Țesuturile embrionare (meristeme)[modificare]

Sunt țesuturi tinere. Sunt alcătuite din celule mici, rotunde, cu perete celular subțire și au nucleu voluminos. Nu
prezintă spații intercelulare.
Celulele se divid, sintetizând intens substanțe organice.
Meristemele sunt singurele țesuturi în care se pot observa celule aflate în diferite faze ale mitozei.
Embrionul este alcătuit numai din țesuturi embrionare, în timp ce planta adultă este alcătuită atât din țesuturi
definitive, cât și din țesuturi embrionare numite meristeme.
Embrionul este alcătuit la început din meristeme primordiale, din care derivă apoi meristemele primare ce sunt
formate din celule cu un început de diferențiere.
Meristemele din embrion ajută la creșterea acestuia, iar meristemele primare din planta adultă asigură creșterea în
lungime a organelor plantei.
Clasificarea meristemelor[modificare]
După poziția pe care o ocupă în organele plantelor:
• Apicale - în vârful rădăcinii, tulpinii, ramurilor, determinând creșterea acestora.
• Intercalare - se întâlnesc la platele graminee deasupra nodurilor și determină creșterea în lungime
a internodurilor.
• Laterale - sunt dispuse în jurul axului plantei, determină creșterea în grosime.
După origine:
• Primordiale - sunt cele care apar din primele diviziuni ale zigotului (celula ou) și alcătuiesc
embrionul seminței.
• Primare - iau naștere din cele primordiale.
• Secundare - cambiul și felogenul.
Cambiul libero-lemnos este zona generatoare libero-lemnoasă; apare între elementele de lemn și de liber primar,
generând spre exterior liber secundar și spre interior elemente de lemn secundar.
Cambiul subero-felodermic (felogenul) este zona generatoare subero-felodermică – generează suber secundar spre
exterior și feloderm spre interior.
Țesuturi definitive[modificare]
Sunt țesuturi formate din celule ce nu se mai divid; provin din meristeme primare sau secundare. Prezintă sau nu
spații intercelulare. Țesuturile definitive sunt diferențiate și specializate să îndeplinească o anumită funcție cum
are fi: conducătoare, de apărare, mecanică, secretoare, de depozitare.
Țesuturi de apărare (Epiderma)[modificare]
Țesuturile de apărare provin din meristeme primare sau meristeme secundare.
Țesutul de apărare este reprezentat de unul sau mai multe straturi de celule ce învelesc organele plantei cu au rolul
de a le proteja de anumiți factori externi distrugători.
Țesuturi de apărare primare[modificare]
Provin direct din meristeme aplicale primare. Sunt reprezentate de rizodermă (epiderma rădăcinii), epiderma
propriu-zisă, endodermă și exodermă.
Rizoderma (epiderma rădăcinii)[modificare]
Are rolul de a proteja rădăcina plantei. Este formată dintr-un singur strat de celule cu pereți subțiri. Are celule
modificate în peri absorbanți. Nu prezintă cuticulă la exterior.
Epiderma propriu-zisă[modificare]
Învelește organele plantei. Are celule modificate în peri și stomate. Prezintă cuticulă la exterior (o pătură formată
dintr-o substanță impermeabilă numită cutină ce împiedică trecerea apei). Stomatele sunt celule reniforme ce au
citoplasmă, cloroplaste, nucleu și perete celular. Între 2 stomate se află o deschizătură numită ostiolă.
Exoderma[modificare]
Se află sub rizodermă. Este formată din unul sau mai mult straturi de celule cu pereți îngroșați. Printre celulele cu
pereți îngroșați se află și celule cu pereți subțiri numite celule de pasaj, aflate exact în dreptul perilor absorbanți
cu rolul de a permite trecerea apei spre vasele conducătoare din cilindrul central.
Endoderma[modificare]
Este formată dintr-un singur strat de celule cu pereți îngroșați. Reprezintă ultimul strat al scoarței. Se află lângă
periciclu (primul țesut din cilindrul central). Celulele cu pereții îngroșați alternează cu celulele periciclului și cu
celulele de pasaj aflate exact în dreptul perilor absorbanți cu rolul de a permite trecerea apei spre vasele
conducătoare din cilindrul central.
Țesuturi de apărare secundare[modificare]
Provin din meristeme secundare (din cambiu subero-felodermic).
Sunt reprezentate de suber.
Suberul se formează prin moartea celulelor ce acumulează în peretele lor celular o substanță impermeabilă numită
suberină.
Ţesuturile de apărare
Ţesuturile de apărare îndeplinesc, după cum sugerează şi numele lor, funcţia de apărare.
Epiderma este un ţesut de apărare format dintr-un singur strat de celule, care acoperă tulpina şi frunzele. Celulele
epidermei au pereţi groşi, cutinizaţi (prezintă o cuticulă care îi întăreşte), uneori cerificaţi, impregnaţi cu SiO2
(cuarţ) etc. Aceste particularităţi ale pereţilor celulari le permit acestora să asigure o protecţie sporită împotriva
factorilor de agresiune din mediu. Datorită faptului că sunt cerificaţi (impregnaţi cu ceară), pereţii celulari sunt
impermeabili, protejând astfel planta de pierderile mari de apă prin transpiraţie. Dar pereţii celulari nu sunt
impermeabili doar pentru apă ci şi pentru gazele respiratorii. Pentru a realiza cele două funcţii extrem de
importante, transpiraţia şi schimbul de gaze plantele au pe suprafaţa epidermei formaţiuni denumite stomate, care
le permit îndeplinirea acestor funcţii. Cele două celule din care este formată stomata poartă numele de celule
stomatice, iar orificiul dintre ele de ostiola.
Rizoderma este epiderma rădăcinii, dar spre deosebire de aceasta are funcţia de absorbţie a sevei brute (apă şi
săruri minerale). Absorbţia sevei brute se face prin intermediul perişorilor absorbanţi prezenţi pe suprafaţa
acesteia.
Velamen radicum este un tip de rizodermă specifică plantelor epifite (căţărătoare), precum orhideele. Spre
deosebire de rizodermă, acest înveliş este multistratificat.
Exodermul şi endodermul sunt două ţesuturi de apărare specifice rădăcinii. Endodermul poartă la unele plante
numele de strat amilifer datorită faptului că este celulele sale sunt bogate în amidon.
Cambiul suberofelodermic este un meristem secundar care ajută la creşterea în grosime a plantei. El produce spre
exterior suber (plută), alcătuit din celule moarte ai căror pereţi celulari sunt sunt impregnaţi cu o substanţă numită
suberină. Suberul oferă protecţie plantei.
Ţesuturile fundamentale
Ţesuturile fundamentale au diverse funcţii: de asimilaţie, de absorbţie, de depozitare a substanţelor organice de
rezervă etc.
 Rizoderma şi velamen radicum sunt ţesuturi de absorbţie a apei. Velamen radicum absoarbe apa sub forma
vaporilor de apă din atmosferă şi o depozitează.
Parenchimul acvifer este un ţesut de depozitare a apei. El este specific plantelor xerofile (care trăiesc în zonele
aride) şi halofile (care trăiesc în medii sărăturoase). Parenchimul aerifer depozitează aer, fiind specific plantelor
acvatice.
Clorenchimul este parenchimul specializat pentru asimilaţie. El conţine celule cu cloroplaste, care realizează
fotosinteza.

