2012

iunie - iulie

Sigiliul lui Martin Luther

Eliberare, conducere, înviere
Apostolul Pavel explică lucrarea Duhului în Romani 8.1-17 pe coordonatele
eliberării, conducerii și învierii. Lucrarea Duhului este văzută ca fiind în Cristos.
Darurile și roada Duhului
Aceasta arată temelia și perimetrul lucrării Duhului în viețile celor credincioși.
Sfânt $ Duhul vieții în Cristos Isus aduce eliberare de puterea păcatului și a morții
în viețile celor credincioși. Legea nu a putut aduce această eliberare pentru că
Acordul între vorbire și lucrarea ei era slăbită de natura slabă a oamenilor. Ei sunt de carne și astfel
înclinați spre a păcătui. Dumnezeu a condamnat păcatul în trupul de carne al Fiului
trăire său atunci când a murit pe cruce luând asupra lui toate păcatele oamenilor. Astfel,
în viețile celor care umblă potrivit Duhului se împlinește cerința dreaptă a legii care
A fi cu Dumnezeu este viață după voia lui Dumnezeu. Duhul este văzut ca Duhul vieții pentru că
lucrează eliberare într-un context al păcatului și al morții. Termenii folosiți de Pavel
sunt denși văzându-se legăturile strânse între puterile descrise. Păcatul, firea
„Încurcătura“ Babelului și pământească, și moartea sunt realitățile care dictează destinele oamenilor. Viața
„descurcătura“ Rusaliilor trăită pe aceste coordonate este o viață care se află sub condamnarea lui
Dumnezeu.
$ Duhul lui Dumnezeu trebuie să fie la cârma vieții oamenilor. Omul care
Judecători - Otniel, trăiește potrivit firii lui pământești este un om nesupus care se îndreaptă spre
Ehud, Șamgar moarte. Când Duhul lui Cristos locuiește în viața unui om acesta este ascultător și
are parte de viață și pace. Cu ajutorul Duhului, cel credincios trebuie să omoare
faptele trupului, să nu trăiască potrivit cu poftele cărnii. Ei sunt înfiați și i se
Biserica Baptistă adresează lui Dumnezeu ca Tată.
persecutată $ Pentru că Duhul este viață în noi cei credincioși, el este garantul că la
înviere Dumnezeu va aduce la viață trupurile noastre muritoare.

Revista Bisericilor Baptiste Române din Statele Unite și Canada

www.romanianbaptists.org
 Sigiliul lui Martin
Luther
Martin Luther

Har și pace de la Domnul. După cum care este percepută în nădejde, și încă nu este
Te o l o g i e

vrei să știi dacă sigiliul meu pictat, pe descoperită.

care mi l-ai trimis, este reușit, îți $ Iar în jurul acestui fond este un cerc auriu,
răspund cu cea mai mare amabilitate și simbolizând că o așa binecuvântare cerească
îți spun gândurile mele inițiale și ține pe veci și nu are sfârșit. O așa binecuvântare
motivul pentru care sigiliul meu este un este deosebit de frumoasă, dincolo de orice
simbol al teologiei mele. bucurie și bunuri, așa cum aurul este cel mai
$ Mai întâi trebuie să fie o cruce prețios și mai bun dintre metale.
neagră pe o inimă, care are culoarea ei $ Acesta este compendiul teologiei mele. Am
naturală, pentru ca eu să-mi aduc vrut să ți-l arăt cu prietenie, sperând că-l vei
aminte că credința în Cel răstignit ne aprecia.
mântuiește. Pentru că cel care crede $ Cristos, Domnul nostru, să fie cu duhul tău
din inimă va fi îndreptățit (Romani pentru totdeauna. Amin.
10:10). Scrisoare către Lazarus Spengler, 8 iulie 1530. ▲
$ Cu toate că este o cruce neagră,
care mortifică și care provoacă durere, ea
lasă inima să-și păstreze culoarea ei
natuală. Nu îi strică culoarea, adică nu o
ucide, ci o păstrează vie. „Cel drept va trăi
prin credință“ (Romani 1:17), dar prin
credință în Cel răstignit. O așa inimă este
așezată pe un trandafir alb, pentru a arăta
credința care dă bucurie, mângăiere, și
pace. Cu alte cuvinte, așează pe cel
credincios pe un trandafir alb, bucuros,
pentru că această credință nu dă pace și
bucurie cum le dă lumea (Ioan 14:27). De
aceea trandafirul trebuie să fie alb și nu
roșu, pentru că alb este culoarea duhurilor
și îngerilor (cf. Matei 28:3; Ioan 20:12).
$ Un așa trandafir este așezat pe un
fond albastru ca cerul, simbolizând că o așa
bucurie în duh și în credință este începutul
viitoarei bucurii cerești, care începe aici, dar
Darurile & roada Duhului
Sfânt
Sorin Sabou (El Roi RBC, Chicago)
Darurile Duhului Sfânt
$ Subiectul darurilor Duhului Sfânt este
prezentat de apostolul Pavel în legătură cu lucrarea
din trei biserici: cele de la Corint, Roma și Efes.
Fiecare dintre aceste biserici aveau problemele
specifice trăirii și slujirii în comunitate. Problemele
sunt cele ale elitismului prin supraevaluarea unuia
dintre daruri (Corint), păreri despre sine mai înalte
decât se cuvine (Roma), și relații rupte de minciună,
hoție, și cuvinte murdare (Efes). Astfel, listele cu
daruri nu sunt neutre sau complete, ci ele reflectă
Editorial
ethosul bisericilor amintite și răspunsul
pastoral dat de apostolul Pavel.
Supraevaluarea vorbirii în limbi în
Biserica din Corint
$ Argumentul detaliat din cap. 14
arată acest lucru. Cei din Corint trebuie să
dea întâietate darurilor care duc la zidirea
Bisericii. Vorbirea în limbi este un dar, care
dacă nu e tradus, ceilalți nu înțeleg ce se
spune. Duce doar la zidirea celui care îl are
și nu la zidirea Bisericii. Pavel le vorbește
pe larg despre darurile Duhului Sfânt și
despre importanța dragostei în practicarea lor. Pentru
că la urmă proorociile, limbile, cunoștința se vor
termina, dar dragostea nu va pieri niciodată. Credința,
nădejdea și dragostea este trio-ul care trebuie să
constituie sinteza tăirii și gândirii creștine. Pașii
argumentul lui Pavel din cap. 12 sunt următorii.
$ Toți cei care-l mărturisesc pe Isus ca Domn al
vieților lor au Duhul Sfânt. Nimeni nu poate face o
astfel de mărturisire decât prin Duhul Sfânt. Aceasta
este prima presupoziție din ajutorul pastoral dat de
Pavel bisericii din Corint.
$ Al doilea lucru este că Duhul Sfânt are o
diverisitate de lucrări: daruri, slujbe, lucrări, arătări,
înțelepciune, cunoștință, credință, vindecări, minuni,
proorocie, deosebirea duhurilor, vorbire în limbi,
tâlmăcirea limbilor. Pe toate le face unul și același
Duh. În mod implicit Pavel îi învață că Duhul nu face
doar una sau două lucrări. Toate aceste lucrări sunt
pentru folosul celorlalți.
$ În al treilea rând trupul lui Cristos este unul
 4 Luminătorul 6-7, 2012
singur, dar este alcătuit din mai multe mădulare. Nu
avem doar un singur mădular, ci mai multe (picior,
ureche, ochi, etc.), și fiecare mădular este parte din
trup. Unicitatea este a lui Cristos, diversitatea este a
noastră. Indiferent de diversitate toți suntem din
același trup.
$ În al patrulea rând fiecare mădular este pus de
Dumnezeu la locul lui în trup. Această hotărâre a lui
Dumnezeu are două implicații: mădularele depind
unele de altele, și cele mai slabe și mai neînsemnate
sunt cele mai necesare și mai onorate. Aceasta pentru
a nu fi deosebire în trup. Și suferința este împărtășită,
și prețuirea la fel. În Biserică Dumnezeu a rânduit
următoarele slujiri/daruri: apostoli, prooroci, învățători,
cei care au darul
minunilor, cei care
au darul
vindecărilor,
ajutorărilor,
cârmuirii, vorbirii în
felurite limbi.
Aceasta în ordinea
importanței. Nu toți
au vreunul din
aceste daruri, nu
toți le au pe toate.
Cei din Corint sunt
îndemnați să
umble după darurile cele mai bune.
$ Darurile cele mai bune sunt cele care duc la
zidirea bisericii, nu doar la zidirea personală. Apostolul
va explica aceasta în cap. 14 luând exemplele darului
vorbirii în limbi și darul proorociei. Dacă nu există
cineva în biserică să traducă vorbirea în limbi ea nu ar
trebui folosită pentru că nu este înțeleasă (14:28). În
Biserică „mai bine spun cinci cuvinte înțelese, ca să
învăț și pe alții, decât zece mii de cuvinte în altă
limbă.“ Între aceste două daruri proorocia trebuie să
aibă prioritate (14:39).
Părere mai înaltă decât se cuvine în Biserica din
Roma
Această problemă este oarecum de așteptat de la cei
care locuiesc în capitala imperiului care stăpânește
lumea de atunci. Apostolul Pavel își construiește
argumentul după cum urmează.
$ Măsura credinței este standardul după care
trebuie să se evalueze fiecare. Dumnezeu a împărțit
fiecăruia această măsură/etalon al credinței. Fără
credință toți sunt păcătoși și lipsiți de slava lui
Dumnezeu. Prin credință sunt îndreptățiți, au pace cu
Dumnezeu și trăiesc. Ascultarea credinței este
expresia cheie pentru înțelegerea identității creștine.
$ Noi toți alcătuim un trup, dar fiecare în parte,
suntem mădulare unii altora. Unitate, diversitate, și
interdependență. Aceasta este realitatea trăirii în
trupul lui Cristos.
Baza pentru
identitatea socială
și pentru modelul
de viață al bisericii
este dat în Romani
12.1-2. Dedicarea
pentru Dumnezeu
și discernerea voii
lui Dumnezeu
constituie această
bază.
$ A d u n ă r i l e
c r e ș t i n e
conviețuiesc în lumea în care sunt așezate. În cadrul
lor relațiile sunt de reciprocitate. Identitatea celor aleși
nu este dată de spița de neam sau de faptele legii.
Nimeni nu este superior celorlalți, fiecare având locul
pe care i l-a dat Dumnezeu. Atitudinea de
superioritate au avut-o evreii în trecut (Romani 2-4),
iar în prezent tind să o aibă creștinii dintre neamuri
(Romani 11). Mândria este un mare pericol în calea
unității și unicității bisericii.
$ Fiecare ajungem să ne vedem așa cum
trebuie dacă încep cu credința care se deschide
harului lui Dumnezeu. Dumnezeu lucrează prin
credință. Încrederea necondinționată este baza pentru
relația omului cu Dumnezeu și a oamenilor între ei.
 Luminătorul 6-7, 2012
În locul naționalismului și a unității etnice apostolul
Pavel vorbește despre trupul lui Cristos. Acest fapt dă
coerență și identitate poporului lui Dumnezeu. Astfel
se subliniază spiritul comunitar în adunările creștine.
Realitatea trupului lui Cristos este arătată făcându-se
referire la darurile spirituale. Harul este sursa și
măsura acestor daruri. Modul de viață acceptat de
Dumnezeu nu este cel trăit din resursele proprii, ci din
dependența de Dumnezeu. Cuvintele și acțiunile sunt
daruri în măsura în care ele arată harul lui Dumnezeu.
Purtare care oglindește chemarea lui Dumnezeu în
bisericile din Asia Mică
$ La Efes (Epistola către efeseni este o epistolă
circulară pentru toate
bisericile din Asia Mică)
avem menționate
darurile spirituale în
sfătuirea mai generală
cu privire la felul în care
chemarea lui
Dumnezeu trebuie să
se oglindească în
purtare. Limbajul
chemării are culoare
avraamică. Avraam este
personajul care arată în
istorie implicațiile
faptului că Dumnezeu cheamă pe cineva pentru a trăi
într-un anumit fel. Apostolul Pavel identifică trăsăturile
acestei purtări în felul următor: smerenie, blândețe,
îndelungă răbdare, îngăduință în dragoste, căutarea
unității. Toate aceste trăsături de comportament sunt
atât personale cât și relaționale. Faptul că Dumnezeu
ne-a chemat dintre cei fără Dumnezeu trebuie să
aducă aceste schimbări în noi și între noi. Este o
purtare care are în atenție unitatea Duhului. Această
expresie, „unitatea Duhului“, este dificil de descris în
alte cuvinte. Tot ceea ce lucrează Duhul în cei din
poporul lui Dumnezeu are o direcție convergentă.
Acest lucru se realizează prin „legătura păcii“. „Pacea
noastră“ este Isus Cristos, cel care a adus împreună
5
pe evrei și pe neamuri, dând la o parte dușmănia
dintre ei. El a făcut pace prin sângele crucii lui și astfel
suntem un singur popor. Deci, unitatea se bazează pe
lucrarea de împăciuitoare a lui Cristos.
$ Apoi, purtarea care oglindește chemarea lui
Dumnezeu se vede în slujirea diversă pe care o are
fiecare în trupul lui Cristos. Această slujire reflectă
faptul că fiecăruia i s-a făcut parte de har după
măsura darului primit de la Cristos cel înălțat.
Responsabilitățile în trupul lui Cristos sunt descrise
din aceeași perspectivă ca și în celelalte locuri din NT:
cea a zidirii trupului. Unitatea se manifestă în
diversitate. Cristos cel biruitor împarte daruri celor din
poporul său. Aceste daruri transformă identitatea celor
care le primesc. Aceștia
ajung să fie cunoscuți
de ceilalți prin prisma
darurilor primite de la
Cristos (apostoli, profeți,
evangheliști, păstori,
învățători). Toate aceste
daruri menționate în
Efeseni 4 sunt daruri
care au în vedere
lucrarea Cuvântului.
Apostolii, cu autoritatea
celui care i-a trimis,
aduc poporului lui
Dumnezeu Cuvântul învățat de Cristos, profeții sunt
oamenii trimiși de Dumnezeu pentru a arăta poporului
lui Dumnezeu calea pe care trebuie să meargă și,
când este nevoie, să îndrepte poporul. Evangheliștii
sunt vestitorii care duc Evanghelia împărăției, păstorii
sunt cei care au grijă de poporul lui Dumnezeu, iar
învățătorii învață poporul Cuvântul descoperit al lui
Dumnezeu. Această listă restrânsă este suficientă
pentru ca bisericile din Asia Mică să-și poată împlini
misiunea pe care o au.
$ Caracter, slujire, creștere - aceștia sunt cei trei
pași ai argumentului lui Pavel în Efeseni 4. Creșterea
se bazează pe caracter și pe slujire - credincioși
adevărului în dragoste și prin ceea ce dă fiecare
 6 Luminătorul 6-7, 2012

