Plumb, George Bacovia

Tema si viziunea despre lume-eseu

a) Evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat în
curentul literar, perioadă sau orientare tematică

Apogeul simbolismului românesc este atins de poetul interbelic George Bacovia, al

cărui debut editorial este atins în anul 1916, cu volumul „Plumb.Poet monocord, Bacovia se
înscrie în coordonatele simbolismului prin: trăirea paroxistică a stării de alienare
( înstrăinare), prin drama singurătăţii, prin sensibilitatea nevrotică, prin repetiţii şi insistenţă.În
poezia „Plumb ”se regăsesc trăsături ale simbolismului precum : cultivarea simbolurilor, a
muzicalităţii, tehnica sugestiei,principiul corespondenţelor.Plumbul,somnul,vântul sunt
simboluri ale degradării,ale vitregiei unui univers în care nimic nu trăieşte cu adevărat.Prin
repetarea de şase ori , cuvântul „plumb”devine în poezie simbol central, cu valenţe
thanatice( Thanatos- zeul morţii).Universul de plumb construit reprezintă imposibilitatea
comunicării şi relaţionării cu ceilalţi.Prin urmare, realitatea exterioară nu poate fi percepută
decât rece,minerală, invazivă.Titlul concentrează viziunea bacoviană despre lume: eşecul
comunicării interumane, individul ca prizonier într-un spaţiu rece, întunecat, închis.Universul
conturat e rece, mort, supus unei reificări (mineralizări) iremediabile.Plumbul este un metal
cenuşiu,asociat cu stări negative precum tristeţea,nevroza,oboseala,apăsarea,o existenţă
ternă,fără orizont, trăită fără speranţă.

În altă ordine de idei, tehnica sugestiei constă în ambiguizarea limbajului

poetic.Ambiguitatea textului poetic sporeşte prin întrebuinţarea epitetului „întors”şi a
metaforei”aripile de plumb.”Epitetul asociat verbului poate sugera şi o iubire pierdută,iar
sintagma”aripile de plumb”-chiar incapacitatea de a iubi şi de a visa. Se remarcă sugestiile
închiderii şi ale izolării la toate nivelurile textului- fonetic, lexical, sintactic,
semantic.Universul bacovian reprezentat în „Plumb”este unul al singurătăţii, în care lumea
devine rece şi grea ca plumbul, în care obiectele şi vegetaţia din jur îşi pierd culoarea şi se
transformă într-un tablou monocrom, depersonalizat, în care somnul este moarte, în care
amorul este întors, în care strigătul de disperare este început, dar nu se opreşte, un strigăt
infinit, pe care nimeni nu-l poate auzi. Izolarea este redată şi prin corespondenţa dintre
planul interior şi cel exterior, corespondenţă realizată la nivel semantic prin procedeul
paralelismului sintactic.”Dormeau adânc sicriele de plumb”/ „Dormea întors amorul meu de
plumb.”

b) Prezentarea temei, reflectată în textul poetic ales, prin referire la două secvenţe
poetice

Tema poeziei o constituie condiţia poetului într-o societate ostilă, artificială,

stranie,lipsită de aspiraţii,solitudinea absolută în faţa morţii.Motivele prin care se realizează
această temă sunt:somnul,asociat morţii,cavoul,sicriul,singurătatea,frigul,
vântul,macabrul.Lumea nu este decât un spaţiu închis în care se prăbuşesc cu sunet sec,”de

1
plumb”,”sicrie”,”flori”,”coroane”,”amor”,”aripi”.Laitmotivul „Stam singur” pune în relaţie
tabloul sumbru al cimitirului cu cel sufletesc.Verbul „stam”trimite la ideea de încremenire şi
de contemplaţie,iar adjectivul „singur”comunică un act de reflecţie.

O idee poetică reprezentativă pentru conturarea temei reiese din prima strofă, care
conturează un spaţiu exterior, ostil poetului. Starea dominantă este angoasa. Decorul este
monoton , artificial,cromatica săracă.Repetiţia epitetului „de plumb” semnifică existenţa
mohorâtă, anostă, lipsită de posibilitatea înălţării( „sicriele de plumb,””flori de plumb”,
„coroanele de plumb.”Sunt prezente cuvinte din câmpul semantic al morţii: sicrie, funerar
vesmânt, cavou.Nu numai anorganicul este invadat de plumb, ci şi viaţa, florile semnificând
natura , în aspectul ei estetic.Putem observa la Bacovia aspectul decadent ( decăzut ) al
sensibilităţii.Poetul locuieşte într-un univers în care totul este oribil şi necruţător.Odaia lui
Bacovia e rece, ferecată, o adevărată închisoare.Chiar reuşind să evadeze din trupul lui
( „sicriul”) poetul nu va nimeri decât în alt spaţiu închis ( „cavoul”), simbol al lumii
ostile.Imaginile auditive sunt stridente şi sugerează disconfortul, produc efecte reci, specifice
morţii: „Stam singur în cavou şi era vânt / Şi scârţâiau coroanele de plumb.”

