Încrengătura Magnoliophyta (Angiospermatophyta)

Plante cu sămânţa închisă în fruct

Grupează plante lemnoase şi ierboase cu corm foarte variat şi durata de viaţă ce variază
de la câteva zile la câteva mii de ani. În structura cormului se găsesc trahee şi numai excepţional
la taxonii primitivi se găsesc şi traheide.
Încrengătura cuprinde cca. 300.000 specii grupate în 2 clase:

Clasa Magnoliopsida (Magnoliatae, Dicotiledonatae)

Clasa Liliopsida (Liliatae, Monocotiledonatae)

Clasa Dicotiledonatae Clasa Monocotiledonatae

1. Plante erbacee şi lemnoase.
2. Rădăcini frecvent pivotante sau rămuroase.
3. Tulpina erbacee sau lemnoasă; poate avea
structură secundară generată de prezenţa
felogenului şi cambiului.
4. Frunzele au de obicei teacă, limb şi peţiol,
iar nervurile sunt penate sau palmate.
5. Florile sunt pe tipul 5 sau 4 frecvent cu
caliciul şi corola diferenţiate (periant).
6. Seminţele au embrion cu 2 cotiledoane şi
numeroase specii prezintă seminţe
exalbuminate.
1. Plante erbacee, rar lemnoase sub formă de
palmieri.
2. Rădăcini fasciculate.
3. Tulpina şi rădăcina cu structură primară.
Tulpinile sunt frecvent subterane metamorfozate
(bulb, rizom, bulbo-tubercul).
4. Frunzele au de obicei doar teacă şi limb, iar
nervurile sunt paralele sau arcuate.
5. Florile sunt pe tipul 3 frecvent cu caliciul şi
corola nediferenţiate (perigon).
6. Seminţele au 1 cotiledon şi sunt de obicei
albuminate.

Clasa Magnoliopsida (Dicotyledonopsida, Dicotyledonatae)

Dicotiledonatele grupează un număr de cca. 200.000 specii lemnoase şi ierboase, larg

răspândite pe tot globul. Rădăcinile rămuroase sau pivotante se dezvoltă, cu puţine excepţii, din
rădăcina embrionară care rămâne viabilă.
După gradul de evoluţie, exprimat prin principalele caractere morfo-anatomice, genetice şi
biochimice, se diferenţiază subclasele: Magnoliidae, Hamemelidae, Rosidae, Caryophyllidae,
Dilleniidae, Asteridae.

Familia Magnoliaceae
Plante lemnoase, arbori şi arbuşti cu frunze mari, întregi sau lobate, prevăzute cu stipele
şi dispuse altern. Vasele lemnoase sunt reprezentate prin traheide cu punctuaţiuni areolate.
Florile sunt mari, hermafrodite, caracter de primitivitate, având receptacul conic şi
perigon petaloid din 6-18 tepale, apărat de câteva hipsofile caduce, asemănătoare sepalelor.
Staminele numeroase, libere, sunt prinse la baza receptaculului. Gineceul apocarp constă din
carpele libere, dispuse spiralat pe receptacul: PAG. Polenizarea este entomofilă. Fructele
sunt poliachene, policapsule sau polibace. Seminţele albuminate au embrion mic.
Familia cuprinde cca. 100 specii din sud-estul Asiei şi din America de Nord, cu
importanţă forestieră şi ornamentală.
Magnolia kobus – magnolia, arbore cu frunze obovate şi flori albe ce apar înainte de
înfrunzire.
Magnolia x soulangeana – magnolie, arbust ornamental, cu flori alb-violacee sau
roşietice ce înfloresc concomitent cu înfrunzirea.

1
 Liriodendron tulipifera – arbore de lalele, are frunze tetralobate şi flori mari, galbene,
verzui, asemănătoare lalelelor. Creşte spontan în pădurile din America de Nord şi se cultivă
ornamental.

