De ce nu sunt bune recompensele și pedepsele în procesul de educare a

copiilor?
Paval Florentina

Școală & Grădiniță

Sunt Florentina (aka – Profa de mate din echipa Tikaboo) și așa cum ți-am
promis azi îți voi spune de ce nu sunt bune recompensele și pedepsele în
procesul de educare a copiilor.

Cum impui limite în comportamentul unui copil dacă nu prin

pedepse și recompense?

Un copil nu este un animăluț care trebuie dresat, este o ființă care poate
înțelege ce-i spui (de la o vârstă foarte mică).  Când mic învață foarte mult prin
copiere și imitare, de aceea sunt mai importante exemplele pe care le are în jur
decât pedepsele sau recompensele aplicate. Trebuie să ne străduim ca prin
exemplul pe care-l dăm noi, cei din jurul său, să înțeleagă că recompensa este
activitatea însăși. Dacă facem cu plăcere și entuziasm curățenie în casă copilul
mic va ajunge și el să facă cu plăcere o astfel de activitate și recompensa o va găsi
la sfârșit când se va odihni în lenjeria proaspăt schimbată.

Atenție mare la ceea ce-i induci copilului tău! 

Alt mit care trebuie dărâmat: Bătaia e ruptă din rai!

Alarmant de multe persoane cred că dacă părinții noștri ne-au dat câte o
pălmuță la fund și am ajuns adulți responsabili de ce n-am putea să ne creștem la
fel și copiii!

De ce trebuie dărâmat?

Pentru că bătaia creează disconfort, atât celui pedepsit dar și celui care aplică
pedeapsa. Pentru că cel pedepsit prin corecție fizică poate suferi daune mult mai
mari, corecțiile fizice afectează grav psihicul.

Pedepsele corporale primite în copilărie pot conduce la probleme

comportamentale grave în viața adultă și, ceea ce mi se pare tragic, de cele mai

1
multe ori, copilul ajuns adult va repeta experiența trecutului și va aplica la
rândul său corecții fizice.

Pedepsele fizice nu au ce căuta în educația unui copil!

Dar alte pedepse?

Am citit multe cărți din domeniul psihologiei, motivației, dezvoltării personale etc
și dintre toate acestea am rezonat, în privința recompenselor/pedepselor, cu ceea ce
scrie Daniel Pink, în „Drive”.

Iată câteva defecte ale recompenselor și pedepselor, identificate de el:

✔ Pot distruge motivația intrinsecă;

✔ Pot diminua performanța;

✔ Pot paraliza creativitatea;

✔ Elimină comportamentele pozitive;

✔ Pot încuraja înșelăciunea, soluțiile rapide și comportamentul imoral;

✔ Pot crea dependență;

✔ Stimulează doar gândirea pe termen scurt etc.

Majoritatea părinților fac tot ce le stă în putință pentru binele copilului lor
exagerând (uneori ) cu recompensele. „Disperarea” aceasta de a le oferi absolut tot
ceea ce-și doresc conduce, inconștient, la copii răsfățați, copii care cred că sunt
buricul pământului, care cred că li se cuvine totul.

Recompensele și pedepsele nu au ce căuta în educația unui copil (părerea

mea).

Copilul obișnuit cu pedeapsa/recompense va face o activitate doar cu

gândul la un astfel de stimul.

Oferă-i familia în care nu este presat de notele pe care le obține și nu este pedepsit
sau recompensat pentru ele.

Copiii pot ajunge să iubească anumite activități dacă sunt susținuți și înțeleși.

2
Faci educație prin recompensă și pedeapsă? 

Copii pot fi de cele mai multe ori greu de stăpânit, cu un comportament

neadecvat și care nu ascultă de părinți. Poate în acele momente ne gândim că ar
trebui să apelăm la aplicarea unei pedepse, iar în momentele în care copilul are
un comportament adecvat să apelăm la recompense. 

Noi spunem că nu ar trebui să apelezi nici la pedepse, nici la recompense. 

Conceptul de pedepse și recompense arată partea negativă despre copii, cum

că ar trebui controlați și educați. Susțin ideea că cel mic nu are intenții bune și
prin aceste metode noi reușim să-i formăm un comportament corect. GREȘIT!

