UNIVERSITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIESTI

FACULTATEA DE LITERE SI STIINTE

REFERAT
-STRATEGII DE ÎNVĂȚARE PRIN
COOPERARE -

Disciplina: Metode si tehnici de invatare

Elaborat de studenta: Gavrilă Iulia Cosmina
Specializarea: Pedagogie-anul al II-lea
Grupa: 40611

1
STRATEGII DE ÎNVĂ ȚARE PRIN
COOPERARE

Învăţarea este acţiunea elevului, realizată iniţial în mod dirijat, ca efect direct al
instruirii proiectate de profesor la diferite niveluri de competenţă pedagogică.Calitatea
învăţării depinde, în mod evident, de calitatea instruirii. Învățarea școlară implică deci
un cadru organizat de instruire, planuri de învățământ, programe școlare, îndrumare
din partea cadrelor didactice.
Învăţarea este definită ca achiziţii de cunoştinţe, deprinderi, obişnuinţe şi valori
formate prin experienţă, experimentare, reflecţie, şi/sau studiu şi instruire. Statutul
curent de dezvoltare al copilului facilitează sau inhibă atât învăţarea curentă, cât şi pe
cea viitoare. Astfel, învăţarea este o parte-cheie a procesului de dezvoltare şi
rezultatele ei sunt afectate de calitatea îngrijirii pe care o primeşte copilul.
Învăţarea prin cooperare este o strategie de instruire structurată şi sistematizată a
grupurilor mici de elevi, astfel încât aceştia să poată lucra împreună urmând ca fiecare
membru al grupului să-şi îmbunătăţească performanţele proprii şi să contribuie la
creşterea performanţelor celorlalţi membri ai grupului. Învăţarea prin cooperare
răspunde diferitelor obiective. Ea poate servi aprofundării conceptelor deja cunoscute,
introducerii unor noi concepte, perfecţionării abilităţilor, trezirii unor interese etc.

Definiții:
Ce este învăţarea prin cooperare?

,,Învăţarea prin cooperare înseamnă utilizarea ca metodă instrucţională a grupurilor

mici de elevi, astfel încât aceştia să poată lucra împreună, urmând ca fiecare membru
al grupului să-şi îmbunătăţească performanţele proprii şi să contribuie la creşterea
performanţelor celorlalţi membrii ai grupului.” (Johnson, R., Johnson, D., Holubec,
E., 1994)
,,Învăţarea prin cooperare se referă la o varietate de metode de predare in care elevii
lucrează în grupuri mici pentru a se ajuta unii pe alţii în învăţarea conţinutului
academic. nȊ clasele cooperante se aşteaptă ca elevii să se ajute unii pe alţii, să discute
unii cu alţii, să-şi verifice nivelul curent de cunoaştere şi să umple lacunele în
înţelegere unii altora.” (Slavin, R.,1995)
,,Învăţarea cooperativă este o metodă didactică bazată pe organizarea, în funcţie de
obiectivele operaţionale bine stabilite, a unei munci colective fondate pe
complementaritate, orientate spre asigurarea aspectului social al învăţării şi care
vizează dezvoltarea deprinderilor de comunicare interpersonală, a interacţiunilor,
competenţelor şi comportamentelor sociale ale elevilor.” (Ionescu, M., Bacos,M.,
2001)
Pornind de la aceste definiţii putem spune că, învăţarea prin cooperare este o strategie
de instruire structurată şi sistematizată, în cadrul căreia, grupe/echipe mici lucrează
împreună pentru a atinge un ţel comun, urmând ca fiecare membru al unui grup să-şi
îmbunătăţească performanţele proprii şi să contribuie la creşterea performanţelor
celorlalţi membri ai grupului. Deşi a apărut sub diverse denumiri (învăţare prin
cooperare, învăţare colectivă, învăţare comunitară, învăţare reciprocă, învăţare în

2
echipă, studiu de grup, studiu circular, etc.), învăţarea colaborativă presupune
cooperarea (munca alături de cineva), colaborarea, adică participarea activă la
realizarea unei acţiuni, bazată pe schimbul de propuneri, idei. Învăţarea prin cooperare
ajută copiii să înveţe mai profund, cultivând relaţiile bazate pe respect reciproc şi
colaborare constructivă. Tehnicile de învăţare prin cooperare prezintă o serie de
strategii de atribuire a unor roluri active copiilor, pentru ca aceştia să se sprijine
reciproc în învăţare. Nu mai este suficient să li se prezinte copiilor date intuitive sau
verbale, pentru ca ei să le înregistreze şi să le interiorizeze, pentru a fi redate în mod
fidel; este nevoie de interacţiuni cognitive, sociale, prin care, învăţarea, oferă copiilor
posibilitatea de a cunoaşte rezultatele procesului de învăţare, dar şi a proceselor
mentale din cadrul învăţării.

