UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ȘI

FARMACIE „NICOLAE TESTEMIȚANU”

Catedra Medicină Militară și a Calamităților

Nicolae CHIMERCIUC, Vasile DUMITRAȘ

PREGĂTIREA MILITARĂ
GENERALĂ
(compendiu pentru uz intern)

CHIŞINĂU, 2019
Autori:
Nicolae Chimerciuc, doctor în ştiinţe militare, conf.univ.,
colonel (r)
Vasile Dumitraș, dr.med., conf.univ. colonel, medic (r),
licențiat în domeniul militar

Recenzenți:
Sergiu Cîrlan, Șef Direcția Medico-Militară, Marele Stat
Major al Armatei Naționale, locotenent colonel, medic
Andrei Marfin, Șef Centrul Consulattiv Diagnostic al MA,
locotenent colonel medic

În compendiu este inclusă informația ce ține de arta

militară și componentele ei, destinația și structura
organizatorică a Forțelor Armate în general, și Armatei
Naționale în particular, regulamentele militare generale, cât
și bazele luptei contemporane cu arme întrunite.
Informația inclusă este destinată studenților și
rezidenților USMF „Nicolae Testemițanu” antrenați la
instruirea medico-militară, cadrelor Profesoral didactice a
Catedrei de medicină militară și a calamităților, cât și Pentru
medicii militari din cadrul Armatei Naționale.

2
 GENERALITĂȚI
Este cunoscut că un stat de drept trebuie să asigure
Unitatea lui economică, administrativ-teritorială şi
legislativă.
Ca parte inseparabilă a statului de drept, Armata
Naţională este menită să garanteze suveranitatea,
independenţa şi unitatea, integritatea teritorială a ţării şi a
democraţiei constituţionale, în condiţiile legii.
Principalele premise care au stat la baza constituirii
Armatei Naţionale au fost:
- Declararea suveranităţii republicii.
- Tendinţa spre independenţă a statului Moldova.
- Multiplele conflicte militare din cadrul statului sovietic.
Baza legislativă a activităţii Forțelor Armate ale
Republicii Moldova a fost creată în primăvara anului 1992
şi este expusă în următoarele documente:
1. Constituţia Republicii Moldova.
2. Doctrina militară a Republicii Moldova.
3. Concepţia securităţii naţionale.
4. Legea cu privire la apărarea naţională nr.345-xv
din25.07.2003.
5. Legea cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea
Patriei nr.1245-xv din 18.07.2002.

3
6. Legea cu privire la rezerva Forțelor Armate nr.1244-xv
din 18. 07. 2002.
7. Legea cu privire la pregătirea de mobilizare şi
moblizarea nr.11.92-xv din 04.07.2002.
8. Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor
din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor
interne nr.1544-xv din 23.06.1993.
9. Legea cu privire la participarea Republicii Moldova la
operaţiunile internaţionale de menţinere a păcii nr.1156-
xiv din 26.07.2000.
Armata Naţională a Republicii Moldova este compusă
din trupele regulate şi cele de rezervă.
Baza trupelor regulate o constituie următoarele tipuri
de trupe:
- trupele de uscat;
- trupele de apărare antiaeriană;
- aviaţia militară;
- trupele (unităţile) speciale;
- trupele logistice.
Rezerva este compusă din rezerva de categoria întâi
destinată completării suplimentare a trupelor regulate până
la statele timpului de război, şi din rezerva de categoria a

4
doua - din unităţi şi subunităţi destinate ducerii de
sinestătător a acţiunilor militare.
Fiecare tip de trupe are în componenţa sa mai multe
genuri de arme şi arme speciale, precum şi logistice, adică
au unităţi şi subunităţi:
- de luptă;
- de asigurare de luptă;
- de asigurare materială.
Studenţii catedrelor militare ale instituţiilor de
învăţământ superior, după absolvirea cursurilor de pregătire
militară, primesc livretul militar şi devin militari în rezervă.
Astfel ei trebuie să însuşească cunoştinţe şi să-şi
formeze deprinderi, pentru a deveni luptători autonomi,
instruiţi, eficienţi, care să fie în măsură să utilizeze
individual sau în echipă puterea de foc a armamentului din
dotare, să stăpînească situaţiile de stres şi condiţiile de
supravieţuire impuse de câmpul de luptă modern.
Aceasta se realizează prin:
- cunoaşterea armamentului individual din dotare şi
formarea deprinderilor de trăgător;
- asigurarea rezistenţei fizice necesare îndeplinirii misiunilor
de luptă în condiţii de efort prelungit;

5
- realizarea legăturilor telefonice şi radio, transmiterea şi
recepţionarea informaţiilor şi datelor;
- executarea misiunilor de luptă în medii N.B.C. (în măsură
să execute decontaminarea personală, a armamentului şi a
tehnicii din dotare);
- asigurarea protecţiei şi mascării acţiunilor proprii,
plantarea/deplantarea minelor antiblindate şi antipersonal,
executarea barajelor explozive şi neexplozive, distrugerilor,
confecţionarea mijloacelor improvizate de trecere peste
cursurile de apă;
- executarea exerciţiilor de front, cu şi fără armă;
- cunoaşterea comenzilor şi semnalelor de conducere şi
înştiinţare-alarmare;
- cunoaşterea legilor şi regulamentelor militare generale şi a
ordinelor în vigoare, a drepturilor şi obligaţiunilor
militarului şi asigurarea unei comportări regulamentare,
civilizate în orice situaţie;
- formarea deprinderilor de bază privind acţiunile tactice în
cîmpul de luptă;
- acordarea primului ajutor (autoajutorului şi ajutorului
reciproc) în caz de rănire, accident sau îmbolnăvire;

6
- asigurarea motivării şi automotivării în obţinerea
performanţei militare, călirea psihică şi formarea
comportamentului militar.
Astfel, lucrarea de față vine în spriginul profesorilor
catedrei medicină militară și a calamităților a Universităţii
de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”,
precum şi pentru medicii rezidenți, studenţii (absolvenţii),
instituţiilor de învăţământ superior, care şi-au ales opţiunea
de a se pregăti în domeniul militar la catedrele militare pe
lângă instituţiile de învăţământ superior civile.
CONSTITUŢIA REPUBLICII MOLDOVA
Articolul 57 Apărarea Patriei
(1) Apărarea Patriei este un drept şi o datorie sfântă a
fiecărui cetăţean
(2) Serviciul militar este satisfăcut în cadrul forţelor
militare, destinate apărării naţionale, pazei frontierei şi
menţinerii ordinii publice, în condiţiile legii.
Articolul 87 Atribuţii în domeniul apărării
(1) Preşedintele Republicii Moldova este comandantul
suprem al Forţelor Armate.
(2) Preşedintele Republicii Moldova poate declara, cu
aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială
sau generală.

7
(3) în caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării,
Preşedintele Republicii Moldova ia măsuri pentru
respingerea agresiunii, declară stare de război şi le aduce,
neîntârziat, la cunoştinţa Parlamentului. Dacă Parlamentul
nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de
la declanşarea agresiunii.
(4) Preşedintele Republicii Moldova poate lua şi alte măsuri
pentru asigurarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, în
limitele şi condiţiile legii
Articolul 108 Forţele Armate
(1) Forţele Armate sânt subordonate exclusiv voinţei
poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţii şi
a unităţii, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei
constituţionale.
(2) Structura sistemului naţional de apărare se stabileşte
prin lege organică.

LEGEA REPUBLICII MOLDOVA

cu privire la apărare
Apărarea Republicii Moldova se atribuie la funcţiile
cele mai importante ale statului, iar în caz de agresiune
armată constituie cauza întregului popor.

8
 Bazele apărării
Apărarea Republicii Moldova constituie totalitatea
măsurilor şi acţiunilor politice, economice şi militare
orientate spre asigurarea suveranităţii, independenţii,
integrităţii teritoriale a Republicii, spre apărarea intereselor
statului şi asigurarea unei vieţi paşnice poporului.
La baza apărării Republicii Moldova se află
pregătirea populaţiei, economiei Republicii, a Forţelor ei
Armate pentru apărarea armată a statului.
Organizarea apărării
Organizarea apărării include:
 elaborarea politicii militare, doctrinei militare şi
dezvoltarea ştiinţei militare;
 coordonarea cu alte state a eforturilor în domeniul
militar, politic pentru prevenirea agresiunii armate şi
reducerea gradului unui posibil pericol armat din afară;
 pregătirea, asigurarea structurii şi efectivului necesar al
Forţelor Armate, menţinerea înaltului lor grad de
pregătire de luptă şi de mobilizare;
 dotarea Forţelor Armate cu armament şi tehnică militară,
asigurarea lor cu provizii şi cu alte resurse tehnico-
materiale în volumul necesar;
 pregătirea de mobilizare a economiei, a organelor puterii

9
 de stat şi ale administraţiei de stat în vederea trecerii în
regim de lucru pentru timp de război, pregătirea
populaţiei şi a teritoriului statului pentru posibile acţiuni
militare.

LEGEA REPUBLICII MOLDOVA

cu privire la Forţele Armate
Sarcinile Forţelor Armate
Forţele Armate ale Republicii Moldova sînt
destinate apărării statului în caz de agresiune armată
asigurării inviolabilităţii frontierelor şi a spaţiului aerian al
acestuia.
Antrenarea Forţelor Armate în soluţionarea unor
probleme ce nu ţin nemijlocit de asigurarea apărării statului
se efectuează exclusiv în temeiul hotărârii Parlamentului, iar
în situaţii extreme, prin decretul Preşedintelui Republicii
Moldova (lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale,
tehnogene şi altor situaţii excepţionale).
Principiile construcţiei Forţelor Armate
Forţele Armate se construiesc în conformitate cu principiile:
 întreţinerii trupelor regulate, ce se completează pe baza
îmbinării obligaţiunii militare şi înrolării benevole a
cetăţenilor pe baza de contract;

10
 pregătirii rezervei de militari instruiţi pe baza
obligaţiunii militare a cetăţenilor;
 conducerii unice şi centralizate;
 stării permanente de pregătire pentru luptă şi
mobilizare;
 asigurării protecţiei sociale şi juridice a militarilor de
către stat;
 educării efectivului în spiritul dragostei de Patrie,
respectării legalităţii şi al idealurilor democratice.
Doctrina Militară a Republicii Moldova
Republica Moldova este un stat suveran, subiect al
dreptului internaţional şi se pronunţă pentru coexistenţa
paşnică a tuturor ţărilor, indiferent de formaţiunea social -
politică, bazîndu-se pe principiile respectării suveranităţii şi
independenţei, egalităţii şi neamestecului în treburile interne
ale altor ţări.
Scopul principal al politicii Republicii Moldova este
instaurarea şi dezvoltarea relaţiilor multilaterale cu toate
ţările, eliberarea popoarelor de războaie, întărirea păcii şi
securităţii în Europa şi toată lumea.
Republica Moldova îşi asumă funcţiile de apărare a
muncii paşnice a cetăţenilor săi, realizînd astfel dreptul
fundamental la apărare în corespundere cu Carta ONU.

11
 Activitatea, îndreptată spre asigurarea apărării se
bazează pe doctrina militară a Republicii Moldova, care
reprezintă un sistem de principii şi concepţii primite în ţară
spre preîntîmpinarea unui posibil război, spre organizarea,
dotarea, pregătirea şi folosirea Forţelor Armate.
Aspectul politico – militar
Doctrina Militară a Republicii Moldova are un
caracter strict de apărare.
In corespundere cu politica coexistenţei paşnice şi
neamestecului în treburile interne ale altor ţări. Republica
Moldova nu poate fi membru a unui bloc militar sau politico
- militar, a altei organizaţii, care ar putea fi o sursă a goanei
înarmărilor şi tensiunii internaţionale. Moldova nu va
permite folosirea teritoriului sau cu scopul pregătirii şi
săvîrşirii acţiunilor agresive împotriva altor ţări.
Republica Moldova se pronunţă pentru crearea unui
sistem efectiv de securitate colectivă, pentru reducerea
globală a tuturor tipurilor de armament pînă la nivelul
necesităţii de apărare, pentru lichidarea armelor de
distrugere în masă, pentru demilitarizarea spaţiului cosmic.
În caz de creare a unei situaţii de pericol evident
Moldova îşi rezervează dreptul de a apela la ajutorul

12
organizaţiilor internaţionale în măsura necesară pentru
asigurarea garantată a securităţii sale.
Parlamentul şi Preşedintele Republicii Moldova
personal duc răspundere pentru apărarea ţării şi iau toate
măsurile pentru întărirea capacităţii de apărare a ţării,
formarea şi perfecţionarea Forţelor Armate.
Republica Moldova consideră o sarcină primordială
a ţării lupta pentru curăţenia mediului ambiant şi în legătură
cu aceasta consideră admisibile numai acele tehnologii
militare, armamente şi activităţi militare, care nu duc la
încălcarea echilibrului ecologic.
Moldova nu produce, nu păstrează şi nu va procura
arme atomice, bacteriologice sau chimice (ABC), nu va
permite amplasarea, transportarea sau păstrarea pe teritoriul
său a armelor de distrugere în masă ce aparţin altor state.
Aspectul tehnico - militar
Moldova înfăptuieşte construcţia militară în
conformitate cu necesitatea asigurării suveranităţii sale, a
independenţei şi integrităţii teritoriale. Luînd în consideraţie
situaţia geopolitică, politica externă iubitoare de pace,
resursele economice şi umane, Republica Moldova îşi
formează Forţele Armate, care conţin grupele regulate
nenumeroase şi rezerviştii instruiţi militar.

13
 Utilizarea combinată a trupelor de rezervişti va
permite într-un timp scurt să mobilizeze şi să folosească
efectiv resursele umane şi economice în caz de agresiune
militară şi să asigure răspândirea ei.
Pregătirea pentru apărarea armată a Republicii
Moldova se organizează în baza principiului necesităţii de
apărare.
Capacitatea de apărare a republicii, structura şi
conţinutul Forţelor Armate, dotarea lor şi pregătirea pentru
luptă sînt determinate de cartacterul pericolului militar şi
intensităţii pregătirilor pentru acţiuni militare împotriva
Moldovei.
Aşezarea geostrategică a Moldovei, logica
desfăşurării acţiunilor militare fac imposibilă şi lipsită de
sens utilizarea armelor atomice împotriva republicii.
Agresiunea împotriva Moldovei poate fi efectuată cu
folosirea armelor clasice şi va fi respinsă prin intermediul
folosirii efective a Forţelor Armate ale Republicii cu cele
economice, trecerea pe picor de război a structurilor puterii
de Stat şi direcţiilor. Acţiunile menţionate vor permite
respingerea agresiunii, vor produce pierderi importante
inamicului, necontrapuse cu avantajele aşteptate de la
agresiune.

14
 Acţiunile de bază ale Forţelor Armate ale Moldovei
la începutul conflictului militar, agresiei, sunt acţiunile de
apărare, în acelaş timp Forţele Armate trebuie să fie gata de
a duce şi acţiuni militare de înaintare.
Forţele Armate vor fi aprovizionate cu armament şi
tehnică militară necesară pentru o apărare activă şi efectivă.
În cazul antrenării formaţiunilor militare ale
Moldovei într-o unitate militară cu alte state, îndeosebi cu
vecinii, Forţele Armate vor intra în sistemul de securitate
colectivă în baza acordului dintre ţările membre ale uniunii
şi concepţiei strategice mixte ale asigurării apărării. Forţele
Armate ale Moldovei nu pot fi folosite pentru hotărârea
conflictelor interioare, conflictelor militare dintre alte ţări,
dacă ele nu afectează interesele republicii.
LEGEA REPUBLICII MOLDOVA CU PRIVIRE LA
PREGĂTIREA CETĂŢENILOR PENTRU
APĂRAREA PATRIEI
Cuprinde următoarele capitole şi articole:
Capitolul I. Dispoziţii generale:
Art.1 Obiectul reglementării şi sfera de aplicare a legii.
Art.2 Obligaţiunea militară.
Art.3 Evidenţa militară.
Art.4 Serviciul militar.

15
Art.5 Alte forme de pregătire pentru apărarea patriei.
Art.6 Comisiile de recrutare şi încorporare în serviciul
militar şi cel civil.
Art.7 Recruţii. Militarii. Rezerviştii.
Art.8 Examenul medical.
Art.9 Protecţia socială şi juridică.
Capitolul II. Evidenţa militară a cetăţenilor.
Art.11 Organizarea evidenţii militare.
Art.12 Evidenţa militară a recruţilor.
Art.13 Evidenţa militară a rezerviştilor.
Art.14 Scoaterea şi excluderea din evidenţa militară.
Capitolul III. Serviciul militar.
Art. 15 Îndeplinirea serviciului militar.
Art.16 Jurămîntul militar.
Art.17 Îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar.
Art.18 Durata serviciului militar.
Art.19 Gradele militare.
(1) În Forţele Armate se stabilesc următoarele grade
militare:
a) pentru efectivul de soldaţi:
- soldat;
- caporal;

16
b) pentru efectivul de sergenţi:
- sergent inferior;
- sergent;
- sergent major;
c) pentru efectivul de subofiţeri:
- plutonier;
- plutonier major;
- plutonier adjutant;
d) pentru corpul de ofiţeri cu grade inferioare:
- locotenent;
- locotenent major;
- căpitan;
e) pentru corpul de ofiţeri cu grade superioare:
- maior;
- locotenent-colonel;
- colonel;
f) pentru corpul de ofiţeri cu grade supreme:
- general de brigadă;
- general de divizie;
- general de corp de armată.
Gradele militare supreme - "general de corp de
armată", "general de divizie" şi "general de brigadă" - se
conferă prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova.

17
18
19
20
21
 (2) Modul de conferire a gradelor militare altele decât
cele supreme, de retrogradare şi de restabilire în grad a
militarilor se stabileşte de Legea cu privire la statutul
militarilor.
(3) Gradele militare ofiţerilor pot fi retrase numai în
temeiul hotărîrii instanţei de judecată rămase definitive.
(5) La gradele militare ale cetăţenilor aflaţi în rezervă
se adaugă cuvintele "in rezervă", iar ale celor aflaţi în
retragere - cuvintele "în retragere".
(6) Gradele militare ale ofiţerilor care îndeplinesc
serviciul militar prin contract sînt echivalente cu gradele de
calificare ale funcţionarilor publici, după cum urmează:
- general de corp de armată - consilier de stat al Republicii
Moldova de clasa I;
- general de divizie - consilier de stat al Republicii
Moldova de clasa a II-a;
- general de brigadă - consilier de stat al Republicii
Moldova de clasa a III-a;
- colonel - consilier de stat de clasa I;
- locotenent-colonel - consilier de stat de clasa a II-a;
- maior - consilier de stat de clasa a III-a;
- căpitan - consilier de clasa I;
- locotenent major - consilier de clasa a II-a;

22
- locotenent - consilier de clasa a III-a.
(7) În cazul angajării ofiţerilor trecuţi în rezervă în
serviciul public acestora li se acordă gradul de calificare
corespunzător gradului militar deţinut la momentul trecerii
în rezervă.
Articolul 20. Funcţiile militare
(1) Funcţiile militare sînt prevăzute în statele de
personal ale organelor de conducere militare, ale unităţilor
şi instituţiilor militare şi ale instituţiilor de învăţămînt
militar ale Forţelor Armate.
(2) Funcţiile care urmează să fie suplinite de militari,
conform statelor de personal, se aprobă de către
conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale în
care este prevăzut serviciul militar.
(3) Militarii pot fi transferaţi pentru continuarea
serviciului în cadrul altei structuri de stat în care este
prevăzut serviciul militar sau cel special.
(4) Militarii pot fi detaşaţi, cu menţinerea lor în
serviciul militar, în organizaţii internaţionale, în autorităţile
publice, în instituţii publice, pentru executarea unor funcţii
în interesul statului şi al Forţelor Armate, beneficiind de
toate drepturile şi înlesnirile prevăzute de legislaţie pentru
militari.

