Sunteți pe pagina 1din 11

CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE ”RAISA PACALO”

CATEDRA OBSTETRICĂ ŞI GINECOLOGIE

Suport teoretic

SARCINA FIZIOLOGICĂ

Tatiana Sulima
Profesoară la disciplina
Obstetrică şi ginecologie cu nursing specific
Grad didactic unu
Planul:

1. Noţiune de fecundaţie
2. Etapele embriogenezei
3. Perioadele critice în dezvoltarea embrionului şi fătului
4. Structura şi funcţiile placentei, cordonul ombilical, lichidul amniotic
5. Semnele fătului matur, prematur, copilului supramaturat

Etapele embriogenezei
Fecundaţia:

Este contopirea celulei sexuale feminine cu celula sexuală masculină şi are loc
în porţiunea ampulară a trompei uterine. Din momentul fecundaţiei începe sarcina,
care durează 37 – 41 – 42 săptămîni.

Segmentaţia şi migraţia tubară a oului

 Imediat după contopirea nucleelor începe procesul de segmentaţie.


 În urma diviziunii cariochinetice oul se divide în două celule – blastomere,
care sunt supuse ulterior unei segmentării rapide.
 Se formează conglomerate de celule care după exteriorul lor se aseamănă cu o
mură – stadiul de morulă.
 Concomitent cu aceste procese oul se mişcă prin trompă şi nimereşte în
cavitatea uterină la a 6-8 zi din momentul fecundării.

Progresiunea oului este determinată de:

 contracţiile peristaltice ritmice ale trompei;


 cilii vibraţili ai epiteliului tubar, care sunt îndreptaţi spre cavitatea
uterină;
 cutele lungitudinale ale mucoasei trompei.

Ovoimplantaţia

 În celulele oului au loc schimbării calitative. Încă în trompă oul segmentat se


eliberează de membrana transparentă (zona pelucidă).
 În momentul pătrunderii în uter stratul exterior celular al morulei se transformă
în
trofoblast, iar celuzlele interne în embrioblast.
 Din embrioblast se formează embrionul.
 Trofblastul este o membrană cu ajutorul căreea oul se fixează de mucoasa
uterină şi
aceasta asigură alimentarea embrionului.
 Celulele trofoblastului elemină substanţe similare fermenţilor care dizolvă
ţesutul
mucoasei uterine. Oul se depune pe suprafaţa acestei mucoase (de obicei pe peretele
anterior sau posterior la nivelul trompelor).
 Trofoblastul dizolvă epiteliul glandelor celulelor trompelor şi vaselor mucoasei
uterine şi treptat se cufundă în profunzimea stratului funcţional al mucoasei.
 După implantarea completă a oului locul lui de părtundere se cicatrizează şi din
acest
moment se termină procesul de nidaţie.
 În momentul implantăriii oului mucoasă se găseşte în faza de secreţie şi
conţine
toate substanţele necesare pentru alimentarea embrionului.
 După dezvoltarea mucoasei sub acţiunea trofoblastrului în jurul oului ramîne
ţesut
descompus care conţine proteine, glucide, săruri şi alte substanţe necesare pentru
alimentarea şi dezvoltarea embrionului.

Dezvoltarea membranelor embrionare

 După implantare oul creşte şi se dezvoltă repede.


