Uriaşul cu ochi albaştri

De Nazim Hikmett

A fost odata ca niciodata

Un urias cu ochi albastri
Indragostit de o femeie maruntica,
Ea visa sa aiba o casuta foarte mica
Cu o gradina sub fereastra
Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina
Dar uriasul, cu mainile lui de urias
Nu putea construi visul femeii
Adica, o casuta foarte mica
Cu o gradina sub fereastra
Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumimna
Iar intr-o zi cand soarele-a apus
Ea ochilor albastri le-a spus
"Ramaneti cu bine!"
Caci a venit unul cu avere si stare
Si a dus-o pe femeia maruntica
La visul ei, adica
La o casuta foarte mica,
Cu o gradina sub fereastra
Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina
De atunci uriasul e singur pe lume
Singur de tot
Dar si-a dat seama
Ca dragostea lui de urias
Nu ar fi putut incapea
Intr-o casuta foarte mica
Cu o gradina sub fereastra,
Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina

Deci a fost odata ca niciodata

Un urias cu ochi albastri
Indragostit de o femeie maruntica,
Femeia....visa.
Povestire. Fragment din “Scrisori imaginare” de Octavian Paler

Am fost odata la o vanatoare ciudata. O vanatoare de ciori la care cineva a venit cu o bufnita neobisnuit
de mare. Spunea ca o are de 6 ani, o tine inchisa, dar din cand in cand ii da drumul sa manance soareci.
Bufnita avea niste ochi enormi, mai mari decat ai unui om, dar nu vedea nimic. Lumina zilei o orbea intr-
atat, incat clipea numai daca te apropiai sa o atingi cu degetul pe ochi.

Omul a legat bufnita de un par inalt intr-o poenita. Apoi ne-am retras lasand pasarea singura ca o pata
neagra pe zapada alba. Bufnita auzea diverse zgomote, dar nevazand nimic, era agitata.

“Ziua e invatata sa stea ascunsa” ne-a lamurit omul care a adus-o. Agitatia pasarii se vedea din felul in
care intorcea mereu capul de jur-imprejur. Avea o mobilitate extraordinara, intorcea capul circular fara
sa isi miste corpul. La un momentdat a trecut pe deasupra o cioara. A facut doua sau trei ocoluri apoi a
inceput sa caraie. In zece minute cerul s-a facut nergru de ciori.

Bufnita ataca noaptea cuiburile ciorilor si le mananca ouale. Intre ciori si ea e o dusmanie de moarte.
Ziua, cand bufnita nu vede, daca ciorile o prind, o sfasie. Bufnita auzea croncanitul amenintator al
ciorilor care zburau sumbru din ce in ce mai jos.

“Acum” , a zis cineava. Si au tras toti. Alicele nimereau in plin si pe zapada au cazut moarte zeci de ciori,
in vreme ce bufnita, terorizata isi invartea capul continuu, iar ochii ei orbi, erau plini de groaza. Tot
timpul nu am facut altceva decat sa ma uit la bufnita, gandindu-ma cat de cruzi putem fi uneori fara sa
ne dam seama. Cateodata ma gandesc si noaptea la asta fara sa stiu de ce. Ba nu, mint. Stiu.
Prăpastie
De Marin Sorescu

Dumnezeu e surd
Si trebuie sa-i spun ceva
Ii scriu pe-o foaie de hartie.
Asa se procedeaza
Cu toti surzii.

Dar mie nu-mi intelege scrisul

Si cand il vad cum se scarpina-n aureola
In fata unei conjunctii,
Ma gandesc ca mult mai usor ar fi
Sa i-o urlu-n ureche.
Asta si fac,
Dar Dumnezeu da din cap
Ca nu-ntelege
Si-mi face semne sa-i scriu pe-o hartie
Tot ce vreau sa-i spun.
Pe mine ma apuca disperarea,
Ies in strada si opresc calatorii,
Punandu-le-n fata hartia mea,
Scrisa cum am putut mai frumos si mai citet
Ca pentru ochii lui Dumnezeu.
Dar oamenii nu sunt surzi,
Ci numai grabiti,
Si dandu-mi cu mana hartia la o parte,
Ma roaga sa le spun totul repede
Prin viu grai.
Atunci ma pomenesc urland
Ca din fundul unei prapastii,
Asa cum urla Dumnezeu
Cand isi face rugaciunea.

