignoră uneori geografia locurilor. Unduirile
de un lirism discret, reţinut. Peisajele, mai cu trimiteri mioritice, deal-vale, fac ca
DUNĂREA DE JOS
Revista
ales cele din zonele montane sau colinare, privirea să urmeze spontan aceste caligrame
au o anumită austeritate, o poezie sobră. terestre şi astrale, cu efect asupra declanşării
Liniile urcă în pantă, şerpuiesc pe suprafaţa reveriilor posibile. Deplina stăpânire a
pictată, desfăşurând un spaţiu pe înălţimea mijloacelor îi îngăduie libertăţi imaginative şi
tablourilor. „Paşa Smirnov, notează criticul chiar reconfigurarea peisajului în ansamblu”.
de artă Maria Magdalena Crişan, receptează
Unele imagini ale peisajelor din
natura în sonoritatea ei gravă, cu acea
tablourile sale par mai degrabă sondaje
frumuseţe adâncă, întotdeauna însoţită de un
în geologic, dezvăluind taine ale lumii
sentiment nostalgic”. La rândul său, Valentin
11
adâncurilor, ale straturilor suprapuse sau ale rocilor spălate de apele timpului. O suită de
tablouri au în centrul lor figurarea casei, fie că este vorba de casa părintească sau de cea a
bunicilor. Casa este un simbol al statorniciei, al vieţii aşezate, paşnice, temeiul unei familii
de buni gospodari, iar fereastra, mai ales când este deschisă, cum se întâmplă în tablourile
pictoriţei, constituie spaţiul pe unde pătrunde dar se şi revarsă lumina, evocând poate
ospitalitatea oamenilor ce locuiesc acea casă, sufletul lor curat şi deschis („Casa bunicilor”,
„Fereastră cu lalele”, „Fereastra bunicii”, „Grădina bucuriei”, „Flori în fereastră”).
Portretele realizate de Paşa Smirnov, pictate în acorduri cromatice sobre, ne-o arată
pe artistă preocupată de pătrunderea resorturilor ascunse ale psihicului uman, de reliefarea
unor trăsături definitorii ale modelelor. Sunt edificatoare în acest sens tablouri ca „Fevronia”,
în care personajul feminin, de o deosebită delicateţe, este prezentat într-un moment de intensă
concentrare, „Trecând prin toamnă”, un autoportret de fapt, unde pictoriţa, în părul şi pe faţa
căreia timpul şi-a lăsat amprentele, s-a înfăţişat îngândurată, părând că priveşte mai mult în
trecut, sau „Privind depărtarea”, „Alma”, „Arina”, „Rochia galbenă”, „Blândeţea zilei”,
„Misterul umbrei” – portrete în care expresia modelelor emană o evidentă linişte sufletească.
Lucrările de grafică, majoritatea desene în peniţă, dezvăluie şi ele un univers bogat,
motive ce par desprinse mai degrabă dintr-o lume a lecturilor, a visului. Dramaticul („Coşmar”,
„Clown”, „Timp oprit”) se asociază cu contemplativul („Toamna câmpului”, „Vegetală”), cu
candoarea sau cu poezia copilăriei („Portret”, „Amintiri”), cu vraja nostalgică a memoriei
(„Casa cu amintiri”). Imaginile construite se disting prin ştiinţa compoziţională, prin folosirea
echilibrată a contrastelor. Liniile sunt fine, conduse cu siguranţă, alcătuind o ţesătură de un
lirism reţinut. În grafica de şevalet, artista portretizează nu atât chipuri, cât mai ales stări.
Paleta de sentimente este variată, pendulând între nelinişte, angoasă, încremenire.
Uneori personajele au înfăţişări ciudate, expresioniste, sunt apăsate de povara vieţii,
se simt ameninţate sau suportă cu greu spaţiul îngust al recluziunii. Alteori fizionomia lor
este redată caricatural, umorul sau ironia plutind în atmosferă mai mult acuzator decât jovial.
Bibl.: Maria Magdalena Crişan, Artişti gălăţeni, Editura Meridiane, 1986; Corneliu Stoica, Artişti plastici
de la Dunărea de Jos, Editura Alma, Galaţi, 1999; Corneliu Stoica, Identităţi artistice, Editura Alma, Galaţi,
2004; Valentin Ciucă, Un secol de arte frumoase în Moldova, vol. II, Editura Art XXI, Iaşi, 2009; Valentin
Ciucă, Dicţionarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova 1800-2010, Editura Art XXI, Iaşi, 2011; Corneliu
Stoica, Dicționarul artiștilor plastici gălățeni, Editura „Axis Libri”, Galați, 2013; Corneliu Stoica, Destine
artistice. Membri și colaboratori ai Filialei Galați a UAPR, Editura „Axis Libri”, Galați, 2017; Corneliu
Stoica, Filiala Galați a U. A. P. R. 70 de ani de existență, 1951 – 2021, Editura „Axis Libri”, Galați, 2021.
Paraschiva (Pasa) Smirnov, Peisaj , u.p., 60x80 cm
DUNĂREA DE JOS
Revista
12
Sub spectrul
blestemului
Cornel Simion GALBEN
Ca și în precedentele apariții, cartea

dedicată mamei sale, „după o sută de ani de
la naștere“, gravitează în jurul câtorva piloni
de neclintit în eșafodajul imaginat de acest
„maestru al detaliului, dar și al misterului“,
cum îl caracterizează prefațatoarea Cezarina
Adamescu: credința în Dumnezeu, biserica,
rugăciunea, Dealul Sfânt, graiul, familia,
moștenirea lăsată de strămoși, cultul
acestora, cutumele legate de viață și moarte,
școala, copiii și inițierea acestora în hățișul
F
vieții, datinile și tradițiile, proprietatea.
iecare loc are o poveste a lui și Structurat în trei părți – Din vremuri
una făcută de om. Prima este de apuse, Revărsatul zorilor și Între răsărit
la Dumnezeu, iar cealaltă de la și apus – noul roman i-a dat destulă bătaie
om.” Formulat imediat după înmormântarea de cap autorului, întrucât mama pe care s-a
părintelui Dominic, în timp ce privea hotărât să o evoce nu i-a vorbit niciodată
îngândurat către Gărăga și Mamelon, acest despre viața ei și, în consecință, a fost nevoit
gând izvodit în mintea lui Martin ascunde să-și valorifice la maximum abilitățile
nu numai o suită de secrete, ci și o istorie ce detectivului din activitățile curente pentru
se întinde pe parcursul a peste cinci veacuri, a-i parcurge traiectul „din zori până în
dacă facem o trecere rapidă prin trecutul amurg“, nu înainte de a-și clarifica propriile
și prezentul localității Faraoani, sau, de ne dileme: „...am avut de înfruntat și de înlăturat
oprim doar la neamul Cotior, una ceva mai prejudecățile și să scriu despre ea așa cum
restrânsă, de 200 de ani, însă suficientă simt eu, aici și acum, în acest prezent
pentru a decela trăsăturile unei comunități continuu, iar în centrul acestui aici și acum
cu un specific aparte în arealul moldav. să troneze iubirea mea pentru mama, care
Fiu al așezării, prozatorul Iosif își capătă puterea din slăbiciunile mele, din
Roca a încercat el însuși să descâlcească rugăciunile mele, din iubirea mamei pentru
ițele poveștilor și după ce Dumnezeu i-a mine și, toate acestea, din fidelitatea pentru
schimbat definitiv viața, salvându-l de Dumnezeu. Iubirea transcende nașterea
cancerul ce avansa cu repeziciune, a adâncit și moartea, este însuși Dumnezeu în care
DUNĂREA DE JOS
Revista
cu și mai mare aplecare subiectul, creând pe cred eu, în care a crezut și mama în viața
lângă acestea sau în raport cu ele propriile pământească. Astfel, nu am găsit cuvintele
povești, pe care le-a adunat apoi în paginile cele mai potrivite, poate nici nu există,
volumelor „Mamelon – în seara asta să nu pentru a descrie trăirile și sentimentele,
pleci“ (2019), „Jurnalul soldatului Maer bucuria și tristețea inimii, ale mele ca Om și
- Restituiri“ (2020), „Potirul cu amintiri fiul al Tatălui. Ochii privesc cerul, urechile
Proză scurtă“ (2020) și, la începutul acestei ascultă taina, picioarele se mișcă spre El în
primăveri, Serafina, din zori până în amurg această clipă – următoarea va avea miliarde
(București, Editura ePublishers, 2022). de miliarde de incertitudini și pericole, dar...
13
speranța primită în dar îmi aduce liniștea, din copii binecuvântați de Dumnezeu, pentru
mergând și știind că Cineva are grija mea și că eu, tatăl tău, m-am întors de pe front și are
că altcumva nu se poate. Sunt nimic, dar sunt cine să aibă grija voastră. Mulți alți copii vor
și totul – Sunt –. Pentru acest drum cuvintele trebui să crească fără tatăl lor și chiar fără
sunt mult prea puține“ (p. 305-306). părinți.“, p. 101), însă i-a „întărit credința
Secvențele din „vremuri apuse” și graiul, tradiția, hotărârea și curajul“ de a
debutează cu ivirea pe lume a lui Mihai o lua mereu de la capăt și de a nu se lăsa
Cochior, în ziua de 22 august 1883, și cu înfrânți nici de năvălitori, nici de propriile
încălcarea de către tatăl acestuia, Martin, a cozi de topor, indivizi turnători la securitate
obiceiului ca primul băiat născut în neamul și puturoși, dar dornici să se cațere în fruntea
Cotior să fie botezat cu prenumele Giurgi. bucatelor.
Sfidându-și înaintașii, Martin dorea După calvarul provocat de război și
prin aceasta să stopeze într-un fel vraja ce de secetă, Serafina este obligată să-l trăiască
a făcut ca până atunci toți întâii născuți să fi pe cel din casa socrilor, generat de răutatea
sfârșit „din alte cauze decât cele naturale“. Și surorilor soțului, apoi, după moartea
chiar dacă nu toate morțile lor au avut vreo acestuia, pe cel al văduvei cu cinci copii și,
legătură cu legendara comoară ce încinsese nu în ultimul rând, pe cel al terorii comuniste
imaginația multor săteni, blestemul acesteia și cooperativizării forțate, care a lăsat-o doar
avea să-l bântuie toată viața, conducând cu „grădina și via din spatele casei“ și-i va
inclusiv la dispariția sa tragică. Numai „marca toată viața“. Puternică și luptătoare,
gândul că el ar ști unde e ascunsă a stârnit, nu s-a lăsat doborâtă de niciunul, credința
bunăoară, ura înverșunată a Magdei, soția în Dumnezeu și învățăturile Cărții Sfinte
fratelui Ianuș, care a făcut tot ce i-a stat în dându-i energia și forța de a învinge toate
putință pentru a-i învrăjbi și a-i despărți, deși potrivniciile și de a-și crește copiii în același
înainte de căsătorie stăteau în aceeași curte. spirit, în cultul muncii cinstite și al valorilor
Singura care nu se teme nici de autentice.
blestemul comorii, nici de vrăjile pe care Deși Iosif Roca nu a avut la
le fac Magda și fiica ei, Marta, e Serafina, îndemână decât cele câteva gânduri ale
ființa de o frumusețe rară, ivită pe lume în Serafinei-Cunegunda, scrise cu creion
urma rugăciunilor părinților săi, Mihai și chimic, intitulate „Blestemul comorii
Marghita, și care nu numai că dă tuturor și nenorocirile lăcomiei“ și salvate
speranța că a spart ghinionul, ci prin „har(ul) printr-un miracol, alături de alte documente
primit la naștere prin chipul său, asemănat aparținătoare familiei, el și-a valorificat din
îngerilor, ce a rodit, viu, de-a lungul plin abilitățile de romancier, transformând-o
timpului“ poartă în sine însăși esența vieții, într-un personaj spectaculos, al cărei spirit
devenind emblematică pentru toate mamele va asigura și de acum încolo „puterea
aducătoare de prunci, însă și pentru ceilalți urmașilor“. O reconstituire măiestrită,
membri ai comunității, greu încercați de în parte autobiografică, ce anunță o
trecerea prin două războaie și o revoluție ce trilogie nu mai puțin emblematică și-i
le-a bulversat existența. confirmă statutul de prozator înzestrat,
Din câte aflăm din inițierile ce știe să asculte Glasul memoriei.
secvențiale de la Mamelon, prin care părinții
DUNĂREA DE JOS
Revista
transmit mai departe copiilor povestea

Dealului Sfânt și istoria satului, traiul nu
le-a fost ușor în nicio epocă, războaiele
le-au adus multă suferință („Sute de tineri
din satele noastre au căzut numai în războiul
ce s-a încheiat de curând. Am fost acolo și
i-am văzut murind sub ochii mei. Odată cu
războiul vin sărăcia, foamea și disperarea.
Adu-ți aminte mereu că tu ești unul
14
Albastru de... Ion Manea