Celulele verzi reprezintă celule asimilatoare, dotate cu cloroplaste. După dispunerea lor, ţesutul asimilator este de
două feluri palisadic, unde celulele sunt dispuse pe straturi şi lacunar, unde celulele prezintă mari spaţii între ele.
Ţesuturile de susţinere au rolul de a susţine planta. Aceste ţesuturi sunt reprezentate de sclerenchim şi colenchim.
Sclerenchimul este alcătuit din celule cu pereţii uniform îngroşaţi, iar colenchimul este alcătuit din celule a căror
pereţi sunt îngroşaţi doar la capete. Colenchimul oferă plantei atât plasticitate cât şi elasticitate.
Ţesuturile conducătoare
Ţesuturile conducătoare sunt ţesuturile care asigură circulaţia sevelor brută şi elaborată în corpul plantelor. Vasele
conducătoare sunt de două feluri liberiene şi lemnoase. Vasele lemnoase sunt folosite pentru circulaţia sevei brute
(apa şi sărurile minerale) iar vasele liberiene sunt folosite pentru circulaţia sevei elaborate (produşii fotosintezei).
Vasele sunt asociate cu fibre lemnoase şi liberiene, parenchim vascular şi celule anexe.
Cambiul vascular este un meristem secundar care produce ţesut liberian şi lemnos secundar, determinând astfel
creşterea în grosime a plantelor.
Ţesuturile speciale
Ţesuturile senzitive sunt ţesuturile care în permit plantei să recepţioneze excitaţiile produse de anumiţi factori de
mediu precum atracţia gravitaţională, lumina şi factorii mecanici. Plantele prezintă celule şi ţesuturi speciale
pentru recepţionarea acestor stimuli din mediu şi dezvoltă reacţii specifice.
Ţesuturile de detaşare ajută la detaşarea unor organe care nu mai sunt necesare plantei, de exemplu frunzele
toamna.
Printre ţesuturile speciale se încadrează şi ţesuturile secretoare, care secretă uleiuri volatile, mucilagii, latex,
nectar etc. Glandele digestive ale plantelor carnivore sunt considerate tot ţesuturi secretoare.
Cârceii plantelor agăţătoare prezintă organe denumite punctuaţiuni senzoriale, care au rolul de recepţiona
excitaţiile tactile. La întâlnirea unui suport solid, cârcelul, recepţionând informaţia la nivelul punctuaţiunilor, se
răsuceşte pe suport.
II.Ţesuturile ANIMALE.
12 decembrie 2010 ~ Admin
1. Ţesutul muscular;
2. Ţesutul nervos;
3. Ţesutul conjunctiv;
4. Ţesutul epitelial;
1)ŢESUTUL MUSCULAR.
-este format din celule alungite,care se pot contracta provocând la capete o forţă de tracţiune;
-celulele musculare conţin organite specifice numite miofibrile;
• Ţesutul muscular striat se află în muşchii scheletici mai putin în musculatura unor organe
interne (limbă,faringe,laringe,prima parte a esofagului).
• Fibrele musculare sunt celule gigantice (până la 10-12 cm lungime şi 0,1 mm diametru) cu
numeroşi nuclei aşezaţi periferic,având aspect striat.