 Pe trofoblast se formează vilozităţi care la început nu au vase şi se numesc
vilozităţi
primare.
 Membrana externă a oului se numeşte membrană corială sau corion. Între
vilozităţi şi
mucoasă uterină se găseşte ţesut descompus şi circulă singe matern care se varsă din
vasele lezate ale mucoasei.
 Stratul dintre vilozităţi şi mucoasa înconjurătoare se numeşte spaţiul
intervilozitar
primar şi se gaseşte în jurul oului. În fazele tîrzii de dezvoltare spaţiul intervilozitar
rămîne numai în regiunea placentei şi se numeşte spaţiul inretvilozitar secundar.
 Concomitent cu trofoblastul se dezvoltă şi celulele interne ale oului.
Dezvoltarea
embrioblastului începe înca în trompă dar progresează după implantare în uter.
 În interiorul embrioblastului între celule se formează pe alocuri cavitîţii cu
lichid.
 Aceste cavităţi se contopesc ulterior într-o singură cavitate (exocelom) iar oul
trece
din stadiul de morulă în faza de blastulă.
 Într-un segment al blastulei se găseşte un număr mare de celule in care se
evidenţiază
două noduri: ectoblastic şi endoblastic. Într-un timp surt în centrul acestor noduri apar
cavităţii şi nodul ectoblastic se transformă în veziculă ectoblastică iar nodul
endoblastic în veziculă endoblastică.
 Vezicula ectoblastică legată de trofoblast printr-un penduncul se transformă în
cavitatea amniotică. Peretele acestei cavităţi se transformă în amnion (membrana
amniotică).
 Celulele endoblastului şi ectoblastului situate între vezicula amniotică şi cea
vitelină
formează mugurele embrionar sau discul (scutul) embrionar.

Mugurele embrionar consta din trei membrane embrionare:


 Ectodern
 Mezodern
 Endoderm
Din aceste trei membrane se formează toate ţesuturile şi organele fătului.
La sfîrşitul fazelor iniţiale de dezvoltare fătul este înconjurat de lichid amniotic şi trei
membrane: deciduală, amnion şi corion. Membrana deciduală – maternă se
formează din mucoasa uterină, cea corială şi cea amniotică sunt de origine fetală.
Membrana deciduală
Este stratul funcţional al mucoasei uterine care se modifică datorită sarcinii se
mai numeşte caducă deoarece se descuamează în naştere şi se elimină din
cavitatea uterină împreună cu celelalte membrane şi placenta.
 În momentul implantării mucoasa se gaseşte în faza de secreţie – glandele sunt
împlute cu secret, şi conţin glicogen.
 Mucoasa după implantarea oului se îngroaşă devine suculentă glandele
acumulează cît mai mult secret celulele stromei se măresc şi cantitatea de
glicogen în ele creşte. Aceste celule modificate ale stromei se numesc celule
deciduale de sarcină.
 Oul implantant în stratul compact este încojurate de elimente ale membranei
deciduale.

În raport cu poziţia lui membrana deciduală se împarte în trei părţi:

 Decidua capsularis – (caducă reflectată) este porţiunea care acoperă oul


dinspre partea cavităţii uterine.
 Decidua bazalis – (caduca serotică) este porţiunea situală între ou şi peretele
uterin.
 Decidua parietalis – (caducă uterină) include toată tunica mucoasa care
cătuşeşte toată cavitatea uterină.
Pe măsura dezvoltării oului decidua capsularis şi decidua parietalis se extind se
subţiază şi se apropie între ele. La 16 săptămîni de sarcină oul fecundat ocupă toată
cavitatea uterină. Ambele porţiuni deciduă bazalis din contra se îngroaşă şi în
interiorul ei se dezvoltă numeroase vase. Această porţiune din membrana deciduală
se trasformă în partea maternă a placentei.

Membrana corială
 Corionul se dezvoltă din trofoblast şi mezoblast.
 La început vilozităţile sunt lipsite de vase iar la sfîrşitul primei luni în ele
patrund vase sanguine din alantoidă.
 Iniţial vilozităţile acoperă uniform toată suprafaţa oului.
 La 8 săptămîni vilozităţile de pe partea corionului care aderă la decidua
capsularis se atrofiază.
 La 12 săptămîni de sarcină în această regiune a corionului vilozităţile dispar şi
el devine neted (corion laeve).
 Pe partea opusă a corionului care aderă la decidua bazalis vilozităţile cresc şi
se ramifică (corion frondozum). această regiune a corionului se transformă în
patrea fetală a placentei.

Membrana amniotică

 Amniosul are forma unui sac închis în care se găseşte fătul înconjurat de
lichidul amniotic.
 Amniosul este o membrană subţire formată din epiteliu şi celulele conjuctive
provenite din mezenchim.
 Amniosul este membrana internă cea mai apropiată de făt.
 La ea aderă membrana corială învecinată cu membrana deciduală.

Lichidul amniotic

 Este un produs biologic ce constituie mediul ambiant al fătului.