Katia Nanu
I
on Manea este un fin observator își mai găsesc resurse să se strecoare și alte
al realității cotidiene. Poate că subiecte precum un bătrân adus cu barza la
așa s-a și născut umoristul din cămin, un domn care umblă printr-un sat
el, stând cu ochii larg deschiși la fereastra cu o carte în mână, un scriitor ajuns în rai,
timpului său și despicând firul întâmplărilor niște extratereștri sau celebrul Putin care
în patru. Sau în mult mai multe bucăți, adesea returnează darnic tezaurul României, după
rizibile, mai ales dacă le iei și le analizezi cu ce a întregit-o cu niște teritorii care demult
lupa, încercând apoi să le repui laolaltă altfel i se cuvin. Ce ironie! Înaintea războiului,
decât pot fi ele asamblate de ochiul unui Ion Manea visa deja o pace dintre cele
trecător nepăsător. mai prielnice pentru români. De un pseudo
realism usturător uneori, schițele din volumul
De aceea și sunt interesante cărțile „Spasiba, domnule Putin!” vin așadar direct
lui Ion Manea, pentru că despică lumea din spațiul comun, cotidian al cartierului.
noastră în nenumărate bucăți și apoi o Au o adresare familiară, brutal de exactă și
așază într-o surprinzătoare formă nouă, o ironie naturală care nu se adresează numai
inedită. Volumul de proză scurtă apărut cititorului, ci și literaturii în general. Ion
anul trecut la editura eLiterature, intitulat Manea fixează de la fereastra imaginației
premonitoriu „Spasiba, domnule Putin!”, sale particularul gros, comun, gălățean (doar
este o carte pe care nu prea ai de unde să dacă vrea și vreți, pentru că textele pot fi
o apuci. Nu se încadrează perfect în niciuna proiectate oriunde) pentru a-l trimite în
dintre definițiile clare ale unui gen anume. generalul cotidian românesc.
Dar este o carte pe cât de surprinzătoare, pe
atât de bine structurată. Cele mai multe texte sunt bazate pe
fapte minore, doar aparent nesemnificative,
E scrisă de la fereastra unui bloc, cărora Ion Manea le găsește acea importanță
numit și poziționat exact în orașul de intrinsecă, majoră de fapt în cel mai bun sens
reședință al autorului. Lumea blocului, cu al ei. Centrarea epicului pe detaliul minor,
obiceiurile și nemulțumirile ei, cu tabieturi și aparent anodin, poate fi una dintre trăsăturile
bârfe, cu diversitate de oameni și de activități tipice ale condeiului unui autor cu o vastă
pare să fi devenit pentru Ion Manea creuzetul experiență jurnalistică la activ. Asta l-a făcut
perfect al scrierilor sale. Îl și văd rezemat atent la nuanțe și semne, la mărunțișuri
de pervazul ferestrei de la bucătărie, cu o doar la prima vedere nesemnificative.
DUNĂREA DE JOS
Revista
ceașcă de cafea în față, așteptând întoarcerea Orice poate deveni subiect, pare să
Aspaziei de la operație, cea mai urâtă femeie fie refrenul cu care ne momește Ion Manea.
din bloc, sau în balcon urmărind pisica mov Ba chiar orice poate deveni un subiect cu
cu două cozi care se preumblă atrăgătoare rezonanță semnificativă în mintea și sufletul
pe la container. cititorului. Pe mine m-a frapat, pe lângă
toate cele enumerate mai sus, pasiunea
Sunt sigură că a participat la întronarea lui Ion Manea pentru albastru.
regelui de bloc și tot așa mai departe.
Casa, scara, blocul, cartierul prevalează ca
tematică în economia cărții. Acolo unde
15
C
uloarea asta se regăsește destul de des în schițele din volum, de
la lumina albastră, ochii senini sau chiar sângele albastru al unui
personaj din carte. E ca o nevoie de lumină pe care autorul se jenează
DUNĂREA DE JOS
Revista
să o recunoască. Pentru că el vede monstruos, însă se teme să simtă enorm, așa că

partea cu emoțiile pare reflectată în culoarea străvezie, care-l obsedează frumos. Ion
Manea este un filozof, multe dintre textele lui trimit la adâncimi surprinzătoare,
dar se ferește de morală, cu toate că nu renunță la unele finaluri umoristic
moralizatoare, un umor puțin trist, melancolic. Cu atât mai surprinzătoare este
culoarea albastră, ivindu-se strălucitor de unde nu te aștepți, alunecând printre
texte și insinuându-se în mintea cititorului ca o pecete. Un fel de semnătură
ascunsă a unui autor ce se ascunde la rândul său în lumea umorului fără sfârșit.
16
LA BUCU ȘI BUNA SIA*

Ghiță Nazare
Î nvățătorul Gheorghe Antohi nu

își dezminte profesia de dascăl
școlar. Excelent pedagog, prieten apropiat
Apostol Andrei sunt momentele reper ale
vieții Mântuitorului marcate de întreaga
creștinătate de-a lungul secolelor, surse de
al copiilor, părinților și bunicilor, un om inspirație pentru manifestările de bucurie
devotat școlii, comunității și discipolilor și de tristețe ale creștinilor, fie ei copii,
săi. Învățătorul-scriitor Gheorghe Antohi tineri sau în zenitul vârstei. Simbolice sunt
a semnat în ultimii 25 de ani opt cărți și a manifestările copiilor în întâmpinarea
colaborat cu texte la șase volume colective, Ajunului Crăciunului, de Nașterea și Botezul
scriind în mod special pentru cei care i-au Domnului, de Patimele, Învierea și Înălțarea
marcat viața și profesia, copiii. A debutat în lui Iisus Hristos. Meritul deosebit al autorului
anul 1997 cu volumul Ghici, ghici pentru cei este acela că pune în circulație pentru copiii și
mici, apărut la Editura Hypatia. A continuat tinerii de astăzi și de mâine valorile doctrinei
apoi cu volumele De ziua ta, Pui Moțat și Gât creștin-ortodoxe, le asigură perenitatea peste
Golaș, editate de Pax Aura Mundi, după care veacuri.
Editura Olimpias i-a girat volumele Alfabetul Din povestirile cuprinse în cartea
lui Gigel, Aventurile lui Șoricică, Simfonia lui Gheorghe Antohi copiii înțeleg că
în albastru și violet și Jocurile copilăriei. Iisus Hristos este prietenul lor, cel care
Concomitent, semnează în mai îi îndeamnă să i se alăture (Iisus Hristos
multe antologii texte pe aceeași tematică: prietenul copiilor/„Lăsați copiii să vină la
Buchet pentru cei mici, Zâmbete pentru copii, mine”). Semnificativă în acest sens este și
Călătorie de vis, Armonii celeste, În vârful discuția dintre Buna Sia și cei doi nepoți,
picioarelor pe tărâmul copilăriei și Viitorul Tudor și Vlad, discuție despre „lucruri de
trecutului prezent. care ei trebuia să ia aminte”: -Voi știți care au
În acest an, Gheorghe Antohi fost primii oameni creați de Dumnezeu? Îi
propune cititorilor săi, de data aceasta întrebă Buna Sia (citește întreaga discuție la
bunici-părinți-copii, cartea de povestiri La pag. 54 și următoarele).
bunici, apărută la aceeași editură Olimpias, Se regăsesc în La bunici și povestiri
având-o ca redactor și tehnoredactor pe cu conținut laic (Dragobetele, 1 Martie,
cunoscuta și apreciata scriitoare pentru copii În așteptarea berzelor și a rândunelelor,
Olimpia Sava. Personajele cărții sunt, în mod Povestea lui Moș Timp și Povești la gura
firesc, cuplurile Tudor și Vlad (copii/nepoți), sobei), unele în mare vogă și în zilele noastre,
Florentina și Adrian (părinți) și Anastasia întâmpinate și sărbătorite cu entuziasm nu
DUNĂREA DE JOS
Revista
și Bucur (bunici), cărora cei doi nepoței le doar de copii, ci și de adulți.

spuneau Bucu și Buna Sia. Apreciind și noi meritul incontestabil
Cele 13 povestiri, în cea mai mare al învățătorului-scriitor Gheorghe Antohi de
parte de sorginte creștinească, pun în a menține în actualitate valoroase tradiții
evidență tradițiile strămoșești ale satului creștinești și laice, harul de povestitor
românesc, manifestările de bucurie ale al acestuia, considerăm semnificativ să
sufletului pe relația bunici-părinți-nepoți. menționăm și textul de pe coperta a patra:
Nașterea Domnului, Botezul Domnului, „Fiecare a avut ori are încă, din fericire,
Patimile și Învierea Domnului Iisus Hristos, strămoși în lumea satului. Nu există om
Înălțarea Domnului Iisus Hristos, Sfântul să nu fi avut bunici, străbunici, părinți,
17
frați, verișori și alte rubedenii la care să se

raporteze, atunci când e vorba de originile
noastre. Întâlnirea, chiar și mai rară, a
familiilor la diferite sărbători și evenimente
Răftulescu
aniversare, este cel mai bun prilej de a
rememora vremurile de altădată, frumoasele
tradiții care s-au perpetuat, cel puțin în
sufletul nostru, și odată cu bucuria care
se instaurează în astfel de ocazii, să nu se „Revista UtopIQa a fost fondată
strecoare și câțiva stropi de melancolie cu intenția de a crea un pol de calitate, o
pentru tot ce-a fost și nu se mai întoarce. platformă literară deschisă și prietenoasă,
De aici și amintirile scriitorului care își dorește să promoveze mai ales
Gheorghe Antohi care, reîntors în satul scriitorii români. Vă oferim azi un almanah
de baștină, a găsit răgazul de a-și rotunji dedicat „fantasticului în toate formele
ideile și a alcătui o culegere de povestiri, sale de exprimare”, un almanah capabil
tocmai pentru a ilustra aceste amintiri”, text să vă ofere o incursiune, nădăjduim cât
care, bănuim, aparține redactorului cărții, mai plăcută, în lumile și poveștile născute
Olimpia Sava. și crescute din mințile noastre. Veți găsi
Felicitări, domnule Gheorghe aici lumi stranii, mituri și basme, istorii
Antohi, și lectură plăcută cititorilor! insolite, întâmplări neobișnuite, galerii de
artă, interviuri și alte lucruri care vor avea
*Gheorghe Antohi, La bunici. darul să vă provoace imaginația. Chiar dacă
Povestiri, Editura OLIMPIAS, Galați, 2021 mulți s-au cam săturat de voluntariat, noi
am preferat să dedicăm timp și energie, am
ales că ne folosim priceperea în realizarea
și consolidarea proiectului UtopIQa fără să
așteptăm nimic în schimb. Credem, totuși, că
atenția și aprecierea cititorilor poate răsplăti
întrucâtva efortul autorilor care contribuie
benevol la asigurarea unui conținut de
calitate. Deși acest almanah nu este destinat
vânzării publicului larg, ci este doar o
repetiție cu costume a viitoarelor tipărituri
UtopIQa, el poate fi considerat și un modest
omagiu adresat muncii și strădaniei tuturor
colaboratorilor, fără de care n-am fi putut
realiza nimic.
Le mulțumim sincer tuturor, le
DUNĂREA DE JOS
Revista
dorim în continuare har, sănătate și energie,

după cum le dorim și vremuri mai bune!”
Doina Roman
și redacția UtopIQa
18
PASIUNEA
necruțătoare, impresionante: „Trosnește
amintirea în noi precum un lemn/ În soba
ne-ncălzită, pe la-nceput de iarnă/ Și ni se
MUTAȚIILOR SUFLETEȘTI pare totul deodată mai solemn/ Mai grav,
precum un înger sortit să ne discearnă// Și
Octavian Mihalcea crivățul se-abate cu spaimă printre noi/ Și
ne găsește singuri, nepricepuți a spune/
Câți corbi se risipiră țipând din doi în doi/
V olumul de versuri al lui

Carmen Focșa, Apă și
foc, apărut la Editura
Universitară din București, debutează
cu un ciclu de sonete marcat de vocația
Și zugrăvind umbra cu pașnicul cărbune//
Și rătăcim prin iarna abia ivită doar/ Nu
știm la care capăt ne-om regăsi și dacă/ Ne
primenește luna cuprinsă-ntre omături//
transfigurării, reliefând noi și noi sensuri. Atunci când de-ntuneric mă separ/ Lovind
Tentația ascensionalului va fi mereu cu-n strop de raze fereastra ta opacă/ Și
prezentă în cele mai profunde straturi lirice. ninge necuprinsul cu plâns curat, alături ...
Elementele naturii participă la acest proces (Sonet). Printre ondulări și rotiri, sonetele
de-a dreptul alchimizant. Diseminările sunt lui Carmen Focșa iau accepțiuni selenare.
prevăzute ca o etapă necesară pe calea spre un Arderile interioare au virtuți purificatoare.
rang existențial superior. Sinteza materialului Va conta doar adecvarea sinelui la
cu diafanul aspectat suprasensibil determină festinurile complexe ale versului, vegheate
stări mereu în căutarea luminii. Modificările din apropiere de mistere șerpești. Spectrul
spațio-temporale captează imediat atenția. extincției aduce în memorie perpetuarea
Sufletul poetic naște gânduri ce au pasiunea transformărilor radicale. Culori umbroase
plurivalenței. Un nedisimulat ton dramatic însoțesc prezentele viziuni concentrice. Cu
intervine pe parcursul traseului revelatoriu: înfrigurare, sunt așteptate minunile care ar
„Ce așteptare – parcă e pâinea așezată/ putea să alunge durerea. Următorul ciclu al
Alăturea de albe și triste farfurii/ Alături de cărții, Poeme inedite, stăruie asupra naturii
iluzia nespusă niciodată/ Că printre lucruri fragile a tot ceea ce este omenesc. Răscolirile
iarăși exiști ori ai să vii ...// Și parcă ningi sentimentale conduc la meditații profunde.
și astă ninsoare ne vestește/ Că însumi Poeta crede cu patimă în capacitatea
căpăta-voi și dreptul de a-ți fi iarnă/ Cu apele sensibilității de a modifica structura lumii.
bătute în solzii grei, de pește/ În care nimeni, În alt registru, enigmele vor incita constant.
urma să nu ne-o mai discearnă// Ce așteptare Ecourile expresioniste nu pot decât să
– parcă e vin turnat în cupe/ La câte-un capteze atenția. Descoperim în poezia lui
prânz domestic, pe câte-un colț de masă/ Carmen Focșa valențe picturale evidente:
Când între noi își țese urzeala un paing ...// „Trec pluguri albe-ntr-una, peste noi/ Săpând
Tăcerea grea foșnește, se clatină, se rupe/ în cărnuri brazde mătăsoase/ Și când rodirea
Cu iarba prăvălită sub frageda mea coasă/ sfântă ne uitase/ Ne spală-nsingurarea, ca
Când iarna încetează și albaștri maci se sting de ploi.// Mi te-amintesc pieziș, mereu
... (Sonet). Printre numeroasele aparențe se hoțește/ Când o-nserare încă mă lovește/
prefigurează și semnele anumitor certitudini. Și-un glonte-nmiresmat îmi mai așează/ În
Poeziile lui Carmen Focșa desfășoară o rana sângerie câte-o rază.// Pădurea mea, ca
ideatică a metaforei, puneri în scenă de mare o mireasă slută/ Din mâna ta bea zeamă de
ingeniozitate. Simbolurile ating planuri cucută/ Se-ncețoșează câte-un ochi de laur/
nebănuite. Aura iubirii învăluie diverse Tivit cu fum, cu iască și cu aur ... (Peisaj
peceți tainice, aspectate în registru spiritual interior). Volumul Apă și foc evidențiază
DUNĂREA DE JOS
Revista
accentuat. Atmosfera sacramentală cadrează aspectări misterioase caracteristice rostirii

cu cele mai subtile reflexe. Anotimpuri lirice, căi fascinante spre marile mutații
fluide, nu de puține ori hipertrofiate, sufletești.
internalizează vibrațiile estetice. La nivel
mundan, presiunea temporalității lasă urme
adânci. Neiertările se intensifică, parte
dintr-o mare oglindă iernatică, saturniană.
Forța elementelor contondente devine
evidentă. Acestea se confruntă cu efluviile
evanescente, intrate și ele în peisaj. Pe calea
către esențele sufletești se ivesc și tușe
19
serial
11. Un bărbat ciudat care se înalță
Ion Manea
e când ultima lumină a zilei fi închinat de trei ori, bolborosind ceva de
P se strecura tiptil spre asfințit

