Infracțiunea.

Noțiune. Importanța. Elementele și semnele infracțiunii.

1. Noțiunea.
 Infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută
de legea penală, săvîrşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală.
Nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care, deşi, formal,
conţine semnele unei fapte prevăzute de prezentul cod, dar, fiind lipsită
de importanţă, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni. (C.P. al
R.M.)
 Faptă care prezintă pericol social, constând în încălcarea unei legi penale,
în săvârșirea, cu vinovăție, a unei abateri de la legea penală, și care este
sancționată de lege. (https://dexonline.ro)

2. Importanța.
Noţiunea legală a infracţiunii prezintă o importanţă deosebită. Ea are caracterul
unei dispoziţii legale obligatorii, este o normă de drept de aplicaţie generală.
Definiţia noţiunii de infracţiune în general servește la delimitarea sferei ilicitului
penal de aceea a ilicitului extrapenal, adică la delimitarea faptelor care sunt
infracţiuni, în raport cu faptele care nu reprezintă infracţiuni, deși sunt fapte ilicite
(administrative, civile, disciplinare). Definiţia servește drept ghid pentru legiuitor
în procesul elaborării normelor noi de drept penal, precum și în scoaterea din sfera
ilicitului penal a unor fapte care nu mai prezintă trăsăturile esenţiale ale
infracţiunii.

3. Elementele infracțiunii.
Conținutului infracțiunii vizează următoarele elemente: obiectul infracțiunii,
subiecții infracțiunii, locul, timpul săvârșirii infracțiunii și actul de conduită cu cele
două laturi – latura obiectivă și latura subiectivă.
 Prin obiect al infracțiunii se înțelege valoarea socială și relațiile sociale
formate în jurul și datorită acestei valori, împotriva cărora se îndreaptă
fapta ce constituie element material al infracțiunii și care sunt vătămate
sau puse în pericol prin săvârșirea acesteia.
  Subiecții infracțiunii sunt persoanele implicate în săvârșirea unei
infracțiuni, fie prin comiterea acesteia, fie prin suportarea consecințelor, a
răului cauzat prin săvârșirea ei. Subiecții infracțiunii – atât cei activi, cât
și cei pasivi – având o existență obiectivă anterioară săvârșirii faptei,
constituie, ca și obiectul juridic și obiectul material, condiții preexistente
comiterii infracțiunii.
Subiectul activ al infracțiunii este persoana fizică sau juridică ce
săvârșește în mod nemijlocit o infracțiune sau participă la săvârșirea
acesteia, în calitate de autor, instigator sau complice.
Prin subiect pasiv al infracțiunii sau persoană vătămată se înțelege
persoana fizică sau juridică ce a suferit răul cauzat prin săvârșirea
infracțiunii în calitate de titulară a valorii lezate.
 Latura obiectivă cuprinde totalitatea condițiilor privitoare la actul de
conduită, cerute de lege pentru existența infracțiunii. (elementul material;
condiții de timp, loc, mod și împrejurări; urmarea sau rezultatul
socialmente periculos; raportul de cauzalitate dintre acțiune, inacțiune și
urmarea socialmente periculoasă.)
 Latura subiectivă a conținutului oricărei infracțiuni constă în totalitatea
condițiilor cerute de lege cu privire la atitudinea psihică a făptuitorului –
sub raportul conștiinței și a voinței sale – față de materialitatea faptei
săvârșite (acțiune, inacțiune, rezultat, raport de cauzalitate), pentru că
acea faptă să constituie infracțiune.

4. Semnele infracțiunii.
 După tipul elementelor componenţei de infracţiune pe care le
caracterizează: semne ce caracterizează obiectul infracţiunii, semne ce
caracterizează latura obiectivă a infracţiunii, semne ce caracterizează
latura subiectivă a infracţiunii, semne ce caracterizează subiectul
infracţiunii.
 După modul de descriere în textul legii penale: semne pozitive, semne
negative.
 După gradul de variabilitate: semne constante, semne variabile.
 După rolul în construcția componenței de infracțiune: semne constitutive
(constructive), semne calificative, semne privelegiate, semne speciale.
 După rolul acestora în procesul calificării infracţiunilor: semne
obligatorii (principale, de bază), semne facultative.