Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Paraschiva
Anul III, LLR –LLM, seria 2, grupa 9
Facultatea de Litere, Universitatea București
Omonimia și paronimia
După cum bine știm, omonimia reprezintă relația stabilită între două unități lingvistice
(cuvinte, afixe, unități frazeologice sau construcții sintactice) cu forme (fonetice și grafice)
identice, integral (la cuvintele invariabile sau neflexibile) sau doar parțial (la unele dintre formele
flexionare, în cazul celor flexibile) și cu sensuri mai mult sau mai puțin diferite. În plus, există mai
multe tipuri de omonimii; după Theodor Hristea „Omonimia poate fi totală sau partială. În primul
caz cele două omonime sunt identice din punct de vedere formal în întreaga lor paradigma”[9].
Astfel, lac1 și lac2 au același plural (lacuri) și tot așa cursa1 „alergare” și cursa2 „capcană” primesc
la plural aceeași desinență care este -e. În al doilea caz, vorbim de omonime parțiale, deoarece
cuvintele citate sunt identice numai la unele forme din paradigma lor.
Pe langă omonimele propriu-zise, care sunt foarte numeroase, mai există și omonime
lexico-gramaticale, prin care înțelegem forme identice din paradigma unor părți de vorbire cu totul
diferite[10]. Astfel, sunt cer1 (subst.) și cer2 (pers. I. sing. a indicativului prezent de la verbul „a
cere”); sare1 (de bucatarie, subst.) și sare2 (pers. III. sing. a indicativului prezent de la verbul „a
sări”). Așadar, omonimia suportă următoarea clasificare: lexicale, frazeologice, afixale și mixte
(lexico-morfologice, lexico-afixale, frazeologico-sintactice); accidentale sau motivate etimologic,
totale sau parțiale; interne sau externe; la același nivel de limbă sau la niveluri diferite (spre ex.,
păcurar); tolerabile și intolerabile.
De asemenea, trebuie să amintim că omonimele lexicale pot fi: totale → omonimele care
au forme flexionare identice (leu/leu→ lei/lei : Mai am doar un leu în buzunar. Mai am doar doi
lei în buzunar. De la circ a scăpat un leu. Am văzut mulţi lei la Zoo.) ; parțiale → omonimele nu
au forme flexionare identice (masa : mese (de bucătărie), mase (de oameni ; bandă : bande (de
răufăcători), benzi (magnetice). Omonimele lexico-gramaticale sunt cuvinte cu formă identică,
dar care sunt părți de vorbire diferite : noi→ adjectiv (Am caiete noi.), pronume (Noi mergem
mâine) ; nouă → adjectiv (Am o rochie nouă.), numeral (Am luat nouă la isorie.) ;
poartă→substantiv (Am intrat pe altă poartă.), verb (El poartă cămașă.).
Paronimele sunt cuvinte foarte asemănătoare ca formă, care nu diferă decât prin unul-două
sunete şi având sensuri diferite. Uneori în vorbire apar confuzii, adică un cuvânt este folosit în
locul altuia cu care se aseamănă. Spre exemplu : orar (program; referitor la ore) – oral (vorbit,
spus); familiar (obişnuit, simplu, prietenos) – familial (care aparţine familiei) ; originar (care este
de loc din) – original (autentic, exmplar unic al unei opere literare etc.). De regulă este acceptat
faptul că formele (corpul fonetic) paronimelor se deosebesc prin unul sau, cel mult, două foneme
(sunete-tip). Dar există și lingviști care consideră paronime și cuvintele care diferă prin mai multe
foneme. Relația dintre sensurile paronimelor este destul de permisivă și merge de la diferență până
la echivalență totală sau parțială. Astfel, după natura relației semantice, putem distinge: paronime
între care exista o diferență de sens: atlas / atlaz, bizon / vizon, corvetă / covertă, metal / metan ;
paronime între care există o relație semantică de tipul sinonimiei totale sau parțiale: epila / depila,
reflua / refula ; paronime între care există o relație semantică de tipul antonimiei: emigra / imigra,
emigrant / imigrant.
Paronimele pot fi împărțite și după numărul fonemelor din care sunt alcătuite. Astfel putem
avea paronime cu număr identic de foneme (evalua / evolua; învederat / inveterate – unul sau mai
multe foneme diferite; cauzal/ cazual –foneme combinate; emigra / imigra –prefixe diferite;
familiar / familial – sufixe diferite; oral / orar – rădăcină și sufixe diferite) și paronime cu număr
diferit de foneme (apostrof / apostrofă; eluda / elucida). Există și specialiști care consideră că
diferența fonematică în cuplul paronimic nu trebuie neapărat să fie mică (unul sau două foneme).
Conform acestora, cuvinte care au corpuri fonetice diferite cu mai mult de două foneme pot fi
încadrate în categoria paronimelor. În funcție de aceste diferențe, aceștia împart paronimele în :
absolute – unul sau două foneme diferite (evalua/evolua : un fonem diferit ; învederat/inveterat:
două foneme diferite, respectiv relative – trei sau mai multe unități fonetice diferite
(accentuabil/accentual: trei foneme diferite; cauzalism/cauzalitate: patru foneme diferite;
montan/muntenesc: cinci foneme diferite; amploare/amplitudine: șase foneme diferite).
Consecința principală a formelor cvasiidentice a paronimelor este confundarea lor. Atunci când
vorbitorii nu cunosc suficient de bine sensul și originea acestora, paronimele se atrag și se
substituie. Fenomenul acesta este cunoscut sub numele de atracție paronimică sau confuzie
paronimică :
Așadar, dintre categoriile lexicale ale limbii române, omonimele ridică întodeauna probleme,
fiind o adevarată capcană gramaticală, deoarece apar frecvent câteva probleme specifice în ceea
ce le privește, și anume confundarea lor cu termenii polisemantici și schimbarea formei
omonimului în vorbire/scris.
Bibliografie :
https://www.scribd.com/doc/272768654/Omonime-Paronime
Theodor Hristea, Sinteze de limba romana, Editura Albatros, Bucuresti, 1984, p. 21.