Sunteți pe pagina 1din 10

ROMÂNIA

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE


Specializarea: LITERE
Forma de învăţământ: zi
CREAŢIONISM, SEMESTRUL I

FAMILIA DIN PERSPECTIVA


BIBLIEI

Coordonator:

Student:
CUPRINS

CUPRINS....................................................................................................................................2
INTRODUCERE........................................................................................................................3
1. CĂMINUL CREDINŢEI........................................................................................................4
1.1. Planul lui Dumnezeu: un bărbat şi o femeie...................................................................4
1.2. Căsătoria..........................................................................................................................5
2. RELAŢIILE DINTRE SOŢI ÎN CĂMINUL CREDINŢEI....................................................6
2.1. Supunerea soţiei..............................................................................................................6
2.2. Dragostea soţului.............................................................................................................7
3. SUPUNEREA FAMILIEI......................................................................................................8
4. CĂMINUL CREDINŢEI ŞI INTERESELE LUI DUMNEZEU...........................................9
CONCLUZII ŞI APLICAŢII PRACTICE................................................................................10

2
INTRODUCERE

Lucrarea de faţă este un studiu asupra vieţii de familie din perspectiva Bibliei. Scopul
acestei lucrări este de a aprofunda rolul familiei şi rolul fiecărui membru în parte precum şi
rolul pe care îl are în biserică şi societate.
Studiul acesta se axează pe modul în care o familie poate fi după voia lui Dumnezeu şi
după Cuvântul Său, trăind în parametrii impuşi de El. Deşi e greu să ai o familie diferită,
tradiţională, într-o lume modernă şi care urmează standardele păcătoase, poţi reuşi urmând
paşii călăuzirii divine şi îndreptându-te mereu după Cuvântul Său.
Lucrarea e alcătuită din patru capitole, fiecare încercând să scoată în evidenţă tiparul divin
al vieţii de familie. Primul capitol abordează planul lui Dumnezeu legat de familie şi căsătorie
precum şi prezentarea familiei ca un tot unitar, nu divizat.
Al doilea capitol se axează pe relaţiile dintre soţi, mai exact pe supunerea soţiei şi
dragostea soţului precum şi modul în care aceştia se completează reciproc. Al treilea capitol
prezintă supunerea la nivel de familie şi slujirea acesteia cu devotament lui Dumnezeu în toate
domeniile vieţii. Al patrulea capitol abordează interesele lui Dumnezeu în cadrul familiei şi ce
aşteaptă El de la fiecare membru în parte, aceştia urmând exemplul scriptural şi divin.

3
1. CĂMINUL CREDINŢEI

,,În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu. I-a făcut
parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvântat şi le-a dat numele de ,,om” în ziua când
au fost făcuţi.” (Geneza 5:1-2). În lumina Scripturii, familia nu este doar o instituţie şi nu e în
primul rând o instituţie. Familia este o creaţie. ,,Om” înseamnă bărbat şi femeie (sau soţ şi
soţie). Nu sunt două persoane, ci alcătuiesc o singură persoană, făcută ,,după chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu.” După modelul divin, în care putem recunoaşte cele două
persoane divine, pe Dumnezeu Tatăl şi pe Domnul Hristos, legate prin Duhul Sfânt, tot astfel
şi familia, deşi formată din două persoane, alcătuieşte un singur om.1
Când Dumnezeu creează o familie, El o face perfect, aşa cum a făcut odinioară cerurile şi
pământul, pe care privindu-le le-a calificat ca fiind ,,foarte bune.” Tot ce face Dumnezeu
este ,,foarte bun” şi aşa se poate încadra şi familia pe care o face Dumnezeu.
Familia creată şi mântuită de Dumnezeu este binecuvântată şi folosită de El pentru
interesele şi scopurile Sale. Ei îi va reveni răspunderea de a prelua şi de a perpetua creaţia lui
Dumnezeu pe această punte peste judecata divină, care a şters tot ceea ce Dumnezeu a făcut
mai înaine. Familia credinţei este astfel un mijloc pus la dispoziţia Creatorului pentru
împlinirea căilor Sale pe pământ. În aceasta strălucesc îndurarea, harul şi înţelepciunea Lui,
care-l creează pe om şi care apoi îl fac colaborator în actul creator. 2
Este o taină, în adevăr, că familia creată de Dumnezeu devine prin naşterea de copiilor, un
instrument la dispoziţia lui Dumnezeu în extinderea creaţiei. În perspectiva cerească, familia
va fi împlinită de Dumnezeu când se va muta în cer; iar acolo, pierzându-se în mulţimea fiilor
lui Dumnezeu şi dezbrăcându-se de aspectul trecător sau omenesc, familia va fi îmbrăcată
într-un caracter ceresc, purtând veşminte cereşti, în locuinţa veşnică a lui Dumnezeu.