Familia Ranunculaceae
Specii ierboase, rareori lemnoase sub formă de liane. Rădăcina embrionară este
substituită de rădăcini adventive, fasciculate adesea formate pe tulpini subterane. Frunzele,
foarte variate, pot fi întregi, lobate sau palmat sectate cu dispoziţie alternă, rar opusă (Clematis
sp.).
Florile sunt hermafrodite, rareori unisexuate şi au simetrie radiară (Ranunculus sp.,
Adonis sp.) sau zigomorfă (Consolida sp., Aconitum sp.). Ele sunt solitare (Anemone sp.) sau
grupate în racem (Aconitum sp., Consolida sp.) şi cime (Clematis sp.). Elementele florale se
dispun spiralat sau spirociclic pe receptacul convex. Învelişul floral este diferenţiat în caliciu şi
corolă, (Ranunculus sp.) sau constă din perigon petaloid (Clematis sp., Consolida sp.). Între
periant şi androceu se găsesc, în mod frecvent, nectarii rezultate din petale transformate.
Androceul constă din numeroase stamine.
Gineceul apocarp, superior, este format din numeroase carpele libere sau în mod
excepţional, din una singură (Consolida sp.).
Fructele sunt de tip foliculă, polifoliculă, rareori bacă sau capsulă.
Din punct de vedere biochimic, ranunculaceele se caracterizează prin prezenţa
glicozidelor şi alcaloizilor (heleborina, clematina, delfinina etc.) ceea ce face ca multe din ele
să fie toxice sau medicinale. Familia grupează cca. 1.500 specii, cu caractere heterogene,
răspândite în condiţii ecologice foarte variate, îndeosebi în zona temperată şi cea rece, din
emisfera nordică.
Heleborus purpurescens – spânz, plantă ierboasă perenă cu rădăcini fasciculate şi
frunzele palmat sectate. Florile au 5 sepale verzi-purpurii şi 15-20 petale, reduse la nectarine,
de forma unor cornete. Creşte în păduri din zona de deal, este toxică, rădăcinile se folosesc în
medicină, antireumatic.
Hepatica nobilis – trei răi, plantă perenă cu rizom. Frunzele sunt lung peţiolate,
trilobate, cu lobii frunzelor întregi. Florile sunt albastre, solitare. Fructul este poliachenă. Creşte
în păduri de foioase, tufişuri sau tăieturi de pădure din regiunea de câmpie până în cea montană.
Caltha laeta – calcea calului, plantă ierboasă, perenă, cu frunze întregi, reniforme şi
flori galbene. Creşte în locuri mlăştinoase înflorind primăvara devreme şi este toxică.
Trollius europaeus – bulbuci, plantă ierboasă, perenă, cu frunze palmat-sectate şi flori
cu perigon, din numeroase tepale galbene şi aurii ce se acoperă parţial. Creşte în pajişti montane
umede şi se cultivă ornamental. Toxică.
Aquilegia vulgaris – căldăruşă, plantă ierboasă, perenă, cu frunze sectate şi flori
actinomorfe, albastre, liliachii, albe cu periant din 5 sepale şi 5 petale sub formă de cornet.
Creşte în pajişti montane umede şi se cultivă ornamental.
Aconitum tauricum – omag, plantă ierboasă, perenă, cu frunzele palmat sectate. Florile
dispuse în raceme, sunt zigomorfe, cu perigon albastru-violet, din 5 tepale inegale, una
superioară în formă de coif, 2 laterale, rotund ovate şi 2 inferioare, elipsoidale. Nectariile, de
obicei au formă de pinten, sunt petaloide şi adăpostite în coiful foliolei superioare. Creşte în
pajişti montane umede. Toxică. Unele specii de omag sunt medicinale.
Anemone ranunculoides – păştiţa, plantă ierboasă, perenă, cu rizom orizontal, cu o
singură frunză, trisectată spre vârf şi 1-2 flori, actinomorfe galbene. Creşte în regiunile de
câmpie şi de deal. Toxică.
Clematis vitalba – curpen de pădure, liană lemnoasă de până la 10 m lungime, cu frunze
opuse, imparipenate. Florile sunt dispuse în cime, au perigon din 4 tepale alb-gălbui. Fructul
poliachenă; la fiecare achenă persistentă stilul lung şi păros. Creşte în păduri umede, colinare
şi de câmpie. Toxică.
Ranunculus repens – piciorul cocoşului târâtor, plantă perenă cu stoloni târâtori şi
tulpini erecte, frunze sectate şi flori galben-aurii. Buruiană toxică, în pajişti cu exces de
umiditate. R. acer – piciorul cocoşului, plantă perenă cu frunze palmat sectate, păroase, cele
bazale peţiolate, cele tulpinale sesile. Flori galben-aurii, dispuse în raceme răsfirate. Buruiană
în pajişti umede. R. ficaria (Ficaria verna) – grâuşor, sălăţică, plantă perenă cu rădăcini
tuberizate, tulpina de 20-30 cm, frunze cu limb rotund sau cordat, cărnoase. La axila frunzelor
se dezvoltă tuberule care înmulţesc planta vegetativ. Florile sunt galben-aurii. Sămânţa are unul