și oamenii așteptau să vadă ce
se va întâmpla cu curcubeul lor la căderea
neînțeles, înainte de a porni în calea lui.
Ajuns pe strada Împărătească, omul
cu traistă a încercat să traverseze pe loc
întunericului, pe peroanele gării din Tiagla
păși, abia coborât dintr-un tren personal sosit nemarcat, cam în dreptul Școlii de Muzică,
la linia întâi, un personaj extrem de ciudat. moment în care o mașină albastră care
Era îmbrăcat într-un palton destul de jerpelit, circula reglementar pe banda ei, l-a izbit
purta căciulă cu clape, între care se ivea un violent în coapsa stângă, prăbușindu-l pe
barbișon des și neîngrijit, avea cizme de asfalt. Căciula i-a zburat cât colo, lăsând să
cauciuc peste niște ițari pestriți, și nu părea i se vadă o chelie respectabilă, străjuită de
deloc deranjat de căldura grea a mijlocului de plete rebele căzute până spre ceafă și peste
vară. Îi atârna, până spre pământ, spânzurată urechi, traista însă îi rămăsese spânzurată
pe umărul stâng, un fel de traistă mare, din de umăr, chiar dacă fusese și ea azvârlită
pânză, care părea burdușită de o umplutură departe de trup.
neștiută. Lumea îl privea mirată dar, grăbită
- Vai de mine, chemați iute Salvarea!
spre case sau spre alte destinații, nu-i acorda
a rostit extrem de precipitată tânăra femeie
mare importantă.
care fusese la volanul mașinii și care
- Fii mai atent, nene, ai grijă ce faci cu coborâse de îndată spre victima prăvălită
trăistoiul ăla! îi strigă înciudată o domnișoară după impact.
care fu izbită ușor de bagajul necunoscutului.
Sosit în grabă, un polițist de circulație
De-ar fi știut ea cine și mai ales ce o care recunoscuse șoferița în pâlcul de
atinsese. trecători strânși deja în jurul bărbatului
accidentat interveni pe un ton calm:
Bărbatul, de o vârstă mijlocie, nu-i
răspunse tinerei grăbite, scoase din traistă - Lăsați, domnișoară Hortensia,
un fel de hartă, o întinse din mers, o privi că mă ocup eu de caz, urcați-vă în mașină
câteva clipe, ca și cum ar fi vrut să-și și plecați, domnia voastră are treburi
reîmprospăteze un itinerariu deja ales și, importante la ordinea zilei!
grăbind un pic pasul, depăși agitația de la
N-apucă frumoasa consilieră a și
autobuze și taxiuri, pornind hotărât pe un
mai frumoasei primărițe a Tiaglei să dea
drum pe care numai el îl știa.
un răspuns, că bărbatul se ridică brusc
Un polițist local care veghea asupra în picioare, își culese căciula de pe jos,
mulțimii abia sosite studiase un pic insolitul îndesând-o tacticos peste loațele fluturând
personaj cu căciulă și palton în toiul verii și în adierea înserării, își așeză traista de pânză
DUNĂREA DE JOS
Revista
exclamă mai mult pentru sine: mai bine pe umăr, și, înante de a porni spre
trotuar, își ridică ochii spre cerul invadat de
- Ciudată mai e și lumea de azi! nemaintâlnitul curcubeu și rosti:
Mai târziu, câțiva localnici care se - Mulțumescu-Ți Ție, Doamne
intersectaseră în acea seară de vară cu pentru tot ceea ce-mi dai!
ciudatul bărbat cu barbișon, traistă, cizme
și căciulă aveau să declare că l-au văzut - Cum, n-ați pățit nimic? Și mai și
oprindu-se câteva clipe pentru a privi cerul mulțumești? întrebă cu niște ochi invadați de
și curcubeul acelei zile zbuciumate, și că s-ar mirare șoferița.
20
- Nimic din ceea ce e lumesc nu mi-e - Puteți pleca, domnișoara Hortensia,

străin, domnișoară Hortensia Papadat! de fapt, nu s-a întâmplat nimic, n-avem
victime, deci n-avem accident. Sărutări de
- Și dumneata? Mă cunoști, de unde mâini domnișoarei Elena!
mă cunoști?
- Dar noi ce facem? întrebă șefa
- Din ceea ce mi-a fost dat să cunosc, echipajului medical care venise cu ambulanța
cu voia sau fără voia mea. Amin! Spuneți-i, la fața locului.
vă rog, doamnei primar că trimisul a sosit.
Trimisul, ați reținut? - Și dumneavoastră puteți pleca,
victima s-a urcat la Domnul. N-ați văzut? îi
În acel moment, chiar în clipa rostirii spuse polițistul.
cuvântului din urmă, misteriosul bărbat cu
palton și căciulă, cu plete și cu barbișon, - Și certificatul de deces?
cu traista atârnându-i până spre pământ, se
înălță. Ușor, ca și cum un suflu stârnit direct - Poate cel de înălțare, răspunse în
din asfalt l-ar fi lansat pe verticală, ciudatul locul lui Hortensia Papadat, adăugând:
personaj se ridică spre ceruri, ajungând, în
- Lăsați, doamnă, că ne ocupăm
scurt timp, sub privirile uluite ale celor de
noi de caz, mergeți la unitate, preluați alte
jos, până spre ultimul etaj al școlii, apoi încă
cazuri, că avem destule!
mai sus decât el, până când nu se mai văzu
decât un fel de pitic cu traistă pe umăr, apoi, - Puneți lumea aiurea pe drumuri!
dintr-o dată, așa cum fac de obicei farfuriile protestă slab femeia si chiar plecă
zburătoare, o coti brusc și inexplicabil la murmurând.
dreapta, spre Dunăre, pierzându-se în zare,
pe sub curcubeul care trona ca o nouă pecete - Și totuși, domnule polițist, reveni
deasupra orașului… Un murmur straniu Hortensia privindu-l misterioasă pe omul
se înfiripă în mica mulțime strânsă în jurul legii, nu înțeleg de ce bărbatul acela, dacă
mașinii albastre cu care Hortensia lovise tot știa să zboare, a ales să apară tam-nisam
bărbatul nu se știe de unde venit și acum tocmai în calea mașinii mele…Răspunsul
urcat în curcubeu. polițistului fu doar un salut respectuos.
- Așa ceva nu se întâmplă decât Zborul omului cu traista lungă pe sub
în romane! se trezi Hortensia grăind, dar curcubeul Tiaglei a fost zărit de foarte mulți
nimeni n-o luă în seamă. De unde o fi răsărit localnici, în diferite puncte ale orașului,
ciudatul ăsta? Auzi la el, Trimisul… așa încât s-a putut reconstitui destul de
lesne itinerariul pe care l-a urmat și care avea
- O văzurăm și p-asta! rosti un să fie pe larg prezentat și comentat în fel și
bătrânel și-și luă bastonul la plimbare în chip de întreaga presă locală. „Zburător sub
drum spre Piața Mare. curcubeu” va titra „Emoticonul”. Apărut sub
semnătura lui Riki Venturescu..
O doamnă cu pălărie de pai cu boruri largi
îl studie disprețuitoare pe sărmanul bătrân și Din cele relatate, omul nostru, Trimisul,
zise tare, ca să fie auzită și de domnișoara
DUNĂREA DE JOS
Revista
cum i se prezentase el Hortensiei, a zburat

Hortensia și chiar privind-o cu înțeles: mai întâi pe deasupra străzii Împărătești,
spre Dunăre, apoi, a cotit-o brusc la dreapta,
- D-apăi, la noi numai chestii d-astea
urmând linia străzii Riablei, până la inelul de
se întâmplă în vara asta. Ce-o fi păzind
Rocadă, a luat-o apoi la stânga, a trecut pe
primărița noastră? Degeaba e frumoasă…
deasupra stadionului municipal, a survolat
Oficiala Primăriei încercă să-i răspundă Spitalul „Sfântul Apostol Andrei”, pentru
femeii, dar interveni salvator polițistul, care ca, în cele din urmă, să aterizeze lin cam la
i se adresă: capătul tramvaiului, uimind cetățenii care
așteptau plictisiți sosirea următorului mijloc
21
de transport. Mai departe, a fost simplu de cetățean de onoare al vechei Tiagle.

stabilit destinația coborâtorului din cer, toți
cei aflați la acea oră de seară prin preajmă - Unde ai ascuns-o, Innocens? se
zărindu-l îndreptându-se spre Cavoul Roman auzi bărbatul strigând acolo, la opt metri sub
și intrând, mai degrabă scufundându-se pur pământ.
și simplu, în întunericul și misterul lui.
- Caută și vei găsi! auzi ca un ecou
Primul lucru pe care l-a făcut după de dincolo de vremuri.
ce se văzuse în cavoul roman vechi de
Deloc impresionat de vocea aceea
optsprezece veacuri, descoperit nu demult,
izvorâtă parcă direct din pereții de piatră de
cu ocazia excavării pentru fundația unui nou
Măcin vopsiți în roșul vegetal ai cavoului,
bloc de locuințe, fu să își deschidă traista si
bărbatul continuă să caute, trecând în camera
să scoată de acolo un bidonaș și o cutie de
mică, acolo unde fusese descoperit scheletul.
chibrituri. La luminița ivită după scăpărarea
Într-un căuș cioplit în zid, o găsi. O șterse
primului băț, bărbatul găsi cu ușurință opaițul
de praf cu mâneca paltonului și citi cu glas
indicat în harta pe care o știa pe de rost. Îl
tare la lumina blândă a opaițului: „Ceterum
alimentă cu uleiul din bidonașul scos și îl
censeo Riablem esse delendam!”. „În altă
aprinse. O lumină nouă, misterioasă, invadă
ordine de idei, Riabla trebuie distrusă!”. Nu
încăperea, iar el văzu toate cele arătate pe
uitase latina…
bucata de hârtie care desena configurația
cavoului și toate componentele păstrate aici După ce căscă de trei ori, se închină
timp de aproape două milenii, cele două tot de atâtea ori, își spune rugăciunea,
încăperi, una mai mică, în care fuseseră „Împacă-ne, Doamne”, adăugă cu glas
descoperite osemintele comandantului șoptit. „Potolește-i, Doamne!”, întinse apoi
roman înhumat aici cu toate onorurile și care paltonul exact pe locul în care dormise
fuseseră transferate la Muzeul Municipal, Innocens o mie opt sute de ani, stinse opaițul
și una mai mare, un fel de altar, fibula de și adormi și el profund, dar, din fericire, doar
aur cu care îi fusese prinsă mantia, cățuiul pentru câteva ore.
în care camarazii îi arseseră ultima tămâie,
scutul și gladiusul. Toate erau la locul lor,
așteptându-l…
Răsuflă ușurat, își aprinse o țigară, deși
știa că nu ar trebui să fumeze în acea încăpere
sacră, inspectă încă o dată cu privirea toate
obiectele din jur, apoi stinse țigara în cățui,
dându-i o nouă întrebuințare peste veacuri,
și începu să caute cu febrilitate ceea ce nu
găsise încă și care, de fapt, conta cu adevărat:
tăblița războinică. Așa o numise el, pentru că
îi știa conținutul și mai cu seamă semnificația,
adânca și esențiala semnificație. Nu se putea
să n-o găsească, știa că este pe undeva pe
DUNĂREA DE JOS
Revista
acolo și că trebuie doar să aibă răbdare.

Oricum, trebuia să umble cu grijă, timpul
fixase lucrurile într-o geografie mistică,
dumnezeiască, de-a dreptul hristică, de
vreme ce ofițerul se convertise la creștinism
nu cu mult timp înainte de a cădea în lupta
pentru apărarea gliei. Stătea mărturie acea
fibulă de aur descoperită în mormântul
lui, pe care erau încrustate trei litere, INN,
adică Innocens, Cel ce Abia Vine la Cristos,
22
Când toca la Gara Veche

George David
Î
ntâmplarea a făcut că am coborât după-masă la ora patru: neabătut, zi de zi, fie
din mașina de ocazie cu care iarnă, fie vară, fie Crăciun, fie Spolocanie. Iar
venisem dinspre Oraș exact la ora treaba asta venea mai din vechime, așa cum
16. N-am avut de ales, trenul nu mai circulă aveam să aflu mai târziu, în anii adolescenței.
pe aici de multă vreme, iar autobuzele sunt și Venea de undeva de dinainte de război, când
ele o raritate în ziua de azi: biata mea așezare Gara Veche din sat abia fusese construită.
natală, pitită printre dealuri spâne – cândva
împădurite –, în care reveneam după mulți Pe scurt, povestea stătea cam așa:
ani, căzuse pradă inutilității, așa că nimeni prin anii 1920 fusese construită o cale ferată
nu-și mai ostenise creierii să găsească vreun – singura din ținut și în ziua de azi – care
mod de transport pentru localnici. avea să însemne mult pentru locurile pe care
le străbătea venind dinspre apus către Oraș
Într-adevăr, de când fuseseră puse și șerpuind apoi mai departe către lumea
la pământ pădurile de pe dealurile din jur, largă. Iar satul meu era, de fapt, prima
satul – bine întemeiat cândva – parcă intrase așezare din ținut pe care o traversa drumul
în hibernarea uitării. Practic, dispăruse de de fier, secționând-o în două părți inegale.
pe hartă, așa cum se întâmplase cu ani în
urmă cu altă așezare din apropiere. Străini, Conform planurilor, odată cu
unde localnicii, ca să evite colectivizarea, construcția căii ferate fusese clădită și gara
mituiseră topografii și-i convinseseră să le din sat, mai degrabă un canton ceferist. Și,
șteargă satul de pe harta ținutului. Aici însă deși n-a mai existat apoi nicio intenție sau cel
nu voia localnicilor, ci mersul vieții dusese puțin vreun zvon că s-ar construi vreodată
la această evanescență. Ba, dacă stau bine să vreo altă stație sau ceva asemănător în
mă gândesc, tot oamenii locului și-o făcuseră satul nostru, oamenii începuseră să-i spună
cu mâna lor, fiindcă, ori de câte ori puseseră „Gara Veche” încă de când nici nu era măcar
la pământ câte un petec de pădure, își mai tencuită pe de-a-ntregul. Și iată că așa i-a
retezaseră o cracă de sub propriile picioare rămas numele și-n ziua de azi, după aproape
(ca să rămân în notă silvică...). un secol de când își aruncă umbra la amiază
peste unicul fir al căii ferate.
Era așadar fix ora patru după-amiaza,
iar eu mă aflam pe strada principală; bine, Chiar pe atunci, pe la începuturi, la
stradă e mult spus, era de fapt o uliță ceva intrarea dinspre sat a Gării Vechi, care era
mai largă și asfaltată după rețetele electorale, nou-nouță, nu o ruină ca acum, apăruse o
adică în grabă și de mântuială. Aerul era toacă de lemn cu nimic diferită de cele folosite
parcă îmbibat cu o acalmie nefirească, o pe la așezămintele bisericești.
liniște ca atunci când te uiți la un videoclip
fără să pornești sunetul, o tăcere care n-ar fi Atârnată îngrijit cu două lănțișoare
de căpriorii streșinii, imediat în dreapta ușii
DUNĂREA DE JOS
Revista
trebuit să fie. Nu la ora patru după-masă.