Recompensele și pedepsele au caracter limitat, sunt condiționate. În

schimb dragostea și grija pentru copilul tău sunt nelimitate și necondiționate. De
fapt, ăsta este și răspunsul la prima întrebare. Nu facem educație prin
recompensă și pedeapsă, ci prin iubire, respect și comunicare. 

Pare un răspuns complet natural în a pedepsi comportamentul rău și a

lăuda comportamentul bun, însă îți spunem sincer că nu este un răspuns potrivit
pentru a face o educație copilului tău. 

Simplu! Nu folosești nici pedepse și nici recompense, dar trebuie să ai în vedere 3

aspecte:

1. Fii atent la nevoile copilului tău!

Poți evita apariția unor comportamente neadecvate, dacă îți asculți

copilul, îi observi nevoile și petreci timp cu acesta. Comunică cu el despre
orice și oricând și arată-I că se poate implica în treburile casei. Nu îl face să se
simtă mic, fără responsabilitate și fără părere.  Dacă tu îți faci timp să îți asculți
copilul și el își va face timp să te asculte pe tine. 

2. Motivează în loc de recompensă

Folosește comunicarea prin motivație și atunci când greșește și atunci

când face ceva corect. Cuvinte precum “Am încredere în tine! “ și “ Vezi că
poți!” sunt mult mai puternice decât recompensele Orice copil va observa

3
implicarea ta și faptul că observi ceea ce face el și va a precia mult mai mult decât
dacă îi oferi o jucărie sau o bomboană. 

3.Ajută-l în loc să-l pedepsești

Copiii greșesc, dar de cele mai multe ori fără să-și dorească asta cu
adevărat. Încearcă să înțelegi de ce a avut un așa comportament, întreabă-l și
găsește împreună cu acesta o soluție. Impune câteva limite cu afecțiune și fă-l să
își dea seama că a greșit și că poate evita pe viitor.  Pentru majoritatea părinților
ar părea imposibil de disciplinat fără recompense și pedepse, însă noi am arătat mai
sus că se poate să faci educație prin iubire, respect și comunicare și să îți
petreci timpul cu acesta. Aici  ți-am pregătit câteva idei de a petrece timpul cu
acesta. 

Cu toate acestea, depinde de fiecare părinte dacă alege să folosească recompensa și

pedeapsa în educația copilului. 

Un experiment ce a captat atenția față de comportamentele copiilor a fost

creat de psihologul Michael Tomasello, care a evidențiat faptul că aceștia sunt
buni în mod natural. El a spus: „De la primul pas, de la primul cuvânt și până la a
deveni ființe culturale, copiii sunt în mod natural cooperanți și de ajutor.”
Sunt și alte teorii, conform cărora oamenii se nasc integri, cu toate abilitățile
necesare, dar pe parcurs, prin limitări educaționale sau sociale, copilul își dezvoltă
un sine fals, menit să-i mulțumească părinții sau alte persoane de referință,
plusând astfel pe concretizarea unui sine fals și nu a unuia autentic, care să-i
descrie personalitatea unică și minunată.
Alte studii mai recente au dezvoltat teoria integrării neuronale. Daniel J.
Siegel vorbește, ca urmare a anilor săi de cercetare, despre dezvoltarea
armonioasă a celor două părți ale creierului: partea stângă (care se ocupă cu logica
și organizarea gândurilor în propoziții) și partea dreaptă (care este responsabilă de
emoțiile noastre). Integrarea celor două duce la armonizarea și funcționarea
copilului, la reacții mult mai echilibrate. Lipsa integrării celor două arii este ușor
de recunoscut: copilul se simte copleșit de emoții, se manifestă haotic și confuz,
plânge, are accese de furie și agresivitate. Luând în calcul aceste studii, putem
dezvolta cu mai mare ușurință o relaționare adecvată cu copiii și, în egală măsură,
putem crea o comunicare menită să apropie părintele de copil. Tot ce este necesar
pentru a dezvolta o relaționare sănătoasă se află deja în noi, trebuie doar să
rămânem deschiși la a (re)învăța, la rândul nostru, de la cei mici.

