Test de 

evaluare nr.3
la ”Fiziologia umană și ergofiziologie”
Realizat/ Digori Vasile
1.  Care este rolul fiziologic al cavității bucale în digestie?
2.  Ce cunoașteți despre circuitul mare al sângelui?
3.   Care este rolul încălzirii în  perioada pregătitoare a antrenamentului sportiv?
Raspunsuri

1.Care este rolul fiziologic al cavității bucale în digestie?

Sistemul digestiv reprezintă ansamblul morfologic și functional de organe ce realizează digestia

si absorbția alimentelor ingerate precum și evacuarea reziduurilor neasimilabile.
Digestia = funcţia de nutriţie prin care se asigură transferul substanţelor nutritive conţinute în
alimente, al apei, vitaminelor şi mineralelor din mediul extern spre mediul intern al
organismului. Substanţele nutritive: - substanţe conţinute în alimente → macromolecule care nu
pot străbate mucoasa tubului digestiv pentru a ajunge în circulaţie.

Cavitatea bucală este primul segment al tubului digestiv, reprezentând locul unde digestia este
demarată. Cavitatea bucală cuprinde limba si dinții. Prin intermediul limbii se distinge gustul,
textura, dar și temperatura alimentelor. Dentia este implicată cu precadere in masticație, care
impreună cu digestia chimică realizată prin actiunea salivei formează la acest nivel bolul
alimentar. Procesul de digestie al substanțelor nutritive începe de la nivelul cavității bucale.
Toate structurile anatomice care se regăsesc la acest nivel au fiecare câte un rol individual în
facilitarea digestiei și deglutiției.

Cavitatea bucală proprie sau reală este spațiul care se extinde de la gingii și dinți până la
orofaringe

Acest subcapitol cuprinde toate informațiile despre cavitatea bucală și despre enzimele care
contribuie la digestia bucală a substanțelor nutritive.

Digestia chimică împreună cu masticația vor determina formarea bolului alimentar, astfel

desfășurându-se prima etapă a digestiei. Pentru îndeplinirea acestor scopuri, și a multor altora,
cavitatea bucală este dotată cu numeroase structuri specializate cum sunt: obrajii, palatul moale
și tare, limba, dinții, glandele salivare etc.

Digestia în cavitatea bucală

 Saliva = produsul de secreţie a celor 3 perechi de glande salivare mari (parotide, sublinguale şi
submaxilare) şi a unor glande salivare mici, diseminate în mucoasa bucală Unitatea de bază a
glandelor salivare → salivon = acin glandular, duct intercalar, duct striat. Acinul glandular: - sac
înfundat sau deget de mănuşă - alcătuit din celule piramidale dispuse pe o membrană bazală - 2
tipuri de celule: - seroase (elaborează o salivă fluidă cu multe enzime) - mucoase (eliberează o
salivă vascoasă bogată în mucină). - capilare sanguine Ductul intercalar: - canal ingustat -
legatura intre acin si ductul striat - celule mioepiteliale, contractile care expulzează saliva
Ductele striate: - celule cu microvili la polul apical. - sunt bogate în mitocondrii (la polul bazal) -
rol în procesul de formare al salivei primare - sunt sediul reabsorbtiei ionilor de Na si al secreției
ionilor de K - se deschid în ductele secretoare - canal colector principal -- cavitatea bucală.
Glandele salivare → glande exocrine care își varsă produsul de secreție la exterior printr-un
canal.
Glandele parotide sunt alcatuite din celule seroase.

Glandele sublinguale sunt alcatuite din celule mucoase

Glandele submaxilare conțin atât celule seroase cât și mucoase.

      Compozitia salivei - lichid transparent, usor opalescent, incolor, filant. - se secretă continuu.
- volumul pe 24 de ore: 1000-1500 ml. - debitul secretor salivar variază în funcție de perioadă
digestivă influențat și de cantitatea alimentelor → alimentele dure, uscate, stimulează puternic
secreția de salivă (seroasa) dar și de mucus (esențial pentru formarea bolului alimentar) - pH-ul
salivei este 6-7 (6.8 – pH-ul optic al amilazei salivare) - densitatea salivei : 1.003 – 1.008
g/cm3 (hipotonă față de plasma).

