Consecintele primului razboi mondial:

10 milioane de soldați morți, 4 milioane de văduve şi 8 milioane de copii orfani, 6 milioane invalizi şi
20 milioane de răniți.
au dispărut patru imperii (austro-ungar, otoman, german şi ţarist). Vor apărea şi noi state-nationale;
America va deveni liderul economic al lumii;
se schimbă mentalitatea oamenilor (pesimism, nehilism);
în relațiile internaționale se dorea
respectarea securității colective nu echilibrul de putere cum era anterior.

Tratatul de Pace de la Paris 18 ian 1919-Franta:

Condițiile de încheiere atratatelor de pace cu ţările învinse, au fost alcătuite de o comisie specială şi
aveau mai multe puncte comune:

Reparații de război
Retrocedarea teritoriilor răpite de la alte state
Demilitarezare (unităţi militare minime - poliție)
Democratizare
*Cei Patru Mari se referă la cele patru mari puteri aliate din Primul Război Mondial și liderii lor care s-au
întâlnit pentru prima oară la Conferința de Pace de la Paris din ianuarie 1919. Cei Patru Mari sunt de
asemenea cunoscuți cu numele de Consiliul celor Patru. Acesta a fost compus de Woodrow Wilson,
președintele Statelor Unite, David Lloyd George, premierul Regatului Unit, Vittorio Emanuele Orlando,
premierul Italiei și Georges Clemenceau premierul Franței.

Semnarea tratatelor de pace cu statele invinse:

Germania la Versailles la 28 iunie 1919

Austria la Saint-Germain pe 10 august 1919
Bulgaria la Neuilly-sur-Seine pe 27 noiembrie 1919
Ungaria la Trianon pe 4 iunie 1920
Turcia la Sèvres pe10 august 1920 (iulie 1923, Elveţia)

Tratatul de la Versailles Germ.:

Art. 48-Germania este principala vinovată pentru declanşarea războiului
pierde 1/8 din teritoriu (coloniile, Poznania, Silezia Superioară, or. Danzing) şi 1/10 din populaţie;
nu are voie să se unească cu Austria;
să distrugă tot armamentul ofensiv (tancuri, avioane, flota militară). Poate avea o armată de doar 100
000 soldați. Serviciul militar obligatoriu - interzis;
reparații militare -132 miliarde mărci aur.

PACE PUNITIVA-destinat să pedepsească.

Cele 14 puncte ale lui Woodrow Wilson si Liga natiunilor:

Ele au fost propuse cu 10 luni înaintea sfîrşitului primului război mondial, dar au stat la baza tratatelor
de pace semnate cu statele învinse.
Cele mai importante au fost 4: să nu mai fie semnate tratate secrete; mări libere, dreptul popoarelor la
autodeterminare şi CREAREA LIGII NAȚIUNILOR a cărui scop să fie rezolvarea conflictelor de viitor pe
cale paşnică.
SUA nu a semnat aderarea la Liga Naţiunilor
 Sisitemul Versailles-Washington 1922:
Au fost semnate 3 tratate importante:

Tratatul celor 4 Puteri (Marea-Britanie, SUA, Franţa şi Japonia) - asigurau inviolabilitatea

posesiunilor coloniale în Oceanul Pacific;
Tratatul celor 5 Puteri (cele amintite mai sus plus Italia) - raportul dintre flotele celor cinci ţări era
stabilit astfel: 5:5:3:1,75;1,75;
Tratatul celor 9 Puteri (cele amintite mai sus plus Olanda, Belgia, Portugalia și China) -
respectarea independenţei şi integrităţii teritoriale a Chinei.

Pactul Briand - Kellog 1928:

Pactul a fost propus de Aristide Briand, ministrul de externe al Franţei, ca un tratat bilateral între Franța
și Statele Unite ale Americii, prin care se scotea în afara legii folosirea războiului pentru rezolvarea
problemelor dintre cele două tări.
Briand a considerat că avea să asigure o viitoare alianţă a SUA cu Franța într-un eventual război
european.

Pactul a fost semnat la Paris, în 27 august 1928, de reprezentanţii următoarelor state: Australia,
Belgia, Canada, Cehoslovacia, Franta, Germania, India, Statul Liber Irlandez, Italia, Japonia, Noua
Zeelandă, Polonia, Africa de Sud, Regatul Unit şi Statele Unite.

Tratatul a început să aibă efect juridic începând cu ziua de 24 iulie 1929.

Tratul de le Versailles

ratatul prevedea crearea Ligii Naţiunilor, un ţel important pentru preşedintele american Woodrow
Wilson. Liga Naţiunilor urma să arbitreze conflictele dintre naţiuni înainte ca ele să fi ajuns la război.
Nu toate cele "14 puncte" ale preşedintelui Wilson au fost realizate, spre exasperarea atât a
germanilor, cât şi a lui Wilson. Cu alte cuvinte, principiul naţionalităţilor s-a aplicat inconsecvent, doar
atunci când convenea aliaţilor victorioşi. În cazul unor teritorii locuite în majoritate de populaţie
germană s-a aplicat principiul istoric, nu cel naţional. Satisfacerea revendicărilor din partea Franţei a
fost obiectivul principal în acest tratat. Alte prevederi includeau cedarea unor colonii aflate sub
dominaţie germană şi pierderea unor teritorii anexate sau cucerite de către Germania anterior:

- Alsacia-Lorena (aparţinând Franţei, din secolul XVII până în 1871), prin politica expansionistă a lui
Ludovic al XIV-lea, a fost redată Franţei
- Nordul Schleswigului, zona Tonder în Schleswig-Holstein, după Plebiscitul Schleswig, a fost redat
Danemarcei
- majoritatea teritoriului din Marea Poloniei ("Provinz Posen") şi estul regiunii Pomerania (Prusia de
Vest), pe care Prusia il cucerise în Glasvandul Poloniei, au fost redate Poloniei dupa Marea Rascoală
Poloneză
- zona Hulczyn din Silezia Superioara, a fost acordată Cehoslovaciei
- Estul Sileziei Superioare, după plebiscit, a fost redat Poloniei
- zona oraşelor germane Eupen şi Malmedy a fost acordată Belgiei;
- zona Soldau din Prusia de Est, incluzând (calea ferată pe ruta Varsovia-Gdansk) a fost acordată
Poloniei

Reprezentanții Germaniei nu au participat la niciuna din rundele de negociere.

Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye (Austria) făcea parte din seria de astfel de acte semnate cu
fiecare dintre statele învinse ale Triplei Alianțe. Președintele American Woodrow Wilson a arbitrat
cedările teritoriale urmărind principiul autodeterminismului, acesta fiind considerat o garanție a păcii în
noile state create. Cu toate acestea, amestecurile de populație petrecute în interiorul fostelor imperii,
precum și ignorarea, în unele cazuri, a voinței populației, a creat premisele celui de-Al Doilea Război
Mondial, cel mai devastator război din secolul al XX-lea.

Una dintre principalele probleme ale tratatului a fost cedarea Tirolului de Sud Italiei, împotriva voinței
celor 250.000 de locuitori germanofoni ai regiunii, care s-au exprimat în plebiscit. De asemenea,
granițele Cehoslovaciei și ale Poloniei trasate la Saint Germain conțineau regiuni populate majoritar de
o populație germană, fiind vorba de peste trei milioane de germani care deveneau astfel cetățeni ai unor
state naționale slave. Așadar, recuperarea acestor regiuni de către republica germană a fost unul dintre
principalele argumente pe care Adolf Hitler le-a folosit pentru începerea războiului.

Pe de altă parte, pentru Regatul României, tratatul de la Saint Germain era un eveniment fericit, întrucât
era vorba de primul act internațional care consfințea intrarea în componența sa a unui teritoriu fost
habsburgic. Astfel a fost recunoscută Unirea Bucovinei cu România, semnată anterior la Cernăuți la
15/28 noiembrie 1918.

Tratatul de la Triatlon (ungaria)

Tratatul este divizat în patru părți. Prima parte include Pactul Ligii Națiunilor (parte comună pentru toate
tratatele de pace încheiate după Primul Război Mondial).

Partea a doua (articolele 27-35) definește frontierele Ungariei cu statele vecine. În principiu, acestea
sunt actualele frontiere ale Ungariei. Frontiera româno-ungară este descrisă în secțiunea a doua a
articolului 27 (traseul actualei frontiere între România și Ungaria).

În principiu, Tratatul consfințea includerea teritoriului Croației-Slavoniei (partea de nord a Republicii

Croația) și Voivodinei (inclusiv treimea de vest a Banatului) în cadrul Regatului Sârbilor, Croaților și
Slovenilor, a Slovaciei și Ruteniei (azi: Republica Slovacia și, respectiv, Regiunea Transcarpatia din
Ucraina) în cadrul Cehoslovaciei, a Transilvaniei și părții răsăritene a Banatului în cadrul României și a
Burgenlandului în cadrul Republicii Austriei.

Partea a treia (articolele 36-78), intitulată "Clauze politice pentru Europa", conținea o serie de clauze
privind, pe de o parte, cadrul bilateral al relațiilor dintre Ungaria și statele vecine, recunoașterea unor
clauze politice privind anumite state din Europa (Belgia, Luxemburg etc.), dispoziții referitoare la
cetățenie, protecția minorităților naționale.

Partea a patra (articolele 79-101), intitulată "Interesele Ungariei în afara Europei", conținea prevederi
referitoare la renunțarea de către Ungaria la tratatele încheiate de către Dubla Monarhie cu Maroc, Egipt,
Siam (Thailanda de azi) și China.
Schimbările teritoriale de după Primul Război Mondial includ:

Constituirea unor noi republici – Austria și Ungaria – rupând orice continuitate cu fostul imperiu. Familia
Habsburg a fost exilată pentru totdeauna.
Granițele noii Ungarii independente nu cuprindeau două treimi din teritoriile fostului Regat al Ungariei, deși
includea cele mai multe teritorii locuite majoritar de etnicii maghiari.

Împărțirea Austro-Ungariei după Primul Război Mondial

Boemia, Moravia, Silezia cehă, Slovacia și Rutenia Carpatică au format noua Cehoslovacie.
Galiția a fost transferată Poloniei.
Tirolul de Sud și Triestul au fost oferite Italiei.
Bosnia-Herțegovina, Croația-Slavonia, Dalmația, Slovenia și Voivodina au fost unite cu Serbia și Muntenegru
pentru a forma Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, viitorul Regat Iugoslav.
Transilvania și Bucovina s-au unit cu România.