Construcții

Construcții este denumirea unei ramuri a tehnicii care se ocupă cu proiectarea, execuția, întreținerea
și exploatarea diferitor structuri sau lucrări de infrastructură.

Această clasificare se face în funcție de obiectivele urmărite: proiectare, prescripții tehnice,

evidență economică sau statistică, planificarea și organizarea lucrărilor, documentare etc.
Omogenitatea clasificării se asigură prin gruparea asemănătoare prin elemente principale
comune de proiectare și execuție. În clasificarea funcțională sau după destinație se grupează
construcțiile din punct de vedere al cerințelor funcționale și amplasamentului geografic. Din
acest punct de vedere construcțiile se împart în clădiri și construcții inginerești. Clădirile sau
construcțiile civile, industriale și agricole adăpostesc oameni și alte viețuitoare, activitatea
omenească, de intemperiile atmosferice (viscol, ger, vânt, ploaie, arșița soarelui etc.) făcând
posibilă adaptarea la mediul geografic atât de variat și cu clime atât de diferite. Construcțiile
inginerești sunt toate celelalte construcții, căi de comunicații terestre și pe apă, construcțiile
hidrotehnice și subterane, liniile de transport ale energiei electrice etc. Fiecare construcție sau
element de construcție trebuie să satisfacă un ansamblu de condiții tehnice sau cerințe
tehnico-economice principale, care privesc durabilitatea în timp, robustețea structurala,
rezistența la foc, rezistența și stabilitatea construcției, condiții fizice și igienice, arhitectonice,
economico-organizatorice etc.

Durabilitatea reprezintă durata de funcționare normală în timp a principalelor elemente de

construcții, fără pierderea calității necesare exploatării optime și poate fi: ridicată (de gradul
I) și este peste 100 de ani; mijlocie (de gradul II) între 50 și 100 de ani; normală sau
obișnuită (de gradul III) între 20 și 50 de ani.

Construcțiile cu durată de funcționare mai mica de 20 de ani sunt considerate construcții cu

caracter provizoriu.

Durabilitatea este determinată de materialele folosite, soluția aleasă la proiectare și modul de

execuție, condițiile de exploatare și întreținere și se referă la rezistența materialelor și
elementelor de construcții la diferite acțiuni cum ar fi: îngheț-dezgheț, umiditate, coroziune,
acțiunea biologică a microorganismelor cât și acțiunea mediului înconjurător: agenți
atmosferici, fum, gaze, diferite noxe din mediul interior etc.

Rezistența la foc reprezintă capacitatea construcției de a-și menține integritatea în cazul

izbucnirii unui incendiu, un anumit interval de timp prescris. Prin expunerea la temperaturi
ridicate materialele de construcții își modifica caracteristicile mecanice prin degradarea
rezistentei și prin creșterea deformabilității, fapt care duce la pierderea rezistentei și cedarea
elementelor precum și la deformarea lor excesiva cu efecte ce pot compromite integritatea și
siguranța construcției. Comportarea elementele de construcții la acțiunea focului este
dependenta de materialele din care sunt confecționate. Pentru îmbunătățirea rezistentei la
incendiu, elementele de construcții se protejează prin diverse mijloace de protecție pasivă
caracterisitice (inglobarea elementelor metalice în beton, aplicarea unor mortare rezistente la
foc cu un grad de conductivitate termica mica, vopsea intumescenta, diverse placări cu
elemente incombustibile). In anumite situați se folosesc complementar și mijloace de protecție
activa: instalații de sprinklere pentru stingerea focului și sisteme de evacuare a fumului.