Si de spaima c-am auzit si eu

Uit ce-am vrut sa le spun.
Poveste
De Ademar Barros

Am avut un vis într-o noapte.

Mergeam pe o plajă, iar Dumnezeu păşea alături de mine,
Paşii ni se imprimau pe nisip, lăsând o urmă dublă:
Una era a mea, cealaltă a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea că fiecare din paşii noştri
Reprezentau o zi din viaţa mea...
M-am oprit ca să privesc în urmă
Şi am revăzut toţi paşii care se pierdeau în depărtare.
Dar am observat că în unele locuri, în loc de două urme,
Nu mai era decât una singură...
Am revăzut filmul vieţii mele...
Ce surpriză!
Locurile în care nu se vedea decât o singură urmă
Corespundeau cu zilele cele mai întunecate ale existenţei mele:
Zile de nelinişte şi de rea-voinţă,
Zile de egoism sau de proastă dispoziţie,
Zile de încercări şi de îndoială,
Zile de nesuportat,
Zile în care eu fusesem de nesuportat...
Şi atunci, întorcându-mă spre Domnul, am îndrăznit să-i reproşez:
"Totuşi ne-ai promis că vei fi cu noi în toate zilele!
De ce nu ţi-ai ţinut promisiunea?
De ce m-ai lăsat singur în cele mai grele momente din viaţă,
În zilele când aveam cea mai mare nevoie de Tine?..."
Dar Domnul mi-a răspuns:
"Dragul meu,
Zilele pentru care n-ai văzut decât o singură urmă de paşi pe nisip
Sunt zilele în care te-am purtat pe braţe..."
Căutarea tonului
De Nichita Stanescu

Înger?
Înger...
Nu, nu e bine!
Va să zică, de la început!
Înger?
Nu, nu e bine înger!
Va să zică, adică nu culoare
nu auz, nu miros, nu.
Nu, nu sânt bune!
Înger?
Nu, nu e bine înger!
Să luăm trei nume frumoase
Trei nume frumoase şi atât.
Va să zică trei.
Bineînţeles Voichiţa
După Voichiţa ce merge?
Înger?
Nu, nu e bine înger.
Raluca merge după Voichiţa.
Va să zică mai întâi Voichiţa
după Voichiţa, Raluca,
şi după aceea înger.
Înger?
Nu, nu e bine înger.
Altceva, alt nume!
Doamne, ce merge după Voichiţa şi Raluca?
A, Andra,
B, Beatrice,
C, of Doamne,
Nu, nu, nu merge!
Ba da, am găsit!
Chira.
Şi dacă am găsit Voichiţa, Raluca, Chira
după aceea, bineînţeles înger.
Nu, nu merge înger!
Nu se loveşte.
Altceva, altceva, altceva, altceva...
De fapt nici să te naşti nu e ceva nou
şi nici să mori nu e ceva nou.
Nu, nu e bine.
A scris-o înainte Serghei Esenin...
Altceva, altceva, altceva...
Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată.
Nu, nu, nu e bine!
E exclamarea lui Mihai Enimescu.
Nu, nu...
A fi sau a nu fi
aceasta-i întrebarea
Bineînţeles că aceasta-i întrebarea!
Absolut bineînţeles că aceasta e întrebarea.
Mă şi mir că a mai fost pusă.
Cred că am găsit ceva, însă.
Tristeţea mea aude nenăscuţii câini
pe nenăscuţii oameni cum îi latră.
Nu, nu e bun.
E vechi, e vechi...
Deci, înger...
Nu, nu e bun înger!
Deci înger?
Nu, nu, nu e bun.
Deci înger?
Nu.
Deci înger?
Scrisoare de despărţenie
De Erich Kasner
Aştept la cafenea de două ceasuri.