De ce utilizăm învăţarea prin cooperare ?

Procesul de învăţare nu poate fi conceput, în contextul actual, fără cooperare: pot
colabora 3-4 copii într-un grup, 16-20 copii dintr-o grupă, dar pot conlucra şi copii din
grupe şi grădiniţe diferite, în proiecte comune. Deci, a coopera înseamnă a lucra
împreună pentru un scop comun, presupunând un schimb activ de idei, înseamnă a
dezvolta componenta socială a personalităţii copiilor. Determinarea copiilor preşcolari
să lucreze în echipă reprezintă o tehnică binecunoscută pentru promovarea învăţării
active şi a unei mai bune pregătiri pentru integrarea şcolară , ştiut fiind faptul că
abilitatea de-a lucra împreună a devenit apanajul noii reforme educaţionale. Din acest
motiv, toate activităţile de învăţare nu trebuie să fie prelegeri plicticoase, ci jocuri cu
rol, simulări, poveşti, probleme decupate din viaţa de zi cu zi. în orice moment al
activităţii copilul este antrenat într-o activitate cu o sarcină clară şi întotdeauna
participarea lui are drept scop să găsească o soluţie, să câştige o competiţie, să-şi
adjudece un merit pentru efortul său. Copiii trebuie învaţaţi de mici să coopereze în
cadrul unor echipe, dar să se înfrunte şi individual din perspectiva „câştig eu – câştigi
şi tu”.

Cum se formează grupul de copii?

Organizarea învăţării în grupuri/echipe mici de copii trebuie făcută în mod

corect. La început, sunt copii care consideră că, dacă sunt grupaţi cu alţii, pot sta
liniştiţi toată activitatea că are cine să realizeze sarcina de lucru. Educatoarea trebuie
să-i determine pe copii să conştientizeze că sarcina unui grup este una comună, iar
pentru a fi realizată, fiecare copil are o sarcină individuală, pentru care-şi asumă
responsabilitatea. Gupurile sunt utile pentru a genera într-un interval scurt, un mare
număr de idei şi pentru a facilita înţelegerea unor concepte abstracte, prin discuţii
referitoare la informaţia primită şi la experienţa personală. Copiilor li se solicită în
mod explicit formarea de mici echipe pentru rezolvarea unui exerciţiu, a unei lucrări,
a unui proiect, etc. Copiii trebuie să-şi împartă sarcinile şi să relaţioneze unul cu altul.
Pe măsură ce o echipă îşi îndeplineşte partea sa, următoarea preia 2 responsabilităţile
acesteia, compară şi completează informaţiile etc. Un factor important al învăţării prin
cooperare îl constituie valorificarea cunoştinţelor deja acumulate de către copii şi
crearea posibilităţii de a dobândi altele noi, învăţând concomitent să structureze
informaţia posedată şi cea nouă.
Strategiile didactice interactive acţionează benefic în cadrul proceselor
pedagogice, oferind ocazia unei învăţări productive, participative din partea actorilor
implicaţi, cu posibilităţi de comunicare şi cooperare eficiente. Grupul oferă o
reciprocitate în ceea ce priveşte acţiunea de influenţare cognitivă, afectivă şi socială