Compozitia chimica a salivei: - 99,4% apă – 0,6% reziduu uscat: 0,02 % subst. anorganice 0,4 %
substanțe organice (enzime, proteine, subst.  azotate neproteice, subst.  neazotate)

Substanţe anorganice: cloruri, bicarbonați, fosfați de Na+, K+, Ca2+. K + : - se gasește în salivă în
concentrație de 8 ori mai mare decât a plasmei - lipsa K+ din saliva sistează secreția salivară -
tiocianatul de potasiu (KSCN) este un produs de excreție salivară pentru că ajută la eliminarea
radicalilor ciani proveniți din metabolismul proteinelor. Are rol antiseptic și este crescut la
fumatori.

Na+ : - concentratia Na+ în saliva crește paralel cu debitul salivar Ca2+ : - sarurile de Ca din salivă
sunt solubile în mediul acid. - in mediul alcalin precipită în interiorul canalelor excretoare și
rezultă calculii salivari (sialoliti). - saliva crescuta in mucina duce la tartru dentar. SUBSTANŢE
ORGANICE: Amilaza salivara: hidrolizează la un pH optim de 6.8 legaturile 1.4 glicozidice din
molecula de amidon fiert sau copt până la stadiul de maltoza, trecând prin stadii intermediare de
dextrine Lipaza → produsă de glandele linguale Ebner - este prezentă în saliva nou-nascutului -
hidrolizeaza trigliceridele din lapte în absenta sărurilor biliare și a lipazelor pancreatice.
Lizozimul: - este substanța polipeptidică având rol bactericid. - se gasește și in alte secretii:
lacrimală, gastrică.

 Lactoferină → fixează Fe2+ pe care-l scoate din circuitul de dezvoltare al microbilor → rol
bacteriostatic

Proteine: Imunoglobuline: A, M si G. IgA secretorii: protecția antimicrobiana a mucoasei bucale

prevenirea cariei dentare previne apariția parodontopatiilor Aglutininele sistemului ABO
Antiproteaze: inhiba reacțiile proteolitice Kalicreina: transformă kininogenul → lizilbradikinina
→ bradikinina vasodilatator crește permeabilitatea capilară. Mucină: este o mucoproteină cu
urmatoarele roluri: da aspectul filant, asigură vâscozitatea, se depune ca o peliculă fină la
suprafața gingiei protejând impotriva traumelor mecanice, lubrifiant si rol in menținerea pH-ului
prin sistemele tampon.

Substanțe azotate neproteice: urea, acidul uric, creatinina, aminoacizi

Substante organice neazotate: acidul lactic – crește în efort alcool etilic: in aceeași concentrație
cu cea din sânge
Formarea salivei: - este un proces activ cu consum de energie - vascularizaţia specială de la
nivelul glandelor salivare – a irigării în sistem port dispus în serie: - prima capilarizare se
produce la nivelul ductelor - a doua capilarizare – la nivelul acinilor schimburile au loc in
contracurent !!!!

Procesul de formare al salivei contine 2 etape: formarea salivei primare formarea salivei
definitive.

Saliva primară: - se produce la nivelul acinilor. Saliva conține amilaza salivară, mucină,
electroliți, apă, uree, aminoacizi în concentrații izotone cu plasmă → Saliva primară este un
ultrafiltrat plasmatic bogat în enzime și mucina. - apa și toți ionii provin din plasma, cu excepția
HCO3 - care provine și din metabolismul celular al glandelor salivare. Saliva primară, pe masura
avansării în ducții striați îsi modifică compoziția prin schimburile cu sângele din capilarele
peritubulare, înainte de a ajunge în ductele exceroare.

