Cuprins

Monologuri:
Dramatic – Richmond, din „Richard al III-lea”, de William Shakespeare
Comic – Rică Venturiano, din „O noapte furtunoasă”, de I.L. Caragiale

Poezii:
„Fanfara”, de Marin Sorescu – poezie aleasă din repertoriul obligatoriu
„Pasărea albastră”, de Charles Bukowski – filozofică
„În cinstea celei care a plecat”, de Ion Minulescu – lirică
„Deci vrei să fii scriitor”, de Charles Bukowski – forță
„Dorința lui Davidel”, de Ion Pribeagu – comică
„Bătrânul și moartea”, de Jean de la Fontaine – fabulă

Povestiri:
„Noua viață”, de Slawomir Mrozek – dramatică
„Șiretenie”, de Matei Vișniesc – comică
 Monolog dramatic

RICHMOND:
Bărbați cinstiți din țara mea, și ceasul
Și lipsa de răgaz se-mpotrivesc
Să-ntîrzii povestind; dar nu uitați:
Preabunul și dreptatea sînt cu noi;
Iar sfinții și jertfiții de călău
Prin rugi ne-or face zid apărător.
Afar' de Richard, ce-i ce piept ne țin
Vor mai vîrtos nu el, ci noi să-nvingem.
Căci cui slujesc ei toți? Nu oare, lorzi,
Unui tiran și ucigaș de oameni,
Prin sînge și în sînge-nscăunat?
Cel ce-și croi unelte să răzbească,
Ș-apoi, răzbind, unelte-și stîrpi;
O piatră fără preț pe care tronul,
Cu japca apucat, o face scumpă;
El pururi Celui sfînt vrăjmaș i-a fost.
Deci înfruntînd vrăjmașul Celui sfînt,
Cel sfînt ca pe oșteni ai lui v-ajută.
De veți trudi spre a surpa tiranul,
Tihnit dormi-veți după moartea lui;
De veți lua în piept pe-ai țării dușmani,
Belșugul țării vă va răsplăti;
De v-apărați soțiile, luptînd,
Soțiile vă vor primi cu lauri;
Copiii de vi-i mîntuiți de paloș,
 Copiii lor cîndva v-or prețui.
Deci pentru Domnul sfînt și dreptul nostru,
Sus flamurile, trageți spada dîrz!
Eu faptei ce-o cutez îi las răscumpăr
Pe lutul rece, rece trupul meu;
Dar dacă birui, toți avea-veți parte
De rodul faptei mele, pîn' la unul.
Trompeți și darabani, sunați fierbinte!
Cu Dumnezeu și Sfîntul Gheorghe,
Cu Richmond spre izbîndă, înainte!
 Monolog comic

RICĂ: Am scăpat până acum! Sfinte Andrei, scapă-mă și de acu încolo: sunt încă june! Geniu
bun al venitorului României, protege-mă; și eu sunt român! O ce noapte furtunoasă! Oribilă
tragedie! Ce de peripețiuni!... Ies pe fereastră și pornesc pe dibuite pe schele! Mă țiu binișor
de zid și ajung în capătul binalii... Destinul mă persecută implacabil... Schelele se-nfundă; nici
o scară... Cocoana perfidă mă indusese în eroare... Vreau să mă întorc și d-odată auz pe
inimici venind în fața mea pe schele. O iau înapoi fără să știu unde merg; mă împiedic de un
butoi cu țiment... O inspirațiune,... eu ca poet am totdeauna inspirațiuni!
M-ascunz în butoi! Pașii inimicilor s-apropie în fugă mare, mulți inși trec iute pe lângă butoiul
meu înjurându-mă; eu, ca june cu educațiune, mă fac că n-auz... Toți se depărtează... Auz un
zgomot, strigăte, țipete de femei, în fine o împușcătură. Zgomotul apoi cu încetul se stinge,
totul rămâne într-un silențiu lugubru, numai din depărtare se aude orologiul de la
Stabiliment bătând unsprezece și douăzeci...oră fatală pentru mine!
Ies binișor din butoiul meu, mă târăsc de-a bușele pe schele și mă pomenesc înapoi aci... Ce
să fac? Pe unde să ies? Îmi trebuie o inspirațiune ingenioasă... Da, am găsit-o! Să ies pe ușe.
 Fanfara
de Marin Sorescu

Ce n-aveam noi în comună…

N-aveam fanfară.
Ne-am dat seama de asta, când s-au rătăcit unii pe-acolo,
De la nu ştiu ce orchestră.