1.1. PLANUL LUI DUMNEZEU: UN BĂRBAT ŞI O FEMEIE

Conform revelaţiei lui Dumnezeu, căsătoria e o unire a doi oameni prin legături invizibile ale
inimii. Intenţia lui Dumnezeu este ca acest principiu să fie recunoscut şi păstrat printr-un
angajament pe viaţă, în cadrul căsătoriei. Acest angajament, în schimb, reflectă relaţia mai
înaltă de dragoste şi angajare dintre Cristos şi Biserică. Dacă privim lucrurile astfel, vom
înţelege de ce Pavel a scris despre căsătorie: ,,Taina aceasta este mare” (Efeseni 5:32).
Credincioşii înţeleg de ce omul, lăsat să judece singur, reuşeşte să-şi distrugă căsnicia.3

1
Socoteanu Ion, Căminul Credinţei Sau Familia (Bucureşti: Luiggi Cazza Villan, 1991), 232.
2
Ibid., 237.
3
Coblentz John, Viaţa Familiei Creştine (Ohio: T.G.S International, 1996), 129.
4
Fără a avea revelaţia lui Dumnezeu , bărbaţii şi femeile privesc căsnicia prin proprii lor
ochi şi o interpretează în general în lumina ţelurilor imediat palpabile. Unele scopuri, cum ar
fi fericirea personală, îndeplinirea nevoilor şi comoditatea, sunt motivaţiile care îi determină
pe oameni să intre în cetatea căsătoriei, dar tot ele îi fac să iasă din ea, după cum este mai
avantajos pentru ei.
Datoria creştinilor e de a zăgăzui năruirea căsătoriei apărând-o cu curaj, cu ajutorul
Cuvântului şi urmând exemplele din Biblie. Dumnezeu a grăit adevărul. Dumnezeu ne-a dat
învăţături corecte. De aceea trebuie ca unirea Domnului să fie lăsată pe viaţă.4
Familia trebuie văzută ca o unitate, un organism, nu doar un grup de indivizi care se
întâmplă să mănânce şi să doarmă sub acelaşi acoperiş. Grupul în sine e vital. E important
modul în care individul contribuie la propăşirea grupului. O astfel de viaţă de familie creează
o mentalitate ce va înlesni dezvoltarea legăturilor frăţeşti , viaţa ca trup al bisericii. Suntem cu
adevărat membrii unii cu alţii în acelaşi trup. E atât de frumos să poţi experimenta în familie
ceea ce pretindem că facem în biserică.5