O altă idee poetică semnificativă pentru tema poeziei o regăsim în strofa a doua , în
care se conturează ideea unei lumi lipsite de sacralitate, un univers aflat sub semnul tragicului
existenţial generat de dispariţia iubirii.După ce elementele concrete ale universului au fost
reificate, se trece la cele abstracte, inclusiv sentimentul iubirii este anulat: „Dormea întors
amorul meu de plumb”. Verbul „să-l strig” marchează incapacitatea poetului de a comunica
cu iubirea, încercarea disperată de regăsire.Punctele de suspensie marchează atmosfera
halucinantă, spaima, discursivitatea, trecerea la o nouă senzaţie.Versul „Şi-i atârnau aripile de
plumb” sugerează greutatea, coborârea, apropierea de pământ.Epitetul anulează ideea oricărei
posibile evadări, punctând „zborul în jos”, asemenea unui Icar cu aripile de plumb.

c) Prezentarea a două elemente specifice textului poetic ( imaginar poetic, titlu, incipit,
relaţii de opoziţie şi se simetrie, elemente de recurenţă, simbol central, figuri
semantice, elemente de prozodie )

În poezia „Plumb”simetria se manifestă prin prezenţa elementelor paraverbale în

versurile doi şi trei, unde apar în aceeaşi poziţie punctele de suspensie şi linia de pauză,
indicând nehotărârea sau intreruperea discursului poetic.”Stam singur în cavou...şi era vânt.../
Stam singur lângă mort... şi era frig...”Paralelismul sintactic este, de asemenea, o figură a
simetriei.

La nivel prozodic, sentimentul de monotonie, tristeţe, moarte este redat de ritmul iambic,
tonul elegiac,rimă îmbrăţişată, măsura versurilor de 10 silabe. Muzicalitatea simbolistă derivă
din rima îmbrăţişată( ce sugerează claustrarea eului),repetiţii, refrene, corespondenţe dintre
corpul sonor al cuvântului şi sensul său ( De exemplu, cuvântul plumb este format din patru
consoane şi o vocală închisă, ceea ce sugerează greutatea, izolarea, apăsarea).Fiecare dintre
termenii plasaţi în primul catren poartă o mare greutate consonantică( „plumb”-
„vestmânt”,”vânt”- „plumb”, aspect care sugerează o închidere iremediabilă de orizont.

2
 La nivel stilistic, poezia „Plumb”se caracterizează prin simplitate şi expresivitate.
Simplitatea este obţinută prin folosirea unui număr mare de termeni din vocabularul
fundamental(„dormeau”,”flori”,”stam”,”vânt”).Se remarcă repetiţia epitetului „de plumb.”Nu
doar sicriele sau coroanele sunt de plumb,ci şi florile, amorul, aripile.Prin urmare, salvarea
este anulată, evadarea imposibilă. Reluarea simbolului central dă imaginilor vizuale valoare
de obsesie.Polisindetonul „Şi flori de plumb şi funerar veşmânt”asigură muzicalitatea , dar şi
insistenţa, pregnanţa ideii.Simbolurile „plumb, cavou,”reprezintă lumea ostilă. La nivel
lexical se remarcă numărul redus de cuvinte, majoritatea repetate.La nivel morfologic- număr
mare de substantive concrete ce susţin cadrul descriptiv, lumea obiectuală;Verbele,
majoritatea la timpul imperfect,creează impresia de durată suspendată, de timp încremenit.
Singurele verbe care exprimă acţiuni sunt „am început”,”să strig”. Omului îi este asociată nu
o acţiune,ci o unică stare, aceea de abandon(„stam”). La nivel fonetic- prezenţa consoanelor
dure ( p, b, t, d,ş, f) şi a vocalelor închise( u,î,i). Tiparul sintactic al frazelor preferă
coordonarea copulativă prin conjuncţia „şi”,ceea ce lasă impresia unei aglomerări a
impresiilor. Propoziţiile sunt dezvoltate,afirmative,nonadresate, ca semn al acceptării
destinului.

În concluzie, Bacovia este un poet unic, un poet simbolist, ce reprezintă în operele sale,
într-o manieră originală, simbolismul depresiv, izvorât din situaţia precară a intelectualului.
Atmosfera bacoviană este una „de toamne reci, putrede, cu arbori cangrenaţi( descompuşi)...o
atmosferă de plumb, în care pluteşte obsesia morţii şi a neantului.”- Eugen Lovinescu