 Cantitatea de lichid variază pe parcursul sarcinii de la 30-40 ml în săptămînile
8-10 de sarcină pînă la 1000 ml în săptămînile 22-26 de sarcină, ca la termen
să scadă pînă la 600-800 ml.
 Are un gust sărat cu miros caracteristic de spermă şi reacţie alcalină.

Lichidul amniotic îndeplineşte următoarele funcţii

 Protejează fătul, placenta cordonul ombilical de traumatisme.


 Menţine temperatura constantă a fătului.
 Permite mişcările fătului.
 Are acţiune bacteriostatică şi un rol neînsemnat în nutriţie .
 Favorizează evoluţia normală a perioadei de dilatare.
 Turnoverul (schimbul total) al lichidului amniotic în sarcină la termen are loc
în trei ore.
Pe parcursul evoluţiei sarcinii originea lichidului amniotic este diferită:

 pînă la nidarea sarcinii oului lichidul amniotic este format din


lichidul interstiţial embrionar;
 după nidare pîna la stabilirea circulaţiei placentare lichidul
amniotic se formează prin dializa transmembranică (zile 28-30);
 problema genezei lichidul amniotic după zilele 28-30 este
controvensată.

Se consideră totuşi că lichidul amniotic provine din trei surse:


a. sursa anexială – secreţia lichidului de către amniosul placentar;
b. sursa maternă – există o serie de asemănări în aceia ce priveşte compoziţia
chimică a serului sanguin matern şi a lichidului amniotic;
c. sursa fetală – transudatul plasmatic la nivelul vaselor ombilicale; secreţia
traheo – bronho – pulmonară; originea urinară ale lichidului amniotic
(contraversată mult); transudatul prin tegumente pînă la săptămîna a 27–a cînd
începe cheratinizarea epidemului şi apare vernix cazeoza.

Placenta

 Este un organ cu ajutorul căreia se efectuiază respiraţia, alimentaţia şi


eliminarea produselor metabolismului fetal. Ea înlocuieşte funcţia plămînilor,
rinichilor, organelor digestive, pielii şi alte organe.
 Se formează din partea bazală a membranei deciduale şi din vilozităţile
dezvoltate ale corionului ramificat.
 Filozităţile corionului care formează masa principală a placentei au un aspect
de arbore ramificat.
 Suprafaţa vilozităţilor este acopetită cu două straturi de epiteliu.
 Învelişul exterior constă din protroplasmă (fără membrane celulare) în care se
găsesc nucleele, acest strat se numeşte sincuţiu şi are proprietatea de a liza
celule şi vasele sanguine din membrana deciduală.
 Sub sincuţiu se află stratul de celule Langhergans sau cititrofoblastul.
 Unele vilozităţii pătrund în deciduă basalis şi lizează celulele deciduale şi
vasele mari şi largi ramificate. Aceste vilozităţi unesc partea materină şi partea
fetală a placentei (vilozităţii de fixare).
 Numeroase vilozităţi mărunte se termină liber şi sunt scăldate de singele care
circulă în spaţiul intervilos. Acest singe se revarsă din vasele părţii materne a
placentei distruse de sinciţium.
 Single matern care scaldă vilozităţile nu se încheagă şi nu se amestică cu cel
fetal care circulă prin vasele situate în vilozităţi.
 Între single matern şi cel fetal are loc un schimb permanent de substanţe. Din
singele matern în cel fetal pătrunde oxigenul şi alte substanţe nutritive, iar în
single mamei trec produse ale metabolismului ce trebuie eliminate din
organismul fetal.

Placenta are forma unui disc moale, rotund, cu grosimea de 2-3 cm.
La sfîrşitul sarcinii are un diametru 15-18 cm, cu greutatea 500-600 gr.
Are două feţe:
a) Faţa maternă – aderă la peretele uterin, are o culoare roşietică - cenuşie şi
este divizată în lobi (cotiledoane) de şanţuri semiadînci. Nuanţa cenuşie a feţei
placentei materne se datoreşte membranei deciduale subţiri care acoperă
vilozităţile dezvoltate.
b) Faţa fetală – orientată spre interiorul cavităţii amniotice este acoperită de
membrană netedă şi strălucitoare, amniosul sub care vasele sanguine merg
radiar spre corion de la inserţia cordonului ombilical la periferia placentei.