23
 (5) Modul de numire şi eliberare din funcţie a
militarilor se stabileşte prin Legea cu privire la statutul
militarilor (nr.162 – XVI din 22 iulie 2005).
Articolul 21. Uniforma militară şi însemnele militarilor
(1) Militarii poartă uniformă militară cu însemnele
gradului militar, a genului de arme şi ale apartenenţei
departamentale.
(2) Uniforma militară, regulile de purtare a acesteia şi
însemnele militarilor se stabilesc prin decretul
Preşedintelui Republicii Moldova.
(3) Se interzice introducerea uniformei şi însemnelor
similare celor ale militarilor pentru lucrătorii instituţiilor
publice şi ale agenţilor economici, indiferent de tipul de
proprietate şi apartenenţa departamentală.
Articolul 22. Vârsta-limită de aflare în serviciul
militar
(1) Vârsta-limită de aflare în serviciul militar prin
contract se stabileşte după cum urmează:
a) pentru efectivul de soldaţi, sergenţi şi subofiţeri - 45 de
ani;
b) pentru corpul de ofiţeri cu grade inferioare şi
superioare – 50 ani;
c) pentru corpul de ofiţeri cu grade supreme:

24
- pentru general de brigadă, general de divizie - 55 de ani;
- pentru general de corp de armată - 60 de ani.
(2) La atingerea vârstei-limită de aflare în serviciul
militar prin contract, termenul serviciului militar poate fi
prelungit în modul stabilit de Legea cu privire la statutul
militarilor.
(3) În caz de mobilizare, vârsta-limită de aflare în
serviciul militar este echivalentă cu vârsta-limită de aflare
în rezervă.
Articolul 23. Eliberarea din serviciul militar
(1) Eliberarea militarilor din serviciul militar în termen
sau din cel cu termen redus se efectuează în temeiul
decretului Preşedintelui Republicii Moldova prin hotărîre de
Guvern şi prin ordinul conducătorilor autorităţilor
administraţiei publice centrale în care este prevăzut serviciul
militar. Eliberarea din alte forme ale serviciului militar se
efectuează în modul stabilit de Legea cu privire la statutul
militarilor.
(2) Eliberarea militarului din serviciul militar se
efectuează în legătură cu:
a) expirarea duratei serviciului militar;

25
b) starea sănătăţii, în temeiul deciziei comisiei medico-
militare privind inaptitudinea militarului pentru serviciul
militar;
c) atingerea vîrstei-limită de aflare în serviciul militar,
d) dobîndirea de către militar a cetăţeniei altui stat;
e) condamnarea, prin hotărîre a instanţei de judecată rămasă
definitivă, la privaţiune de libertate;
f) rezilierea contractului din motive prevăzute de Legea cu
privire la statului militarilor.
(3) Eliberarea înainte de termen a militarilor din
serviciul militar in termen sau din cel cu termen redus poate
fi efectuată în cazul în care, în timpul îndeplinirii de către ei
a serviciului militar, a apărut una din situaţiile prevăzute la
art.32 lit.a şi d).
(4) Cetăţenii care, la momentul eliberării din serviciul
militar prin contract nu au îndeplinit integral durata
prevăzută pentru serviciul militar în termen sau pentru cel
cu termen redus sînt trimişi pentru continuarea serviciului
militar pînă la, expirarea, respectiv, a 12 sau a 3 luni, în
condiţiile prezentei legi.
(5) Cetăţenii eliberaţi din serviciul militar sînt trecuţi
în rezerva Forţelor Armate, iar cetăţenii care, la momentul
eliberării, au atins vîrsta-limită de aflare în cadrul rezervei

26
sau au fost recunoscuţi de către comisia medico-militară
inapţi pentru serviciul militar sînt trecuţi în retragere, cu
excluderea din evidenţa militară.
(6) La declararea mobilizării, toţi militarii se
consideră mobilizaţi şi eliberarea lor se efectuează în
conformitate cu prevederile art.39 alin.(2).
SERVICIUL MILITAR PRIN CONTRACT
Articolul 24. Organizarea încadrării în serviciul
militar prin contract
(1) Încadrarea cetăţenilor în serviciul militar prin
contract se efectuează de către centrele militare în baza
extraselor din ordinele pe efectiv cu privire la numirea în
funcţie, parvenite:
a) pentru soldaţi, sergenţi şi subofiţeri - de la
comandanţii unităţilor şi marilor unităţi militare;
b) pentru ofiţeri - de la autorităţile administraţiei
publice centrale in care este prevăzut serviciul militar.
(2) Cetăţenii Republicii Moldova care solicită
încadrarea în serviciul militar prin contract trebuie să
corespundă cerinţelor medicale şi profesional-psihologice
ale serviciului militar pentru o specialitate militară
concretă, precum şi nivelului de pregătire fizică,
determinate de Ministerul Apărării şi de alte autorităţi al

27
 administraţiei publice centrale în care este prevăzut
serviciul militar.
(3) Selectarea cetăţenilor pentru încadrarea în serviciul
militar prin contract se efectuează de centrele militare şi de
către comandanţii unităţilor şi marilor unităţi militare, în
modul stabilit de Legea cu privire la statutul militarilor.
Articolul 25. Contractul de îndeplinire a serviciului
militar
(1) Contractul de îndeplinire a serviciului militar
reprezintă un acord între cetăţean şi autoritatea
administraţiei publice centrale în care este prevăzut
serviciul militar, acord prin care părţile contractante
stabilesc termenul încadrării şi condiţiile îndeplinirii
serviciului militar, obligaţiile şi responsabilitatea părţilor.
(2) Contractul de îndeplinire a serviciului militar se
încheie în formă scrisă.
(3) Contractul de îndeplinire a serviciului militar nu
poale fi încheiat de cetăţenii:
a) care au antecedente penale nestinse sau care nu au fost
reabilitaţi, în modul stabilit de lege;
b) care se află sub urmărire penală.
(4) Drept temei pentru refuzul încadrării în serviciul
militar prin contract pot servi:

28
a) lipsa în Forţele Armate a locurilor vacante conform
profilului de pregătire a candidatului într-o specialitate
de evidenţă militară;
b) necorespunderea persoanei care solicită încadrarea în
serviciul militar prin contract cerinţelor prevăzute de
prezenta lege şi de Legea cu privire la statutul
militarilor.
(5) Contractul de îndeplinire a serviciului militar poate
fi încheiat pe o durată de:
a) 3 sau 5 ani - pentru efectivul de soldaţi şi sergenţi;
b) 5 sau 10 ani - pentru efectivul de subofiţeri şi
corpul de ofiţeri.
(6) Contractul intră în vigoare la data semnării şi îşi
încetează acţiunea la data radierii militarului din tabelul
nominal al unităţii militare.
(7) Modul de încheiere a contractului de îndeplinire a
serviciului militar, încetarea acţiunii lui, precum şi
drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, sînt
reglementate de prezenta lege, de Legea cu privire la
statutul militarilor, de alte acte normative.
Articolul 26. Vârsta-limită de încadrare în serviciul
militar prin contract

29
 (1) Vârsta-limită pînă la care cetăţenii pot fi încadraţi
in serviciul militar prin contract este de 40 de ani.
(2) În scopul completării Forţelor Armate cu cetăţeni
cu specialităţi deficitare, vârsta-limită de încadrare în
serviciul militar prin contract poate fi majorată in modul
stabilit de Legea cu privire la statutul militarilor, dar nu
poale depăşi vârsta-limită de aflare în serviciul militar prin
contract.
Articolul 27. Instruirea în instituţiile de învăţămînt
militar
(1) Condiţiile de admitere în instituţiile de învăţămînt
militar se stabilesc de către ministerele în a căror subordine
se găsesc instituţiile respective.
(2) Tinerii admişi în instituţiile de învăţământ militar
superior se numesc studenţi, iar cei admişi în liceele
militare - elevi.
(3) Tinerii înmatriculaţi în instituţiile de învăţământ
militar, cu excepţia celor din liceele militare, se consideră
încadraţi şi încheie contractul de îndeplinire a serviciului
militar din momentul înmatriculării, pe un termen care
cuprinde durata studiilor în această instituţie şi 5 ani de
serviciu militar după absolvirea ei.
(4) Tinerii înmatriculaţi în instituţiile de învăţământ

30
militar care refuză să încheie contractul de îndeplinire a
serviciului militar în conformitate cu alin.(3) sînt
exmatriculaţi din aceste instituţii.
(5) Studenţii exmatriculaţi din instituţiile de
învăţământ militar pentru restanţe academice, încălcarea
disciplinei sau refuzul de a-şi continua studiile sînt trimişi
în unităţi militare pentru a continua îndeplinirea serviciului
militar în termen până la expirarea a 12 luni. Studenţii care
la momentul exmatriculării au îndeplinit integral durata
prevăzută pentru serviciul militar în termen sînt trecuţi în
rezervă.
(6) Militarii eliberaţi din serviciul militar care, după
încheierea tuturor tipurilor de instruire, au îndeplinit
serviciul militar în Forţele Armate mai puţin de 5 ani achită
cheltuielile pentru instruire, independent de sursa de
finanţare, în conformitate cu prevederile Legii cu privire la
statutul militarilor.
Capitolul V. Serviciul militar în termen.
Capitolul VI. Serviciul militar cu termen redus.
Capitolul VII. Serviciul militar ca rezervişti concentraţi sau
mobilizaţi.
Capitolul VIII. Alte forme de pregătire pentru apărarea
patriei.

31
- Art.40 Pregătirea premilitară a tineretului.
- Art.41 Pregătirea la catedrele militare.
- (1) În instituţiile de învăţământ superior
universitar de stat pot fi create catedre militare.
Programele de instruire ale catedrelor militare sînt
aprobate de Ministerul Apărării, Asigurarea tehnico-
materială şi financiară a catedrelor militare se efectuează
din contul instituţiei de învăţământ.
- (2) Studenţii audiază cursul de instruire la
catedra militară în mod binevol.
- (3) După absolvirea cursului deplin de instruire
la catedra militară, în funcţie de necesităţile Forţelor
Armate şi de rezultatele obţinute în pregătirea militară,
absolvenţilor instituţiilor civile de învâţăânt superior li se
pot acorda grade de ofiţer, subofiţer sau sergent în
rezervă în condiţiile Legii cu privire la statutul
militarilor.
- (4) Cetăţenilor care au absolvit cursul deplin de
instruire la catedra militară, dar nu au absolvit instituţia de
învăţământ, li se pot acorda grade de subofiţer sau sergent
în rezervă.

32
 Capitolul IX. Obligaţiunile autorităţilor publice ale
agenţilor economici, obligaţiunile şi drepturile cetăţenilor
care participă la pregătirea pentru apărarea patriei.
Capitolul X. Răspunderea pentru încălcarea prezentei
legi.

33
 CAPITOLUL I
ARTA MILITARĂ
1.1 Arta militară şi componentele ei.
Arta militară - domeniu specializat al organizării şi
conducerii luptei armate. Arta militară include două laturi
principale:
a) latura teoretică (teoria artei militare);
b) latura practică.
Latura teoretică studiază şi generalizează experienţa
luptei armate în vederea elaborării principiilor, procedeelor,
metodelor şi regulilor de pregătire şi ducere a acţiunilor
militare.
Latura practică se referă la pregătirea şi ducerea
acţiunilor de luptă în timp de război.
Aceste laturi nu pot fi concepute izolat, ele se află într-o
unitate dialectică. Conţinutul teoretic al artei militare este
confruntat şi verificat în activitatea militară practică. La
rîndul ei, partea aplicativă a artei militare dă posibilitatea
generalizării experienţei practice, îmbogăţirii şi
perfecţionării laturii teoretice. În raport cu nivelul la care se
desfăşoară lupta armată arta militară cuprinde:
- strategia militară;
- arta operativă;
- tactica.

34
 Arta militară s-a constituit şi s-a dezvoltat ca urmare a
apariţiei războiului în viaţa societăţii, sub influienţa
condiţiilor social economice, politice şi cultural-ideologice
ale fiecărei epoci. Iniţial ea a fost identificată ca
îndemînarea, talentul, măiestria şi geniul comandantului.
Pînă nu demult, prin arta militară se înţelegea numai arta de
a organiza şi conduce lupta în conformitate cu anumite
principii, norme şi reguli elaborate pe cale empirică, cărora
li se adaugă talentul personal al comandantului militar
(arta). Implicaţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifice în domeniul
militar au marcat o nouă etapă în dezvoltarea artei militare.
Numeroase procedee, metode şi reguli ale artei militare
clasice s-au învechit şi au fost înlocuite cu altele noi,
corespunzătoare cu stadiul, posibilităţile şi cerinţele noilor
mijloace tehnice de luptă.
În actuala etapă a dezvoltării sale, arta militară cunoaşte
o puternică tendinţă de scientizare, ca urmare a aplicării în
domeniul militar a rezultatelor şi metodelor elaborate de o
serie de ştiinţe cum ar fi:
- ştiinţa conducerii;
- cercetarea operaţională;
- cibernetica;
- radioelectronica etc.

35
 Dezvoltarea fără precedent a tehnicii militare,
automatizarea conducerii acţiunilor de luptă nu diminuează
rolul comandantului, talentul, măiestria şi aptitudinile sale în
organizarea şi desfăşurarea cu succes a luptei armate şi nici
însemnătatea artei militare.
Trebuie de avut în vedere faptul că, fiecare situaţie de
luptă are particularităţile sale, reprezintă un caz unic, a cărui
soluţionare necesită din partea comandanţilor atît cunoştinţe
ştiinţifice, cît şi măiestrie, arta de a conduce trupele şi a
obţine succesul în luptă.
Strategia militară – ramură a artei militare, care
studiază problemele conducerii războiului în ansamblu şi a
acţiunilor militare de mare amploare, modalitatea folosirii
forţelor şi mijloacelor pentru atingerea scopurilor politice
ale războiului, elaborează planurile pregătirii ţării şi armatei
pentru război. Strategia militară se subordonează politicii,
care elaborează liniile directoare ale doctrinei militare,
stabileşte scopurile războiului şi mijloacelor militare de bază
care vor fi folosite pentru atingerea lor.
În cadrul artei militare, strategia militară are un rol
conducător faţă de arta operativă şi de tactică, orientînd
acţiunile acestora şi integrîndu-le într-o concepţie de
ansamblu asupra purtării războiului.

36
 Funcţiile principale ale strategiei militare sînt:
- definirea caracterului viitorului război;
- pregătirea ţării, a populaţiei şi a forţelor armate pentru
război;
- conducerea în ansamblu a războiului;
- conducerea companiilor şi a operaţiilor strategice;
- pregătirea generală a cadrelor de comandă.
În conformitate cu legile obiective ale luptei armate,
strategia militară elaborează principiile de bază ale
organizării şi ducerii acţiunilor militare, care reflectă
experienţa îndelungată a războaielor. Între cele mai
importante principii ale strategiei militare se înscriu:
- economia forţelor;
- acţiunea şi reacţiunea;
- libertatea de acţiune;
- concentrarea forţelor şi mijloacelor pe direcţiile principale;
- surpinderea;
- manevra;
- cooperarea.
Principiile strategiei militare au un caracter istoric. În
funcţie de condiţiile generale ale fiecărei epoci, de scopul şi
caracterul războaielor, de evoluţia mijloacelor de luptă apar

37
noi principii ale strategiei, iar cele vechi îşi schimbă
conţinutul sau încetează de a mai fi folosite.
Arta operativă – parte a artei militare care studiază
operaţiile desfăşurate de mari grupări de trupe de diferite
genuri de armă, cuprinzînd un complex de acţiuni de luptă
duse pe uscat, în aer şi pe mare, pe direcţii care conduc la
îndeplinirea unor scopuri de o importanţă deosebită.
Arta operativă elaborează procedeele de pregătire şi
ducere a operaţiilor conform legilor ştiinţei militare,
mijloacelor de acţiune creată de ştiinţa şi tehnica modernă,
caracteristicilor teatrului de acţiuni militare.
Elementele caracteristice ale artei operative moderne
sînt:
- ducerea operaţiilor cu mase mari de luptători, pe fronturi şi
adîncimi mari;
- puterea considerabilă a mijloacelor de distrugere moderne;
- creşterea rolului manevrei operative;
- cooperarea armelor şi categoriilor de forţe armate pentru
atingerea scopurilor operative;
- ritmul înalt în ducerea operaţiilor.
Tactica – ramură a artei militare al cărei obiect îl
constituie studiul acţiunilor de luptă desfăşurate în spaţiul
terestru, aerian şi maritim de către M.U. tactice (divizie,

38
corp de armată) şi de către unităţi şi subunităţi (de arme
întrunite şi de celelalte arme), elaborarea principiilor,
procedeelor, formelor şi metodelor de organizare şi ducere a
acestora.
Tactica se află într-o strînsă corelaţie cu arta
operativă şi cu strategia, subordonîndu-se acestora, ceea ce
impune întotdeauna integrarea acţiunilor tactice într-o
concepţie strategică.
1.2. Destinaţia şi structura organizatorică a
Forțelor Armate ale Republicii Moldova
Republica Moldova realizează construcţia Forţelor
Armate în conformitate cu doctrina militară. Forțele Armate
ale Republicii Moldova, (în continuare FA RM) sînt
destinate apărării statului în caz de agresiune armată,
asigurării inviolabilităţii frontierelor şi a spaţiului acestuia.
Antrenarea FARM în soluţionarea unor probleme ce nu
ţin nemijlocit de asigurarea apărării statului se efectuiază
exclusiv în temeiul hotărîrii Parlamentului, iar în situaţii
extreme, prin decretul Preşedintelui RM.
FARM se construiesc în conformitate cu următoarele
principii, și anume:
- întreţinerii trupelor regulate, ce se completează pe baza
îmbinării obligaţiunii militare şi înrolării benevole a
cetăţenilor pe bază de contract;
39
- pregătirii rezervei de militari instruiţi pe baza obligaţiunii
militare a cetăţenilor;
- conducerii unice şi centralizate;
- stării permanente de pregătire pentru luptă şi mobilizare;
- asigurării protecţiei sociale şi juridice a militarilor de către
stat;
- educării efectivului în spiritul dragostei de Patrie,
respectării legalităţii şi a idealurilor democratice.
Forţele Armate ale Republicii Moldova sînt constituite din:
 Armata Naţională;
 Trupele de carabinieri;
Conducerea supremă a Forţelor Armate se exercită de
către Parlament şi Preşedintele RM, care, concomitent, este
Comandantul Suprem al FA, precum şi de către Guvern, în
limitele împuternicirilor determinate de legislaţie.
Destinaţia şi componenţa Armatei Naţionale a
Republicii Moldova
Armata Naţională este o organizaţie militară a Republicii
Moldova, care este destinată pentru apărarea statului în caz
de agresiune armată, din afara ţării.
Armata Naţională îşi va îndeplini funcţia sa în
cooperare cu trupele de carabinieri.

40
 Armata Naţională este dotată cu tehnică şi armament
modern, este în permanentă gătinţă de luptă şi este în stare
să-şi îndeplinească funcţia sa. Fondul de aur al Armatei
Naţionale sînt cadrele de ofiţeri.
Structura Armatei Naţionale, efectivul, dotarea ei cu
armament, asigurarea ei financiară, tehnico – materială se
determină de Ministerul Apărării şi de Guvern şi se aprobă
de Parlament.
Ministerul Apărării este organul central al
conducerii de Stat a Armatei Naţionale şi exercită nemijlocit
conducerea ei.
Ministerul Apărării elaborează principalele direcţii
ale politicii militare, proiectele planului de construcţie a AN
şi planului de mobilizare a AN, coordonat cu planul
pregătirii de mobilizare a economiei, determină suficienţa de
apărare şi în dependenţă de aceşti factori conduce lucrările
de dotare a unităţilor militare cu armament, tehnică militară,
cu alte mijloace materiale, colaborează cu Forţele Armate
ale altor state, asigură protecţia socială şi juridică a
militarilor şi a membrilor familiilor lor.
Ministerul Apărării este condus de Ministrul
Apărării. El se numeşte în funcţie de Parlament, la
recomandarea Preşedintelui RM.

41
 Prin decretul Preşedintelui RM, Ministerul Apărării
pune AN în cel mai mare grad de pregătire de luptă, declară
mobilizarea şi dă dispoziţii ca trupele să fie folosite conform
destinaţiei.
Ministerul Apărării exercită conducerea trupelor prin
Marele Stat Major al AN, subordonat lui nemijlocit.
Marele Stat Major al AN efectuiază pregătirea
nemijlocită a trupelor pentru ducerea acţiunilor militare în
scopul asigurării apărării Republicii.
Marele Stat Major elaborează:
- planurile pregătirii pentru luptă şi mobilizare a AN;
- măsurile pentru desfăşurarea trupelor regulate şi
rezervei cele mai eficiente metode de aplicare în luptă a
unităţilor şi subunităţilor;
- strategia şi tactica de ducere a acţiunilor militare, de
cooperare a armatei regulate cu rezervă, cu trupele de
grăniceri şi cu trupele de interne;
- planurile de perspectivă de dotare a AN cu armament şi
tehnică militară;
- regulament şi instrucţiuni, programe şi planuri de
pregătire de luptă a AN.
Marele Stat Major asigură:

42
- conducerea nemijlocită a activităţii organelor de
conducere militară subordonată;
- conducerea trupelor, legăturilor sigure cu ele în timp de
pac şi de război;
- promovarea în trupe a unei politici de cadre;
- exercitarea controlului asupra executării în trupe a
ordinelor şi dispoziţiilor organelor superioare ale conducerii
de stat şi conducerii militare.
Armata Naţională se compune din trupe regulate şi
de rezervă.
Baza trupelor regulate o constituie următoarele
tipuri de trupe:
- trupele de uscat;
- trupele de apărare antiaeriană;
- aviaţia militară;
- trupele (unităţile) speciale;
- trupele logistice.
Rezerva se compune din rezerva de categoria întîi
destinată completării suplimentare a trupelor regulate pînă la
statul timpului de război, şi de rezervă de categoria a doua -
de unităţi şi subunităţi destinate ducerii de sinestătător a
acţiunilor militare.

43
 Fiecare tip de trupe are în componenţa sa mai multe
genuri de arme şi arme speciale, precum şi logistice, adică
au unităţi şi subunităţi:
- de luptă;
- de asigurare de luptă;
- de asigurare materială.
1.2.1 Componenţa, destinaţia şi misiunile
genurilor de armă, genurilor de armă
specială şi trupelor logistice a AN RM
Trupele de uscat
Trupele de uscat – este cel mai numeros şi multelateral
după componenţa sa tip de trupe.
Ele posedă de o putere de foc şi de lovire foarte mare, o
manevribilitate înaltă şi sînt de sinestătătoare.
Trupele de uscat sînt destinate pentru:
- respingerea loviturilor inamicului;
- nimicirea grupărilor de trupe a inamicului pe diferite
teatre de acţiuni militare;
- menţinerea teritoriilor, raioanelor, aliniamentelor
ocupate.
Pentru îndeplinirea misiunilor de luptă, trupele de uscat
au în componenţa sa următoarele genuri de armă:
- unităţi de infanterie motorizată;
- unităţi de tancuri;

44
- unităţi de artilerie;
- unităţi speciale;
- unităţi de logistică.
Unităţile de infanterie motorizată şi de tancuri
constituie baza trupelor de uscat. Ele îndeplinesc
următoarele misiuni:
a) în apărare:
- menţinerea cu fermitate a raioanelor ocupate,
aliniamentelor şi poziţiilor;
- respingerea loviturilor inamicului;
- producerea distrugerii inamicului.
b) în ofensivă:
- ruperea apărării inamicului;
- nimicirea grupărilor de trupe ce se apără;
- cucerirea raioanelor importante din teren, aliniamentelor
şi altor obiective;
- urmărirea inamicului care se retrage;
- ducerea luptei de întîlnire.
Infanteria motorizată – este cel mai numeros gen de
armă a trupelor de uscat.
Trupele de infanterie motorizată sînt destinate
pentru ducerea acţiunilor de luptă de sinestătător sau în
cooperare cu alte genuri de armă şi trupe speciale.