Marin Clanaristul se-ntorsese din armată cu o goarnă,

Era acum chemat pe la toate înmormântările,
Cânta foarte bine “deşteptarea”,
Când mai iute, când mai domol, după cum şi mortul,
Mai tânăr, ori mai bătrân.

Tu-tu-tu,
Ia-l şi-l du,
Tu-tu-tu,
Ia şi du-l,
C-a mâncat mălai destuul,
Făceam noi pe lângă ăi de plângeau.

Pe toţi îi înnebunise ăsta cu cântecul.

“Când oi muri, zicea ţaţa Măria Bălii,
Nu vreau decât tron de stejar, nu de fag,
Şi să-mi cânte clanaristul la cap,
Să stau aşa cu mâinile pe piept, frumoasă, şi el să-mi cânte.”

Şi-ntr-o zi, vara, pe un zăpuc, că nu puteai să dezbulugeşti oile,

Apar unii gătiţi, înjugaţi la nişte ţevi cât roata carului,
Şi-ncep să cănte pe la porţi arii din opere, canzonete,
 După cum le făcea unul semn din sprâncene -
Unii ieşeau cu câte un ciur de mălai, de făină, cu drugi,
Le dădeau acolo,
Alţii ascultau degeaba, când se termina, dădeau din mâini.
“Nu mai avem nimic, ziceau, adineauri procopsirăm nişte paparude”.
- Acum, dac-o fi să plouă, plouă şi necântat, adăuga vreo femeie.

Alămurile erau lustruite, ăia suflau de zor, parcă suflau

În clopote; se clătina pământul.

- Ce fu asta, gaică?
Uliuliu! Păi să-i mai aduc un ciur, că-mi plăcu.

Depindea acum şi ce fel de ureche muzicală avea fiecare.

Unele veneau cu câte o foaie de pestelcă, un vâlnic,
Ori zăvelcă, aduceau cămaşa cu râuri şi sabace, cam ruşinate că nu
Le-o plăcea ălora.

- Uf, că nu mă loveşte pe mine moartea acum, se văieta ţaţa Maria,

Că ce-aş mai fi mers eu la groapă cu ăştia, de-a mai mare dragul.
Dar, Floreo, să nu mă bagi în mormânt noaptea, că mi-e urât,
Vin moroi, stafii, strigoi să mă sparie.
Şi-n primele zile, auzi, mă, mai stai şi tu pe lângă groapă,
Te mai învârteşti pe-acolo.

Dupa ce-au plecat a fost o linişte vreo trei zile,

Nu mai aveau nici un chichirez, nici cuc, nici pupăză,
Marin Clanaristul şi-a dat cu goarna de un copac.

Mare secetă trebuie să mai fie şi pe-acolo, pe la ei,

A tălmăcit Nea Florea evenimentul,
De s-au îmbrăcat toţi în franc nemţesc
 Şi-au inventat ei ditamai fluiere,
Ca să ne încânte, să ne ia mălaiul.

Pasărea albastră
de Charles Bukowski

există o pasăre albastră în sufletul meu care

vrea să iasă
dar sunt prea dur pentru ea.
îi spun: stai acolo, nu am de gând
să las pe nimeni să
te vadă.
există o pasăre albastră în sufletul meu care
vrea să iasă
însă eu o stropesc cu whisky şi inhalez
fum de ţigară
și curvele şi crâşmarii
şi băcanii
nu vor afla vreodată
că ea este
înlăuntru.
există o pasăre albastră în sufletul meu care
vrea să iasă
dar eu sunt prea dur pentru ea.
îi spun:
stai acolo, vrei să îmi aduci
necazuri?
vrei să-mi distrugi
textele?
 vrei să-mi încurci vânzările de carte în
Europa?
există o pasăre albastră în sufletul meu care
vrea să iasă
dar eu sunt prea deștept: îi dau drumul
doar noaptea uneori
când toți au adormit.
îi spun: ştiu că ești acolo.
aşa că nu fi
tristă.
apoi o pun la loc,
dar ea mai continuă să mai cânte puțin
înlăuntru, nu am lasat-o chiar
să moară
şi dormim împreună ca
atare
cu al nostru
pact secret
şi este îndeajuns de frumos
pentru a face un bărbat
să plângă. însă eu nu
plâng. dar
tu?
În cinstea celei care a plecat
de Ion Minulescu

Azi-noapte a plouat ca de-obicei,

Că Dumnezeu face ce vrea...
O noapte plouă-n cinstea mea...
O noapte plouă-n cinstea ei...

