Material oferit de @iabacul

Riga Crypto si lapona Enigel de Ion Barbu

Ion Barbu este una dintre cele mai inovatoare conștiințe estetice din literatura română
a secolului al XX-lea, fiind un spirit vizionar, mânat de dorința de a realiza
contaminări originale între poezie și matematică.
Poezia “Riga Crypto si lapona Enigel” publicata in volumul “Joc secund” in 1930 ,
face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii romane interbelice , alaturi
de “Testament” de Tudor Arghezi si “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de
Lucian Blaga.
Poezia este subintitulată “baladă” începe ca un cantec bătranesc de nunta dar se
dezvoltă în viziunea moderna, a un amplu poem alegoric și de cunoaștere, o poveste
de iubire din lumea vegetală.
Totodată, este o creație modernistă, noul și inovația formelor opunându-se valorilor
de tip tradițional prin: ermetismul poeziei, insolitul metaforelor, ambiguitatea
limbajului, intelectualizarea emoției și natura tematicii abordate (poezia de
cunoaștere).
In primul rand, “Riga Crypto și Lapona Enigel” presupune adevăratul ermetism al
creației lui I. Barbu, unul de profunzime al sensurilor. Ermetismul presupune
încifrarea mesajului poetic, ceea ce conduce la ambiguitate sau la multiple interpretări,
idee redată în text prin metafora "cântec larg". Receptarea poemului depinde in mare
măsură de felul zicerii ("cu foc", "stins, încetinel"), dar și de capacitatea lectorului
inițiat de a percepe mesajul.
In al doilea rand, poemul impune o viziune modernă asupra iubirii. Intepretarea dată
de însuși Ion Barbu poemului “un Luceafar întors” relevă asemanarea cu capodopera
lui Mihai Eminescu. Ion Barbu răstoarnă clișeele mentalității tradiționale, astfel încat
axa uma-feminim devine superioară axei nonuman-masculin.
Tema poeziei este iubirea ca modalitate de cunoaștere a lumii. Poemul prezintă drama
cunoașterii și a incompatibilității dintre doua lumi diferite.
O primă imagine poetică prin care se ilustrează incompatibilitatea ditre Crypto și
Enigel este reprezentată de încercările lui de a o opri pe fata din drumul ei, cerându-i
să-l ia cu ea și, în cele din urmă, să uite de soare. La toate aceste solicitări, Enigel
răspunde categoric prin refuz, marcând astfel superioritatea sa în fața existenței
instinctuale, vegetative a lui Crypto. Hotărârea fetei de a-și urma idealul nu poate fi
schimbată, indiferent ce motive sau tentatii aduce Crypto. Drumul ei nu reprezintă o
simplă călătorie, ci ea urmează calea spre cunoaștere.
O altă imagine poetică semnificativă în ceea ce privește diferențele esențiale dintre
cei doi poate fi identificată în finalul poemului. Despărțirea lor, oglindirea soarelui în
Crypto și transformarea acestuia într-o ciupercă otrăvitoare vin, parcă, să întărească și
mai mult imposibilitatea unei relații de iubire. Ceea ce încercase riga, descântecul
Material oferit de @iabacul

pentru schimbarea destinului fetei, se întoarce împotriva lui cu o forță deosebită,