45
 Trupele de infanterie motorizată sînt dotate cu tehnică
de luptă şi armament modern şi este în stare să nimicească
ţintele inamicului, atît terestru, cît şi aerian cu complexe de
rachete, sisteme de artilerie cu rachete antitanc dirijate, cu
complexe antiaeriene. Aceasta se datorează faptului, că în
componenţa unităţilor de infanterie motorizată intră:
- subunităţi de artilerie;
- subunităţi antiaeriene;
Trupele de infanterie motorizată, care posedă o înaltă
independenţă de luptă, îndeplinesc următoarele misiuni:
- menţinerea cu fermitate a raioanelor, poziţiilor şi
aliniamentelor ocupate;
- respingerea loviturilor inamicului;
- producerea pierderilor inamicului, care atacă.
În cooperare cu alte genuri de armă:
- să ducă acţiuni de ofensivă;
- să forţeze cursurile de apă;
- să urmărească inamicul care se retrage;
- să ducă lupta de întîlnire;
- pot fi folosite în calitate de desant aerian.
Trupele de infanterie motorizată sînt în stare să
îndeplinească misiunile indicate:

46
- în diferite condiţii de teren, pe orice timp şi în orice
anotimp;
- pe direcţia principală sau neprincipală;
- în primul sau al doilea eşalon;
- în componenţa rezervei sau desanţilor aerieni.
Baza trupelor de infanterie motorizată o constituie
unităţile şi subunităţile de infanterie motorizată.
Din cadrul trupelor de infanterie fac parte:
- Bg.1 IMo;
- Bg.2 IMo;
- Bg.3 IMo.
Unităţile de artilerie – sînt un mijloc puternic de
nimicire a inamicului. Ele sînt dotate cu diferite sisteme de
artilerie, aruncătoare de mine şi altă tehnică.
Misiunile sale în lupta de arme întrunite, artileria
trupelor de uscat le îndeplineşte într-o cooperare strînsă cu
aviaţia şi mijloacele de luptă a altor unităţi şi subunităţi.
Artileria îndeplineşte aşa misiuni de luptă cum ar
fi:
- lupta cu tancurile, mijloacele de foc şi forţa vie a
inamicului;
- însoţirea subunităţilor de infanterie motorizată şi
tancuri;

47
- lupta şi nimicirea mijloacelor nucleare a inamicului.
Din componenţa trupelor de artilerie face parte
divizionul independent de artilerie.
Divizioanele de artilerie sînt destinate pentru nimicirea
mijloacelor de întrebuinţare a armelor nucleare şi chimice,
sistemelor armelor de înaltă precizie, artileriei, bancurilor,
MCI, mijloacelor antitanc şi a altor mijloace de foc, forţei
vii, elicopterelor pe pista de lansare, mijloacelor de apărare
a spaţiului aerian a distruge construcţiile de fortificaţie ale
inamicului, mijloacelor de minare la distanţe, a terenului,
asigurarea cu lumină, punerea perdelelor de fum şi aerozele,
şi îndeplinirea altor misiuni.
Trupele de apărare antiaeriană
Trupele de apărare antiaeriană sînt destinate pentru:
- respingerea atacului aerian al inamicului;
- nimicirea mijloacelor de atac aerian a inamicului pe
direcţiile îndepărtate şi apropiate spre obiectivele
apărate de sinestătător sau cu alte genuri de arme a AN.
Trupele de apărare antiaeriană a AN sînt compuse din
regimentul de rachete antiaeriene.
Regimentul de rachete antiaeriene constituie mijlocul de
bază de nimicire a inamicului aerian. El este destinat pentru
ducerea cercetării prin radiolocaţie a inamicului aerian şi

48
înştiinţarea trupelor de conducere a aerodroamelor, obiectele
logistice de la loviturile inamicului din aer, lupta cu aviaţia
inamicului, desanţilor aerieni în zbor şi a elementelor
aeriene a complexurilor de cercetare – lovire.
Aviaţia militară a AN
Aviaţia militară este alcătuită din:
- baza de aviaţie;
- escadrila mixtă de aviaţie independentă.
Aviaţia militară a AN este destinată pentru:
- hotărîrea independentă în cooperare cu alte trupe ale
AN RM a diferitor misiuni;
- nimicirea mijloacelor nucleare ale inamicului,
distrugerea grupărilor de aviaţie a lui;
- susţinerea trupelor de uscat;
- îndeplinirea transportărilor aeriene;
- ducerea cercetării aeriene, desantarea trupelor;
- asigurarea legăturii şi conducerii.
Subunităţile speciale
Subunităţile speciale sînt destinate pentru îndeplinirea
misiunilor speciale în vederea asigurării activităţii de luptă
şi de toate zilele a Armatei Naţionale.
Din componenţa subunităţilor speciale fac parte:
- regimentul de transmisiuni;

49
- batalionul independent de pioneri - genişti;
- batalionul cu destinaţie specială;
- compania independentă de protecţie chimică;
- compania de luptă radioelectronică;
- detaşamentul topogeodezic.
Batalionul de transmisiuni este destinat pentru
desfăşurarea şi exploatarea sistemelor de legătură şi
asigurarea conducerii cu trupele în toate tipurile de acţiuni
de luptă.
Batalionul independent de pioneri – genişti este
destinat pentru îndeplinirea misiunilor asigurării genistice a
luptei a unităţilor şi subunităţilor trupelor de uscat,
deasemenea pentru a duce pierderi inamicului cu folosirea
muniţiilor genistice.
Batalionul cu destinaţie specială posedă o mobilitate
înaltă şi este destinat pentru învăluirea inamicului în aer şi
îndeplinirea misiunilor în spatele lui, în apărare şi în
ofensivă, acţionînd în calitate de desant aerian.
Compania independentă de protecţie chimică este
destinată pentru îndeplinirea misiunilor de asigurare chimică
a luptei, a unităţilor şi subunităţilor trupelor de uscat, şi
producerea pierderilor inamicului cu folosirea armelor de
aprindere.

50
 Detaşamentul topogeodezic este destinat pentru
îndeplinirea misiunilor de asigurare topogeodezică a
unităţilor şi subunităţilor AN.
Detaşamentul topogeodezic îndeplineşte aşa misiuni
ca:
- asigurarea unităţilor şi subunităţilor cu hărţi topografice
şi speciale;
- asigurarea cu date şi informaţie geodezică despre starea
terenului.
Compania de luptă radioelectronică independentă este
destinată pentru îndeplinirea misiunilor de dezorganizare a
conducerii cu trupele şi armamentul inamicului. În afară de
aceasta ea se întrebuinţează pentru cercetarea
radioelectronică a inamicului.
Unităţile de logistică
Unităţile de logistică sînt destinate:
- pentru asigurarea trupelor cu toate tipurile de mijloace
materiale şi menţinerea stocurilor;
- asigurarea deplasărilor militare;
- reparaţia tehnicii de luptă şi armamentului;
- acordarea ajutorului medical bolnavilor şi răniţilor;
- efectuarea activităţilor sanitaro – igienice;
- îndeplinirea altor misiuni pentru asigurarea logistică.

51
 Din componenţa unităţilor de logistică fac parte:
- batalionul independent de asigurare materială;
- baza de păstrare a tehnicii militare;
- baza de reparaţie a tehnicii;
- depozitele cu bunuri materiale a AN;
- spitalul clinic militar central;
- departamentul administrativ militar.
Batalionul independent de asigurare materială este
destinat pentru:
- întreţinerea tehnică şi reparaţia curentă a armamentului
şi tehnicii de luptă;
- păstrarea şi complectarea stocurilor de rachete, miniţii,
carboranţi şi alte mijloace materiale;
- transportarea mijloacelor materiale la subunităţi;
- asigurarea efectivului cu hrană.
Baza de păstrare a tehnicii este destinată pentru:
- păstrarea tehnicii de luptă;
- asigurarea trupelor cu tehnică.
Baza de reparaţie este destinată pentru:
- restabilirea şi reîntoarcerea tehnicii şi armamentului în
subunităţi;
- menţinerea tehnicii în stare tehnică bună care asigură
întrebuinţarea ei fără abateri.

52
 Depozitele cu bunuri materiale a AN sînt destinate
pentru:
- păstrarea inventarului tehnico – militar;
- asigurarea subunităţilor cu mijloace materiale.
Spitalul clinic militar central este destinat pentru
acordarea ajutorului medical răniţilor şi bolnavilor.
Departamentul administrativ – militar este destinat
pentru încorporarea, evidenţa şi repartizarea efectivului în
trupe.
CAPITOLUL II
REGULAMENTELE MILITARE GENERALE
2.1. Principii generale
Toată activitatea militarilor pe timp de pace este
stipulată în patru regulamente și anume:
REGULAMENTUL SERVICIULUI INTERIOR AL
FARM
Acest REGULAMENT determină drepturile și
îndatoririle generale ale militarilor FARM și relațiile dintre
ei, atribuțiile principalelor persoane cu funcții de răspundere
ale brigăzii și subunităților acesteia, precum și regulile de
ordine interioară.
SERVICIUL INTERIOR cere acțiuni organizate ale
militarilor, INDIFERENT de doleanțele acestora.

53
 Îndeplinirea cerințelor serviciului interior dezvoltă la
militari:
1. Spiritul responsabilității;
2. Spiritul independenței;
3. Spiritul acurateței și bunei credințe.
Înțelegerea reciprocă, bunăvoința și hotărârea de a veni
în ajutor unul altuia conduc la consolidarea camaraderiei
ostășești și la unirea colectivelor de militari, contribuie atât
la realizarea sarcinilor de activitate zilnică, cât și la
suportarea încercărilor unor situații de luptă.
Viața și activitatea de toate zilele a militarilor în
unitatea militară decurg în corespundere cu cerințele
serviciului interior.
Serviciul interior este menit să mențină în unitate:
- ordinea interioară și disciplina militară;
- instruirea efectivului;
- îndeplinirea organizată de către acesta a altor misiuni ale
activității de toate zilele și păstrarea sănătății militarilor.
SERVICIUL INTERIOR este organizat în conformitate
cu principiile REGULAMENTULUI SERVICIULUI
INTERIOR AL FARM.
Pe timp de război – în condițiile de campanie și pe timp
de pace – la aplicațiile și ședințele de instrucție a militarilor

54
privind acțiunile de luptă, serviciul interior este stabilit de
regulamentele de luptă, de instrucțiunile de asigurare a
acțiunilor de luptă, precum și de prezentul Regulament.
REGULAMENTUL DISCIPLINEI MILITARE AL
FARM
Acest REGULAMENT stabilește esența disciplinei
militare, obligațiile militarilor de menținere și respectare a
ei, tipurile de recompense și de pedepse disciplinare,
drepturile comandanților (șefilor) de a le acorda și aplica,
precum și modul de propunere și de executare a
propunerilor, cererilor și reclamațiilor făcute de militari.
Toți militarii sunt obligați să mențină și să respecte
disciplina militară și să se conducă cu strictețe de
prevederile prezentului Regulament.
REGULAMENTUL SERVICIULUI ÎN GARNIZOANĂ
ȘI DE GARDĂ AL FARM
Acest REGULAMENT stabileşte destinaţia, modul de
organizare şi executare a serviciului de garnizoană şi a
serviciului de gardă, drepturile şi obligaţiile persoanelor cu
funcţii de răspundere ale garnizoanei şi ale militarilor care
execută aceste servicii, precum şi reglementează
desfăşurarea activităţilor din garnizoană cu participarea
trupelor.

55
 Prevederile prezentului regulament se aplică de
autorităţile de specialitate ale administraţiei publice centrale,
denumite în continuare structuri militare, în care, conform
legislaţiei în vigoare, se prevede îndeplinirea serviciului
militar, precum şi de organele de conducere, marile unităţi
şi unităţile militare ale Forţelor Armate, întreprinderile şi
instituţiile acestora, denumite în continuare unităţi militare.
REGULAMENTUL INSTRUCȚIEI DE FRONT
Acest REGULAMENT determină:
- exercițiile și mișcările de front fără armă și cu armă;
- formațiile subunităților și unităților militare pe jos și pe
mașini;
- modul de executare a salutului militar și a revistei de
front;
- locul Drapelului de luptă al unității militare în formație,
ordinea scoaterii și depunerii lui;
- obligațiile militarilor înainte de adunare și în formație și
cerințele față de instrucția lor de front.
2.2. Militarii, drepturile, îndatoririle și
responsabilitatea acestora
În conformitate cu art.7 al Regulamentului serviciului
interior al Forțelor Armate ale Republicii Moldova, militarii
beneficiază de drepturile şi libertăţile stabilite pentru
cetăţenii Republicii Moldova de Constituţie, de legislaţia în
56
vigoare, precum şi de acordurile internaţionale la care
Republica Moldova este parte, cu interdicţiile şi restricţiile
condiţionate de particularităţile serviciului militar.
Prin îndeplinire de către militari a obligaţiilor de
serviciu se înţelege:
1) participarea la acţiuni militare;
2) exercitarea funcţiilor de serviciu;
3) executarea serviciului de alarmă;
4) participarea la exerciţii şi antrenamente militare;
5) aflarea pe teritoriul unităţii militare pe durata
stabilită de programul zilnic sau la ordinul comandantului
(şefului);
6) aflarea în misiuni, participarea la operaţiuni de
menţinere a păcii sau aflarea la tratament;
7) deplasarea la şi de la locul de serviciu, de tratament
sau locul misiunii;
8) participarea la concentrări militare;
9) apărarea vieţii, sănătăţii, onoarei şi demnităţii
persoanei;
10) acordarea de ajutor organelor de drept pentru
asigurarea legalităţii şi ordinii de drept;

57
 11) participarea la acţiunile de prevenire şi lichidare a
consecinţelor calamităţilor naturale, ale avariilor tehnogene
şi catastrofelor;
12) alte acţiuni ale militarului, calificate de instanţa de
judecată ca fiind săvîrşite în interesul persoanei, societăţii şi
statului;
13) aflarea în prizonierat (cu excepţia cazurilor de
predare benevolă), în situaţia de ostatic sau de persoană
internată;
14) dispariţia militarului pînă la declararea dispariţiei sau
morţii sale, în modul stabilit de lege.
La necesitate, la ordinul comandantului (şefului),
militarul este obligat să procedeze la îndeplinirea
obligaţiilor de serviciu în orice moment.
Drepturile militarilor şi modul de realizare a lor,
ţinîndu-se cont de particularităţile serviciului militar, sînt
determinate de legislaţia în vigoare.
Folosirea de către militari a drepturilor lor nu trebuie să
fie în detrimentul drepturilor şi intereselor legitime ale
societăţii, ale statului şi serviciului militar, precum şi nici în
detrimentul drepturilor altor militari şi cetăţeni.
Statul asigură protecţia socială şi juridică a militarilor,
realizează măsuri pentru a le asigura un nivel de viaţă

58
suficient şi demn, pentru a le îmbunătăţi condiţiile de
serviciu şi de trai.
Asigurarea şi apărarea drepturilor militarilor sînt
încredinţate organelor puterii de stat şi ale administraţiei
publice locale, judecătoriilor, organelor de drept, centrelor
militare şi comandanţilor (şefilor).
Militarul în activitatea sa de serviciu se conduce de
cerinţele stabilite de legislaţia în vigoare şi de regulamentele
militare.
Militarul are următoarele îndatoriri:
1) să-şi servească cu abnegaţie (devotament) poporul, să
fie devotat Republicii Moldova, să apere cu jertfire de sine
suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a ţării;
2) să respecte şi să îndeplinească prevederile Constituţiei
şi ale legilor Republicii Moldova, să apere valorile
democraţiei constituţionale, să respecte acordurile
internaţionale la care Republica Moldova este parte;
3) să respecte Jurămîntul militar şi prevederile
regulamentelor militare, să execute necondiţionat, întocmai
şi la timp ordinele comandanţilor (şefilor), fiind responsabil
de modul în care îndeplineşte misiunile încredinţate;

59
 4) să preţuiască onoarea şi gloria de luptă ale poporului
său, ale unităţii militare, să păstreze demnitatea gradului şi
uniformei militare pe care o poartă;
5) sa fie disciplinat şi vigilent, să păstreze cu stricteţe
secretul militar, cel de stat, precum şi caracterul confidenţial
al unor activităţi şi documente;
6) să-şi perfecţioneze pregătirea şi măiestria
profesională;
7) să preţuiască camaraderia militară, să respecte
drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor;
8) să cunoască şi să întreţină, regulamentar, în stare
operativă de luptă, tehnica şi armamentul încredinţat, să
păstreze şi să administreze eficient patrimoniul militar din
dotare;
9) să respecte regulile securităţii personale la
manipularea şi întreţinerea mijloacelor tehnice şi a
armamentului, precum şi la realizarea altor activităţi în
timpul îndeplinirii serviciului militar;
10) să aibă grijă de sănătatea sa, să respecte regulile
igienei personale şi sociale şi să nu-şi permită deprinderi
dăunătoare.
Se interzice menţionarea în scrisori şi telegrame a unor
informaţii privind activitatea, misiunile, structura,

60
completarea cu efectiv, tehnică şi armament, a altor
informaţii ce ţin de menţinerea capacităţii de luptă a unităţii,
precum şi discutarea despre acestea cu persoane străine.
Militarul este obligat să dea dovadă de patriotism, să se
mîndrească cu gloria militară a poporului său, să contribuie
la consolidarea frăţiei de arme internaţionale.
În procesul de instruire şi educare a militarilor,
superiorii trebuie să dea dovadă de stimă faţă de
sentimentele, obiceiurile şi tradiţiile lor naţionale.
Militarii sînt obligaţi să se respecte reciproc, să ajute
comandanţii (şefii) şi superiorii la menţinerea ordinii şi
disciplinei.
În cazul constatării unor relaţii neregulamentare între
militari, militarul este obligat de urgenţă să ia măsuri pentru
a restabili ordinea şi să raporteze despre ele şefului său
nemijlocit.
În interes de serviciu, militarul este obligat să se
adreseze şefului său nemijlocit şi, cu permisiunea acestuia,
şefului ierarhic superior.
În interes personal, militarul, de asemenea, este obligat
să se adreseze şefului său nemijlocit, iar în caz de necesitate
deosebită - şefului superior.

61
 La înaintarea unei propuneri, cereri sau reclamaţii
militarul se conduce de prevederile Regulamentului
disciplinei militare.
Răspunderea militarilor
Toţi militarii, indiferent de gradul militar şi funcţia pe
care o deţin, sînt egali în faţa legii.
Militarii, în dependenţă de gravitatea faptei săvîrşite,
poartă răspundere disciplinară, contravenţională, materială,
civilă şi penală.
Pentru abateri disciplinare, militarii poartă răspundere în
conformitate cu Regulamentul disciplinei militare.
Comandanţii (şefii) nu poartă răspundere disciplinară pentru
faptele subalternilor lor, dacă au întreprins toate măsurile
necesare, în limita competenţei lor, pentru evitarea faptelor
menţionate, au tras la răspundere persoanele culpabile şi nu
au tăinuit faptele în cauză.
Militarii pot fi reţinuţi sau arestaţi numai în temeiul şi în
modul stabilit de legislaţia în vigoare. Arestul pentru
abaterile disciplinare se efectuează în conformitate cu
Regulamentul disciplinei militare.
Pentru săvîrşirea de contravenţii în afara exercitării
atribuţiilor de serviciu, militarii, cu excepţia militarilor în
termen, răspund contravenţional conform dispoziţiilor

62
generale. Pentru săvîrşirea de contravenţii, militarii în
termen răspund în conformitate cu Regulamentul disciplinei
militare.
Pentru prejudiciile materiale cauzate statului în timpul
îndeplinirii obligaţiilor de serviciu, militarii poartă
răspundere materială, în conformitate cu Legea cu privire la
răspunderea materială a militarilor şi cu alte acte legislative.
Militarii reţinuţi de organele de drept sau în privinţa
cărora a fost emis mandat de arest se predau comenduirii
militare sau comandantului unităţii militare pentru a fi
deţinuţi (transmişi spre supraveghere) pînă la emiterea
hotărîrii corespunzătoare.
În cazul tragerii la răspundere, este inadmisibilă lezarea
onoarei şi demnităţii militarilor.
2.3. Relaţiile dintre militari
Conducerea unică este unul din principiile de bază ale
Forţelor Armate ale Republicii Moldova. Ea constă în
învestirea comandantului (şefului) cu autoritate deplină
asupra subordonaţilor şi cu responsabilitate personală în faţa
legii pentru toate aspectele vieţii şi activităţii unităţii
(subunităţii) militare şi fiecărui militar în parte.
Conducerea unică constă în faptul că comandantul
(şeful) are dreptul, pornind de la analiza situaţiei, de unul

63
singur să ia decizii, să dea ordinele respective în strictă
corespundere cu legislaţia în vigoare, cu regulamentele
militare şi să controleze executarea lor.
Discutarea ordinului este inadmisibilă, iar
nesubordonarea sau neexecutarea ordinului se consideră
infracţiune militară.
Fiecărui militar i se acordă grad militar în condiţiile
Regulamentului cu privire la modul de îndeplinire a
serviciului militar în Forţele Armate.
Gradul militar se acordă militarului în dependenţă de
pregătirea profesională, de vechimea în serviciu în funcţia
deţinută şi de calitatea îndeplinirii obligaţiilor funcţionale.
El poate fi retras în cazurile prevăzute de regulamentele
militare şi legislaţia Republicii Moldova.
Militarii care îşi fac studiile la instituţiile de învăţămînt
militar se numesc: cei care nu au grad militar - studenţi, iar
cei care au grad - conform gradului respectiv.
Cetăţenilor, care nu au avut grad militar pînă la
înscrierea în instituţia de învăţămînt militar sau au avut
gradul militar soldat, odată cu înmatricularea, li se conferă
gradul militar „student”. Alte grade militare, acordate pînă
la înscrierea la instituţia de învăţămînt militar, sînt păstrate.

64
 În dependenţă de situaţia de serviciu şi de gradele
militare pe care le deţin, unii militari în raport cu alţii pot fi
şefi sau subordonaţi.
Şeful are dreptul să dea ordine subordonatului şi să ceară
executarea lor. Şeful trebuie să fie pentru subordonat un
exemplu de atitudine plină de tact şi de stăpînire de sine şi
să nu admită atît familiaritate, cît şi atitudine preconcepută.
Şeful poartă răspundere pentru acţiunile ce înjosesc onoarea
şi demnitatea subordonatului.
Subordonatul este obligat să execute necondiţionat
ordinele şefului. După executarea ordinului, subordonatul
are dreptul să înainteze o reclamaţie, dacă consideră ca faţă
de el s-a procedat incorect.
Şefii, cărora militarii le sînt subordonaţi pe linie de
serviciu, fie şi temporar, se numesc şefi direcţi.
Şeful direct, în funcţia imediat superioară unui
subordonat, se numeşte şef nemijlocit.
După gradele militare pe care le deţin, sînt şefi (daca
aceştia se află în serviciul militar):
1) ofiţerii cu grade supreme - pentru corpul de ofiţeri cu
gade superioare şi cei cu gade inferioare, pentru efectivul de
subofiţeri, sergenţi şi soldaţi;

65
 2) ofiţerii cu grade superioare - pentru corpul de ofiţeri
cu gade inferioare, pentru efectivul de subofiţeri, sergenţi şi
soldaţi;
3) ofiţerii cu grade inferioare - pentru efectivul de
subofiţeri, sergenţi şi soldaţi;
4) subofiţerii - pentru efectivul de sergenţi şi soldaţi din
aceeaşi unitate militară;
5) sergenţii - pentru efectivul de soldaţii din aceeaşi
unitate militară.
Militarii, care după situaţia lor de serviciu şi după gradul
militar deţinut (pct. 45-48 ale prezentului regulament) nu
sînt în raport cu alţi militari şefi sau subordonaţi, pot fi
superiori, inferiori sau egali.
Superioritatea este determinată de gradele militare ale
militarilor.
Superiorii după gradele militare, în cazul încălcării de
către inferiori a disciplinei militare şi a ordinii publice, a
regulilor de conduită militară şi de port al ţinutei militare,
sînt obligaţi să ceară de la aceştia înlăturarea încălcărilor
respective. Inferiorii după grad sînt obligaţi sa execute
necondiţionat aceste cerinţe ale superiorilor.
În cazul îndeplinirii în comun a îndatoririlor de serviciu
de către militari, care nu sînt subordonaţi reciproc, şi cînd

66
relaţiile de serviciu între ei nu sînt determinate de
comandant (şef), şef este considerat superiorul după funcţie,
iar în cazul egalităţii funcţiilor - superiorul după grad
militar.
Ordinul (dispoziţiunea)
Ordinul este o ordonanţă a comandantului (şefului)
adresată subordonaţilor, care cere executarea unor acţiuni,
respectarea unor reguli sau stabileşte o ordine sau o situaţie.
Ordinul poate fi dat în scris, verbal sau prin mijloace
tehnice de legătură unui militar în parte sau unui grup de
militari. Ordinul în scris este principalul document de
serviciu (act juridic) de ordonanţă al conducerii militare,
care se emite cu drept de conducere unică de către
comandanţii de mari unităţi şi unităţi militare (şefii de
instituţii). Ordinele verbale se dau de către toţi comandanţii
(şefii).
Dispoziţiunea este o formă de transmitere de către
comandant (şef) a misiunilor la subordonaţi pe întrebări
particulare. Dispoziţiunea se dă în scris sau verbal.
Dispoziţiunea în scris este un document de ordonanţă de
serviciu emis de către şeful statului major în numele
comandantului unităţii militare sau de către şeful

67
comenduirii militare a garnizoanei în numele şefului
garnizoanei.
Ordinele se dau pe linie de subordonare. În situaţii
deosebite, şeful superior poate da ordin subordonatului peste
şeful nemijlocit al acestuia. În asemenea cazuri, el comunică
despre aceasta şefului nemijlocit al subordonatului sau
ordonă acestuia ca el însuşi să raporteze şefului său
nemijlocit.
Ordinul comandantului (şefului) trebuie să fie în
corelaţie cu prevederile legislaţiei în vigoare,
regulamentelor militare şi ale altor acte normative.
Comandantul (şeful), înainte de a da ordinul, este obligat
să analizeze minuţios situaţia şi să prevadă măsurile de
asigurare a executării ordinului. El poartă răspundere pentru
ordinul dat şi pentru consecinţele acestuia, pentru
corespunderea ordinului legislaţiei în vigoare, precum şi
pentru abuz de putere şi exces de putere sau pentru
depăşirea atribuţiilor de serviciu în ordinul pe care îl dă şi
pentru neluarea măsurilor de executare a acestuia. Ordinul
trebuie să fie formulat clar, să nu admită interpretări
ambigue şi să nu provoace îndoieli subordonatului.