3
dezvoltată de strategiile didactice interactive. Apar relaţii de comunicare,
omogenizare, participare prin schimb de informaţii, relaţii ce depind de caracteristicile
personale ale membrilor grupului, factori situaţionali, relaţionările inter- şi intragrup.
După cum menţionează Crenguţa-Lăcrămioara Oprea, strategiile didactice interactive
de grup sunt modalităţi de organizare a activităţii prin care se favorizează schimburile
interrelaţionale dintre participanţii la activitate prin procese interumane de cooperare
şi competiţie constructivă stimulând astfel activismul subiectului în interacţiunea sa
nu numai cu ceilalţi, ci şi cu materialul de studiu prin procese de acţiune şi de
transformare a informaţiei. Importanţa strategiilor didactice cooperante este
demonstrată în multiple materiale de specialitate, în raport cu cele competitive şi
individuale. Cele cooperante au ca efect superior o netă dezvoltare a abilităţilor de
comunicare, a stimei de sine, a dezvoltării personalităţii, dezvoltând o gândire critică,
dar şi creativă, promovând totodată toleranţa, atitudini pozitive, participare activă la
îndeplinirea sarcinii colective. Relaţia educativă este în primul rând o relaţie umană,
conştientizată de către profesor, cel care are un rol decisiv în construcţia
interrelaţională dintre elevi şi care pentru a susţine un proces de învăţare prin
cooperare are nevoie de anumite competenţe de tip organizatoric, ludic, empatic,
interrelaţional, psihosocial. Învăţarea prin cooperare sau prin colaborare reprezintă o
strategie pedagogică ce încurajează actorii participanţi la procesul educaţional să
lucreze împreună în microgrupuri, de maxim 6 persoane, în vederea îndeplinirii unui
scop comun.

PRINCIPII
Învăţarea prin cooperare se derulează în baza unor principii cum ar fi:
1. Interdependenţa pozitivă – în cadrul căreia succesul grupului depinde de un efort
comun în scopul realizării de sarcini de către toţi membrii.
2. Responsabilitatea individuală – unde fiecare membru al grupului are o
responsabilitate asumată a sarcinii de rezolvat.
3. Formarea şi dezvoltarea capacităţilor sociale – cu scopul stimulării inteligenţei
interpersonale menite să ofere abilităţi de comunicare cu celălalt, de a accepta în a
primi şi a oferi sprijin, respectiv în a gestiona situaţii conflictuale
4. Interacţiunea faţă în faţă – presupune un contact direct cu interlocutorul ca partener
de lucru, de asemenea, amenajarea mobilierului în vederea creării grupurilor mici de
interacţiune.
5. Împărţirea sarcinilor în grup - presupune analizarea modalităţilor de rezolvare a
sarcinilor de către fiecare membru în parte şi întregul colectiv.
În învăţarea prin cooperare se respectă opiniile fiecărui participant, se evită
etichetarea, profesorul coordonator poate deveni unul dintre membri sau poate rămâne
cu rol de animator şi stimulator al activităţilor.

Metode şi tehnici de predare/învăţare interactive de grup

Metoda predării/învăţării reciproce (Reciprocal teaching-Palinscar, 1986)
Este o strategie instrucţională de învăţare a tehnicilor de studiere a unui text. După ce
sunt familiarizaţi cu metoda, studenţii/elevii interpretează rolul profesorului,
instruindu-şi colegii. Are loc astfel o dezvoltare a dialogului dintre cei implicaţi. Se

4
poate desfăşura pe grupuri sau cu toată clasa. Metoda învăţării reciproce este centrată
pe patru strategii de învăţare folosite de oricine care face un studiu de text pe teme
sociale, ştiinţifice sau un text narativ (poveşti, nuvele, legende). Aceste strategii sunt:
• Rezumarea (înseamnă expunerea a ceea ce este mai important din ceea ce s-a scris;
se face un rezumat).
• Punerea de întrebări (se referă la listarea unei serii de întrebări despre informaţiile
citite; cel ce pune întrebările trebuie să cunoască, bineînţeles, şi răspunsul).
• Clarificarea datelor (presupune discutarea termenilor necunoscuţi, mai greu de
înţeles, apelul la diverse surse explicative, soluţionarea neînţelegerilor).
• Precizarea (prognosticarea) (se referă la exprimarea a ceea ce cred studenţii că se va
întâmpla în continuare, bazându-se pe ceea ce au citit). Etapele metodei:
• Explicarea scopului şi descrierea metodei şi celor patru strategii.
• Împărţirea rolurilor studenţilor/elevilor.
• Organizarea pe grupe.
• Lucrul asupra textului.
• Realizarea învăţării reciproce.
• Aprecieri, completări, comentarii

