Istoria Imperiului Bizantin – Rezumat:

Bizanț este numle modern dat statului și societății guvernate aproape neîntrerupt de la Constantinopol,
de la inaugurarea orașului de către Constantin cel Mare în 330 pană la devastarea sa de către otomani,
în anul 1453.

Caracteristica locuitorilr imperiului nu o constituia limba (latina, apoi greaca), ci aparența lor la statul
bizantin și, în cea mai mare parte a perioadei, la creștinisml ortodox. Se numeau ei înșisi „romani” sau

„creștini”. Orașul lui Constatin s-a construit peste vechiul oraș antic grecesc Byzantion, de aici termenii
„bizantin” și „Bizanț”. Arabii îl numeau „Rum” – Roma. Limba administrației și a culturii bizantine a fost
greaca.

Nu de puține ori, Imperiul Bizantin a trecut prin clipe de cumpănă după 1050, estul și centrul Asiei Mici
au căzut pe rand în mana turcilor selgiucizi după marea bătălie de la Manzikert(1071). Sudul Italiei tot
atunci a fost ocupat de normanzi. Alexios I Comnenul, urcat pe tron în 1081 s-a confruntat cu
amenințarea pecenegilor și mai tarziu cu provocările primei cruciade. Dar perioada Comnenilor a fost
una de varf pentru Bizanț.

„Bizanț” și „Imperiul Bizantin” sunt termeni folosiți pentru jumătatea răsăriteană a Imperiului Roman
care a supraviețuit invaziilor din secolul V. Termenii au fost puși în circulație de învățatul german
protestant Gieronymus Wolf, pentru a deosebi acest stat de Imperiul Roman clasic. Locuitorii din Italia
bizantină și Africa de Nord vorbeau o fornă de latină locală. Majoritatea bizantinilor vorbeau în mod
normal grecește. În Egipt și Siria circulau limbile coptă și siriacă.

Iată imaginea cosmopolită a acestui legendar imperiu.

Sub împăratul Vasile I(867-886), Italia s0a aflat sub amenințarea arabilor. În 868 ei au traversat din baza
lor din Sicilia și au ocupat protul Bari. Î 877 flota arabă se aduna pe coastele siriano-egiptene pregătind
un atac. Flota bizantină adunată de împărat a întarziat din cauza furtunilor și entru că marinarii au fost
puși de Vasile să ridice o nouă biserică la Constantinopol, Nea Ekklesia. La 21 mai 878 Siracuza căzuse
sub ocuapație arabă. Întors în capitală, conducătorul expediției, amiralul Adrian s-a refugiat în catedrala
Hagia Sofia dar a fost scos cu forța și trimis în exil. Dezastrul a fost doar un episod din cucerirea lentă a
sudului Italiei de către arabi, încheiată în 902.

Peste Constantinopol au venit valuri de populații puternice, agresive, cu armate capabile să distrugă
orice împotrivire. Dar soluția salvatoare a orașului a fost abila transformare a dușmanilor în aliați și
integrarea lor în imperiu. J. Harris, profesor la Universitatea din Londra descrie capitala Bizanțului –
Regina Cetăților – între mit și legendă, îngeri și sfinți, palate, biserici, grădini, împărați, împărătese și
eunuci, uluire și invidie, comerț, monede, războaie, uneltiri, victorii, înfrangeri. Constantinopoll – orașul
spiritului absolul, al miracolelor și al grandorii.

În anu 1110, regele norvegian Sigurd I Magnusson și o ceată de oameni se întorceau spre casă pe
corăbiile lungi după un pelerinaj în Țara Sfantă. Au ajuns în portul unui măreț oraș numit de ei
Miklagard. Acolo li s0a făcut o primire magistrală. Cand a plecat, Sigurd i-a făcut cadou împăratului din
Constantinopol toate corăbiile lui lungi continuandu-și călătoria pe uscat. Mulți vikingi au răman intrand
în slujba suveranului acestui splendid oraș, formand legendara Gardă Varangiană – o unitate de elită a
armatei bizantine.