încheietură tot trupul crește. Creșterea sănătoasă
este întodeauna în armonie cu celealte mădulare din
trup. Altfel apar anomalii. Drumul de la copil la om
 ▲
mare este ceea ce are de parcurs trupul, biserica.
credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. În acest
fel este descris chipul lui Cristos care se formează
prin Duhul în cei credincioși.

Roada Duhului Sfânt

$ Pe lângă faptul că Duhul dă daruri el și
rodește. Metafora rodului arată spre lucrarea lăuntrică
a Duhului în viețile creștinilor. Lucrarea Duhului nu
este una exterioară, nici una de asociere, ci una
Preasfinte Duh
lăuntric organică. Este în noi și prin noi. Caracterul Traian Dorz
comprehensiv al lucrării Duhului este arătat prin
aceea că este parte din viața creștinului de la început
și până în veșnicie: creștinii își încep viața creștină Preasfinte Duh de viață darnic,
prin Duhul, iar tot prin Duhul așteaptă pe baza Preasfinte-mpărțitor de har,
credinței speranța dreptății, și vor secera din Duhul în fața Ta îngenuchează
a noastră mullțumire iar.
viața veșnică. Între aceste evenimente ale începutului
și veșniciei ei umblă călăuziți de Duhul, trăiesc prin O, Tu ai dat vieții noastre
Duhul, și Duhul rodește în ei. botezul minunat de foc
ce-a cununat în noi durerea
$ Roada Duhului este de nouă feluri. Această
cu fericirea la un loc.
înțelegere caleidoscopică a rodului arată atât spre
unitatea, cât și spre complexitatea lucrării Duhului în O, Tu ne-ai răsărit în suflet
viețile creștinilor. Un alt lucru legat de Duhul Sfânt lumina altei noi vieți,
descoperindu-ne atâtea
este că în Epistola către Galateni, unde avem textul necunoscute frumuseți.
despre roada Duhului (Gal. 5:22), identitatea Duhului
este descrisă în următorii termeni: „Dumnezeu ne-a În inimi ne-ai aprins statornic
înflăcăratele trăiri
trimis în inimă Duhul Fiului său“ (Gal. 4:6). De aceea,
ca să-Ți putem aduce jertfa
pentru a înțelege pe Duhul este necesar să vedem deplinei noastre dăruiri.
cum este Fiul lui Dumnezeu descris în această
Făcut-ai sufletele noastre
epistolă. Fiul se dă pe sine pentru noi să ne smulgă
potir de aur minunat
din acest veac rău (Gal. 1:4), iar viața pe care o și darnic le-ai umplut adâncul
trăiește Pavel o trăiește prin credința în Fiul lui cu harul Tău nemăsurat.
Dumnezeu care l-a iubit și s-a dat pe sine pentru el
Dezvăluitu-ne-ai frumusețea
(Gal. 2:20). Apogeul acestei viziuni, sau ținta Cerescului Ierusalim
maturității este atinsă atunci când creștinul poate părtași la dulcea-i fericire,
spune despre el că nu mai trăiește el, ci Cristos chiar de pe-acum ne faci să fim.
trăiește în el. Fiul lui Dumnezeu este un Fiu care
În fața Ta întreaga noastră
ascultă de Tatăl și care iubește pe oameni până la recunoștință vine iar
jertfirea de sine. Duhul fiind Duhul Fiului va rodi acest și-Ți mulțumim… o, slavă Ție
Preasfinte-mpărțitor de har.
fel de a fi care este exprimat de apostolul Pavel din
nouă puncte de vedere: dragostea, bucuria, pacea,
îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine,
Acordul între vorbire și
trăire
Petru Popovici (Gwinnett RBC, Atlanta)
„Dacă zicem...“ 1 Ioan 1:6,8,10
Apostolul Ioan scrie aceste cuvinte și pentru
credincioși și pentru necredincioși. El scrie și pentru
mine. Mă izbește faptul că în cinci versete
consecutive de trei ori repetă cuvintele: „Dacă
zicem...“ E un fel de atragerea atenției, un fel de
înștiințări. Să le iau pentru mine.
$ În prima, el îmi spune: „Dacă zicem că avem
părtășie cu El, și umblăm în întuneric, mințim, și nu
Ascultare
trăim adevărul“ v. 6. Mărturia viețuirii e
contrară vorbelor. Aceasta se îngâmplă de
multe ori chiar în poporul Domnului.
Vorbele spun una, iar faptele spun alta,
contrazic vorbele. În timpul Vechiului
Testament, Israel spune că e poporul ales
al Domnului, dar ei alergau și se închinau
la Baal. În perioada Noului Testament, unii
spuneau că sunt mântuiți, că au părtășie cu
Dumnezeu, iar viețuirea îi arăta că umblă
în întuneric. Cretanii se lăudau că îl cunosc
pe Dumnezeu, dar cu faptele îl tăgăduiau
(Tit 1:16). Erau creștini doar de biserică.
Nu, nu vreau ca în viața mea să fie așa ceva, ci vreau
ca și vorbele și viețuirea să dovedească părtășia mea
cu Domnul meu.
$ Dacă umblu în întuneric și de pe buze spun că
am părtășie cu Dumnezeu, eu mint, deci îngrămădesc
alt păcat la păcătoșenia mea. Îmi dau seama că ispita
aceasta este foarte puternică, să-mi camuflez trăirea
mea. Mândria mă îndeamnă la aceasta. Dar oare nu
știe Domnul toată purtarea mea? Aș putea să ascund
ceva de ochii Lui? Eu sunt chemat să umblu în lumină
și să trăiesc în adevăr. Numai așa pot avea părtășie
cu Domnul meu și cu frații mei, copii Lui.
$ În v. 8, apostolul iubirii pomenește mărturia
realității contrară vorbelor. „Dacă zicem că n-avem
păcat, ne înșelăm singuri și adevărul nu este în noi.“
A spune că nu ai păcat înseamnă a nu ținea seamă
de realitate. Aceasta este o înșelare de sine. Și, o, ce
mulți fac lucrul acesta! Își tăgăduiesc vinovăția lor. Mai
ales copiii pocăiților zic că ei nu au păcat fiindcă
manifestările păcatului nu sunt așa puternice. Eu știu
 8 Luminătorul 6-7, 2012

