Examenul aparatului respirator se bazează
pe cele patru metode ale examenului fizic:
inspecţie, palpare, percuţie şi ascultaţie
Inspecţia
Inspecţia generală
Poate oferi date privind:
- atitudinea şi poziţia pacientului
- starea de nutriţie - faciesul
- tegumente şi mucosae- aspectul fanerelor
- modificări ale sistemului osteo-articular
- tulburări neurologice
Atitudinea şi poziţia – oferă date privind
poziţia pacientului în
anumite boli respiratorii. Este vorba de
poziţia ortopneică şi de anumite
poziţii antalgice.
Cauzele acestei poziţii:
- astm bronşic; - pleurezie masivă
- edem pulmonar acut non-cardiogen
- infarct pulmonar - pneumonie, bronho-
pneumonie
- pneumothorax - neoplasm bronho-
pulmonar cu obstrucţie importantă
- insuficienţă cardiacă stângă sau globală
Poziţiile antalgice cele mai frecvent
înâlnite sunt:
- pe partea bolnavă în caz de pleurezie
masivă; - pe partea sănătoasă în caz de
pleurită sau cortico-pleurită
- poziţii de drenaj al bronşiilor în caz de
bronşiectazii sau bronşite cronice
Faciesul poate oferi date importante
despre prezenţa unor boli
respiratorii cum ar fi:
- facies vultuos – cu pomeţi roşii, ochi
strălucitori, pe fond febril,
- hiperemie de aceeaşi parte cu
pneumonia) .
- facies palid, aşa zisul „facies veneţian”
tipic altă dată pentru TBC sau în faze
avansate cu facies palid-gălbui,
hectic,supt, cu ochi înfundaţi în orbite, cu
cearcăne dar cu pomeţi roşii;
- facies cianotic – mai ales a buzelor,
pomeţilor şi a vârfului nasului – denotă o
afecţiune gravă pulmonară
(bronhopneumonie, pneumonie masivă,
BPCO avansat, neoplasm pulmonar,etc.)
sau un cord pulmonar cronic.
- facies cianotic-negru „blue-bloatter”
apare la bronşiticii cronici sau în
sindromul mediastinal
- facies „pink-puffer” tipic pentru
emfizematoşi
Examenul tegumentelor şi mucoaselor –
relevă modificările descrise
la facies la care se mai adaugă herpesul
labial caracteristic în pneumonii virale
sau în pneumonia francă lobară.
Examenul fanerelor – poate decela
modificări de tipul degetelor
hipocratice sau în sticlă de ceas tipice
pentru BPCO, neoplasm pulmonar, etc
Palparea
Palparea completează datele obţinute prin
inspecţie aducând informaţii care
elucidează mai uşor diagnosticul.
Palparea: peretelui toracic, palparea
vârfurilor şi bazelor plămânului, palparea
plămânului adică a freamătului pectoral.
a.Palparea toracelui se face cu pacientul în
poziţie şezândă,
Rezultatul palpării va da date despre:
- conformaţia toracelui cu bombări,
dilatări, retracţii
- starea tegumentelor: temperatură,
troficitate, umiditate, edeme,
lipoame, tumori etc.
- starea musculaturii şi a integrităţii
sistemului osteo-articular toracic
- prezenţa durerii la palparea spaţiilor
intercostale (nevralgii), a articulaţiilor
condro-sternale (S. Tietze),
- prezenţa frecăturii pleurale care apare în
condiţiile prezenţei între cele 2 foiţe
pleurale a unui esxudat fibrinos
b. Palparea mişcărilor respiratorii începe
cu palaprea vârfurilor, prin aplicarea
mâinilor examinatorului în fosele
supraclaviculare rugând pacientul să
inspire profund. Apoi palmele coboară la
ambele baze, pacientul trebuind să inspire
profund. În acest mod avem date despre
amplitudinea, simetria şi frecvenţa
mişcărilor respiratorii.
c. Palparea freamătului pectoral se
realizează prin aplicarea succesivă a
palmei pe toracele bolnavului, simetric,
bilateral, în timp ce pacientul spune cu
aceeaşi voce, clar, bine articulat „33”.