2
dintre cotiledoane aproape complet redus. Creşte în păduri şi tufişuri din regiunile de câmpie şi
deal; frunzele se consumă ca salată. R. auricomus – gălbinele, plană ierboasă cu tulpina
ramificată, până la 45 cm înălţime. Frunzele bazale sunt lung peţiolate, reniforme iar cele
tulpinale liniar penat sectate. Florile actinomorfe au culoare galben-aurie. Se întâlneşte din
regiunea de câmpie până în cea montană.
Alte specii: Nigela damascena – chica voinicului, Pulsatilla montana – dediţei de munte,
Adonis vernalis – ruscuţă de primăvară, Consolida regalis – nemţişor.

Familia Papaveraceae
Specii ierboase, rareori arbuşti, cu frunze simple, alterne. Ele au, de obicei, în organele
vegetative şi fruct, laticifere articulate. Florile bisexuate, actinomorfe sunt solitare sau grupate
în cime. Caliciul constă din 2 sepale, caduce la înflorire. Corola dialipetală are 4 petale.
Androceul este format din numeroase stamine şi gineceul din numeroase sau 2 carpele
(Chelidonium sp.), dispuse superior. *K2C2+2A-4G(8)-(2). Fructul este o capsulă poricidă
(Papaver sp.) sau valvicidă (Chelidonium sp.).
Biochimic, speciile din Papaveraceae se caracterizează prin prezenţa a numeroşi
alcaloizi (papaverina, morfina, codeina, chelidonina, glaucina etc.) toxici sau medicinali.
Familia este reprezentată prin cca. 500 specii, răspândite pe tot globul, din regiunile ecuatoriale
până în cele polare.
Papaver somniferum – mac cultivat, plantă anuală, ierboasă, puţin ramificată, cu frunze
alungit ovate având margini neregulat dinţate şi culoare verde albăstruie. P. rhoeas – mac roşu,
specie anuală ierboasă cu frunze penat-sectate păroase şi flori roşii. Buruiană în culturi de
cereale de toamnă.
Chelidonium majus – rostopască, plantă perenă cu tulpina erectă, ramificată, frunze
mari, imparipenat sectate; conţine latex portocaliu. Florile sunt mici galben-portocalii, dispuse
în cimă umbeliformă şi fructele capsule bivalve. Creşte în tufişuri, locuri umbroase; latexul se
utilizează medicinal, împotriva negilor şi în ceaiuri hepatice.

Familia Fumariaceae
Familia grupează plante cu flori zigomorfe, pe tipul 4, cu androceu din 2 stamine şi
gineceu superior, cenocarp din 2 carpele. Fructul este capsulă sau achenă
Corydalis cava – brebenei, plană perenă cu tubercul sferic, gol în interior şi tulpina
aeriană înaltă de 10-30 cm, cu 2 frunze adânc incizate. Florile alb-gălbui sau roşu-violacee,
pintenate, sunt grupate în racem. Fructul este o capsulă alungită, lung pedunculată. Creşte în
pădurile din regiunea de câmpie până în cea montană.

Subclasa Hamamelidae (Amentiflorae)

Cuprinde familii de plante în majoritate lemnoase, cu flori unisexuate, dispuse în amenţi.
Între ele se găsesc şi puţine specii ierboase sau specii cu flori bisexuate. Florile au învelişuri
rudimentare, androceu din numeroase stamine şi gineceu cu puţine carpele.

Familia Moraceae
Familie de plante lemnoase cu frunze simple, dispuse altern. Florile unisexuate, sunt
grupate în cime dispuse în amenţi scurţi. Florile au perigon sepaloid redus, cele bărbăteşti au
androceul cu 4-1 stamine şi cele femeieşti, gineceul bicarpelar, sincarp, superior. ♂*P4-6A4-1;
♀*P4G(2). Polenizarea este anemofilă sau entomofilă. Fructul compus, cărnos, de tip soroză sau
siconă, provine din îngroşarea inflorescenţei care înconjoară achenele rezultate din ovare.
Familia numără peste 1.000 specii, în majoritate tropicale şi subtropicale, cu conţinut de
latex, deseori bogat în cauciuc.
Morus nigra – dud, arbore monoic sau dioic cu frunze ovat-cordate, cu margini serate
sau neregulat-lobate. Florile se grupează în amenţi bărbăteşti şi femeieşti. Fructul de tip soroză
este comestibil. Cultivat pentru frunze şi fructe ce se utilizează ca hrană pentru omizile de
mătase.
Ficus carica – smochin, arbust sau arbore cu înălţimea de până la 10 m, cu frunze mari,
aspre, lat-ovate, cu margini 3-5 lobate. Florile unisexuate mici, se dispun în cavitatea unei
inflorescenţe cărnoase, asemănătoare cu o urnă, ce lasă spre exterior o mică deschidere.
Polenizarea este entomofilă. Fructul cărnos – sicona provine din inflorescenţă, ce se îngroaşă