1.2. CĂSĂTORIA

,,De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face
un singur trup” (Geneza 2:24). ,,Căci femeia măritată este legată prin lege de bărbatul ei câtă
vreme trăieşte el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei” (Romani
7:2). Direcţia dată de Biblie este simplă: un bărbat şi o femeie, până la moarte. O asemenea
unire cere angajament. Atât soţul cât şi soţia sunt chemaţi la sacrificiu de sine, la dragoste
fidelă în căsnicie: ,,Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Cristos Biserica şi S-a dat pe
sine pentru ea” (Efeseni 5:25). ,,Şi nevasta să se teamă de bărbat” (Efeseni 5:33).
Ce înseamnă însă a iubi? La prima vedere, iubirea este prezentată întotdeauna în căsnicie
în culori vesele, prin sentimente exaltante şi vise frumoase. O asemenea imagine a atras
întotdeauna bărbaţi şi femei. Dar iubirea conjugală implică mult mai mult decât sentimente.
Această iubire cheamă la angajamente. Adevăratele bucurii conjugale pot deveni o realitate
doar atunci când se exersează principiul sacrificiului. În dragoste, poţi fi gata de sacrificiu
doar atunci când consideri dragostea ca pe un angajament. Dar sacrificiul şi angajamentul
iubirii conjugale depăşesc raţiunea şi puterea omului căzut. ,,Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan
4:7).6

4
Ibid., 130.
5
Wenger Ray, Tiparul Divin Pentru Viaţa de Familie (Ohio: Plumb Line Press, 1990), 84.
6
Coblentz John, Viaţa Familiei Creştine, 130–131.
5
2. RELAŢIILE DINTRE SOŢI ÎN CĂMINUL CREDINŢEI

În lumina Cuvântului lui Dumnezeu, în viaţa de familie este rânduită o ordine sfântă.
Familia nu e locul unei democraţii, greşit înţelese, unde fiecare face ce vrea, ci e un loc sfânt,
în care trebuie să existe ordine. Cuvântul lui Dumnezeu înfăţişează viaţa de familie sub o
ordine spirituală, iar această ordine inseră cuplul familiei de jos în Cuplul de sus- Dumnezeu
şi Cristos. Cei de jos sunt astfel legaţi de Cei de sus, iar prin această relaţie spirituală a
cercului de jos cu cercul de sus, se pot primi atât dispoziţii pentru viaţa de familie cât mai ales
haruri şi binecuvântări, prin care să se poată împlini reglementările de sus.
,,Cristos este capul oricărui bărbat” (1 Corinteni 11:3). Soţul îşi arogă uneori drepturi sau o
poziţie din care poate da unele dispoziţii, uitând că nu el este capul, ci Cristos. În viaţa de
familie, această ordine începe cu Cristos, care e ,,Capul oricărui bărbat.” Un bărbat ar putea fi
apoi capul soţiei sale numai în măsura în care el însuşi îşi respectă Capul său ceresc.7
,,Bărbatul este capul femeii,” este un fapt care derivă din primul aspect, ,,Cristos este
Capul oricărui bărbat.” Este remarcabil un amănunt în felul cum acest cuvânt prezintă ordinea
lucrurilor: ar părea că din punct de vedere ierarhic, femeia se află pe ultimul loc. Dar ce
frumos, Cuvântul lui Dumnezeu nu sfârşeşte cu femeia, ci onorează femeia, căci după ce se
spune ,,bărbatul este capul femeii,” urmează ,,Dumnezeu este Capul lui Cristos.” În acest fel,
lucrurile ajung din nou în cer, unde soţia şi soţul sunt cuprinşi în cele două aspecte ale ordinii
cereşti; femeia nu are ultimul loc, ci Dumnezeu Îşi rezervă acest loc pentru El. De fapt, primul
şi ultimul loc aparţin lui Dumnezeu, iar în felul acesta, Cristos şi Dumnezeu flanchează pe soţ
şi soţie; cei doi de jos sunt cuprinşi şi conduşi amândoi de câte un braţ divin. Într-o parte se
află braţul lui Dumnezeu, în cealaltă parte se află braţul lui Cristos, iar între ei, soţul i soţia îşi
dau braţul pe drumul sfânt al căsniciei, fiind ajutaţi să stea îmbrăţişaţi între ei.8

2.1. SUPUNEREA SOŢIEI

În general, femeile au în mod natural o inimă afectivă, plină de sentimente, pentru că


