Nimeni nu ştie de cînd există cuvintele 

«Moldova», «Moldoveni». La fel, nimeni nu cunoaşte originea

acestor cuvinte. Posibil, este unul dintre toponimele (denumirea oraşului, aşezării) geto-dacilor, numele
oraşelor şi cetăţilor cărora se terminau cu «dava» - Argidava, Buridava, Petrodava, Rusidava...Moldava.
Posibil este numele unuia dintre triburile indo-europene antice, care mii de ani în urmă s-au stabilit cu
traiul între Carpaţi şi Nistru sau o parte a teritoriului, ocupată de aceste triburi. Evident, că aceşti termeni
au o origine mult mai veche decît a statului nostru, care, conform surselor scrise cunoscute, a fost
întemeiat în 1359.

Aceste cuvinte, probabil, există de mii de ani, fiindcă nimeni nu ştie, cînd a luat denumirea de «Моldau»
rîul din Cehia, care mai tîrziu a fost numit de băştinaşi Vltava, cînd au fost numite «Моldova» şi
«Моldoviţa» rîurile din România, cînd a devenit «Моldovanu» cel mai înalt munte din Carpaţi (înălţimea de
2544 m), care nu se află pe teritoriul istoric al Moldovei. Nu cunoaştem cînd şi de ce oraşele şi cetăţile
vechi din Europa Centrală şi de Sud au primit denumiri, care conţin rădăcina «mоld».

Aceste cunoştinţe s-au pierdut, dar numele străvechi al poporului nostru, a ţării noastre şi a limbii ne
mîngîie auzul, ne este drag şi aproape inimilor noastre, acest nume l-am moştenit de la strămoşii ce au
făurit istoria glorioasă a statului, mulţi dintre care şi-au dat viaţa pentru ţară cu numele-i pe buze. Acest
nume e în sîngele şi sufletele noastre. Acest nume ne ajuta să evităm asimilarea de către popoarele mai
numeroase, să ne creăm cultura noastră remarcabilă, să ne păstrăm simbolurile, istoria, limba şi memoria
strămoşilor noştri celebri. Acest nume este strîns legat de pămîntul nostru, pe care-l iubim, datorită acestui
nume sîntem printre cele 200 de naţiuni, care-şi au propria statalitate.

Moldovenii au contribuit şi continuă să contribuie hotărîtor la cultura poporului român. Majoritatea

personalităţilor din domeniul muzicii, literaturii, artei şi filosofiei româneşti clasice şi contemporane sînt
moldoveni. Moldovenii au jucat un rol important în eliberarea Moldovei de peste Prut şi a Valahiei de sub
dominaţia Imperiului Otoman, la fel şi de tutela exagerată a Imperiului Rus. Reprezentanţii intelectualităţii
şi militarilor noştri, dispuşi romantic, au jucat un rol decisiv în unirea Moldovei şi Valahiei. Anume
moldovenii, care concepeau importanţa unirii a două popoare frăţeşti într-un stat unic, ca condiţie
necesară pentru păstrarea lor, au contribuit hotârîtor la asigurarea ideologică, politică şi militară a acestei
uniri. Din nefericire, realizînd aceste scopuri, actuale la timpul lor, înaintaşii noştri nu au atras atenţia
cuvenită importanţei respectării acordurilor internaţionale privind numele statului şi a poporului, apărut în
urma acestei uniri. Ei nu au observat, pasionaţi de procesul unirii propriu-zis, că au fost devansați de
valahii mai puţin romantici, dar mai experimentați în intrigile politice, mai numeroşi, mai pragmatici şi
energici, care le-au impus popoarelor noastre un nume străin - «români» şi numele statului «România».
Înaintaşii noştri celebri, avînd cele mai bune intenţii, au fost prinşi în capcana, din care aşa şi nu au reuşit
să scape, trăgînd după sine o bună parte a poporului moldovenesc. Şi aici ar fi potrivit citatul din clasicul
literaturii moldoveneşti Alecu Russo din anii 50 ai secolului al XIX-lea: «…Săracu ştefan-vodă, unde-i să
vadă…? Nu mai sîntem moldoveni, ci români... Mi-e teamă că în ziua de pe urmă, cînd trîmbița cerească
ne va chema la Judecata cea mare, nu ne vom putea înțelege cu strămoşii noştri, nici în limbă, nici în
idee...».