3
şi acumulează glucide. Se cultivă în regiunile subtropicale şi la noi în sudul ţarii pentru fructele
comestibile. F. elastica, arbust cu frunze elipsoidale pieloase cultivat ornamental în
apartamente, altădată în Asia de sud-est era cultivat pentru cauciuc natural conţinut în latex.
Maclura pomifera – arbore înalt pâna la 20 m, cu ramuri spinoase şi frunze ovat-
lanceolate. Florile sunt unisexuate pe plante dioice, cu elemente pe tipul 4, cele bărbăteşti se
dispun în amenţi cilindrici sau globuloşi, cele femeieşti se dispun în capitule globuloase. După
fecundare inflorescenţa femeiască devine o soroză globuloasă, cărnoasă. Cultivată ornamental.

Familia Fagaceae
Familia grupează arbori şi arbuşti cu frunze alterne, simple, cu marginea întreagă sau
lobată. Florile sunt unisexuate. Florile bărbăteşti se dispun în dichazii mărunte, la baza unor
bractei; aceste dichazii sunt adunate în amenţi cilindrici (Castanea sp., Quercus sp.) sau
globuloşi (Fagus sp.). Florile femeieşti au perigon sepaloid, dialipetal din 4-6 tepale şi androceu
din 4-12 stamine. Florile femeieşti sunt solitare sau grupate câte 2-5 pe un peduncul şi sunt
obişnuit protejate de hipsofile persistente la baza fructului. Prezintă perigon sepaloid cu 3-5
tepale unite sau complet reduse şi gineceu cenocarp, tricarpelar (Fagus sp.) sau hexacarpelar
(Castanea sp.), inferior. ♂*P4-6A4-12; ♀*P3-6G (3 )−(6 ) . Fructele, achene, sunt protejate de hipsofile
care formează cupe la baza fiecăreia (Quercus sp.) sau formează cupe care protejează toate
fructele provenite dintr-o inflorescenţă (Fagus sp., Castanea sp.).
Familia grupează cca. 600 specii, raspândite mai ales în regiunile temperate din emisfera
nordică, unde formează principalele păduri de foioase.
Fagus silvatica – fag, arbore de talie înaltă, cu frunze ovat elipsoidale, cu amenţi
bărbăteşti scurţi, capituliformi, lung pedunculaţi şi flori femeieşti, grupate câte 2-3 într-o
inflorescenţă cu involucru din numeroase bractei, unite la bază. Fructele sunt achene
trimuchiate numite jir, conţin seminţe oleaginoase şi sunt protejate de involucrul persistent ce
se deschide prin 4 valve.
Formează păduri întinse (făgete), în regiunile colinare şi montane din zona temperată.
Quercus robur – stejar de luncă, arbore înalt până la 50 m, cu coroana largă şi frunze
invers ovate, penat-lobate, cu lobi rotunjiţi, scurt peţiolate, alterne. Florile bărbăteşti sunt
grupate în amenţi subţiri, pendenţi, cele femeieşti se dispun câte 2-3 pe un peduncul lung şi
subţire. Fructele achene ovoidal-cilindrice, numite ghinde, au cupa semisferică, prevăzută cu
solzi mici, ovat-triunghiulari. Formează păduri de amestec împreună cu alte foioase sau singur
(stejărete) în regiunile de câmpie sau colinare joase, de-a lungul văilor. Q. petraea – gorunul,
specie asemănătoare cu precedenta, având însă frunzele elipsoidal-lanceolate. Florile femeieşti
şi apoi ghindele ovoidale sunt dispuse câte 1-5 pe un peduncul scurt (aproape sesil). Creşte în
regiunile colinare şi montane inferioare, formând păduri curate (gorunete) sau în amestec cu
fagul şi alte foioase. În aceste regiuni, în sudul ţarii mai cresc specii termofile cum sunt: Q.
cerris – cerul, cu frunze având lobii ascuţiţi şi stipele persistente, Q. frainetto – gârniţa, cu
frunze mari cu lobi rotunjiţi. Speciile de stejar sunt utilizate pentru lemn de construcţie şi
combustibil, iar galele formate pe frunze şi fructe în urma unor înţepături de viespi au fost
utilizate în tăbăcărie.
Castanea sativa – castan bun, arbore înalt, cu frunze lanceolate, spinos dinţate pe
margine. Florile bărbăteşti sunt adunate în amenţi subţiri, erecţi. Florile femeieşti sunt grupate
câte 2-3 la baza amenţilor şi sunt protejate de un involucru comun. Fructele, achene globuloase,
brune (castane) sunt închise în involucru spinos ce se deschide prin 2-4 valve. Seminţele conţin
amidon şi sunt comestibile. Planta este originară din regiunea mediteraneană şi se cultivă, la
noi, din antichitate în masive forestiere (la Baia Mare şi Tismana) sau izolat pentru fructe,
ornament şi lemn.