înclinaţia lor naturală este spre afectivitate. Dar Cuvântul Domnului nu spune femeii să-şi
iubească soţul, ci lasă deoparte înclinaţia naturală, bagajul ei nativ şi spune cu totul
altfel: ,,Nevestelor, fiti supuse bărbaţilor voştri” (Efeseni 5:22). Partea naturală, obişnuită,
firească, este ignorată de Cuvântul lui Dumnezeu şi în locul ei se pune ceea ce lipseşte în
general femeilor. Femeii nu-i place să se supună; ea are tendinţa să preia conducerea, să
capete ascendent, să urce pe o altă treapă ierarhică, să ocupe un loc pe care după părerea ei,
7
Socoteanu Ion, Căminul Credinţei Sau Familia, 40.
8
Ibid., 41.
6
celălalt nu-l ocupă potrivit. Dar Dumnezeu, oricând va privi familia, nu va vedea în femeie
capul, ci în soţ, fie potrivit, fie nepotrivit şi femeia trebuie să se supună soţului, pentru că
aceasta e reglementarea Cuvântului lui Dumnezeu.
Un aspect pozitiv al supunerii este mântuirea. Supunerea faţă de Cristos aduce mântuire
pentru Biserica sau pentru Trupul lui Cristos, iar supunerea soţiei faţă de soţ, în duhul lui
Cristos, aduce mântuire, aduce izbăvire, uşurare. ,,Şi după cum Biserica este supusă lui
Cristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor, în toate lucrurile” (Efeseni 5:24).
Supunerea este deci raportată la un etalon ceresc, spiritual şi anume la dependenţa Bisericii
faţă de Capul ei spiritual- Cristos, ceea ce ridică nivelul supunerii soţiei faţă de soţ exact la
nivelul supunerii Adunării faţă de Domnul ei. Aceasta presupune însă credinţă, presupune o
privire cerească sau acel exerciţiu lăuntric al credinţei care să ne modeleze tendinţele
naturale.9

2.2. DRAGOSTEA SOŢULUI

,,Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Cristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea”
(Efeseni 5:25). Aici este prezentat un aspect ceresc al etalonului: Cristos a iubit Biserica, El s-
a dat jertfă atunci când nu e nimic din această Biserică, pe când Biserica nu există încă pe
pământ.
S-ar putea ca soţiile noastre să nu îndeplinească totdeauna condiţiile spre a fi iubite, dar
trebuie procedat după modelul Domnului Cristos. Ele trebuie privite în perspectivă cerească.
El ,,S-a dat pe Sine pentru ea” ca s-o facă vrednică- deci nu pentru că era vrednică, ,,ca s-o
sfinţească”- nu pentru că era sfântă, ,,ca s-o curăţească”-nu pentru că era curată şi ca ,,să
înfăţişeze înaintea Lui această Biserică slăvită,” El a făcut-o desăvârşit. Cristos nu iubeşte
pentru că observă calităţi vrednice să fie iubite, ci El a iubit tocmai ca să poată fi ceea ce
dorea să găsească în chipul spiritual al Bisericii, pentru care S-a dat pe Sine Însuşi.
Această dragoste nu este sentiment, nu este doar o simplă declaraţie, ci este faptă de
sacrificiu suprem, care are în vedere să împlinească ceea ce nu este. Lipsesc multe lucuri, dar
dragostea se dă spre a fi cele ce sunt, căci dacă aceste lucruri ar fi, atunci nu ar mai fi nevoie
de dragoste. Ca un binecuvântat subiect de meditaţie spirituală, putem remarca de asemenea
că respectarea relaţiilor de căsnicie, în felul cum le prezintă Cuvântul lui Dumnezeu, oferă
posibilitatea pătrunderii în taina spirituală dintre Cristos şi Biserică.10