de intrare. Iar pe perete, prins tot în dreapta
Și atunci mi-am dat seama. ușii, un suport metalic pentru cele două
Bineînțeles, asta era: lipsea toaca. Exact la ciocănele de lemn cu care ar fi urmat să fie
ora asta ar fi trebuit să bată toaca, deoarece bătută toaca.
timpul era pe la toacă, cum se zice aici.
Culmea era că nimeni nu știa cu
De mic copil, de când începusem să certitudine cum se-ntâmplase asta. Nici
am amintiri, din niciuna dintre ele nu lipsea măcar cantonierul care avea grijă de gară și
sunetul toacei, un sunet uscat, aflat dincolo care, mai mult decât atât, își avea locuința
de orice notă muzicală, clămpănit în fiecare chiar în clădirea ei. Iar neștiința lui era mai
23
presus de orice îndoială, deoarece la un aceea de a demonstra virtuozitate în bătutul

moment dat chiar preotul satului îl legase toacei. A fost o febră în toată regula,
cu jurământ greu să spună adevărul, iar mai toți tinerii, băieți și fete deopotrivă,
mai apoi, în vremea comuniștilor, securiștii întrecându-se în măiestrie și depășind destul
îl legaseră și ei (la propriu) pentru același de curând performanțele profesioniștilor
lucru. Degeaba însă, bietul om chiar nu avea consacrați de pe la mănăstiri și biserici.
ce să spună: nici nu observase toaca aia
până în momentul când cineva care tocmai Asta până într-o zi, când Cuța, fata cu
coborâse din tren o încercase în glumă. părul ca electrocutat (mai mare decât mine cu
vreo trei ani) a dat semnalul părăsirii stilului
De la acea glumă însă treaba devenise „clasic” de bătut toaca: a imitat zgomotul
cât se poate de serioasă, deoarece bătutul venirii trenului în gară. Începea cu un sunet
toacei intrase în obiceiul locului. Veneai la firav, ritmat, taca-taca, taca-taca, imitând
gară ca să te urci în tren? Se cuvenea să bați troncănitul mecanismelor bielă-manivelă și
toaca la intrare. Coborai din tren? Trebuia să al roților vagoanelor trecând peste rosturile
bați toaca la ieșirea din gară. șinelor hăt-departe, dincolo de zare. (Și chiar
băga Cuța niște efecte de ziceai că-i Dolby
– Da’ să nu crezi că totul a mers șnur, Surround, roțile alea chiar se auzeau ca și
mi-a povestit tata cândva, când eram deja cum ar fi fost foarte departe). Pe măsură ce
adolescent și observasem în cele din urmă trenul din toacă se apropia, sunetul creștea
că obiceiul acela, care mie (și nu numai) mi în intensitate și în claritate, devenind din
se părea că intră în firescul lucrurilor era, de ce în ce mai sigur, mai posesiv, mai oțelit,
fapt, ceva cu totul neobișnuit. Să nu crezi că iar acum se făceau auzite din când în când
toaca aia a stat tot timpul liniștită la locul ei. și emisiile de aburi de la locomotivă, cu
pufăitul energic al supapelor de la pompa de
– Cum așa? mă mirasem eu. Cine ce
aburi. Trenul se apropia cu viteză, îl simțeai
ar avea cu o biată toacă, chiar atârnată într-o
tot mai aproape, mai că adulmecai și mirosul
biată gară?
fumului, numai că nu se vedea nimic în timp
– Ehei, lucrurile nu-s chiar așa de ce șarpele colosal de oțel trecea în viteză
simple. Au fost mai multe încercări ale unora prin gară (era trenul rapid, care nu oprea
de a și-o face un fel de trofeu personal, așa niciodată în Gara Veche) iscând un curent de
că au furat-o sau pur și simplu și-au însușit-o aer amestecat cu praf și cu miros de cazan
fără nicio fereală. Apoi autoritățile, chiar de cărbuni, intensitatea sonoră ajungea la
cele dinainte de război, au încercat de câteva maximum, apoi năluca trenului se pierdea în
ori s-o desființeze, sub pretextul că dă prilej depărtare până când nu se mai auzea nimic.
de tulburare a liniștii publice. Nu mai spun
Toată interpretarea Cuței era aproape
de comuniști, care, se-nțelege, nu înghițeau
de perfecțiune. Nu perfecțiunea însăși,
deloc lucruri de felul ăsta, ba, mai mult,
fiindcă, din păcate, Cuța cea zburlită nu
suspectau că bătăile în toacă erau, de fapt,
reușise încă să scoată din toacă și șuieratul
semnale cifrate, subversive. Și au mai fost și
de sirenă al locomotivei...
alte întâmplări...
De aici se dezlănțuise nebunia, fiecare
DUNĂREA DE JOS
Revista
Ei bine, în ciuda tuturor acestor

căutând să imite la toacă sonoritățile cele
încercări, toaca reapărea mereu la locul ei, și
mai neobișnuite. Printre altele, Mogofanu,
asta întotdeauna până cel târziu la ora patru a
colegul meu de bancă, obținuse o adevărată
după-amiezii, când, vrei-nu vrei, troncănitul
faimă locală deoarece reușise să reproducă,
ei ca de cocostârc înlemnit răsuna obligatoriu
cu mare fidelitate, cap-coadă, solo-ul măreț
peste sat, prevestind ceva. Ce anume, nimeni
de tobe al lui Ian Paice de la Deep Purple
nu știa.
din piesa The Mule, cântată pe 17 august
Mai mult decât atât, prin anii ’70 1972 pe arena Nippon Budokan din Tokyo,
apăruse, tot pe neștiute, fără vreo explicație vreo șase minute bune de bătut în tobe în
logică, o adevărată modă (sau molimă?), toate felurile; ca să ajungă la performanța
24
asta, Mogofanu ascultase de mii de ori piesa – Mais bien sûr! OK, OK, panimaiu!
după o înregistrare clandestină pe bandă de Thank you! Of course, nema problema!
magnetofon a celebrului album Made in
Japan. În timp ce vajnicul membru al
beobe-ului nădușea cu spor la telefon, apăru
Mogofanu devenise astfel eroul primarul, care tocmai își isprăvise prânzul:
nostru local, dar nimănui – nici chiar lui
însuși – nu-i trecuse vreodată prin minte nici – Ce e, toarșu Costea, s-a-ntâmplat
cea mai vagă idee că ar putea fi vorba de ceva? întrebă el, satisfăcut de îndestularea
mult mai mult decât atât. burții.
Într-o zi mai spre sfârșitul primăverii, – Nu, toarșu Bebe, cred c-a fost o
cam pe la orele amiezii, tovarășul Costea (sau greșeală, era o tovarășă de prin străinătate
Kostia, cum îi plăcea lui uneori să-și scrie – care zicea de un semantron ceva, da’ noi de
cu greu – numele) se afla pe la primărie, unde unde s-avem din astea? Da’ nu vă faceți griji,
era și sediul biroului organizației de bază am lămurit-o eu!
(sau BOB, beobe-ului) de partid, al cărui
Întâmplarea fu dată imediat uitării.
membru era. Fiind vremea prânzului, prin
Până peste două săptămâni, când în primărie
primărie cam bătea vântul, tovarășul Costea
sună un alt telefon, de data asta chiar
era singur și chiar îi era bine să fie doar el în
cel de pe biroul tovarășului Bebe, care,
acea clădire care simboliza Puterea și-l făcea
instantaneu, fără vreun motiv anume, fu
astfel și pe el să experimenteze senzația
cotropit de o teroare inexplicabilă. Pierit,
îmbătătoare a puterii. În acel moment
ridică receptorul, dar n-avu răgaz să scoată
euforic, undeva într-o încăpere începu să
vreun sunet, fiindcă fu imediat potopit de un
sune un telefon.
torent de înjurături:
Pătruns de importanța prezenței sale
– „Tu-vă dumnezeii mamii voastre,
în acel loc, tovarășul Costea nu pregetă să
nenorociților, care, bă, v-ați apucat să-i
se îndrepte cu fermitate către telefon, ridică
chemați p-ăștia de la BBC pe capul meu, bă?
receptorul și răspunse energic:
Era însuși prim-secretarul comitetului
– Alo da! Tovarășul Costea de la
județean de partid, asta însemna că situația
beobe la aparat, ziceți!
era de o gravitate maximă. Primarul Bebe
De la celălalt capăt al firului, o deja și-i imagina prin preajmă pe cei de la
voce feminină, de altfel melodioasă, îi tot securitate, miliție, procuratură, partid, vor fi
psalmodia niște cuvinte ce sunau totuși anchete grele pe capul lui, demitere, poate
ca lătrate într-o limbă străină din care nu chiar pușcărie, cine știe? Iar el n-avea nici
pricepea mai nimic, doar realizase că unele măcar cea mai firavă idee despre ce era
vorbe se repetau destul de insistent: dă-miul, vorba, așa că îngăimă palid:
di-parpăl, semantron, bibisi... Asta însă nu-l
– Să trăiți, tovarășe prim, dar...
împiedică să exercite cu toată fermitatea
nu-nțeleg... nu noi... niciun BBC... nu se
atributele puterii, așa că răspunse cu glas
poate...
DUNĂREA DE JOS
Revista
încărcat de responsabilitate:
– Cum nu voi, bă netrebnicilor, cum
– Bonjour, camarade professeur!...
nu voi? (și iarăși urmă un șir de dumnezei și
Of course! Pajaluista, ia slâșaiu!
alte personaje biblice care sunau surprinzător
Vocea melodioasă continua să în gura unui înalt activist de partid). Iote, acu’
explice răbdător ceva, încercând să se asigure mi-a picat pe cap de la București o echipă
că fusese înțeleasă. Nu era însă nevoie, de la BBC, de la Londra, iar șefa lor îmi tot
tovarășul Costea, neclintit în fermitatea lui, cântă mie aicea că a vorbit cu unu’ de la voi
o asigură că totul era în ordine: și-a obținut aprobare să vină să-i filmeze pe
zevzecii ăia ai voștri cu toaca...
25
„Of course, nema problema!” cică așa i-a spus tâmpitu’ ăla cu care-a vorbit și pe care,
toarșu primar, îți ordon să-l aduci la mine, să vorbesc și eu cu el, născătoarea mamii lui! Da’
asta după ce vă spălați pe cap cu BBC-ul vostru, vi-i luați să vă filmeze și faceți ce știți cu
ei! După ce scăpați de-ăștia, vii cu ăla-n dinți la mine direct! V-arăt eu vouă nema problema,
cretinii dracu’!
Și uite-așa s-a făcut satul nostru cu o frumusețe de documentar BBC despre arta
bătutului toacei (sau, mă rog, a semantronului)... Asta însă nu l-a scutit de săpuneli strașnice
pe tovarășul Costea, care, după 1990, transformat între timp în mister Costy, a încercat chiar
să-și fabrice oarece aură de dizident, numai că tovarășul Bebe, devenit rapid vajnic traseist
mereu pe val, i-a retezat-o scurt și definitiv:
– Hai, bă, vezi de treaba ta, ciocu’ mic! Of course, nema problema, nu-i așa?
Și au mai fost și alte întâmplări legate de bucățica aia de lemn atârnată de streașină
la Gara Veche... S-ar putea scrie un întreg roman cu câte povești au fost... Dar iată că acum,
sunetul pe care, fără să știu, îl așteptam nu mai răsărea din pacea tăcută a după-amiezii. Four
o’clock, cum viersuia șefa echipei de la BBC...
Am întrebat pe primul localnic întâlnit în cale și pe care, desigur, nu-l cunoșteam,
plecasem din sat de atâta vreme...
– Bună ziua, știu că era o toacă pe-aici, pe la Gara Veche, și întotdeauna la ora patru se
auzea sunetul ei...
– Da, domnu’, așa era, da’ acuma nu mai e. A dispărut toaca aia-ntr-o zi, nu știm nici
cum, nici când exact. Eu cred că ce n-au putut face alții timp de vreo nouăzeci de ani au reușit
în câteva luni ăștia de ne-au defrișat toate pădurile... Au luat-o și p-aia, că tot scândură era...
A
activat ca jurnalist militar şi s-a specializat în
relaţii publice, fiind unul din primii români
care a făcut cunoştinţă cu acest domeniu. A
fost corespondent de război în Iugoslavia
şi a devenit cetăţean de onoare al oraşului
DUNĂREA DE JOS
Revista
Indianapolis din Statele Unite. A activat în

Ministerul Apărării dar a fost şi consilier al
G eorge David este colonel în
rezervă şi lector universitar
doctor al Facultăţii de Relaţii Publice şi
Ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu. Din
2009 este cadru didactic şi director PR la Ana
Comunicare din cadrul Şcolii Naţionale Holding. Şi-a pus semnătura, singur sau în
de Ştiințe Politice şi Administrative. coautorat, pe lucrări importante sau cursuri
universitare în domeniul relaţiilor publice.
26
poeme din volumul în lucru
„Cămașa pătată de somn”

Marilena Apostu
Voi mirosi a vin

am urmele strămoșilor,
voi bea struguri striviți
piatra a încercat șapte vieți
până când mi-a smuls sufletul.
străzi păstrează nopți rotunde
trag clopote pentru duminică
grijile adorm,
îți voi lumina drumul.
ochii îți șoptesc: iată,voi fi corabie
pentru pleoapele tale!
cine poate să-mi spună că mă voi
trezi
mult prea săracă
izgonită în piețe cu gânduri
neatinse de febră.
vine o vreme când oglinzile nu
vor spune
cum arde drumul spre oraș.
niciodată n-am atins muntele.
Un glas de femeie
a îmbrăcat piele de leu și a urcat
muntele,
a trăit torturată de vinovăție.
straniu, tu zâmbeai
DUNĂREA DE JOS
Revista
altei pământene proaspăt spălată

pe dinți.
orașul visa jumătăți de bărbat,
de cer întunecat și flori de tei
nimic n-a tulburat visul, mai tresari.
nimic despre poezie și săruturi. stațiile de autobuz privesc femei cu multă
ar fi vândut depărtarea ca să nu tandrețe,
autobuzul se apropie.
27
Miroase a ploaie
ca un soldat în fântâni albe
o întâmplare atârnă peste umeri.
trenul salută valizele plecate în lume,
statui îmbracă haine cusute cu migală.
vântul umblă pe unde apucă. corăbii
transportă cu grijă perne curate.
mierea nu știe să plângă,
răsfoiesc înainte de culcare glasul
adevărul ceartă înainte de-a împăca.
semafoare stinse pe bulevard. e prea cald!
când eram mică îmi doream cercei
acum peste urechile mele putrezesc duminici.
zadarnic
miresele au umplut cu suflet paharele!
fluviul așază dimineți înfipte în fotografii.
am numărat rochiile când eram fericită.
un trotuar prăfuit ne caută mâinile
vara e fierbinte ca vinul din sânge.
Culeg un trandafir înflorit

înțepătura lui va mânji gândurile
ca atunci când îți cântam: hai la groapa cu furnici,
ba-i aici, ba nu-i aici.
voi aștepta mai mult,
dimineața odihnește fluviul
ca o blană de vulpe la gâtul femeii.
în centrul orașului un bărbat stă rezemat
de-o balustradă.
DUNĂREA DE JOS
Revista
vine de acolo dintre munți.

ascult cuvintele lui pline de melancolie,
acum vorbesc ca o femeie hrănită seara,
voi adormi cu mirosul florilor
trebuie să mă învelesc cu ele
altfel somnul mă va certa că te-am visat.
28
Aforisme
Non-Stop
Pompiliu Comșa
Î
n jurnalism e ca și-n cea mai veche
meserie din lume: mai dificil e prima
dată.
Doi copii se jucau cu mingea. Îngrijorat, i-am
întrebat dacă le-a furat cineva telefoanele.
Dacă te poți îmbăta din vise, fă-te mangă.
Glumiți sau vorbiți serios? Glumesc serios.
Tâmpita cu capul sec bea doar vin demisec.
Fie ca lumina sărbătorilor să nu vă apară pe
factura de curent.
Ce repede se face târziu în viață ...
Poate dacă ploaia s-ar sfârși, fierul n-ar mai
rugini.
Niciodată nu voi uita clasa a doua. Au fost
cei mai frumoși zece ani din viața mea.
Mă duc cu gunoiul. Te las undeva?
Berea după vin e un rechin.
Ne știm de mici. Cu pâine și muștar.
M-am născut plângând. Știam ce mă
Breaking news: doi studenți au fost surprinși așteaptă.
în timp ce învățau în sesiune.
Azi am mâncat doar verdețuri. Noaptea am
DUNĂREA DE JOS
Revista
La mijloc de codru des, nu e fir de wireless. făcut fotosinteza.