Azi-noapte, însă, a plouat

În cinstea celei care-a plecat!

A plecat?...
Cine-a plecat?
N-am plecat nici eu, nici ea -
A plecat altcineva!...

Dar cine-a fost nu ştim nici noi!...

Ştim doar c-am găzduit-o amândoi
Şi-am găzduit-o fiindcă ne-a plăcut.
Pesemne Dumnezeu aşa a vrut!...
Că şase săptămâni în şir,
Din ziua când ne-am întâlnit,
O clipă nu ne-am despărţit...
Şi le-am trăit la fel tustrei.
Sorbind doar din parfumul ei -
 Parfum de trandafir!...

A stat cu noi,
Şi-am stat cu ea,

Ca doi pantofi pe-o Buhar? ,

Ca două mâini într-un manşon.
Ca două flori de crin pe un blazon!...
Şi totdeauna-am fost aşa -
Ea tot cu noi,
Noi tot cu ea...
Şi totdeauna-am fost la fel -
Un trio de violoncel.
Cu care ea ne sincopa,
Ne-ndepărta,
Ne-apropia
Şi, mână-n mână cu-amândoi,
Se destrăma
Şi se-ntregea
Cu fiecare dintre noi!...
Şi totuşi...
Iat-o c-a plecat!...

De ce-a plecat?...
Nici Dumnezeu nu ştie!...
Ştim doar atât -
Că n-are să mai vie
Chiar dac-ar fi s-o-ntoarcem iar din drum!...
Şi norii plini şi grei de-o ploaie nouă
Au hotărât solemn să nu mai plouă
În cinstea nimănui de-acum!...

Deci vrei să fii scriitor

de Charles Bukowski

deci vrei să fii scriitor.

dacă nu vine arzător din tine
atunci, orice ar fi,
nu o face.

dacă nu vine pur şi simplu din

inima şi din mintea şi din gura
şi din interiorul tău,
nu o face.

dacă trebuie să stai ore întregi

holbându-te la ecranul calculatorului
sau cocoşat peste
maşina de scris
căutând cuvintele potrivite,
atunci n-o face.

dacă o faci pentru bani sau

faimă,
n-o face.

dacă o faci pentru că vrei

 femei în pat,
n-o face.

dacă trebuie să pierzi ore

rescriind şi rescriind la ea,
atunci n-o face.

dacă-i greu numai să te gândeşti la ea,

n-o face.

dacă încerci să scrii precum altcineva,

n-o face.

dacă trebuie să aştepţi să iasă din tine,

atunci aşteaptă răbdător.

dacă nu iese din tine,

atunci fă altceva.

dacă întâi trebuie s-o citeşti neveste-tii

sau prietenei tale sau prietenului tău
sau părinţilor tăi sau oricui altcuiva,
nu eşti pregătit.

nu fi ca mulţi alţi scriitori,

nu fi ca multe alte mii de
oameni ce se autointitulează scriitori,
nu fi mohorât şi plictisitor şi
pretenţios, nu fi consumat de dragoste de sine.
 bibliotecile lumii
s-au săturat
de cei ca tine.

dacă nu vine din

sufletul tău precum o rachetă,
dacă n-ai înnebuni sau
te-ai sinucide sau ai ucide
dacă n-ai scrie,
n-o face.

dacă soarele din tine

nu-ţi arde interiorul,
n-o face.

când a venit cu adevărat timpul,

şi dacă ai fost ales,
se va întâmpla de la
sine şi se va întâmpla
până când mori sau moare-n tine.

nu există nicio altă cale.

şi n-a existat niciodată o altă cale.
Dorința lui Davidel
de Ion Pribeagu

Mămițica-i indispusă
Vocea parcă i se-ngroașe
Nu știu pentru ce dar tanti
A trimis să vie o moașe.

Davidel, copil cuminte

Cu mamica se-ntreține
Și-i vorbește, și o minte
De se simte mult mai bine.

Și-l întreabă mama dulce

Ce-ai dori tu bunăoară
Să-ți aducă mama dragă
Frățior sau surioară?

