Sunteți pe pagina 1din 3

25.10.

2022 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 275/11

REGULAMENTUL (UE) 2022/2037 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI


din 19 octombrie 2022
de modificare a Regulamentului (UE) 2019/833 de instituire a unor măsuri de conservare și executare
care se aplică în zona de reglementare a Organizației de Pescuit în Atlanticul de Nord-Vest

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (2),

întrucât:

(1) Regulamentul (UE) 2019/833 al Parlamentului European și al Consiliului (3) a fost adoptat în vederea punerii în
aplicare în dreptul Uniunii a celor mai actualizate norme privind măsurile de conservare și executare care se aplică
în zona de reglementare a Organizației de Pescuit în Atlanticul de Nord-Vest (NAFO). Respectivul regulament a fost
modificat ulterior prin Regulamentul (UE) 2021/1231 al Parlamentului European și al Consiliului (4) pentru a pune
în aplicare în dreptul Uniunii măsurile NAFO adoptate în cadrul reuniunilor sale anuale din 2019 și 2020.

(2) Ulterior, în cadrul celei de a 43-a reuniuni anuale din septembrie 2021, NAFO a adoptat o serie de decizii obligatorii
privind conservarea resurselor piscicole din domeniul său de competență în ceea ce privește păstrarea la bord a
capturilor pentru cota „altele”, inspectarea în port a debarcărilor de cod din diviziunea 3M și de halibut negru,
precum și dispoziții consolidate privind monitorizarea, încălcările și executarea (denumite în continuare „deciziile
NAFO”).

(3) Deciziile NAFO sunt adresate părților contractante la NAFO, dar includ și obligații pentru operatori. În urma intrării
lor în vigoare la 2 decembrie 2021, măsurile de conservare și executare ale NAFO (denumite în continuare „MCE”)
sunt obligatorii pentru toate părțile contractante la NAFO. Prin urmare, acestea urmează să fie încorporate în
dreptul Uniunii în măsura în care nu sunt deja prevăzute de dreptul Uniunii.

(4) Prin urmare, Regulamentul (UE) 2019/833 ar trebui adaptat pentru a aplica respectivele noi MCE navelor de pescuit
ale Uniunii.

(5) Este posibil ca anumite dispoziții ale MCE să fie modificate în cadrul viitoarelor reuniuni anuale ale NAFO ca urmare
a introducerii unor noi măsuri tehnice referitoare la biomasa în schimbare a stocurilor și a revizuirii restricțiilor
zonale pentru activitățile de pescuit de fund. Prin urmare, pentru a încorpora rapid în dreptul Uniunii aceste viitoare
modificări ale MCE înainte de începerea sezonului de pescuit, competența de a adopta acte în conformitate cu
articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește
măsurile de debarcare și inspectare a halibutului negru și măsurile de control pentru codul din diviziunea 3M. Este
deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la

(1) JO C 290, 29.7.2022, p. 149.


(2) Poziția Parlamentului European din 13 septembrie 2022 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 4 octombrie
2022.
(3) Regulamentul (UE) 2019/833 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2019 de instituire a unor măsuri de conservare și
executare care se aplică în zona de reglementare a Organizației de Pescuit în Atlanticul de Nord-Vest, de modificare a Regulamentului
(UE) 2016/1627 și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2115/2005 și (CE) nr. 1386/2007 ale Consiliului (JO L 141, 28.5.2019,
p. 1).
(4) Regulamentul (UE) 2021/1231 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iulie 2021 de modificare a Regulamentului (UE)
2019/833 de instituire a unor măsuri de conservare și executare care se aplică în zona de reglementare a Organizației de Pescuit în
Atlanticul de Nord-Vest (JO L 274, 30.7.2021, p. 32).
L 275/12 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 25.10.2022

nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul


interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (5). În special, pentru a asigura participarea egală
la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu
experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale
Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(6) Prin urmare, Regulamentul (UE) 2019/833 ar trebui modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Modificarea Regulamentului (UE) 2019/833

Regulamentul (UE) 2019/833 se modifică după cum urmează:

1. La articolul 7 alineatul (3), litera (d) se înlocuiește cu următorul text:

„(d) atunci când se aplică o interdicție a pescuitului (moratoriu) sau atunci când cota «altele» deschisă pentru acel stoc a
fost utilizată integral: 1 250 kg sau 5 %, reținându-se valoarea mai mare, în ceea ce privește părțile contractante ca
urmare a notificării lor privind utilizarea cotei «altele» în conformitate cu articolul 6;”.

2. La articolul 9a alineatul (1), litera (c) se înlocuiește cu următorul text:

„(c) fiecare stat membru inspectează în porturile sale cel puțin 50 % din debarcările sau transbordările de capturi de cod
din diviziunea 3M și pregătește un raport de inspecție în formatul prevăzut în anexa IV.C la MCE menționat la
punctul 9 din anexa la prezentul regulament, pe care îl trimite secretarului executiv al NAFO și, în copie, Comisiei
și EFCA, în termen de 12 zile lucrătoare de la data finalizării inspecției. Raportul respectiv identifică și furnizează
detalii referitoare la orice încălcare a prezentului regulament constatată în timpul inspecției în port. Acesta include
toate informațiile relevante disponibile cu privire la încălcările constatate în larg în timpul campaniei în curs a navei
de pescuit inspectate.”