• Ţesutul muscular neted este situat în pereţii organelor interne.

• Exemplu: Peretele stomacului;
• Fibrele musculare sunt celule în formă de fus,cu un singur nucleu central.Rareori ating lungimea
de 0,5 mm.
• Au aspect striat.
• Ţesutul muscular cardiac este format din celule striate şi cu un singur nucleu central.
• Intră în alcatuirea peretelui inimii.
2)ŢESTUL NERVOS
-este format din 2 tipuri de celule: NEURONUL şi CELULELE GLIALE (NEVROGLII)
NEURONUL
-este unitatea structurală şi funcţională a ţesutului nervos;
-are capacitatea de a genera si de a transmite impulsuri nervoase;
Este singurul tip de celule care NU se DIVID.
Alcătuirea neuronului.
Neuronii comunică între ei prin SINAPSE.
Sinaplsele pot fi:
1) Sinapse chimice în care transmiterea înformatiilor de la un neuron la altul se facprin intermediul mediatorului
chimic din butonii terminali.
-sunt cele mai întâlnite sinapse din lumea vie;
-ce doi neuronii implicaţi sunt în relaţie de contiguitate (cei 2 neuronii sunt foarte aproape unul de celălalt ,dar nu
se ating)
-transmiterea impulsului nervos se face unidirecţional;
2) Sinaplsele electrice în care transmiterea înformaţiilor de la un neuron la altul se face sub formă de impuls
nervos.
-sunt nişte sinapse recent descoperite,ele fiind observate în unele zone ale ceerului şi în miocard;
-transmiterea impulsului nervos se face bidirecţional iar ce doi neuroni implicaţi se ating.
Axonul neuronului este învelit de 3 teci:
1. Teaca de mielină;
2. Teaca Schwann,formata din celule Schwann ,intre care se gasesc noduri Ranvier;
3. Teaca Henle;
În funcţie de prezenţa sau absenţa tecii de mielină,neuronii pot fi:
 NEURONI AMIELITICI care nu au teacă de mielină si care conduc impulsul nervos din aproape în aproape,
punctiformă, pas cu pas având viteze foarte mici (10 m/s).
NEURONI MIELITICI care au teacă de mielină şi care condul impulsul nervos în mod săltătoriu din Nod
Ranvier în Nod Ranvier cu viteze de până la 10 ori mai mari decat cei amielitici (100 m/s).

1. Excitabilitatea
Capacitatea materiei vii de a raspunde prin manifestari specifice la actiunea stimulilor.
Se caracterizeaza prin urmatorii parametrii:
• Intensitate prag a stimulilor (reobaza): reprezinta intesitat ea minima necesara unui stimul pt a
produce un influx nervos. Stimulii cu intesitate inferioara se numesc subliminali si nu produc influx nervos. la
stimulari repetate, stimulii subliminali produc fenomenul de sumatie care produce excitatie. Stimulii cu intesitate
superioara, supraliminali, au acelasi efect ca reobaza (legea tot sau nimic)
• timpul util = timpul minim necesar unui stimul cu intesitate prag pt a genera un influx nervos
• cronaxia = timpul necesar unui stimul supraliminal dublu reobazei sa produca un influx nervos
(10-30 de ori mai mic)
• labilitatea = capacitatea neuronului de a raspunde la un anumit numar de stimuli/ unitate de timp
• perioada refractara = proprietatea unui neuron de a nu raspunde la un stimul nou in timpul
raspunsului la un stimul anterior
• bruschetea = rapiditatea stimulului