Nevastă-mea are permis de cinci ani și n-a Belea – să mor eu, așa sunt.
făcut niciodată accident. Într-o bună zi, am
s-o las să conducă. Am uitat să cumpăr bilete de tren și a trebuit
să merg pe jos prin viață.
Tusea s-a întâlnit cu junghiul. Oare ce pun
la cale? Viața mea are un sens. Giratoriu.
S-a prezentat la post. Mortem. Sunt un scriitor curajos. Dar să nu se afle.
29
Scriitorul Dan Plăeșu,

membru al Filialei Sud Est a Uniunii Scriitorilor din România
s-a mutat în
„Garsoniera lu ăl Bătrân”
„Aș vrea să pot suspenda acum acele clipe doar pentru a-l putea vedea pe Dan Plăeșu
tânăr încă, la 40 de ani, exact la jumătatea vieţii, ţinând cu delicateţe, dar ferm în mâini, volanul
destinului și tot înaintând pe sub frunzele căzătoare spre zarea în care îl chemau o promisiune,
un plan, o idee, o speranţă, o împlinire și, Doamne, câte au fost în viaţa lui, până într-o vineri de
19 august, când mașina lui albastră ca nemărginirea s-a oprit.
Colegi și prieteni de-o viaţă. Cer împărţit din 1975 încoace. Venisem direct de la
facultate și am întrebat dacă există vreun umorist în Galaţi. „Dan Plăeșu!” mi s-a spus. L-am
căutat și l-am găsit.
DUNĂREA DE JOS
Revista
În ultima vreme, ne întâlneam la „Spicul”, în parcul de acolo, la cafenelele invadatoare

printre copaci, la chioșcul „Vieţii libere”, care, prin el, devenise un fel de nod de cale literară,
acolo ne lăsam cărţile și mesajele, doamna cu ziarele ne știa pe de rost și zâmbea când ne vedea
intrând: „Am de lăsat o carte pentru domnul Plăeșu”, „Nu mi-a lăsat domnul Plăeșu o revistă?”.
Tot acolo veneau la întâlniri mulţi jurnaliști și scriitori, apropiaţi lui și manierei sale paterne de
a ne ocroti, era un fel de tată al nostru, deși foarte puţini ani ne separau. Era plin de vervă și de
speranţă.”
©Viața Liberă Ion Manea
30
La Galați nu se moare...
Violeta Ionescu
Dacă nu știați, acesta e purul adevăr: sfoara, că depune efort, și oricum, acolo
la Galați nimeni nu moare, toți se duc la pomana începe de la poartă.
Ghiță Vasiliu!
Da, se poate spune că Ghiță Vasiliu
Cum adică, cine e Ghiță Vasiliu? Ei, a fost un om milos. Unii zic că a fost și
cum nu știți? E primarul acela cu clopotnița nemilos, dar asta e altă poveste. De pildă
de la poarta Eternității! Ăl de a făcut-o. cu clădirile afectate de cutremur, pe care
Adică a pus să se facă și s-a făcut. le-a demolat în loc să le repare. Templul
Coral din strada Cuza Vodă și cu Sinagoga
Când se aude clopotul din deal, care Croitorilor din strada Marc Aureliu sunt un
răsună lung în tot orașul, lumea știe: „Iar s-a grăitor exemplu.
mai dus unul la Ghiță Vasiliu!” Și, fie că l-a
cunoscut, fie că nu, se roagă pentru sufletul Dar, hai să fim serioși, cine repara
lui. temple și sinagogi pe vremea regimului
Antonescu? Și pe urmă, în vreme de război,
Nu mulți care au făcut ceva pentru cine mai stătea să reconstruiască? Ca metodă
orașul ăsta au rămas atât de multă vreme în de precauție, el a preferat să dărâme casele
memoria colectivă ca acest primar de care în loc să le lase să cadă peste trecători.
gălățenii, dacă nu l-au cunoscut personal,
își amintesc ori de câte ori aud bătaia aceea Ghiță Vasiliu era un om de acțiune. Se
lungă de clopot. Dacă stai să te gândești, născuse dintr-o veche familie de agricultori
Ghiță Vasiliu, săracu, a condus urbea asta trăitori din această urbe, era gălățean
doar în anul 1942, câteva luni, din februarie get-beget. Un timp a fost chestor al poliției,
până la sfârșitul anului. În septembrie, fiind ba chiar și deputat eparhial al Dunării de Jos.
primar, a ridicat clopotnița care-i poartă
numele și în decembrie el n-a mai fost. Dar, Avea grad în armată, era căpitan în
în plin război, când pe front lumea murea pe rezervă, cu ordine și medalii, obținute pe
capete, el s-a gândit creștinește probabil că frontul de luptă când a binemeritat Ordinul
bine ar fi dacă ar da un semn celor de aici „Steaua României” în grad de cavaler, cu
și celor de dincolo că cineva trece pragul spade și panglică de „Virtute militară”. Mai
Eternității. Și acel „cineva” care-o mai fi pe avea și Crucea comemorativă „Avântul
lumea ailaltă aude și se bucură... țării” și ordinul „Sf. Stanislau”, dat de ruși,
așa ca Lermontov și Cehov care n-au luptat
Sigur, asta presupuune și o taxă pe la Mărășești! Iar pe tărâm gospodăresc se
DUNĂREA DE JOS
Revista
care onor Primăria o încasează la poartă, mândrea cu gradul de comandor al Ordinului

pentru că investiția a costat ceva parale, iar „Coroana României”. Toate aceste onoruri
cei vii trebuie s-o plătească ad aeternum, erau păstrate cu grijă de el în vitrina bufetului
ca sunetul acesta clar, profund, pătrunzător din sufragerie, ca să le ferească de praf,
să se propage prin straturile de aer și să așezate frumos, cu fața la privitor, ca oricine
treacă dintr-un cartier în alt cartier, până trece pe acolo să vadă clar că Ghiță Vasiliu
hăt, departe, în valea orașului, să fie auzit și nu e un „fiștecine”!
răsauzit de toată suflarea.
La 10 august a condus solemnitatea
Mai încasează și cel care trage inaugurării noului Palat al Primăriei, pe
31
Labirint 4, refăcut din inițiativa fostului Spre jalea soției, a rudelor, a colegilor,
primar Burbea. A trebuit să amintească de a subalternilor și a urbei întregi.
Burbea. Dar de el, cine va aminti?
Era 8 decembrie, ora 9:30 seara. Și,
Cum să facă în așa fel ca lumea pentru prima oară în anul acela, începea să
să-și amintească și de el? Și atunci... i-a ningă...
venit ideea salvatoare. Nu degeaba luase
el „Steaua României” cu spade și panglică Ministerul Afacerilor Interne a fost
de „Virtute Militară”! Ca la instanță, când anunțat de îndată printr-un mandat telegrafic,
judecătorul sună clopoțelul să atragă atenția, toate autoritățile locale și centrale au luat la
el va suna dintr-un clopot mai mare. Ce cunoștință, s-au făcut pregătirile, slujbele și
deșteptător mai bun decât cel pe care-l aud pomenile de rigoare și a treia zi, se-ntâmpla
și viii și morții?!... să fie într-o zi de joi, pe la ora 1 după amiază,
clopotul din deal a răsunat lung, anunțând
Și s-a pus pe treabă. În septembrie au trecerea pe sub înaltele-i bolți a celui care
început lucrările la clopotnița Eternității și intra pe poarta Eternității, lăsându-și numele
până la sfârșitul lunii s-au și terminat. la poartă.
Celebrul clopot a fost adus cu
vaporul de la Viena, cărat cu car cu boi de Între timp, s-a auzit că moștenitorii
la debarcader până în deal, urcat cu grijă ar fi deshumat trupul lui Ghiță Vasiliu și l-au
pe scripeți și montat. Nu rămânea decât să transferat la București. Deci, Ghiță Vasiliu
aștepte ca cineva să-i facă safteaua... nici nu mai este în Eternitatea noastră. Dar
ce contează, numele i-a rămas, ca un afiș pe
Și, cum vorba ceea, nu-i pentru cine poartă, pentru că, la Galați, lumea știe că
se pregătește, e pentru cine se nimerește, n-a dacă moare, se duce la Ghiță Vasiliu.
trebuit să aștepte mult. În postul Crăciunului
s-a-ntâmplat că primarului i s-a făcut Dar oare Ghiță Vasiliu... la cine s-o
rău la serviciu. O gheară se chinuia să-i fi dus?
smulgă inima din piept. A venit doctorul,
l-au transportat acasă, că nu voia să audă
de spital, i l-au adus pe preotul Doiciu de
la Mavramol și, după ce a primit sfânta
împărtășanie, Ghiță Vasiliu a închis ochii
definitiv.
DUNĂREA DE JOS
Revista
32
FIECARE PASĂRE PE LIMBA EI?...

Despre orașele Ucrainei și alte repere geografice
Cătălin Enică
C
ronica zilnică a unor încercări complică însă în cazul orașelor și chiar al
limită. Orașe care se zbat să țării, după cum vom observa în continuare.
supraviețuiască. Localități Tradițional, în română se pronunța
aflate în preajma noastră despre care unii U-crai-na, cu diftong și cu silaba centrală
dintre noi abia acum află câte ceva; despre accentuată, așa cum se consemnează în
ce au fost și ce au devenit, despre locuitorii DOOM1 (p. 674). Etnonimul corespunzător
lor, de altădată și de astăzi, despre numele și era ucrainean (u-crai-nean, p. 632). În
locurile lor de baștină. Iată cum reactualizăm DOOM2 (p. 824) formele se păstrează
acum, în circumstanțe, să recunoaștem, (deși numele statului nu mai este precizat):
nu tocmai prielnice, vecinătatea noastră ucrainean, ucraineancă (u-crai-nean-că),
cu una dintre cele mai întinse țări ale ucraineană (limba), dar DOOM3 modifică
Europei, aflată într-o nouă cumpănă, după pronunția, probabil sub presiunea ideii
ce întreaga sa istorie, zbuciumată, a silit-o de corectitudine. Într-adevăr, în limba
să treacă prin evenimente crâncene și ucraineană rostirea presupune o silabație
perioade dramatice, pe care numai credința în patru secvențe, cu hiat, și o accentuare
în suveranitatea statală și eroismul au reușit diferită, U-cra-i-na (cu i accentuat). Sunt
să le depășească. Suntem de sute de ani convins că populația României cu origine
locuitori pe pământuri învecinate și trecutul ucraineană așa pronunță, ca și cetățenii
neamurilor noastre consemnează destule Ucrainei, Moldovei, Rusiei etc., toți cei care au
întâmplări trăite împreună, de la încuscriri, preluat (sau moștenit) forma slavă a numelui
la conflicte, pentru că așa-i firea omului, de țară. Dar nu este neaparat necesar ca
dar și a noroadelor. Aș evoca doar două româna să adopte această pronunție numai
episoade în acest sens, având în memorie pentru a respecta forma originară.
paginile romanelor lui Mihail Sadoveanu: Într-o atare situație, ar trebui să
ajutorul pe care i l-au dat cazacii zaporojeni identificăm și celelalte țări vecine ca Bălgaria,
de la Praguri lui Nicoară Potcoavă ca să Srpska, Moghioroșag, ceea ce ar fi aberant!
ocupe domnia Moldovei și nunta domniței Fiecare popor, prin codul lingvistic pe care îl
Ruxanda, fiica lui Vasile Lupu, cu Timuș, fiul are la dispoziție, își dă un nume, șieși, dar și
hatmanului căzăcesc Bogdan Hmielnițki, țării sale. Dar celelalte limbi pot să-l „boteze”
erou național al Ucrainei. Avem, cum s-ar altfel. Desigur, diferența de pronunție, în
spune, o istorie bogată și populații care s-au cazul de față, nu este deloc mare și cineva
DUNĂREA DE JOS
Revista
așezat alături, uneori amestecându-se, într-o s-ar putea întreba ce rost are această analiză
parte și-n alta a pământurilor stăpânite când polemică.
de unii, când de alții, după vremuri... Am În primul rând, ca principiu. Noi,
învățat să le spunem oarecum la fel apelor, românii, ne-am obișnuit, lingvistic (dar
locurilor, așezărilor, așa cum le-am moștenit, și cultural, în sens larg) să încercăm
chiar dacă noi, românii, vorbim o limbă reproducerea cât mai exactă a modelelor
romanică, iar ei, ucrainenii, un idiom slav. De adoptate, în timp ce alții, care împrumută și
pildă, numele râurilor Nistru, Bug, Nipru, în ei cuvinte, le dau o formă proprie, adaptată
ucraineană se rostesc Dnister, Buh, Dnipro. foneticii lor. Așa a devenit Hegel, Gheghel,
Diferența este minimă! Situația se în rusă, iar Elvira Popescu, Elvire Popesco, în
33
franceză. În timp ce noi avem afișate în cele parțial românizată, adoptată prin tradiție.”
mai vizibile locuri ale Capitalei numele său Aceasta este, cred, și situația
„mondializat”, Bucharest! Și nu sunt măcar substantivului propriu Ucraina, care nu se
inscripții bilingve! Și aș mai adăuga ceva mai scrie cu „k” și ar trebui să se despartă în
aici: autoarele DOOM-ului trei consideră trei silabe: U-crai-na. Nimic nu s-a schimbat
că amestecul lingvistic identificat în în tratarea acestui cuvânt de către vorbitorul
numeroase titluri de festival, târg, emisiune român, după cum se va vedea și mai departe.
TV etc. sunt dovezi de „spirit ludic” (p. 107), Exemplul de „românizare” oferit în
dând ca exemplu târgul de carte Bookfest DOOM face parte din aceeași arie geografică
„(cu trimitere la engl. book «carte» și la și confirmă justețea observației: Moscova,
București)”. nu Maskva (la care se poate adăuga: Rusia
Mărturisesc faptul că pe mine mai – cu accent pe „u”, nu Rasiia – cu accent
mult m-a enervat numele străin, prețios pe primul „i”). În plus, dacă implicăm și
al unui salon de carte adresat în primul capitalele din jur, Belgrad, nu Beograd, Sofia,
rând cititorilor români. Apoi, calamburul nu Sofija, Budapesta, nu Budapeșt și, în fine,
book ~ Bucharest/ București este bazat pe Kiev, nu Kiiv (Kijiv, Kyjiv). Însă, după cum
o abreviere pe care foarte mulți cititori nici se observă, problema adaptării este foarte
n-au remarcat-o! În fine, bântuie pe la noi spinoasă, deoarece se bazează pe obișnuința
moda „străinismului”, care e mai „cool” și comoditatea comunicării pe de o parte și
(vezi și emisiunile de televiziune „Cooltura”, pe spiritul limbii, de cealaltă.
„Medicool”, „Tăticool” ș.a.m.d.). Nu în toate cazurile se poate aplica
Dar mă refeream la principii și această „modelare fonetică”. De exemplu,
revin asupra lor. Trebuie să ne hotărâm, ori nume de capitale precum Canberra
imităm marile culturi, împrumutăm fără (Australia) sau Istanbul (Turcia) nu respectă
rezerve, introducând orice noutate, fără regula fonetică a transformării lui „n” în „m”
discernământ, în limba noastră, calchiind înaintea lui „b”, pe care o învață copiii încă
forme și sensuri fără limite și discriminare, din primele clase de școală. În cazul acesta
ori introducem reguli de înnoire a limbii vorbim de excepții de la regulă. Dar numai
române, care trebuie să evolueze, dar nu în limba literară (corectă). Pentru vorbitorul
în virtutea inerției, la întâmplare. O primă român, Australia a fost o țară exotică, iar
cerință în acest sens, asupra căreia voi reveni capitala ei i-a rămas, dacă nu necunoscută,
de câte ori va fi nevoie, este aceea a adaptării cel puțin îndepărtată și lipsită de interes.
(susținută de toți marii noștri lingviști, de la Însă Istanbulul (Țarigradul) i-a
I. H. Rădulescu și Titu Maiorescu încoace). fost, după cum știm din istorie și folclor,
Astfel, dacă numai formele adaptate întotdeauna aproape. Toate drumurile
vor fi adoptate, limba română nu-și va pierde duceau la Stambul, un locuitor al capitalei
personalitatea și va evolua respectându-și otomane era numit Stambuliu, pentru
principiile. că era stambuliot (ngr.), iar măsura de
DUNĂREA DE JOS
Revista
În al doilea rând, chiar în nota introductivă capacitate pentru cereale, banița de Stambul,
a DOOM-ului se precizează că: „În DOOM3 a fost numită stamboală (care a devenit și
s-au păstrat, în general, corpusul DOOM2 și patronimic românesc provenit din ocupație,
majoritatea schimbărilor din DOOM2 față nu din „Stan + boală”, cum l-au explicat unii
de DOOM1 validate de uz.”(p. 10) prin etimologie populară).
Foarte bine! Dacă uzul dictează, ar În al treilea rând, această întoarcere la
fi trebuit ca pronunția numelui Ucraina să o formă (presupus) inițială a cuvântului/
nu se modifice. Mai mult, la p. 110 se face numelui reprezintă un fenomen periculos
referire la „...numele intrate mai de mult în pentru stabilitatea limbii, care a izbutit să-și
uz [eu aș fi scris: de mai mult timp], cu forma impună forța ca sistem, dar este subminată
34
chiar de vorbitorii săi. Eu numesc acest rețetar, pricomigdale”, au răspuns bosumflate