Percuţia
Percuţia este metoda care completează şi
mai bine un diagnostic de supoziţie,
folosind tehnica lovirii peretelui toracic
digito-digital, pentru obţinerea unor sunete
care reprezintă vibraţiile combinate ale
peretelui toracic, plămânului şi conţinutul
aeric al acestuia. La aceste sunete se vor
aprecia: intensitatea, (care depinde de
puterea loviturii percutorii, de grosimea
peretelui toracic), tonalitatea şi timbrul.
Auscultaţia
Este metoda prin care se încheie
examinarea aparatului respirator,
rezultatul fiind o sumă a modificărilor
decelate.
Tehnica auscultaţiei: se face cu
stetoscopul biauricular, aplicat pe
torace cu toată membrana, pacientul fiind
în poziţie şezândă sau în ortostatism sau în
decubit lateral sau dorsal.
Ralurile
Ralurile apar datorită faptului că la nivelul
căilor respiratorii, a alveolelor sau căilor
se dezvoltă procese inflamatorii de cauze
diferite:
virale, bacteriene, micotice sau toxice,
ceea ce determină inflamaţia mucoasei
bronşice cu edem şi hipersecreţie de
mucus. Acestea produc formarea de travee
de mucus sau stenozări ale căilor cu
apariţia de raluri bronşice: sibilante şi
ronflante. Aceste raluri sunt denumita
raluri uscate.
Sindroamele clinice din afecţiunile
respiratorii
Sindromul bronşitic
1. Bronşita acută
Reprezintă o inflamaţie acută a căilor
respiratorii superioare fiind frecvent
însoţită de traheită acută.
Simptome:
- Stare generală influenţată, febrilă
- arsuri şi dureri retrosternale
- tuse cu expectoraţie muco-purulentă
Examen obiectiv:
- inspecţia, palparea, percuţia- normale
- ascultaţia: raluri bronşice, sibilante şi
ronflante, rar şi subcrepitante
2. Bronşita cronică
Simptome:
- tuse cu expectoraţie mucopurulentă cel
puţin 3 luni pe an, cel puţin 2 ani
- expectoraţia este mai abundentă
dimineaţa
Examenul obiectiv:
- la începutul bolii poate să nu remarce
modificări la inspecţie, palpare, percuţie;
după mai mulţi ani de evoluţie aspectul
poate fi de cord pulmonar cronic
Examene paraclinice:
- examenul sputei cu antibiogramă
- probe ventilatorii specifice pentru o
disfuncţie de tip obstructiv
- grafie torace – emfizem pulmonar
3.Astmul bronşic
Se caracterizează printr-o hiperreactivitate
bronşică la diverşi stimuli care prin
intermediul reacţiilor imunologice
detemină spasm bronşic, edem şi
hipersecreţie de mucus.
Astmul bronşic extrinsec: apare mai ales
la tineri, pe un teren alergic predispozant.
Simptome clinice: apar la scurt timp după
expunerea la alergen şi se manifestă prin
criza de astm bronşic, care poate dura
aprox. 1-2 ore.
Pacientul prezintă o serie de simptome
prodromale care anunţă instalarea crizei
(aura): strănut, rinorre, lăcrimare, cefalee,
tuse seacă.
Crizele apar predominant noaptea şi
trezesc bolnavul cu dispnee, tuse,
transpiraţii şi o stare de agitaţie care se
accentuează pe măsura instalării crizei.
Dispneea este de tip expirator, este
paroxistică, bradipneică însoţită de
wheezing.
Astmul bronşic intrinsec: apare la
persoane adulte, inflamaţia bronşică fiind
determinată de infecţii.
Simptome:
- debut mai puţin brutal, după infecţii
respiratoria - dispneea este de tip expirator
dar nu aşa dramatică - expectoraţia este
mai abundentă dar cu aspect mucopurulent
Astmul bronşic mixt (intricat) –
reprezintă o combinaţie între astm bronşic
inţial şi complicaţii infecţioase ulterioare
sau apariţia sensibilităţii alergice la un
bronşitic cronic. Aceşti pacienţi au
evoluţia spre emfizem pulmonar şi ulterior
spre cordul pulmonar cronic.