2. Conductibilitatea
Capacitatea de autopropagare a influxului nervos prin axon spre alt neuron sau efector.

3. Sinapsele
Componente:
• Componenta presinaptica (buton axonal): contine vezicule cu mediator chimic
• Fanta sinaptica: reprezinta spatiul dintre membrana plasmatica a butonilor axonali si cea a
componentei postsinaptice.
• Componenta postsinaptica: este reprezentata de corpul celular, dendritrele sau portiunea
initiala a axonului unui neuron, respectiv de sarcolema fibrei musculare striate
Clasificarea sinapselor:
Din pct de vedere functional:
• Cu transimitere chimica: adrenergice/colinergice
• Cu transmitere electrica
Din pct de vedere al efectului:
• Excitatorii
• Inhibitorii
Dupa structurile implicate:
• Interneuronale
• Neuron-receptor
• Neuron-efector
2) CELULELE GLIALE (NEVROGLII)
• Se cunosc mai multe tipuri de celule gliale: Astrocitul, Oligodentroglia, Microglia, Celulele
ependimare, celulele satelite.
-sunt de până la 10 ori mai numeroase decat neuronii;
-au capacitatea de a se DIVIDE;
*Au urmatoarele roluri:
-protejează neuronul şi îl hrănesc;
-sintetizează teaca de mielină a neuronului;
-fogociteaza neuronii morţi şi îi inlocuiesc;
3) ŢESUTUL CONJUNCTIV.
Este format din:
-celule,fibre ( de colagen,reticulină si elastină) şi substanţă fundamentală;
-se clasifică în funcţie de consistenţa substanţei fundamentale,astefel putându-se deosebi patru tipuri de ţesut
conjunctiv:
1. Ţesut conjunctiv :
2. - LICHID (FLUID)
3. -SEMI-DUR (CARTILAGINOS)
4. -DUR (OSOS)
5. -MOALE
-de cele mai multe ori între ţesutul epitelial si conjunctiv exista o unitate, se gă sesc împreună;
Ţesutul conjunctiv are rolul de a proteja organele,de a le hrăni,de a le lega între ele ,de a sintetiza unele dintre
elementele figurate ale sângelui;
1)Ţesutul conjunctiv lichid.
Este reprezentat de sânge;
-Substanţa fundamentală este lichidă şi este reprezentată de plasmă,iar celulele sunt elemente figurate ale sângelui
(globule albe/roşii si trombocite)
2)Ţesutul conjunctiv semi-dur (cartilaginos).
-substanţa fundamentală conţine condrină(o proteină care conferă caracterul semi-dur)
-celulele sunt de 2 tipuri:
*condroblaste sunt celule tinere;
*condrocite sunt celule adulte adăpostite în nişte cavităţi numit condroplaste.
-fibrele sunt fibre de colagen,reticulină şi uneori de elasţină.
1)Ţesutul cartilaginos hialin este situat la suprafeţele articulare ale oaselor,peretele laringelui şi traheei si
cartilajelor costale.Are un aspect translucid, albicios si elasticitate redusă .Conţine fibre puţine si foarte fine.La
embrion formeaza scheletul iar la adult traheo-bronhice si septul nazal.
2)Ţesut cartilaginos elastic este bogat în fibre elastice.Este foarte prezent în pavilionul urechii,conductul auditiv
extern,epiglotei,aripile nasului,în unele porţiuni ale laringelui şi ale trompei lui Eustachio.
3)Ţesutul cartilaginos fibros are celule puţine şi este bogat în fibre care îî dau o rezistenţă deosebită.Îl întâlnim în
discurile dintre vertebre şi în articulaţii,meniscurile articulare,simfiza pubiană, şi uneori pe inserţia tendoanelor pe
os.
Ţesutul semi-dur (cartilaginos) nu este vascularizat,hrănirea lui realizându-se prin difuziune pe seama unei
mebrane numite pericondru.
3)ŢESUTUL CONJUNCTIV DUR (OSOS).
Substanţa fundamentală conţine o proteină ce fixează Calciul şi conferă duritatea caracteristică,această proteină
numindu-se oseină.
*Celulele sunt de 3 tipuri:
-obsteoblaste sunt celule tinere care produc oseină;
-osteocite sunt celule adulte care sunt adăpostite în nişte cavităţi numite osteoplaste;
-osteoclaste sunt niste celule mari ,multi nucleate care au un echipament enzimatic foarte bogat,având rolul de a
distruge si a limita expansiunea ţesutului osos.
Fibrele sunt fibre de colagen.
În funcţie de dispunerea lamelelor osoase se pot deosebi 2 tipuri de ţesut osos:
1) Ţesut osos spongios la care lamelele osoase sunt dispuse aleatoriu între ele se formeaa areolele pline cu