că așa eram și eu. Dar păcatul era în însăși firea mea crime, n-au trăit în desfrâu. De aceea aceștia nu își
rea. Trebuie să am în minte că această tăgăduire nu caută mântuirea sufletului. Ei nu-și dau seama că și
înlătură realitatea, ci realitatea dovedește că vorbele înjurăturile, minciunile, vorbirea de rău, mâniile,
sunt mincinoase. Să am cuvenita smerenie și să neînțelegerile, certurile, ura, beția, prefăcătoria,
recunosc că am fost un vinovat și netrebnic, care viclenia, vrăjitoria, răutatea, lăcomia de avere,
niciodată n-am meritat dragostea lui Dumnezeu. Și în avorturile, divorțurile, și orice neascultare, în fața lui
lumina Lui cu cât am căpătat o convingere mai Dumnezeu sunt păcate și duc sufletul în pierzare
adâncă de vinovăția și netrebnicia mea, cu atât veșnică. Eu nu vreau să ajung acolo.
alipirea mea de Domnul și mulțumirea, recunoștința
$ Dacă eu zic că n-am păcătuit, înseamnă că îl
mea față de El, Mântuitorul meu, va fi mai caldă, va fi
fac mincinos pe Dumnezeu și dovedesc că nu am
din tot sufletul meu. Iar cântarea mea va fi: „Sunt un
Cuvântul în inima mea. Eu nu doresc așa ceva, căci
păcătos, dar salvat.“ „Mărețul har m-a mântuit pe mine
știu că în ziua mare a judecății nu cuvintele mele au
din păcat.“
valoare, ci Cuvântul Lui. De aceea, caut zi de zi să îmi
$ În v. 11, apostolul vorbește de mărturia pun viețuirea în acord cu Cuvântul Lui.  ▲
Cuvântului sfânt împotriva vorbelor noastre. „Dacă
zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos și Cuvântul
Lui nu este în noi.“ Prin Cuvântul sfânt Dumnezeu
spune că „toți am păcătuit.“ Dar o mulțime din cei
păcătoși nu se recunosc păcătoși, fiindcă ei n-au
săvârșit
A fi cu Dumnezeu
Sorin Covaci (FRBC of Detroit)
Una din exclamațiile des folosite, chiar și de cei care
nu se consideră foarte pioși, este ,,Doamne fi cu noi’’!
Este o invocare motivată de dorința de a beneficia de
protecție, de a obține succes sau de a atinge o
destinație. Nu pot să afirmă că am întâlnit mulți
oameni care să invoce prezența lui Dumnezeu doar
pentru că L-ar dori prezent în viața lor. Dealtfel, am
sentimentul că mulți dintre cei ce se declară
credincioși chiar, nu cred că Dumnezeu este interesat
într-o prezență continuă în viața credincioșilor și ca
atare nici nu se așteaptă să fie prezent în viața lor,
decât, probabil, episodic, cu ocazia unor evenimente
speciale sau în diverse situații cu caracter special.
$ În cartea Geneza citim relatarea experienței lui
Enoh, omul care a umblat cu Dumnezeu trei sute de
Spiritualitate
ani. (Geneza 5:22-24) Tot în Geneza citim
despre Avraam iar mai târziu în Vechiul
Testament citim despre Moise, despre
David, Ilie și alții care au avut o relație
specială cu Dumnezeu, una în care
întâlnirile cu Dumnezeu au fost asemenea
întâlnirilor dintre prieteni.
$ Isaia, prezentându-L pe Domnul
Isus, îl numește Emanuel,
adică: ,,Dumnezeu cu noi‘’ o indicație clară
a pasului pe care Dumnezeu îl face înspre
om. Dealtfel, Domnul Isus spune foarte
clar: ,,[…] Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi
Cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi
vom veni la el şi vom locui împreună cu
el. (Ioan 14:23)
$ Dar ce înseamnă această
apropiere ,,extremă’’ a lui Dumnezeu de om? Cum se
traducea ea în experiența cotidiană? Cum o înțelegem
în contextul convingerii că vom fi cu Dumnezeu după
ce vom termina cu viața pe pământ? Pentru foarte
mulți, viața cu Dumnezeu este mai mult o viață
caracterizată de lungimea ei (veșnică) decât de
aspectul relației concretizată prin prezență,
interacțiune, părtășie.
$ Cred că răspunsul la întrebările ridicate trebuie
să pornească cu o investigare a modului în care ,,a fi
cu Dumnezeu’’ este reflectat în contextul Biblic, în
mod special în Noul Testament. Astfel, găsim
numeroase referințe la faptul că prezența lui
Dumnezeu este foarte des prezentată în asociere cu
prezența Domnului Isus. (Ioan 14:9-10) De
asemenea, prezența lui Dumnezeu, asociată cu
persoana Domnului Isus, se manifestă ca Împărăție a
Cerurilor, împărăție despre care Ioan Botezătorul
spune că este aproape, iar Domnul Isus o prezintă ca
fiind chiar în inima credincioșilor. Dacă luăm în
considerare această dinamică, atunci a fi în Împărăția
Cerurilor înseamnă a fi cu Dumnezeu. Nu trebuie să
10
uităm însă că Domnul Isus ne oferă și imaginea ușii la
care bate pentru a obține acces înăuntrul spațiului
privat al existenței omului.
$ O asemenea perspectivă mă face să cred și
că viața veșnică nu reprezintă doar imortalitatea, ci
realitatea prezenței și părtășiei lui Dumnezeu. Ori
această experiență, chiar dacă este limitată în
această parte a existenței, este totuși accesibilă încă
de aici, de acum, nu doar după terminarea zilelor
trăite pe pământ. Pentru Apostolul Pavel, a fi și a
umbla cu Dumnezeu este sinomim cu a muri și a
permite Domnului Isus să trăiască prin el. (Galateni
2:20)
$ Cum este însă experimentată această viață?
Ce implică ea?
Iată câteva posibile unghiuri în care poate fi privită
această experiență:
1. Viața cu Dumnezeu este o viață de
permanentă conștientizare a prezenței Sale.
Domnul Isus afirmă faptul că viața veșnică este
cunoașterea lui Dumnezeu și a Fiului Său (Ioan 17:3).
Dacă cineva își pune problma epuizării acestui
subiect, nu trebuie decât să citească și afirmația
profetului Habacuc: ,,Căci pământul va fi plin de
cunoştinţa slavei Domnului ca fundul mării de apele
care-l acoperă’’. (Habacuc 2:14) Ce imagine ne-am
mai putea dori a modului în care prezența lui
Dumnezeu poate fi accesată fără o epuizare a
mijloacelor sau a
locurilor. Limitele
sunt practic
inexistente și cred
că Apostolului
Pavel este deplin
conștient de acest
adevăr când îi
îndeamnă pe
credincioși să facă
totul spre slava lui
Dumnezeu. (I
Corinteni 10:31)
Cred că este
vorba nu despre o
suplimentare a
Luminătorul 6-7, 2012
slavei lui Dumnezeu, pentru că ea este desăvârșită, ci
o afirmare a ei prin actul deliberat al conștientizării
prezenței lui Dumnezeu. Proverbul Out of sight, out of
mind! ; în varianta românească:,,Ochii care nu se văd
se uită’’ reflectă unul din pericolele reale cu care ne
confruntăm în experimentarea prezenței lui
Dumnezeu: ignorarea prezenței Sale. Când îl
ignorăm, îl ,,scoatem’’ pe Dumnezeu din viața noastră
și consecințele sunt ievitabile pentru că nu putem trăi
cu adevărat, viața pentru care am fost creați, fără
prezența Lui. Iată de ce, a fi cu Dumnezeu presupune
o conștientizare permanentă a prezenței Sale.
Privită dintr-un alt unghi,
2. Viața cu Dumnezeu presupune alinierea
dorințelor la planurile Sale.
Probabil că unul din cele mai cunoscute pasaje ale
Bibliei este Psalmul 23 și primul verset este mai
cunoscut chiar decât restul psalmului.
Expresia ,,Domnul este păstorul meu: nu voi duce
lipsă de nimic’’ este o expresie folosită adesea pentru
a oferi mângăiere în situații de criză. O implicație a
acestei afirmații este că atunci când Dumnezeu este
prezent, toate nevoile sunt acoperite. Mă întreb însă
dacă nu s-ar putea interpreta și alstfel: ,,Domnul este
păstorul meu: ce mi-aș mai putea dori?’’
$ De cele mai multe ori, dorințele sunt cele care
crează nevoi, fie ele și închipuite. Fără o perspectivă
corectă asupra acestora, dorințele pot lua direcții
foarte interesante.
Fără o disciplină
r i g u r o a s ă ,
dorințele pot să ne
ducă înspre o
viață care este
î m p o t r i v a
planurilor lui
Dumnezeu și care,
astfel, ne așează
pe o traiectorie
care subminează
î m p l i n i r e a
destinului pentru
care am fost creați
 Luminătorul 6-7, 2012 11

și salvați. Domnul Isus a exprimat foarte clar lucrul acesta.

