Din istoria Sezatorile de iarna din Postul Craciunului

Odată cu Postul Naşterii Domnulu incepea sezonul sezatorilor. Era singura adunare in care se
veseleau oamenii in Postul Craciunului. Sezatorile erau organizate in serile zilelor lucratoare, la
una sau mai multe case. In zilele de sarbatoare sau duminica, nu se faceau sezatori. Aceste
sezatori puteau sa aiba si un caracter de intrajutorare, daca tinem seama ca femeile se ajutau intre
ele la torsul lanii. Se mancau boabe de porumb fiert, nuci, fructe uscate si alune.
Locul desfasurarii era anuntat din timp. Principalele preocupari in Postul Craciunului erau torsul
si tesutul. Insa, nu trebuie sa uitam ca in cadrul acestora se comentau evenimentele cele mai
importante din viata satului, se canta, se rosteau proverbe si se invatau colindele pentru Craciun.
Era locul in care invatai ce este potrivit firii si ce nu e bine sa faci.
Daca sezatoarea avea ca scop intrajutorarea, se torcea lana persoanei care le gazduia. In cazul in
care era un prilej de intrunire comunitara, fiecare persoana isi aducea de acasa lana pentru tors.
Fetele tinere erau insotite la sezatoare de mama sau de bunica. In cadrul sezatorilor, niciodata nu
coseau camasi. Acest lucru era facut de fiecare persoana, in propria casa.

Prezentator 1
Fiindcă azi e serbare şi cu toţii aţi venit. Noi vă facem o urare şi vă spunem:”Bun sosit”!
Dragi bunice, dragi bunici. Dragi mămice şi tătici, noi cu bucurie mare, vă poftim la şezătoare!
Prezentator2
Orice zi de şezătoare, e un fel de sărbătoare. Cînd prietenii se –adună şi muncesc cu voie bună
Lucrul lor cu toţi şi-l fac, dar nici din gură nu tac.Basme, glume, ghicitori, se spun pe la şezători.
Gazda 1
Anul care se termină, ne-a găsit cu masa plină. Casa mare îngrijită, pentru oaspeţi pregătită.
Gazda 2 Asta- i seara sfîntă cînd colindele se cîntă!
Gazda 1 Fiindcă e o şezătoare, mai spuneţi cîte o ghicitoare, să ne înveselim puţin.
1 copil Vreţi să vă spun eu o ghicitoare? Este o fiinţă ciudată, ţese pînză minunată, fără iţe, fără
spată? (păiangenul)
2 copil I-a ghiciţi:”Cine-i mititel într-o ureche, vrednic fără pereche?(acul)
3 copil I-a mai ghiciţi, copii:”Cine îndrăgeşte focul, şi-şi spală mereu cojocul? (Pisica)
4 copil „Şi un an de mă priveşti, tot pe tine te zăreşti”.
Încheiere
Anul vechi
Uite că am îmbătrînit Şi sorocul mi-a sosit, multe n-am îndeplinit. Tu eşti tînăr, plin de viaţa,
deci ascultă a mea povaţă.
Anul Nou Mulţumesc părinte bun, eu poruncii mă supun
Anul Vechi După ce –ai analizat, ce eu am realizat. Stai un pic şi te socoate, cum să ne aduci de
toate. Fă ca anul care vine, să aducă numai bine. Fiule, fii generos cu acest popor frumos! Dă-i
belşug, încarcă-i glia!
Anul Nou Eu îţi mulţumesc pentru sfaturile date. Voi veghea ca fiecare şi cel mic şi cel mare
Să aibă belşug pe masa, înţelegere în casă! Eu cît pot oi încerca, an mai bun să fie. Dar asta vom
vedea, în anul ce-o să vie. Vă doresc la fiecare, mult belşug şi bună stare.
Apostolul Andrei –încreştinătorul strămoşilor noştri

Tradiţia Bisericii ne spune că, după Înălţarea Domnului la cer şi după Cincizecime, Apostolii au
tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduire.

Atunci, acestui întâi chemat i-a căzut sorţul să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi
Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (adică Dobrogea)
şi până în Crimeea. 
Revenind la “trecerea” Sfântului Andrei prin România trei versuri din colinda despre Sfântul
Andrei spun aşa: 
„Trece-mă şi Dunărea, /
Ca să afle Dacia, /
Că s-a născut Mesia”.
Mai mult, într-una din legendele dobrogene despre Sfântul Andrei sunt pomeniţi regii daci, sub
conducerea cărora s-a petrecut marele eveniment al venirii Apostolului în Dacia. În cartea lui
Dumitru Manolache „Andrei, Apostolul ” este consemnată următoarea legendă: 
„Ci s-a oprit maritu Andreiu în plaiul dregătorilor Cutusone şi Dura – spune povestea – unde
este acum satul Ion Corvin şi pădurea cu peştera sfinţitoare, care a fost schit de odihnă sfântului
călător şi loc de închinare pentru el şi pentru sfinţii cari au fost cu el, în călătorie de
propoveduire. Mulţime de trudnici şi de daci şi geţi şi alani şi greci şi romani, de pe tot plaiul
au alergat la Sfântul Apostol, iar Andreiu îi învăţa şi îi boteza în apele celor nouă izvoare
sfinţitoare şi tămăduitoare, pe lângă schitul său sfânt şi dând tămăduire şi alinare celor
bolnavi şi sănătoşilor. Cine erau aceşti „dregători”, Dura şi Cutusone, şi care erau „plaiurile”
lor? Cum Apostolul Andrei a murit în anul 60, vremea în care acesta a ajuns pe pământul dacic
trebuie să fi fost cu câţiva ani mai înainte. Istoricii susţin că pe tronul Sarmisegetuzei în acel
moment era regele Duras care în preajma anului 87 îi va ceda tronul tânărului Decebal, mult
mai energic şi mai priceput în faţa ameninţării romane.
Sfîntul Ierarh Nicolae

Numele este de origine greceasca (Nikolaos), fiind format din doua cuvinte: nike = , „victorie“ ,
si laos, =„popor“, putandu-se talmaci prin „biruinţa poporului”
 Sfantul Nicolae s-a nascut in jurul anului 270, in localitatea Patara din parinti credinciosi si
bogati. A devenit episcop în oraşul Mira Lichiei.
Sfîntul Nicolae este numit Mare făcător de minuni deoarece încă din timpul vieţii a săvîrşit multe
minuni

Odată pe cînd Sfantul Nicolae, plecă pentru a se inchina la Sfintele Locuri din Ierusalim, pe
mare, în timpul călătoriei se ivise o furtuna cumplita. Toti cei prezenti in corabie se gandeau ca
vor muri din cauza furtunii. Marea si vanturile s-au linistit in urma rugaciunilor lui Nicolae.
Dupa ce a potolit marea, a inviat un corabier care cazuse din varful catargului pe punte. Datorita
acestor minuni, Sfantul Nicolae a devenit ocrotitorul marinarilor si al tuturor celor ce calatoresc.

Sfantul Nicolae a trecut la cele vesnice la inceputul secolului al IV-lea si a fost inmormantat in
Mira Lichiei. Prin anul 1087, mormantul a fost deschis de niste negustori italieni, care au dus
moastele sfantului la Bari, in sudul Italiei.