Criciada a IV-a, în apriliei 1204, a ocupat Constantinopolul și a îndepărtat de la putere dintr-o lovitură
dinastia Anghelos. După dezbateri între noul împărat latin Balduin și conducătorii Cruciadei, fostul
împărat Alexie al V-lea a fost urcat în varful uneia dintre cele mai înalte columne din oraș – cea a lui
Teodosie – și aruncat, de față cu o mulțime uriașă de privitori. După numai un an, împăratul Balduin a
fost înfrant, luat prizonier și executat din ordinul tarului vlaho-bulgar Ioniță Caloian.

(Civilizația Bizantină – Louis Brehier) - O lucrare prin care se acrodă istoriei bizantine importanța pe care
o merită. Datorită Bizanțului, limba și cultura greacă s-au păstrat de-a lungul întregului Ev Mediu și lui îi
revine un merit imens pentru Renaștere și Umanism în occident. O descriere în filigran a vieții
particulare în Bizanț, familiei, costumelor, viața împăraților, Hipodromul și spectacolele, orașele
imperiale, domeniile rurale, vanătoarea, cucerirea arabă, liturghia, cultul sfinților și al moaștelor, poezia,
învățămantull public și multe altele.

Constantin cel Mare

Reformator, războinic, legiuitor și constructor – primul împărat roman creștin întemeiază a doua Romă,
cetatea Constantinopol. Legionarii îl proclamă Augustus în anul 306 la Eboracum(York), în Britaniia. În
312 trebuie să lupte împotriva unui rival la tron, Maxențiu. Înainte de bătălie, Constantin a primit
încredințarea în vis să inscripționeze numele lui Hrisos pe scuturile legiunilor. Victoria sa la Pons Milvius
va fi clară. Din acel moment, împăratul refuză să mai dea slavă altei zeități în afara celei care îi adusese
victoria.

După ce e martorul unui semn divin care-i spunea că va ieși învingător, ceea ce se va și întampla,
Constantin s-a îndreptat definitiv spre creștinism. În 131 la Mediolanul(Milano) se anulează toate actele
de persecuție împotriva creștinilor. Cultul lor va deveni public, caștigand vizibilitate din acest moment. În

anul 325 la Niceea împăratul va convoca un sinod ecumenic, care să-i reunească pe toți episcopii creștini
din imperiu. După disputele dogmatice, la dezbaterile prezidate de împărat s-a discutat și fixarea datei
de sărbătorire a Paștilor. Pe langă expunerea învățăturii ortodoxe în Crez, hotărarile sinodale au fost
exprimate în 20 de canoane.

O istorie a Bizanțului în date ordonate cronoologic nu poate decat să fie o lecție despre biruințele și
căderile sale, triumfurile și adancile umilințe. Ultimii 400 de ani sunt și cei mai frămantați din Istoria
bizantină, în care perioadele de acalmie sau chiar de refaceri parțiale(1081-1180; 1204-1282) alternează
cu scurte perioade de criză violentă (1071-1081; 1180-1204) , înainte de lunga agonie care vestește
catastrofa finală din 1453. E uluitor cată efervescență se regăsește în trecutul Imperiului Bizantin; dacă
cititorul ar căuta întamplător trei evenimente istorice, ar rămane sub semnul unei impresii profunde:

811- Marea cmapanie militară a lui Nikephoros I împotriva bulgarilor. Capitala acestora, Plisha e
distrusă. La întoarcere, împăratul e surprins între defileurile Balcanilor de hanul bulgar Crum și armata
bizantină este distrusă, împpăratul căzand în luptă. Cronicile afirmă că hanul a folosit craniul imperial
pentru o cupă de băut vin.

1027 –Tratat de pace între Constatin VIII și califul Egiptului al al-Zahir prin care califul se angajează să
permită reconstrucția mariii biserici de la Ierusalim.

1186 – o expediție bizantină împotriva vlaho-bulgarilor Petru și Asan care primesc ajutorul vlahilor și
cumanilor din nordul Dunării; armata imperială este zdrobită.

1204- Căderea Constantinopolului.

În 674 Muawiyah a început un asediu de proporții asupra Constantinopolului. Asediul a durat 4 ani, dar
arabii său au fost ferm înfranți cand vasele bizantine au atacat pentru prima oară în istorie cu „focul
grecesc” . Aceasta substanță, a cărei tehnică de producție a fost un scret de stat bizantin necunoscut
nici pană în ziua de ani, era pulverizată printr-un sifon și genera practic un foc imposibil de stins.
Cercetătorii au propus diferite variante ca substanță de bază, de oa praful de pușcă la un amestec pe
bază de țiței. Efectul ei era terifiant și foarte eficient pentru apărătorii Bizanțului. De cele mai multe ori
„focul grecesc” a fost folosit în înfruntări navale, fiind aruncat de pe punțile vaselor bizantine pe
carcasele de lemn ale corăbilor adversare. În 678, oștile lui Muawiyah au fost nevoite să se retragă.