Placenta de regulă este situată în segmentul superior al uterului pe peretele anterior


sau posterior.

Cordonul ombilical

 Are forma unui şnur prin care trec două artere şi o venă.
 Prin arterele ombilicale circulă singe venos de făt la placentă, prin vena
ombilicală circulă sînge arterial de la placentă la făt.
 Vasele sînt înconjurate de un ţesut mucos numit jelatina VARTON în care se
găsesc celulele embrionare de ţesut conjuctiv.
 Vasele ombilicale sunt sinusoase de aceea cordonul ombilical este răsucit
longitudinal .
 La exterior el este acoperit cu o membrană subţire, continuare a amniosului.
 Cordonul ombilical uneşte corpul fătului cu placenta.
 Cordonul ombilical se poate insera în centrul placentei, lateral sau pe marginea
ei. În cazuri rare el se înserează pe membrană fără a ajunge la placentă –
inserţia velamentoasă.
 În asemeanea cazuri vasele ombilicale ajung la placentă între membrane.
 Lungimea şi grosimea cordonului ombilical se modifică în raport cu vîrsta
intrauterină a fătului: lungimea lui corespunde de regulă lungimii fătului în
uter.
 Lungimea cordonului ombilical la fătul matur este egală în medie cu 50cm
diametrul de 1,5 cm.
 Uneori el poate fi mai lung 60-80 cm sau mai scurt 35-40cm.

FĂTUL

Capul fătului matur

 Studierea formei şi a diametrelor capului la nou – născut are o importanţă


deosebită în obstetrică.
 În majoritatea cazurilor capul primul trece prin canalul de naştere.
 Capul este partea cea mai voluminoasă a fătului şi deaceea suportă cele mai
mari dificultăţi la trecerea prin canalul pelviginital.
 După trecerea capului căile de naştere sunt bine pregătite pentru trecerea
trunchiului şi a membranelor.
 Studierea capului la tactul vaginal prin palpaţie este importantă pentru
diagnosticul şi prognosticul naşterii.
 Partea facială a capuli este relativ mică, oasele ei sunt bine unite între ele.
 Partea craniană este formată din oasele ei sunt bine unite între ele.
 Partea craniană este formată din oasele unite prin membrane fibroase numite
suturi.
 În locul de unire a suturilor se găsesc fontanelele – nişte porţiuni mari de ţesut
conjuctiv.
 Datorită faptului, că oasele craniului fetal sunt elastice şi între ele lipsesc
suturile rigide în procesul naşterii capul masiv poate să-şi modifice forma şi
volumul prin suprapunerea marginilor acestora.
 Datorită acestei plasticităţi capul se acomodează la căile de naştere ale mamei.
Craniul fetal este format din două oase frontale, două parietale, două
temporale, cîte un os occipital, sfenoidal şi etmoidal.
Cele mai importante suturi ce unesc oasele craniului fetal sunt:
 sutura sagitală – se găseşte între oasele parietale;
 sutura frontală – se găseşte între oasele frontale şi are aceiaşi direcţie ca şi
sutura sagitală;
 sutura coronară – trece între oasele frontale şi parietale şi au o direcţie
perpendiculară faţă de sutura sagitală şi frontală;
 sutura lambdoidă – sau occipito – parietală – uneşte osul occipital cu oasele
paritale.

Dintre fontanelele capului fătului prezintă importanţă practică fontanela


mare şi cea mică.
Fonanela mare – anterioară are forma rombdoidală şi se găseşte în locul de unire a
suturilor: sagitală, frontală şi coronară;
Fontanela mică – posterioară este de formă triunghiulară şi prezintă o mică excavaţie
în care se întîlnesc suturile: sagitală şi lambdoidă.