$ În Vechiul Testament, exemplul poporului
evreu este notoriu în ce privește natura dorințelor
nutrite și Apostolul Pavel consideră că istoria lor ar
trebui să ne alarmeze pe noi: ,,Şi aceste lucruri s-au
întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru
ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei’’. (I
Corinteni 10:6)
$ Așa cum se poate observa, dorința în sine nu
este un păcat. O dorință nestăpânită însă, o dorință
care se îndreaptă înspre lucruri rele, este dorința
care, așa cum spune și Aspostolul Iacov conduce la
păcat: ,,Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta
lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă
n a ş t e r e
păcatului; şi
păcatul, odată
făptuit, aduce
moartea. (Iacov
1:14-15)
$ Câteva
din dorințele
care trebuie
monitorizate cu
mare atenție
sunt indicate de
A p o s t o l u l
Ioan: ,,Căci tot
ce este în lume:
pofta fi r i i
pământeşti,
pofta ochilor şi
lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume’’. (I
Ioan 2:16) Avertismentul pe care îl lansează trebuie
tratat cu mare seriozitate: ,,Şi lumea şi pofta ei trec;
dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac’’. (I
Ioan 2:17)
$ Dar nu numai dorințele afectează umblarea și
starea în care se află relația noastră cu Dumnezeu. O
altă dimensiune a vieții cu Dumnezeu este cea a
relațiilor cu cei din jur. Astfel:
3. Viața cu Dumnezeu determină o schimbare a
modului în care îi tratez pe cei din jurul meu.
Atunci când a fost întrebat cu privire la cele mai
importante porunci El a făcut clar faptul că între a iubi
pe Dumnezeu și a-ți iubi aproapele nu există nici o
deosebire. Apostolul Ioan spune și el:,,Dacă zice
cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu”, şi urăşte pe fratele
său, este un mincinos; căci, cine nu iubeşte pe fratele
său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe
Dumnezeu, pe care nu-L vede? (I Ioan 4:20)
$ O asemenea perspectivă este foarte
importantă pentru că manifestările lui Dumnezeu sunt
strâns legate de relațiile și raporturile inter-umane. Un
aspect pe care doresc să-l clarific: aici nu este vorba
numai despre frații în credință. Este vorba despre
considerație față
de cei din jurul
nostru. Domnul
Isus spune că ori
de câte ori am
dat un pahar cu
apă celui mai
neînsemnat i-am
dat Lui. Mai mult,
cei care au dat
nici nu și-au dat
seama că au dat
Domnului. (Matei
25:37-40) Aceste
cuvinte ale
Domnului Isus ar
trebuie să ne
convingă că
binele nu trebuie să-l facem selectiv ci tuturor
deoarece Domnul s-ar putea să fie deghizat în posturi
dintre cele mai neașteptate pentru noi. Dealtfel,
autorul Epistolei către Evrei prezintă o situație
asemănătoare: ,,Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi,
căci unii, prin ea, au găzduit fără să ştie pe îngeri’’.
(Evrei 13:2)
$ Viața cu Dumnezeu așadar, este o experiență
care implică fiecare moment, decizii, dorințe, relații.
Dacă vrem să viață veșnică cu Dumnezeu, cel mai
bun indicator al acestei dorințe este experimentarea ei
încă de aici de pe pământ, în ciuda limitărilor cu care
ne confruntăm încă. ▲
 „Încurcătura“ Babelului și
„descurcătura“ Rusaliilor
Timotei Miu (FRBC of Nashville)

Istoria lumii este plină de evenimente cumpănă a omenirii şi vom privi la

importante şi multe din aceste evenimente punctele comune ale acestor două
au lăsat repercusiuni asupra întregii relatari biblice, apoi vom încerca să
omeniri. descoperim efectele rezultate de
Rusalii

$ In prezentul articol, vă invit să aici.

parcurgem împreună drumul istoric, $ Pentru început să trecem în
oprindu-ne în două episoade din această revistă ceea ce relatează Biblia despre Babel
istorie a lumii şi a Bibliei – „Încurcătura“ de respectiv despre Rusalii.
la turnul Babel (Genesa 11:1-9) şi $ In cartea Genesa la capitolul 11 ni se relatează
„Descurcătura“ de la Ierusalim la Rusalii că după potop a existat o perioadă de timp în care
(Faptele Apostolior 2: 1-21) populaţia lumii a crescut – graţie celor patru familii
$ Ambele evenimente se petrec salvate în corabia lui Noe – şi că la câteva generatii
pe pământ… Unul în vremea Vechiului depărtare „tot pământul avea o singură limbă şi
Testament iar celalalt în vremea Noului aceleaşi cuvinte“ (Gen. 11:1).
Testament. $ In urma acestei creşteri demografice au existat
$ Atât Babelul cât şi Rusaliile au avut efecte şi valuri de migraţii ale oamenilor. Aşa se face că cei
semnificative în viaţa oamenilor, naţiunilor, ajunşi în câmpia Sinear şi-au propus să populeze
civilizaţiilor… acea zonă şi să construiască, o cetate şi un turn „al
Analizând cele două „întâmplări”“biblice putem carui vârf să atingă cerul“ şi „să ne facem un nume
descoperi două ca să nu mai fim
sisteme de gândire împrăştiaţi pe toată
şi viaţa diferite. faţa pământului.“
Primul sistem, - cel Relatarea biblică ne
de la Babel - este descoperă că după
fără Dumnezeu - ce au început
omenirea fără construcţia,
Dumnezeu. Dumnezeu nu a
Al doilea sistem – privit cu plăcere la
cel de la Rusalii- ceea ce făceau ei şi
este cu Dumnezeu – a încurcat limba şi
omenirea cu vorbele lor, astfel că
Dumnezeu. oamenii nu mai
$ Vom analiza puteau comunica şi
ceea ce s-a înţelege unii cu alţii.
întâmplat în aceste În această situaţie,
două momente de cetatea cu turnul
 Luminătorul 6-7, 2012 13

Babel a rămas neterminată şi din acel moment s-au vremea noastră. Oamenii au jucat şi joacă un rol
nascut limbile popoarelor lumii. Babelul avea să important in viaţa societăţii, bisericii, familiei, sau a
rămână cunoscut în istorie ca locul „încurcăturilor,“ planului divin.
amestecului sau confuziei. $ Societăţile lumii au fost întotdeauna
$ Acum vom face un salt „în timp“ şi ne vom caracterizate după imaginea, stilul, comportamentul
opri în Noul Testament în cartea Faptele Apostolilor oamenilor. O vorbă veche spune că şi „Dumnezeu
capitolul 2. lucrează prin oameni.“
$ Aici întâlnim un alt episod interesant din istoria $ Omul este creat „după chipul şi asemănarea
omenirii. Acţiunea se desfăşoară în Ierusalim la 50 de lui Dumnezeu.“ şi dotat cu
zile de la învierea Domnului Isus din morţi şi inteligenţă, sentiment şi voinţă.
marchează pe de o parte, începutul sărbatorii $ Atât la Babel cât şi la Rusalii oamenii s-au
evreieşti a săptămânilor sau a primelor roade adunat, iar după aceea au început să vorbească, să
(Deuteronom 16:9; Numeri 28:26), iar pe de altă planifice, şi să-şi exprime ideile.
parte, pogorârea Duhului Sfânt şi debutul Bisericii. $ Potrivit Sfintelor Scripturi, omul are valoare
Ucenicii erau împreuna în Ierusalim şi participau la doar atunci când îl recunoaşte pe Dumnezeu şi
praznic alături de pelerinii sosiţi din toate colţurile trăieşte conform voii Sale. „Era în ţara Uţ, un om care
imperiului roman. se chema Iov… “ (Iov 1:1).
$ In acea zi, Apostolul Pavel îşi
Dumnezeu a trimis Duhul îndemna ascultătorii din
Sfânt peste ucenicii Corint astfel: „Fiţi
Domnului Isus iar aceştia oameni“ (1Cor. 16:13), iar
aveau să vorbească în lui Timotei îi scria: „Există
alte limbi, - limbi, un singur mijlocitor între
cunoscute de altfel de Dumnezeu şi oameni,
pelerinii sosiţi la praznic. Omul Isus Hristos“ (1 Tim.
In urma acestei 2:5).
manifestări şi a predicii $ Atât oamenii
apostolului Petru, Babelului cât şi oamenii
aproape trei mii de suflete Rusaliilor aveau nevoie
au îmbraţişat credinţa în de Dumnezeu. Intrebarea
Isus Hristos şi au fost care se ridică este: „Căt
botezati. de mult IL doreau ei pe
$ Vom încerca acum Dumnezeu?“
să descoperim câteva $
elemente commune din Si aşa ajungem la al
aceaste relatări biblice. doilea element comun al
$ Primul element celor două evenimente –
comun în ambele Dorinţele.
episoade sunt - % Dorinţele sunt
Oamenii. prezente la orice om,
$ Oamenii sunt familie, generaţie sau
pionii acţiunilor… oamenii civilizaţie.
din vremea Babelului nu La Babel au existat
erau diferiţi cu nimic de dorinţe.
oamenii din vremea La Rusalii au existat
Rusaliilor sau de cei din dorinţe.
 14 Luminătorul 6-7, 2012