9
Ibid., 44.
10
Coblentz John, Viaţa Familiei Creştine, 131.
7
3. SUPUNEREA FAMILIEI

O familie supusă şi în ascultare de Domnul este hotărâtă să trăiască conform poruncilor lui
Dumnezeu, chiar şi atunci când acestea contrazic ,,înţelepciunea veacului acestuia.” Membrii
familiei vor fi bucuroşi să slujească unii altora. Nici unul nu va aştepta să primească o anume
recompensă pentru că şi-a făcut datoria (Luca 17:5-10). Munca va avea o nouă semnificaţie
pentru că va fi făcută spre gloria lui Dumnezeu, cu răsplată veşnică (Coloseni 3:23-24). Soţul
nu se va purta urât cu membrii familiei, găsind ca scuză munca sa mult prea grea şi neplăcută.
Soţia nu-şi va neglija datoriile familiei pentru satisfacerea plăcerilor personale. Părinţii îşi vor
învăţa copiii să-şi facă datoria cu bucurie.11
Familia care este gata să-L slujească pe Dumnezeu cu devotament va acorda mai multă
atenţie acelor domenii ale vieţii care necesită îmbunătăţire. Soţiile se vor supune soţilor lor
precum a poruncit Dumnezeu. Soţii îşi vor iubi şi respecta soţiile. Copii vor asculta de părinţi
în toate lucrurile. Părinţii nu vor întărâta la mânie copiii, ca să nu-şi piardă nădejdea (Coloseni
3:18-21). Fiecare membru al familiei va primi instrucţiuni specifice ariei în care acesta e
deficitar.
Familiile care trăiesc după planul lui Dumnezeu nu consideră această ascultare şi supunere
permanentă ca pe un afront, ca pe ceva înjositor ori nedrept. Fiecare e conştient că planul lui
Dumnezeu este cel mai bun, că toate poruncile au fost date spre binele lor şi orice neascultare
are un efect nociv pentru întreaga familie. Membrii familiei sunt conştienţi de slăbiciunile lor,
apelând însă la mila şi îndurarea lui Dumnezeu, aplicând legea Lui pentru a primi rezolvare şi
întărire sufletească. Ei acceptă poruncile Domnului cu o bucurie pe care lumea nu o poate
înţelege. Rezultatul supunerii şi ascultării lor este o familie binecuvântată de Dumnezeu.12

11
Ibid., 190.
12
Wenger Ray, Tiparul Divin Pentru Viaţa de Familie, 15.
8
4. CĂMINUL CREDINŢEI ŞI INTERESELE LUI DUMNEZEU