Dimensiunile capului la nou-născutul matur

 Diametrul drept sau antero-posterior, sau fronto–occipital de la glabelă


(rădăcina nasului) pînă la protuberanţa occipitală. Este egal cu 12cm.
Circumferinţa capului – 34 cm.
 Diametrul oblic mare sau mento–occipital de la vîrful bărbiei pînă la
protuberanţa occipitală 13 - 13,5 cm. Circuferinţa capului 38-42 cm.
 Diametrul oblig mic sau suboccpito – bregmatic de la fosa suboccipitală pînă
la unghiul anterior al fontanelei mari - 9,5 cm. Circumferinţa capului la acest
nivel - 32 cm.
 Diametrul oblig mediu sau suboccipito – frontal de la fosa suboccipitală pînă
la limita părţii păroase a frunţii – 10 cm. Circumferinţa capului 33 cm.
 Diametrul vertical sau submentobregmatic de la vîrful regiunii parietale pînă
la regiunea sublinguală – 9,5 – 10 cm. Circumferinţa capului 33 cm.

 Diametrul transversal mare sau biparietal – distanţa dintre cele două regiuni
parietale – 9,5 cm.
 Diametrul transversal mic sau bitemporal – dintre fosele temporale sau dintre
punctele cele mai îndepărtate ale suturii coronare este egal cu 8,5 cm.
Dimensiunile trunchiului
1. Diametrul transversal al centurii scapulare sau biacromial - distanţa dintre
umerii fătului - 12 cm. Circumferinţa centurii scapulare - 35cm.
2. Diametrul transversal fesier sau bitrohanterian 9 cm. Circumferinţa - 28cm.

Semnele maturităţii fătului

 Lungimea nou – născutului matur măsurată de la vertex pînă la călcîe variază


între 48 -52 cm în medie constituind 50cm. La copii morţi lungimea este de 1-2
cm mai mare datorită lipsei tonicităţii musculaturii şi relaxării ligamentelor.
 Masa corpului fătului matur este de 3200 - 3400 (variază între 2500 - 5000)
gr.
 Nou-născuţii cu o lungime mai mare de 47 cm (inclusiv) sunt consideraţi
maturi cei cu o lungime mai mică de 47 cm (inclusiv) – prematuri.
 Aprecierea maturităţii sau a prematurităţii nou-născuţilor cu lungimea de 46-47
cm se face pe baza unei analize scrupuloase a tutror semnelor în fiecare caz
concret de obstetrician şi neonatolog.
 În cazul cînd nu se cunoaşte lungimea nou-născutului drept indice de bază se ia
masa corpului. Nou-născutul cu masa corpului mai mică de 2500 gr este
considerat prematur. Gradul de maturitate a fătului depinde de condiţiile în
care sa dezvoltat:
- starea sănătăţii mamei;
- alimentaţia;
- vîrsta şi caracterul muncii ei;
- starea sănătăţii fătului;
- factorii sociali şi de altă natură.
 Pielea nou – născutului matur este de culoare roz pal, elastică, acoperită
cu resturi de sebum (vernix cazeoză). Firele de lanugo (puful) se mai
găsesc doar pe umeri, braţe şi pe partea superioară a spinării, ţesutul
adipos subcutanat este bine dezvoltat.
 Unghiile de la degetele mîînii depăşesc pulpele degitelor. Unghiile de la
picioare au de cele mai multe ori aceiaşi lungime cu degetele.
 La nou – născutul matur pieptul este bombat, inelul ombilical se găseşte
la jumătatea distanţei dintre simfiza şi apendicele xifoid.
 Cartilagele nasului şi ale urechilor sunt rezistente şi elastice.
 La băieţi testiculele sînt coborîte în scrot, la fetiţele labiile genitale mari
acoperă clitorisul şi labiile genitale mici.
 Vocea nou-născutului matur este puternică, mişcările sunt active, ochii
deschişi, reflexul de supt este viguros.
 Un copil poate fi cosiderat matur chiar dacă unele din caracteristice
menţionate lipsesc, majoritatea însă fiind prezente.