Indemnul „Haidem“ din textul nostru din cartea $ Domnul Isus a avut şi El dorinţe. „Am dorit
Genesa se repetă de două ori însoţit de complectările mult să mănânc Paştele acesta cu voi înainte de
de rigoare: „Haidem! să facem cărămizi…“ - versetul 3 patima Mea“ (Luca 22:15).
şi „Haidem! să ne zidim o cetate….“ – versetul 4. $ Iar despre eroii credinţei, apostolul Pavel
$ Dorinţa lor era să aibă: o cetate, un turn, un afirma: „Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie
nume, ca să nu mai fie împraştiaţi pe toată faţa cerească“ (Evrei 11:16).
pământului. $ E rău să ai dorinţe? Poate că la
$ Verbul „a Babel au fost şi oameni cu dorinţe bune,
avea“ amestecaţi printre cei cu dorinţe
rele….Poate acesta a
arată
fost realul motiv al
posesia. Dorinţa lor cea
Domnului de a-I
mai arzătoare era „să aibă“
opri din
ceva a lor, în contrast cu cei ce nu
construcţia lor – El nu
au. Mândria, este vizibilă şi în posesinile
p o a t e amesteca
„noastre.“
Aici nu
e s t e
v o r b a
răul
doar despre o simplă nevoie materială ci
cu binele, păcatul cu
de o dorinţă de înalţare. Ei doreau să
sfinţenia, mândria cu
ajungă „la cer“ cu turnul lor, dar nu „în
smerenia.
c e r. “ Dorinţa lor păcătoasă nu a fost
$ Ce fel de dorinţe
acceptată şi împlinită de
avem noi ?
Dumnezeu.
Ce spune Dumnezeu
$ Î n contrast cu locuitorii
d e s p r e d o r i n ţ e l e
Babelului, vedem ucenicii la
noastre ?
Rusalii.
I i plac Domnului
$ Ei doreau să fie împreună şi
dorinţele ce le avem ?
erau toţi în acelaşi loc – la părtăşie.
Doar câteva întrebări spre
$ Ei erau mânati de dorinţa
meditaţie personală…
de „a fi.“ A fi împreună, a vorbi
Cuvântul lui Dumnezeu toţi, a depune
Al treilea element prezent în cele două
mărturie…
evenimente biblice este Dumnezeu
La Babel oamenii erau mânaţi de dorinţa
% Dumnezeu este personajul principal al
să ajungă „la cer.“
celor două situaţii.
$ La Rusalii, ucenicii erau mânaţi de Duhul Sfânt
$ El este prezent şi decide „mersul
să ajungă cu Evanghelia la oameni. Ei trăiau ca „în
istoriei.“ El este acelaşi „ieri, azi şi în veci.“
cer:“ Erau împreună la un loc, aveau toate de obşte….
La Babel Dumnezeu intervine şi le incurcă
Erau nelipsiţi de la Templu… (Fapte Ap. 2:44-45).
limba. Aici, Dumnezeu face apel la lucrarea
Aceste două verbe – „a avea“ şi „a fi“ au definit
„întregii echipe“ a Trinităţii; „Haidem! să Ne
întotdeauna dorinţele omului.
pogorâm şi să le încurcăm acolo limba“ versetul 7.
$ Incă de la început Dumnezeu a văzut ca
Dumnezeu a văzut dorinţele lor, inimile lor, gândurile
dorintele şi pornirile omului sunt rele. Evei, Domnul i-a
lor, ideile lor, politica lor…. Si a spus „NU.“
spus: „dorinţele tale se vor ţine după bărbatul
tău“ (Gen. 3:16).
 Luminătorul 6-7, 2012
$ La Rusalii, tot Dumnezeu intervine. Duhul
Sfânt coboară şi le dezleagă limbile, le dă putere de
predicare şi Cuvânt.
$ Mărturia ucenicilor este însoţită de prezenţa lui
Dumnezeu.
$ Asta dovedeşte că Dumnezeu este
omniprezent, omnipotent, şi omnişcient.
„El face tot ce vrea.“
El poate să încurce şi să descurce orice limba.
El poate să construiască un Univers din nimic.
El poate să facă o măgariţă să vorbească.
El poate să lungească o zi şi să micşoreze o altă zi.
El poate să şteargă orice lacrimă din ochii copiilor Săi.
El poate să zidească un cer nou şi un pământ nou.
Dumnezeu nu poate fi exclus din viaţa omului sau din
Univers.
$ Impăratul David scrie în Psalmul 139 că nu
poţi să te ascunzi de Dumnezeu nicăieri. Dumnezeu
este suveran peste întreaga Creaţie.
$ Atât la Babel cât şi la Rusalii, Dumnezeu a
decis mersul istoriei lumii respectiv al Bisericii.
$ In închierea studiului nostru vom urmări câteva
efecte ale celor 2 „întâlniri“ ale oamenilor.
$ La Babel, Dumnezeu a stricat planurile
oamenilor – eşec total - un turn neterminat, o muncă
nefinalizată, o multitudine de limbi, o împraştire
ireversibilă.
$ La Rusalii, Dumnezeu a finalizat planul de
răscumparare a omului. El a trimis Mângâietorul,
Duhul Adevarului (Ioan 14:16) – o promisiune
împlinită, o „treabă“ executată cu precizie şi fineţe.
La Babel, oamenii au început să aibă nevoie de
translatori. Au trebuit să recunoască „micimea“ lor,
limitările lor, incapacităţile lor de comunicare, de
înţelegere, de intrepretare, de aplicare, de reacţie, etc.
$ La Rusalii, oamenii au descoperit puterea
nelimitată a lui Dumnezeu. Dumnezeu poate dezlega
limba, ordona gândirea, pune cuvinte în gurile noastre
„Nici nu-mi ajunge cuvantul pe limbă şi Tu Doamne îl
şi cunoşti în totul“ (Ps.139:4).
$ La Babel, a fost un început al „împrăştierii“
datorită certurilor şi neînţelegerilor. Au fost
„împraştiaţi“ pe toate meridianele, şi toate
„continentele“ au beneficiat de „emigranţi“ noi.
15
$ La Rusalii, a fost un început al Adunării, unirii,
vorbirii aceleaşi limbi a dragostei faţă de Domnul Isus,
a pocăinţei personale, a Bisericii instituite, a Miresei
care începe să se pregătească pentru Mirele ei.
$ La Babel, a fost o demonstraţie clară a
dreptăţii divine. El face ce vrea El – nu te poţi opune
planurilor Stăpânului – nu-L poţi schimba pe
Dumnezeu după placul tău si planul tău. El este
Suveran şi drept.
$ La Rusalii, a fost o demonstraţie clară a
bunătăţii lui Dumnezeu – o favoare din partea Lui-
oamenii să auda Evanghelia, „pe limba lor.“ Harul lui
Dumnezeu manifestat.
$ La Babel, vedem un Dumnezeu care
contracarează planurile oamenilor.
$ La Rusalii, vedem un Dumnezeu care
angrenează oamenii la planurile Sale.
$ La Babel, vedem că lucrurile „încâlcite“ şi
„încurcate,“ rămân de ruşine.
$ Cu cât trăim mai „complicat“ ne „încurcăm.“
La Rusalii, descoperim că lucrurile simple aduc
bucurie şi lumină. „Vestea bună“ propovăduită simplu
atinge inimile oamenilor. Să nu ne complicăm viaţa,
munca, sănătatea, alergarea, mâncarea, gândirea,
etc.
$ La Babel, Dumnezeu nu a putut culege slava
din partea oamenilor – ei n-au rodit cinstirea pentru
Dumnezeu.
$ La Rusalii, Dumezeu primeşte slava şi începe
să culeagă “roada“ sufletelor recuperate, restaurate şi
mântuite. O adevarată sărbatoare a primelor roade.
Fie ca Dumnezeu să ne păzească de babilonia
Babelului şi să ne facă parte de armonia Rusaliilor. ▲
 Judecători - Otniel, Ehud,
Șamgar
Studiu biblic

Daniel Brânzei (Bethel RBC, Los Angeles)

  Cronica apostaziilor lui Israel = Jud. 3:1 (cele douăsprezece seminții) a păcătuit. Un
– 16:13
Judecătorii evreilor au fost doisprezece la
număr (dacă pe Debora și Barac îi
încadrăm în acelaşi mandat, iar pe
Abimelec îl neglijăm, el fiind important doar
ca urmaș al lui Ghedeon și numai ca un
lider nefericit, nu ca un judecător veritabil).
$ Oprindu-se la doisprezece judecători,
Samuel pare să sugereze că întregul Israel
comentator a observat că fiecare judecător și-a
început activitatea într-o altă lună, fapt care ar da
cronicii un caracter de întreg. De fapt, cartea descrie
șapte perioade de opresiune și izbăvire (Otniel, Ehud,
Șamgar, Debora, Ghedeon, Iefta și Samson),
subliniind astfel că decăderea și dezumanizarea au
fost complete. Asta ar reprezenta împlinirea
înșeptitului blestem din Leviticul 26, unde numărul
șapte apare de 4 ori:
„Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi asculta, vă voi
pedepsi de şapte ori mai
mult pentru păcatele
voastre.“ (Lev. 26:18, 21,
24, 28; cf. Deut. 28:25).
" „Domnul te va
f a c e s ă fi i b ă t u t d e
vrăjmaşii tăi; pe un drum
vei ieşi împotriva lor, dar
pe şapte drumuri vei fugi
dinaintea lor; şi vei fi o
groază pentru toate
î m p ă r ă ţ i i l e
pământului.“ (Deut.
28:25).