măduvă osoasă roşie.
Se găseşte în:
-epifizele oaselor lungi;
-interiorul oaselor late;
2)Tesutul osos compact la care lamelele osoase sunt dispuse concentric în jurul canalelor Haversiene.
Canalele Haversiene împreuna cu lamelele osoase dispuse concentric în jurul lui formează unosteon (sistem
Haversian).
Acest tip se gâseşte în:
-diafizele oaselor lungi;
-la periferia oaselor late;
4)ŢESUTURILE CONJUNCTIVE MOI.
1)Ţesutul conjunctiv lax.
-contine celule,substanţă fundamentală şi fibre în proporţi egale;
-formează stroma conjunctivă a organelor;
-umple toate spaţiile libere dintre organe;
-susţine vasele de sânge şi nervii;
-formează hipodermul şi leagă între ele fibrele musculare şi grupele de muschii;
-împreună cu epiteliile,formeaza unităţi funcţionale.
2)Ţesutul conjunctiv reticular.
 -conţine fibre de reticulină,care alcătuiesc o reţea în ochiurile cărora, se află substanţa fundamentală,celule
reticulare si limfocite;
-intră în constituţia ganglionilor limfatici,splinei,ficatului si măduvei osoase.
3) Ţesutul conjunctiv elastic.
-conţine predominant fibre de elastină anastamozate în reţea;
-printre fibre se află puţine celule şi substanţă fundamentală;
-intră în structura peretilor arterelor şi venelor mari,a coardelor vocale,cărora le oferă elasticitate.
4)Ţesutul conjunctiv fibros.
-conţine predominant fibre de colagen,putine celule si substanţa fundamentală;
-este lipsit de elasticitate şi slab vascularizat;
-formeaza capsulele diverselor organe,fâşii musculare,tendoane,aponevroze şi ligamenţi.
-intră în structura dermei.
5)Ţesutul conjunctiv adipos.
-conţine celule mari ce depozitează central grăsime (adipocite) fibre de reticulină, si elastină toate înconjurate de
o bogată reţea vascularizată şi nervoasă.
-este situat în hipoderm în jurul unor organe (rinichi,ochii) în mezenter,mediastin,regiunea axiala şi corpul adipos
al aobrazului.
4) ŢESUTUL EPITELIAN (EPITELIILE).
a) Epiteliile de acoperire, care au diverse funcţii: de protecţie împotriva factorilor mecanici,a agenţilor patogeni,a
toxinelor;în absoţie;în diviziune.
-acopera la exterior arganele şi căptuşesc unele cavităţi ale acestora;
-sunt formate dintr-o membrană bazală fină deasupra căreia se găsesc unul sau mai multe straturi de celule;
-celulele pot fi: pavimentoase,cubice si cilindrice;
-NU sunt vascularizate,ele hrănindu-se prin DIFUZIUNE de la ţesutul de dedesuptul lor.
*Aceste epitelii de acoperire se clasifică în:
***EPITELII UNISTRATIFICATE***
• PAVIMENTOASE
-constitue endoteliul vaselor sangvine si limfatice,pericardul,peritoneul ,pleurele;
-facilitează schimburile intercelulare realizate prin difuziune.
• CUBICE
-intră în structura mucoasei bronhiolelor şi a ovarelor,a canalelor glandelor salivare şi a pancreasului exocrin;
-au rol în procesele de absorţie ,secreţie şi excreţie.
• CILINDRICE (PRISMATICE)
-intră în constituţia mucoasei tubului digestiv ( de la orificiul cardia la rect) a tropelor uterine şi a epidimului.
***EPITELII PLURISTRATIFICATE***
• PAVIMENTOASE
-intră în structura opielii si a mucoaselor bucală,esofaringiană,uretrala inferioara,vaginală
-au rol de protecţie;
• CUBICE
-intră în structura canalelor glandelor salivare şi sebacee,precum şi a pancreasului exocrin;
• CILINDRICE (PRISMATICE)
-intră în structura mucoaselor ce trebuiesc menţinute umede în permanenţă;
-au rol în secreţia şi transportul mucusului.
• DE TRANZIŢIE (UROTELIUL)
-intră în constituţia căilor urinare (uretre,uretră superioară,vezică urinară);
-nu permit absorţia urini si protejează mucoasa de actiunea iritantă a acesteia.
***EPITELIILE PSEUDOSTRATIFICATE (FALS STRATIFICAT)***
-intră în structura mucoaseo ce căptuşesc faringele,traheea şi bronhiile mari;
-au rol de protecţie şi în secreţia şi transportul mucusului.
b) Epitelii glandulare.
-au capacitatea de a elabora un produs de secreţie.