STRATEGII DE ÎNVĂŢARE PRIN COOPERARE

1. Predarea reciprocă
„Predarea reciprocă” este o strategie prin care elevii pot experimenta rolul
învăţătorului şi al elevului, ştiut fiind faptul că, predând, înveţi cel mai bine. Numărul
elevilor din grupuri poate fi de la patru până la şapte, fiecare dintre ei având la
îndemână acelaşi text, împărţit, dacă este cazul, în fragmente, de către învăţător.
Pentru ca fiecare elev să poată juca acest rol de mare responsabilitate, ar fi bine ca
numărul fragmentelor (paragrafelor) textului să determine numărul membrilor
grupului de lucru.
Fiecare elev care joacă acest rol trebuie să realizeze următoarele demersuri:
• rezumă ceea ce a citit;
• pune o întrebare despre text, la care ceilalţi trebuie să răspundă; întrebarea trebuie să
se refere la problema esenţială a acelui fragment, prezentată în text explicit sau
implicit;
• clarifică lucrurile neclare pentru ceilalţi;
• fac predicţii asupra fragmentului care urmează, vor urmări dacă ea se va adeveri pe
parcursul fragmentului următor;
• cere celorlalţi să citească fragmentul următor, precizând care este acesta.
2. Mai multe capete la un loc
Momentele aplicării acestei strategii sunt:
• constituirea grupurilor din 3-4 elevi;
• atribuirea unui număr fiecărui membru al grupului;
• enunţarea unei întrebări sau prezentarea unei probleme;
• formularea, în mod individual, a unui răspuns sau identificarea unei soluţii;
• se discută, în grup, răspunsul fiecăruia şi se formulează un răspuns al grupului;
• învăţătorul spune un număr, iar elevul care posedă acel număr va prezenta clasei
discuţiille din grupul lui.
3. Colţurile
Lectura unui text în clasă, o prelegere, vizionarea unui film, enunţarea unei teme
pentru acasă care solicită opinia elevilor pot fi urmate de „colţuri”, aceasta fiind o
activitate prin colaborare menită să genereze dezbateri. După alegerea temei, elevii

5
vor reflecta asupra ei pentru a formula în final o concluzie. Fiecare elev va exprima un
anumit punct de vedere pe care îl va scrie, deopotrivă cu argumentele care i se par
cele mai convingătoare. Învăţătorul va realiza o listă care va sumariza toate aceste
opinii. Elevii se vor orienta fizic în favoarea unei opinii, formând grupuri şi
schimbând argumente. Un grup va ocupa un colţ al încăperii, altul un alt colţ etc.
Fiecare grup va întocmi o listă cu cele mai tari argumente, reprezentativă pentru grup
şi va alege unul sau doi purtători de cuvânt, care vor reprezenta grupul la dezbateri.
Scopul dezbaterii este de a oferi fiecărui participant posibilitatea de a-şi găsi grupul a
cărui poziţie o împărtăşeşte. Dezbaterea propriu-zisă va fi urmată de o rezumare a
punctelor de vedere şi a argumentelor de către fiecare grup. În final, fiecare elev îşi va
exprima, în scris, poziţia şi argumentele.
4. Metoda piramidei (metoda bulgărelui de zăpadă)
„Metoda piramidei” stimulează învăţarea prin cooperare şi dezvoltă capacitatea de a
produce soluţii alternative şi originale. Această metodă se poate utiliza după ce elevii
au audiat un material, au văzut un film, au citit un număr de articole legate de o
anume problematică, sau poate marca introducerea într-o activitate sau lecţie.
Etape:
• prezentarea problemei;
• individual, se elaborează soluţii şi se scriu întrebările care au apărut în acest timp;
• elevii formează perechi, prezintă, reciproc, soluţiile elaborate, răspund la întrebări şi
notează noile întrebări care au apărut în cursul activităţii în perechi;
• perechile formează două grupuri mari, în care se discută soluţiile existente şi se
răspunde la întrebările nesoluţionate;
• întreaga clasă analizează soluţiile şi răspunde la întrebările nerezolvate până în
această fază;
• se optează pentru cea mai bună soluţie;
• analiza procesului (Ce dificultăţi au apărut? De ce? Cum au fost soluţionate? Ce au
învăţat din activitate?)
5. Răspunsul prin rotaţie
„Răspunsul prin rotaţie” este un instrument eficient de evaluare, în condiţiile în care
învăţătorul doreşte, cu adevărat, să cunoască ceea ce au învăţat elevii în cursul unei
activităţi.
Etapele aplicării sunt simple şi practicabile în orice sală de clasă:
• învăţătorul scrie câteva întrebări pe foi de hârtie care se lipesc pe pereţi; numărul
foilor de hârtie cu sarcini determină numărul grupurilor care trebuie formate;
• se constituie grupurile de lucru;
• la un semnal al învăţătorului, grupul merge la fişa cu numărul său, citeşte sarcina de
lucru şi elaborează un răspuns pe care îl scrie;
• la un semnal al învăţătorului, grupul se mută la cealaltă întrebare; citeşte ce au scris
colegii din grupul precedent; elaborează un răspuns al grupului. Procedeul se repetă,
până când fiecare grup ajunge la fişa iniţială.
6. Metoda FRISCO
„Metoda FRISCO” propune elevilor abordarea unei probleme sau subiect din mai
multe perspective şi pe baza unui rol specific, prin care să se acopere o anumită
dimensiune a personalităţii (sociabilitate, impulsivitate, activitate, vioiciune,
excitabilitate).
Aplicabilitatea metodei FRISCO trece prin următoarele etape:
• distribuirea rolurilor;
• stabilirea ordinii în care se va discuta iniţial;
• după debutul dezbaterilor, ordinea continuării acestora va fi dictată de evoluţia lor.