obicei nesănătos „reflux fonetic” și mi-l vânzătoarele. „Ei bine, decât un rețetar, nu
explic prin dorința de a epata a unor era mai bun un dicționar?” Așa spuneam
vorbitori snobi, care doresc să arate cât atunci și aveam dreptate, cel puțin în litera
de bine cunosc limbile străine (în primul Dicționarului de neologisme al lui Florin
rând, engleza), în detrimentul limbii lor. În Marcu și Constant Maneca (DN3, 1978, p.
virtutea condamnării cuvintelor întoarse la 822). Azi lucrurile s-au schimbat, pentru că
origini (precum *iceberg, față de aisberg, vorbitorilor de română le-a fost mai comodă
*vis-à-vis, față de vizavi etc.), nu pot fi de varianta cu metateză, pricomigdală, pe care o
acord nici cu modificările aduse numelui de găsim în fiecare DOOM (în timp ce doar în
țară Ucraina. Mai ales că aceste schimbări primul se mai păstrează și forma originară,
provoacă dificultăți în rostirea etnonimului la care trimite varianta în uz).
corespunzător. Pentru că, după cum am Dar să revenim la orașele Ucrainei, la
precizat anterior, bărbatul din Ucraina care am făcut referire în titlu. Prin rezonanța
este ucrainean (u-crai-nean), iar femeia, lor slavă, numele de localități (oiconimele)
ucraineancă (u-crai-nean-că). Asta, conform ucrainene ne sunt prea puțin familiare,
DOOM-urilor unu și doi. Modificând deși pe unele ar trebui să le cunoaștem din
structura fonetică a termenului, un locuitor evocata istorie comună: Colomeea (ucr.
din U-cra-i-na este u-cra-i-nean, iar o Kolomyja), locul unde Ștefan cel Mare și-a
locuitoare, u-cra-i-nean-că. E corect, dar depus jurământul de vasalitate în fața lui
dificil și vine peste mână, încurcă; pronunțiile Cazimir al IV-lea, regele Poloniei, Camenița
trebuie învățate din nou acum (și se vorbea (ucr. Kamianeț-Podolskii), Hotin, Liov sau
de tradiție!) Să fim sinceri, toată lumea Lyov (ucr. Lviv, rus. Lvov, pol. Lwow), orașul
articulează u-crai-nean și chiar u-crai-ni-an, înfloritor al Galiției, centru de civilizație,
în niciun caz u-cra-i-nean. Ce putem face? comerț, cultură, unde s-au școlit atâția fii de
Să urmărim ce se întâmplă? Avem boieri moldoveni. Este, în definitiv, firesc să
destule ocazii să vedem cum etimologiile nu ne dăm seama imediat despre ce obiectiv
populare, atracțiile paronimice, deformările este vorba, având în vedere sonoritatea diferită
cuvintelor au devenit variante corecte, a cuvintelor față de obișnuința noastră de
validate de uz: firav, în loc de hirav, comunicare. O dificultate pe care n-o putem
transperant, în loc de transparent, pufoaică, surmonta decât prin cultură (generală și
în loc de fufaică, detratant, în loc de detartrant lingvistică). Importantă, din punct de vedere
ș.a. Pentru această situație dezarmantă, intelectual, este chiar operația de comparare
în care cine se străduiește să folosească a numelor de orașe exprimate în coduri
limba corect cade în cursa comunicării lingvistice diferite, urmată de identificare
curente, vorbind cu oameni care n-au aceste corectă a respectivelor localități. Ceea ce nu
deprinderi, am în memorie o întâmplare este întotdeauna simplu, având în vedere
de acum mulți ani: Intrând într-o cofetărie, diferențele de scriere și de pronunție, care
DUNĂREA DE JOS
Revista
am cerut câteva picromigdale, fiindcă-mi pun la grea încercare și văzul și auzul și,
plăcea gustul lor amărui. „Ce?”, au întrebat până la urmă, chiar inteligența (etimologic,
cele două vânzătoare tinere, care parcă nu înțelegerea). Așa se întâmplă când auzim
auziseră prea bine...„Picromigdale.” Auzind „variantele străine” ale unor oiconime pe
pronunția mea, fetele au pufnit în râs, care le-am învățat de mult: Cernivți (ucr.) sau
dându-și coate („Ăsta nu știe să vorbească!”) Cernovțî (rus.), pentru Cernăuți, Bilhorod
„Degeaba vă hliziți”, am ripostat eu, „așa li Dnistrovskyj (ucr.), pentru Cetatea Albă (al
se spune corect, pentru că numele lor vine cărei nume a fost tradus mai întâi de turci,
de la «pikros», care înseamnă amar, adică Akkerman, și apoi de ruși, Belgorod). Mai
sunt migdale amare.” „Dar așa scrie la noi în ușor sunt de identificat onomastic sunt Izmail
35
și Bolhrad, ale căror echivalente românești denumire de origine controlată, protejată,

diferă doar printr-un sunet/ printr-o literă: în încercarea de a preîntâmpina falsurile și
Ismail, Bolgrad. După cum se obsevă, impostura.
problematica numelor de localități este O altă situație care-i poate deranja pe
complexă, chiar dacă nu luăm în considerare lingviști este ezitarea în alegerea unui cod
evoluția denumirilor în timp ori schimbarea lingvistic adecvat. Mai precis, numele străine
numelor din rațiuni diverse, în anumite de localități sunt preluate din diferite surse și
împrejurări socio-politice și economice sau pronunțate ca atare, fără o minimă evaluare
culturale etc. În acest caz, s-ar putea pune critică a variantei formale puse în circulație.
legitima întrebare: De ce să poarte un loc Astfel se întămplă de ceva timp în
mai multe nume? N-ar fi bine să le spunem trusturile de presă și la diversele canale de
orașelor într-un singur fel? Să știți că această televiziune, care „dau tonul” unei debandade
problemă îi preocupă nu numai pe vorbitorii onomastice, în care aceeași localitate este
obișnuiți, ci și pe specialiști. Mai ales acum, numită Miholaiv, Miholaev, Nicolaev,
din perspectiva mondializării. Nicolaiv etc. sau Zaporoje, Zaporojia,
Pentru identificarea lor corectă, fără Zaporojie... Chestiunea s-ar rezolva ușor
dubii, se consideră că denumirile ar trebui dacă respectivii jurnaliști s-ar întreba: în
standardizate și pentru aceasta funcționează ce limbă vreau să le comunic ascultătorilor,
organisme naționale și internaționale. Folosul telespectatorilor, cititorilor mei informațiile?
operației de identificare prin nume unic s-ar Desigur, pare facil de răspuns, în
vedea în primul rând în cartografiere, având română! Atunci, nu trebuie să identific și
consecințe multiple: administrative, politice, numele românesc al localităților? Iar dacă
economice, comerciale, turistice, militare... acesta nu există, la ce limbă-suport trebuie
Dar toate comisiile întrunite cu acest să apelez, având în vedere că nu există (încă)
scop s-au găsit imediat în impasul selecției: o limbă universală? În situația noastră
Dacă o localitate are mai multe nume, pe concretă, punem în acțiune trei coduri
care să-l alegem? Pe cel mai vechi? Pe cel dat lingvistice, româna, preferată de orice nativ,
de populația majoritară? Numele din limba ucraineana și rusa. De ce rusa? Pentru că
oficială a statului respectiv? Numele actual? limba ucraineană ne este mai puțin familiară,
Și multe alte întrebări. Având în vedere că deși e și ea limbă slavă, înrudită îndeaproape
o localitate și-a putut schimba numele în cu rusa. Este totuși o limbă cu circulație
timp de mai multe ori și că și astăzi poate mai redusă. De aceea și noi, românii, ca și
avea 2-3 nume, pe care locuitorii le folosesc alți vorbitori din regiune și chiar din toată
concomitent, situația pare de nerezolvat. Să Europa, am preluat din ansamblul limbilor
luăm, de exemplu, municipiul Brașov, care slave în primul rând modelul de pronunție
are la intrare o plăcuță trilingvă: în română, rusesc. De aceea, cum arătam anterior,
în germană (Kronstadt), în maghiară pronunțăm Kiev și nu Kiiv, ca în ucraineană.
(Brasso). Dacă Brașov și Brasso sunt foarte În concluzie, pentru a stabili
DUNĂREA DE JOS
Revista
apropiate, Kronstadt, „orașul coroanei”, e corespodențele cât mai exacte în ceea ce