68
 Ordinul comandantului (şefului) trebuie să fie executat
necondiţionat, exact şi în termen. Militarul, după primirea
ordinului, răspunde „Am înţeles” şi apoi îl execută.
Dacă este necesar să se convingă că ordinul dat a fost
înţeles just, comandantul (şeful) poate să ceară repetarea lui
succintă, iar militarul care a primit ordinul se poate adresa
comandantului (şefului) cu rugămintea de a i se repeta
acesta.
Despre executarea ordinului primit militarul este obligat
să raporteze şefului care a dat ordinul, precum şi şefului său
nemijlocit.
Dacă militarul care execută ordinul primeşte de la un alt
şef superior după situaţia de serviciu un nou ordin, care
împiedică executarea primului, el raportează despre aceasta
şefului care a dat ordinul nou şi, în cazul în care acesta este
confirmat, îl execută pe ultimul.
Cel care a dat noul ordin comunică despre aceasta
şefului care a dat primul ordin.
În scopul executării cu succes a misiunii care îi revine,
militarul este obligat să manifeste iniţiativă raţională.
Aceasta este deosebit de necesară cînd ordinul primit nu mai
corespunde situaţiei, ce s-a schimbat brusc, iar condiţiile sînt

69
de aşa natură că primirea la timp a unui nou ordin este
imposibilă.

2.4. Atribuțiile comandanților inferiori și ale

principalelor persoane cu funcții de
răspundere
Obligaţiile generale ale comandanţilor (şefilor)
Comandantul (şeful) este autoritatea învestită, care
exercită comanda şi controlul asupra întregului personal
aflat în subordine.
Autoritatea implică privilegiul şi libertatea
comandantului (şefului) de a impune deciziile proprii
subordonaţilor. A comanda înseamnă a impune voinţa
comandantului subalternilor pentru atingerea scopurilor
propuse.
Responsabilitatea este o obligaţie etică şi legală pe care
şi-o asumă comandantul pe timpul realizării actului de
conducere.
Comandantul (şeful) are următoarele obligaţii:
1) Să menţină capacitatea operaţională a unităţii
(subunităţii) militare încredinţate. În acest scop:
a) să planifice, să organizeze şi să desfăşoare măsuri de
menţinere şi perfecţionare a capacităţii operaţionale pentru
realizarea scopurilor propuse;

70
 b) să planifice şi să organizeze în timp util sprijinul
logistic;
c) să asigure cunoaşterea şi executarea de către efectiv
a obligaţiilor ce îi revin;
d) să cunoască starea reală a unităţii (subunităţii)
militare încredinţate, să dispună în permanenţă de informaţii
exacte privind bunurile materiale disponibile, mişcarea şi
starea lor;
e) să întreprindă măsuri privind asigurarea protecţiei
informaţiilor.
2) Să conducă nemijlocit
instruirea trupelor. În acest
scop:
a) să planifice, să organizeze şi să desfăşoare instruirea
trupelor, folosind diferite tehnici pedagogice (exerciţii
tactice, antrenamente, întruniri, conferinţe, şedinţe etc.);
b) să-şi perfecţioneze permanent propriile cunoştinţe
profesionale şi propria măiestrie metodică, precum şi cele
ale subordonaţilor;
c) să exercite controlul şi să acorde ajutorul necesar
subordonaţilor în procesul instruirii trupelor;
d) să aplice permanent în procesul de instruire a trupelor
tehnici noi de predare (test, concurs, instruire la distanţă

71
etc.), precum şi condiţii de instruire cît mai apropiate de
lupta reală, să perfecţioneze baza materială de instrucţie.
3) Să educe în permanenţă
subordonaţii săi. În acest scop:
a) să le menţină dispoziţia morală şi psihologică de a
apăra Patria, sentimentul de mîndrie şi simţul răspunderii
pentru apartenenţa la Forţele Armate ale Republicii
Moldova, să le dezvolte calităţile necesare pentru
îndeplinirea datoriei militare, curajul, stăpînirea de sine,
ingeniozitatea, vigilenţa, sentimentul camaraderiei ostăşeşti
şi simţul întrajutorării, să ofere personal exemplul de
educaţie, de atitudine sîrguincioasă faţă de serviciu, precum
şi ritualurile militare (Anexele nr. 1-8 şi nr. 10);
b) să perfecţioneze cultura comunicării interetnice, să
manifeste grijă pentru coeziunea colectivului ostăşesc şi
pentru consolidarea prieteniei dintre militari, să ia în
consideraţie şi să stimeze sentimentele, tradiţiile şi
obiceiurile lor naţionale;
c) să dea dovadă de delicateţe şi atenţie faţă de
subordonaţi, să nu admită în relaţiile cu ei grosolănii, să
îmbine exigenţa înaltă şi principialitatea cu respectul
demnităţii lor personale, să ia măsuri pentru soluţionarea
problemelor ce ţin de traiul şi de asigurarea protecţiei

72
sociale şi juridice a militarilor, a cetăţenilor, eliberaţi din
serviciul militar şi a membrilor familiilor lor, să creeze
condiţii pentru dezvoltarea spiritului de creaţie tehnică şi a
altor tipuri de creaţie, pentru ridicarea nivelului de cultură şi
pentru odihnă, pentru întărirea sănătăţii şi dezvoltarea fizică,
iar în caz de necesitate – să intervină pe lîngă şefii superiori
în interesul subordonaţilor.
4) Să menţină în
permanenţă o disciplină militară strictă şi o stare moral-
psihologică sănătoasă în cadrul efectivului.
5) Să întreprindă măsuri
pentru prevenirea cazurilor de deces şi de traumatism în
cadrul efectivului. În acest scop:
a) să stabilească regulile de securitate pe timpul
executării diferitelor activităţi conform programului zilnic
(serviciului de alarmă (de luptă), folosirii armamentului şi
utilizării tehnicii militare, executării marşului, desfăşurării
aplicaţiilor, tragerilor (lansărilor) de luptă, zborurilor,
desfăşurării şedinţelor, lucrărilor de gospodărie şi speciale,
serviciului de gardă şi celui interior etc.), să aducă aceste
reguli de securitate la cunoştinţa subordonaţilor, să ceară şi
să controleze respectarea lor strictă;

73
 b) pînă la începerea şedinţelor,
lucrărilor sau altor activităţi de serviciu, să se convingă dacă
pentru ele sînt create şi menţinute condiţiile de securitate
necesare; dacă subordonaţii au însuşit regulile de securitate
ce li s-au adus la cunoştinţă şi dacă au suficiente deprinderi
practice pentru a le îndeplini.
1) Să asigure ordinea interioară în unitatea
(subunitatea) subordonată. În acest scop:
a) să orienteze activitatea subordonaţilor spre
organizarea studierii şi respectării prevederilor
regulamentelor militare;
b) să organizeze instalarea corectă a militarilor
(subunităţilor) în încăperi (unitate);
c) să prevadă distribuirea raţională a timpului pe
parcursul activităţilor cotidiene;
d) să realizeze pregătirea multilaterală a efectivului
pentru executarea serviciului de zi; să organizeze controlul
executării serviciului interior; să participe personal la
verificarea gărzilor, precum şi să elaboreze recomandări
pentru îmbunătăţirea serviciului de zi;
e) să organizeze şi să menţină ordinea interioară în
locurile în care militarii se află temporar (în parc, la centrele
de instruire etc.);

74
 2) să menţină în stare de funcţionare permanentă
tehnica şi armamentul din dotare şi să asigure integritatea
patrimoniului militar. În acest scop:
a) să organizeze primirea şi punerea în funcţiune a
armamentului şi a tehnicii militare sosite în unitatea
(subunitatea) militară, să controleze personal pregătirea
efectivului pentru primirea şi exploatarea lor;
b) să organizeze şi să realizeze controlul stării tehnice
şi exploatării armamentului şi tehnicii militare, să
întreprindă măsuri de prevenire a incidentelor şi a
accidentelor;
c) să organizeze evidenţa, păstrarea şi mişcarea
patrimoniului militar; să organizeze inventarieri ale
bunurilor materiale în scopul prevenirii pierderii acestora
(lipsuri, deteriorări, sustrageri etc.) şi să tragă la răspundere
persoanele vinovate;
d) să organizeze asigurarea deplină a efectivului din
subordine cu toate tipurile de drepturi în conformitate cu
legislaţia în vigoare, să folosească raţional mijloacele
materiale şi financiare;
e) să întreprindă măsuri pentru prevenirea maladiilor,
pentru menţinerea şi fortificarea sănătăţii militarilor şi
pentru perfecţionarea asistenţei medicale;

75
 f) să organizeze gospodăria trupelor;
g) să ia măsuri pentru protecţia mediului ambiant în
zona de acţiune a unităţii militare, pentru folosirea raţională
şi conform destinaţiei a suprafeţelor de teren.
8) Să-şi perfecţioneze pregătirea profesională şi
metodele de conducere a unităţii (subunităţii) militare. În
acest scop:
a) să-şi perfecţioneze cunoştinţele şi deprinderile
profesionale şi să cunoască modul de aplicare a acestora;
b) să cunoască legile cu privire la activitatea sa de
serviciu şi prevederile regulamentelor militare şi să ceară de
la subordonaţi respectarea lor;
c) să le educe subordonaţilor spiritul întreprinzător,
abordarea ştiinţifică a misiunilor ce le revin, atitudinea
critică faţă de rezultatele muncii proprii şi să ţină cont de
sugestiile subordonaţilor;
d) să repartizeze cu pricepere lucrările şi obligaţiile
între subordonaţi, să exercite controlul executării ordinelor;
să educe efectivului perseverenţa, responsabilitatea
personală, spiritul de previziune şi de precauţie, să menţină
legătură permanentă cu el;

76
 e) să consolideze prin toate mijloacele conducerea
unică, să orienteze eforturile subordonaţilor spre realizarea
activă şi creativă a misiunilor stabilite;
f) să facă sistematic cu efectivul bilanţuri privind
pregătirea de luptă, serviciul de luptă, serviciul trupe, starea
disciplinei militare şi să întreprindă măsuri pentru
ameliorarea lor.
1) Să administreze cu pricepere activitatea cadrelor. În
acest scop:
a) să studieze efectivul prin conversaţii, să cunoască
calităţile profesionale şi moral-psihologice ale
subordonaţilor;
b) să selecteze, repartizeze şi să desfăşoare atestarea
militarilor prin contract, ţinînd cont de poziţia şi de
concluziile comisiei de atestare;
c) să conducă procesul de selectare a candidaţilor la
angajare în serviciul militar prin contract şi la înscriere în
instituţiile militare de învăţămînt;
d) să stimuleze subordonaţii pentru fapte de vitejie şi
iniţiativă raţională în serviciu şi să-i sancţioneze pe cei
neglijenţi;
e) să primească în audienţă cu probleme personale
militarii şi membrii familiilor acestora.

77
10) Să conducă activitatea ştiinţifică, de invenţii şi
raţionalizare
Comandantul de grupă se subordonează comandantului
de pluton şi locţiitorului acestuia şi este şeful nemijlocit al
efectivului grupei.
Art.188. al RSI. Comandantul de grupă are
următoarele obligaţii:
1) să instruiască şi să educe soldaţii grupei, iar cînd
execută misiuni de luptă – să comande cu pricepere grupa;
2) să cunoască numele, prenumele, patronimicul, anul
naşterii, naţionalitatea, calităţile individuale, ocupaţia pînă
la serviciul militar, situaţia familială, succesele şi lipsurile în
pregătirea de luptă ale fiecărui subordonat;
3) să urmărească executarea programului zilnic,
curăţenia şi ordinea interioară în grupă, să ceară respectarea
de către subordonaţi a disciplinei militare;
4) să cunoască partea materială, regulile de exploatare
a armamentului, a tehnicii militare şi a altor materiale ale
grupei, să urmărească existenţa acestora, să le controleze
zilnic şi să le întreţină în ordine şi bună stare;
5) să instruiască soldaţii grupei în vederea sporirii
nivelului ţinutei ostăşeşti a acestora şi rezistenţei lor fizice;

78
 6) să se îngrijească de subordonaţi şi să cunoască
problemele lor; să supravegheze permanent acurateţea,
starea, ajustarea corectă şi portul ţinutei şi echipamentului
subordonaţilor, respectarea de către aceştia a regulilor de
igienă corporală;
7) să verifice ca, după trageri şi şedinţe, la
subordonaţi să nu rămînă muniţii şi substanţe explozibile;
8) să raporteze locţiitorului comandantului de pluton
toate cazurile de îmbolnăvire, cererile şi reclamaţiile
subordonaţilor, abaterile şi măsurile luate în vederea
prevenirii încălcărilor, stimulările şi sancţiunile disciplinare
aplicate, precum şi cazurile de pierdere sau defectare a
armamentului şi a altor mijloace materiale;
9) să cunoască permanent unde se află subordonaţii
săi.
Soldatul se subordonează comandantului de grupă.
Art.190 al RSI. Soldatul are următoarele obligaţii:
1) să înţeleagă datoria sa de militar al Forţelor
Armate, să-şi execute în mod exemplar obligaţiile de
serviciu, să însuşească arta militară;
2) să cunoască funcţiile, gradele militare şi numele
şefilor săi direcţi pînă la comandantul unităţii inclusiv;

79
 3) să stimeze comandanţii (şefii) şi superiorii, să
respecte onoarea şi demnitatea camarazilor şi regulile de
politeţe militară, de conduită şi de executare a salutului
militar;
4) să se călească zilnic, sa-şi perfecţioneze pregătirea
fizică, să respecte regulile de igienă corporală;
5) să respecte în permanenţă ţinuta regulamentară şi
să fie îngrijit;
6) să cunoască la perfecţie şi să întreţină în stare de
funcţionare, curăţate, gata de luptă, echipamentul,
armamentul şi tehnica militară încredinţată;
7) să poarte cu grijă echipamentul, să-l repare la timp
şi îngrijit, să-l cureţe zilnic şi să-1 păstreze în locurile
stabilite;
8) să respecte întocmai regulile de securitate la
manipularea armamentului, tehnicii şi în alte cazuri, precum
şi regulile de prevenire a incendiilor;
9) dacă are nevoie să plece din subunitate, să ceară
aprobarea comandantului de grupă, iar la înapoiere - să-i
raporteze despre sosire;
10) să aibă permanent un comportament adecvat, să nu
admită încălcări ale ordinii publice şi fapte nedemne faţă de
populaţia civilă.

80
 Pentru îndeplinirea exemplară a obligaţiilor de serviciu,
pentru succesele obţinute în pregătirea de luptă şi pentru
disciplină militară impecabilă soldatului i se poate acorda
gradul militar caporal.
Caporalul este obligat să-1 ajute pe comandantul de
grupă la instruirea şi educarea soldaţilor, iar atunci cînd
rămîne în locul comandantului de grupă – să îndeplinească
obligaţiile acestuia.

2.5. Instalarea militarilor, repartizarea timpului și

ordinea zilnică
Toate încăperile şi teritoriul unităţii sînt repartizate
subunităţilor de către comandantul unităţii. Cînd în tabăra
militară permanent se dispun cîteva unităţi militare,
încăperile şi teritoriul acesteia sînt repartizate acestora de
către comandantul (şeful) taberei militare.
Militarii în termen sînt instalaţi în cazarmă.
Pentru instalarea fiecărei subunităţi sînt prevăzute
următoarele încăperi:
1) dormitorul;
2) camera de informare şi odihnă;
3) biroul comandantului;
4) biroul comandanţilor de plutoane;
5) camera pentru păstrarea armamentului;

81
6) clasa de instruire ( pregătire teoretică a serviciului de zi);
7) încăperea pentru curăţarea armamentului;
8) încăperea pentru sport;
9) camera pentru menaj;
10) magazia;
11) uscătoria;
12) lavoarul;
13) încăperea (locul) pentru curăţarea încălţămintei;
14) duşul;
15) toaleta.
Pentru instalarea comandamentului unităţii sînt
prevăzute următoarele încăperi:
1) biroul comandantului;
2) biroul locţiitorului comandantului;
3) biroul şefului statului major;
4) biroul ofiţerului pentru probleme juridice;
5) biroul contabilităţii;
6) birourile secţiilor (compartimentelor) unităţii;
7) biroul lucrări secrete;
8) sala pentru consfătuiri (briefinguri);
9) muzeul unităţii (ungheraşul gloriei militare);
10) camera pentru odihnă (a militarilor prin contract);
11) clasa pentru instructajul personalului de serviciu;

82
12) încăperea pentru executarea serviciului pe unitate (statul
major);
13) lavoarul;
14) duşul;
15) toaleta.
Pentru desfăşurarea şedinţelor în cadrul unităţii se
amenajează clasele corespunzătoare.
În fiecare unitate se ţine Cartea de onoare şi Registrul
istoric al unităţii.
Militarii prin contract sînt instalaţi (cazaţi) în încăperi pe
teritoriul unităţilor militare sau în afara acestora în
conformitate cu legislaţia în vigoare.
Subofiţerii care deţin funcţia de plutonier de subunitate,
după posibilităţi, se instalează în locul de dispunere a
unităţii ori în preajma acestuia.
Studenţii instituţiilor de învăţămînt militar se instalează
în cazărmi în modul stabilit pentru militarii în termen sau în
cămine. Studenţii din rîndul subofiţerilor, militarilor prin
contract şi persoanelor care au îndeplinit serviciul militar în
termen pînă la înscrierea la instituţia de învăţămînt militar
sînt scutiţi de instalarea în cazarmă, începînd cu primul an
de studii. Comandantul (şeful) instituţiei de învăţămînt
militar, la necesitate, poate permite studenţilor să locuiască

83
în afara locului de dispunere a instituţiei de învăţămînt
militar.
Militarilor şi angajaţilor civili li se interzice să locuiască
în cantine, puncte medicale, cluburi, parcuri, depozite şi
magazii, în încăperi de instrucţie, de serviciu, cît şi în alte
încăperi din unitatea militară care nu sînt destinate acestui
scop.
Instalarea militarilor în termen în dormitoare se
efectuează reieşind din normele de asigurare.
Paturile în dormitoare se dispun în consecutivitatea
corespunzătoare statelor de organizare şi funcţii ale
subunităţii şi se aranjează în aşa mod ca lîngă fiecare din ele
sau lîngă două paturi împreunate să rămînă loc pentru
noptieră, iar între rîndurile de paturi să fie loc liber pentru
adunarea efectivului; paturile se amplasează cu cel puţin 50
cm depărtare la pereţii exteriori, respectîndu-se alinierea.
Paturile trebuie să fie uniforme (standard).
În dormitoare, paturile pot fi cu unul sau cu două nivele.
Pentru militarii înscrişi în listele subunităţii pe veci sau
ca soldaţi de onoare pentru fapte vitejeşti, în dormitor, într-
un loc vizibil, se amenajează un pat, care este menţinut
permanent în stare exemplară. Deasupra patului, în ramă, se
atîrnă portretul eroului şi descrierea faptei lui vitejeşti.

