Plumb

De George Bacovia

-COMENTARIU-

Simbolismul este un curent literar de circulaţie universală , apărut în Franţa , în a doua

jumătate a secolului al XIX - lea , ca reacţie împotriva retorismului romantic şi a formalismului
parnasian , promovând emoţia şi muzicalitatea interioară a ideii . Şi - a creat o individualitate
proprie prin lansarea a două deziderate principale : folosirea simbolului şi percepţia sinestezică
asupra universului . Promovează o nouă viziune asupra poeziei , considerată arta de a simți ,
fundamentată pe imagini artistice , ca mijloc de exprimare a corespondentelor între elementele
universului prin sugestie . Simbolul admite o multitudine de sensuri , specific fiind cel plurivoc , la
descoperirea cărora cititorul colaborează cu poetul . Alte particularitaţi ale liricii simboliste sunt :
crearea stării de spleen , muzicalitatea interioară a versurilor , deschiderea faţă de inovațiile
formale , utilizarea sinesteziei .
George Bacovia este considerat de critica literară cel mai însemnat reprezentant al acestui
curent literar din literatura română . Poet interbelic , apreciat pentru originalitatea sa , care derivă
dintr - un pesimism exacerbat cu care trăieşte , claustrarea într - un mediu ostil şi spaima de moarte
, creează lirică a tristeţii ireparabile .
Poezia „ Plumb " apare în volumul omonim de debut , în 1916. Creaţie de factură simbolistă ,
această operă lirică este o artă poetică , în care se dezvăluie principalele concepţii ale artistului
despre lume şi viaţă , despre menirea lui în univers , într - un limbaj literar distinct .
Astfel , tema poeziei este condiția creatorului într - o societate care îl desconsideră îngrădindu
- i aspiraţiile , ceea ce generează o stare de angoasă în raport cu două experienţe capitale ale
existenţei umane : iubirea şi moartea .

Imaginarul poetic bacovian se concentrează pregnant asupra semnelor implacabile ale morţii ,
sugerate prin simboluri specifice de - a lungul întregii sale creaţii . Poezia „ Plumb " concentrează
datele esențiale ale liricii bacoviene dominată de pesimism . Procedeele artistice simboliste prin
care se conturează atmosfera generală a poeziei sunt : folosirea simbolului , simetria , sugestia ,
utilizarea elementelor recurente , muzicalitatea versurilor , cromatica , percepţia sinestezică a
universului .
Laitmotivul poeziei , titlul textului poetic , Plumb " , simbol recurent , repetat de şase ori
simetric , ceea ce conferă muzicalitate textului , exprimă corespondenţa dintre un element al
naturii şi stările sufleteşti exprimate liric , accentuând starea deprimantă a eului . În sens denotativ ,
„ plumbul " este un element chimic , un metal moale , maleabil , greu , de culoare cenuşiu -
albăstruie . Sensul conotativ derivă din cel propriu şi sugerează cromatic , în plan poetic , apăsarea ,
monotonia , dezorientarea , claustrarea , angoasa .
Din punctul de vedere al construcţiei , se remarcă două secvenţe poetice ( catrene )
structurate pe două planuri : macrocosmic , al spațiului înconjurător şi microcosmic , sufletesc .
Subiectivitatea lirismului este evidentă prin integrarea mărcilor gramaticale ale prezenţei eului liric ,
anume : verbele „ stam " , „ , am început şi adjectivul posesiv , meu " , la persoana I.
Prima secvenţă poetică îşi bazează semnificaţia pe metafora - simbol cavou " , legată
indestructibil de cadrul funebru imaginat de poet în confesiunea lirică . Aceasta poate avea două
accepțiuni : universul închis al târgului de provincie , incapabil de a discerne valoarea de nonvaloare
, sau propriul trup perisabil , o temniţă pentru sufletul dornic de înălţare spirituală .
Incipitul poeziei debutează cu un verb la modul indicativ , timpul imperfect , dormeau ceea ce
sugerează o acţiune începută în trecut şi neterminată , de aici derivând o permanentizare a stării
generale apăsătoare , evidentă prin simbolurile sicrie de plumb " , vestmânt funerar " , flori de
plumb " , „ coroanele de plumb " . Epitetul metaforic , de plumb " are menirea de a reliefa
greutatea , apăsarea , atracţia pământului , starea liminală dintre viaţă şi moarte . Florile , care sunt
asociate , de obicei , frumuseţii , gingăşiei , sunt alăturate oximoronic plumbului , pierzându - şi
farmecul şi devenind artificiale .
Imaginarul poetic bacovian se axează pe descrierea unui întreg univers , simbolizat de „ sicriu
" , cuprins de moarte , prin îmbrăcarea lui într - un funerar vestmânt " . Existenţa umană este
marcată de constrângerea socială , dar mai ales de cea a iminenţei morţii . Interiorizarea discursului
liric este evidentă prin folosirea mărcii specifice prezenţei eului liric în text , verbul la persoana I „
stam " , dar şi prin apariţia motivului singurătății . Mediul claustrant al cavoului simbolizează
neputinţa depăşirii propriei condiții , conturată ca o sursă de suferință ce străbate întreaga lirică
bacoviană . În peisajul macabru al cavoului şi al singurătăţii , îşi face apariţia vântul , sugerând o
percepţie tactilă , resimţită organic , completată de o imagine auditivă prin prezenţa verbului
onomatopeic scârţâiau " , sunet funebru produs de mişcarea ,, coroanelor de plumb " , care
amplifică presimţirea unui inevitabil sfârşit . Prima secvenţă poetică îşi bazează semnificaţia pe
metafora - simbol cavou legată indestructibil de cadrul funebru imaginat de poet în confesiunea
lirică . Aceasta poate avea două accepțiuni : universul închis al târgului de provincie , incapabil de a
discerne valoarea de nonvaloare , sau propriul trup perisabil , o temniţă pentru sufletul dornic de
înălţare spirituală .
În secvenţa a doua , folosindu - se tehnica simetriei , corespondentul „ sicrielor de plumb " ,
din planul exterior , este amorul , căzut în somn , o stare premergătoare morţii , prin poziţia
nefirească în care se află : „ Dormea întors amorul meu de plumb " . Lirismul se interiorizează ,
aflându - se din ce în ce mai pregnant sub semnul tragismului . Sentimentul cel mai profund uman
îşi anunţă dispariţia , ceea ce echivalează cu întoarcerea cu faţa spre apus " , aşa cum definea
metaforic Lucian Blaga trecerea într - o altă dimensiune .

