Cauciuc

Cauciucul este un termen general care definește polimeri elastici din gumă,
poate fi de origine naturală, sau cauciucul sintetic obținut din izopren, acesta
din urmă este o formă mai pură omogenă și cheltuielile de obținere sunt mai
reduse decât cele ale cauciucului natural. Utilizarea principală a cauciucului
sintetic este pentru fabricarea anvelopelor, sau ca înlocuitor al cauciucului
natural care se obține din latexul de rășină produs de arborele de cauciuc
(Hevea brasiliensis).
În anul 1860, Greville Williams reușește să obțină și să stabilească formula
chimică a izoprenului (C5H8) prin distilarea cauciucului natural. Această
descoperire face posibilă etapa următoare de sintetizare a cauciucului artificial
din izopren și acid clorhidric, în anul 1879 de către „Gustave Bouchardat”. Prin
anul 1900 J. Kondakow reușește sintetizarea din dimetilbutadienă, patentul de
obținere a cauciucului artificial a fost acordat în anul 1909 lui „Fritz Hofmann”.
Această descoperire permite firmei Bayer din Leverkusen să producă între anii
1915 -1918 o cantitate de 2 500 de tone cauciuc artificial. Prima producție de
cauciuc sintetic reentabilă din punct de vedere economic a fost cauciucul (SBR)
produs în 1929 prin metoda de polimerizare a emulsiei a lui Walter Bock din
1,3-Butadienă și styrol. In anul 1930 Erich Konrad și Eduard Tschunkur reușeșc
să producă în Germania cauciucul NBR, iar în SUA firma DuPont produce
cauciucul CR, care azi este numit neopren. În 1942, în SUA se reușește
producerea cauciucului-silicon, iar în 1948 cauciucul-fluor, ca în anii următori să
fie perfecționată tot mai mult producția de cauciuc sintetic.
Intre 65 % și 70 % din producția totală de cauciuc este folosită ca materie primă
pentru producerea anvelopelor de mașini. Cauciucul natural este folosit atare
ca polimer sau sub formă de amestec cu cauciucul sintetic. Dezavantajul
cauciucului natural este ca se poate descompune dacă ajunge în contact cu
lumina solară (razele UV) sau cu lipidele. O altă aplicare importantă este de
folosire ca liant în industria hârtiei, industria producătoare de covoare sau în
medicină, la mănușile din latex. Mai poate fi folosit ca profile elastice de
etanșare; la cele care sunt supuse la acțiunea intemperiilor se folosește EPDM.