Otniel, Ehud, Șamgar

După ce primele două
capitole au stabilit cadrul
general al evenimentelor
și tiparul care va fi folosit
în restul cărții, capitolul
trei ne face cunoștință cu
primii trei judecători.
Comparând cele ce vor fi
spuse despre unii dintre
Luminătorul 6-7, 2012 17

ceilalți judecători, observăm că ceea ce ne spune
Samuel despre primii trei este scurt, simbolic și
semnificativ. Mesajul său este clar și limpede, o
veritabilă declarație solemnă:  Când copiii Săi cad în
robie, Dumnezeu poate să-i izbăvească din orice
situaţie, prin orice persoană și cu orice mijloc.
$ Astfel, prin Otniel, Dumnezeu îi va izbăvi de
sub puterea celui mai puternic
dușman, împăratul
Mesopotamiei. Pentru a-i
izbăvi prin Ehud, Dumnezeu
va folosi un om infirm cu
capacități foarte limitate, iar
î n c a z u l l u i Ş a m g a r,
Dumnezeu îi va izbăvi doar
printr-un … otig de plug.
„Iată neamurile pe care le-a
lăsat Domnul ca să încerce
pe Israel prin ele, pe toţi cei
ce nu cunoscuseră toate
războaiele Canaanului.
" El voia numai ca
vârstele de oameni ale
copiilor lui Israel să cunoască
şi să înveţe războiul, şi
anume cei ce nu-l
cunoscuseră mai înainte.
" Neamurile acestea
erau cei cinci domnitori ai
filistenilor, toţi canaaniţii,
sidoniţii şi heviţii care locuiau
pe muntele Liban, de la
muntele Baal-Hermon până
la intrarea Hamatului.
" Neamurile acestea au
slujit ca să pună pe Israel la
încercare, pentru ca Domnul
să vadă dacă vor asculta de
poruncile pe care le dăduse părinţilor lor prin
Moise.“ (Jud. 3:1-4)
" Prezența dușmanilor în Canaan a fost o
oportunitate pentru învățătură din partea lui
Dumnezeu, încercare prin voia lui Dumnezeu și
încredere în puterea lui Dumnezeu. Tânăra generație
posterioară lui Iosua trebuia să învețe meşteşugul
războiului, iar aceasta având ca scop să-i facă să
înțeleagă că moștenirea promisă de Domnul nu vine
de la sine, ci trebuie câştigată prin luptă. Tinerii nu pot
să trăiască din experiențele spirituale ale părinților.
Fiecare generație trebuie să experimenteze ea însăşi
umblarea cu Dumnezeu. În cadrul acestui proces,
Dumnezeu avea ocazia de a-i pune la încercare
pentru a vedea dacă se vor încrede în El în vederea
obţinerii biruinței. Chiar dacă
semințiile lui Israel au greșit
evitând să-i nimicească pe
locuitorii țării, totuşi,
Dumnezeu S-a arătat dispus
să rămână alături de ei și să-
i ajute.
$ Învăţăm de aici că toţi
copiii lui Dumnezeu trebuie
să trăiască „în lume“, dar să
nu fie „ca lumea“ (Ioan
17:15-16). Peştelui scos din
apa sărată a mării trebuie să
i se adauge sare înainte de a
fi consumat.
$ Cât despre evrei, ei s-au
dovedit a fi înclinați spre
păcat și s-au contaminat
foarte repede cu idolatria din
jur:
„Neamurile acestea au slujit
ca să pună pe Israel la
încercare, pentru ca Domnul
să vadă dacă vor asculta de
poruncile pe care le dăduse
părinţilor lor prin Moise.  Şi
copiii lui Israel au locuit în
mijlocul canaaniţilor, hetiţilor,
amoriţilor, fereziţilor, heviţilor
Baal şi iebusiţilor;  au luat de
neveste pe fetele lor şi au
dat de neveste fiilor lor pe fetele lor şi au slujit
dumnezeilor lor.“ (Jud. 3:4-6).
" Procesul de acomodare culturală și decadență
spirituală a poporului Israel a cunoscut trei etape:
(1) au trăit printre canaaniți;
(2) s-au încuscrit prin căsătorii cu ei, și
(3) au sfârșit prin a se închina idolilor lor.
18 Luminătorul 6-7, 2012

Otniel de aceste îndemnuri mincinoase se va trezi foarte

Motto: Păcatul este rușinea popoarelor. curând, nu liber, ci rob al viciilor degradante.
Cea dintâi înrobire de către străini a unei seminţii $ Expresia „Dumnezeu i-a vândut“ care apare în
israelite a avut loc pe când Otniel, fiul lui Chenaz, textul citat mai sus subliniază faptul că robia n-a venit
fratele mai mic al lui Caleb, era încă un bărbat tare și la întâmplare sau din inițiativa unui popor dușman, ci
puternic (Iosua 15:17; Jud. 1:13). a fost o hotărâre expresă a lui Dumnezeu.
$ Fiecare din relatările despre judecători va John Gardner, (Ion Grădinaru, pe românește) fost
respecta tiparul anunțat de Samuel la începutul cărții membru în cabinetul lui John Kenedy, a observat
și va începe cu expresia: „Copiii lui Israel au făcut ce odată că „instituțiile secolului douăzeci sunt supuse la
nu plăcea Domnului …“ (Jud. 3:7, 12; 4:1; 6:1; 10:6; două forțe contrare, critica lipsită de dragoste și
13:1). dragostea lipsită de
$ „Copiii lui Israel critică. Unii iubesc fără
au făcut ce nu plăcea discernământ, alții
Domnului, au uitat pe contestă fără dragoste.
Domnul, şi au slujit Dragostea fără critică
Baalilor şi idolilor. duce la stagnare, iar
" Domnul S-a critica fără dragoste
aprins de mânie duce la distrugere.
împotriva lui Israel, şi i- Trebuie să avem o cale
a vândut în mâinile lui de echilibru prin care să
Cuşan-Rişeataim, analizăm și să criticăm
î m p ă r a t u l în dragoste toate
Mesopotamiei. Şi copiii instituțiile noastre.“
lui Israel au fost supuşi Aceste cuvinte sunt
opt ani lui Cuşan- cum nu se poate mai
Rişeataim. potrivite și pentru
" Copiii lui Israel atitudinea față de
au strigat către Domnul, poporul lui Dumnezeu,
şi Domnul le-a ridicat fie că este vorba de
un izbăvitor, care i-a Israel, fie că este vorba
izbăvit: pe Otniel, fiul lui de Biserică sau de
Chenaz, fratele cel mai familiile noastre.
mic al lui Caleb.“ (Jud. Dragostea adevărată
3:7-9). disciplinează!
" Păcatul subjugă $ Omul pe mâna
fiinţa omenească şi duce la robie spirituală. Aceasta căruia i-a dat Dumneeu pe copiii Săi se numea
este lecția de bază a cronicii Judecătorilor.  Ea este Cușan-Rișeataim (Rișeataim înseamnă de o răutate
repetată în Noul Testament de însuși Domnul Isus: dublă“ sau, literal, „cel de două ori rău“).
„,Adevărat, adevărat, vă spun“, le -a răspuns $ Fraza „copiii lui Israel au strigat către Domnul“
Isus, ,,că, oricine trăieşte în păcat, este rob al exprimă jalea și suferința, dar nu și schimbarea vieții
păcatului“ (Ioan 8:34). Una din minciunile lui Satan israeliţilor. Cu toate acestea, Dumnezeu S-a grăbit să
este că păcatul te „eliberează“ de constrângerile lui le vină în ajutor, căci favorurile Lui nu sunt, n-au fost și
Dumnezeu. „Hai, încearcă și tu! Vei vedea ce bine ai nu vor fi vreodată „meritate“:
să te simți. Eliberează-te de prejudecățile acelea „Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi
vechi. Dă-ți drumul. Bucură-te de viață.“ Cine ascultă mântuit. Căci mântuirea va fi pe muntele Sionului şi la
Ierusalim, cum a făgăduit Domnul, şi între cei rămaşi,
Luminătorul 6-7, 2012
pe cari-i va chema Domnul.“ (Ioel 2:32; Fapte 2:21;
Rom. 10:13).
" Fiecare izbăvire a copiilor lui Israel a fost
pentru ei ca un nou „exod“.  Când le-a ridicat un
„izbăvitor“, cum îl numeşte cronicarul (Jud. 3.9),
Dumnezeu n-a făcut-o ca o recompensă pentru
remuşcarea lor, ci mai degrabă ca o reacție la rușinea
și ruina în care i-a văzut zăcând.
$ Otniel era deja un războinic renumit în Israel și
locuia în Debirul din Iuda (Iosua 15:15-17; Jud.
1:11-13). Pentru că el își dovedise anterior
credincioșia, Dumnezeu l-a ales acum pentru o
misiune mai importantă. Să ne aducem aminte de
primatul de autoritate de care trebuia să se bucure
Iuda  (Jud. 1:3-20; 20:18).
$ Pasajul introduce elementul împuternicirii prin
Duhul Sfânt:
„Duhul Domnului a fost peste el. El a ajuns judecător
în Israel, şi a pornit la război. Domnul a dat în mâinile
lui pe Cuşan-Rişeataim, împăratul Mesopotamiei, şi
mâna Lui a fost puternică împotriva lui Cuşan-
Rişeataim.“ (Jud. 3:10).
" Pentru a fi la înălțimea chemării divine, Otniel
a fost îmbrăcat cu prezența şi puterea celei de a treia
Persoane a Trinității (Num. 24:2; Jud. 11:29; 1 Sam.
19:20, 23; 2 Cron. 20:14).
$ Vom vedea în alte cazuri că prezența Duhului
lui   Dumnezeu nu garantează neapărat biruința.
Trebuie ca omul să dea un răspuns corect acestei
prezențe și să I se subordoneze conștient și fără
rezerve.
$ Pe de altă parte, extraordinara putere a
Duhului Domnului va avea efecte din ce în ce mai mici
pe măsură ce vom înainta în cronica Judecătorilor
(Jud. 6:34; 11:29; 13:25; 14:6, 19; 15:14).
" Duhul Domnului a fost la lucru ca „duh de
înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie,
duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul“ (Isaia 11:2).
$ Ca să ajungă până la Iuda, stăpânirea lui
Cușan trebuie să fi acoperit deja restul Israelului,
pentru că Mesopotamia, țara din care venea el, era
situată la nord de Canaan, ocupând teritoriul pe care
se află astăzi Siria de est și Irakul vestic. Dacă a fost
așa, atunci robia sub această putere străină a fost cea
mai temeinică dintre toate celelalte pomenite în cartea
Judecătorilor.  Mesajul este clar: dacă Dumnezeu a
19
putut să-i izbăvească din mâna acestui opresor „de
două ori rău“, atunci El poate să-i izbăvească din
mâna oricărui alt duşman.
$ Faptul că Samuel nu ne spune nimic negativ
despre Otniel este semnificativ pentru structura cărții.
El marchează un punct culminant de la care va porni
decăderea progresivă a națiunii, până ce vom ajunge
la Samson, cel mai … ciudat dintre judecători. În felul
acesta, putem spune că fiecare generație și-a avut
judecătorul pe care l-a meritat, sau pe care l-a putut
…produce.
$ „Ţara a avut odihnă patruzeci de ani. Şi Otniel,
fiul lui Chenaz, a murit.“ (Jud. 3:11).
" Patruzeci de ani reprezintă o perioadă de timp
respectabilă. Influența acestui om deosebit a fost
efectivă și durabilă. Am comite o eroare evaluând
mărimea și importanța judecătorilor numai după
spațiul acordat de Samuel în cronica lui.  Concluziile
ar fi cât se poate de greșite. Acest Otniel a fost un om
cu totul și cu totul remarcabil.
Ehud
Motto: Dumnezeu alege lucrurile slabe, ca să le facă
de rușine pe cele tari.
$ Dacă în cazul lui Otniel, Samuel a vrut să
arate că Dumnezeu Îşi poate izbăvi copiii din mâna
unor duşmani puternici, folosindu-Se şi de un bărbat
tare și puternic (Iosua 15:17; Jud. 1:13), în cazul lui
Ehud, Samuel ne va arăta că Dumnezeu poate să
izbăvească printr-un instrument umil: un om infirm.
$ Neascultarea evreilor a atras asupra lor
pedeapsa divină prin doi „verișori“ ai lor, Moab și
Amon (Gen. 19:37-38)  și prin nesuferiții de amaleciți,
dușmanii lor tradiționali (Exod 17:16).
$ „Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea
Domnului; şi Domnul a întărit pe Eglon, împăratul
Moabului, împotriva lui Israel, pentru că făcuseră ce
nu plăcea Domnului.
" Eglon a strâns la el pe fiii lui Amon şi pe
amaleciţi şi a pornit. A bătut pe Israel şi a luat Cetatea
Finicilor. Şi copiii lui Israel au fost supuşi optsprezece
ani lui Eglon, împăratul Moabului.“ (Jud. 3:12-14).
" Moab și Amon au fost rodul incestului săvârşit
de fetele lui Lot cu tatăl lor, nepotul lui Avraam (Gen.
19:30-38).  Amaleciții au fost descendenți din Esau,
fratele lui Iacov (Gen. 36:12).
20 Luminătorul 6-7, 2012