un nume cu totul diferit, dat de locuitorii privește fonetica celor două limbi, este
sași ai localității. Avându-se în vedere necesar să conștientizăm câteva reguli. De
multilingvismul și încurajarea culturilor pildă, faptul că, în anumite poziții, vocalele
„mici” în afirmare, o reducere a oiconimiei „e” și „o” din rusă devin în ucraineană „i”
prin nume unice pare foarte greu sau chiar (Harkov/Harkiv). La fel, consoana „g” devine
imposibil de îndeplinit. Deși, iată, într-o „h” (Cernigov/Cernihiv), iar „n” trece în
societate orientată comercial prin branduri, perechea ei nazală, „m” (Nicolaev/Mykolaiv).
problema protecției onomastice se pune din În atari condiții, este clar că vorbitorului
ce în ce mai acut: așa au apărut produsele cu român îi este mai la îndemână pronunția
36
rusească și va trebui să aleagă acest cod pentru (Numele sunt transliterate, ca și cele din
exprimare: Cernigov, Harkov, Krivoirog (nu ucraineană, deoarece grecii folosesc, se
Kryvyjrik), Nikolaev, Zaporojie etc. Pe lângă știe, alt alfabet.!) Pe hartă, dar și în atât de
acestea, în mod special mă intrigă modul în atrăgătoarele pliante turistice le vom întâlni
care se pronunță la unele televiziuni numele grafiate cu forma aceasta. Dar ele trebuie
orașului Cernigov, devenit Cernigău, cu identificate românește: Cefalonia, Corcira
o falsă pronunție românească. În română, (sau Corfu), Zante. Unii ar putea riposta față
numele rusești de orașe, dar și de persoane de această obligație, motivând că nu cunosc
(Ivanov, Popov, Stoianov...) păstrează sufixul aceste nume, care nu se folosesc în turism,
„-ov” nealterat. dar ele țin de cultura generală, pe care deja
E adevărat că Moghilov, de pe am implicat-o în identificarea onomastică.
Nistru, e rostit Moghilău și chiar Movilău La fel ar trebui să pronunțăm nu
(la Sadoveanu), iar Chișinăul are variantele Evia, ci Eubeea (lat.) numele insulei din estul
rusești Chișiniov și Chișinev, dar acestea Greciei centrale, nu Halkidiki, ci Peninsula
sunt orașe de contact între cele două limbi, Calcidică, prelungirea continentală cu
ceea ce nu se poate spune despre Cernigov. formă de trident din nord-est. Așa cum
Cu toate acestea, am găsit și pe nu rostim Athina, ci Atena, nu Kriti, ci
internet orașul Cernigov, „căruia i se mai Creta, nu Thesaloniki, ci Salonic ș.a.m.d. În
spune Cernigău.” Ciudat! Variantele de același mod trebuie identificate localitățile
nume care se susțin sunt: Cernigov (rus.), și regiunile din Turcia care sunt cunoscute
Cernihiv (ucr.) și Czenihow (pol.). Cât despre de foarte mult timp și au nume în limba
Cernigău, cred că e o deformare preluată română.
dintr-un comentariu în limba engleză (de la Spre exemplu, Kappadokia, în
o agenție de știri) și colportată necritic (ceva română se pronunță Capadocia, Trabzon are
ce vrea să semene cu pronunția lui „-ov ” și varianta Trapezunt, Sinop, Sinope...
final în numele de orașe englezești, precum Este nevoie doar de puțină istorie.
Glasgow). Ceea ce am să realizez ca exercițiu
În fine, referindu-mă la oiconimele final cu un nume pe care îl consider edificator,
ucrainene, am promis că am să abordez și capitala Turciei, Ankara. La început de
alte repere geografice, care ne interesează din analiză, am fost surprins de o indicație în
punctul de vedere al denumirii lor în limba ceea ce privește accentuarea cuvântului. În
română. Aceasta, pentru că permisivitatea DOOM3, p. 110, se precizează că „la numele
excesivă în împrumuri și dorința de a reda proprii străine trebuie verificată și respectată
cât mai fidel orice denumire, de orice origine accentuarea din limba de origine.” Primul
îl determină pe vorbitorul român să uite dintre cuvintele care ilustrează această
că acele realități au deja un nume în limba regulă este chiar Ánkara, cu accent pe vocala
lui, pe care el îl ignoră (fie pe moment, fie, inițială. Desigur, pentru cine a călătorit în
mai grav, nu l-a cunoscut niciodată). Am Turcia, această accentuare nu este o noutate,
DUNĂREA DE JOS
Revista
să mă refer doar la două surse, deși, după deși românii pronunță, prin tradiție, Ankára,
cum se poate intui, analiza ar putea fi mult cu penultima silabă accentuată, ceea ce
mai vastă. E vorba de localități și locuri pe corespunde normei din limba română. Nu
care românii le frecventează foarte des, cred să fi auzit pe cineva, dacă nu cumva
deoarece le-au devenit destinații favorite o fi avut vreun exces de corectitudine,
de vacanță. Cele mai multe sunt, firește, în pronunțând cuvântul accentuat pe primul
Balcani și am să le evidențiez în primul rând „a”. De altfel, cum am mai remarcat în
pe cele din Grecia și Turcia, lăsând Bulgaria acest material, nici autoarele DOOM-ului
pentru altă dată. Să începem cu insulele din nu exclud formele „adoptate prin tradiție”
Marea Ionică: Kefalonia, Kerkira, Zakynthos (p.110), așa cum pare și aceasta. În același
37
timp, din curiozitate, am parcurs drumul
ION ZIMBRU
invers, căutând informații în dicționarele
mai vechi. În DOOM1 am găsit lista de
Nume proprii geografice și nume de locuitori
(p.669), în care figurează succesiv Angóra
(mai vechiul nume al orașului, purtat până
în 1930) și Ánkara. Și m-a frapat și această
modificare de accent, dificil de explicat și
70
resimțită mai curând ca o inadvertență. mi-i dor de MAMA cum nu mi-a mai fost,
Mai ales că, deși Angora a dispărut ca ori cum mi-a fost din/totdeauna, poate-i
nume propriu din DOOM-urile următoare, el mai bine să-nvăț moartea pe de rost
s-a păstrat, prin antonomază, ca nume al unor și să mă duc plângând, să-i spun și TATEI
rase de capre, de iepuri, de pisici din Anatolia că ȚĂRNA lor CURATĂ a rămas
centrală, cărora li se și spune „angora” sau ACOLO, pe un DEAL și pe o VALE,
„...de Angora”. Denumire celebră, dat fiind într-un CĂTUN tăcut și într-un CEAS
faptul că din lâna caprelor de Angora se încremenit în LUTURI CATEDRALE -
obține cunoscutul mohair sau tiftik kumaș mi-i dor de AMÂNDOI, în fiecare
(turc.). În această situație insolită, oricât de TRECUT PREZENT al clipei viitoare
surprinzător ar părea, Angora a determinat
accentuarea românească a numelui Ankara. mi-i dor de CEI care m-au dat la DRUM,
Pe care, iată, îl pronunțăm în două care mi-au zis că moartea NU EXISTĂ,
moduri, unul curent și altul corect! Dar ce că-i doar un trist ATUNCI ajuns ACUM -
va fi în continuare, dacă noile reguli vor fi înalt izvor de lacrămă-n batistă,
aplicate și în ce măsură, vom vedea. Până licăr adânc, mocneală-ntru NĂDEJDE
una-alta, ar fi bine să căutăm DOOM-ul și și întru gând mereu că CEL de SUS
poate vom găsi în paginile lui acele lămuriri ascultă, înțelege și pornește
ce pot să ne clarifice anumite situații ambigue alt TIMP, alt RĂSĂRIT și alt APUS -
ivite în comunicare. Și fiecare pasăre va fi mi-i dor de amândoi: MAMĂ și TATĂ -
mulțumită cu aceasta, căci toată lumea va TRECUT PREZENT în orice niciodată.
înțelege limba ei!
PUR ȘI SIMPLU
(de/spre Mama Dorului) DUNĂREA DE JOS
Revista
38
care intrigă și pune pe gânduri: Moldova

MIHAIL MANOILESCU este centrul sacrificial al României și, nu în
autorul tragicii predestinări a geniului ultimul rând, pol al inteligenței.
moldovenesc ostracizat de proprii conaționali
Prin „Etica politică”, Manoilescu
se înscrie în linia multiseculară a gândirii
Gheorghe Felea
românești, inaugurată de Neagoe Basarab,
antimachiavelică, creștină și populară
(„populistă” ar spune, probabil, neinițiații
Reintegrarea lui Manoilescu în cultura de astăzi). Trecerea în revistă a valorilor
română după 1989 este insuficientă, cea mai politice sintetizate de către Manoilescu
notabilă absență înregistrându-se în sistemul nu poate fi decât de mare utilitate oricărui
universitar. Excepție, curentul inițiat de acad. politician preocupat de conștiința rolului și
Ilie Bădescu la Facultatea de Sociologie a rosturilor sale.
Universității din București.
Cităm din „Etica politică”: „În
Opera manoilesciană (lumea ideilor) concluzie, valorile finale sunt: patria,
trebuie decuplată de sinuozitățile vieții națiunea, clasa, comunitatea confesională,
personale ale autorului. De altfel, acest provincia, omenirea, comunitatea
îndemn nu este decât unul la luciditate, profesională (pe diferite trepte de
pentru că, oricum, ideile, știm de la Platon, importanță). Valorile instrumentale sunt:
sunt independente de puterile noastre: „Dacă statul, partidul politic, doctrina politică,
am admite un raport foarte strâns între operă suveranul și șeful politic.
și viața autorului, am cădea în ceea ce se
numește sociologism vulgar: privirea ne-ar Până la momentul redactării „Eticii
fi confiscată de evenimentele vieții, iar opera politice”, mai apăruseră eseuri, studii,
s-ar transforma într-o umbră palidă a acelor articole subsumabile acestei problematici
evenimente. Autorul ar cădea de pe piedestal, creații ale unor autori precum Mihail Ralea,
înlocuit de omul «concret», spectacolul vieții Dimitrie Gusti, Ștefan Zeletin, Tudor
ar umbri valoarea operei – dar cel mai mare Vianu,Petre Andrei dar o carte dedicată
pericol ar fi , evident, completa «demitizare» acestui domeniu, nu.
a ansamblului om-operă, căci omul ar fi
transformat din (posibil) geniu în «om ca Lucrarea conține tabloul virtuților
noi»...” Pentru a accede la informația reală care începe cu idealismul definit drept cultul
cuprinsă în opera manoilesciană, de o așa unui ideal superior care te împinge să-ți pui
de mare profunzime: „Memoria sa trebuie viața în serviciul său. Conținutul idealului
cinstită până la hotarul legendei.” moral al omului politic este pentru Manoilescu
sinonimul kantian al bunăvoinței: numai
Poate nu întâmplător, două din aceasta singură valorează prin ea însăși,
lucrările importante ale lui Mihail nu prin rezultatele ei, numai bunăvoința și
DUNĂREA DE JOS
Revista
Manoilescu „Tragica predestinare a intențiile bune „sfărâmă legătura absurdă și

geniului moldovenesc” (1945) și „Etica revoltătoare dintre morală și succes”.
politică” (1948), apar spre finalul carierei În opinia sa, idealismul se situează
ca o încununare a operei, nu doar în în orizontul scopurilor, în timp ce realismul
ordinea temporală, dar și din perspectiva este legat nemijlocit de planul mijloacelor.
superiorității eticii și a politicii asupra Inevitabil, în viață apare o coliziune între
economiei și sociologiei. Cert este că analiza aspirațiile ideale și lupta politică partizană,
privind distribuirea demografiei naționale dar importante sunt entuziasmul altruist,
a inteligenței și eroismului este o noutate dezinteresat, pentru destinul celorlalți și
39
capacitatea de sacrificiu. Probabil, termenul de viciu i se părea