Davidel zîmbind răspunse

Fără nici o etichetă
-Dacă aș ști că nu te doare
Aș dori o bicicletă!
 Bătrânul și moartea
de Jean de la Fontaine

Un biet batrîn, cu snopul de vreascuri în spinare,

Pe-o cale din padure mergea cu pasi sarmani
Spre mica lui coliba, purtînd cu truda mare
Povara lui de lemne, de gînduri si de ani.
Apoi, de-atîta umblet, batrînul ostenit,
Lasîndu-si legatura în iarba, a gîndit:
"N-avui în viata parte, nicicînd, de nici un bine;
Nu-i pe pamînt un altul mai necajit ca mine.
Nu odihnesc o clipa si-adorm pe nemîncate;
Soldatii, birul, claca cu logofeti în spate,
Copii si nevasta,
Acestea-mi sunt pe lume blestemul si napasta.
Doresc sa vina moartea..." Si moartea a venit.
- Ce vrei? l-a întrebat curtenitor.
- As vrea sa-mi dai o mîna de-ajutor
Sa urc aceste vreascuri pe umar... Sunt grabit.

Murind, durerea n-o mai suferim,

Dar a pleca din viata nu-i usor;
Oricîte sa-nduram, dar sa traim!
Aceasta e dorinta tuturor.
 Noua viaţă

M-am decis să încep o viaţă nouă. Definitiv şi irevocabil- A mai rămas să răspund la
întrebarea — de cînd?
Răspunsul nu lăsa loc pentru ezitări: de mîine. Cînd m-am trezit a doua zi, am constatat că
iarăşi este astăzi, exact la fel ca ieri. Intrucît noua viaţă trebuia s-o încep de mîine, astăzi n-
am putut s-o încep.
„Nimic pierdut - m-am gîndit - va mai fi mîine şi mîine,"
Şi, liniştit, am trăit acea zi ca şi pînă atunci. Nu numai fără mustrări de conştiinţă, ci şi plin de
gînduri bune şi speranţe. Dar ce să-i faci că a doua zi iarăşi a devenit astăzi, la fel ca ieri şi
alaltăieri.
„Nu este vina mea - m-am gîndit — că un drac îşi bagă mereu coada schimbînd mîine în
astăzi. Hotărîrea mea este fără obiecţie şi irevocabilă. Să încercăm încă o dată, poate acest
drac va obosi şi mîine va fi în sfîrșit mîine."
Din păcate nu a fost aşa. Mereu numai astăzi şi astăzi. In final mi-am pierdut speranţa.
„Acest mîine se pare că nu va fi niciodată - mi-am zis. Atunci ce-ar fi sa încep noua viaţă nu
de mîine, ci de astăzi?"
Imediat însă am remarcat absurditatea unei astfel de idei. Căci dacă astăzi se repetă
invariabil de atîta vreme, este deja foarte bătrîn şi orice viaţă astăzi este la fel foarte bătrînă.
Noua viaţă e noua viaţă, ea este posibilă numai ca nouă, dacă într-adevăr vrea să fie nouă,
adică de mîine.
Şi mă culcasem cu o puternică hotărîre că de mîine voi începe noua viaţă. întrucît, orice s-ar
spune, totdeauna există un mîine.
 Șiretenie

Dacă îl întrebi pe ce drum trebuie să o iei și el îți spune „ia-o la stânga” atunci ai grijă să o iei
la dreapta. Dacă îți spune "astăzi va fi o zi frumoasă" atunci nu uita să-ți iei cu tine umbrela.

Dacă un prieten pe care nu l-ai mai văzut de multă vreme consideră că „nu te-ai schimbat cu
nimic” înseamnă că ai început să îmbătrînești. Cînd cineva îți elogiază cuplul spunînd „se
vede că sunteți făcuți unul pentru altul” înseamnă că fisurile din căsnicia ta au devenit
vizibile.

Iată cum trebuie trăit cu cuvîntul șiretenie. Nu paria niciodată pe același cal cu el, acceptă
ideea că ești mediocru atunci cînd ți se lansează calificativul de „genial”, neliniștește-te cînd
auzi că totul „merge bine” și învață să vezi micile mașinațiuni în spatele coincidențelor mult
prea flagrante.

Multă vreme n-am știut cum să mă port cu el, cu acest cuvînt: șiretenie. Timp de mulți ani l-
am tratat chiar cu un fel de dispreț. Cînd își făcea apariția pe masa mea de lucru îi dădeam
un bobîrnac și-l trimiteam la plimbare.

De o vreme însă îmi lipsește... Cuvîntul șiretenie nu este însă ranchiunos, din fericire.

Ia uite-l, a și venit, vom lua împreună micul dejun pe această terasă însorită.
- Văd că ești în perfectă formă, îmi spune.
- Mda...
- Și până la urmă viața ta a fost reușită, ai făcut tot ce voiai să faci.
- Mda...