4
 Așadar, cercetările recente ne aduc în plan real și pragmatic câteva
sugestii de relaționare:

1. Ascultă cu dragoste și deschidere ceea ce copilul vrea să-ți transmită, iar

apoi ajută-l să-și identifice emoția: „Cred că te simți dezamăgit/trist”. Pe baza a
ceea ce vă spune, puteți să-l ajutați să descrie cât mai exact ceea ce s-a întâmplat,
ceea ce i-a creat emoția. Cu cât vede posibilitatea de a comunica mai deschis, cu
atât este mai ușor pentru el să ordoneze șirul evenimentelor și să-și integreze
emoțiile mai adecvat.

2. În loc să vă folosiți de o negație„Nu e frumos să…”, ajutați-l să găsească o

alternativă comportamentală pozitivă: „Crezi că ar fi mai bine dacă ai spune
asta într-un mod mai politicos?”
3. Daniel Siegel folosește sintagma: „Mișcă-l sau îl pierzi”, ceea ce presupune
să creați un context în care să existe mișcare.  Dacă este vorba de un copil mic,
puteți să-l provocați la un joc de genul mâța, fotbal, ba chiar o bătaie cu pernele.
Va fi distractiv și pentru dumneavoastră. Astfel, se va crea o alianță prin joc și,
implicit, o deschidere spre dialog sau cooperare.
4. Amintiți-le că emoțiile vin și pleacă. Dacă vă ajută și copilul este suficient de
mare pentru a înțelege, puteți folosi o comparație: emoțiile sunt ca niște musafiri
pe care îi primim, interacționăm cu ei, iar la un moment dat vor pleca. Explicați-le
că ele nu sunt permanente, că le simțim, le identificăm și la un moment dat se vor
diminua sau chiar le vom uita. Puteți chiar să-l ajutați să se proiecteze într-un viitor
mai apropiat: „Crezi că te vei simți la fel și peste o săptămână/lună?” Analizați
împreună simțirile, trăirile pe care le are și asigurați-vă că înțelege ce simte. Un
copil care se simte înțeles și mai ales acceptat deschide cu ușurință un portal
emoțional spre dumneavoastră.
5. Conflictele care se ivesc pot deveni ocazii de conectare la emoțiile copilului. 
Fiți deschiși vizavi de aceste momente, ele au rolul de a crea niște modele de
relaționare, dacă și dumneavoastră sunteți receptivi în astfel de momente. Oferiți
suport emoțional și folosiți-vă de integrarea celor două fațete, cea logică și cea
emoțională – veți crea modele de relaționare adecvate! Acestea îi vor oferi suport
pe viitor, mai ales în perioada adolescenței, când impulsivitatea și dorința de
apartenență la un grup de prieteni își vor face loc în prioritățile lor.

Ne-am intrebat in varii contexte daca iubirea neconditionata poate exista

intre oameni si mai ales daca aceasta este benefica. Bineinteles ca se recomanda
ca mai ales legatura dintre copii-parinti sa fie una de acest tip si tin sa mentionez ca
“a te sacrifica” nu reprezinta ceea ce am numit mai sus “parenting neconditionat”,
copilul fiind o responsabilitate, o asumare a oferirii unei educatii corespunzatoare