84
 În noptiera militarului se păstrează rechizitele de igienă
corporală şi obiectele de uz cotidian.
Aşternutul militarilor instalaţi în cazarmă trebuie să
constea din pătură (plapumă), cearşafuri, pernă cu faţă de
pernă, saltea şi aşternut sub aceasta. Aşternuturile trebuie să
fie aranjate uniform. Se interzice aşezatul şi culcatul pe
aşternut în îmbrăcăminte (cu excepţia persoanei de serviciu
pe subunitate, în timpul odihnei) şi în încălţăminte.
Echipamentul, ţinutele de iarnă şi vară, mijloacele de
protecţie individuală se păstrează în dulapuri speciale,
instalate în încăperile cazărmii.
Dacă sînt condiţii corespunzătoare, ţinuta, uniforma
sportivă şi obiectele personale ale militarilor pot fi păstrate
în dulapuri (compartimente) individuale.
Locurile de păstrare a echipamentului sînt repartizate
militarilor şi marcate cu etichete în care sînt indicate gradul
militar, numele şi iniţialele militarului.
Îmbrăcămintea de fiecare zi şi centura, înainte de
culcare, se aşează în mod ordonat şi uniform pe scaun, iar
încălţămintea se aranjează la picioare, lîngă pat.
Echipamentul, în caz de necesitate, se usucă în uscătorii.
Repartizarea timpului în unitatea militară se
organizează în scopul asigurării stării de pregătire

85
operaţională, de pregătire de luptă, menţinerii ordinii
interioare, disciplinei militare, condiţiilor de asigurare
logistică, de odihnă a efectivului, precum şi în scopul
executării misiunilor stabilite.
Într-o săptămînă, durata totală a timpului de serviciu al
militarilor prin contract nu trebuie să depăşească durata
timpului stabilit conform legislaţiei în vigoare.
Durata timpului de serviciu pentru militarii în termen
este determinată de programul zilnic al unităţii militare.
În perioada stării de urgenţă, de asediu sau de război, în
perioada executării serviciului de luptă (de alarmă),
participării la exerciţii şi antrenamente militare, precum şi la
alte acţiuni legate de asigurarea capacităţii de luptă şi de
mobilizare, timpul de serviciu nu se limitează, militarilor
oferindu-li-se însă timp pentru odihnă.
Militarilor în termen li se acordă cel puţin o zi (24 ore)
de odihnă în săptămână.
Militarilor prin contract, antrenaţi la executarea
îndatoririlor serviciului militar în zilele de odihnă şi de
sărbătoare, timp pentru odihnă li se acordă în mod
obligatoriu în alte zile ale săptămînii, la hotărîrea
comandantului de unitate (subunitate), ţinîndu-se cont de
necesităţile serviciului. Durata timpului pentru odihnă

86
acordat nu trebuie să depăşească durata timpului aflării în
serviciu în zilele de odihnă şi de sărbătoare.
Pentru militarii prin contract se stabileşte săptămîna de
serviciu de cinci zile cu două zile de odihnă, iar pentru
militarii în termen şi cei cu termen redus şi pentru studenţii
instituţiilor de învăţămînt militar săptămîna de serviciu este
de şase zile cu o zi de odihnă.
În cazul antrenării militarilor prin contract la executarea
îndatoririlor serviciului militar peste durata stabilită a
timpului de serviciu în săptămînă şi imposibilităţii de a-i
acorda timp pentru odihnă în alte zile ale săptămânii, acest
timp se sumează şi se acordă militarilor ca zile suplimentare
de odihnă la concediul anual obligatoriu.
Programul zilnic al unităţii militare stabileşte în timp
realizarea activităţilor zilnice ale efectivului subunităţilor şi
statului major al unităţii militare.
Programul zilnic este stabilit de către comandantul
unităţii militare, ţinînd cont de misiunile ce revin unităţii
militare, de anotimp şi de condiţiile climaterice. Acesta este
elaborat pentru perioada de instruire şi poate fi actualizat de
către comandantul unităţii militare pe parcursul desfăşurării
exerciţiilor tactice, tragerilor, ieşirilor de campanie,
executării serviciului de alarmă, serviciilor de garda şi celui

87
interior, altor activităţi, ţinînd cont de specificul executării
acestora.
Programul zilnic al unităţii militare se află în
documentaţia serviciului de zi (pe panouri).
În programul zilnic trebuie să fie prevăzut timp pentru
înviorarea de dimineaţă, toaleta de dimineaţă şi de seară,
inspecţia de dimineaţă, şedinţele de instrucţie şi pentru
pregătirea către acestea, pentru pregătirea serviciului de zi,
schimbul îmbrăcămintei speciale (de lucru), curăţarea
încălţămintei şi toaleta dinaintea mesei, servirea mesei,
îngrijirea armamentului şi tehnicii militare, lucrul educativ
şi sportiv în masă, informarea efectivului, audierea şi
vizionarea programelor informative, primirea bolnavilor la
punctele medicale, satisfacerea necesităţilor personale ale
militarilor (cel puţin două ore), plimbare, apelul de seară şi
opt ore pentru somn.
Intervalele dintre primirea hranei nu trebuie să
depăşească şapte ore şi nici să fie mai mici de patru ore.
După prînz, în decursul a cel puţin 30 de minute, nu se
vor desfăşura şedinţe sau lucrări.
Adunările, şedinţele, precum şi activităţile educative,
vizionarea spectacolelor, filmelor şi alte activităţi trebuie să
fie terminate pînă la plimbarea de seară.

88
 Timpul de serviciu al militarilor prin contract trebuie să
prevadă timpul sosirii la serviciu şi plecării de la acesta,
timpul întreruperii pentru primirea hranei (prînzului),
pregătirii individuale (cel puţin patru ore pe săptămînă),
pregătirii zilnice pentru desfăşurarea şedinţelor şi timpul
pentru pregătirea fizică (cu o durata totală de cel puţin trei
ore pe săptămînă).
La determinarea timpului de serviciu se ţine cont de
necesitatea executării de către militari a obligaţiilor
funcţionale în corespundere cu misiunile unităţii şi
programul zilnic, precum şi a măsurilor de menţinere a
unităţii (subunităţii) militare în starea de pregătire
permanentă în vederea luptei.
În scopul întreţinerii armamentului, tehnicii militare şi a
altor mijloace materiale, utilării şi amenajării parcurilor şi
obiectivelor bazei materiale de instrucţie, aducerii în ordine
a unităţii militare şi executării altor lucrări, în fiecare
săptămînă se organizează ziua de gospodărie, iar lunar - zi
de parc. Săptămînal se desfăşoară îmbăierea efectivului cu
schimbul lenjeriei de pat şi de corp.
Zilele de parc, gospodărie se realizează conform
planurilor elaborate de şeful compartimentului logistic, de
comun acord cu şeful statului major, şi aprobate de către

89
comandantul unităţii. Extrasele din acest plan se transmit
subunităţilor.
Lucrările în zilele de parc şi de gospodărie, precum şi
cele de aducere în ordine a teritoriilor unităţilor militare se
execută sub conducerea plutonierilor sau a tehnicienilor
subunităţilor, iar în lipsa acestora – sub conducerea
persoanelor ce le înlocuiesc. Conducătorii lucrărilor sînt
responsabili de organizarea acestora, precum şi de
respectarea regulilor tehnicii securităţii.
Distribuirea hranei se organizează în orele prevăzute
pentru dejun, prînz şi cină.
La ora stabilită în programul zilnic, pînă la începerea
distribuirii hranei, medicul, în comun cu ofiţerul de serviciu
pe unitate, trebuie să controleze calitatea hranei, să execute
cîntăririle de control ale porţiilor, precum şi starea sanitară a
încăperilor cantinei, veselei de masă şi bucătărie şi a
inventarului. Hrana se probează zilnic de către comandantul
unităţii sau, la indicaţia acestuia, de locţiitori sau de şefii de
servicii.
Rezultatele controlului se înscriu în registrul evidenţei
controlului calităţii preparării hranei.
La ora stabilită, ofiţerul de serviciu pe unitate permite
distribuirea hranei.

90
 Soldaţii şi sergenţii trebuie să sosească în cantină în
formaţie, sub conducerea plutonierului(şefului) de
subunitate.
În cantină se interzice primirea hranei cu capul
acoperit, în scurte călduroase (mantale) şi în îmbrăcăminte
specială (de lucru).
Persoanele din serviciul de zi primesc hrana în orele
stabilite de comandantul unităţii militare.
Pentru bolnavii aflaţi la punctul medical al unităţii
militare hrana se distribuie separat.
CAPITOLUL III
LUPTA CONTEMPORANĂ CU ARME
ÎNTRUNITE
3.1. Baza luptei contemporane cu arme
întrunite.
Esenţa şi trăsăturile caracteristice ale luptei moderne
de arme întrinite. Cerinţele către lupta modernâ de
arme întrunite.
Prin esenţa luptei moderne de arme întrunite trebuie
de înţeles sensul ei, principalul prin ce se deosebeşte de alte
fenomene şi procese a luptei armate, şi în primul rind de
luptele care se duceau înrăzboaiele trecute.
Din timpurile străvechi, pînă la apariţia armelor de
foc, esenţa luptei era confruntarea corp la corp a luptătorilor,
înarmaţi cu arme albe.

91
 Odată cu apariţia, dezvoltarea şi perfecţionarea
armelor de foc un element de mare însemnătate devine
focul, care a dat părţilor luptătoare de a duce lupta la
distanţa, neîntrînd în contact nemijlocit (dar nici excluzînd
aceasta) şi în acest mod s-a mărit amploarea spaţială,
suprafaţa de acţiuni, care la fel a fost esenţială pentru
evoluţia societăţii şi domeniului militar.
Înzestrarea în masă a trupelor cu artilerie, mitraliere,
întrebuinţarea tancurilor şi aviaţiei a adus la aceea, că
succesul pe cămpul de luptă a devenit posibil în rezultatul
eforturilor concordate, comune ale subunităţilor, unităţilor şi
marilor unităţi a tuturor genurilor de arme care participă în
luptă. Lupta a început să capete trăsături de luptă de arme
întrunite, amploarea spaţială suprafaţa (teritoriul) de acţiuni
a ei s-a mărit şi mai mult.
Lupta – confruntarea armată şi organizată a
subunităţilor şi unităţilor dintre părţile luptătoare pentru
obţinerea victoriei.Ea este forma de bază a acţiunilor tactice
a trupelor şi prezintă lovituri, foc şi manevră, care sînt
coordonate după scop, loc şi timp, în scopul nimicirii
(distrugerii) inamicului sau luarea prizonierilor lui, cucerirea
raioanelor importante (aliniamentelor, abiectivelor) în

92
ofensivă, sau menţinerea lor în apărare, precum şi
îndeplinirea altor misiuni tactice.
Esenţa luptei constă în provocarea (producerea) unei
lovituri de foc inamicului, şi în ruperea apărării de poziţie cu
dezvoltarea ulterioară a succesului în lupta de ofensivă, sau
în provocarea loviturii de foc inamicului care înaintează în
combinare cu menţinerea trainică a poziţiilor ocupate în
apărare.
Forţele armate a tuturor statelor, sunt înzestrate cu
diferite tipuri de tehnică modernă şi armament puternic, de
aceea lupta poate să se desfăşoare în diferite condiţii: pe
uscat, pe apă şi în aer.
Lupta poate fi:
- aeriană – care se desfăşoară în aer cu mijloacele
aeriene;
- antiaeriană – care se duce cu mijloacele antiaeriene
împotriva ţintelor aeriene a inamicului;
- maritimă – care se desfăşoară pe apă (mare, rîu,
ocean) cu mijloacele maritime;
- de arme întrunite – care se desfăşoară cu
întrebuinţarea diferitor genuri de arme.
Lupta modernă a trupelor de uscat este lupta de arme
întrunite, aşa cum, în ea participă subunităţile şi unităţile

93
tuturor genurilor de armă şi armă specială, aviaţia, iar în
apropiere de litoral şi forţele maritime.
Scopul luptei este nimicirea sau capturarea
personalului inamicului, distrugerea sau captarea
armamentului şi tehnicii de luptă şi înfrîngerea voinţei lui de
a opune rezistenţa mai departe.
El se atinge prin:
- executarea unor lovituri puternice a tuturor tipurilor
de arme;
- acţiunile active şi hotărîtoare a subunităţilor şi
unităţilor în îmbinare cu efectuarea unei manevre îndrăzneţe
(curajoase);
- încordarea deplină a eforturilor morale şi fizice a
efectivului, gradului lui de închegare de luptă şi voinţei de a
obţine victoria (de a învinge).
Din anii 50 odată cu introducerea în dotarea unui şir
de state a armei nucleare, iar apoi şi a rachetelor, caracterul
luptei de arme întrunite esenţial s-a schimbat. De aceea lupta
modernă de arme întrunite poate să se desfăşoare în
condiţiile:
- cu întrebuinţarea armei nucleare şi altor mijloace de
nimicire în masă:
- cu întrebuinţarea numai armei obişnuite;

94
 În condiţiile de întrebuinţare a armelor obişnuite
(clasice) metoda de bază de ducere a luptei este nimicirea
(distrugerea) consecutivă a grupărilor inamicului.
Aici o deosebită importanţă au:
- eficienţa loviturii cu foc a inamicului concomitant
cu acţiunile asupra rezervelor lui şi a obiectivelor importante
în adîncime (din spatele lui);
- concentrarea la timp a mijloacelor şi forţelor pentru
menţinerea poziţiilor şi raioanelor importante şi acumularea
eforturilor pentru dezvoltarea succesului în direcţia
principală.
- gătinţa de luptă permanentă a trupelor pentru
acţiunile în condiţiile de folosire a ANM.
Fiecare luptă, dusă în una şi aceeaşi operaţie şi în
acelaşi timp, are particularităţile caracteristice numai ei,
determinate de condiţiile concrete ale situaţiei. Cu toate
acestea, luptei de arme întrunite, ca un fenomen al luptei
armate, indiferent de tipul şi condiţiile desfăşurării, îi sînt
caracteristice şi unele particularităţi unice.
Lupta modernă de arme întrunite se caracterizează
prin:
- hotărîrea acţiunilor de luptă;
- dinamism şi manevrabilitate înaltă;

95
 - durata scurtă a acţiunilor de luptă;
- intensitatea înaltă a acţiunilor de luptă;
- schimbări bruşte şi rapide ale situaţiei;
- diversitatea de forme şi procedee de luptă;
- desfăşurarea acţiunilor de luptă pe pămînt şi în aer,
pe un front larg, la o adîncime mare şi ducerea lor într-un
ritm rapid.
Dotarea trupelor cu armament modern, tehnică nouă a
creat condiţii noi pentru acţiunile de luptă, a produs
schimbări radicale în desfăşurarea luptei, în rezultatul cărora
au apărut trăsături caracteristice în lupta de arme întrunite,
care o deosebesc de luptele războiului în trecut.
Hotărîrea acţiunilor de luptă este determinată de
hotărîrea scopurelor politice şi militare, de calităţile morale
şi de luptă ale efectivului, de folosirea mijloacelor moderne
puternice de luptă. Din punct de vedere tactic, hotărîrea
acţiunilor de luptă se determină dintr-o parte prin
posibilităţile mijloacelor noi de luptă, iar pe de altă parte se
determină prin cerinţele strategiei şi artei militare, de
exploatarea (folosirea) maximală a rezultatelor întrebuinţării
acestor mijloace pentru îndeplinirea cu success a misiunilor
ce rezultă din scopurile politice a luptei armate.

96
 Hotărărea se manifestă prin scopurile luptei şi
procedeele de realizare a ei, prin capacităţile comandanţilor
de a lua hotărîri dîrze şi de a le înfăptui perseverant în viaţă,
prin acţiunile energice, active, pline de spirit şi sacrificiu ale
trupelor, prin tendinţa dîrză şi voinţa neclintită de a îndeplini
misiunea de luptă în orice condiţii.
Intensitatea înaltă de luptă se datorează tendinţelor
şi posibilităţilor părţilor beligerante de a duce acţiuni de
luptă hotărîtoare cu obiectivul bine determinat
Durata scurtă a luptei moderne este determinată de
puterea mijloacelor contemporane de distrugere folosite,
acţiunea lor fulgerătoare, capacitatea trupelor de a produce
distrugeri considerabile inamicului, de a ataca din mers şi de
a finalize zdrobirea lui în urma loviturilor de foc într-un ritm
rapid şi de a dezvolta succesul în adîncime.
Schimbările bruşte şi rapide ale situaţiei sînt
determinate de timpul în care se petrec schimbări radicale
ale situaţiei, stării şi caracterul acţiunilor trupelor părţilor
beligerante şi depind de capacitatea mijloacelor de
distrugere să distrugă sau să nimicească unele obiective ale
inamicului într-un timp scurt, precum şi de viteza deplasării
trupelor.

97
 (Schimbările bruşte ale situaţiei sînt determinate de
timpul în care se petrec schimbări radicale ale situaţiei, stării
şi capacităţii mijloacelor de distrugere, să distrugă sau să
nimicească unele mijloace ale inamicului).
Schimbările bruşte ale situaţiei sînt determinate
(condiţionate) de schimbările calitative ale componenţei
grupărilor proprii şi ale inamicului, raportului forţelor şi
mijloacelor, situaţiei radioactivp şi chimică, apropierea
rapidă a rezervelor, debarcarea desantului, lovituri puternice
şi prin surprindere ale elicopterelor de luptă şi ca urmare a
schimbului brusc a procedeelor de acţiuni, trecerea de la o
formă de luptă la alta.
Vorbind despre formele şi procedeele de luptă se are
în vedere ordinea folosirii forţelor şi mijloacelor la
îndeplinirea misiunilor puse. Metodele de ducere a luptei se
schimbă în continuu şi se perfecţionează pe măsura
dezvoltării bazei materiale. Ele, de asemenea, depind de
misiunile trupelor, condiţiile de îndeplinire a lor,
posibilităţile de luptă ale unităţilor, componenţa şi caracterul
acţiunilor inamicului, condiţiile terenului.
Cerinţele luptei moderne de arme întrunite sînt
următoarele:
- executarea permanentă a observării şi cercetării;

98
- folosirea eficientă a armamentului, tehnicii militare,
mijloacele de protecţie şi de mascare;
- mobilitate înaltă şi nivelul înalt de organizare;
- voinţa neclintită de a învinge inamicul;
- disciplina militară fermă;
- nivelul înalt de închegare de luptă;
- starea gata a armamentului şi tehnicii;
-executarea acţiunilor prin surprindere şi prevenirea
surprinderii;
- organizarea şi conducerea cu componenţa acţiunilor de
luptă;
- aprovizionarea completă şi la timp a subunităţilor cu toate
cele necesare.
Acestea se obţin:
- prin menţinerea permanentă a nivelului stării
pregătirii în vederea luptei;
- prin cunoaşterea multilaterală a inamicului şi
devansarea lui în acţiuni;
- prin nimicirea oportună (la timp) a mijloacelor de
nimicire în masă;
- prin nimicirea eficientă cu foc a inamicului;
- prin concentrarea cu pricepere (cu iscusinţă) a
eforturilor principale a trupelor pe direcţia principală;

99
 - prin cooperarea precisă (exactă) a tuturor forţelor şi
mijloacelor;
- printr-o protecţie (apărare) antiaeriană a trupelor
sigure;
- prin producerea loviturii cu rapiditate pe toată
adîncimea dispozitivului de luptă a inamicului;
- prin executarea cu iscusinţă a manevrei cu forţele şi
mijloacele;
- prin surprindere;
- prin continuitatea ducerii acţiunilor de luptă;
- prin iniţiativă şi modul de acţiuni creator;
- ptin dispersarea trupelor şi folosirea judicioasă a
posibilităţilor de protecţie a terenului;
- prin iscusinţa creată a dispozitivelor de marş ,
dispozitivelor premergătoare de luptă şi de luptă;
- prin organizarea bine chibzuită a conducerii
subunităţilor şi asigurării acţiunilor de luptă a lor;
- prin îndeplinirea conştiincioasă de către toţi militarii
a datoriei militare;
- prin fermitate, dîrzenie,vitejie,curaj şi voinţa
neclintită de a învinge inamicul în orice condiţii;
- prin cunoaşterea de către comandanţi a
subordonaţilor săi;

100
 - prin contactul personal cu ei, atenţia către nevoile şi
cerinţele lor, greutăţile din viaţă de luptă;
- prin exigenţa înaltă către subordonaţi.

3.1.1. Componentele principale ale luptei

moderne de arme întrinite.
Componentele principale ale luptei moderne de arme
întrunite sunt:
- lovitura;
- manevra;
- focul;
Lovitura – nimicirea concomitentă a grupărilor de
trupe şi obiective a inamicului prin acţiuni puternice asupra
lor cu toate mijloacele şi trupele.
Tipurile de lovitură:
După tipul de armament folosit şi forţele participante
loviturile pot fi:
- nucleare;
- de foc;
- lovituri cu trupe.
După mijloacele de transportare:
- de rachete;
- de artilerie;
- de aviaţie.
101
După cantitatea mijloacelor ce participă şi obiectivelor de
nimicire:
- masate;
- grupate;
- izolate.
Manevra-mişcarea organizată a unităţilor şi
subunităţilor în timpul luptei într-o direcţie nouă cu scopul
ocupării unei poziţii mai avantajoase faţă de inamic şi
crearea (realizarea) unei grupări de forţe şi mijloace
necesare în locul şi la timpul stabilit, precum şi
transportarea (schimbul) direcţiei (mascarea, repartiţia)
loviturilor şi focului pentru nimicirea mai eficace a
inamicului, respingerea acţiunilor lui sau ieşirea de sub
loviturile acestuia.
La baza manevrei trebuie să fie folosirea, exploatarea
la timp şi cît mai completă a rezultatelor nimicirii
(distrugerii) prin foc a inamicului.
Manevra trebuie să fie simplă, să se încadreze în
concepţia eşalonului superior, să corespundă misiunii
primite şi să se execute în ascuns, la timp şi prin
surprindere.
Astfel, din această definiţie se trage că manevra
poate fi:

102
 - cu subunităţile (cu forţele şi mijloacele);
- cu focul;
- cu loviturile.

Cele mai simple tipuri de manevră cu subunităţile sînt:

- învăluirea;
- ocolirea;
- îmbinarea lor;
- retragerea.
De obicei învăluirea, ocolirea ţşi îmbinarea lor se
efectuează în timpul luptei de ofensivă (luptei de întîlnire,
contraatacului).
Retragerea, se adoptă în lupta de apărare, şi numai cu
permisiunea comandantului superior.
Manevra de învăluire – este o manevră realizată de
trupe cu scopul ieşirii şi lovirii inamicului în flanc. Ea se
realizează într-o cooperare strînsă a focului şi acţiunilor
tactice.
Manevra de ocolire – este o manevră mai adîncă ce
se realizează cu scopul ieşirii şi lovirii inamicului din spate.
Ea se reslizează printr-o cooperare tactică cu subunităţile,
care acţionează din faţa (front) şi desantul tactic.