Fătul prematur
 Fătul născut la 22-37 săptămîni de sarcină este numit făt prematur, masa
corpului poate varia între 1000-2500 gr., lungimea corpului 35-45-47 cm.
 Prematuritatea este asociată cu o imaturitatea funcţională a organelor şi
sistemelor vitale ale fătului.
 Mărimea capului constitue aproximativ 1/3 din lungimea corpului în
dependenţă de gradul de maturitate.
 La feţii maturi acest raport 1/4, membrele inferioare sunt mai scurte pielea este
de o culoare roşie uscată cu riduri din cauza insuficienţei stratului subcutanat,
acoperită cu lanugo (perişol fetal) şi vernix cazeoza.
 Pavilioanele urechilor sunt moi.
 Unghiile sunt slab dezvoltate şi nu ajung pînă la vîrful degetelor.
 Oasele craniului sunt moi, mobile de multe ori se suprapun unul peste altul.
 La băieţi testiculele nu sunt coborîte în scrot.
 La fetiţe labiile genitale mari nu acoperă pe cele mici.

Copilul supramaturat

Dacă fătul la o sarcină de peste 41-42 săptămîni nu se deosebeşte prin nimic de un făt
matur, atunci vorbin de o sarcină prelungită.

Particularităţile copilului supramaturat

 Piele de o culoare verzuie uscată cu pete de descuamaţie cu macerării pe palme


şi tălpi.
 Turgorul cutanat este scăzut, lipseşte vernix cazeoza.
 Stratul sub cutanat este adesea slab dezvoltat.
 Volumul capului este mărit, oase craniului sunt mai masive şi dure.
 Suturile sunt înguste, fontanele se micşorează şi devin mai puţin elastice.
 Mobilitatea reciprocă a oaselor diminuiază, configuraţia capului devine
nereductibilă crescînd traumatismul intracerebral al fătului şi traumatizarea
căilor de naştere.
 Unghiile sunt lungi, în cazuri avansate devin fragile, se rup uşor.
 Copii prezintă semne de supramaturitate 1/3 -1/5din numărul naşterii întîrziate.
 O parte din copii se nasc supramaturaţi chiar şi la termen normal de sarcină.

BIBLIOGRAFIE:

1. Marius Alexandru Moga, „Obstetrică şi ginecologie”, Editura Universităţii,


Transilvania, Braşov 2010.
2. Славянова Изабелла,” Акушерство и гинекология”, Изд. Феникс, Mосква,
2009.
3. Айламазян Э.К., Кулаков В.И. „Акушерство”, Москва, 2009.
4. V. Friptu, I. Metaxa, M. Moga, V. Leahu, V. Șaptefrați, ”Afecțiunile tractului
ginecourinar inferior”, tipografia ”BALACRON”, Chișinău 2009
5. Ninescu Vasile, “Obstetrica şi ginecologia”, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti
2006.
6. P.Vartej, I.Virtej ,”Ginecologie Endocrinologică – Ediţia a III-a, revizuită şi
completată”, Ed.ALL Braşov, 2006

7. M.Ştemberg, E.Gladun, V.Friptu, N.Corolcova “Obstetrica practică” Ed.”Reclama”,


Chişinău, 2004.
8. V.Ancar, C.Ionescu , ”Obstetrica”, Ed.”Naţional”, 1997.

9. W.W.Beck jr., ”Obstetrică şi ginecologie”, Ed „Almatea” ediţie în l.română sub


red. R.Vlădărescu, Bucureşti 1997.

10. P.Vârtej ,”Obstetrica fiziologică şi patologică”, Ed. „ALL”Bucureşti 1997.

11. M. Ştemberg, E. Gladun, M.Rotaru, R. Friptu,V. Moşin, N. Corolcova, „Ginecologie


neoperatorie”, Chişinău, 1996.
12. M.G.Brăila, S.Berceanu ”Obstetrica”, Ed.”Alius” Craiova 1996.
13. V.Niţescu ”Obstetrică şi ginecologie”, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti 1995.

14.Gh. Marcu, GH. Paldi, P. Roşca, Ia. Metaxa, L. Bucătaru,N. Banaru, O. Corlăteanu,
O. Cerneţchi, I. Dondiuc, A. Duca, I.Iliev, M. Moşneaga, A. Musteaţă, O. Popuşoi, M.
Rotaru., „Obstetrica”, Ed. „Lumina” Chişinău 1993.

S-ar putea să vă placă și