Familia Betulaceae
Familia este reprezentată prin arbori şi arbuşti cu frunze simple, alterne, cu stipele
caduce şi flori unisexuate pe tipul 4. Florile bărbăteşti sunt nude sau cu perigon sepaloid din 1-
4 tepale şi androceu din 10-12 stamine. Ele se dispun în amenţi cilindrici, pendenţi, formaţi din
dichazii cu câte 2-3 flori grupate la baza unei hipsofile scvamiforme. Florile femeieşti, nude
sau cu perigon sepaloid rudimentar, din 4-8 tepale şi cu ovar bicarpelar sincarp inferior, sunt
aşezate tot în dichazii cu 2-3 flori la baza unor hipsofile şi se grupează ca şi cele bărbăteşti în

4
amenţi alungiţi (Carpinus sp., Betula sp.) sau scurţi, capituliformi (Coryllus sp.). ♂*P4-0A4;
♀*P4-0G(2). Fructele sunt achene, însoţite de bracteile inflorescenţei. Betulaceele numără cca.
100 specii, cu răspândire preponderentă în zona temperată a emisferei nordice.
Betula verrucosa – mesteacăn, arbore cu ritidom albicios ce se exfoliază în inele şi
frunze romboidale, serate. Ambele tipuri de inflorescenţe sunt amenţi. Creşte în regiunile
colinare şi montane, pe soluri sărace şi se cultivă ornamental.
Carpinus betulus – carpen, arbore de talie mijlocie cu frunze ovat-lanceolate, serate.
Florile bărbăteşti şi femeieşti sunt grupate în amenţi alungiţi. Fructele, achene mici sunt aşezate
câte 1-2 la baza unei hipsofile trilobate, ce participă la răspândirea anemochoră a acestora.
Creşte în amestec cu fagul sau speciile de stejari, în pădurile de câmpie şi deal.
Corylus avellana – alun, arbust înalt până la 5 m, cu frunze lat-ovate ascuţite la vârf,
serate. Inflorescenţele bărbăteşti sunt amenţi alungiţi, pendenţi; cele femeieşti sunt globuloase
cu 2-4 flori însoţite de 3 hipsofile ce concresc formând cupe protectoare la baza fructelor.
Fructele, achene ovoidale, conţin câte o sămânţă bogată în ulei. Creşte în regiunile colinare
formând tufişuri sau în arborete rare; se cultivă pentru fructe.
Alnus glutinosa – arin negru, arbore cu frunze invers-ovate şi amenţi bărbăteşti şi
femeieşti alungiţi, ultimii cu aspect de conuri. Creşte în luncile din regiunile colinare şi de
câmpie, unde formează zăvoaie. Scoarţa taninoasă a fost mult timp utilizată pentru colorarea în
negru a textilelor şi în tăbăcărie.

Familia Ulmaceae
Arbori sau arbuşti cu frunze alterne, asimetrice, aspru păroase. Florile bisexuate cu perigon în
formă de pâlnie. Gineceul este bicarpelar, superior.
Fructul este o samară (Ulmus sp.) sau drupă (Celtis sp.).
Ulmus laevis – ulm, velniş, arbore înalt, până la 30 m, cu ritidom cenuşiu-albicios, brăzdat la
exemplarele mature, ce se exfoliază în solzi. Frunzele ovate sau lat-eliptice sunt evident asimetrice la
bază. Fructul este o samară (înconjurată de o aripă membranoasă) ovată, lung pedunculată, ciliată pe
margini. Creşte prin zăvoaie, pe marginea apelor în zona de câmpie sau deal.
Celtis australis – sâmbovina, se deosebeşte de ulm în special prin fructele negre de tip drupă.
Creşte la noi prin Banat, Oltenia şi Dobrogea.