Noul domn pune să fie umplute cu lemne şi arde toate cetăţile Moldovei, cu excepţia
Hotinului,
cetăţile fiind locuri de rezistenţă şi comploturi ale boierilor împotriva
domnitorului.
În sala tronului intră Doamna Ruxandra, soţia lui Lăpuşneanul şi fiica lui Petru
Rareş („avea acea frumuseţă, care făcea odinioară vestite pre femeile României.”);
soţul ei o ia „ca pe o pană” şi şi-o aşează pe genunchi. Ruxandra îşi imploră soţul
să cruţe pe boieri, spunându-i şi motivul ce a îndemnat-o să i se adreseze: „–
De-aş şti că mă vei şi omorî, nu pot să tac. Ieri, când voiam să întru, o jupâneasă
cu cinci copii s-au aruncat înaintea rădvanului meu şi m-au oprit arătându-mi un
cap ţintuit în poarta curţii. «Ai să dai seamă, doamnă, îmi zise, că laşi pre
bărbatul tău să ne taie părinţii, bărbaţii şi fraţii... Uită-te, doamnă, acesta-i
bărbatul meu,
tatăl copiilor acestora, care au rămas săraci! Uită-te!»”. După ce Doamna îi cere
să înceteze omorurile, Lăpuşneanul îi promite că îi va îndeplini dorinţa „de
poimâine”, zice el, după ce îi va da Doamnei, a doua zi „un leac de frică”.
3. „Capul lui Moţoc vrem...”
Sunt anunţaţi boierii „să se adune a doua zi, fiind sărbătoare, la mitropolie,
unde era să fie şi domnul, ca să asculte liturghia şi apoi să vie să prânzească la
curte”.
În acest timp îşi ţinuse promisiunea făcută Doamnei Ruxandra, în sensul că nu mai
omora, dar „Scotea ochi, tăia mâni, ciuntea şi seca pe care avea prepus”.
Sosesc Spancioc şi Stroici, ajung în faţa camerei unde se afla Lăpuşneanul bolnav
şi, ascultând la uşă, aud acuzele aduse de către acesta mitropolitului şi
călugărilor care se aflau acolo, ca urmare a călugăririi sale, precum şi
ameninţarea rostită („M-aţi popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulţi am să
popesc şi eu!”).
Intrând în camera fostului domn, care băuse deja din otravă, cei doi îl silesc să
bea şi
resturile ei.