6
 7. Metoda „6-3-5” (brainwriting)
Însuşi numele metodei (6-3-5) explică desfăşurarea şi organizarea activităţii: elevii
sunt grupaţi câte şase, fiecare scrie timp de cinci minute trei soluţii la problema
propusă, apoi transmite foaia, într-un sens prestabilit (de la stânga la dreapta),
fiecăruia dintre cei cinci colegi din grup. Aceştia preiau ideile colegului,
îmbunătăţindu-le, modificându-le din perspectivă proprie, în fapt, deschizând
colegului lor noi perspective, ajutându-l să-şi îmbunătăţească viziunea personală
printr-un punct de vedere exterior lui. După ce fiecare foaie a trecut pe la fiecare din
cei şase membri ai grupului, care preiau fiecare cele trei idei iniţiale, urmează să se
realizeze evaluarea ideilor obţinute.
Exemple: trei modalităţi de schimbare a utilităţii unui obiect, trei soluţii pentru
înlocuirea ..., trei recomandări pentru ……. etc.
Etape:
• împărţirea clasei în grupe de câte 6 membri fiecare;
• formularea problemei şi explicarea modalităţii de lucru.
8. Lotus de grup
Tehnica florii de lotus presupune identificarea conexiunilor dintre concepte şi idei
pornind de la o temă care generează opt idei secundare. Fiecare idee, concept
secundar va genera la rândul său alte opt idei secundare.
Etape:
• anunţarea temei centrale;
• constituirea grupului central format din opt elevi care vor stabili cele opt idei
secundare ale temei centrale;
• fiecare din opt elevi îşi constituie grupul de lucru în aşa fel încât fiecare elev din
clasă să aparţină doar unui singur grup;
• fiecare grup va lucra la elaborarea a altor opt idei secundare legate de ideile
secundare elaborate de grupul central;
• liderul grupului comunică ideile elaborate de grupul pe care îl reprezintă;
• evaluarea activităţii grupurilor.
9. Strategia „Mozaicul” 
1. Sunt formate grupuri de câte 4 sau 6 copii.
2. Fiecare membru al grupului descoperă materialul atribuit, după care, membrii din
diferite grupuri, care trebuie să studieze aceleaşi sarcini se întâlnesc în grupurile de
experţi pentru a discuta materialul lor.
3. Aceste grupuri de experţi decid ce este important şi cum să înveţe.
4. După aplicare, membrii grupului de experţi se întorc în grupurile lor şi fiecare
învaţă grupul ceea ce a învăţat el în grupul său de experţi.
5. Toţi copiii sunt evaluaţi din toate aspectele subiectului (din conţinutul întregului
material). Prin toate acestea se culeg diferite informaţii, se învaţă un material nou, se
dezvoltă responsabilităţile individuale, interdependenţa, ascultarea activă, echilibrarea
situaţiei. Exemplu (activitate practică): „Pădurea toamna” (machetă) Strategia
“Amestecă – Îngheaţă – Formează perechi” Metoda poate fi folosită atât pentru
grupuri aleatorii, cât şi pentru grupuri făcute prin selecţie precisă şi presupune trei
etape:
• Copiii se mişcă liber prin sala de grupă;
• Când educatoarea spune Îngheaţă, copiii se opresc;
• La comanda Formează perechi, preşcolarii se întorc spre persoana cea mai apropiată,
se prind de mâini şi discută despre tema primită. Exemplu (activitate matematică):
„Gruparea unei mulţimi cu cifra care îi indică numărul de elemente” Jumătate din
numărul de copii primesc jetoane cu cifre, iar cealaltă jumătate primesc jetoane cu