Strigătul de invocare a celui decedat îşi are originea în credinţa populară , unde marchează în
mod dual durerea sfâşietoare , dar şi speranţa unei reveniri ; în filosofia creştină , cuvântul are
valenţe demiurgice , ca şi logosul dintâi , fundamentånd întreg universul . Fenomenul morţii este
însă ireversibil , fapt sugerat de o nouă percepţie tactilă : „ Era frig " , care amplifică obsesia
sfârşitului . „ Arjpile de plumb " , atribuite amorului , nu conduc către un zbor , ci către o iminentă
prăbuşire în moarte .
Parcurgând lirica simbolistă bacoviană , cititorul receptează poezia ca pe arta de a simţi , prin
folosirea sugestiei , care să exprime fidel corespondenţa dintre elementele naturii şi stările
sufleteşti . Universul este perceput sinestezic : vizual ( funerar vestmânt " , flori de plumb " ,
coroane de plumb " ) , tactil ( era vânt " , „ era frig " ) , auditiv ( scârţâiau " , am început să - l strig " )
. Atmosfera poetică se ţese cu ajutorul simbolului recurent „ plumb " , care sugerează moartea ,
printr - o cromatică apăsătoare . De altfel , la nivel fonetic , cuvântul este alcătuit predominant din
consoane , ceea ce induce ideea apăsătoare de claustrare . Repetiţiile conferă muzicalitate întregii
poezii , accentuând ideile poetice enunţate , la fel ca şi prozodia , două catrene , cu rimă îmbrăţişată
, măsură de zece silabe ) .

Pornind de la definiția creației simboliste , formulată de criticul literar Eugen Lovinescu ,

anume că ,, Simbolismul reprezintă adâncirea lirismului în subconştient , prin exprimarea mai mult
de sugestie a fondului muzical al sufletului omenesc " , putem afirma că universul poetic bacovian şi
- a găsit pe deplin forma de manifestare artistică a eului creator în ideologia acestui curent literar .

Poet monocord , trăind până la paroxism spaima de moarte , Bacovia creionează un univers
trist , apăsător , deprimant , a cărui artă poetică , poezia „ Plumb " , reprezintă pe deplin ,
constituindu - se ca un crez existenţial original .