Mioriţa

Pe-un picior de plai,

Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale,
Trei turme de miei,
Cu trei ciobănei.
Unu-i moldovan,
Unu-i ungurean
Şi unu-i vrâncean.
Iar cel ungurean
Şi cu ce-l vrâncean,
Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan,
Că-i mai ortoman
Ş-are oi mai multe,
Mândre şi cornute,
Şi cai învăţaţi,
Şi câni mai bărbaţi,
Dar cea mioriţă,
Cu lână plăviţă,
De trei zile-ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place.
- Mioriţă laie,
Laie bucălaie,
De trei zile-ncoace
Gura nu-ţi mai tace!
Ori iarba nu-ţi place,
Ori eşti bolnăvioară,
Drăguţă mioară?
- Drăguţule bace,
Dă-ţi oile-ncoace,
La negru zăvoi,
Că-i iarbă de noi
Şi umbră de voi.
Stăpâne, stăpâne,
Îţi cheamă ş-un câine,
Cel mai bărbătesc
Şi cel mai frăţesc,
Că l-apus de soare
Vreau să mi te-omoare
Baciul ungurean
Şi cu cel vrâncean!
- Oiţă bârsană,
De eşti năzdrăvană,
şi de-a fi să mor
în câmp de mohor,
Să spui lui vrâncean
 Şi lui ungurean
Ca să mă îngroape
Aice, pe-aproape,
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi;
În dosul stânii
Să-mi aud cânii.
Aste să le spui,
Iar la cap să-mi pui
Fluieraş de fag,
Mult zice cu drag;
Fluieraş de os,
Mult zice duios;
Fluieraş de soc,
Mult zice cu foc!
Vântul, când a bate,
Prin ele-a răzbate
Ş-oile s-or strânge,
Pe mine m-or plânge
Cu lacrimi de sânge!
Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m-am însurat
Cu-o mândră crăiasă,
A lumii mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele şi luna
Mi-au ţinut cununa.
Brazi şi paltinaşi
I-am avut nuntaşi,
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păserele mii,
Şi stele făclii!
Iar dacă-i zări,
Dacă-i întâlni
Măicuţă bătrână,
Cu brâul de lână,
Din ochi lăcrimând,
Pe câmpi alergând,
Pe toţi întrebând
Şi la toţi zicând:
"Cine-a cunoscut,
Cine mi-a văzut
Mândru ciobănel,
Tras printr-un inel?
Feţişoara lui,
Spuma laptelui;
Musteţioara lui,
Spicul grâului;
Perişorul lui,
Peana corbului;
 Ochişorii lui,
Mura câmpului?"
Tu, mioara mea,
Să te-nduri de ea
Şi-i spune curat
Că m-am însurat
Cu-o fată de crai,
Pe-o gură de rai.
Iar la cea măicuţă
Să nu spui, drăguţă,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
C-am avut nuntaşi
Brazi şi paltinaşi,
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păserele mii,
Şi stele făclii!
CERINŢE
1. În ce gen literar puteți încadra versurile? Argumentați.
2. Care considerați că este tema versurilor?
3. Identificați motivele literare prezente în text.
4. Comentați folosirea dativului etic în versul „Vreau să-mi te omoare”.
5. Ce fel de relație între animal și stăpân dezvăluie dialogul dintre cele două personaje?
6. Ce semnifică versul „Pe l-apus de soare”?
7. Comentați motivația complotului.
8. Din versurile „Și de-a fi să mor / În câmp de mohor” reiese că baciul modovean consideră moartea
sa ca pe o situație ipotetică, pe care o ia însă în calcul. Ce mărci gramaticale din text indică acest
aspect?
9. Cum explicați faptul că baciul încredințează ritualul îngropării tocmai celor care complotează
împotriva sa?
10. Explicați semnificația versurilor „Că la nunta mea / A căzut o stea”.
11. Cum explicați diferențele dintre cele două mesaje testamentare? Ce semnificație are, în acest sens,
modificarea imaginii „miresei„ (mândră crăiasă / A lumii mireasă, care devine o fată de crai / pe-o
gură de rai)?
Poeziile “Gorunul” de Lucian Blaga şi “Mai am un singur dor” de Mihai Eminescu au ca temă
problematica morţii, ideea fundamentală fiind aceea că viaţa implică şi negarea ei, şi anume moartea.

Gorunul
de Lucian Blaga

În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn

cum bate ca o inimă un clopot
şi-n zvonuri dulci îmi pare
că stropi de linişte-mi curg prin vine, nu de sânge.
Gorunele din margine de codru
de ce mă-nvinge
cu aripi moi atâta pace
când zac în umbra ta
şi mă dezmierzi cu frunza-ţi jucăuşă?
O, cine ştie?- Poate că
din trunchiul tău îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul
şi liniştea.
ce voi gusta-o între scândurile lui
o simt pesemne de acum.
o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet şi mut
ascult cum creşte-n trupul tău sicriul,
sicriul meu
cu fiecare clipă care trece,
gorunule din margine de codru.
Mai am un singur dor
de Mihai Eminescu

Mai am un singur dor:

În liniştea serii
Să mă lăsaţi să mor
La marginea mării;

Să-mi fie somnul lin

Şi codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Să am un cer senin.

Nu-mi trebuie flamuri,

Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.

Şi nime-n urma mea

Nu-mi plângă la creştet,
Doar toamna glas să dea
Frunzişului veşted.

Pe când cu zgomot cad

Izvoarele-ntruna,
Alunece luna
Prin vârfuri lungi de brad.

Pătrunză talanga
Al serii rece vânt,
Deasupră-mi teiul sfânt
Să-şi scuture creanga.

Cum n-oi mai fi pribeag

De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.

Luceferi, ce răsar
Din umbră de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O să-mi zâmbească iar.

Va geme de patemi
Al mării aspru cânt...
Ci eu voi fi pământ
În singurătate-mi.
CERINŢE:

GRUPA I (Eseul de 5 minute)

Cerinţă: DESCRIE atitudinea eului liric în raport cu presentimentul trecerii timpului şi al
morţii iminente.
GRUPA a II-a
Cerinţă: ANALIZEAZĂ distribuţia lexicală şi semantică a cuvintelor care formează câmpuri
lexicale, dar şi alternanţa formelor verbale.
GRUPA a III-a (Diagrama Venn)
Cerinţă: COMPARĂ atitudinea fiinţei în faţa morţii, aşa cum se desprinde din Mioriţa şi Mai
un singur dor – Mihai Eminescu, stabilind asemănări şi deosebiri intre cele trei texte literare.
GRUPA a IV-a
Cerinţă: ASOCIAZĂ metaforele şi simbolurile din text cu sintagme ale sistemului filosofic
blagian.
GRUPA a V-a
Cerinţă: APLICĂ poeziei studiate următoarele concepte operaţionale: temă, motiv, simbolism
subiectiv, incipit, compoziţie, relaţii de opoziţie, interogaţie retorică