Saliva definitiva: se produce în ducții striați printr-o serie de schimburi ionice:

Principiile de secretie → Reabsorbția activa a Na+ (sub influența aldosteronului): Iesirea Na+ din

ducte, crește electronegativitatea lumenului tubular (-70mV), ce produce reabsorbția pasivă a
Cl- , Cle pur si simplu expulzat de electronegativitate. → Secreția activă de K+ → concentrația de
K+ devine de 8 ori mai mare ca cea a plasmei. K+ salivă = 40mEq/l si K+ plasmă 5 mEq/l → În
porțiunea inițială a ductelor incepe si secreția activă de HCO3 - care va înlocui Cl- . Saliva finală
este hipotonă → ducții striați impermebaili pentru apă. Apa nu se reabsoarbe în sânge – pereții
ductilelor striate impermeabili pentru apă => hipotona. Debitul salivar determină compoziția
salivei finale.

Rolurile salivei:

→ rol digestiv: intervine în degradarea glucidelor (amilaza) și a trigliceridelor (lipaza) →

facilițează procesele de masticație si deglutiție (inmoaie fragmentele alimentare datorită
conținutului în apă și în mucină care duc la formarea bolului alimentar) → solubilizează
(dizolvă) substanțele conținute în alimente, favorizând stimularea receptorilor gustativi și
formarea senzatiilor gustative cu rol în intensificarea secrețiilor digestice (gastrice și intestinale).

→ Protejează mucoasa bucală de acțiunea colozivă a unor substanțe chimice sau de variațiile
termice ale alimentelor

→ indepartează resturile alimentare și celulele descoamate de pe gingii și dinți care sunt un

mediu bun de cultură → infectii.

→ rol antiseptic si antibacterian prin : lizozim, lactoferină, IgA, KSCN

→ menține  echilibrul acidobazic prin sistemele tampon

→ menține echilibrul hidric

→ cantitatea de salivă secretată e direct proportională cu starea de hidratarea. organismului →
deshidratare (febra → scade secretia salivara → uscăciunea gurii → sete) → umectarea mucoasei
bucale și a faringelui → inhibă senzatia de sete temporar → previne suprahidratarea → rol
excretor: prin saliva se elimină substante toxice ca: uree, acid uric dar și produsi de metabolizare
ai unor alimente se mai elimină: alcool și droguri, metale grele: Pb în intoxicația cu saturnism. El
se depune pe gingie => lizereu gingival brun. Alte metale grele: Hg, Bi, (iod) virusuri: al rabiei
sau turbarii, al poliomielitei, gripale si paragripale → rol în vorbirea articulată: menține
elasticitatea și suplețea mucoasei.

Reglarea secreției salivare: → Secreția salivară este continuă, dar mai abundentă după ingerarea
de alimente. Stimularea secreției salivare se face: - pe cale nervoasă prin mecanisme reflexe
(condiționate si necondiționate) - glandele salivare sunt lipsite de control umoral, dar anumiți
hormoni le pot influența activitatea. Reflexe necondiționate: - sunt declansate de stimularea de
catre alimente a receptorilor gustativi, tactili, termici, dureroși din cavitatea bucală - calea
aferentă o constitue fibre senzitive ale nervilor facial, glosofaringian, vag → nucl. Solitary
Centrii nervosi sunt: nucleii salivari superiori și inferiori situați în formațiunea reticulară
bulbopontină.

2.  Ce cunoașteți despre circuitul mare al sângelui?

În alcătuirea arborelui vascular se disting două teritorii de circulaţie circulaţia mare —
sistemică, şi circulaţia mică — pulmonară.
Circuitul sangvin mare începe din ventriculul stâng prin cel mai mare vas arterial — aortă.
Prin ea sângele este propulsat în artere la toate ţesuturile şi organele corpului. Ajungând în
capilare, sângele cedează ţesuturilor substanţele nutritive şi oxigenul, iar din ţesuturi în sânge
trec substanţele metabolice şi dioxidul de carbon. Aici sângele arterial se transformă în sânge
venos, care prin venele cave superioară şi inferioară se revarsă în atriul drept, iar de aici — în
ventriculul drept. Sângele parcurge circuitul sangvin mare aproximativ timp de 22 sec.