Fiecare credincios trebuie să înţeleagă cu multă atenţie folosul pe care-l caută în cadrul
familiei: pe al său personal, al soţului sau soţiei sau comoditatea şi protejarea lui sau foloasele
copiilor săi? În această privinţă e o mare ispită pentru părinţi să considere de datoria lor să
trăiască şi să lucreze pentru binele sau pentru interesele copiilor lor. Însă casa nu e locul
sacrificiului părinţilor pentru copii. Casele credincioşilor trebuie să fie locul unde sunt căutate
întâi interesele sau foloasele lui Dumnezeu, iar dacă vor căuta împlinirea intereselor Lui, Îl
pot angaja apoi pe Dumnezeu pentru interesele lor sau ale copiilor lor. Invers spus, dacă Îl
pierd din vedere pe El şi se ostenesc sau se sacrifică pentru interesele lor şi ale copiilor lor, le
vor rata şi pe acestea, cum vor rata şi rezolvarea intereselor lui Dumnezeu.13
În căminul credinţei, amândoi soţii trebuie să trăiască, să lucreze, să se sacrifice întâi
pentru Domnul Cristos, iar după aceea pentru ei înşişi şi pentru copii lor. În această atitudine,
de interes sfânt faţă de foloasele cerului în cămine, se află de fapt secretul rezolvării
intereselor personale şi ale copiilor, atât din punct de vedere material cât şi din punct de
vedere spiritual al lucrurilor veşnice.
Prin subordonarea intereselor lui Dumnezeu, se face o investiţie cerească şi în timp ce
credincioşii se angajează pentru rezolvarea intereselor Lui, Dumnezeu Însuşi Se angajează
pentru rezolvarea intereselor lor. Lucrul acesta nu este şi nici n-a fost în gândul oamenilor,
pentru că astăzi, ca şi atunci, ,,toţi umblă după foloasele lor şi nu după ale lui Cristos.”
Mântuirea intrată în casele oamenilor trebuie să elibereze de acest egoism deghizat şi să
comute interesul pentru Cel care a mântuit, pentru Domnul Isus Cristos, astfel încât prin El să
fie ulterior rezolvate interesele fiecăruia în felul Său minunat şi cu mijloacele Sale slăvite.14
Scriptura pune înainte numeroase exemple de case (familii) folosite ca instrumente pentru
realizarea intereselor lui Dumnezeu care pot forma o gândire spirituală potrivită, oferind
eliberare de atitudini sau sentimente greşite şi dă receptivitate faţă de interesele lui
Dumnezeu. Adam şi Eva constituie cel dintâi cuplu creat spre a împlini interesele cerului. Lor
li se adresează pentru prima dată cuvintele: ,,Creşte-ţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi
supuneţi-l”, în Geneza 1:28. Voia lui Dumnezeu era mai presus decât interesele lor şi Cel ce i-
a creat în acest fel îi angajează în viaţa de familie pentru scopul acesta. Căsătoria e astfel un
mijloc, nu un scop, fiind prezentată în capitolul 3, în timp ce scopul apare în capitolul 1 din
Geneza.15

13
Socoteanu Ion, Căminul Credinţei Sau Familia, 187.
14
Wenger Ray, Tiparul Divin Pentru Viaţa de Familie, 213.
15
Socoteanu Ion, Căminul Credinţei Sau Familia, 190.
9
CONCLUZII ŞI APLICAŢII PRACTICE

Scripturile ne oferă calea unei trăiri curate. Creatorul Universului ne spune cum să ne trăim
viaţa de familie, cum să experimentăm bucurie şi împlinire. Dacă aplicăm principiile lui
Dumnezeu, vom experimenta mai apoi şi binecuvântările Sale.

Nu familia modernă e o problemă, ci modul de viaţă ,,modern.’’ Modul de trai pe care îl


ducem, lucrurile pe care le considerăm importante, atitudinea noastră faţă de viaţă, structura
vieţii noastre de familie s-au dovedit a fi prost orientate şi falimentare.

Astăzi, majoritatea activităţilor membrilor familiei se desfăşoară ,,afară’’ în


compania ,,străinilor.” Cei care doresc să lucreze, trebuie să se ducă la fabrică sau la
companie. Cei care doresc să înveţe, trebuie să meargă la şcoală. Cei care doresc să se joace,
trebuie să se ducă în parc sau în locuri special amenajate.

Fiecare familie este produsul moştenirii tradiţionale. Ea e fructul unor oameni şi evenimente
care aparţin străbunicului, împreună cu opţiunile şi influenţele mamei, ale bunicii şi
străbunicii, toate la un loc au format familia.

Standardul lui Dumnezeu este cu adevărat înalt. Căile Lui sunt soluţiile problemei, nu doar
simple sugestii. Putem alege. Vrem să urmăm în căile noastre, ori în cele ale lui Dumnezeu?
O familie fericită nu poate fi cumpărată cu bani, ori inteligenţă, ori educaţie. O familie fericită
creşte prin ascultare.

Oamenii de unii singuri nu se pot ridica la nivelul standardelor lui Dumnezeu. Ele pot fi
indeplinite numai cu ajutorul unei puteri supranaturale. O trăire sfântă în familie este parte din
marea salvare pe care Domnul Isus ne-o dă prin moartea şi învierea Lui.16

16
Wenger Ray, Tiparul Divin Pentru Viaţa de Familie, 146.
10

S-ar putea să vă placă și