3. Ia articolul 10 alineatul (1), litera (e) se înlocuiește cu următorul text:

„(e) fiecare stat membru inspectează în porturile sale fiecare debarcare de halibut negru, în cazul în care cantitatea din
acest stoc aflată la bord reprezintă fie peste 5 % din captura totală, fie peste 2 500 kg, și pregătește un raport de
inspecție în formatul prevăzut în anexa IV.C la MCE menționat la punctul 9 din anexa la prezentul regulament, pe
care îl trimite secretarului executiv al NAFO și, în copie, Comisiei și EFCA, în termen de 14 zile lucrătoare de la
data finalizării inspecției. Raportul identifică și furnizează detalii referitoare la orice încălcare a prezentului
regulament constatată în timpul inspecției în port. Acesta include toate informațiile relevante disponibile cu privire
la încălcările constatate în larg în timpul campaniei în curs a navei de pescuit inspectate.”

4. La articolul 29, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Cel târziu la data de 1 noiembrie a fiecărui an, fiecare stat membru transmite informațiile următoare EFCA (și, în
copie, Comisiei), care se asigură că respectivele informații sunt transmise secretarului executiv al NAFO:

(a) informațiile de contact ale autorității competente care acționează ca punct de contact în scopul notificării imediate
a încălcărilor din zona de reglementare și orice modificare ulterioară a acestor informații, cu cel puțin 15 zile
înainte ca modificarea să producă efecte;

(b) numele inspectorilor și ale inspectorilor stagiari și denumirea, indicativul de apel radio și informațiile de contact
pentru comunicare ale fiecărei platforme de inspecție pe care a desemnat-o pentru acest program. Acesta notifică
modificările datelor astfel notificate, atunci când este posibil, cu cel puțin 60 de zile în avans.”

5. La articolul 35 alineatul (1), litera (g) se înlocuiește cu următorul text:

„(g) pescuitul cu o dimensiune neautorizată a ochiului de plasă, cu un spațiu neautorizat între barele sitelor sau
grilajelor ori fără utilizarea sitelor sau grilajelor de sortare cu încălcarea articolului 13 sau a articolului 14;”.

(5) JO L 123, 12.5.2016, p. 1.


25.10.2022 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 275/13

6. Articolul 36 se modifică după cum urmează:


(a) la alineatul (1), litera (d) se înlocuiește cu următorul text:
„(d) se asigură că sancțiunile aplicabile în legătură cu încălcările și, în măsura posibilului în temeiul legislației
naționale, în cazul încălcărilor grave repetate, în special al celor identificate la articolul 35 alineatul (3) litera
(c) punctele (iii) și (iv), au severitatea adecvată pentru a fi eficace în asigurarea conformității, în descurajarea
încălcărilor viitoare sau a repetării lor și în privarea autorilor încălcărilor de avantajele rezultate din încălcare.”,
(b) la alineatul (2) se adaugă următoarele litere:
„(e) cerințe de raportare sporite sau suplimentare; cum ar fi o frecvență sporită de raportare sau date suplimentare
de raportat; și
(f) cerințe de monitorizare sporite sau suplimentare, cum ar fi trimiterea la bord a unui observator sau a unui
inspector sau instalarea unei monitorizări electronice la distanță, implementate în conformitate cu
specificațiile tehnice relevante pentru navele de pescuit care operează în zona de reglementare.”
7. La articolul 40, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
„(3) Statul membru trimite Comisiei informațiile de contact ale autorității competente care acționează ca punct de
contact în scopul primirii solicitărilor în conformitate cu articolul 39 alineatul (5) și al comunicării confirmării în
conformitate cu articolul 39 alineatul (6). Comisia transmite aceste informații secretarului executiv al NAFO.”
8. La articolul 50, alineatul (2) se modifică după cum urmează:
(a) litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
„(c) procedurile referitoare la navele cu capturi totale la bord având o greutate în viu de peste 50 de tone care intră
în zona de reglementare pentru a pescui halibut negru, în ceea ce privește conținutul notificărilor prevăzute la
articolul 10 alineatul (2) literele (a) și (b), condițiile pentru începerea pescuitului prevăzute la articolul 10
alineatul (2) litera (d), precum și dispozițiile privind debarcarea și inspectarea referitoare la halibutul negru
prevăzute la articolul 10 alineatul (1) litera (e);”;
(b) se adaugă următoarea literă:
„(l) măsurile de control privind codul din diviziunea 3M astfel cum sunt prevăzute la articolul 9a.”

Articolul 2

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele
membre.

Adoptat la Strasbourg, 19 octombrie 2022.

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu


Președinta Președintele
R. METSOLA M. BEK

S-ar putea să vă placă și