La 29 iulie 1014 armata bizantină a lansat un atac asupra bulgarilor și în urma bătăliei de la Kleidion
împăratul Vasile al II-lea învinge o armată de peste 15 mii de inamici care sunt capturați. Din ordinul
împăratului bizantin, toți au fost orbiți cu fierul încins, un soldat din 100 fiind „iertat” prin lăsarea unui
ochi pentru a-i conduce pe ceilalți înapoi în tabăra țarului bulgar Samuil. Văzand acest marș al celor 15
mii de soldați orbi, țarul a căzut inconștient la pămant și a murit. Îndepărtarea vederii era o pedeapsă
bizantină prevăzută pentru trădători. A fost sfarșitul primului Țarat Bulgar. Din cauza pedepsei primite
de soldați, bulgarii nu și-au mai revenit. Vasile al II-lea avea să fie numit „Bulgaroctonul” – omoratorul de
bulgari.

Una din cele mai mari crize politico-religioase din istoria bizantină a fost Epoca Iconoclastă. În 726
împăratul Leon III emite Edictul contra cultului icoanelor care va provoca numeroase tulburări în
imperiu. Pană și papa de la Roma se va implica în acest conflict, condamnand solemn adversarii
icoanelor. În 754 Sinodul din palatul imperial al lui Constantin al V-lea condamnă cultul icoanelor,
posesia ș venerarea lor. Metodie, a fost patriarhul Constantinopolului între 843-847 caremamcontribuit
decisiv la soluționarea Crizei Iconoclaste din Imperiu. A suferit numeroase persecuții sub împărații Leon
sau Mihail al II-lea. În 842 a murit împăratul Teofil și cei peste 100 de ani de vrajbă și lupte între
iconoclaști și iubitorii de icoane s-au terminat. Icoanele au fost restaurate în Biserică.

În 1048 pe scaunul pontifical urcă Leon al IX-lea. Profitand de loviturile date de normanzi puterii
bizantine , caută să-i smulgă pe italo-greci de sub jurisdicția Constantinopolului. Patriarhul bizantin
Mihail Cerularios închide bisericile latine din capitala bizantină și atacă obiceiurile catolice. Dar atacat șii
el de normanzi în 1053, Leon IX se îndreaptă spre Bizanț unde trimite o delegație pentru reluarea
legăturilor canonice, condusă de cardinalul Humbert de Moyenmoutier. Cerularios se arată rezervat, mai
ales că papa tocmai murise. La 15 iulie 1054 delegații papali depn pe Sfanta Masă a catedralei Sfanta
Sofia o excomunicare a Patrirhului și alor săi. Cerularios convoacă Sinodul si îl condamnă pe „Humbert și
tovarășii săi”. Apoi sunt informati de îndată șo patriarhi răsăriteni. Ruptura celor două Biserici s-a produs
atunci lent dar iremediabil, evenimentul fiind apoi cunoscut ca „Marea Schismă”.\

Născută pe la 370 în Alexandria Egiptului, Hypatia era fiica unui învățat matematician pe nume Theon.
Inițiată de tatăl ei, a ajuns printre cei mai erudiți filozofi, expunand unui larg auditoriu doctrinele lui
Platon și disciplinele filozofice. Această admirabilă femeie avu parte de un sfarșit dintre cele mai tragice,
ucisă în public cel mai probabil de o mulțume furioasă de creștini parabolani, în 415, pentru convingerile
ei. Încoronat împărat – basileus – în iubie 813 Leon al V-lea Armeanul a avut de înfruntat imediat prima
provocare a domniei sale cand hanul bulgarilor, Krum, trecu prin foc și sabie teritoriile bizantine. La
varsta de 20 de ani, al treilea din dinastia Comnenilor, Manuei (1143-1180), ajunge împărat. A fost cel
mai strălucit reprezentat al dinastiei și un brav războinic. Luptele sale cu sarbii sau maghiarii sunt
legendare. A purtat bătălii cu turci sau cumanii. A murit după o domniei de 38 de ani. Nu va trece nici un
sfert de secol și pe tronul Bizanțului va ajunge un împărat latin, în 1204.