Dacă nu mai vrei poţi să mi-o spui pe şleau.

M-am săturat de mofturi şi de nazuri, dacă vrei să ştii pe tine un ban nu dau .

Să nu-ţi închipui că-mi lipseşti prea tare şi că mă lupt din răsputeri să nu cedez.

Mai am şi eu oleacă de onoare şi zbori iubitule de nu te vezi.

Acuma stau aici şi n-am un leu, de detectivul chelner sunt pândită, am vrut să-i cer femei la
veceu dar doarme ca o vită.

Nu eşti tu primul care mă lasă în pană, n-am meritat-o însă de la tine, nu-ţi face acuma griji de
pomană, sunt mulţi care mă ştiu de damă bine.

Sunt cu rochiţa de poplină verde, aia pe care ai rupt-o la tavernă, e scurtă foc, genunchiul mi se
vede şi m-am găsit să-ţi mai brodez o pernă, vroiam să ţi-o ofer pentru florii, dar o să-i culc pe
alţii-n locul tău . Mă doare-n cot , ţi-o spun ca să o ştii, ce-a fost a fost, dar o să-ţi pară rău.

Acuma şed şi bâţâi din picioare.

Domnii de colo spun măscări cu carul , când te gândeşti ce porc e fiecare, dar ce folos, mie îmi
trebuie sutaru . Nu fac pe mândra, dacă ai bani cumva trimite-mi-i expres, aştept la masă.

Un chel cu brută se zgâieşte încoace, e şeful unui hotel de mare clasă.

Nu ţin să mă saluţi când mă întălneşti, n-o să-ţi provoc deranjuri niciodată.

Stop, vizaviul meu de peste drum mă-ntreabă dacă vreau ce vrea şi el. Are bani . Se apropie
acum, deci ţine-ţi banii şi dormi singurel . Ce domn erai când mi-ai ieşit în cale

Acuma vine moşu . Îl invit. Deci pa şi pusi , vezi-şi de-ale tale .

A ta pentru vecie Erna Schimitt.

Prietenii vulpii
De Mircea Pavelescu

Vulpea îşi pierduse coada într-o capcană. Unii amicii au întrebat-o imediat :

„Cum te simţi cucoană, scurtată de podoaba stufoasă? „

„Minunat, ba chiar îmi pare bine. În primul rând nu trebuie să o mai târâi după mine, nu se mai
agaţă prin tufişuri, nici nu mă trădează când stau prin ascunzişuri. Ce să vă spun, această
întâmplare s-a dovedit a fi folositoare.”

Prietenii care o priveau în cerc, gândeau la avatajul de-a fi berc şi meditau la marele noroc ce-l
are întotdeauna vicleanul dobitor.

Dar într-o zi, când străbătea priporul, vulpea se prinse iarăşi în capcană, dar cu piciorul. Dar
vulpea, încet şi-l roase cu răbdare, eliberându-se în trei picioare.

„ Ei, cumătră, acum ce faci şi cum te simţi amputată de propii tăi dinţi?”

„Prietenii dragi, mă simt destul de bine. În primul rând las urme mai puţine şi sunt atât de
încâlcite şi încurcate, încât rămân toţi vânătorii cu gurile căscate, atunci când se întâmplă să le
vadă. Şi-apoi, iubiţii mei, precum se vede sunt mult mai apropiată de bipede. Am doar trei
picioare şi n-am coadă. Nu e asta o dovadă că, în mod firesc, evoluez spre neamul omenesc?”

Din cei ce-o asculară, fiecare simţea că are în plus două picioare, invidiind cu furie oarbă şi
năroadă pe vulpea noastră bearcă şi schiloadă.