3.Care este rolul încălzirii în  perioada pregătitoare a antrenamentului sportiv?

pentru intensificarea capacității de muncă, înainte de eforturile competiționale ori a celor de

antrenament sportivii practică încălzirea, care reprezintă un complex de exerciții fizice speciale,
orientate la activarea funcțiilor somato-vegetative ale organismului, necesare îndeplinirii la un
nivel maximal posibil la eforturilor, solicitate de proba de sport. Procesul de încălzire conține
două etape:

a) încălzirea generală;
b) încălzirea specială.
Încălzirea generală are ca scop încălzirea integrală a musculaturii scheletice, accelerarea
circulației sangvine, intensificarea reacțiilor biochimice, creșterea excitabilității SNC, activizarea
funcției sistemului adrenalo - simpatic. Aceasta asigură adaptabilitatea organismului la efortul ce
va urma, intensificând funcțiile sistemelor CVS, sangvin și respirator.
Încălzirea specială pregătește sistemele funcționale ale organismului care vor participa
nemijlocit la executarea efortului fizic. În această fază a procesului de încălzire se înfăptuiește
racordarea conexiunilor reflector condiționate pentru realizarea celor mai eficace variante ale
tehnicii de executare a exercițiilor ce vor urma. Concomitent are lor stimulare a sistemelor
energetice, se asigură nivelul optim al activității psihoemoționale a sportivului.

Procesul de încălzire înfăptuit înaintea eforturilor fizice pregătește organismul pentru lucru,
însă desfășurarea optimă a funcțiilor vegetative ale organismului are lor treptat, odată cu
începerea efortului de bază.
Creșterea treptată a capacității de muncă a organismului, odată cu începerea efortului,
constituie procesul de încadrare în efort. El este condiționat de intensificarea activității tuturor
sistemelor fiziologice care asigură îndeplinirea efortului ulterior. Procesul de încadrare în efort
trece prin două faze:
a) Faza de încordare inițială, care se manifestă printr-un dezechilibru dintre funcțiile centrilor
vegetative și motrice din SNC;
b) Faza mobilizării funcțiilor vegetative, în timpul căreia activitatea organelor vegetative și
funcția glandelor endocrine se transpune treptat la un nivel înalt.
În mecanismul fiziologic al procesului de încadrare în efort un rol important îi revine formării
dominantei specifice pentru proba sportivă care se execută. Prezența acestei dominante asigură
coordonarea necesară a funcțiilor motrice și vegetative ale organismului.
Procesul de încadrare în efor, în viziune fiziologică, reprezintă un fenomen de adaptare
urgentă a organismului pentru un nou nivel de activitate, care asigură executarea efortului cu
intensitatea cerută de anumite condiții concrete.

Procesul de încadrare în efort are o durată diferită pentru diverse probe sportive și depinde de un
șir de factori: caracterul efortului, gradul de antrenare, vârsta, condițiile meteo etc. Pentru
sportivii bine antrenați această perioadă este mai scurtă. S-a stabilit că cu cât este mai scurtă
perioada de încadrare în efort cu atât este mai mare randamentul activității fizice.
 Încălzirea corect organizată contribuie la reducerea perioadei de încadrare în efort.
Procesul de încadrare în efort se caracterizează prin faptul că la tinerii sportivi această perioadă
este mai scurtă ca la adulți. Fenomenul își are explicația în excitabilitatea mai mare a SNC. Un
rol decisiv în accelerarea procesului de încadrare în efort îl are și faptul că la copii ventilarea
pulmonară și debitul cardiac este mai mare în raport cu masa copilului. De asemenea, suma
lumenelor capilarelor este relativ mai mare, comparativ cu cea adulților.