103
 Manevra de retragere se efectuează cu scopul
scoaterii trupelor sale de sub loviturile inamicului şi ocupării
unei poziţii mai avantajoase.
Pentru executarea manevrei se folosesc rezultatele
nimicirii cu foc a inamicului, flancurile deschise, intervalele,
cutele de teren, căile de acces ascunse, aerosolii (fumurile),
iar în apărare, în afară de aceasta, tranşeele şi şanţurile de
comunicaţie.
Executarea bruscă a manevrei se realizează prin
organizarea ei în termen scurt, deplasarea rapidă a unităţilor,
trecerea din mers a diferitor obstacole şi puncte de rezistenţă
a inamicului prin folosirea trupelor pe calea aerului, prin
asigurarea multiraterală calitativă şi oportună.
Focul – constituie mijlocul principal a subunităţilor
pentru nimicirea inamicului. Focul înseamnă nimicirea
inamicului din diferite tipuri de arme. El se execută cu
scopul nimicirii, neutralizării şi hărţuirii inamicului,
distrugerea obiectivelor acestuia şi îndeplinirea misiunii de
luptă de către subunităţi. Eficacitatea focului în timpul luptei
se realizează prin mascarea lui, executarea prin surprindere,
precizie şi conducerea iscusită cu dînsul.
Rolul focului în lupta modernă de arme întrunite
esenţial a crescut. Focul pregăteşte şi însoţeşte lovitura

104
trupelor, asigură dezvoltarea ei rapidă, creează condiţiile
necesare pentru executarea manevrei.
Puterea acţiunii prin foc constă în întrebuinţarea
concordată a focului artileriei, loviturilor aviaţiei,
elicopterelor de luptă, rachetelor cu încărcătură obişnuită,
precum şi a focului subunităţilor de tancuri şi infanterie
motorizată. Posibilităţile sporite ale mijloacelor de foc
permit ducerea luptei de foc îndepărtată. .
Focul se clasifică:
a) după misiunile tactice ce le îndeplineşte:
- de nimicire;
- de neutralizare;
- de extenuare;
- de distrugere;
- de fumizare (orbire).
b) după categoriile de armament:
- foc de arme cu glonţ (de infanterie);
- din tancuri;
- din ML;
- din TAB;
- foc de artilerie;
- foc de aruncătoare de mine;
- complexe (instalaţii) de rachete antitanc dirijate;

105
 - alte tipuri de arme şi rachete;
c) după procedeele de executare:
-prin ochire directă ;
-prin ochire semidirectă;
- prin poziţiile de trageri acoperite (ochire indirectă).
d) după untensitatea tragerii:
- cu tiruri (împuşcături) izolate;
- cu rafale scurte şi lungi;
- foc pumnal (focul mitralierilor şi pistoalelor
automate deschise prin surprindere de la distanţă mică, într-
o singură direcţie);
- foc de vijelie;
- foc metodic;
- foc de salve, ş a.
e) după direcţia tragerii:
- frontal (îndreptat spre frontul ţintei);
- de flanc (îndreptat într-un flang al ţintei);
- încrucişat (efectuat din două sau mai multe direcţii
pe o ţintă).
Manevra cu focul se foloseşte pentru nimicirea mai
eficace a inamicului.
Există următoarele tipuri de manevră cu focul:
- concentrarea focului asupra unui obiectiv important;

106
 - transferarea focului;
- repartizarea (distribuirea) focului.
Concentrarea focului se foloseşte pentru distrugerea
mai eficace, într-un timp cît mai scurt a unei ţinte (a unui
obiectiv) periculoase sau importante şi se realizează cu toate
mijloacele subunităţilor sau cu o bună parte din ele asupra
unei ţinte importante, se efectuează la comanda
comandantului subunităţii.
Transferul focului constă în mutarea oportună a
acestuia asupra unui nou obiectiv important. Asupra
obiectivelor indicate de eşalonul superior, transferul focului
se execută imediat.
Transferul focului se foloseşte în cazul necesităţii
schimbării direcţiei de ducere a focului sau distanţei pentru
nimicirea altei ţinte.
Repartizarea (distribuirea) focului se foloseşte în
cazul necesităţii ducerii focului simultan asupra cîtorva
ţinte.
Repartizarea focului constă în stabilirea obiectivelor şi
procedeelor de tragere pentru executarea concomitentă a
focului de către mai multe mijloace de foc din cadrul
subunităţilor asupre cîtorva obiective. La repartizarea

107
focului prioritate se va da nimicirii blindatelor artileriei şi
rachetelor dirijate antitanc.
Pentru executarea focului asupra fiecărui obiectiv e
necesar de numit acele mijloace de foc, care vor asigura
nimicirea într-o măsură mai mare.
3.1.2. Formele luptei de arme întrunite.
În tactica militară există două forme de bază ale luptei:
- apărarea;
- ofensiva;
Apărarea – este forma de luptă de bază, care se
execută în scopul respingerii ofensivei inamicului şi
interzicerii pătrunderii acestuia în dispozitivul de apărare.
Ofensiva – este forma de luptă, care se execută în
scopul nimicirii sau capturării într-un timp scurt al
inamicului şi eliberării teritoeiului naţional, ocupat de
acesta.
3.1.3. Metodele de constituire a dispozitivelor
subunităţilor şi caracteristicile lor concise.
Pentru îndeplinirea misiunilor, plutonul adoptă:
- dispozitiv de marş;
- dispozitiv de staţionare;
- dispozitiv premergător de luptă;
- dispozitiv de luptă;

108
 Iar grupa, adoptă formaţia de marş şi dispozitiv de
luptă trăgători în lanţ.
Dispozitivele trebuie să fie lipsite de schematizm şi
uşor adaptabile la cerinţile luptei.
Dispozitivul de marş reprezintă dispunerea
subunităţilor şi mijloacele acestuia în coloană de marş. El
trebuie să asigure:
- deplasarea subunităţii la timp şi cu întreaga
capacitate de luptă;
- desfăşurarea rapidă în dispozitiv premergător de
luptă sau de luptă şi realizarea manevrei ordonate;
- păstrarea capacităţii de luptă a personalului şi
tehnicii militare;
- conducerea fermă şi neîntreruptă a subunităţilor;
- vulnerabilitatea redusă faţă de loviturile mijloacelor
de nimicirea în masă, mijloaxelor incendiare şi ale aviaţiei
inamicului;
- viteza stabilită pentru deplasare.
Dispozitivul de marş se adoptă prntru deplasarea la
marş, urmărirea inamicului şi în alte situaţii tactice.
Dispozitivul premergător de luptă reprezintă
dispunerea subunităţilor pe coloane de plutoane (companii),

109
care se deplasează la intervale variabile, astfel încît să
asigure:
- desfăşurarea rapidă în dispozitiv de luptă şi
vulnerabilitatea cît mai mică faţă de loviturile aviaăiei şi
focului artileriei inamicului;
- schimbarea cu uşurinţă a direcţiei de deplasare;
- executarea de manevre în timp scurt;
- trecerea rapidă a raioanelor de teren contaminate
sau distrugeri.
Dispozitivul premergător de luptă poate fi cu toate
companiile (plutoanele) în linie, în triunghiri, cu vîrful
înapoi (înainte) sau eşalonat la dreapta (stînga).
Dispozitivul de luptă reprezintă modul de grupare a
forţelor şi mijloacelor pentru ducerea luptei. El trebuie să
asigure cele mai favorabile condiţii pentru ducerea luptei cu
inamicul, folosirea mijloacelor de foc şi avantajelor
terenului.
Cînd subunitatea acţionează înbarcat pe TAB (MLI) –
dispozitivul de luptă este în linie de luptă, cînd subunitatea
acţionează pe jos, dispozitivul de luptă este desfăşurat în
lanţ de trăgători.
Dispozitivul de luptă poate fi:

110
 - pentru batalion într-un eşalon sau în două eşaloane
cu forţele principale în eşalonul Ι sau în adîmcime.
Cînd batalionul nu-şi constituie, eşalonul ΙΙ- formează
o rezervă. Eşalonul ΙΙ (rezerva după ce a fost introdus în
luptă trebuie să fie reconstituit în cel mai scurt timp.
Dispozitivul de luptă al companiei se constituie, de
regulă, pe un eşalon, avînd plutoanele dispuse în linie,
triunghi, cu vîrful înapoi (înainte) sau eşalonat spre dreapta
(stînga). În acest caz se constituie şi o rezervă. În unele
situaţii de luptă, compania poate să-şi constituie dispozitivul
de luptă pe ΙΙ eşaloane (localităţi şi raioane fortificate).
Dispozitivul de staţionare al batalionului (companiei)
constă în dispunerea dispersată a subunităţilor în raionul
stabilit şi se compune din:
- elemente de siguranţă nemijlocită şi din siguranţa de
staţionare;
- subunitate de serviciu;
- subunităţile şi mijloacele dispuse în raionul de
staţionare.
Subunitatea de serviciu este destinată pentru
respingerea unor acţiuni executate prin surprindere de
inamic şi poate avea valoare pînă la o companie – la

111
batalion şi pînă la un pluton – la companie, în situaţie cînd
acţionează independent sau izolat.
3.1.4. Forţele şi mijloacele luptei moderne de
arme întrunite.
Mijloacele pentru nimicirea inamicului şi
caracteristicile lor.
În noţiunea “Forţe şi mijloace” intră personalul şi
armamentul subunităţilor şi unităţilor destinat pentru
ducerea şi asigurarea acţiunilor de luptă.
Mijloacele de luptă armată influenţează cel mai mult
asupra caracterului luptei şi metodelor de acţiunile a
trupelor. Apariţia armamentului nou întotdeauna duce la
schimbări în tactica trupelor.
În lupta modernă de arme întrunite se folosesc atît
armele clasice (obişnuite) cît şi armele de nimicire în masă.
În ultima perioadă, pericolul folosirii ANM considerabil a
scăzut şi conform opiniilor multor politicieni şi militari
occidentali, practic este egal cu zero.
Din cele mai răspîndite arme clasice (obişnuite) fac
parte:
- Artileria (obuziere, tunuri, aruncătoare de mine,
RATD, artileria reactivă).
- Tancurile (uşoare, medii şi grele).
- Maşinile de luptă de infanterie (TAB) MLD.

112
 - Mijloacele apărării antiaeriene.
- RACHETELE.
- Armele de foc de infanterie (cu glonţ).
- Forţele şi mijloacele de neutralizare
radioelectronică.
- Aviaţia.
- Armele de precizie înaltă.
Armele clasice sînt constituite din toate mijloacele de
foc şi de şoc (lovire), care folosesc muniţii de artilerie,
aviaţie, cu glonţ, de geniu, rachete cu amorsă (încărcătură)
obişnuită, incendiare şi amestecuri incendiare.
Artileria. Rolul artileriei, ca un mijloc de luptă în
condiţiile contemporane, se determină de necesitatea şi
posibilitatea folosirii sale largi pentru lupta cu mijloacele
tactice de lovire nucleare, pentru nimicirea artileriei,
tancurilor, mijloacelor antitanc şi de foc, personalul
punctelor de conducere, mijloacelor antiaeriene, mijloacelor
radioelectronice, pentru distrugerea lucrărilor de fortificaţie
a inamicului în apropierea trupelor sale şi a numeroaselor
obiective din adîncime.
Artileria de cîmp contemporană este reprezentată de
obuziere, tunuri, aruncătoare de mine, rachete antitane
dirijate şi de artileria reactivă.

113
 Obuzierele au unele superiorităţi faţă de tunuri. Ele au
greutate mai mică, un proiectil mai mare şi respectiv, sînt
capabile să realizeze misiunile de foc cu o mai mare
eficacitate.
O calitate de mare importanţă a tunurilor o constituie
bătaia cu o distanţă a loviturii directe mare. În afară de
aceasta tunurile în toate condiţiile sînt un mijloc de luptă de
mare siguranţă cu tancurile.
Un tip important al armamentului de artilerie sînt
aruncătoarele de mine. Ele sînt simple după construcţie, au o
greutate comparativă mică şi permit utilizarea minelor
fugase (explozive) cu o greutate mare a încărcăturii
explozive şi asigură distrugerea pe o suprafaţă mare, la
executarea focului cu minele cu schije şi cu minele cu efect
prin schije şi suflu.
În legătură cu creşterea focului tancurilor în luptă,
îmbunătăţirii caracteristicilor sale tactico – tehnice, un mare
rol, în condiţiile contemporane, îi revine artileriei antitanc,
dezvoltarea căreia se efectuează în cîteva direcţii.
Cel mai eficient mijloc de luptă cu tancurile şi alte
blindate ale inamicului sînt rachetele antitanc dirijate.
Prioritatea lor faţă de alte sisteme de artilerie antitanc este în

114
distanţa mare a focului eficace, a preciziei şi a capacităţii
perforante mari, manevrabilitatea şi simplitatea în deservire.
Cele mai răspîndite mijloace antitanc sînt rachetele
antitanc dirijate.
- Prima generaţie – 400 – 1000 m.
- A doua generaţie – 25 – 6000 m.
Probabilitatea loviturii = 90%
Capacitatea perforantă pînă la 600 mm.
Un tip important de armament al subunităţilor de
infante motorizată sînt şi aruncătoarele de grenade pe afet –
SPG – 9. D= 400 – 1300 m. ,sparge blindajul de pînă la 300
mm şi nimeceşte forţa vie a inamicului.
Densitatea mijloacelor antitanc ajung pînă la 50 buc/l km de
front, iar pe direcţia concentrării eforturilor principale pînă
la 100 buc/l km de front.
O mare dezvoltare a primit artileria reactivă de
cîmp. Prioritatea a ei este capacitatea de a duce un foc
masiv şi capacitatea mare de manevre. Perfecţionarea
sistemelor reactive de foc în salve se efectuează în direcţia
lărgirii domeniului de utilizare, despre ce ne mărturiseşte
faptul elaborării pentru acest sistem a muniţiilor cu casete
pentru lupta cu tancurile, minării la distanţa a terenului,
precum şi a muniţiilor cu explozie în volum pentru

115
nimicirea personalului, mijloacelor de foc şi deminarea
suprafeţelor minate.
Tancurile. Rolul tancurilor în lupta contemporană a
crescut considerabil, deoarece ele au o capacitate mare de
rezistenţă la loviturile atomice ale inamicului, posibilitatea
de a desfăşura acţiuni de luptă cu succes pe o suprafaţă
infectă, cum ziua, aşa şi noaptea, într-un ritm rapid.
Tancurile moderne posedă o putere de foc cu mult mai
mare decît tancurile din perioada celui de-al doilea război
mondial. Aceasta se datoreşte folosirii tunurilor de calibru
mare, cu viteza iniţială mare a proiectilelor, unor sisteme de
ochire mai performante, precum şi mecanizării încărcării.
Tancurile se înzestrează cu stabilizatoare şi armament
în două planuri. Sunt dotate cu telemetru cuantic, aparat de
ochire pe timp de noapte cu raze ifraroşii, sisteme de
protecţie antiatomică şi antichimică, aparat pentru stingerea
automată a incendiului, ş.a.
O mare atenţie se acordă ermetizăeii tancurilor, care se
legată de necesitatea trecerii obstacolelor acvatice pe albia
acestora fund şi asigură protecţia echipajului împotriva
armelor de nimicire în masă.
Blindajul turelei moderne atinge pînă la 500 mm şi
mai mult. Însă ea se sparge de către mijloacele antitanc

116
moderne existente. De aceea se duc lucrări în diferite
domenii cu scopul ridicării capacităţilor de protecţie a
tancurilor, cum sînt:
- căutarea unor materiale noi pentru blindaje;
- construirea blindajului din mai multe straturi;
- micşorarea înălţimii şi siluetei tancului;
- ridicarea capacităţii de manevră pe cîmpul de luptă,
ş.a.
În funcţie de greutate şi întrebuinţarea lor tancurile se
divizează în:
- tancuri uşoare (pînă la 20 t, recunoaştere);
- tancuri medii (20 – 40 t, tipul de bază);
- tancuri grele (mai mult de 40 tone).
Maşinile de luptă (ML) considerabil şi-au mărit
posibilităţile de manevră, puterea (forţa) de lovire, puterea
de foc şi capacităţile de protecţie blindată a infanteriei. ML
moderne au o protecţie blindată cu siguranţa contra armelor
cu glonţ (de infanterie) şi schijelor proiectilelor, o
accesibilitate înaltă (urcă o pantă de 30) viteza de deplasare
60 – 75 km/h, ele pot fi transportate cu avionul şi pot
traversa cursurile de apă cu V = 6 – 7 km/h.
Majoritatea ML au motor diesel cu puterea 260 – 600
c/p.

117
 Perfecţionarea ML este orientată la ridicarea puterii de
foc şi întărîrea capacităţii de protecţie.
Prima problemă se rezolvă prin majorarea calibrului
armamentului de bază, mărirea puterii muniţiilor,
stabilizarea armamentului şi aparatelor de ovhire în două şi
chiar în trei planuri, precum şi prin înzestrarea ML cu
rachete antitanc dirijate.
Pentru întărirea capacităţii de protecţie a ML se
preconizează pe larg a materialelor noi, planşelor blindate
de construcţii speciale.
Mijloacele de apărare antiaeriene.
Pentru lupta cu inamicul aerian în sistemul de apărare
antiaeriană se folosesc diferite tipuri de rachete şi mijloace
radiotehnice. În afară de aceasta pentru lupta cu ţintele
aeriene la înălţime mică se foloseşte focul armelor cu glonţ.
Un mijloc mai eficace al apărării antiaeriene sînt
rachetele dirijate. Ele au o viteză mare, înălţimea şi distanţa
de zbor de cîteva zeci de km, precizie de lovitură, care este
obţinută datorită dirijării rachetelor de zbor.
Dirijarea zborului rachetelor şi orientarea ei spre ţintă
se efectuează de pe staţiile de dirijare terestră. În afară de
aceasta rachetele pot avea sistemul de autodirijare, care
asigură o precizie în distrugerea ţintelor aeriene.

118
 Sistemul de artilerie antiaeriană se împarte în artileria
de calibru mic (20 – 60 mm), mediu (60 – 100 mm) şi mare
(peste 100 de mm). Unităţile de rachete sînt dotate cu staţii
de radiolocaţie şi sisteme automate de dirijare a focului. Ele
permit depistarea inamicului aerian la distanţe mari şi
determinarea coordonatelor sale în orice timp al zilei şi
nopţii şi în diferite condiţii climatice.
RACHETELE. Există diferite tipuri de rachete
dirijate şi nedirijate: tactice, operativ-tactice şi strategice.
În dependenţă de locul aflării startului şi ţintei toate
tipurile de rachete se pot clasifica în patru clase:
1. Sol – sol.
2. Sol – aer.
3. Aer – aer.
4. Aer – sol.
Cele mai răspîndite sunt rachetele sol – sol.
Aviaţia de front şi de trupe este destinată pentru
acţiuni comune cu trupele de uscat, dar pot îdeplini şi
misiuni îndependente. Rolul aviaţiei în acţiunile de luptă ale
trupelor de uscat se determină îndeosebi de aşa calităţi de
luptă, ca capacitatea mare de manevrare, capacitatea de a-şi
concentra repede forţele într-o direcţie oarecare, de a
transfera loviture de la un obiectiv la altul, combinarea

119
cercetării de sine stătătoare cu nimicirea spontană a
obiectivelor descoperite şi determinarea rezultatelor
loviturii.
Aviaţia este un mijloc eficace a apărării antiaeriene, al
recunoaşterii, al nimicirii ţintelor mici şu mobile. Are un
mare rol în transportarea, desantarea trupelor şi a
mijloacelor materiale.
Armele de precizie înaltă.
La aceste arme se referă aşa sisteme de arme, în care
precizia determinării coordonatelor ţintei, timpul reacţiei
armei şi calitatea ochilei asigură nimicirea ţintei cu prima
lansare (lovitură) cu o probabilitate nu mai mică de 0,6 într-
o scară reală de timp. A ceasta se asigură cu o rapiditate
mare.
Către armele de precizie înaltă se atribuie:
- complexele de recunoaştere şi lovire;
- sisteme automate de dirijare a focului;
- complexul de rachete de cîmp;
- rachete dirijate de diferite clase:
- rachete antiradiolocaţie;
- bombe de aviaţie dirijate şi rachete.
Complexele de recunoaştere şi lovire (foc) sînt cele
mai eficace tipuri al armelor de mare precizie. Mijloacele de

120
recunoaştere şi de lovire de precizie înaltă sînt reunite într-
un sistem automatizat de dirijare, care permite îndeplinirea
misiunilor de recunoaştere şi de lovire practic în scara reală
a timpului.
Mijloacele de recunoaştere se pot afla pe elicoptere şi
la punctele de dirijare terestră. Punctul de dirijare terestră
mobil include mijloace automate de adunare, prelucrare de
informaţie, de recunoaştere şi elaborarea comenzilor pentru
orientarea rachetelor (proiectivelor) în ţintă. Aparatajul se
instalează în cîteva vehicole speciale.
Mijloacele de lovire de precizie înaltă sînt:
- rachete dirijate şi autodirijate de clasa sol – sol şi
aer – sol
- bombe de aviaţie dirijate;
- proiectile de artilerie dirijate cu raza laser;
Particularităţile armelor cu glonţ sînt:
- automatizare completă;
- comoditatea folosirii în timpul tragerii din mers, din
ML, TAB şi alte maşini blindate;
- nivelul înalt de unificare;
- manrevrabilitatea înaltă;
- construcţia simplă;
- sînt simple în exploatare;

121
 - sînt sigure în lucru;
- sînt universale etc.;
La rînd cu dezvoltarea mijloacelor de luptă în ultimii
ani s-au atins succese mari în dezvoltarea tehnicii de geniu,
mijloacelor de transmisiuni, reacunoaştere, conducere şi
mijloacelor de transportare a trupelor.
Schimbările calitative a mijloacelor de luptă, apariţia
unor tipuri noi de arme şi tehnică de luptă au impus
schimbări radicale în caracterul luptei de arme întrunite.
3.1.5. Principalele noţiuni, definiţii şi termini
tactici.
Aliniament – poziţia mai multor puncte sau obiective
din teren de-a lungul unei linii.
Aliniament de apărare – Aliniamentul amenajat sau
neamenajat genistic, pe care subunităţile realizează
dispozitivul de luptă, sistemul de foc şi de baraje, cu scopul
de a respinge ofensiva inamicului.
Aliniamentul de tragere – Aliniamentul, pe care se
dispun subunităţile şi mijloacele de foc, cu scopul de a
respinge atacul sau contraatacului inamicului.
Baraj – lucrarea genistică, executată pentru a
îngreuna acţiunile de luptă ale inamicului.
“C” – ora “C” – momentul începerii atacului
(ofensivei), stabilit în timp astronomic (luna, ziua, ora şi
122
minutele), cînd subunităţile atacă simultan limita dinainte a
apărării inamicului.
Capacitatea de luptă – grad al potenţialului de luptă,
exprimat de starea moral – psihologică şi fizică a
personalului; gradul de pregătire a comandanţilor şi
capacitatea de conducere a acestora; gradul de pregătire de
luptă a subunităţilor; gradul de asigurare materială, tehnică
şi medicală.
Contact nemijlocit – situaţia de luptă, în care
subunităţile proprii se află la distanţă faţă de inamic, ceea ce
nu depăşeşte limita bătăii eficace a armamentului de
infanterie şi îl ţine tot timpul în supraveghere.
Joncţiune – locul, unde se realizează legătura pe
timpul ducerii acţiunilor de luptă între subunităţile, care
iniţial au acţionat pe direcţii separate sau din direcţii opuse.
Limita dinainte a apărării – linie, care, urmînd
configuraţia terenului delimitează dispunerea forţelor din
eşalonul întîi al întregii apărării şi în acelaşi timp, linia din
faţă a poziţiilor de apărare successive.
Linia frontului – aliniament din teren, pe care au
ajuns subunităţile înantate ale trupelor aflate în ofensiva sau
cele ocupate de ele în lupta de apărare.

123
 Ordin de luptă – procedeu, prin care se dau misiunile
de luptă subunităţilor, militarilor subornaţi.
Lupta – ansamblu de acţiuni desfăşurate în mod
organizat de către subunităţi cu folosirea armamentului şi
tehnicii militare din dotare pentru nimicirea forţelor
inamicului.
3.2. MARȘUL
3.2.1. Procedeele de deplasare și bazele
marşului
Deplasarea este acţiunea desfăşurată în mod
organizat de către subunităţi pentru dislocarea dintr-un raion
într-altul, intrarea în luptă sau executarea manevrei.
Deplasarea trebuie să se facă rapid, dispersat şi în
ascuns pentru a asigura protecţia subunităţilor împotriva
loviturilor inamicului terestru şi aerian sau pentru a limita
efectele acestor lovituri.
Subunităţile de infanterie trebuie să fie permanent
pregătite în măsură să execute deplasări în orice condiţii de
teren, timp şi stare a vremii, pe orice distanţă, în condiţiile
pericolului permanent de întrebuinţare a ANM şi sistemelor
de minare la distanţă, acţionării aviaţiei, desantelor aeriene,
grupurilor aeromobile şi cercetare – diversioniste,
contaminării radioactive, chimice şi biologice, distrugerii
drumurilor şi trecerilor.