$ Opresiunea a fost parțială, reflectându-se doar " Împăratul a zis: «Tăcere!» Şi toţi cei ce erau
asupra teritoriilor adiacente văii Iordanului și țărmului lângă el au ieşit afară. Ehud a început vorba cu el pe
Mării Moarte. când stătea singur în odaia lui de vară şi a zis: «Am
$ „Copiii lui Israel au strigat către Domnul, şi un cuvânt din partea lui Dumnezeu pentru tine.»
Domnul le-a ridicat un izbăvitor, pe Ehud, fiul lui Eglon s-a sculat de pe scaun.  Atunci Ehud a întins
Ghera, beniamitul, care nu se slujea de mâna mâna stângă, a scos sabia din partea dreaptă şi i-a
dreaptă.  Copiii lui Israel au trimis prin el un dar lui împlântat-o în pântece. Chiar şi mânerul a intrat după
Eglon, împăratul fier, şi grăsimea s-a
Moabului.“ (Jud. 3:15). strâns în jurul fierului;
" Așa cum vom căci n-a putut scoate
vedea în ultimele sabia din pântece, ci a
capitole ale cronicii lăsat-o în trup aşa cum
Judecătorilor, beniamiții o înfipsese.  Ehud a
„preferau“ să nu ieşit prin tindă, a închis
folosească mâna uşile de la odaia de sus
dreaptă ca semn de după el şi a tras
cinstire a mamei lor, zăvorul.“ (Jud.
Rahela. Beniamin a fost 3:16-23).
„ fi u l d r e p t e i “ ( G e n . " Interesant că
3 5 : 1 8 ) , numele „Eglon“ se
cuvântul ,,dreaptă“ poate traduce prin „bou
indicând aici caracterul, gras“. Asasinarea lui
demnitatea și Eglon a fost violentă,
autoritatea celei aflate mica sabie pătrunzând
„la dreapta“ soţului, în în pântece și
locul de cinste (Jud. producând o hemoragie
20:16; 2 Cron. 12:2; și o rupere a intestinului
vezi şi Ps. 45:9). gros. Slujitorii au
$ Totuşi, sintaxa așteptat o vreme
textului original permite răbdători, crezând că
interpretarea că acest stăpânul lor „își
Ehud era infirm, şi acoperă picioarele“, un
atunci faptul că nu se eufemism folosit cu
folosea de mâna sensul de „ușurare“ a
dreaptă n-ar fi fost o i n t e s t i n e l o r. E g l o n
alegere, ci o neputință. zăcea acum în propria
Această caracteristică l- lui mizerie:
a făcut să poată „După ce a ieşit el, au
deghiza atacul asupra lui Eglon: venit slujitorii împăratului şi s-au uitat; şi iată că uşile
„Ehud şi-a făcut o sabie cu două tăişuri, lungă de un odăii de sus erau închise cu zăvorul. Ei au zis: «Fără
cot, şi a încins-o pe sub haine, în partea dreaptă.  A îndoială, îşi acoperă picioarele în odaia de vară.»
dat darul lui Eglon, împăratul Moabului: Eglon era un " Au aşteptat multă vreme; şi fiindcă el nu
om foarte gras.  Când a isprăvit de dat darul, a dat deschidea uşile odăii de sus, au luat cheia şi au
drumul oamenilor care-l aduseseră.  El însuşi s-a descuiat; şi iată că stăpânul lor era mort, întins pe
întors de la pietrăriile de lângă Ghilgal şi a zis: pământ.“ (Jud. 3:24-25).
«Împărate, am să-ţi spun ceva în taină.»
 Luminătorul 6-7, 2012 21