Încă din anii 650 navele arabe ale califului Moawiya atacă districtele bizantine ocupand Cipru. Cuceririle
arabe au făcut Imperiul Bizantin să-și piardă locul de cea mai mare putere mondială. Imperiul a devenit
un stat cu o populație predominant grecească. Cea mai grea perioadă a fost în timpul împăratului
Constatin al IV-lea (668-685) cand flota arabă a pătruns în Propontis și a asediat Constantinopolul. Africa
nordică a căzut în întregime sub arabi. Pe tăram egiptean, în anul 699 limba arabă e introdusă
obligatoriu în comunicarea publică, marcand sfarșitul literaturilor greacă și coptă.

Ciuma lui Iustinian

În 541-542 niște corăbii din Egipt au ajuns în porturile din Constantinopol, aducand pe langă
încurcăturile obișnuite de grau și o ciumă de o ferocitate rar întalnită în istorie. Potrivit istoricului
Procopius, 10 mii de orășeni mureau zilnic în capitala imperială, încat cadavrele străteau grămezi. Ciuma
s-a răspandit în întreg imperiul ucigand mulți fun©tionari și lideri. Chiar și împăratul Iustinian s-a
îmbolnăvit și se pare că și Procopius. O estimare spune că 30% din populația imperiului ar fi murit,
apărand astfel o criză demografică gravă.

La sfarșitul sec al VIII-lea, tronul francilor a fost ocupat de cel mai ilustru reprezentant al dinastiei, Carol
cel Mare, În ziua de Crăciun a anului 800, în catedrala Sfantul Petru din Roma, papa Leon III a asezat
coroana pe capul noului împărat. Imperiul Bizantin a privit evenimentul ca pe una din numeroasele
tentative de rebeliune împotriva suveranului legitim, mai ales că pe tronul din Constantinopol se afla
atunci o femeie, împărăteasa Irina. Carol a înțeles că titlul să însemna puțin dacă nu era recunoscut de
Bizanț și i-a propus împărătesei căsătoria: Irina a acceptat dar la scurt timp a fost detronată si exilată
(802) și abia în 812 la Aachen legatii împăratului bizantin Mihail I Rangabe l-au salutat pe Carol cu titlul
de împărat al Occidentului.

După ce bizantinii distrug Țarul Bulgariei, supun populația vlahă la numeroase abuzuri. Doi frați, Petru și
Asan, invocand protecția Sfantului Dumitru izvoratorul de mir(cel mai popular peintre greci,bulgari,
romani) ridică oamenii la revoltă. Nu numai că vor învinge Imperiul Bizanttin dar vor pune bazele unui
adevărat Țarat Vlaho-Bulgar. Vor domni pe rand în această formațiune politică, Petru și Asan, Ioniță,
Borilă sau Ioan Asan al II-lea. Numeroase cronici venețiene din sec. XIV-XVI cuprind mențiuni despre
conflictele Imperiului Latin de Constantinopol cu țarul Ioniță și urmașii acestuia.

Istoriile pierdute din legendara lume a Bizanțului sunt extraordinare. Iată una: convertirea rușilor la
creștinism s-a petrecut pe vremea cneazului kievean Vladimir, fiul lui Sviatoslav. Își ucise propiul frate,
se lăuda cu un harem de 800 de concubine și ridicase templu pentru șase zeitați. În jurul anului 987
Vladimir a simțit nevoia să adopte o nouă religie, mai respectabilă. Multe grupuri de misionari au venit la
curtea cneazului să-l convingă de superioritatea credințelor lor. Islamul l-a displăcut cand a aflat că
interzicea alcoolul. Neavand țară, adpții Iudaismului nu l-au interesat. Nici emisarii trimși de papă n-avu
avut trecere. Cand ambasadorii ruși au ajuns la Constantinopol, au fost invitați să asiste la liturgie în
Sfanta Sofia, în ijlocul mozaicurilor, ferestrelor și icoanelor care-i făcură pe ruși să nu știe dacă sunt în cer
sau pe pămant. Astfel, Vladimir a acceptat creștinismul ortodox. Pe langă comerțul profitabil, războinicii
ruși își găseau de lucru în Imperiu, pe bani buni. Ca mercenari, au intrat în garda personală a împăratului,
cu topoarele lor grele, caracteristice.