și mai nepotrivit decât antonimul său, drept
Cea de-a doua virtute obligatorie, care recurge la termenul moral religios de
abnegația personală, iar cea de-a treia, păcat. Evident că „răsturnarea” virtuților
probitatea, vădesc caracterul de gentleman, ne va da tabloul păcatelor: lipsa de ideal,
cu precizarea: „nu oricine poate fi în același egoismul sub infinitele sale forme, necinstea,
timp și gentleman și om politic”. răutatea și decăderea morală.
În a patra categorie sunt incluse În privința egoismului, simte nevoia
bunătatea, și blândețea sunt considerate să adauge două defecte ale lui homo politicus:
ca mari virtuți. În fine, tabloul virtuților se vanitatea și rangofilia. Primul defect este
încheie cu puritatea de moravuri, înțeleasă augmentat și de publicitate, iar, în opinia sa,
ca neprihănire a vieții particulare. Orice oricum ziarele amplifică excesele de orgoliu
formă de imoralitate în viața personală a și vanitate, astfel încât dacă „oamenii politici
omului public este corupătoare. au febră, presa delirează; dacă oamenii
Reintegrarea lui Manoilescu în politici insultă, presa suduie birjărește”.
cultura română după 1989 este insuficientă, Vanitatea exhibiționistă și obsesia
cea mai notabilă absență înregistrându-se rangului atins fără merit specific afectează
în sistemul universitar. Excepție, curentul grav credibilitatea și onorabilitatea omului
inițiat de acad. Ilie Bădescu la Facultatea de politic. Când acestea se înfrățesc toxic cu
Sociologie a Universității din București. ipocrizia, cu minciuna în variatele ei forme,
Opera manoilesciană (lumea ideilor) cu disprețul suveran pentru cuvântul dat, cu
trebuie decuplată de sinuozitățile vieții lipsa de milă, de generozitate sau de iertare,
personale ale autorului. De altfel, acest și se însoțesc, totodată, cu aprecierea răutății
îndemn nu este decât unul la luciditate, și cruzimii, atunci numai invidia mai lipsește
pentru că, oricum, ideile, știm de la Platon, pentru a completa acest tablou repugnabil
sunt independente de puterile noastre: „Dacă al păcatelor, viciilor și defectelor omului
am admite un raport foarte strâns între operă politic dintotdeauna.
și viața autorului, am cădea în ceea ce se Lipsește doar utilitarismul din această
numește sociologism vulgar: privirea ne-ar enumerare, ceea ce nu poate fi explicat decât
fi confiscată de evenimentele vieții, iar opera prin faptul că, în genere, în epocă, este o
s-ar transforma într-o umbră palidă a acelor eclipsă a interesului pentru politica practică
evenimente. Autorul ar cădea de pe piedestal, din perspectiva principiului utilității, a
înlocuit de omul «concret», spectacolul vieții „principiului celei mai mari fericiri pentru
ar umbri valoarea operei – dar cel mai mare cel mai mare număr de oameni”.
pericol ar fi , evident, completa «demitizare»
a ansamblului om-operă, căci omul ar fi Manoilescu a crezut că vița
transformat din (posibil) geniu în «om ca politică, deși este, nu arareori, o junglă de
DUNĂREA DE JOS
Revista
noi»...” Pentru a accede la informația reală interese, poate fi, de asemenea, și un tărâm
cuprinsă în opera manoilesciană, de o așa al consensului și cooperăii. Era lucid și
de mare profunzime: „Memoria sa trebuie combativ, și tocmai de aceea găsea mereu foța
cinstită până la hotarul legendei.” și spera că răul poate fi diminuat, că formele
cruzimii (sangofiliei) și invidiei („plaga
Interesant este faptul că Manoilescu morală cea mai nefastă a viții politice”) pot
își intitulează ultimul paragraf al manualului fi redirecționate spre scopuri benefice, că
său nu Viciile omului politic”., ci „Păcatele necinstea și dezonoarea pot fi neutralizate
majore ale omului public”. prin educație și teama de ridicol. N-a fost să
40
fie așa nici pentru mulți alții, nici pentru el. răspunde cu vorbele domnitorului: <<De va
Este, neîndoios, o datorie de gratitudine, de fi mai harnic unul dintre cei săraci decât unul
recunoștință – o datorie prima facie în sensul din feciorii de boieri sau rudă a voastră, să
dat de David Ross acestui concept moral – pe nu dați acestuia cinstea, ci să o dați celui mai
care i-o purtăm acestei personalități politice sărac, dacă este vrednic și harnic și va păzi
de prim rang a istoriei na]ionale. Numai datoria mai cu cinste decât boierii.>>
astfel devin comprehensibile intersecțiile
vieții istorice cu destinele individuale de Puţini cunosc astăzi mărturia creştină
excepție. Numai astfel putem înțelege și pe care Mihail Manoilescu a dat-o în timpul
tragicul existenței acestei personalități, mai vieţii sale: Ortodoxia nu este o religie pentru
ales, unitatea de sens și de conținut moral a dialecticieni. Ea presupune un cer, o căldură
vieții celui care a fost Mihail Manoilescu. şi o mireasmă a ei. Şi plâng pe toţi aceiaşi
care nu s-au pătruns niciodată de ele…
Apropo de etică, în anul 1921 Mihail
Manoilescu devine coproprietar a Minelor Cel care vă vorbeşte nu şi-a
Șorecani din județul Cluj. În urma unor petrecut vacanţele copilăriei în saloanele
investiții importante și a deschiderii unei cosmopolite de cură, ci numai la moşioara
galerii noi, producția de cărbune brun a strămoşilor sau în căsuţele albe ale
crescut de patru ori. Împreună cu fratele său mănăstirilor de maici din Moldova. Acolo,
Grigore Manoilescu, a încheiat un contract când venea ziua hramului, din zori de zi se
de colaborare cu firma belgiană Electrobel adunau ţăranii în port românesc de munte;
pentru construcția unei termocentrale la iar maicile forfoteau grăbite şi pline de
Aghireșu Fabrici (inaugurată în 1930). sfiala grijilor. În aer plutea o evlavie fără
nici o teamă. Şi casa lui Dumnezeu era a
De asemenea, între 1922 și 1923 a tuturora. Cine a văzut asta nu mai caută să
fost acționar și director al Băncii Țărănești definească cu vorbe Ortodoxia. Ortodoxia
din București, de unde a demisionat fiind nu se defineşte; se trăieşte. Ortodoxia este
acuzat de iregularități financiare. Mihail dimineaţa unei zile de hram la o mănăstire de
Manoilescu afișa un trai opulent. Avea două munte“. (Conferinţa Românism şi ortodoxie,
locuințe somptuoase în București și câte prof. Mihail Manoilescu, 6 octombrie 1935)
o vilă la Bușteni și Mangalia, mai multe
automobile, trăsură cu echipaj, depășind cu Indubitabil, problemele tranziţiei
mult veniturile sale și standardul de viață societăţii româneşti ar putea fi mai puţin
obișnuit al demnitarilor. Deși a fost supus dureroase dacă liderii ţării, intelectualitatea
de trei ori unor măsuri de control al averii, cu acces mediatic ar ţine seama de
rezultatele au fost neconcludente. imperfecțiunile modelului occidental
de dezvoltare, evitându-se astfel erorile
În viziunea lui Manoilescu, clasele unei tranziţii cu prea multe modele şi
sociale superioare trebuia să reprezinte cu prea multe distorsionări politice. Din
un etalon în moralitate şi dorinţa de a păcate, se omite faptul că Manoilescu
DUNĂREA DE JOS
Revista
sprijini pe cei fără posibilităţi. Manoilescu este cel mai important gânditor român în
argumentează poziţia sa cu îndemnuri din problematica dezvoltării. Scrierile sale nu
lucrarea „Învăţăturile lui Neagoe Basarab au fost încă egalate, societatea românească
către fiul său Theodosie“ şi, în tradiţie contemporană rămânându-i profund datoare
autentică ortodoxă, spune că nu există din acest punct de vedere. Mai mult, se pare
îndreptăţire la conducerea oamenilor decât că Manoilescu a intrat într-o a doua uitare
aceea pe care o dă capacitatea de a face după 1989, care chiar dacă nu este atât de
bine. „Ce îl învaţă Neagoe pe fiul său, brutală precum cea de după 1944 este tot atât
se întreabă retoric Manoilescu, și tot el de eficientă în ceea ce priveşte înstrăinarea
41
faţă de marile valori ale culturii române. asigură traducereaa celebrei sale cărți
„Teoria Protecționismului”, apărută în 1929
Manoilescu este foarte important la Bucuresti și, in 1931, la Sao Paulo.
pentru noi datorită faptului că identifică Volumul a fost considerat, la timpul
într-o manieră completă atât problematica lui, o capodoperă de analiză economică
tranziţiei cât şi soluţiile pentru aceasta într-o mondială, „Biblia industriașilor brazilieni“.
perioadă în care, de mai bine de 30 de ani Teoriile manoilesciene au fost
căutăm, orbiţi de orgoliul modernităţii, preluate de Guvernul Vargas și, pe această
rezolvarea actualei interminabile tranziţii, bază, s-a produs industrializarea Braziliei.
rezolvare care întârzie să apară
În mod surprinzator, istoricul
Manoilescu a fost unul dintre care a cercetat și dat o interpretare
politicienii români cu cea mai amplă operă, spectaculoasă influenței lui Manoilescu
cu lucrări în principal de teorie şi istorie asupra economiilor latino-americane, și
economică: a publicat 128 de titluri. (Cf. în special a celei braziliene, nu este un
Valeriu Dinu, „Schiţă de portret”). Produce o brazilian, ci nord-americanul Joseph Love,
mare mâhnire faptul că opera lui Manoilescu profesor de la Universitatea din Illinois,
a fost mai mult apreciată în străinătate decât cu stagii de specializare la București, în
în România: despre el s-au scris 88 de lucrări anii 1981-1982. Cartea sa, „Făurirea Lumii
străine şi numai 21 de lucrări româneşti. a Treia” („Crafting the Third World”), a
Spre exemplu, cartea lui despre văzut lumina tiparului și la București, la
comerţ a fost publicată în franceză între anii sfârșitul anului 2002, cu sprijinul financiar
1940 şi 1950, iar în română a fost tradusă al Ambasadei Braziliei. Excelența Sa, d-lui
abia după 1990. „Memoriile” lui Manoilescu Jeronimo Moscardo de Sousa, ambasadorul
au fost publicate în 1945 şi reeditate abia în Braziliei de atunci aprecia Romania „ca o
1993. putere culturală, care a influențat Brazilia
Manoilescu, a publicat remarcabile în două momente decisive: la dobândirea
studii și cãrți de specialitate în Italia, Franța, independenței intelectuale prin Tristan Tzara
Germania, Anglia, Portugalia, Spania, și în realizarea independenței economice
Brazilia. El a fost un participant de renume prin Mihail Manoilescu“.
la seminarii și conferințe internaționale, În anul 2000, președintele Braziliei,
un membru al elitei intelectuale și politice Fernando Henrique Cardoso, un discipol
europene. Era un orator desăvârșit cu o a lui Manoilescu, a scris cartea „Teoria
ținută științifică impecabilă. Avea ușurință dezvoltării”, în care se recunosc influențele
în comunicare, calitate ce rezulta și din maestrului, iar Josef Love precizează că
faptul că era poliglot. Deducem asta din un inginer român a construit economia
faptul că, în . „Memorii”, referindu-se la din America Latină prin principiile sale de
convorbirile care au precedat Dictatul de la industrializare.
Viena el a vorbit cu Ribbentrop în germană,
DUNĂREA DE JOS
Revista
cu Ciano în franceză și în italiană, iar Ciano Din păcate, acest geniu tecucean/
și Ribbentrop dialogau între ei în engleză, gălățean a avut un final tragic, așa cum
Manoilescu stăpânind și această limbă. prremonitoriu afirmase despre geniul
moldovenesc.
Ingratitudinea românească,
dezolanta nepăsare în valorificarea operei După război, la 12 octombrie 1944,
lui Manoilescu contrastează cu faptul că Manoilescu Mihail Manoilescu, etichetat
Celso Furtado, marele economist brazilian, drept „canalie” şi „vagabond politic” este
cel dintai discipol al economistului român, arestat şi reţinut un an şi două luni, fără a
42
fi judecat, timp în care este destituit şi de pe Mihail Manoilescu, fostul guvernator al

la catedră. Eliberat în decembrie 1945, Băncii Naţionale din perioada interbelică,
se consacra redactarii memoriilor privind prin lansarea unei monede omagiale”.
activitatea sa politică și elaborării unor
lucrări – rămase nedefinitivate – care se Ambasada SUA arată că Manoilescu
adaugă celor 13 studii publicate după 1937. a promovat şi a contribuit activ la ideologia
Tot în această perioadă a studiat fascistă şi sentimentul antisemit în România,
folosirea energiei geotermice și a brevetat „care în final au condus la cea mai întunecată
rezultatele pe care le-a obținut în țară și în perioadă a acestei ţări”. „În timp ce Ambasada
Elveția, sub numele fiului său Alexandru. SUA recunoaşte dreptul României de a
sărbători tradiţiile instituţiilor sale, aceste
La 19 decembrie 1948 a fost arestat celebrări nu trebuie să includă imagini ale
din nou. A ajuns, în 1950, la Sighet, unde se unor persoane care au fost condamnate
aflau deținuți, într-un regim de exterminare, de către istorie şi care, prin faptul că sunt
toți foștii demnitari ai țării. Aici, lipsit de onorate, sunt validate”, mai arată Ambasada
asistență medicală, asemenea celorlalți SUA. De asemenea, Ambasada SUA
deținuți, moare la 30 decembrie 1950, la consideră că această practică contravine
vârsta de 59 de ani. fundamentului instituţional democratic
al României, promovării statului de drept
Decesul a fost comunicat familiei şi protecţiei drepturilor fundamentale ale
abia după aproape 8 ani, în mai 1958. În omului.
1951, când Mihail Manoilescu nu mai era
în viață, i s-a intentat un proces de către un Este încă o confirmarea a tragicii
tribunal civil, privind activitatea sa ca ziarist, predestinări a unei personalități de exceptie –
iar la 12 aprilie 1952 a fost condamnat „in strălucit inginer, orator, profesor, om politic,
lipsa“ (!) la 15 ani temniță grea și 10 ani diplomat si, mai presus de toate, economist
degradare civică, cu confiscarea totală a recunoscut pe plan international dar uneori
averii, fapt probabil unic în analele judiciare ignorat în propria țară.
ale tuturor țărilor civilizate.
În cultura românească personalitatea

lui Mihail Manoilescu rămâne controversată.
În gândirea lui converg curente reflexiste
șiimpulsuri spirituale greu de împăcat:
raționalismul economic, creativitatea
teoretică și iraționalismul ideologic. Textele
sale scot la iveală niveluri discursive
eterogene și o derutantă oscilație între
nuclee problematice contradictorii. Înzestrat
cu spirit analitic de tip anglo-saxon,
DUNĂREA DE JOS
Revista
rigoare logică de tip germanic și fantezie

latină, Manoilescu este unul dintre cei mai
remarcabili gânditori români din secolul
XX.
Un recent afront a mai primit

Mihail Manoilescu, „promotor al ideologiei
fasciste” din partea Ambasadei SUA,
„dezamăgită de decizia BNR de a-l onora
43
„
În ultimele
Răftulescu
decenii,
contemporană lasă impresia că
stăpânește complet
societatea
definitiv
modalitățile de rezolvare a tuturor
Toamna asta spune rugăciuni
pentru frunzele în legănare
când spre tainițe lunare
se întorc sălbăticiuni -
din atâtea întâmplări bizare

mici fragmente crude te-ncununi
problemelor, de la cele naționale sau sub cupole de însingurare -
sociale până la cele familiale sau intime.
Dar, este numai o impresie, deoarece, azi în vinul aspru poți să crezi
în realitate, fiecare individ, generație dacă vrei în clipa să te-așezi
sau popor retrăiește, reeditează pe cont țes paianjenii la veșnicie
propriu atât „marile”, cât și „micile”
drame picătură cu picătură, la marea raze puritatea-și coc în miez,
experiență colectivă a umanității. Până zborul între lacrime învie -
în secolul al XVIII-lea, omul s-a căutat Cât din tine, Doamne, să-mi păstrez?
ca specie, în secolul al XIX-lea s-a
definit ca persoană, în secolul XX s-a
descoperit pe sine ca unicitate, în timp
ce începutul secolului XXI aduce în prim PETRE MANOLACHE
plan percepția prin celălalt - aproapele.
ARPEGII LIRICE
poezii
-ANTOLOGIE-
Ed. Phoebus, Galați, 2022
DUNĂREA DE JOS
Revista
44
S
U
M
A
R

DUNAREA DE JOS nr.246 - Septembrie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DUNAREA DE JOS nr.246 - Septembrie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

revista

PREȘEDINTE: Costel FOTEA

CENTRUL CULTURAL DUNĂREA DE JOS

MANAGER: Vali Viorel SANDU

Responsabilitatea pentru conținutul opiniilor, argumentelor sau părerilor aparține, în

Revista poate fi procurată de la sediul redacției.

TRECUTUL ARE UN NOU VIITOR

100 pictori (profesioniști și amatori)

Activitatea se va desfășura concomitent în

Doru Cimpoeru -șef secție

profesorii Școlii de Arte

canto muzică ușoară

Gabriel Nistor Enache dans sportiv și de societate

P să citească zodiile cam

academicianului Mihai Cimpoi se profilează

frumoasa melodie a lui Florin Bogardo. Profesorul este un adevărat mesager

norate domnule profesor, academician

entru mişcarea plastică din Roth, Nicolae Spirescu, Lelia Oprişan,

În baltă, Nicolae Mantu (acuarelă)

fondurilor necesare construirii Palatului Palatului Bibliotecii. Împreună cu doamna

tot de Radu Constantinescu și George casa sa a cântat George Enescu, acompaniat

Nicolae Mantu, Cai la adăpat

Nicolae Mantu, Atelierul artistului

Ca și în precedentele apariții, cartea

transmit mai departe copiilor povestea

Albastru de... Ion Manea

să o recunoască. Pentru că el vede monstruos, însă se teme să simtă enorm, așa că

LA BUCU ȘI BUNA SIA*

Î nvățătorul Gheorghe Antohi nu

și Bucur (bunici), cărora cei doi nepoței le doar de copii, ci și de adulți.

frați, verișori și alte rubedenii la care să se

dorim în continuare har, sănătate și energie,

V olumul de versuri al lui

accentuat. Atmosfera sacramentală cadrează aspectări misterioase caracteristice rostirii

P se strecura tiptil spre asfințit

- Nimic din ceea ce e lumesc nu mi-e - Puteți pleca, domnișoara Hortensia,

cum i se prezentase el Hortensiei, a zburat

de transport. Mai departe, a fost simplu de cetățean de onoare al vechei Tiagle.

acolo și că trebuie doar să aibă răbdare.

Când toca la Gara Veche

trebuit să fie. Nu la ora patru după-masă.

presus de orice îndoială, deoarece la un aceea de a demonstra virtuozitate în bătutul

Ei bine, în ciuda tuturor acestor

Indianapolis din Statele Unite. A activat în

poeme din volumul în lucru

„Cămașa pătată de somn”

Voi mirosi a vin

altei pământene proaspăt spălată

Culeg un trandafir înflorit

vine de acolo dintre munți.

La mijloc de codru des, nu e fir de wireless. făcut fotosinteza.

Scriitorul Dan Plăeșu,

În ultima vreme, ne întâlneam la „Spicul”, în parcul de acolo, la cafenelele invadatoare

©Viața Liberă Ion Manea

care onor Primăria o încasează la poartă, mândrea cu gradul de comandor al Ordinului

FIECARE PASĂRE PE LIMBA EI?...

chiar de vorbitorii săi. Eu numesc acest rețetar, pricomigdale”, au răspuns bosumflate

și Bolhrad, ale căror echivalente românești denumire de origine controlată, protejată,

apropiate, Kronstadt, „orașul coroanei”, e corespodențele cât mai exacte în ceea ce

timp, din curiozitate, am parcurs drumul

care intrigă și pune pe gânduri: Moldova

Manoilescu „Tragica predestinare a intențiile bune „sfărâmă legătura absurdă și

capacitatea de sacrificiu. Probabil, termenul de viciu i se părea