-aceste epitelii intră în alcătuirea glandelor.
-glandele pot fi: exocrine;endocrine si mixte.
1. Glandele Exocrine:
-au canal de secreţie prin care îsi varsă produsul la exteriorul aorganismului sau în diferite cavităţi ale acestiua.
Glandele exocrine pot fi: Sebacee,sudoripare,salivare,mamară.
1. Glandele endocrine.
-nu au canal de secreţie iar produsul lor de secreţie este numit HORMON şi eliberat direct în sânge.
Glandele endocrine pot fi: tiroida,hipofiza, etc.
1. Glandele mixte.
-au atât o parte endocrina cât şi o parte exocrină.
Glandele mixte pot fi: pancreasul,glandele sexuale (testiculele si ovare).
c) Epitelii senzoriale.
-intră în alcătuirea organelor de simt;
-au capacitatea de a recepţiona un stimul specific , şi al transforma într-un impuls nervos.
Sunt alcătuite din:
-celule receptoare si de susţinere.
Tesuturi Animale
TESUTURI EPITELIALE
Se clasifica in: epitelii de acoperire, secretoare, si senzoriale.
1. Epiteliile de acoperire invelesc suprafate. Sunt formate din celule alaturate, asezate pe unul sau
mai multe straturi, sprijinite pe o membrana bazala finala care le separa de tesuturile vecine. In epitelii patrund
vase de sange. Ele formeaza epiderma si captusesc cavitatile: tubul digestiv, caile respiratorii, inimia, vasele, etc.
Epiteliile pluristratificate de la nivelul epidermei, din cavitatea bucala, faringe si esofag au functie de protectie.
Cele unistratificate, cu grosimi diferite, mai au adesea si functia de a fi traversate de unele substante.
2. Epiteliile secretoare produc si elimina substante. Ele sunt deci principalele componente ale
glandelor.
3. Epiteliile senzoriale contin celule specializate in receptionarea unor stimuli si transmiterea
semnalelor catre sistemul nervos central. Ele intra in alcatuirea unor organe de simt.
TESUTURI CONJUNCTIVE
Sunt formate din celule distantate, intre care se afla fibre si un material – substanta fundamentala. Dupa
consistenta substantei fundamentale, ele pot fi: moi, semidure, dure, si fluide.
1. Tesuturi conjunctive moi au structuri diferite si indeplinesc omare varietate de functii: leaga
intre ele diferite parti ale organelor, hranesc alte tesuturi, ofera protectie mecanic, depoziteaza grasimi, produc
elementele figurate ale sangelui, au rol in imunitate, etc.
2. Tesutul conjunctiv semidur formeaza cartilajele. Acestea nu au vase de sange.
3. Tesutul conjunctiv dur (osos) are in substanta fundamentala o proteina – oseina – impregnata
cu saruri minerale. Tesutul osos este format din lamele osoase dispuse in doua moduri:
1. in tesutul osos compact au dispozitie concentrica, in jurul unor canale microscopice
prevazute cu vase si nervi. Acest tesut se afla in partea centrala a oaselor lungi si la periferia oaselor late si scurte.
2. in tesutul osos spongios se intretai, lasand intre ele niste spatii, de unde vine aspectul
spongios. Acest tesut se afla in extremitatile oaselor lungi si in centrul oaselor late si scute.
4. Tesutul conjunctiv fluid poate fi considerat sangele, in careplasma ar constitui substanta
fundamentala iar elementele figurate – celulele.
TESUTUL MUSCULAR
Este format din celule alungite care se pot contracta, producand la capete forta de tractiune. Celulele musculare
contin organite specifice numite miofibrile.
1. Tesutul muscular striat se afla in muschii scheletici, mai putin in musculatura unor organe
interne (limba, faringe, laringe, prima parte a esofagului).
2. Tesutul muscular neted este situat in peretii organelor interne. Fibrele musculare sunt celule in
forma de fus, cu nucleul central. Rareori ating lungimea de 0.5 mm.
3. Tesutul muscular cardiac este format din celule striate si cu un singur nucleu central.
TESUTUL NERVOS
Este format din neuroni si celule gliale. Neuronii sunt celule specializate in generarea si conducerea impulsurilor
nervoase. Ei primesc, prelucreaza, memoreaza si transmit informatii.