Curiozități: Conform normelo*r romane era ilegal ca senatorii să se însoare cu actrițe a căror profesie
era privită la fel de dezaprobator ca prostituția, cu care uneori se practica în comun. Dar viitorul împărat
Iustinian I (527-565) pe cand era doar senator,a dorit să o ia de soție pe Teodora, i-a obligat pe unii
aristocrați să se însoare cu foste colege ale ei de bordel.

*Împăratul Ioan al II-lea Comneanul (1118-1123) a fost ucis în timpul unei vanători de mistreți. Ea a lovit
cu sulița un mistreț, dar animalul s-a smucit făcand ca brațul împăratului să atingă o tolbă cu săgeți
otrăvite. Varful uneia dintre săgeți a pătruns în brațul împăratului, conform cronicii lui Choniates.

*Cum împăratul Iustin I (518-527) nu putea să scrie fiind analfabet, personalul palatului a creat un
șablon de lemn pentru ca suveranul să poate semna ordinele legale cu cerneala imperială, după cum ne-
a istorisit Procopius în „Istoria secretă”.

Căderea Constantinopolului(Vintilă Corbul) - Vintilă Corbul a reușit prin „Căderea Constantinopolului” în

două volume, un roman istoric de mare clasă, intriga rivalizand cu a oricărei opere narative din literatura
universală. Personajele sunt realist conturate – de la ultimul împărat bizantin Constantin al XI-lea
Paleologul care și-a regăsit curajul cel din urmă și a murit în lupta cu icenicerii turci, la domnitorul Țării
Romanești Mircea cel Bătran și pană la intrasigentul sultan Mahomed al II-lea Fatih, stăpanul celor două
pămanturi și hanul celor două mări, cuceritorul Bizanțului la 29 mai 1453, după 53 de zile de asediu.

Căderea Constantinopolului În 1453 a fost socotită ca indicand sfarșitul Evului Mediu. În această
povestire, eroul tragic este poporul grec. Cu o jumătate de veac înainte, împăratul bizantin Manuel II
Paleologul căutase ajutor împotriva turcilor în îndepărtatul Occident – Italia, Franța, Anglia. Mărețul
suveransosise „ca un cerșetor” căutand cu deznădejde ajutor militar de pretutindeni. Duminca Paștilor
din 1453, care cădea pe 1 aprilie, a fost ultima sărbătoare pentru creștinătatea ortodoxă din
Constantinopol. A doua zi, primii turci soseau la zidurile străvechiului oraș. Pe 5 aprilie, întreaga armată
otomană în frunte cu sultanul Mehmet al II-lea sosise în fața zidurilor. Fota lui Baltoghiu avea ordin ca
nici un fel de provizii să nu ajungă pe care în orașul asediat. În tandem cu atacurile pe uscat și pe apă, u n
tun gigantoc făurit de armurierul Orban lovea nemilos zidurile. 29 mai 1453 – atacul bașbuzucilor a
pornit toată linia. Ienicerii care urmară, transformaseră lupta corp la corp. Avantat în luptă, Împăratul
Constatin al XI-lea Paleologul a murit și trupul său nu a mai fost identificat niciodată. Sultanul, dobandea
astfel legendarul oraș Constantinopol – cunoscut mai apoi ca Istanbul”.

În vara anului 1452 un meșter maghiar numit Orban a sosit la Constantinopol și a oferit împăratului
serviciile sale de constructor de tunuri. Neprimind banii și materialele de care avea nevoie, Urban a
părăsit orașul și s-a dus la sultan. În trei luni el a contrului tunul uriaș care a fost pus la încercare prima
oară în cetatea de reședință, Rumeli Hisari. Mehmet i-a poruncit atunci să faca un tun de două ori mai
mare. În ianuarie 1453 acesta era turnat la Adrianopol. Țeava sa era lungă de peste 8 metri, grosimea
buzei tunului de peste 20cm, iar circumferința țevii de peste 2 metri. Greutatea proiectilelor se ridica la
peste 600 de kilograme. În martie, tunul și-a început călătorie spre Constantinopol, tras de 60 de boi și
asistat de 200 de oameni