„ Dar dacă într-o zi, cucoană, ai să te prinzi cu capu în capcană, cum crezi că-ai să te simţi, tot
minunat?” , o întreabă un viezure tărcat.

„ Atunci, îndoieli nu-ncap. Rămân ca voi prieteni, fără cap.”

Identitate
De Miron Radu Parachivescu

Un tânăr elefant, distins şi elegant făcea furori cu aerele sale de greutate şi putere în toată
jungla Africii Centrale. Era temut chiar şi de tigri şi pantere. Pe scurt, era întâmpinat cu stimă
unanimă.

Dar, iată că într-o zi, masivul animal simţi că are ataşat la coadă un soi de etichetă simplă şi
năoadă pe care un glumeţ de maimuţoi scrisese caligrafiat „ Pisoi”.

„ Ia, ce-i această nerozie, rupe tu bucata de hârtie ce-o am la coadă” , zise el rugându-se de-un
şoricel.

„ Nu pot, măria ta. Îmi vine greu să mă amestec într-o treabă cu răspunderi oarecare. Şi-apoi
nu-i de resortul meu să apreciez că sunteţi pahiderm şi nu pisică. Şi vă repet, nu sunt autorizat
să pot distruge un asemenea certificat. Îmi pare rău, nu am cum să vă ajut. Salut. „

„Hârtia de la coadă, zise cumătrul lup, nici eu nu pot s-o rup, deşi fără îndoială că trebuie să fie
la mijloc o greşeală. Numai că mie, unul, personal, îmi place, greşeala s-o repare cel ce-o face,
nu unul să greşească şi altul să repare. Asta e lipsă de organizare, iar eu cu anarhia nu mă-npac.
Îmi pare rău, dar n-am ce să vă fac. Nu pot să vă ajut. Salu! „

Şi elefantul disperat s-a dus la forul indicat care a văzut, a cercetat , a căutat şi într-un final a
decretat că pentru o soluţie mai bună petiţionarul ar trebui să revină cam peste-o lună. Cu acte-
n regulă, semnate de doi medici,doi, cum că masivul animal nu-i de origine pisoi.

Şi doi obstetrivcieni, plini de idei s-au abţinut să de certificat spunând că domnul elefant, la
vremea lui, n-a fost moşit de ei.
Atavism
De Marin Sorescu

Uitatul pe fereastră a devenit un tic,

Toată lumea se uită pe fereastră.
Citeşte, spală, iubeşte, moare
Şi din când în când dă fuga
Şi se uită pe fereastră.

Ce vreţi să vedeţi?
După cine priviţi?
Luaţi-vă gândul, cine a fost de venit a venit,
Cine a fost de plecat a plecat,
Ce a fost de trecut prin dreptul vostru a trecut.

Lăsaţi perdelele,
Trageţi obloanele
Şi mai luaţi-vă o dată tensiunea.

După ce a văzut totul – ploi, războaie,

Soare, cârtiţe, evenimente,
Repetate mereu aidoma,
Omenirea nu cred că mai doreşte serios
Să mai vadă ceva.
Totuşi uite-o lipită de ferestre,
În ochi cu un gol.
Ce e amorul?
De Mihai Eminescu

Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Cãci mii de lacrimi nu-i ajung
Si tot mai multe cere.

De-un semn în treacat de la ea

El sufletul ti-l leaga,
Incit sã n-o mai poti uita
Viata ta intreaga.

Dar inca de te-asteapta-n prag

In umbra de unghere,
De se-ntilneste drag cu drag
Cum inima ta cere:

Dispar si cerul si pãmânt

Si pieptul tau se bate,
Si totu-atirna de-un cuvint
Soptit pe jumatate.

Te urmareste saptamini
Un pas fãcut alene,
O dulce stringere de mini,
Un tremurat de gene.