capabilă să-i modifica statutul inițial din care decade prin însoțirea cu ființe inferioare
”Laurul-balaurul” și căsătoria cu măsălarița.
Elementele de compoziție și de limbaj ale discursului liric sunt semnificative în
evidențierea particularităților textului poetic, întrucât contribuie la construirea
universului sumbru, prin care autorul își expune ideile și atitudinile în mod direct.
Titlul baladei trimite cu gândul la marile povești de iubire din literatura universală,
”Romeo și Julieta”, ”Tristan și Isolda”. La Ion Barbu, membrii cuplului sunt
antagonici (fac parte din regnuri diferite). Alături de nume, în titlu se precizează
statutul de rege al lui Crypto și originea lui Enigel.
La nivel compoziţional, balada respectă formula textului în ramă sau „poveste în
poveste”, primele patru strofe aparţinând secvenţei-ramă, în timp ce povestea propriu-
zisă, cuprinde 23 de strofe. Rama reprezinta nunta implinita, apartinand planului real
iar povestirea propriu-zisa dezvolta o nunta initiatica, apartinand imaginarului.
Incipitul îl prezinta pe “menestrel” caracterizat prin epitetele “trist și aburit” sugerând
melancolia zicerilor sale așteptate și cerute cu insistență. Acesta este solicitat de un
“nuntaș fruntaș” să reia cântecul larg.
În parte a doua sunt prezentate sub aparență epică și dramatică: cadrul natural
specific al lui Crypto și drumul laponei către Soare, întâlnirea celor 2, dialogul și
pedeapsa lui Crypto pentru aspirația să supremă. Aceasta se constituie că o aventură
sub forma unei nunti eșuate intre vegetal și uman.
Finalul este trist. Riga Crypto se transformă în ciuperca otrăvitoare, obligat să rămână
alaturi de fapturi asemenea lui “Laurul-Balaurul”. Încercarea ființei inferioare de a și
depăși limitele este pedepsita cu nebunia.
Lirismul ultimei părti, este de tip obiectiv, se bazează pe alternanta măștilor lirice a
personajelor aflate în antiteza. Mărcile subiectivității de persoana I: verbe (să culeg,
mă duc), pronume (am, mă,eu), verbe la imperative(te frângi, lasă, uita).
In opera barbiana, cele 2 personaje lirice sunt create antonimic printr-o serie de
opozitii:
Crypto este un personaj static, care încearcă să-și depășească condiția “La Crypto,
mirele polemii”. Aceată face parte din regnul vegetal “Și Crypto, regale ciupearca”
care iubește umbră și umezeală “în pat de rău și humă unsă”, trăind printer bureți.
Dorința de a-și depăși condiția fac din el un personaj irrational ce ajunge victima
propriei dorințe “că-I greu mult soare să îndure, o ciupercă crudă de pădure”.

Enigel, este un personaj dynamic “de la iernat la pășunat”. Acesta este o ființă umană
“lapona mică și liniștită” ce iubește lumina “eu de umbră nu mă tem”, și aspiră către
absolut “mă înclin la soarele înțelept”. Enigel atinge spiritualitatea “la soare, roată se
Material oferit de @iabacul

mărește, la umbră, numai carnea crește”. Este un personaj rațional repr. o ipostază
evoluată, superioară regnului sau, capabilă de a-și asumă cu orice preț idealul suprem.

Sub aspect stilistic sunt prezente repetiţia “Enigel, Enigel…”. În portretizarea celor 2

personaje, simbolice sunt epitetele: Crypto “sterp și nărăvaș” riga span”. Lapona
“mică și liniștită” prea cuminte”. Alte epitete “vinul vechi, cântec larg, inima ascunsă.

Sub aspect prozodic, strofele sunt inegale, măsură variabilă a versurilor 5-9 silabe,
rimă variabilă că o combinație între monorima, incrutisata și îmbrățișată.

Poezia abundă de elemente de oralitate, cuvinte, exprimări de factură populară sau

arhaică.  “a împărăţi”, “puiacă”, “lumine”, “a înăcri”. În chemarea menestrelului
există o serie de exclamaţii retorice, un alt semn al oralităţii “- Nuntaş, fruntaş!, Zi-l
menestrel!” .

Aparținând etapei baladice orientale doar din punct de vedere chronologic, textul este
ermenic și sub aspectul temei și al mesajului , a fost raportat la capodoperă
eminesciană Luceafărul.

Apreciind că opera să este “un luceafăr întors” Ion Barbu da prima interpretare
modernă a acesteia, considerând-o o formă de intertextualitate, de dialog fertil cu
viziunea eminesciană, față de care înregistrează asemănări și deosebiri. Se aseamănă
prin formă narativă, cele două texte diferă nu numai prin relația stabilită între cei 2
protagoniști, dar mai ales prin mesaj: în spirtit romantic, Hyperion,ipostază a geniului,
își privește condiția cu resemnare, acceptând că “n are moarte, noroc” , în timp ce
Enigelm ipostază a omului rațional, își înțelege statutul superior de ființă condamanta
să urmeze drumul drept și rece al rațiunii.

În concluzie, accentul în poezie cade pe antagonistul slab-puternic. Dragostea este un

miracol în sine și nu și are locul aici.