5
si nu o corvoada care implica renuntarea la propria persoana, la propriile placeri
sau vise. Micutii invata sa fie fericiti de la parinti si un parinte nefericit va avea
un copil nefericit.
          Nu conteaza daca si cat ne iubim copilul, ci modul CUM o facem, micutii
trebuind sa se simta apreciati pentru ceea ce sunt si nu pentru comportamentul
lor. Fiind alaturi de ei chiar si atunci cand gresesc, ii vom ajuta sa isi asume
consecintele si sa dezvolte singuri strategii de rezolvarea problemelor.
Prin aceasta implicare activa a lor in procesul autocunoasterii, copilul isi
va crea un sine autentic si va construi o parere obiectiva legata de normalitatea
comiterii erorilor, acest aspect nefiind un pericol in pierderea dragostei parintilor.
Greseala nu este o infractiune ce trebuie pedepsita, ci o experienta de invatare !
Cu siguranta consecintele unei decizii la o varsta de pana in 10 ani vor fi cu mult
mai putin grave decat cele ale varstei adolescentei.
          Recompensele si pedepsele atrag atentia copilului asupra propriei
persoane, astfel el nu isi va mai da seama ulterior ca ceea ce face aduce
repercursiuni nu tocmai placute asupra celor din jur, ci se va gandi la
nedreptatea care i se face ( pedeapsa ) sau va lupta sa le faca pe plac parintilor
pentru a castiga ceea ce doresc, minimizand importanta valorii unui lucru si
maximizand ceea ce ii poate aduce pozitiv din partea familiei ( recompensa ).
Cu siguranta disciplina prin putere va schimba pe moment modul de
comportare al copilului, insa consecintele vor fi devastatoare: angajarea in
comportamente distructive, minciuna, stima de sine scazuta, depresie,
revarsarea furiei acumulate in alte domenii decat cel familial. Fara sa ne dam
seama, le transmitem un model, legat de cum ei vor putea obtine ceea ce vor
prin forta de la cei mai slabi. Le formam si le inducem mesajul neputintei, al
neincrederii, copilul ne mai reflectand decat asupra durerii provocate lui insusi
si neintelegand de ce persoanele alaturi de care cresc le fac rau intentionat.
Parintii, care au avut la randul lor o copilarie nefericita sau neimplinita, cad in
capcana realizarii succeselor prin propriii lor copii si nu mai realizeaza ca ceea
ce incearca sa faca este o proiectie a grijilor, fricilor si nevoilor lor si nicidecum
interesul copilului, care este un individ unic cu trairi personale, dorinte si aspiratii
materializate la momentul oportun, prin puterea si interesul manifestate in acel
contextul lipsit de presiuni.
In cazul utilizarii excesive a recompenselor practic vom pune accent pe
succes si nu pe valoarea lucrurilor. Un copil indruma t sa invete pentru a lua note
mari isi va pune la un moment dat intrebarea daca ceea ce invata sau daca
materia respectiva chiar il ajuta mai mult decat de a-i face pe parinti sa ii cumpere
cadoul dorit sau a-l duce intr-o vacanta. Se va dezvolta un spirit competitiv si
copilul va prelua ideea conform careia pentru a avea succes trebuie ca altii sa
piarda si presiunea asupra sa va fi uriasa. Copilul va sti ca a le face pe plac
6
 parintilor este singura modalitate de a obtine ce isi doreste, inclusiv garantarea
faptului ca sunt iubiti. O astfel de forma a iubirii conditionate nu se recomanda a fi
specifica in cresterea si educarea morala a copiilor pentru ca este mai mult
specifica dresajului, dorind sa ne transformam copiii in fiintele perfecte care sa
asculte si sa faca mereu totul cum li se spune. Rezultatul? Depersonalizare si
deindividualizare.
Iata si cateva abordari mai potrivite:
-        In loc sa le spunem “Bravo!”, am putea sa folosim “Ai reusit!” pentru a da
importanta eforturilor si implicarii copilului in acel proces al victoriei.
-        Cand un copil a fost generos si a impartit sau a oferit un lucru personal
altcuiva, vom putea sa evidentiem ceea ce a facut el pozitiv prin accentuarea
sentimentelor celui pentru care s-a facut gestul in cauza.
-        O alta maniera de lauda ar fi sa-l intrebam chiar pe el ce crede despre actul
facut, astfel dandu-i sansa de a se exprima liber si sincer.
-        Sa-i lasam sa ia decizii, nu sa urmeze instructiuni si indicat ar fi chiar sa
puna in practica strategia gandita. Cand un copil este lasat sa se implice in procesul
luarii deciziilor, va putea ulterior sa se conformeze mai usor cererii parintilor,
avand incredere in ei.
-        Sa le oferim un atasament securizant si sa raspundem nevoilor lor.
-        Sa-i lasam sa exerseze si sa le fim un model.
-        Sa le oferim explicatii si alternative.
-        Cel mai important , sa aflam care este mesajul din spatele cuvintelor pe care
vrea sa ni-l transmita copilul. Un exemplu frecvent intalnit este atunci cand ne
spune ca vrea si el ultimul tip de telefon/tableta pentru ca si ceilalti copii au. De
fapt se ascunde o dorinta a sa de a adera la acel grup si de a nu fi exclus. Este o
nevoie fireasca de apartenenta pe care daca o identificam corect, putem discuta
altfel si afla exact ce simte copilul nostru in acea situatie. (Monica DOBREA)