124
 Aceasta prezintă cerinţe ridicate cu privire la
pregătirea minuţioasă a tehnicii, armamentului şi efectivului
pentru deplasare, disciplina înaltă a marşului şi gradul înalt
de instruire a personalului, precum şi asigurarea
multelaterală a marşului.
Subunităţile de infanterie se deplasează prin
următoarele procedee:
- efectuarea marşului (MLI, TAB, autovehicole sau pe jos);
- prin transportare (pe comunicaţii feroviare, fluviale,
aeriene, maritime şi rutiere (autotren));
- combinat.
Procedeul de deplasare se adoptă în funcţie de
situaţie, scop, distanţă şi timpul efectat deplasării, starea
comunicaţiilor acţiunilor inamicului terestru şi aerian şi
existenţa mijloacelor de deplasare.
Procedeul de bază pentru deplasare este marşul.
Marşul este deplasarea organizată a trupelor în
coloane pe drumuri de coloane în scopul ieşirii în raionul
stabilit sau la aliniamentul indicat. Scopul principal al
marşului constă în sosirea la timp a subunităţilor în raionul
stabilit sau aliniamentul indicat cu capacitatea de luptă
completă, în vederea îndeplinirii misiunii ordonate.
Misiunile ordonate pot fi:

125
- acoperirea frontierei de stat;
- executarea ofensivei asupra inamicului;
- respingerea atacului lui;
- întărirea (amplificarea eforturilor) subunităţilor care
acţionează înainte;
- înlocuirea subunităţilor care au pierdut capacitatea de
luptă;
- concentrarea într-un nou raion
pentru completarea, formarea, executarea diferitor lucrări
sau odihnă.
În funcţie de condiţiile de deplasare, locul subunităţii
la începutul marşului relativ liniei de contact de luptă a
părţilor, caracterul de acţiuni a lor şi depărtarea inamicului,
marşul se poate executa:
- în condiţiile cînd se prevede întîlnirea cu inamicul şi
întrarea în luptă;
- în afara pericolului întîlnirii (ciocnirii) cu el.
După direcţie marşul poate fi:
- spre front;
- de-a lungul frontului;
- dinspre front.

126
 În orice situaţie marşul trebuie să se execute în
ascuns, de regulă, noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate
redusă.
Pe timpul desfăşurării acţiunilor de luptă, atunci cînd
este impus de condiţiile situaţiei şi la depărtări mari înapoia
dispozitivului forţelor proprii marşul se execută şi ziua.
În condiţiile luptei contemporane, luînd în
consideraţie numărul mare de aviaţie în trupe, întrebuinţarea
pe larg a desanţilor aerieni şi grupelor diversioniste, precum
şi caracterul posibil de desfăşurare a acţiunilor de luptă în
mai multe focare izolate de luptă, subunităţile pe timpul
marşului trebuie să menţină permanent gradul înalt al
pregătirii în vederea luptei, capacitatea de a desfăşura
acţiunile de luptă neprevăzută. Cînd se prevede întîlnirea cu
inamicul şi intrarea în luptă cu el, marşul se execută, de
regulă, în timpul deplasării subunităţilor spre front, la ultima
etapă de marş în timpul deplasării de-a lungul frontului la o
depărtare mică (neînsemnată) de linia de contact a părţilor
opozante, precum şi în timpul luptei. El se corectează şi va
decurge, de regulă, în zona razei de acţiune a aviaţiei şi
artileriei inamicului (APT).
Toate activităţile cu privire la organizarea unui astfel
de marş sînt supuse intereselor luptei care va avea loc, iar

127
constituirea dispozitivului de marş în acest caz trebuie în
întregime să corespundă concepţiei luptei care va urma, să
asigure posibilitatea de a devansa inamicul în executarea
loviturilor cu foc, desfăşurarea rapidă în dispozitiv de luptă,
intrarea în lupta din mişcare şi producerea inamicului unei
lovituri puternice.
Pericolul permanent de întîlnire cu inamicul prin
surprindere obligă de a destina siguranţa de marş şi
nemijlocită, cere ca subunităţile să fie întotdeauna gata
pentru desfăşurarea rapidă şi intrarea în luptă fără schimbări
complicate a dispozitivului.
Marşul în afara pericolului întîlnirii (ciocnirii) cu
inamicul se execută mai des în spatele trupelor proprii.
Dispozitivul de marş în acest caz trebuie să asigure
comoditatea (uşurinţa) deplasării, conducerii, realizarea unei
vitezi înalte de marş a coloanei, consumul minim de eforturi
fizice a personalului şi păstrarea tehnicii de luptă. Astfel de
marş se execută, de regulă, la distanţe mari.
Batalionul execută marşul pe o singură coloană.
Compania (plutonul) execută marşul în cadrul batalionului
(companiei), iar uneori şi independent în siguranţa de marş.
Distanţa marşul se execută pe drumuri cu praf, în
condiţii de vizibilitate redusă, pe polei, pe drumuri cu

128
urcuşuri şi coborîşuri abrupte, cotituri bruste, precum şi în
timpul deplasării cu o viteză ridicată distenţele dintre maşini
se măresc.
La deplasarea pe un teren deschis în condiţiile
pericolului întrebuinţării armelor de precizie înaltă,
distanţele dintre maşini se măresc la fel şi pot fi 100 – 150
m. Subunităţile de infanterie, cînd este necesar, pot să se
deplaseze pe jos sau pe schiuri.
În scopul începerii şi executării marşului la timp şi în
mod organizat, menţinerii unui nivel înalt de conducere,
disciplină şi organizare a subunităţilor se fixează:
- punctul iniţial şi timpul trecerii lui;
- punctele de coordonare (îndrumare) şi timpul de trecere a
lor;
- locul şi timpul (durata) haltelor;
- locul şi timpul (durata) raioanelor de odihna de zi (noapte)
pe 24 ore.
Punctul iniţial se fixează pentru începerea la timp a
marşului.
Ora cînd maşina de cap a coloanei se trece la punctul
iniţial se consideră începutul marşului. Această oră este
stabilită de către comandantul superior şi trebuie respectată
cu rigurozitate.

129
 Punctul iniţial se stabileşte la o aşa depărtare de
raionul de dispunere (staţionare) care ar asigura constituirea
coloanei subunităţii şi intrarea în viteza şi distanţelor de
marş odată cu trecerea lui.
Această depărtare depinde de condiţiile terenului,
componenţa subunităţii şi constituie de regulă 5 – 10 km.
Punctul iniţial, de regulă, se fixează în apropierea unui reper
(obiect din teren) bine văzut cît ziua atît şi noaptea.
Punctele se stabilesc pentru executarea marşului în
timpul stabilit şi menţinerea conducerii. Aceste puncte se
fixează peste 3 – 4 ore de deplasare. Nu se recomandă de
stabilit punctele de coordonare pe rîuri şi în locurile obligate
de trecere, în apropierea nodurilor de drumuri, la periferiile
localităţilor mari, precum şi în apropierea altor obiecte uşor
observate de către aviaţia inamicului.
Pentru verificarea stării tehnice a autovehicolelor şi
armamentului, executarea întreţinerilor deservirii tehnice şi
înlăturarea difecţiunilor, servirea hranei şi odihna
personalului se fixează halte, iar la sfîrşitul fiecărei etape de
marş – odihna de zi (noapte) după 2 - 3 etape de marş, raion
de odihnă cu durata 24 ore.
Haltele se fixează peste 3 – 4 ore de deplasare pe o
oră şi o haltă cu durata de 2 ore în jumătatea a doua a etapei

130
de marş, iar la sfîrşitul fiecărei etape – odihna de zi (noapte).
Locurile pentru halte şi raioanele de odihnă se aleg în
raioanele care oferă condiţii favorabile de protecţie şi
mascare, cu adăposturi naturale şi dispun de suficiente surse
de apă. De regulă, raioanele haltelor se fixează înaintea
aliniamentelor (punctelor) de coordonare (îndrumare) pe
itinerarul de deplasare, iar raioanele de odihnă într-o parte
de el, în aşa mod ca subunitatea să aibă posibilitatea să se
dispună în coloană de-a lungul itinerarului deplasării care va
urma, folosind caracteristicile de protecţie şi mascare a
terenului.
3.2.2. Indicii posibilităţilor de marş.
Prin posibilităţile de marş a subunităţii se înţelege
posibilităţile lor de a parcurge pe roţi în timpul a 24 ore sau
a mai multor zile o distanţă maximă menţinînd capacitatea
înaltă de luptă în vederea îndeplinirii misiunii de luptă
ordonate.
Indicii principali a posibilităţilor de marş a subunităţilor
de infanterie sînt:
- viteza medie de marş;
- mărimea etapei de marş.
Indicele determinant (hotărîtor) a posibilităţilor de
marş este viteza medie de deplasare. Aceasta este viteza

131
reală de deplasare a subunităţii la marş fără a lua în calcul
timpul destinat pentru halte (popasuri).
Viteza medie de deplasare a subunităţilor de
infanterie depinde în primul rînd de viteza tehnică
(nominală) a maşinilor, care se află în coloane de marş
(tanc, MLI (TAB) pe drum natural 35 – 45 km/oră, pe şosea
45 – 60 km/oră). Însă după cum arată experienţa pregătirii
de marş a trupelor (aplicaţiilor tactice).
Viteza reală de deplasare la marş este cu 25 – 30 %
mai mică decît viteza medie tehnică (nominală) a maşinii
izolate.
Viteza de deplasare la marş depinde de misiune,
starea itinerarului de timp şi starea vremii, starea tehnică a
maşinilor, pregătirea şoferilor (mecanicilor – conductori),
pregătirea de marş a subunităţii, pregătirea comandanţilor în
conducerea coloanei, precum şi de modul de pregătire şi
asigurare a marşului. Viteza medie de deplasare pe drumuri
de cîmp în teren mediu frămîntat pentru MLI (TAB) poate fi
25 – 30 km/oră (20 – 25), pentru automobile cînd se
deplasează în coloane independente 30 – 40 km/oră (25 –
30), a coloanelor mixte 25 – 30 km/oră (20 – 30).
În condiţii nefavorabile (glod, zăpadă, gheţuş,
dezgheţ, ceaţă, în teren mlăştinos şi alte condiţii

132
nefavorabile) viteza medie poate să se micşoreze pînă la 20
km/oră (15 – 20). La executarea marşului pe jos viteza
medie de deplasare poate fi 4 – 5 km/oră, pe schiuri 5 – 7
km/oră. Cînd marşul se execută pe itinerar cu condiţii
uniforme (la fel) viteza de deplasare se determină prin
divizarea (împărţirea) lungimii marşului la timpul prezentat
pentru marş scăzut din el timpul destinat pentru halte.
Însă practic itinerarul pe diferite porţiuni va avea
diferite condiţii pentru deplasarea coloanei şi prin urmare şi
diferite viteze admisibile de deplasare. Viteza medie de
deplasare a coloanei se calculă luînd în consideraţie vitezele
admisibile pe fiecare porţiune de itinerar.
Calculînd marşul, comandantul de companie trebuie
să ia în consideraţie viteza de deplasare în timpul încolonării
(întinderii coloanei) şi concentrării subunităţilor în raioanele
de odihnă (la halte) şi raioanele destinate (stabilite). Această
viteză se consideră egală cu 1/2 - 2/3 din viteza medie de
deplasare a coloanei la marş şi constituie 12/15 km/oră.
Însă în toate cazurile marşul trebuie executat cu o
viteză maximă admisibilă corespunzătoare condiţiilor date.
La planificarea marşului comandantul de companie
(pluton) trebuie din timp să prevadă distanţele maxime şi

133
minime dintre maşini şi subunităţi în corespundere cu
situaţia şi condiţiile de deplasare.
În aşa mod conducînd cu deplasarea coloanei
comandantul de subunitate pe baza studierii itinerarului pe
portă şi observarea personală după situaţia de deplasare
trebuie să dea la timp subordonaţilor comenzile (semnalele)
despre schimbarea vitezei, distanţelor şi direcţiei în scopul
respectării graficului de deplasare calculat şi disciplinei
marşului.
Al doilea indice este etapa de marş.
Aceasta este distanţa parcursă de subunitate în 24
ore. Mărimea etapei de marş se determină prin viteza medie
şi durata deplasării coloanei. Durata medie de lucru a
conducătorilor (şoferilor) constituie 10 – 12 ore.
Această durată se socoate ca normă de calcul a
timpului de deplasare a coloanei la marş în timp de 24 ore.
Restul timpului (12 – 14) se foloseşte pentru întreţinerea
tehnicii, în colonarea şi concentrarea subunităţii, odihna
personalului, servirea hranei. Mărimea etapei de marş se
determină luînd în consideraţie viteza medie de deplasare şi
timpul curat de deplasare.
Em = V ·Td
Ea poate fi 250 – 300 km.

134
 Mărimea etapei de marş se determină în timpul
studierii itinerarului. Pentru determinarea mai exactă a
mărimei etapei şi folosirea mai comodă a hărţii în timpul
acţiunilor este mai raţional tot itinerarul de împărţit în
porţiune de 5 – 10 km.
Timpul total pentru executarea marşului la fel se
determină în timpul însuşirii misiunii. Date iniţiale pentru
acesta sînt ora trecerii punctului iniţial (începutul marşului)
şi ora sosirii în raionul stabilit sau la aliniamentul indicat
(sfîrşitul marşului). Diferenţa în timp dintre începutul şi
sfîrşitul marşului va alcătui durata lui.
Rezerva de parcurs a subunităţii după carburanţi se
determină prin raportul cantităţii de combustibil în plinurile
(rezervoarele) maşinilor (după minusul 03, alimentării -
stocul intangibil) la cantitatea combustibilului care se
compune la 1 km de drum. El depinde de capacitatea
rezervoarelor (primurilor) maşinii, consumul carburanţilor la
1 km de drum şi de existenţa rezervelor de trupe.
Misiunile subunităţilor la marş în fiecare caz concret
se determină reieşind din condiţiile situaţiei şi locul ei în
dispozitivul de marş a subunităţii superioare.
Subunitatea poate executa marşul în cadrul
subunităţii superioare sau independent în siguranţa marşului.

135
 Misiunea companiei (plutonului) care execută
marşul în cadrul subunităţii superioare poate fi ieşirea la
timp în raionul stabilit sau pe aliniamentul indicat cu
capacitatea completă pentru ducerea luptei.
Subunitatea care acţionează în siguranţa de marş,
trebuie să asigure deplasarea nestingherită a forţelor
principale, să nu permită pătrunderea cercetării terestre a
inamicului spre ele, să excludă atacul prin surprindere a lui
şi să asigure coloanei păzite condiţii favorabile pentru
desfăşurarea şi intrarea în luptă.
În continuare, propunem atenției termenii de bază a
siguranţei.
Siguranţa – formă a asigurării actinilor de luptă prin
care se urmăreşte interzicerea pătrunderii elementelor de
cercetare a inamicului în DL, DM, staţionare,
preînîmpinarea unui atac prin surprindere din partea
inamicului şi asigurarea condiţiilor pentru intrarea
organizată a trupelor în luptă.
În condiţiile luptei moderne de arme întrunite, luînd
în consideraţie caracterul mobil al acţiunilor, întrebuinţarea
pe larg a desantului aerian şi grupurilor de diversiune,
desfăşurarea acţiunilor pe o suprafaţă larga cu mai multe
teatre a actiunilor de luptă izolate şi ca urmare pericolul

136
permanent de a fi atacaţi de inamic prin surprindere obligă
subunităţile de a organiza în timpul ducerii actiunilor de
lupta in apărare siguranţa de luptă, iar în timpul marşului
siguranţa marşului.
Siguranţa de luptă.
Spre exemplu, plutonul de infanterie motorizată în
apărarea în afara contactului nemijlocit cu inamicul poate fi
numit în siguranţa de luptă. Siguranţa de luptă se trimite, de
regulă, de la batalioanele eşalonului întîi pe direcţiile
probabile de ofensivă a inamicului.
Siguranţa de luptă ocupă aliniamentul indicat în faţa
LDA şi are scopul de a asigura paza subunităţilor de atacul
prin surprindere a inamicului şi de interzis inamicul ducerea
cercetării terestre, de dus pe inamic în eroare faţă de limita
dinainte de apărare adevărată. Plutonul apără poziţia pînă la
500 m pe front la distanta, care asigură sprijinul lui cu foc şi
poate fi pînă la 2 km.
Comandantul de pluton organizează lupta (siguranţa)
în teren. Misiunea comandantului de pluton o primeşte de la
comandantul de batalion.
Siguranţa de marş.
Siguranţa de marş trebuie să asigure deplasarea
rapidă şi nestingherită a forţelor principale aflate în marş, să

137
preîntîmpine (excludă) atacul prin surprindere din partea
inamicului terestru, să asigure condiţii favorabile pentru
intrarea organizată în luptă a subunităţilor proprii, precum şi
să interzică pătrunderea elementelor de cercetare (cercetare
– diversiunei) ale inamicului spre forţele principale.
Subunităţilor de siguranţă la marş li se încredinţează şi
executarea cercetării.
Siguranţa de marş se organizează pe direcţia de
deplasare, în faţă, pe flancurile ameninţate în spatele
coloanelor de trupe aflate în marş.
Pentru siguranţa coloanei batalionului la marş, care
acţionează ca avangarda, detaşament înaintat sau execută
marşul independent se destină (se trimit):
- pe direcţia de deplasare în faţa coloanei – pichetul
mobil de cap în valoare de o companie de infanterie
motorizată întărită sau un pluton de infanterie întărit la
depărtarea 5 – 10 km (faţă de forţele principale) coloanei
păzite;
- spre flancul ameninţat – pichetul mobil de flanc sau
pichetul fix de flanc de valoare unei companii sau pluton
întărit la distanţa de pînă la 5 km sau patrula de siguranţă de
flanc, în valoare pluton sau grupă întărită, iar pe sectoarele

138
deosebit de periculoase se instalează pichetul fix de flanc de
aceeaşi valoare şi la aceeaşi depărtare;
- în spatele coloanei – pichetul mobil de spate de
valoarea unei companii sau pluton întărit la distanţa de pînă
la 5 km, iar uneori patrule de siguranţă în valoare de pluton,
grupă.
Pichetul mobil de cap de valoarea unei companii
întărite trimite o patrulă de siguranţă de cap de valoare unui
pluton la depărtarea 3 – 5 km, pichetul mobil de cap de
valoarea unui pluton – patrula de siguranţă în componenţa
unei grupe la depărtarea care asigură observarea după ea şi
sprijinul ei cu foc, iar dacă este necesar, în calitate de
siguranţă nemijlocită a forţelor principale a PMC şi pentru
cercetarea terenului, se trimit grupe de siguranţă pe
itinerarul de deplasare la flancuri şi în spate, la distanţa de
observare după ele şi sprijinul lor cu foc.
În cadrul pichetului mobil de cap (flanc, spate), patrula
execută observarea circulară asupra inamicului terestru şi
aerian, se numesc observatori după semnalele trimise de o
grupă de siguranţă şi se menţine pregătirea de luptă
permanentă în caz de întîlnire cu inamicul.
Siguranţa staţionării.

139
 În condiţiile moderne, subunităţile de infanterie,
chiar dacă se dispun la o distanţă mare de inamic, pot fi
expuse unui atac al acestuia. Atacul poate fi executat din
aer, cu forţele terestre, cu desant paraşutat precum şi cu
grupurile de cercetare – diversiune, lansate în spatele
frontului.
Deaceea, în scopul de a interzice pătrunderea sau
infiltrarea elementelor de cercetare ale inamicului spre
raionul de staţionare a trupelor sale, de a preîntîmpina
(exclude) atacul prin surprindere asupra lor din partea
inamicului terestru, desanţilor aerieni, grupurilor de
cercetare – diversiune (grupurilor aeromobile) şi de a
asigura subunităţile cărora le face siguranţa, timp şi condiţii
favorabile pentru intrarea organizată a lor în luptă, în raionul
de staţionare se organizează siguranţa nemijlocită şi
siguranţa de staţionare.
Numărul şi componenţa subunităţilor destinate
pentru siguranţă depind de depărtarea inamicului de la
raionul de staţionare, de importanţa direcţiei supravegheate,
de timpul necesar pentru desfăşurare şi intrare în luptă a
subunităţilor păzite, de caracterul terenului şi condiţiile de
observare.

140
 În staţionare batalionul organizează siguranţa
nemijlocită, iar dacă există pericolul de a fi atacat de inamic,
se organizează şi siguranţa de staţionare.
Siguranţa nemijlocită se organizează în limitele
raionului de staţionare în cadrul batalionului şi a companiei.
În batalion ea include:
- patrule de doi oameni, care execută patrularea în jurul
raionului de staţionare;
- observatori, care permanent execută observarea la PCO
al batalionului;
- subunitatea de serviciu de valoarea unui pluton care se
dispune în locul indicat de către comandantul de batalion şi
se află în permanenţă gata pentru nimicirea grupelor de
cercetare – diversiune, pentru sprijinul acţiunilor de luptă
ale subunităţilor din siguranţă, îndeplinirea altor misiuni
apărute prin surprindere, precum şi pentru stingerea
incendiilor în raionul de staţionare şi în apropierea lui. Ea
execută misiunea timp de 24 ore.
În companie siguranţa nemijlocită se realizează
prin:
- patrularea în jurul raionului de staţionare a companiei;
- prin executarea serviciului permanent a observatorilor
la PCO a companiei;

141
- serviciul de zi pentru paza efectivului, armamentului şi
tehnicii.
Siguranţa de staţionare se organizează în afara
raioanelor de staţionare, atunci cînd există pericolul de atac
al inamicului, pe direcţiile ameninţate. Ea trebuie să fie
circulară şi să intercepteze toate drumurile principale şi căile
de acces spre raionul de staţionare al batalionului.
Siguranţa de staţionare a batalionului se execută de
către:
- posturile de pază de valoare a cîte o grupă, care se
instalează pe direcţiile ameninţate la distanţa de pînă la 1,5
km;
- pînde în componenţa a 2-3 militari la depărtarea de 400
m de raionul de dispunere care se instalează pe căile de
acces ascunse.
În afară de aceasta subunităţile de infanterie pot să
constituie elemente ale siguranţei de staţionare organizate de
eşaloanele superioare.
Aceste elemente de siguranţă sînt:
- detaşamentele de pază;
- pichetele de pază.
Detaşamentul de pază, de regulă, este de valoarea
unei companii întărite la distanţa de pînă la 10 km.