Legatura dintre neuroni se numeste sinapsa, si prin aceasta informatia circula de la un neuron la altul
Țesut epitelial
Țesutul epitelial se clasifică în:
• epitelii de acoperire
• secretoare
• senzoriale
 Țesuturile epiteliale se divid intens, sunt avascularizate și sunt întotdeauna însoțite de țesut conjunctiv moale de
unde primesc substanțe nutritive prin difuzie. În aceste țesuturi, celulele sunt legate între ele printr-o substanță
amorfă.
Epiteliile de acoperire
Epiteliile de acoperire învelesc suprafețe. Se pot afla la exterior corpului sau în interiorul organelor cavitare pe
care le căptușesc. Sunt formate din celule alăturate, așezate pe unul sau mai multe straturi, sprijinite pe o
membrană bazală fină, care le separă de țesuturile vecine.
Epiteliile pot fi, după numărul de straturi: unistratificate sau simple (cu celule așezate într-un singur strat) și
pluristratificate.
După forma celulelor, epiteliile pot fi:
• pavimentoase: celule turtite;
• cubice: celule cubice;
• prismatice: celule cilindrice.
Ele formează epiderma și căptușesc cavitățile: tubul digestiv, căile respiratorii, inima, vasele etc. Epiteliile
pluristratificate de la nivelul epidermei, din cavitatea bucală, faringe și esofag au funcția de protecție. Cele
unistratificate, cu grosimi diferite, sunt adesea traversate de unele substanțe.
Tipuri de epitelii de acoperire:
1.Epitelii simple pavimentoase: în endocard (căptușind încăperile inimii), peritoneu (cavitatea abdominală),
pleură (plămâni)
2.Epitelii simple cubice: în canalele excretoare ale glandelor salivare
3.Epitelii simple cilindrice: în intestinul subțire unde formează un platou striat (o margine în perie)
4.Epitelii pluristratificate pavimentoase cheratinizate: în epidermă
5.Epitelii pluristratificate pavimentoase necheratinizate: în mucoasa bucală
6.Epitelii pluristratificate cubice și cilindrice necheratinizate: în canalele acinilor pancreatici
7.Epitelii pseudostratificate: conțin celule în formă de ciupercă/umbrelă așezate pe un singur strat care datorită
dispunerii lor creează falsa impresie de stratificare
8.Uroteliul: în vezica urinară și uretere, este simplu atunci când vezica este plină și stratificat datorită cutării
atunci când vezica este goală
Epiteliile secretoare[modificare]
Epiteliile secretoare produc și elimină substanțe. Ele sunt principalele componente ale glandelor. Au celule bogate
în dictiozomi ce secretă diverse substanțe; când acest țesut este combinat cu țesut conjunctiv și vase de sânge,
formează organe numite glande.
Glandele pot fi:
 1. exocrine: prezintă canale prin care-și elimina produșii de secreție:
a. la exteriorul corpului: glande mamare, sudoripare, sebacee;
b. în alte cavități: glande salivare, intestinale.
2.endocrine - fără canale de excreție, produc hormoni care trec direct în sânge (exemple: hipofiza, tiroida,
suprarenalele).
3.mixte: atât endocrine, cât și exocrine; exemple: pancreasul (exocrin prin sucul pancreatic; endocrin datorită
insulinei), glandele sexuale (exocrin, datorită gameților; endocrin prin producerea de hormoni sexuali)
Epiteliile senzoriale[modificare]
Epiteliile senzoriale conțin celule specializate în recepționarea unor stimuli și transmiterea semnalelor către
sistemul nervos central. Ele intră în alcătuirea unor organe de simț precum analizatorii. De asemenea, epiteliile
senzoriale, recepționează excitații din mediul înconjurător.