Modul in care ii educam le va influenta radical viata, in bine sau in rau. A

educa inseamna a invata sau a descoperi lucruri. Nu inseamna a le invata cu frica
sau durere. Am auzit multi parinti care spun ca folosesc aceasta metoda ‘doar
acum, cat sunt mici si nu inteleg’ sau ‘si eu am crescut asa si sunt bine’ sau ‘doar
din cand in cand, nu mereu’. Adevarul este ca asa cum esti tu obisnuit ca parinte sa
te porti cu copilul de mic, asa o vei face si cand va creste mare, pentru ca, copilul
nu va reactiona altfel.
Ce inseamna a educa prin recompensa?
 ‘Daca papi tot, primesti ciocolata’
 ‘Daca iti faci lectiile, primesti tableta’
 ‘Daca iei Bac-ul, iti iau masina’

7
Sunt exagerate? V-am dat doar ordinea in care le veti folosi. Incepe ce-i drept prin
nevinovata ciocolata la sfarsit de masa, dar unui copil obisnuit asa, veti termina cu
promisiunea unei masini la sfarsit de clasa a 12-a. O recompensa promisa drept
cadou pentru un comportament potrivit (a ceea ce intelegem noi potrivit) nu se mai
numeste recompensa, ci mita!
Copilul va ajunge sa faca lucruri doar pentru ca va primi ceva in schimb. Nu
va face niciodata ceva singur, pentru ca e bine sau pentru ca asa trebuie.
Va fi un fel de ‘mie ce-mi iese la afacerea asta?’ Recompensele materiale sunt
cele mai periculoase. Ele invata copilul sa fie egoist si sa creada mai tarziu ca
orice i se cuvine pentru ca a facut ceea ce i s-a cerut. Nici activitatile normale,
zilnice ca iesitul afara, jucatul pe calculator sau privitul la TV nu trebuiesc
folosite ca recompense, pentru ca isi vor pierde valoarea. Copilul isi va pierde
increderea atunci cand promiteti o recompensa si nu o oferiti. Folosirea
recompenselor va duce la un comportament corect al copilului doar conditionat (ce
primesc daca?).
Ce inseamna a educa prin pedeapsa?
Multi parinti considera pedeapsa ca cea mai buna forma de a-si educa
copiii. ‘Cum altfel vor invata, spun ei?’ Ei bine, tocmai pedepsindu-i nu vor
invata. Copilul invata din greseli, nu din pedepse. Un copil pedepsit va incepe sa
minta, de frica pedepsei. Un copil pedepsit se va simti frustrat, umilit si neiubit.
Cu cat pedepsele sunt mai aspre cu atat mai mult vor inrai copilul, iar in
adolescenta veti avea tipul copilului rebel. Daca va avea un frate mai mic sau o
sora mai mica, va aplica aceleasi pedepse pe care le-a trait pe propria piele. Va
avea aceleasi reactii acasa sau in colectivitate (la gradinita, la scoala).
Daca parintele obisnuieste sa tipe, sa fie agresiv sau sa ii vorbeasca urat copilului,
ii va determina o frica indusa asupra copilului. De multe ori copilul va sti dupa
tonul folosit ca urmeaza a fi pedepsit. Cu cat va creste frica de pedepse il vor face
agresiv la adresa parintilor sau a celor din jur. (Undeva isi va varsa si el nervii).
Pedepsindu-l va incepe sa minta, sa nu-si recunoasca greselile de frica pedepsei si
astfel nu va invata nimic din ele.
Cel mai sanatos mod de a educa copilul este prin explicarea consecintelor si
libera alegere a copilului. El va invata din greseli mult mai bine decat din ceea ce
face corect. Un sistem al recompenselor si al pedepselor determina copilul sa
devina dependent de laudele sau mustrarile pe care le primeste. Copiii deveniti
adulti, crescuti dupa acest model al recompenselor si al pedepselor, nu vor creste
cu principii clare ci cu scopuri bine stabilite, in care vor alerga dupa recompense si
facand orice sa evite o pedeapsa (nu a gresi, ci a fi pedepsiti, adica prinsi).