142
 Pichetul de pază de valoarea unui pluton întărit -
pînă la 5 km.
În unele situaţii, pe direcţia cea mai importantă, ca
detaşament de pază se poate destina şi batalionul de
infanterie la distanţa de pînă la 15 km. În acest caz
detaşamentul de pază poate detașa din componenţa sa un
pichet de pază de valoarea unei companii întărite, care se
instalează lateral sau în faţa dispozitivului de luptă al
detaşamentului.
Înainte de a trece nemijlocit la lupta de ofensivă și de
apărare, propunem atenției termenii de bază a luptei de
apărare şi ofensivă.
Astfel, unica metodă de a cîştiga victoria cu formaţiunile,
unităţile într-o ciocnire armată cu inamicul este lupta.
Lupta este forma de bază a acţiunilor tactice a
trupelor, care reprezintă lovituri, foc şi manevre a marilor
unităţi şi subunităţi organizate şi coordonate după scop, loc
şi timp, cu scopul distrugerii inamicului, respingerii
loviturilor lui şi îndeplinirii altor misiuni într-un raion
limitat şi într-un timp scurt.
Lupta poate fi de arme întrunite, antiaeriană, aeriană
şi maritimă.

143
 Scopul luptei – nimicirea sau căpturarea
personalului inamicului, distrugerea armamentului, tehnicii
pentru luptă şi neutralizarea capacităţii de aparare a
inamicului. El se atinge printr-o lovitură puternică a tuturor
categoriilor de arme, a acţiunilor active şi hotărîte a
formaţiunilor, unităţilor şi subunităţilor combinate cu
efectuarea unei manevre curajoase.
Lupta moderna a trupelor de uscat este de arme
întrunite, deoarece ea se desfăşoară cu forţe comune ale
unităţilor mari şi mici şi subunităţilor de diferite genuri de
arme, cu utilizarea largă a tancurilor, transportoarelor
amfibii blindate, artileriei, mijloacelor de apărare
antiaeriană, avioanelor, helicopterelor şi a altei tehnici de
luptă şi armament. În luptele de litoral pot lua parte şi
corăbiile Flotei Militare Maritime.
Componentele luptei
- lovitura;
- focul;
- manevra trupelor.
Lovitura – o acţiune de luptă organizată cu mijloacele
de lovire combinate, cu scopul de a-i produce inamicului
pierderi cît mai mari.
Loviturile pot fi:

144
 După categoriile de armament folosit şi forţelor
participante:
- nucleare;
- de foc;
- lovituri cu trupe.
 După mijloacele de transportare:
- de rachete;
- de artilerie;
- de aviaţie.
 După cantitatea mijloacelor ce participă şi
obiectivelor de nimicire:
- masate;
- grupate;
- izolate.
Focul – efectuarea de către o armă a tragerilor cu
scopul nimicirii inamicului.
Constituie unul din mijloacele de bază ale luptei
moderne şi se duce cu misiunea de nimicire, neutralizare şi
extenuarea inamicului sau pentru distrugerea obiectivelor
lui.
Focul se clasifică:
După misiunile tactice îndeplinite:
- de nimicire;

145
 - neutralizare;
- extenuare;
- orbire;
- iluminare ş.a.
După categoriile de armament:
- foc din armamentul de infanterie;
- foc din tancuri;
- MLI (TAB);
- foc de artilerie;
- foc din mijloacele antiaeriene ş.a.
După metodele de ochire:
- direct;
- semidirect;
- de pe poziţiile de foc acoperite ş.a.
După intensitatea focului:
- focur lovitură cu lovitură;
- serii scurte (lungi);
- neîntrerupt;
- de vijelie;
- de salvă;
- foc pumnal;
- foc metodic ş.a.
După direcţia de tragere:

146
 - frontal;
- de flanc;
- încrucişat.
După metodele de tragere:
- de pe loc;
- din opriri;
- din mers.
După tipurile de foc:
- asupra unei ţinte izolate;
- concentrat;
- de baraj ş.a.
Manevra – deplasarea organizată a trupelor în timpul
luptei, cu scopul ocupării unei poziţii favorabile în raport cu
inamicul şi crearea grupării oportune şi avantajoase a
forţelor şi mijloacelor, precum şi transferarea loviturilor şi
focului pentru nimicirea inamicului cu o eficacitate mai
mare.
Manevra se foloseşte:
- cu forţele si mijloacele;
- cu focul.
Manevra cu forţele şi mijloacele se execută cu
scopul ocupării pozitiei favorabile pentru producerea unei
lovituri hotărîtoare în locul cel mai vulnerabil în DL a

147
inamicului sau pentru producerea lui unei lovituri în flanc şi
spate, precum şi pentru scoaterea subunităţii de sub lovitura
inamicului.
Felurile manevrei cu forţele sînt:
- învăluirea;
- ocolirea;
- combinarea învăluirii şi ocolirii;
- retragerea.
De obicei învăluirea, ocolirea şi îmbinarea lor se
efectuiază în timpul luptei de ofensivă şi luptei de întîlnire,
iar retragerea – în lupta de apărare, şi numai cu permisiunea
comandantului superior.
Învăluirea consta in combinarea actiunilor frontale
ale subunitatilor proprii cu cele executate asupra unuia sau
ambelor flancuriale dispozitivului inamicului in vederea
fractionrii si nimicirii fortelor sale.Intre actiunile frontale si
cele executate in flancuri trebiuie sa fie o cooperare
neintrerupta si legatura de foc permanenta.
Ocolirea – manevră mai mult adîncă şi se efectuează
cu scopul ieşirii pentru producerea loviturii inamicului din
spate.
Ea se efectuează în cooperare tactică cu subunităţile
care acţionează din front.

148
 Retragerea – manevră folosită în scopul scoaterii
subunităţilor de la lovitura inamicului şi ocupării unei
situaţii mai favorabile.
Manevra cu focul se execută în scopul nimicirii mai
eficace a inamicului.
Tipurile manevrei cu focul sînt:
- concentrarea focului;
- repartizarea focului;
- transferarea focului.
Concentrarea focului se foloseşte în cazul
necesităţii ducerii focului cu toate mijloacele aflate în
dotarea subunităţii sau cu majoritatea lor asupra unei ţinte
importante sau unui grup de ţinte, aflate pe un sector limitat.
Concentrarea focului se efectuează la comanda
comandantului subunităţii.
Repartizarea (distribuirea) focului se foloseşte în
cazul necesităţii ducerii focului simultan asupra cîtorva
ţinte.
Pentru nimicirea fiecărei ţinte este necesar de numit
acele mijloace de foc, cărora asigură în cea mai mare
măsură nimicirea lor.

149
 Transferul focului se foloseşte în cazul necesităţii
schimbării direcţiei de ducere a focului sau distanţei pentru
nimicirea altei ţinte.
Flanc – extremitatea dreaptă sau stîngă a formaţiei
sau DL al unei subunităţi.
Front:
1. Linia pe care sînt desfăşurate subunităţile înaintate.
2. Fîşia în care se duc acţiunile de luptă.
3. Partea DL a trupelor, care este îndreptată spre inamic.
Joncţiune – porţiunea de teren de la flancurile
interioare DL a două subunităţi vecine.
Interval – depărtarea măsurată în sensul frontului
(paralel cu frontul) între flancurile a două subunităţi.
Adîncimea apărării – distanţa de la LDA pînă la
limita din spate de dispunerea elementelor DL.
Adîncimea misiunii de luptă – distanţa de la LDA
inamicului pînă la aliniamentul cu cucerirea căruia se
socoate îndeplinirea misiunii de luptă.
Raion – porţiune de teren în care se dispun forţele
(mijloacele) în vederea îndeplinirii unei misiuni, sau în care
se organizează lucrări sau se desfăşoară activităţi de luptă.

150
 Sînt raioane: de apărare a batalionului, de
concentrare, de aşteptare, de bază, de rezervă, de odihnă, de
adunare, de staţionare, iniţial.
Aliniament – linia sau fîşia rezultată (căpătată) din
reunirea a mai multor puncte sau obiective din teren care
prezintă interes pentru acţiuni.
Punct – loc amenajat în teren pentru desfăşurarea
unor activităţi militare.
Există puncte: de conducere şi de observare, de
alimentare, de aprovizionare, de regulare, iniţial,
aprovizionare cu apă, de întreţinere a tehnicii, medical.
Dispozitiv – mod în care trupele unor subunităţi se
dispun în teren în vederea staţionării, deplasării sau
executării unei acţiuni de luptă.
Există:
1. Dispozitiv de marş (DM).
2. Dispozitiv premergător de luptă (DPL).
3. Dispozitiv de luptă (DL).
Dispozitiv de marş – mod de adunare a trupelor
pentru executarea marşului.
Dispozitiv premergător de luptă – mod de adunare
a subunităţilor separat pe front şi în adîncime. Se
întrebuinţează în scopul reducerii din timp pentru

151
desfăşurarea în DL şi executarea manevrei, pentru
micşorarea probabilităţii de lovire din toate categoriile de
armament de armament.
Dispozitiv de luptă – mod de grupare a forţelor şi
mijloacelor unei subuităţi pentru executarea misiunii de
luptă.
Eşalon – o parte a dispozitivului trupelor care
cuprinde subunităţile între care există legătura in raport cu
locul în dispozitiv, ordinii intrării în luptă.
3.3. Lupta de ofensivă
3.3.1 Esenţa luptei de ofensivă
Ofensiva este o formă de luptă care se adoptă cu
scopul nimicirii într-un timp scurt a inamicului şi eliberării
raioanelor (obiectelor) importante ocupate de către acesta.
Esenţa ofensivei constă în afectarea inamicului cu
toate mijloacele de foc existente printr-un atac hotărît,
nimicirea şi capturarea forţei vii, armamentului, tehnicii de
luptă şi aliniamentelor (obiectelor) ocupate de către acesta.
În dependenţă de situaţie, ofensiva se efectuează:
- asupra inamicului ce se apără;
- asupra inamicului ce înaintează (lupta de
întîlnire);
- asupra inamicului ce se retrage (urmărire);

152
 Ofensiva trebuie să se ducă cu îndrăzneală, în ritm
rapid, fără întrerupere, ziua, şi noaptea, folosindu-se pe larg
toate formele de manevră şi proprietăţile terenului.
Ofensiva se poate executa din contact nemijlocit cu
inamicul şi din mişcare.
Indiferent de procedeul de trecere la ofensivă,
compania(plutonul) trebuie să vizeze în permanenţă
intervalele şi flancurile inamicului, să-i fracţioneze forţele şi
mijloacele, să le izoleze (încercuiască) şi să le nimicească.
Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul poate avea
loc cu (sau) fără regruparea subunităţilor care au dus acţiuni
de apărare sau prin înlocuirea celor aflate în contact cu
inamicul.
Subunităţile date ca întărire companiei (plutonului),
se dispun pe poziţiile de aşteptare în adîncimea
dispozitivului de apărare.
Plutonul (grupa) trec în ofensivă în timpul
executării pregătirii de foc a artileriei sau aviaţiei propriu,
de regulă, direct din poziţiile care le-au ocupat în timpul
apărării.
Ofensiva din mişcare se execută prin aducerea
subunităţii din adîncime dintr-un raion iniţial (de aşteptare,
de concentrare).

153
 Esenţa acestei metode de luptă constă în faptul că
pregătirea pentru ofensivă se efectuează în raionul iniţial (de
concentrare, aşteptare), la timpul stabilit subunităţile, sub
acoperirea cu foc al artileriei, loviturilor aviaţiei se
deplasează din raionul iniţial, consecutiv desfăşurînd forţele
în dispozitiv de marş, premergător de luptă şi de lupta şi
la timpul stabilit atacă linia dinainte a apărării inamicului.
Pentru deplasarea organizată şi trecerea la un atac
simultan, in ofensiva din mişcare se numesc:
- aliniamentul(punctul) iniţial;
- aliniamente de coordonare;
- aliniamentul de desfăşurare în coloane de
companii(5-6km de la LDA a inamicului);
- aliniamentul de desfăşurare în coloane de
plutoane(2-3km de la LDA a inamicului);
- aliniamentul de trecere în atac(600m sau mai mult
de la LDA a inamicului).
Dacă plutonul atacă pe jos se numeşte aliniamentul de
desfăşurare în lanţ de trăgători,care trebue să fie cît mai
aproape de LDA a inamicului în teren acoperit de focul
mitralierilor RATD.
Ofensiva din mişcare asigură secretul pregătirii
acţiunilor şi surprinderea inamicului.

154
 Lupta de întîlnire este o particularitate a luptei de
ofensivă la care părţile se află în mişcare, urmărind realizare
scopurilor prin acţiuni de ofensivă.
Lupta de întîlnire poate sa aibă loc pe timpul marşului,
în apărare pe timpul executării contraatacurilor şi în
ofensiva pe timpul ducerii acţiunilor de luptă împotriva
rezervelor inamicului şi respingerii din mişcare a
contraatacului.
Lupta de întîlnire se caracterizează prin:
- timp scurt la dispoziţie pentru pregătirea
acţiunilor de luptă;
- situaţiei insuficient de clare şi des schimbătoare.
Succesul în lupta de întîlnire îl obţine acela, care
acţionează cu îndrăzneală şi hotărîre, îl devansează pe
adversar în desfăşurare pentru luptă şi în deschiderea
focului.
3.4. Lupta de apărare
3.4.1. Scopul şi cerinţele înaintate apărării.
Condiţiile de trecere a subunităţilor la
apărare.
Apărarea este forma de luptă de bază, care se
adoptă în scopul:
- respingerii ofensivei inamicului şi de a interzice
pătrunderea acestuia în dispozitivul de apărare;

155
 - menţinerii aliniamentelor, raioanelor şi poziţiilor
ocupate;
- producerii pierderilor cît mai mari inamicului, de
a cîştiga iniţiativa şi de a crea condiţii favorabile pentru
contraatac sau trecerii la ofensivă.
Apărarea poate fi:
- de poziţie;
- manevrieră.
Apărarea de poziţie este tipul de bază al apărării ce
se efectuiază prin provocarea unor pierderi maximale
inamicului în timpul menţinerii cu fermitate a raioanelor din
teren pregătite pentru apărare.
Se foloseşte acolo unde pierderea teritoriului este
inadmisibilă.
Apărarea manevrieră se foloseşte cu scopul aplicării
inamicului unor pierderi maximale, cîştigarea timpului şi
pregătirea forţelor sale prin lupte de apărare consecutive pe
aliniamente indicate şi eşalonate din timp în îmbinarea cu
contraatacuri scurte ea permite părăsirea unor raioane şi se
foloseşte în condiţiile atacului prin surprindere sau în fîşia
de asigurare.
Cerințele înaintate apărării:

156
- Apărarea trebuie să fie stabilă, fermă şi activă, capabilă
să reziste loviturilor aviaţiei, rachetelor şi focului artileriei;
- Apărarea trebuie pregătită să menţină cu fermitate
poziţiile încredinţate, să realizeze dispozitive de luptă cît
mai variate, să organizeze un sistem de foc puternic,
combinat cu obstacole şi baraje pe întreaga adîncime a
apărării, îndeosebi împotriva blindatelor inamicului.
Pentru asigurarea stabilităţii, fermităţii şi caracterului activ
al apărării, în orice situaţie, comandantul trebuie să ia
măsuri pentru cunoaşterea permanentă a situaţiei,
descoperirea la timp şi lovirea inamicului cu toate
mijloacele de foc la dispoziţie, organizarea şi menţinerea
cooperării şi conducerea neîntreruptă a subunităţii.
Batalionul (compania) trece la apărare în următoarele
condiții:
- în cazul în care această a fost adoptată de către
eşalonul superior;
- pe timpul ofensivei, pentru respingerea
contraatacurilor inamicului;
- în urma desfăşurării nefavorabile a luptei de
întîlnire şi în alte situaţii.
Trecerea la apărare poate avea loc în contact
nemijlocit sau în afara contactului cu inamicul. Cînd se

157
trece la apărarea în contact nemijlocit cu inamicul, lupta se
pregăteşte în timp scurt şi sub presiunea inamicului.
Apărarea în afara contactului cu inamicul poate fi
pregătită din timp şi favorizează realizarea amenajării
genistice a terenului, dispozitivului de luptă şi organizarea
sistemului de foc.

SEMNE CONVENȚIONALE

De rang:
-echipă
- Militar (similar)

- unitate

- Punct de -
comandă grupă(similar)

- Post de
observare
-
pluton(similar)

158
 - sanitar
- companie
(similar) - - logistică
-

-batalion - - medical
(similar)

- - veterinar

- spital de
- regiment campanie
(similar)
-
x
- brigadă - Indicator pentru
(similar) serviciile medicale
militare şi civile,
personalul religios civil
care participă la serviciile
Medicale: medicale sau de protecţie
civilă.

159
Crucea şi semiluna se
redau cu culoarea roşie

ABREVIERI:

Sp.Milit.C. - Spital militar central;

Sp.Milit. - Spital militar;
Pol.Milit.C. - Policlinică militară centrală;
Dp.Md.Ind. - Depozit medical independent;
Gr.Vet.-Zool. - Grupă veterinară zoologică;
Dir.Md.Milit. - Direcţia medico-militară;
P.Md. - Punct medical

160
 ÎNCHEIERE
Pregătirea militară a studenților și medicilor rezidenți,
care și-au ales obțiunea de a executa serviciul militar cu
termen redus, reprezintă un complex de măsuri teoretice și
acțiuni practice, întreprinse de cadrele didactice ale catedrei
militare, pentru a-i familiariza calitativ pe studenți și a-i
înarma cu cunoștințe teoretice și pentru a le cultiva
deprinderi practice la obiectele militare în scopul îndeplinirii
cu succes a misiunilor încredințate.
Lucrarea dată conține informație pentru studenți și
medici rezidenți în domeniul artei militare, precum și cu
elementele principale ale luptei moderne de arme întrunite.
De asemenea am evidențiat necesitatea cunoașterii cerințelor
regulamentelor militare, deoarece toată activitatea militarilor
pe timp de pace este stipulată în patru regulamente, pe care

161
noi am încercat să le descriem și să aducem cerințele lor la
cunoștința studenților.
Considerăm că cunoașterea cerințelor regulamentelor
militare generale, în special a REGULAMENTULUI
SERVICIULUI INTERIOR AL FARM., îi va ajuta pe
militari mai ușor să se încadreze în serviciul interior.
SERVICIUL INTERIOR cere acțiuni organizate ale
militarilor, INDIFERENT de doleanțele acestora.
Îndeplinirea cerințelor serviciului interior dezvoltă la
militari:
- Spiritul responsabilității;
- Spiritul independenței;
- Spiritul acurateței și bunei credințe.
Înțelegerea reciprocă, bunăvoința și hotărârea de a veni în
ajutor unul altuia conduc la consolidarea camaraderiei
ostășești și la unirea colectivelor de militari, contribuie atât
la realizarea sarcinilor de activitate zilnică, cât și la
suportarea încercărilor unor situații de luptă.
Viața și activitatea de toate zilele a militarilor în
unitatea militară decurg în corespundere cu cerințele
serviciului interior.
Serviciul interior este menit să mențină în unitate:
- ordinea interioară și disciplina militară;

162
 - instruirea efectivului;
- îndeplinirea organizată de către acesta a altor
misiuni ale activității de toate zilele și păstrarea
sănătății militarilor.
Astfel, compendiul vine în ajutorul cadrelor didactice
a catedrelor militare, precum și a studenților care și-au ales
obțiunea de a executa serviciul militar cu termen redus,
pentru a înțelege mai bine cerințele și elementele luptei
moderne de arme întrunite, a artei militare, precum și a
regulamentelor militare generale.

163
 BIBLIOGRAFIA
1. Constituția Republicii Moldova;
2. Legea cu privire la pregătirea cetățenilor pentru apărarea
Patriei nr.1245-xv din 18.07.2002;
3. Legea cu privire la rezerva Forțelor Armate nr.1244-xv
din 18. 07. 2002;
4. Legea cu privire la pregătirea de mobilizare şi
moblizarea nr.11.92- xv din 04.07.2002;
5. Legea cu privire la participarea Republicii Moldova la
operaţiunile internaţionale de menţinere a păcii nr.1156-
xiv din 26.07.2000
6. Regulamentul serviciului interior al Forțelor Armate ale
Republicii Moldova;
7. Regulamentul serviciului în garnizoană și de gardă al
Forțelor Armate ale Republicii Moldova;

164
8. Regulamentul disciplinei militare;
9. Regulamentul instrucției de front;
10. Manual “Tactica”
11. Manual “Tactica generală”.
12. Programul de Învăţămînt la disciplina “Tactica
generală”, RLTU
13. Valeriu Ceauşu - “Psihologia organizaţiei. Relaţii
dintre şefi şi subordonaţi” Editura militară, Bucureşti
1970;
14. Tudor Catineanu - “Elementele de etică” vol -1,
Editura, Dacia 1982;
15. Colonel Simon Asandei - “Îndreptar etic ostăşesc”
Editura militară, 1973;

165
 CUPRINS
GENERALITĂȚI..................................................................3
CAPITOLUL I ARTA MILITARĂ....................................34
1.1 Arta militară şi componentele ei...............................34
1.2. Destinaţia şi structura organizatorică a Forțelor
Armate ale Republicii Moldova......................................39
1.2.1 Componenţa, destinaţia şi misiunile genurilor de
armă, genurilor de armă specială şi trupelor logistice a
AN RM........................................................................44
CAPITOLUL II REGULAMENTELE MILITARE
GENERALE........................................................................53
2.1. Principii generale......................................................53
2.2. Militarii, drepturile, îndatoririle și responsabilitatea
acestora............................................................................56
2.3. Relaţiile dintre militari.............................................63
2.4. Atribuțiile comandanților inferiori și ale principalelor
persoane cu funcții de răspundere...................................70
2.5. Instalarea militarilor, repartizarea timpului și ordinea
zilnică..............................................................................81
CAPITOLUL III LUPTA CONTEMPORANĂ CU ARME
ÎNTRUNITE.......................................................................91
166
 3.1. Baza luptei contemporane cu arme întrunite............91
3.1.1. Componentele principale ale luptei moderne de
arme întrinite..............................................................101
3.1.2. Formele luptei de arme întrunite.....................108
3.1.3. Metodele de constituire a dispozitivelor
subunităţilor şi caracteristicile lor concise.................108
3.1.4. Forţele şi mijloacele luptei moderne de arme
întrunite......................................................................112
3.1.5. Principalele noţiuni, definiţii şi termini tactici.
...................................................................................122
3.2. MARȘUL...............................................................124
3.2.1. Procedeele de deplasare și bazele marşului....124
3.2.2. Indicii posibilităţilor de marş...........................131
3.3. Lupta de ofensivă...................................................152
3.3.1 Esenţa luptei de ofensivă.................................152
3.4. Lupta de apărare.....................................................155
3.4.1. Scopul şi cerinţele înaintate apărării. Condiţiile
de trecere a subunităţilor la apărare...........................155
Î N C H E I E R E..............................................................161
BIBLIOGRAFIA..............................................................164
C U P R I N S....................................................................166

167