" Amănuntul acesta pare puțin disgrațios și

vulgar pentru gustul creștinilor, dar el a fost suficient
de spectaculos pentru a intra în tradiția poporului lui
Dumnezeu din acea vreme. Autorii Bibliei n-au scris
din motive de respect față de istorie, ci din perspectivă
teologică și polemică. Împăratul unui neam necurat
ajuns acum să miroase greu în propria lui necurăție a
fost o „tușă“ plină de aluzii ironice ieșită de sub pana Cu Tine
Doru Popescu (Waterloo)
lui Samuel. Ehud l-a omorât pe Eglon executând o
sentință divină (,,Am un cuvânt din partea lui
Dumnezeu pentru tine“, i-a zis el.).
Încurajat de reușită, Ehud s-a întors printre ai lui și a
chemat tot Israelul la luptă, ducându-l spre o Sunt doar un chip de lut pe Tera,
îndelungată perioadă de pace și prosperitate: Și nu pricep cum sânt în har,
„Până să se dumirească ei, Ehud a luat-o la fugă, a Și bun în mine, nu e ceva,
trecut de pietrării şi a scăpat în Seira. Cum a ajuns, a Pe Isus L-am primit în dar,
sunat din trâmbiţă pe muntele lui Efraim. Copiii lui
Din pruncie, iubirea-Ți ma atins,
Israel s-au coborât cu el din munte, şi el s-a pus în
Pulsând atâtea rezonanțe ancestrale,
fruntea lor. El le-a zis: «Veniţi după mine, căci Domnul
Dar niciodată-n mine, nu s-a stins,
a dat în mâinile voastre pe vrăjmaşii voştri
Și când eram trântit, în vale,
moabiţi.» Ei s-au coborât după el, au pus stăpânire pe
vadurile Iordanului, în faţa Moabului, şi n-au lăsat pe Să umblu în a Ta ucenicie,
nimeni să treacă. Au ucis atunci aproape zece mii de E minunat, și atât de captivant,
oameni din Moab, toţi voinici şi viteji, şi n-a scăpat Căci mâna Ta, umblarea mea o scrie,
unul. Făcând-o pentru alții relevant,
" În ziua aceea Moabul a fost smerit sub mâna
lui Israel. Şi ţara a avut odihnă optzeci de ani.“ (Jud. Când drumul meu ajunge la răspântii,
3:26-30). Ție-ți supun eu, a mea voie,
Iar vorba, nu o las să bată câmpii,
La ușă, dacă bate o nevoie,
Șamgar
Motto: Chiar un otic de mic poate sluji un Dumnezeu Din inimă, toate deșert în rugă,
mare Ca să păstrez cuget curat,
$ Samuel nu se pierde în amănunte când Pe dată Tu înlături, orice zgură,
consemnează activitatea lui Șamgar. Accentul este Ca să rămână-n mine, Duhul dat,
pus nu pe caracterul omului sau pe pocăința evreilor.
Este limpede că Samuel vrea să spună cititorilor un Sunt doar un chip de lut, pe Tera,
singur lucru: Dumnezeu a izbăvit poporul Său cu un Și nu pricep, de ce atâta har,
simplu „fier de plug“: Tu vrei să faci prin mine ceva,
„După el a urmat Şamgar, fiul lui Anat. El a ucis şase Când timpul Tău, veni-va dar.
sute de oameni dintre filisteni cu un otic de plug. Şi el
a fost un izbăvitor al lui Israel.“ (Jud. 3:31). ▲
 Biserica Baptistă
Biserica din Africa
persecutată
Petre Costea (RBC of Houston)
În Decembrie 2003 m-am dus în vacanță în
Africa, în Mali. Ajuns în Bamako, capitala
țării, am decis sa merg la Tombuctu (in
engleza Timbuktu), un orașel deșertic din
nordul țării. Primul european care a ajuns
acolo a fost un german pe la 1850, venind
din Libia, iar primul american a ajuns în
1903. Vreme de sute de ani Tombuctu a
fost centrul unei dezvoltate culturi africane,
iar apoi islamice. Devenise cel mai
proeminent centru cultural și intelectual al
Africii la sud de Sahara și avea multe școli
islamice. Cultura medievală, atât religioasă
cât și științifică, rivaliza Marocul și Spania
secolelor 12 și 13. Școlile islamice erau multe și
renumiți învățători ai Coranului locuiau și predau
acolo. Inscripțiile medievale ale unora din aceste școli
încă se văd, iar muzeul local e bogat în cărți vechi
legate în piele de oaie.
$ Din Bamako am luat un avion, pilotat de un
aviator rus, și în puțin mai mult de o oră am aterizat
la Tombuctu, urmând traiectoria fluviului Niger.
Imaginile deșertice văzute din avion erau uimitoare.
In micuțul avion eram doar doi pasageri, eu și o
tânară angajată a ambasadei americane din Mali. I-
am spus că doresc să stau câteva zile în Tombuctu
cu o familie creștină. Mi-a spus ca în Tombuctu există
o biserică baptistă de limbă tomashek, limba
tuaregilor care locuiesc în Mali și în țara vecină Niger.
Ajuns la Tombuctu, șoferul ambasadei m-a dus la
casa pastorului biserici, fratele Nok. În drum spre
casă am trecut pe lângă o procesiune funerară.
Citisem în presă și mi se spusese că Tombuctu
trecea printr-o epidemie de holeră.
$ Era o zi de sâmbată. Păstorul nu era acasă,
decât soția, care călca în curte, hainele de biserică
ale familiei, cu un fier de călcat modelul celor de prin
anii ’50. I-am spus că sunt creștin și că doresc să stau
cu o familie creștină pe durata șederii mele în
Tombuctu. Amabilă, a dat un telefon și în câteva
minute a sosit un tânăr cu o motoreta care mi-a fost
prezentat ca Moha, liderul de tineret al bisericii. Mi-a
spus că pot sta la el. M-am urcat în spatele motoretei
și după 5 minute, rulând pe drumurile prăfuite și
nisipoase ale orașului, am ajuns la el acasă.
$ Am stat acolo patru zile, dormind într-o colibă
de lut lângă țarcul caprelor. Moha se născuse
musulman, dar ca adult s-a făcut creștin, scurtându-și
numele din Mohammed în Moha. A doua zi am fost la
biserică, iar apoi am vizitat Elija House (Casa Ilie), o
casă pentru copiii musulmani ai străzii. Astfel de copii
sunt mulți în Africa. Poligamia se practică pe scară
largă în Africa subsahariană, copiii sunt numeroși, dar
părinții lor nu sunt capabili să-i hrănească. Centrele
misionare creștine îi îngrijesc dându-le de mâncare de
Subiecte de rugăciune:
- situația politică din Mali
- starea fraților noștri din biserica baptistă
din Tombuctu
- ajutor pentru întoarcerea lor acasă,
reconstrucție, și relansarea lucrărilor
biserici, și a Casei Ilie
Luminătorul 6-7, 2012
două ori pe zi și învățându-i Scriptura. O astfel de
misiune este Elija House.
$ După 2003 am rămas în contact cu Moha. Cu
timpul a învățat și el engleza, asta facilitind între noi
comunicații mai frecvente și detaliate. În 2011 războiul
civil din Libia a început să afecteze și Mali. În vara și
toamna anului trecut Moha a început să-mi scrie că
mercenarii care luptaseră în Libia trecuseră deșertul
în Mali, înarmați, în mașini blindate, cu elicoptere,
pregătiți de luptă. Erau mercenari loiali lui Gadhafi,
islamiști, jihadisti, talibani din Afganistan, egipteni
afiliați cu Muslim Brotherhood, teroriști musulmani
nigerieni, islamiști sudanezi, luptători din Yemen și
Mauritania. S-au unit cu rebelii tuaregi care cer
formarea unui stat Tuareg independent în Mali și
Niger.
$ În ianuarie
Moha mi-a scris că
islamiștii și tuaregii
au demarat acțiuni
militare în nordul țării.
Armata era
nepregătită să-i
respingă și în câteva
luni islamiștii și-au extins controlul peste tot nordul și
estul țării. Oraș după oraș a cazut în mâinile lor unde
islamiștii au impus legea islamică. Duminica 1 aprilie
și Tombuctu a căzut în mâinile lor. Urmărind știrile am
devenit foarte îngrijorat de soarta celor 205 de baptiști
care locuiau în Tombuctu. Mesajele mele electronice
trimise lui Moha nu primeau răspuns. Mă întrebam,
îngrijorat, oare fuseseră masacrați? Biserica
dărâmată? Ori expluzați, iar proprietățile lor confiscate
sau distruse?
$ Îngrijorările mele însă s-au dovedit nefondate.
Pe 8 aprilie CBS News a anunțat că întreaga
congregație baptistă din Tombuctu a părăsit orașul cu
trei zile înainte de intrarea islamiștilor în oraș. Iar pe 9
aprilie am primit un telefon pe neașteptate de la Moha
confirmând că toți cei 205 membrii ai bisericii și
familiile lor au plecat din Tombuctu. Și-au pus lucrurile
și copiii pe măgari și au mers pe jos, în toiul nopții,
prin deșert, 20 de kilometri până la fluviul Niger. De
23
acolo au luat bărci și pirogi până la Mopti, iar apoi au
ajuns cu bine la Bamako.
$ Pe 2 mai Moha m-a sunat din nou cu ultimele
știri. Mi-a spus că islamiștii au intrat în biserică și au
confiscat computerele și echipamentul medical al
congregatiei. Nu au distrus clădirea, dar au pus lacăt
pe ea. Legea islamică a fost introdusă în oraș, femeile
sunt forțate să își acopere fața în public, iar
comercializarea sau consumul de alcool a fost
interzis. Proprietațile fraților noștri nu au fost distruse,
în ele locuind acum membri musulmani ai familiilor lor
care au rămas în urmă. Casa Ilie și-a încetat
activitățile, dar nu a fost distrusă.
$ Mali se află în toiul unui razboi civil între trei,
nu două, partide. În prima săptămână din luna mai
luptele s-au extins și
în capitala tarii. Moha
și mulți dintre
membrii bisericii sau
refugiat în Centrul
Catolic din Bamako
unde stătusem și eu
câteva zile în
decembrie 2003.
Frații și surorile
noastre din Tombuctu
au nevoie de
rugăciunile noastre, de sprijinul nostru moral, dar și de
cel material.
$ Biserica mea din Houston a inițiat un proiect
de ajutorare a comunitatii baptiste din Tombuctu.
Strângem fonduri pentru ei pentru când se vor
întoarce acasă. Vor avea nevoie de fonduri pentru
reconstrucții și mai ales pentru relansarea activităților
Casei Ilie. Lansăm un apel creștinilor români de
pretutindeni care au pe inimă să contribuie financiar la
această cauză nobilă. Cei interesați sunt rugați să
scrie cecuri pentru “Romanian Baptist Church,” cu
mențiunea „Mali,“ și să le trimită pe adresa fratelui
păstor Ioan Stir, 25525 Oakhurst Forest Dr., Porter,
Texas 77365. Informații suplimentare pot fi obținute de
l a a u t o r, l a t e l . 7 1 3 - 3 3 7 - 4 3 0 4 s a u e m a i l
costealaw@yahoo.com.
 Conducerea Asociației

Președinte - Dan Paul

Secretar general - Sorin Covaci
Vicepreședinte est - Sorin Sabou
Secretar est - Simion Plăcintă
Vicepreședinte vest - Eusebiu Rusu
Secretar vest - Florin Filip
Vicepreședinte Canada - Ionel
Păsui
Președinte Comisia pastorală- Ioan
Brisc
Membri: Marian Chirla, Nelu
Cintean
Președinte Comisia de misiune -
George Dancea
Membri: Doru Aninoiu, Daniel
Brânzei
Președinte Comisia de Școală
duminicală - Aurel Mateescu
Membri: Florin Filip, George
Bisorca
Casier misiune: Ion Cotârlă
Casier adm.: Cornel Ciba

Editor „Luminătorul“ -
Sorin Sabou
Tipar și distribuție - Ioan Știr Sunt străin și călător
Co"ache Ioanid

Nu uitați să vă abonați la
Luminătorul!
Domnul meu în infinit
Abonamenul unei reviste este de
multe ceruri ține.
$30 pe an. Pentru cine le-a zidit,
Abonamentele se fac la Cornel Ciba decât pentru mine?
2624 Chalet Pl, Chino Hills,
Din neant când le-a chemat,
CA 91709
Domnul mult s-a bucurat,
cornel.ciba@gmail.com
însă viața nu Și-a dat
Contribuțiile pentru fondul de decât pentru mine...
misiune se fac la Ion Cotârlă
3015 W. Kilburn Rd., Rochester
Hills, MI 48306
ioncotarla@gmail.com