• cel. senzoriale :

-se găsesc în contact cu mediul înconjurător

-nu pot conduce excitații (doar neuronul poate)
-pot recepționa excitații (neuronul nu poate)

• cel. senzoriale:

1.tactile(în pătura mucoasă a epidermei);

2.gustative (în mugurii gustativi, fusiformi);
3.fonoreceptoare (auditivi);
4.olfactive(nu sunt cel. nervoase);
5.vizuale (nu sunt cel. nervoase).
Neuronul
Neuronul - unitatea de structură a sistemului nervos - este formată din corpul celular și
prelungiri: dendrite și axoni. Dendritele și axonii constituie căile de conducere în nevrax a sensibilității
și motilității, precum și nervi spinali (micști) și cranieni(senzitivi, motori și micști).
Structura neuronului
Corpul celular

• Formează substanța cenușie a nevraxului si este delimitat de neurilemă.

• În neuroplasmă se află:

• mitocondrii
• reticulul endoplasmatic

• aparatul Golgi

• lizozomi

• neurofibrile (cu rol de sustinere si transport)

• corpi Nissl (cu rol in sintezele neuronale)

• nucleul (unic, situat central).

Axonul
Axonul este o prelungire unică, obligatorie, delimitată de axolemă.

• În axoplasmă conține mitocondrii, lizozomi, neurofibrile.

• Axonul conduce influxul nervos eferent (centrifug).

• Axonul este protejat de trei teci:

• de mielină (în interior)

• teaca Schwann

• teaca Henle (în exterior)

Teaca Henle
Este formată din substanță fundamentală amorfă și fibre conjunctive așezate în rețea.
• Este situată la exterior și are rol trofic și protectiv.
Teaca Schwann
Este formată din celule gliale.
• Este dispusă concentric în jurul tecii de mielină.
• Între două celule Schwann se află o strangulație Ranvier.
• Secretă teaca de mielină și conduce saltatoriu influxul nervos.

Teaca de mielină
Este secretată de celulele gliale Schwann sau de oligodendrologie; are rol nutritiv, de protecție și izolator.

• Depusă sub formă de lamele lipoproteice concentrice, albe, în jurul fibrei axonice (axoni
mielinizați).
• Fibrele postganglionare vegetative și fibrele sistemului somatic, cu diametru de sub 1 micron si
viteză lentă de conducere, sunt amielinice și înconjurate numai de celulele Schwann, care au elaborat o cantitate
mică de mielină, vizibilă doar la microscopul electronic.

Strangulația Ranvier
Între două celule Schwann se află o regiune nodală numită strangulație Ranvier.
 Ramificații axonale butonate
Butonii terminali conțin neurofibrile, mitocondrii și vezicule cu mediatori chimici cu rol în transmiterea influxului
nervos prin intermediul sinapselor.
Țesutul conjunctiv este format din celule distanțate, între care se află fibre și un material - substanță
fundamentală, asigurînd conexiunea dintre celule, țesuturi sau organe. După consistența substanței fundamentale
ele pot fi: moi, semidure, dure șifluide.
1. Țesuturile conjunctive moi au structuri diferite și îndeplinesc o varietate de funcții: leagă între ele diferite
părți ale organelor, hrănesc alte țesuturi, oferă protecție mecanică, depozitează grăsimi, produc elementele
figurate ale sângelui, au rol înimunitate etc. Țesuturile conjunctive moi au cele trei componente în diferite
proporții:

• în țesutul lax componentele sunt în proporții aproximativ egale; conține nervi si multe vase,
hrănind și însoțind alte țesuturi, cum ar fi cel epitelial.
• țesutul fibros, datorită numeroaselor fibre de colagen, are o rezistență mecanică deosebită.

• țesutul elastic posedă multe fibre elastice.

• țesutul adipos conține celule care acumulează grăsimi de rezervă.

• țesutul reticular are o rețea de fibre fine între celule care, prin nenumărate diviziuni, produc
elementele figurate ale sângelui.

2. Țesutul conjunctiv semidur formează cartilajele. Acestea nu au vase de sânge.

• țesutul cartilaginos hialin este situat la suprafețele articulare ale oaselor,

peretele laringelui și traheei și cartilaje costale. Are un aspect translucid, albicios și elasticitate redusă. Conține
fibre puține și foarte fine.
• țesutul cartilaginos elastic este bogat în fibre elastice. Este prezent în pavilionul urechii.

• țesutul cartilaginos fibros are puține celule și este bogat în fibre care îi dau o rezistență deosebita.
Se întâlnește în discurile dintre vertebre și în articulații.

3. Țesutul conjunctiv dur are în substanța fundamentală o proteină oseină impregnată cu săruri minerale. Țesutul
osos este format din lamelele osoase dispuse în două moduri:
• în țesutul osos compact au dispoziție concentrică, în jurul unor canale microscopice prevăzute cu
vase și nervi. Acest țesut se află în partea centrală a oaselor lungi și la periferia oaselor late și scurte.
• în țesutul osos spongios se întretaie, lăsând între ele niște spații, de unde vine aspectul spongios
(buretos). Acest țesut se află la extremitățile oaselor lungi și în centrul oaselor late și scurte.

4. Țesutul conjunctiv fluid poate fi considerat sângele, în care plasma ar constitui substanța fundamentală, iar
elementele figurate - celulele.