Sunteți pe pagina 1din 2

Test la cursul de gramatică aplicată și comunicare (20 octombrie 2022)

A. Corectați greșelile și explicați în ce constau ele:

1) Criticilor care, dintr-un motiv sau altul, nu le-a plăcut poezia lui Tudor Arghezi, au fost în
perioada interbelică destul de numeroși.

2) Concurenții de la această ediție „Junior-Debate” sunt cu toții foarte locvaci.

3) Participarea echipei de curând promovată este ceva de la sine înțeleasă.

4) Performanțele tehnologiei cea mai avansată sunt uimitoare.

5) Chestionarul conține multe probleme grele de rezolvat.

6) Greșeala cea mai des întâlnită în vorbire este anacolutul.

7) Au fost convenite sancțiuni economice contra acestei țări ajunsă o amenințare a păcii în
regiune.

8) Mesagerul, recunoscând forma pecetei domnești, a făcut o plecăciune adâncă.

9). Directorii noi-aleși au schimbat regulile de admitere.

10. Marco Pollo este primul european care ajunge la capătul cel mai extrem al Pământului.

11. E foarte exigent și nu iartă nici cea mai infimă greșeală.

12. Montajul începe cu părțile cele mai rotunde și sfârșește cu piesele în unghiuri.

13. Poetul crează cu ajutorul figurilor de limbaj și al celor de construcție un univers terifiant.

14. Elipsa, arăta E. Lovinescu, este poate cheia de boltă a esteticei argheziene.

15. Romanul captivează în primul rând datorită acestei neobișnuit de complicată intrigă.
B. Alegeți varianta sau variantele corecte:

a. Contribuția a multor scriitori din trecut a constituit tradiția literară.

b. Contribuția a foarte mulți scriitori din trecut a constituit tradiția literară.

c. Contribuția multor scriitori din trecut a constituit tradiția literară.

C. Identificați și explicați greșelile din enunțul următor:

Oricât mi-ar place, nu pot să nu fac nimic toată ziua, căci eu de mic vroiam să

devin avocat, iar zecele la admitere nu poate fii ușor obținut, fiind bine cunoscut că toate

subiectele trebuia să fie parcurse fără excepție.

D. Corectați unde e cazul formele verbale din următoarele enunțuri:

a) Salvatorii trebuiau să se întoarcă în tabără din cauza vremii.

b) Nu du mașina la spălătorie!

c) Fii și tu mai circumspect! Nu dă de pomană oricui!

d) Veni și eu la spartul târgului!

e) Știam că el nu agrează deloc petrecerile zgomotoase.

f) Înainte de a auzi tunetul, noi văzusem înspăimântați cum cerul se crăpase în două.

g) Murgule, murguțul meu,


Datu-mi-tea taică-tău
Ca să-mi fi de ajutor.

S-ar putea să vă placă și