7
mulţimi. Copiii se mişcă liber prin sala de grupă, la comanda Îngheaţă se opresc, iar
când educatoarea spune Formează perechi copilul care are jetonul cu cifra
corespunzătoare numărului de elemente ale mulţimi formează pereche cu copilul care
are jetonul cu mulţimea corespunzătoare.
10.Strategia „Cercul lui Robin” Această strategie este versiunea orală a
strategiei numite „Masa rotundă”. Este o strategie care în mod efectiv poate fi folosită
la copiii foarte mici sau la cei care nu pot să scrie bine.
 Educatoarea lansează o întrebare sau face o afirmaţie fiecărui grup.
 Copiii îşi împărtăşesc ideile sau răspunsurile, pe rând, în cadrul
grupului.
 Procesarea ideilor este supravegheată la sfârşitul activităţii de
educatoare sau de raportorul grupului.
Prin acestea se doreşte exprimarea ideilor şi a opiniilor, crearea de poveşti,
împărtăşirea cunoştinţelor, participarea egală a colegilor de echipă, ascultarea activă.
Exemplu (cunoaşterea mediului): “Mijloace de transport terestre, aeriene şi pe apă”.
Toate aceste strategii pot fi incluse în predare destul de uşor şi de repede. Ele
pot fi aplicate structurat, pe arii curriculare şi pe teme, oferindu-le copiilor ocazia de a
lucra în colaborare în toate etapele cadrului de gândire critică. n concluzie, pledez
pentru învăţarea prin cooperare şi sunt preocupată să-mi însuşesc Ȋ cât mai multe
metode şi tehnici de predare, deoarece această învăţare este stimulativă, 5 generând un
comportament contagios şi o strădanie competitivă; facilitează emiterea de ipostaze
multiple şi variate; dezvoltă capacităţile copiilor de a lucra împreună , ceea ce se
constiuie într-o componentă importantă pentru viaţa şi pentru activitatea lor
profesională viitoare; timpul de soluţionare a problemelor este de cele mai multe ori
mai scurt; se reduce la minim fenomenul blocajului emoţional al creativităţii; grupul
dă un sentiment de încredere, de siguranţă; antrenarea reciprocă a copiilor duce la
dispariţia fricii de eşec, determină curajul de a-şi asuma riscul, are ca efect educarea
stăpânirii de sine,a comportamentului tolerant faţă de opiniile celorlalţi, înfrângerea
subiectivismului şi acceptarea gândirii colective; se creează noi prietenii şi simpatii şi
se intensifică atitudinile pozitive faţă de cadrele didactice. Prin învăţarea colaborativă
se poate contura şi o rezolvare creativă a conflictelor, iar în cadrul divergenţelor de
opinii copiii se deprind să folosească un arsenal de luptă complex: deopotrivă
cognitiv, afectiv şi comportamental.

Bibliografie

1. https://ro.thpanorama.com/blog/psicologia/cmo-aprendre-el-cerebro-
humano.html
2. https://prescolarmaramures.files.wordpress.com/2012/12/
3. https://www.didactic.ro/revista-cadrelor-didactice/strategii-de-
invatare-prin-cooperare
4. https://revistecariere.ro/inspiratie/actual/cum-invata-creierul-
tau-sau-cum-scapam-din-capcana-prezentarilor-ucigator-de-
plictisitoare/
5. https://destepti.ro/mecanismele-invatarii-4-experiente-care-arata-
cum-modifica-invatarea-structura-creierului

8
1. Guţu Vladimir. Schimbări de paradigmă în teoria şi practica
educaţională. Vol.I, II, III. - Chişinău, 2008.
2. Sălăvăstru Dorina. Psihologia educaţiei. - Bucureşti: Polirom,
2004.
3. Truţă Elena, Mărdar Sorina. Relaţia profesor–elevi: blocaje şi
deblocaje. - Bucureşti: Editura Aramis.
4.Dulamă, Maria Eliza – Metodologie didactică, Editura ,,Atlas-
Clusium”, Cluj-Napoca, 2006
5.Flueraş, Vasile-Teoria şi practica învăţării prin cooperare,
Editura Casa Cărţii de
Ştiinţă,Cluj-Napoca, 2005