Te urmaresc luminatori
Ca soarele si luna,
Si peste zi de-atitea ori
Si noaptea totdeauna.

Cãci scris a fost ca viata ta

De doru-i sã nu-ncapa,
Cãci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apa.
Sonet XXII
De W. Shakespreare

Dar fă-mi supremul rău şi fugi de mine!

Tu mi-ai fost dat pentru viaţa toată
Iar viaţa cât iubirea ta mi-o ţine ,
Fiindcă de iubirea ta-I legată

Nu mă mai tem de cel mai rău din rele

Când cel mai mic viaţa-mi omoră
Văd tâlcuri mai senine sorţii mele
Decât s-atîrn de firea ta sprinţară

Oricum te schimbi, nu-mi mai stîrneşti durere

Căci toana ta din viaţa-mi face parte;
O, cât de fericită mângâiere
Ferice că te am, ferice în moarte!

Dar ce-I frumos şi sfânt şi fără pată?

Poţi să mă-nseli, să nu ştiu niciodată!
Monolog - Riţa- “ Mireasa cu gene false”
De D.R. Popescu

Mie, de când eram fată mare, mi-au plăcut marinarii. Mi-era, de fapt cam milă de ei. Păi, să stai
aşa zile şi nopţi pe-o coajă de nucă, străbătând mările fară un suflet lângă tine.

E, şi Lupache ăsta (că Lupache îl chema ) m-a întâlnit în piaţă şi mi-a zis :

Nu-mi vinzi nişte struguri pe 10 kile de peşte?

Şi se uita la mine de mă dezbrăca de tot.

Eşti din Galaţi? mi-a zis, e , cum era să-l mint? Din Galaţi,da. Şi el : Iubesc foarte mult oraşul
Galaţi. Mă minţea, dar îmi plăcea că mă minte. Mie îmi plac marinarii, aviatorii, actorii şi ăia cu
farfuriile zburătoare.

Nimeni nu mă crede. Era într-o seară toamna, octombrie. Încă mai erau struguri în vie. Culgeam
struguri. Eram în sat la mama când mă pomenesc cu o măgăoaie lucitoare aşa ca o casă de
aluminiu, ca o oală uriaşă de ciorbă, ca un cazan. ...

Fâl, fâl, fâl, fâl....Se aşează la 10 paşi de mine pe-o arătură fără zgomot, ca o pană cazută la
pământ.

E, au coborât trei inşi , s-a plimbat prin vie. Au mâncat struguri şi unul dintre ei îmi zice : Eşti din
Galaţi. Cum era să-l mint? Din Galaţi, da.

Iubesc foarte mult oraşul Galaţi, mi-a zis. Ori nu credeţi . Zău, mi-a zis :

Riţo, vino cu mine. Da şi eu ce proastă. Trebuia să mă duc cu el , poate era mai bine.
Îndoiala
De Adam Mickiewiez

Cât timp nu te văd, nu oftez, nu bocesc

Stăpân sunt pe mine şi când te zăresc;
Când însă mult timp nu-mi ieşi înainte
Ceva îmi lipseşte, un dor mă cuprinde
Şi-atunci, suspinând, mă întreb cu uimire:
Noi suntem prieteni sau asta-i iubire?

De-mi pieri din priviri, eu în stare nu sunt,

Să fac chipul tău să-mi revină în gând;
Uneori, totuşi, simt fără să vreau, că mereu
Acest chip e aproape de sufletul meu
Şi din nou întrebarea mi-o pun cu uimire:
Suntem numai prieteni? Sau aceasta-i iubire?

Chinuit uneori nu gândeam nicidecum

Lângă tine să viu, ce mă doare să-ţi spun
Dar umblând fără ţel, neuitându-mă-n cale
Nu ştiu cum ajungeam drept la treptele tale
Şi-atunci, intrând mă întreabam cu uimire:
Am venit ca prieten? Sau venii din iubire?